MUNICIPIUL CRAIOVA
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
HOTĂRÂREA NR.
PROIECT
privind aprobarea contractului de administrare al dlui. Xxxxx Xxxxxx Xxxxx, administrator al R.A.T. SRL
Consiliul Local al Municipiului Craiova, întrunit în şedinţa extraordinară din data de 08.02.2016;
Având în vedere raportul nr.21078/2016 întocmit de Serviciul Resurse Umane, prin care se propune aprobarea contractului de administrare al dlui. Xxxxx Xxxxxx Xxxxx, administrator al R.A.T. SRL;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, modificată şi completată;
Potrivit Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.5/2016 referitoare la desemnarea dlui. Xxxxx Xxxxxx Xxxxx, administrator la R.A.T. SRL;
În temeiul art. 36 alin.2 lit.d, coroborat cu alin.6 lit.a, pct. 14, art. 37, art. 45 alin.1, art.61 alin.2 şi art.115 alin.1 lit.b din Legea nr.215/2001, republicată, privind administraţia publică locală;
HOTĂRĂŞTE:
Xxx.0.Xx aprobă contractul de administrare al dlui. Xxxxx Xxxxxx Xxxxx, administrator al R.A.T. SRL, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Xxx.0.Xx împuterniceşte Primarul Municipiului Craiova să semneze contractul de administrare, prevăzut la art.1 din prezenta hotărâre.
Art.3.Primarul Municipiului Craiova, prin aparatul de specialitate: Serviciul Administraţie Publică Locală, Serviciul Resurse Umane, R.A.T. SRL şi xx. Xxxxx Xxxxxx Xxxxx vor aduce la indeplinire prevederile prezentei hotarari.
INIŢIATOR, AVIZAT,
PRIMAR, PT. SECRETAR,
Lia - Xxxxxx XXXXXXXXX Xxxxxx XXXXXXXXX
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMARIA MUNICIPIULUI CRAIOVA SERVICIUL RESURSE UMANE
NR. 21078/04.02.2016
PRIMAR,
XXX-XXXXXX XXXXXXXXX
RAPORT
privind aprobarea contractului de administrare al domnului Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx, administrator la R.A.T. SRL
Prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 5/08.01.2016 s-a aprobat reorganizarea, prin transformare, a Regiei Autonome de Transport Craiova în societate comercială cu răspundere limitată, cu asociat unic-municipiul Craiova, prin Consiliul Local al municipiului Craiova, având denumirea R.A.T. SRL.
Potrivit art. 6 din H.C.L. nr. 5/2016, conducerea societăţii va fi asigurată de un administrator numit de Consiliul Local al municipiului Craiova, în persoana domnului Xxxxx Xxxxxx- Xxxxx.Drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile administratorului vor fi stabilite prin contractul de administrare, care va fi supus spre aprobare Consiliului Local al municipiului Craiova în termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării R.A.T. SRL în Registrul Comerţului.Durata mandatului administratorului este de 4 ani.
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr.5/2016 prin care se aprobă desemnarea domnului Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx administrator la R.A.T. SRL, propunem, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, republicată, privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată cu modificările şi completările ulterioare, elaborarea proiectului de hotărâre privind aprobarea contractului de administrare al domnului Xxxxx Xxxxxx-Xxxxx, administrator al R.A.T. SRL, conform anexei la prezentul raport.
ŞEF SERVICIU,
XXXXX-XXXXXXXXX XXXXXXXXXX
ÎNTOCMIT,
XXXXXXXX-XXXXXXX XXXXXXXXXXXX
VIZAT PENTRU LEGALITATE,
C.J. FLORICICA BOANGIU
MUNICIPIUL CRAIOVA
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA NR. / 2016
R.A.T. SRL NR. / 2016
În conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în realizarea şi dezvoltarea atributiilor administratorilor, prevazute de Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare si de Actul Constitutiv al R.A.T. SRL, în temeiul Hotarârilor Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 5/2016 prin care s-a aprobat reorganizarea Regiei Autonome de Transport Craiova în R.A.T. SRL, precum si nr. ........................... prin care s-a aprobat prezentul contract de administrare, s-a procedat la încheierea prezentului contract de administrare
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
Societatea comerciala R.A.T. SRL, cu sediul în municipiul Craiova, str. Calea Severinului nr. 23, judetul Dolj, identificată în registrul comerţului cu nr. de ordine J16/507/1991 şi Codul Unic de Înregistrare nr. 2315129, denumită în continuare Societate, pe de o parte
şi
Domnul XXXXX XXXXXX XXXXX, cetatean roman, nascut la data de 19.10.1985 in Craiova, domiciliat in Xxxxxxx, xxx. Fagaras, nr. 17, bl. F5, sc. 1, ap. 2, judetul Dolj, posesor al C.I. seria DX, nr. 894517 emisa de SPCLEP la data de 03.12.2012, CNP 1851019160011, în calitate de Administrator al R.A.T. S.R.L., cu sediul în Municipiul Craiova, str. Calea Severinului, nr. 23, judetul Dolj, identificată în Registrul Comerţului cu nr. de ordine J16/507/1991 şi Codul Unic de Înregistrare 2315129, pe de altă parte.
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art.1. În urma acordului de voinţă intervenit între părţi, R.A.T. SRL cu sediul în Municipiul Craiova, str. Calea Severinului, 23, judetul Dolj, identificată în Registrul Comerţului cu nr. de ordine J16/507/1991 şi Codul Unic de Înregistrare 2315129, prin Asociat Unic - Municipiul Craiova prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, încredinţează administratorului Xxxxx Xxxxxx Xxxxx,
organizarea şi gestionarea activităţii Societăţii.
Art.2. Organizarea si gestionarea activitatii R.A.T. SRL se va efectua pe baza obiectivelor, criteriilor si indicatorilor de performanta, prevăzute în anexa care face parte integranta din prezentul contract.
Art.3. (1) Administratorul societăţii comerciale reprezintă societatea comercială în raporturile cu terţii şi poartă răspunderea pentru modul in care infaptuieste actele de administrare a societatii comerciale, in schimbul unei remuneraţii conform celor convenite prin prezentul contract.
(2) Administratorul va îndeplini şi funcţia de director general.
(3) În calitate de administrator, are dreptul sa primească o remuneraţie lunară ce nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de viceprimar, care se va plăti din bugetul R.A.T. SRL cu sediul în Craiova, str. Calea Severinului, nr. 23, identificată în registrul comerţului cu nr. de ordine J16/507/1991 şi Codul Unic de Înregistrare 2315129.
(4) Dreptul prevăzut la alin. (3) reprezintă unica formă de remunerare a administratorului.
III. DURATA CONTRACTULUI
Art.4. Durata prezentului contract este de 4 (patru) ani de la data semnării, conform actului constitutiv al societăţii comerciale.
Art.5 In condiţiile îndeplinirii de către administrator a obligaţiilor asumate prin contract, la expirarea termenului, părţile vor putea conveni, prin act adiţional, prelungirea contractului, având ca temei hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor R.A.T. SRL
IV. DREPTURILE SI OBLIGATIILE PARTILOR Drepturile şi obligaţiile administratorului:
Art.6. Administratorul are următoarele drepturi:
a) să primească o indemnizaţie în condiţiile legii. In caz de neîndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin prezentul contract, indemnizaţia lunară brută acordată se diminuează proporţional.
b) să deconteze, pe baza documentelor justificative, cheltuielile de cazare, diurna, transportul şi alte cheltuieli pentru deplasările în interes de serviciu, în ţară şi/sau în străinătate, în baza documentelor justificative, in limitele stabilite prin bugetele anuale ale societatii;
c) sa fie informat asupra activităţii societăţii comerciale având acces la toate datele, informaţiile şi documentele privind operaţiunile comerciale ale acesteia;
d) la concediu de odihnă;
e) la concedii medicale în baza actelor justificative;
f) alte concedii prevazute de lege;
g) să conteste în instanţa de judecată hotărârile Adunării Generale a Asociaţilor societăţii;
h) să renunţe la mandat;
i) să fie informat de personalul încadrat la R.A.T. SRL despre neregulile constatate;
j) să solicite prelungirea mandatului;
k) dreptul la securitate şi sănătate în muncă;
l) dreptul la formare profesională, în condiţiile legii;
m) dreptul la informare nelimitata asupra activităţii Societăţii si acces la toate documentele privind activitatea Societăţii;
n) dreptul de a angaja resursele umane si financiare ale Societăţii, în condiţiile legii;
o) dreptul de a renegocia indicatorii de performanţă a activităţii asumaţi prin prezentul contract.
Art.7. Administratorul are obligatiile prevazute de lege, după cum urmează:
1) de a prelua şi păstra documentele privind constituirea societăţii;
2) de a administra societatea, adică de a face toate operaţiile cerute pentru îndeplinirea obiectului societăţii
3) de a urmări efectuarea de către asociat a vărsămintelor datorate
4) de a ţine registrele cerute de lege şi corecta lor evidenta
5) de a întocmi situaţia financiară anuală, precum şi de a asigura respectarea legii la repartizarea profitului şi plata dividendelor
6) de a lua parte la toate adunările societăţii
7) de a duce la îndeplinire hotărârile adunării generale a asociaţilor;
8) de a îndeplini îndatoririle prevăzute de actul constitutiv, precum şi cele stabilite de lege;
9) elaborează fişa postului pentru personalul care va fi angajat, împreună cu şefii compartimentelor;
10) răspunde de arhivarea documentelor şi asigură păstrarea în arhiva proprie a societăţii, timp de 10 (zece) ani, a tuturor registrelor de contabilitate şi a documentelor justificative ce stau la baza înregistrărilor în contabilitate, cu excepţia statelor de salarii, care se păstreaza timp de 50 (cincizeci) de ani;
11) semnează documentele contabile de achiziţie a unor bunuri în conformitate cu prevederile legale;
12) prospectează piaţa, căutând să atragă noi clienţi, ţinând cont de oferta concurenţei pe care trebuie permanent să o aducă la cunoştinţa Asociaţilor, are drept de semnătură pe documentele justificative şi în bancă;
13) efectuează operaţiuni de încasări şi plăţi (prin casierie sau prin virament), asigură virarea încasărilor în contul şi banca societăţii, iar extrasele lunare se transmit la compartimentul de contabilitate;
14) răspunde de organizarea evidenţei contabile, financiare şi de gestiunea din societate, pe baza
reglementărilor în vigoare în domeniile financiar, contabil şi de gestiune;
15) asigură respectarea normelor emise de Ministerul Finanţelor cu privire la întocmirea şi utilizarea documentelor justificative pentru toate operaţiunile patrimoniale şi înregistrarea lor în contabilitate în perioada la care se referă
16) răspunde de relaţia cu clienţii societăţii, de încasările şi plăţile necesare bunei funcţionări a societăţii, comunicând ori de câte ori i se solicită de către Asociat, evidenţe legate de evoluţia strategiei de dezvoltare a firmei;
17) organizează şi asigură exercitarea controlului financiar preventiv conform prevederilor legale în vigoare;
18) organizează inventarierea patrimoniului conform prevederilor legale în vigoare si a hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor;
19) răspunde de înregistrarea şi mişcarea mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar, precum şi de casarea acestora cu toate acţiunile conexe (dezmembrare,valorificare etc.);
20) formulează pentru uzul Asociaţilor, observaţii şi propuneri de natură legislativă, metodologică, procedurală sau organizatorică;
21) examinează legalitatea, regularitatea şi conformitatea operaţiunilor, identifică risipa şi gestiunea defectuoasă şi fraudele, iar pe aceste baze, propune măsuri pentru recuperarea pagubelor şi sancţionarea celor vinovaţi, după caz;
22) respectă normele de protecţia muncii şi de sănătate potrivit reglementărilor în vigoare;
23) intocmeste Regulamentul Intern şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare ale societăţii, aducându-le şi la cunoştinţa personalului din subordine;
24) răspunde de întocmirea corectă a sarcinilor pentru angajaţi, conform fişei postului;
25) păstrează confidenţialitatea datelor la care are acces;
26) rezolvă şi alte sarcini care cad în sfera sa de activitate, trasate de Asociat;
27) în caz de absenţă motivată, directorul prevăzut în organigrama societăţii preia sarcinile acestuia;
28) reprezintă societatea pe plan local în relaţia cu instituţiile publice locale şi cu terţii;
29) verifică realitatea vărsămintelor Asociaţilor;
30) verifică existenţa reală a dividendelor plătite;
31) emite decizii cu privire la buna desfăşurare a activităţii din societate;
32) să prezinte auditorilor interni şi auditorilor financiari, cu cel puţin 30 de zile înainte de ziua stabilită pentru şedinţa adunării generale situaţia financiară anuală pentru exerciţiul financiar precedent, însoţită de raportul lui şi de documentele justificative;
33) (1) Administratorul este obligat ca, în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună la registrul comerţului copii pe suport hârtie şi în formă electronică sau numai în formă electronică, având ataşată o semnătură electronică extinsă, ale situaţiilor financiare anuale, însoţite de raportul acestuia, raportul auditorilor financiari, precum şi de procesul-verbal al adunării generale, în condiţiile
prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Datele cuprinse în situaţiile financiare anuale sunt transmise în formă electronică de către oficiile registrului comerţului către Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile stabilite prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
(3) Administratorul este obligat ca, în termen de 15 zile de la data aprobării acestora, să depună la oficiul registrului comerţului copii ale situaţiilor financiare anuale consolidate.
34) asigură reţeaua de relaţii necesară dezvoltării activităţii Societăţii;
35) evaluează potenţialul furnizorilor şi al clienţilor;
36) stabileşte posibile căi de colaborare şi decide asupra parteneriatelor strategice;
37) elaborează planuri de afaceri şi le implementează;
38) dezvoltă relaţii pozitive cu personalul Societăţii, în vederea motivării şi a creşterii gradului de implicare în activitatea acesteia;
39) îndeplineşte procedura de convocare a Adunării Generale a Asociaţilor şi comunică acestora ordinea de zi, cu propunerile administratorului;
40) exercită mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator;
41) să achite contribuţiile la asigurările de sănătate, asigurările sociale şi la asigurările de accidente de muncă şi boli profesionale, şomaj, precum şi impozitul pe venit, impuse de lege;
42) anunta asociatul de decizia sa de a renunţa la mandat, precum şi existenţa unor situaţii care determină imposibilitatea exercitării mandatului;
43) incheie asigurare de răspundere profesională pentru suma minimă de 30% din veniturile realizate pe durata mandatului (contractului de administrare);
44) incheie asigurare pentru accidente de muncă;
45) respecte şi onoreze obligaţiile prevăzute în prezentul contract de administrare;
46) constituie garanţie bănească, din fonduri proprii, în suma de 2% din venitul lunar, garanţie ce urmează a fi deblocată la finalizarea, după ce se realizează predarea de gestiune.
47) (1) Dacă administratorul are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare intereselor societăţii trebuie să îi înştiinţeze despre aceasta pe Asociat, cenzori sau auditori interni şi să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operaţiune.
(2) Aceeaşi obligaţie o are administratorul în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesate soţul sau soţia sa, rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv.
(3) Administratorul are obligaţia să asigure înlăturarea incompatibilităţilor şi conflictului de interese la care Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, face referire.
(4) Administratorul care nu a respectat prevederile alin. (1), (2) şi (3) răspunde pentru daunele care au rezultat pentru societate.
Art.8. OBLIGAŢIILE ŞI DREPTURILE R.A.T. SRL
R.A.T. SRL prin Asociat Unic Municipiul Craiova prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, are urmatoarele obligaţii:
- să asigure administratorului deplină libertate în organizarea şi gestionarea activităţii societăţii, în limitele prevăzute de lege, de actul constitutiv al societăţii şi de prezentul contract;
- să asigure administratorului deplină libertate în conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii societăţii, cu excepţia limitărilor prevăzute de lege şi de prezentul contract;
- să plăteasca administratorului, toate drepturile banesti ce i se cuvin.
R.A.T. SRL prin Asociat Unic - Municipiul Craiova prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, are urmatoarele drepturi:
- să pretinda administratorului îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă;
- să solicite administratorului, periodic, prezentarea situaţiei economico-financiare a Societăţii, stadiul realizării investiţiilor, precum şi alte documente privind îndeplinirea obiectivelor, criteriilor de performanţă;
- sa pretinda administratorului incheierea unei asigurari de raspundere profesionala pentru suma prevăzută la art. 7 pct. 31.
V. RESPONSABILITĂŢILE POSTULUI Art.9. Atribuţii legate de activităţile specifice. Administratorul răspunde de:
1. calitatea relaţiei cu furnizorii şi clienţii;
2. folosirea eficientă a resurselor Societăţii;
3. respectarea obligaţiilor Societăţii faţă de furnizori, clienţi, organele financiare şi organismele guvernamentale;
4. asigurarea drepturilor băneşti ale personalului angajat al Societăţii, conform clauzelor contractuale şi legislaţiei muncii;
5. îndeplinirea la termen şi în conformitate cu dispoziţiile legale a obligaţiilor faţă de bănci, furnizori şi clienţi;
6. calitatea climatului organizaţional;
7. calitatea managementului Societăţii;
8. corectitudinea datelor raportate;
9. răspunde de îndeplinirea obligaţiilor contractuale si de întreaga activitate a societăţii pe durata mandatului.
Art.10. Atributii legate de funcţiile manageriale.
Administratorul răspunde de:
1. coordonarea eficientă a personalului din subordine;
2. dotarea corespunzătoare cu echipamente şi consumabile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii subordonaţilor;
3. calitatea pregătirii profesionale a angajaţilor din subordine.
Art.11. Atributii legate de disciplina muncii.
Administratorul răspunde de:
1. aplicarea dispozitiilor legale in ceea ce priveste respectarea de catre salariatii societatii a disciplinei muncii;
2. respectarea prevederilor normativelor interne şi a procedurilor de lucru;
3. se implică în vederea soluţionării situaţiilor de criză care afectează Societatea.
Art.12. AUTORITATEA POSTULUI ocupat de administrator:
1. decide asupra noilor direcţii de dezvoltare;
2. stabileşte planurile de vânzări şi profit;
3. propune bugetele şi corecţiile necesare spre aprobare Asociatului unic al Societăţii;
4. semnează documentele de angajare, colaborare şi încetare a relaţiilor de muncă;
5. semnează deciziile de modificare a funcţiei/salariului pentru angajaţii societăţii;
6. propune organigrama şi statul de funcţii ale Societăţii;
7. semnează contracte cu furnizorii, clienţii şi partenerii strategici;
8. aprobă procedurile de interes general ale Societăţii;
9. semnează referate de investiţii, statele de plată şi rapoartele financiare ale Societăţii;
10. solicită rapoarte de activitate şi ia măsurile necesare în vederea creşterii eficienţei activităţii Societăţii;
11. utilizează echipamente/consumabile/materiale, autovehicule şi echipamente electronice, puse la dispoziţie de Societate;
12. stabileşte prioritatea executării sarcinilor pentru personalul din subordine;
13. aprobă/respinge recompense/penalizări, prelungirea/încetarea activităţii după perioada de probă a angajaţilor;
14. aprobă/respinge cereri ale personalului din subordine.
Art.13. SPECIFICAŢIILE POSTULUI
a) să aducă la îndeplinire obiectivele, criteriile şi indicatorii de performanţă ale Societăţii prevăzuţi în anexa care face parte integranta din prezentul contract.
b) să prezinte, semestrial, Asociaţilor Societăţii, situaţia economico-financiară a societăţii,
stadiul realizării investiţiilor, stadiul realizării obiectivelor şi criteriilor de performanţă convenite, precum şi alte documentaţii solicitate de aceştia;
c) la solicitarea scrisă a organizaţiei de sindicat din Societate, să pună la dispoziţia reprezentantului acesteia, date privind administrarea Societăţii, conform prevederilor legale;
d) să constituie garanţiile băneşti prevăzute de lege;
e) să nu cesioneze contractul de administrare altei persoane;
f) administratorul este solidar răspunzător cu predecesorul său imediat dacă, având cunoştinţă de neregulile săvârşite de acesta, nu le comunică asociaţilor, cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni şi auditorului financiar.
VI. ÎNGRĂDIRI, XXXXXX DE LOIALITATE SI CONFIDENTIALITATE
Art.14. Administratorul este obligat să-şi folosească întreaga capacitate de muncă în interesul societăţii, comportându-se ca un bun comerciant.
Art.15. Pe întreaga durată a prezentului contract, administratorul este obligat să păstreze confidenţialitatea datelor, informaţiilor şi documentelor referitoare la activitatea societăţii, care au acest caracter, obligaţie care se menţine şi pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea prezentului contract de mandat.
Art.16. (1) Administratorul îşi va exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator.
(2) Administratorul nu încalcă obligaţia prevăzută la alin. (1), dacă în momentul luării unei decizii de afaceri el este în mod rezonabil îndreptăţit să considere că acţionează în interesul Societăţii şi pe baza unor informaţii adecvate.
(3) Decizie de afaceri este orice decizie de a lua sau de a nu lua anumite măsuri cu privire la administrarea Societăţii.
(4) Administratorul îşi va exercita mandatul cu loialitate, în interesul Societăţii.
(5) Administratorul nu va divulga informaţiile confidenţiale şi secretele comerciale ale Societăţii, la care are acces în calitatea lui de administrator. Această obligaţie ii revine şi după încetarea mandatului de administrator.
Art. 17 (1) Este interzisă creditarea de către Societate a administratorului acesteia, prin intermediul unor operaţiuni precum:
a) acordarea de împrumuturi administratorului;
b) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a oricăror împrumuturi acordate administratorului, concomitentă ori ulterioară acordării împrumutului;
c) garantarea directă ori indirectă, în tot sau în parte, a executării de către administrator a oricăror alte obligaţii personale ale acestuia faţă de terţe persoane;
d) dobândirea cu titlu oneros ori plata, în tot sau în parte, a unei creanţe ce are drept obiect un
împrumut acordat de o terţă persoană administratorului ori o altă prestaţie personală a acestuia.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi operaţiunilor în care sunt interesaţi soţul sau soţia, rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai administratorului; de asemenea, dacă operaţiunea priveşte o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior menţionate este administrator ori deţine, singură sau împreună cu una dintre persoanele sus-menţionate, o cotă de cel puţin 20% din valoarea capitalului social subscris.
VII. RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR
Art.18. Aprecierea activitatii administratorului se face prin analizarea gradului global de indeplinire a criteriilor de performanţă.
Art.19. Pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor prevăzute în prezentul contract, părţile răspund potrivit legii.
Art.20. Răspunderea administratorului este angajată, în cazul nerespectării prevederilor legale, ale actului constitutiv, ale prezentului contract şi hotărârilor adoptate de către Adunarea Generală a Asociaţilor Societăţii.
Art.21. Administratorul răspunde civil pentru daunele produse societăţii prin orice act al sau contrar intereselor acesteia, prin acte de gestiune imprudentă, prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor societăţii, dacă acestea nu constituie infracţiuni.
Art.22. În cazul în care Asociatul Unic, Municipiul Craiova prin Consiliul Local al Municipiului Craiova, a hotărât pornirea acţiunii în răspundere împotriva administratorului, mandatul acestuia încetează.
Art.23. Administratorul răspunde, potrivit legii, pentru daunele produse R.A.T. SRL, prin orice act al său contrar intereselor acesteia, prin acte de gestiune imprudentă, utilizarea abuzivă sau neglijentă a valorilor materiale şi băneşti ale societăţii.
Art.24. În cazul în care există indicii privind săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu executarea contractului de Administrare, asociaţii au obligaţia sesizării, de îndată, a organelor de urmărire penală.
VIII. FORŢA MAJORĂ
Art.25. Niciuna dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea în termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător total sau/şi parţial a oricărei obligaţii care îi revine, în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţa majoră, aşa cum este definită de lege.
Art.26. (1) Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice în scris celeilalte părţi în termen de 5 zile calendaristice consecutive, producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
(2) Dacă nu procedează la anunţarea în termenul prevăzut la alin. (1) a începerii şi încetării cazului de forţă majoră, partea care îl invocă suportă toate daunele provocate celeilalte părţi prin neanunţarea în termen.
Art.27. Dacă în termen de 30 de zile de la producere, evenimentul respectiv nu încetează, părţile au dreptul să-şi notifice încetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna dintre ele sa pretinda daune-interese.
Art. 28 Forţa majoră se constată de către o autoritate competentă.
IX. MODIFICAREA CONTRACTULUI
Art.29. Prevederile prezentului contract pot fi modificate, după o prealabilă notificare scrisă, cu acordul tuturor părţilor, prin act adiţional.
Art.30. Prezentul contract va fi adaptat corespunzător reglementărilor legale ulterioare încheierii acestuia, care îi sunt aplicabile.
Art. 31. Dacă o clauză a acestui contract ar fi declarată nulă, celelalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate de această nulitate. Părţile convin ca orice clauză declarată nulă să fie înlocuită printr-o altă clauză care să corespundă satisfăcător înţelesului contractului.
X. CORESPONDENŢA
Art. 32. (1) Corespondenţa legată de derularea prezentului contract se efectuează în scris, prin scrisori recomandate cu confirmare de primire, prin fax sau direct la sediul părţilor.
(2) Fiecare parte contractantă este obligată ca în termen de 3 zile lucrătoare din momentul în care intervin modificări ale datelor ce figurează în prezentul contract să notifice celeilalte părţi contractante schimbările survenite.
(3) În accepţiunea părţilor contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la sediul Societăţii ori sediul Asociaţilor, precum şi după caz la adresa de domiciliu al Administratorului.
(4) În cazul în care notificarea se face pe cale poştală, aceasta va fi transmisă, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire şi se consideră primită de destinatar la data menţionată de oficiul poştal primitor pe această confirmare.
(5) Notificarile verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părţi, dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia din modalităţile prevăzute la alineatele precedente.
XI. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art.33. Părţile convin ca efectele prezentului contract să înceteze în una sau mai multe din următoarele situaţii:
a) expirarea perioadei pentru care a fost incheiat, daca partile nu au negociat prelungirea lui;
b) revocarea Administratorului de catre adunarea generala a actionarilor;
c) administratorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile prevăzute în prezentul contract;
d) administratorul nu respectă hotărârile Adunării Generale a Asociaţilor R.A.T. SRL;
e) administratorul nu respectă legislaţia aplicabilă societăţilor comerciale;
f) administratorul nu constituie garanţiile pentru administrator în termenele stabilite de lege sau le diminuează, indiferent de motiv;
g) renuntarea Administratorului la mandatul incredintat;
h) acordul partilor;
i) intervine un caz de incompatibilitate prevăzut de lege şi/sau de prezentul contract;
j) decesul sau punerea sub interdictie judecatoreasca a Administratorului;
k) insolvabilitatea sau falimentul Societatii;
l) nerealizarea, timp de 1 an, a criteriilor, obiectivelor şi indicatorilor de performanţă
stabilite in anexa la prezentul contract.
Art.34. (1) Administratorul are obligaţia ca, în termen de 15 zile de la încetarea contractului, indiferent de motivele de încetare a acestuia, să procedeze la predarea bunurilor, lucrărilor, înscrisurilor societăţii, de a efectua procesul verbal de predare-primire cu noul administrator şi să-l sprijine pe acesta în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj.
(2) Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1) are ca efect atragerea răspunderii administrativ-patrimoniale, civile sau penale a administratorului, în condiţiile legii.
XII. LITIGII
Art.35 Părţile au convenit ca toate neînţelegerile privind validitatea prezentului contract sau rezultate din interpretarea, executarea sau încetarea acestuia să fie rezolvate pe cale amiabilă.
Art.36 În cazul în care rezolvarea litigiilor nu este posibilă pe cale amiabilă, părţile se vor adresa instanţelor judecătoreşti competente.
XIII. DISPOZIŢII FINALE
Art. 37 (1) În vederea evaluării Administratorului, la nivelul autorităţii se înfiinţează comisia de evaluare.
(2) Comisia de evaluare este alcătuită din reprezentanţi ai asociaţilor numiţi prin hotărâre de către autorităţile locale deliberative.
Art. 38 Administratorul are obligaţia de a înainta, în termen de 15 zile lucrătoare de la depunerea situaţiilor financiare anuale, un raport de activitate cu privire la îndeplinirea obiectivelor, criteriilor şi indicatorilor de performanţă.
Art. 39 (1) Evaluarea Administratorului este organizată în următoarele etape:
a) analiza raportului de activitate inaintat,
b) susţinerea raportului de activitate de către Administrator, în cadrul unui interviu.
(2) Notarea raportului de activitate se face in baza obiectivelor, criteriilor şi indicatorilor de performanţă anexă la contractul de administrare.
Art. 40 (1) În cazul în care nota finală se situează sub 7 (şapte), rezultatul evaluării este nesatisfăcător şi are ca efect revocarea administratorului.
(2) Rezultatul final al evaluării se aprobă prin hotărâre a autorităţilor locale deliberative.
Art. 41 Administratorul are dreptul să solicite mediere, consultanţă sau alte măsuri de protecţie din partea Asociatului R.A.T. SRL în soluţionarea situaţiilor conflictuale, cu sindicatele sau cu alte organizaţii legal constituite.
Art.42 Prevederile prezentului contract sunt supuse dispozitiilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Actului constitutiv
R.A.T. SRL, Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind asimilat contractului de management si se completează cu dispoziţiile Codului civil aplicabile.
Art.43 Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi se depune de către administratorul R.A.T. SRL spre înregistrare la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Dolj in termen de 15 zile de la data semnării lui.
Art.44 Prezentul contract, împreuna cu anexele sale care fac parte integrantă dín cuprinsul său, reprezintă voinţa părţilor şi înlătură orice altă înţelegere verbală dintre acestea, anterioară sau ulterioară încheierii lui.
Art. 45 - Daca Administratorul nu inlatura motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese, in termen de 30 de zile de la aparitia acestora, este obligat să plătească despăgubiri Societăţii, parte semnatară a prezentului contract.
Art. 45 Prezentul contract a fost încheiat într-un număr de 4 (patru) exemplare originale, fiecare parte a primit câte 1(un) exemplar, iar un exemplar se va depune la Registrul Comerţului şi constituie un contract administrativ.
ANEXA nr.1
La Contractul de Administrare
OBIECTIVE SI CRITERII DE PERFORMANTA
STABILITE PENTRU ANUL 2016 LA CONTRACTUL DE ADMINISTRARE
Obiectivele si criteriile de performanta se stabilesc prin negociere intre parti si prin raportarea la indicatorii de referinta prevazuti :
OBIECTIVE
Conform strategiei propuse, se va urmari :
• Cifra de afaceri 39.646.000 lei
• Profit brut : 827.000 lei
• Diminuare a creantelor 1.552.818 lei
• Diminuarea datoriilor 25.256.570 lei
• Cheltuiala la 1000 lei venituri 980 lei
CRITERII DE PERFORMANTA STABILITE
1 .Datorii platite ptr.nerespectarea conditiilor de calitate si mediu: 2.Productivitatea muncii in preturi curente
Cifra de afaceri (lei) = 39.646.000 = 53.145 lei Nr.mediu de salariati 746
3.Durata de racuperare a creantelor :
-Sold 31.12.2014
Xxxxxxx (lei ) x 365 zile = 1.552.818 X 365 zile = 14 zile Cifra de afaceri 39.646.000
4.Durata de plata a datoriilor Sold la 31.12.2014
Datorii x 365 zile = 25.256.570 x 365 =233 zile Cifra de afaceri 39.646.000
5.Cheltuieli la 1000 lei venituri
Cheltuieli (lei) x 1000 = 980 lei Venituri (lei)
6.Obtinere de profit = 827.000 lei
Nota
Criteriile de performanta sunt stabilite in corelatie cu prevederile BVC pe anul 2015 ,
si se rectifica in mod corespunzator,odata cu aprobarea si eventuale rectificari ale BVC pe anul 2016.
ANEXA nr. 2 LA CONTRACTUL DE ADMINISTRARE
Conditionalitati privind realizarea obiectivelor si criteriilor de performanta in vederea stabilirii drepturilor salariale
In vederea stabilirii drepturilor salariale se va avea in vedere incadrarea in nivelul planificat al urmatorilor indicatori :
1.Despagubiri platite pentru nerespectarea conditiilor de calitate si de mediu
Despagubiri platite | Procent de diminuare a drepturilor salariale | |
370.000-400.000 lei | 1.00% | |
400.001-500.000 lei | 2.00% | |
500.001-600.000 lei | 3.00% | |
Peste 600.000 lei | 6.00% |
2.Productivitatea muncii
Procent de nerealizare sau depasire | Procent de diminuare a drepturtilor salariale |
40-50% | 1.00% |
51-75% | 2.00% |
76-95% | 3.00% |
Peste 95 % | 6.00% |
3.Durata de recuperare a createlor
Numar de zile cu care se depaseste durata planificata | Procent de diminuare a drepturilor salariale |
120-150 zile | 1.00% |
151-200 zile | 2.00% |
201-250 zile | 3.00% |
Peste 250 zile | 6.00% |
4.Durata de plata a datoriilor ;
Numar de zile cu care e depaseste durata planificata | Procent de diminuare a drepturilor salariale |
120-150 zile | 1.00% |
151-200 zile | 2.00% |
201-250 zile | 3.00% |
Peste 250 zile | 4.00% |
5.Cheltuiala la 1000 lei venituri ;
Procent de depasire sau economie fata de procentul planificat | Procent de diminuare a drepturilor salariale |
40-50% | 1.00% |
51-75% | 2.00% |
76-95% | 3.00% |
Peste 95% | 4.00% |
6.Obtinere profit
Cuantum pierdere | Procent de diminuare a drepturilor salariale |
1-100.000 lei | 1.00% |
100.001-200.000 lei | 2.00% |
200.001-3000.000 lei | 3.00% |
Peste 300.001 lei | 4.00% |