Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Documentul european de achiziție unic (DEAU)
Partea I: Informații privind procedura de achiziții publice și autoritatea contractantă sau entitatea contractantă
Informații despre publicare În cazul procedurilor de achiziții publice în care s-a publicat o invitație la procedura concurențială de ofertare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, informațiile solicitate în partea I vor fi preluate automat, cu condiția ca serviciul electronic pentru DEAU să fie utilizat pentru generarea și completarea DEAU. Trimiterea la anunțul relevant publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene: Numărul notificării primite
-
Numărul anunțului în JO seria S:
-
Adresa URL a JO seria S Jurnalul oficial național
-
În cazul în care nu există o invitație la o procedură concurențială de ofertare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau, în cazul în care acesta nu este obligată să publice acolo, atunci autoritatea contractantă sau entitatea contractantă trebuie să completeze informațiile care permit identificarea fără echivoc a procedurii de achiziții publice (de exemplu, referința unei publicări la nivel național)
Identitatea achizitorului Denumire oficială:
Institutul Clinic Fundeni
Țară:
România
Informații privind procedura de achiziții publice Tipul procedurii
Nespecificată
Denumire:
Procedura proprie simplificata, pentru achizitia de servicii sociale si alte servicii specifice prevazute in anexa nr.2 din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice Scurtă descriere:
Servicii de consultanta si de reprezentare juridica, necesare pentru desfasurarea activitatii specifice - POCU 105910
Numărul de referință atribuit dosarului de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă (dacă este cazul):
41590/23.08.2019
Partea II: Informații referitoare la operatorul economic
A: Informații privind operatorul economic Denumire:
-
Strada și numărul:
-
Cod poștal:
-
Oraș:
-
Țară:
---
Adresa de internet: (adresa web) (dacă este cazul):
-
E-mail:
-
Telefon:
-
Persoana sau persoanele de contact:
-
Numărul TVA (dacă este cazul):
-
Dacă nu se aplică niciun număr TVA, vă rugăm să indicați un alt număr național de identificare, dacă acest lucru este impus și aplicabil
-
Operatorul economic este o microîntreprindere, o întreprindere mică sau o întreprindere mijlocie?
❍ Da
❍ Nu
Numai în cazul în care achiziția publică este rezervată: operatorul economic este un atelier protejat sau o „întreprindere socială” sau va asigura executarea contractului în contextul programelor de angajare protejată?
❍ Da
❍ Nu
care este procentul corespunzător de lucrători cu dizabilități sau defavorizați?
-
Dacă este necesar, vă rugăm să specificați cărei sau căror categorii de lucrători cu dizabilități sau defavorizați le aparțin angații în cauză?
-
Dacă este cazul, operatorul economic este înscris pe o listă oficială a operatorilor economici agreați sau deține o certificare echivalentă [de exemplu, în cadrul unui sistem național de (pre) calificare]?
❍ Da
❍ Nu
• Vă rugăm să furnizați răspunsuri în cadrul celorlalte părți din prezenta secțiune, al secțiunii B și, după caz, al secțiunii C din prezenta parte, să completați partea V, dacă este cazul, și, în orice caz, să completați și să semnați partea VI.
a) Vă rugăm să furnizați numărul relevant de înregistrare sau de certificare, dacă este cazul:
-
b) Dacă certificatul de înregistrare sau de certificare este disponibil în format electronic, vă rugăm să precizați:
-
c) Vă rugăm să precizați referințele pe care se bazează înregistrarea sau certificarea și, dacă este cazul, clasificarea obținută pe lista oficială:
-
d) Înregistrarea sau certificarea acoperă toate criteriile de selecție impuse?
❍ Da
❍ Nu
• În plus, vă rugăm să completați informațiile-lipsă în partea IV secțiunea A, B, C sau D, după caz, NUMAI dacă se solicită acest lucru în anunțul sau în documentele achiziției relevante
e) Operatorul economic va fi în măsură să furnizeze un certificat cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale și plata impozitelor sau să furnizeze informații care să îi permită autorității contractante sau entității contractante să obțină acest certificat direct prin accesarea unei baze de date naționale în orice stat membru, disponibilă în mod gratuit?
❍ Da
❍ Nu
Dacă documentele relevante sunt disponibile în format electronic, vă rugăm să precizați:
-
Operatorul economic participă la procedura de achiziții publice împreună cu alții?
❍ Da
❍ Nu
• Vă rugăm să vă asigurați că celelalte părți în cauză prezintă un formular DEAU separat.
a) Vă rugăm să precizați rolul operatorului economic în cadrul grupului (lider, responsabil cu îndeplinirea unor sarcini specifice...):
-
b) Vă rugăm să îi identificați pe ceilalți operatori economici care mai participă la procedura de achiziții publice:
-
c) Dacă este cazul, denumirea grupului participant:
-
Dacă este cazul, se indică lotul (loturile) pentru care operatorul economic dorește să depună oferte:
-
B: Informații privind reprezentanții operatorului economic #1
• Dacă este cazul, vă rugăm să indicați numele și adresa (adresele) persoanei (persoanelor) împuternicită (împuternicite) să îl reprezinte pe operatorul economic în scopurile acestei proceduri de achiziții publice:
Prenume
-
Nume
-
Data nașterii
-
Locul nașterii
-
Strada și numărul:
-
Cod poștal:
-
Oraș:
-
Țară:
---
E-mail:
-
Telefon:
-
Funcție/acționând în calitate de:
-
Dacă este cazul, vă rugăm să furnizați informații detaliate privind reprezentarea (formele, amploarea, scopul acesteia...):
-
C: Informații privind utilizarea capacităților altor entități Operatorul economic utilizează capacitățile altor entități pentru a satisface criteriile de selecție prevăzute în partea IV, precum și (dacă este cazul) criteriile și regulile menționate în partea V de mai jos:
❍ Da
❍ Nu
• Vă rugăm să prezentați un formular DEAU separat care să cuprindă informațiile solicitate în secțiunile A și B din această parte și din partea III pentru fiecare dintre entitățile în cauză, completat și semnat în mod corespunzător de entitățile în cauză.
Vă atragem atenția asupra faptului că trebuie incluși, de asemenea, tehnicienii sau organismele tehnice implicate, indiferent dacă fac sau nu parte din întreprinderea operatorului economic, în special cei care răspund de controlul calității și, în cazul contractelor de achiziții publice de lucrări, tehnicienii sau organismele tehnice la care poate face apel operatorul economic în vederea executării lucrărilor.
În măsura în care este relevant pentru capacitatea (capacitățile) specifică (specifice) utilizată (utilizate) de operatorul economic, vă rugăm să includeți informațiile prevăzute în părțile IV și V pentru fiecare dintre entitățile în cauză.
D: Informații privind subcontractanții pe ale căror capacități operatorul economic nu se bazează
• (Secțiunea se completează numai în cazul în care această informație este solicitată în mod explicit de către autoritatea contractantă sau entitatea contractantă.)
Operatorul economic intenționează să subcontracteze vreo parte din contract unor terți?
❍ Da
❍ Nu
Dacă da și în măsura în care se cunoaște, vă rugăm să enumerați subcontractanții propuși:
-
• Dacă autoritatea contractantă sau entitatea contractantă solicită în mod explicit aceste informații, în plus față de informațiile din partea I, vă rugăm să furnizați informațiile solicitate în secțiunile A și B din această parte și din partea III pentru fiecare dintre subcontractanții (categoriile de subcontractanți) în cauză.
Partea III: Motive de excludere
A: Motive referitoare la condamnările penale Articolul 57 alineatul (1) din Directiva 2014/24/UE stabilește următoarele motive de excludere
Participare la o organizație criminală
Operatorul economic însuși sau orice persoană care este membru al organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia a făcut obiectul unei condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă pentru participare la o organizație criminală, printr-o condamnare pronunțată cu cel mult cinci ani
în urmă sau în care continuă să se aplice o perioadă de excludere prevăzută în mod direct în condamnare? Astfel cum este definită la articolul 2 din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (JO L 300, 11.11.2008, p. 42).
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Corupție
Operatorul economic însuși sau orice persoană care este membru al organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia a făcut obiectul unei condamnări pentru corupție pronunțate printr-o hotărâre definitivă, printr-o condamnare pronunțată cu cel mult cinci ani în urmă sau în care continuă să se aplice o perioadă de excludere prevăzută în mod direct în condamnare?
Astfel cum este definită la articolul 3 din Convenția privind lupta împotriva
corupției care implică funcționari ai Comunităților Europene sau funcționari ai statelor membre ale Uniunii Europene, JO C 195, 25.6.1997, p. 1, și la articolul 2 alineatul (1) din Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului din 22 iulie 2003 privind combaterea corupției în sectorul privat (JO L 192, 31.7.2003, p. 54).
Acest motiv de excludere se referă, de asemenea, la corupție, astfel cum este definită în dreptul național al autorității contractante (entității contractante) sau al operatorului economic.
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Fraude
Operatorul economic însuși sau orice persoană care este membru al organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia a făcut obiectul unei condamnări pentru fraudă pronunțate printr-o hotărâre definitivă, printr-o condamnare pronunțată cu cel mult cinci ani în urmă sau în care continuă să se aplice o perioadă de excludere prevăzută în mod direct în condamnare?
În sensul articolului 1 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO C 316, 27.11.1995, p. 48).
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activitățile teroriste Operatorul economic însuși sau orice persoană care este membru al organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia a făcut obiectul unei condamnări pentru infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste, pronunțate printr-o hotărâre definitivă, printr-o condamnare pronunțată cu cel mult cinci ani în urmă sau în care continuă să se aplice o perioadă de excludere prevăzută în mod direct în condamnare? Astfel cum
sunt definite la articolele 1 și 3 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului (JO L 164, 22.6.2002, p. 3). Acest motiv de excludere include, de asemenea, instigare, complicitate sau tentativă de a săvârși o infracțiune, în sensul articolului 4 din respectiva decizie-cadru.
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Spălare de bani sau finanțarea terorismului
Operatorul economic însuși sau orice persoană care este membru al organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia a făcut
obiectul unei condamnări pentru infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activități teroriste, pronunțate printr-o hotărâre definitivă, printr-o condamnare pronunțată cu cel mult cinci ani în urmă sau în care continuă să se aplice o perioadă de excludere prevăzută în mod direct în condamnare? Astfel cum sunt definite la articolul 1 din Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15).
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Exploatarea prin muncă a copiilor și alte forme de trafic de persoane Operatorul economic însuși sau orice persoană care este membru al organismului de administrare, de conducere sau de supraveghere al acestuia sau care are putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia a făcut obiectul unei condamnări pronunțate printr-o hotărâre definitivă pentru exploatare prin muncă a copiilor și alte forme de trafic de persoane, printr-o condamnare pronunțată cu cel mult cinci ani în urmă sau în care continuă să se aplice o perioadă de excludere prevăzută în mod direct în condamnare? Astfel cum
sunt definite la articolul 2 din Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de
persoane și protejarea victimelor acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului (JO L 101, 15.4.2011, p. 1). Vă rugăm să repetați de câte ori este necesar.
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
B: Motive legate de plata impozitelor sau a contribuțiilor la asigurările sociale
Articolul 57 alineatul (2) din Directiva 2014/24/UE stabilește următoarele motive de excludere
Plata impozitelor
Operatorul economic și-a încălcat obligațiile cu privire la plata impozitelor, atât în țara în care este stabilit, cât și în statul membru al autorității contractante sau al entității contractante, în cazul în care este diferit de țara de stabilire?
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Xxxx sau statul membru în cauză
---
Suma în cauză
-
---
Această încălcare a obligațiilor a fost stabilită prin alte mijloace decât o hotărâre judecătorească sau administrativă?
❍ Da
❍ Nu
În cazul în care această încălcare a obligațiilor a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească sau administrativă, această decizie este definitivă și obligatorie?
❍ Da
❍ Nu
Vă rugăm să precizați data condamnării
-
În cazul unei condamnări, durata perioadei de excludere, în măsura în care aceasta este stabilită direct în condamnare
-
Descrieți ce mijloace au fost utilizate
-
Operatorul economic și-a îndeplinit obligațiile plătind impozitele sau contribuțiile la asigurările sociale datorate sau încheind un aranjament cu caracter obligatoriu în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi acumulate sau a amenzilor?
❍ Da
❍ Nu
Vă rugăm să le descrieți
-
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Plata asigurărilor sociale
Operatorul economic și-a încălcat obligațiile cu privire la plata contribuțiilor la asigurările sociale, atât în țara în care este stabilit, cât și în statul membru al autorității contractante sau al entității contractante, în cazul în care este diferit de țara de stabilire?
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Xxxx sau statul membru în cauză
---
Suma în cauză
-
---
Această încălcare a obligațiilor a fost stabilită prin alte mijloace decât o hotărâre judecătorească sau administrativă?
❍ Da
❍ Nu
În cazul în care această încălcare a obligațiilor a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească sau administrativă, această decizie este definitivă și obligatorie?
❍ Da
❍ Nu
Vă rugăm să precizați data condamnării
-
În cazul unei condamnări, durata perioadei de excludere, în măsura în care aceasta este stabilită direct în condamnare
-
Descrieți ce mijloace au fost utilizate
-
Operatorul economic și-a îndeplinit obligațiile plătind impozitele sau contribuțiile la asigurările sociale datorate sau încheind un aranjament cu caracter obligatoriu în vederea plății acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi acumulate sau a amenzilor?
❍ Da
❍ Nu
Vă rugăm să le descrieți
-
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Partea IV: Criteriile de selecție
Finalizare
Partea V: Reducerea numărului de candidați calificați Operatorul economic declară că:
Îndeplinește criteriile sau regulile obiective și nediscriminatorii aplicabile pentru limitarea numărului de candidați în următorul mod:
În cazul în care sunt solicitate anumite certificate sau alte forme de documente justificative, vă rugăm să precizați pentru fiecare dintre acestea dacă operatorul economic dispune de documentele solicitate:
Dacă unele dintre aceste certificate sau alte forme de documente justificative sunt disponibile în format electronic, vă rugăm să precizați pentru fiecare:
Răspunsul dumneavoastră?
❍ Da
❍ Nu
Vă rugăm să le descrieți
-
Aceste informații sunt disponibile gratuit pentru autorități, dintr-o bază de date națională a unui stat membru UE?
❍ Da
❍ Nu
URL
-
Cod
-
Emitent
-
Partea VI: Declarațiile finale Operatorul economic declară că informațiile prezentate în părțile II – V de mai sus sunt exacte și corecte și că au fost furnizate cunoscând pe deplin consecințele cazurilor grave de declarații false.
Operatorul economic declară în mod oficial că poate să furnizeze, la cerere și fără întârziere, certificatele și alte forme de documente justificative menționate, cu excepția cazului în care:
a) Autoritatea contractantă sau entitatea contractantă are posibilitatea de a obține documentele justificative în cauză direct prin accesarea unei baze de
date naționale în orice stat membru, disponibilă în mod gratuit, cu condiția ca operatorul economic să fi furnizat informațiile necesare [adresa de internet, autoritatea sau organismul emitent(ă), referința exactă a documentației]
care să îi permită autorității contractante sau entității contractante să facă acest lucru. Dacă este cazul, aceste informații trebuie să fie însoțite de consimțământul relevant în vederea accesării acestora sau
b) La 18 octombrie 2018 cel mai târziu, [în funcție de aplicarea la nivel intern a articolului 59 alineatul (5) paragraful al doilea din Directiva 2014/24/ UE], autoritatea contractantă sau entitatea contractantă posedă deja documentația în cauză.
Operatorul economic acordă în mod formal autorității sau entității contractante, astfel cum este stabilit în Partea I, accesul la documentele justificative privind informațiile care au fost furnizate în Partea III și Partea IV din prezentul document european de achiziție unic în cadrul procedurii de achiziții stabilite în Partea I.
Data, locul și, dacă se solicită sau dacă este (sunt) necesară (necesare), semnătura (semnăturile):
Data
-
Locul
-