Limba de procedură: germana

RO

C 221/4 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene 10.7.2017

Întrebările preliminare

1) Pentru a determina valoarea contractului de credit, o formulare precum cea utilizată la punctele I/1 și II/1 din contractul în litigiu, care menționează suma de 64 731 CHF cu titlu orientativ, în timp ce suma maximă de 8 280 000 HUF este menționată cu titlu de valoare a cererii de finanțare care condiționează determinarea valorii contractului de credit de prezentarea unei declarații cu efecte juridice de către partea care încheie contractul cu consumatorul, precum și de informațiile înregistrate de aceasta, respectă condițiile privind exprimarea clară și inteligibilă prevăzute la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 5 din Directiva 93/13/CEE (1)?

2) În ipoteza în care determinarea valorii contractului efectuată la punctele I/1 și II/1 din contract nu constituie o formulare clară și inteligibilă, astfel încât se poate examina dacă aceste clauze au caracter abuziv, și în cazul în care se stabilește existența caracterului abuziv, se poate constata nevaliditatea întregului contract având în vedere că, în dreptul național, nedeterminarea obiectului contractului este sancționată cu nulitatea întregului contract?

3) În cazul în care se poate constata validitatea contractului, valoarea acestuia poate fi determinată prin modalitatea cea mai favorabilă pentru consumator?

(1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind xxxxxxxx xxxxxxx în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesfinanzhof (Germania) la 15 martie 2017 – X-

GmbH/Finanzamt Stuttgart – Körperschaften (Cauza C-135/17)

(2017/C 221/05)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesfinanzhof

Părțile din procedura principală

Reclamantă și recurentă: X-GmbH

Pârât și intimat: Finanzamt Stuttgart – Körperschaften

Întrebările preliminare

1) Articolul 57 alineatul (1) CE [în prezent: articolul 64 alineatul (1) TFUE] trebuie interpretat în sensul că articolul 56 CE (în prezent: articolul 63 TFUE) nu afectează restricționarea de către un stat membru a liberei circulații a capitalurilor în raport cu state terțe, în contextul unor investiții directe, nici atunci când dispoziția națională aplicabilă la data respectivă, care prevede o restricționare a circulației capitalurilor în raport cu țări terțe și care, în principiu, se aplica numai în cazul investițiilor directe, după data respectivă a fost extinsă, în sensul că includea și participații de portofoliu deținute în cadrul unor societăți străine și care nu depășesc un prag de participare de 10 %?

2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: Articolul 57 alineatul (1) CE trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că o dispoziție națională privind restricționarea liberei circulații a capitalurilor, în contextul investițiilor directe era aplicabilă la data relevantă, 31 decembrie 1993, în condițiile în care se aplică o dispoziție ulterioară, care în esență corespunde restricționării existente la data relevantă, atunci când, după această dată, restricționarea existentă a fost modificată pe termen scurt în temeiul unei legi care, din punct de vedere juridic, a intrat în vigoare, dar nu a fost aplicată niciodată în practică, întrucât deja înainte de aplicabilitatea inițială într-un caz individual, aceasta a fost înlocuită cu dispoziția aplicabilă în prezent?

3) În cazul unui răspuns negativ la una dintre cele două întrebări de mai sus: Articolul 56 CE se opune unei reglementări a unui stat membru, potrivit căreia în baza de impozitare a unei persoane impozabile care este stabilită într-un stat membru și care deține o participație de minimum 1 % în cadrul unei societăți stabilite în alt stat (în speță, în Elveția) se include cota din veniturile care au natura unei investiții de capital, care corespunde cotei de participare respective, atunci când aceste venituri sunt supuse unui nivel de impozitare inferior celui din primul stat menționat?