REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI
REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI
PROMOȚIONALE „FINAL DE GAMA”
SECȚIUNEA 1. ORGANIZATOR
Organizatorul campaniei promoționale este IKEA România S.A., cu sediul social în București, Șos. București Ploiești Nr. 00X, Xxxxxx 0, Xxxxxxxxx, Xxxxxxx, xxxxxxxxxxxx la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, sub nr J40/8161/2005, CUI 00000000, atribut fiscal RO, cont bancar XX00 XXXX 000XX00000000000 deschis la BRD
– Suc. Dorobanți (denumită în cele ce urmează „Organizator”), reprezentată legal prin Doamna Xxxx xxx Xxxxxx în calitate de Director General.
Campania promoțională se va desfășura cu respectarea prevederilor prezentului regulament („Regulamentul”), care este obligatoriu pentru toți participanții. Orice persoană care participă la aceasta campanie promoțională este de acord cu prevederilor prezentului Regulament, orice nerespectare având ca efect neacordarea premiilor oferite de Organizator.
SECȚIUNEA 2. TEMEIUL LEGAL
Campania promoționala „Final de Gama” este organizată în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 31.08.2007.
SECȚIUNEA 3. LOCUL DE DESFĂȘURARE AL CAMPANIEI PROMOȚIONALE
Această campanie promoțională se desfășoară atât în incinta magazinelor IKEA situate in:
(i) Șos. București Ploiești nr. 42A, Sector 1, București si (ii) Blvd. Xxxxxxx Xxxxxxx nr. 57, Sector 3, București („Magazinele IKEA”), cât și pe platforma online xxx.XXXX.xx.
SECȚIUNEA 4. DURATA CAMPANIEI PROMOȚIONALE
Campania promoțională se desfășoară începând cu data de 22.02.2021 până la data de 30.06.2021.
SECȚIUNEA 5. PERSOANELE PARTICIPANTE LA CAMPANIA PROMOȚIONALĂ
Poate participa la prezenta campanie orice persoană peste 16 ani, indiferent de locul situării
domiciliului, pentru achizițiile de articole din campania de soldare, specificate in Anexa I
a Regulamentului, din Magazinele IKEA sau prin platforma online xxx.XXXX.xx (denumit în prezentul Regulament “Client”).
Pentru evitarea oricărui dubiu, produsele avute în vedere în cadrul acestei secțiuni sunt incluse în Anexa nr. 1 a acestui Regulament, produsele fiind semnalizate în magazin și pe xxx.XXXX.xx conform materialelor promoționale cu titlu de exemplu din Anexa 2 a acestui Regulament.
De asemenea, pentru participarea la campania promoțională, achiziția acestor produse trebuie sa aibă loc în perioada 22.02.2021-30.06.2021.
În aceasta campanie nu intră produsele vândute în zona „AȘA CUM SUNT” din cadrul Magazinelor IKEA.
SECȚIUNEA 6. MODUL DE DESFĂȘURARE AL CAMPANIEI
Campania promoțională constă în acordarea unei reduceri de până la 30% în perioada 22.02.2021 -30.06.2021 pentru produsele aflate în campanie, reducerea fiind vizibilă atât în magazin, cât și online pe xxx.XXXX.xx, pentru Clienți („Reducerea”).
1. Condiții de acordare:
2. Returnare produse:
Orice returnare a produselor cumpărate în temeiul prezentului Regulament este permisă cu respectarea politicii de returnare a produselor IKEA disponibilă în broșurile de garanții din Magazinele IKEA și pe website aici xxxx://xxx.xxxx.xxx/xx/xx_XX/xxxxxxxx- service/about-shopping/return-policy/index_b.html.
3. Limitari:
Reducerea va fi acordata pentru produsele aflate in campanie in limita stocului disponibil.
SECȚIUNEA 7. ACORDAREA REDUCERII
Acordarea Reducerii se realizează direct la linia caselor, după scanarea produselor.
Bonul fiscal, respectiv factura vor conține direct prețul redus al produselor aflate în
campanie.
SECȚIUNEA 8. ALTERNATIVELE REDUCERII
Clienții care beneficiază de Xxxxxxxx nu au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani
și nici nu pot solicita modificarea parametrilor de acordare a Reducerii.
SECȚIUNEA 9. TAXE
Organizatorul se obligă să calculeze și să vireze impozitul datorat pentru premiile obținute de către câștigători în conformitate cu Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, Xxxxxx XXX Impozitul pe venit. Orice alte obligații de natura fiscală sau de orice altă natură, în legătură cu acestea, sunt în sarcina exclusivă a clientului.
Clienților care participă la această campanie nu le sunt impuse nici un fel de cheltuieli directe sau indirecte suplimentare, cu excepția cheltuielilor normale de desfășurare a campaniei (cheltuieli cum ar fi tarifele normale stabilite de Poșta Română în cazul solicitării scrise a regulamentului adresate Organizatorului la datele de contact precizate în Secțiunea I de mai sus, cheltuieli legate de accesul la Internet în vederea vizualizării prezentului regulament sau solicitării acestuia de la Organizator, cheltuieli legate de deplasarea până la Magazinele IKEA).
SECȚIUNEA 10. DIVERSE
În cazul oricărei fraude, neînțelegeri sau dispute care poate apărea în orice moment cu privire la desfășurarea acestei campanii promoționale, IKEA Romania S.A. își rezervă dreptul de a lua toate măsurile legale considerate oportune.
SECȚIUNEA 11. REGULAMENTUL CAMPANIEI PROMOȚIONALE
Prin participarea la prezenta campanie, Clienții sunt de acord să se conformeze și să
respecte prevederile acestui regulament.
Regulamentul Oficial al campaniei promoționale poate fi solicitat în copie în mod gratuit la numărul 021-407.45.32, număr cu tarif normal, luni-duminică, orele 10.00-22.00, (exceptând sărbătorile legale) pe perioada campaniei promoționale sau poate fi vizualizat pe xxx.XXXX.xx.
Pentru întrebări legate de campania promoțională, Clienții pot suna la numărul de telefon 021-407.45.32 începând cu data de 22.02.2021 și până la data de 30.06.2021 unde vor primi toate informațiile legate de prezenta campanie promoțională.
SECȚIUNEA 12. ÎNCETAREA CAMPANIEI PROMOȚIONALE
Prezenta campanie promoțională poate înceta înainte de termen (i.e.30.06.2021) numai în cazul apariției unui eveniment ce constituie forță majoră, inclusiv în cazul imposibilității Organizatorului, din motive independente de voința sa, de a continua prezenta campanie promoțională. Pentru scopul acestui Regulament, forța majoră înseamnă orice eveniment care nu poate fi controlat, remediat sau prevăzut de către Organizator, inclusiv imposibilitatea Organizatorului din motive independente de voința sa și a cărui apariție îl pune pe acesta din urma în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile asumate prin Regulament.
Dacă o situație de forță majora împiedică sau întârzie total sau parțial executarea Regulamentului și continuarea campaniei promoționale, Organizatorul va fi exonerat de răspunderea privind îndeplinirea obligațiilor sale pentru perioada în care aceasta îndeplinire va fi împiedicată sau întârziată, conform art. 1082 și 1083 Cod civil. Organizatorul, dacă invocă forță majoră, este obligat să comunice Clienților la campanie existența acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la apariția cazului de forță majoră.
SECȚIUNEA 13. LITIGII ȘI LEGEA APLICABILĂ
Eventualele litigii apărute între Organizator și Clienți la prezenta campanie promoționala se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanțele judecătorești române competente.
Legea aplicabilă este legea română.
ANEXA NR. 1 Lista produselor ce fac obiectul campaniei promoționale
Cod produs | Nume produs | Descriere produs | Pret intreg | Pret redus campanie | Discount % |
90478304 | ALANDSROT | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 gri/model floral | 129,9 | 89,9 | 31% |
30447344 | ALSTERN | covoraş baie 50x80 roşu deschis | 29,9 | 24,9 | 17% |
70443551 | ÄNGSLILJA | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 maro deschis-roşu | 89,9 | 79,9 | 11% |
80460192 | BACKVICKER | husa pilota+2fete perna 200x200/50x60 abs î/floare | 179,9 | 119,9 | 33% |
80460205 | BACKVICKER | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 abs î/floare | 129,9 | 89,9 | 31% |
80460677 | BERGKAREL | husa pilota+2fete perna 200x200/50x60 abs î/fluture | 179,9 | 119,9 | 33% |
10460690 | BERGKAREL | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 abs î/fluture | 129,9 | 89,9 | 31% |
30402623 | BRANDUR | carlig int/ext 9 negru | 14,9 | 9,9 | 34% |
60261626 | XXXXXX | xxxxxx, rglb cromat | 80 | 59,9 | 25% |
70442924 | HIMLEAN | prosop 30x50 roşu închis/melanj | 7,9 | 6,9 | 13% |
60354121 | IMMELN | suport dus/săpun cu cârlig 30x15 cm zincat | 39,9 | 34,9 | 13% |
90447497 | KINNEN | perdea duş 180x200 alb/negru | 49,9 | 39,9 | 20% |
40424945 | KLABB | veioză 44 alb/nichelat | 139,9 | 99,9 | 29% |
50331724 | KULLABERG | cdr blat 102x62x71 negru | 300 | 239 | 20% |
20423131 | KUNGSBLOMMA | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 gri/galben | 79,9 | 59,9 | 25% |
80423944 | LANGSTED | covor, fir sc 133x195 turcoaz | 149,9 | 119 | 21% |
10482574 | LANGSTED | covor, fir sc 60x90 negru | 39,9 | 29,9 | 25% |
80473613 | LINNMON | blat 120x60 negru/placaj | 99 | 69,9 | 29% |
20480230 | LUKTJASMIN | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 roşu- maro | 129,9 | 89,9 | 31% |
00462821 | MARTORN | perdele, 2buc. 145x300 multicolor | 149,9 | 139 | 7% |
60410141 | MEDLEM | cană 42 cl alb/albastru/cu model | 12,9 | 9,9 | 23% |
20309649 | MIDSUND | mecanism pat prt 90x200 pliant | 550 | 449 | 18% |
30467596 | MOAKAJSA | faţă pernă 40x65 manual verde/roz | 49,9 | 44,9 | 10% |
20454684 | MOSSRUTA | husa pilota+2fete perna 200x200/50x60 albastru inchis/caro | 119,9 | 99,9 | 17% |
00345399 | POÄNG | pernă fotoliu VISLANDA negru/alb | 249 | 229 | 8% |
20415697 | RISGARDE | covor, fir sc 70 albastru | 29,9 | 24,9 | 17% |
80443876 | RISGARDE | covor, fir sc 70 roşu | 29,9 | 24,9 | 17% |
80439073 | SKUGGBRÄCKA | husa pilota+fata perna 150x200/50x60 alb/negru | 79,9 | 69,9 | 13% |
80155205 | STIG | scaun bar spătar 74 negru/argintiu | 69,9 | 59,9 | 14% |
40264386 | SVARTSJÖN | suport rolă hârtie negru | 9,9 | 7,9 | 20% |
00408612 | TRADFRI | becLED E27 600lm ir wrls cl+alb/gl opl CWS | 99,9 | 69,9 | 30% |
80450522 | TRATTVIVA | cuvertură 150x250 roşu închis | 79,9 | 69,9 | 13% |
80425325 | TYVELSE | covor, fir sc 133x195 gri închis | 349 | 279 | 20% |
70426844 | TYVELSE | covor, fir sc 200x300 alb | 699 | 629 | 10% |
10439420 | VAGSJÖN | prosop 30x50 purpuriu 2buc. | 6,9 | 5,9 | 14% |
00353657 | VAGSJÖN | prosop baie 100x150 bej | 29,9 | 24,9 | 17% |
40439414 | VAGSJÖN | prosop baie 100x150 purpuriu | 29,9 | 24,9 | 17% |
60378508 | VIRSERUM | ramă 10x15 auriu | 19,9 | 14,9 | 25% |