SECŢIUNEA IV – MODEL CONTRACT DE SERVICII
SECŢIUNEA IV – MODEL CONTRACT DE SERVICII
Nr. ____________________
PREAMBUL
În temeiul prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, al procedurii simplificate proprii UMP și al Raportului procedurii, aprobat cu nr. 3342/09.05.2019, s-a încheiat prezentul contract de prestări servicii.
1. PĂRŢILE CONTRACTANTE
MINISTERUL CULTURII ȘI IDENTITĂȚII NAȚIONALE – UNITATEA DE MANAGEMENT A PROIECTULUI, cu sediul în Municipiul Bucureşti, Br. Unirii nr. 22, sector 3, cod poștal 030833, CIF 4192812, cont .........................., deschis la ATCPMB, reprezentată legal de către ......................., ................, în calitate de Achizitor, pe de o parte
şi
...................................., cu sediul în ……………, sector/județ………….., Str………….., nr…………, etaj ….., telefon: ……………., fax: ……………….., având codul fiscal ……………, cont RO ……….. Banca .... cod IBAN, reprezentată prin dl./dna. ……………….. – Administrator, în calitate de Prestator, pe de altă parte,
denumite în continuare fiecare în parte, „Partea” şi, în mod colectiv, „Părţile”, au convenit încheierea prezentului contract de servicii.
2. TERMENI ŞI DEFINIŢII
În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a. achizitor şi prestator – părţile contractante aşa cum acestea sunt numite în contract;
b. autoritate contractantă/beneficiar – beneficiarul contractului, respectiv Ministerul Culturii și Identității Naționale – Unitatea de Management a Proiectului;
c. preţul contractului – preţul plătibil prestatorului de către achizitor, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract acceptate ca fiind corespunzătoare de către achizitor;
d. forţa majoră – orice eveniment extern, imprevizibil, absolut, invincibil și inevitabil, care oprește să fie executate obligațiile ce le revin părților, potrivit prezentului contract și este constatat de o autoritate competentă.
e. zi – zi calendaristică, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare; an - 365 de zile.
f. conflict de interese – orice situaţie în care membrii personalului autorităţii contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziţie care acţionează în numele autorităţii contractante, care sunt implicaţi în desfăşurarea procedurii de atribuire sau care pot influenţa rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparţialitatea ori independenţa lor în contextul procedurii de atribuire.
g. penalitate contractuală – despăgubirea stabilită în contractul de prestare servicii ca fiind plătibilă de către una din părţile contractante către cealaltă parte, în caz de neîndeplinire, îndeplinire necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor din contract (majorări de întârziere și/sau daune-interese);
3. INTERPRETAREA TERMENILOR
3.1 - În prezentul contract, cu excepţia unei prevederi contrare cuvintele la forma singular vor include forma de plural şi vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.
3.2 - Termenul „zi” sau „zile” sau orice referire la zile reprezintă zile calendaristice dacă nu se specifică in mod diferit.
3.3 - Clauzele şi expresiile vor fi interpretate prin raportare la întregul contract.
4. OBIECTUL CONTRACTULUI
4.1- Prestatorul se obligă să presteze servicii de organizare a întâlnirii Operatorilor de Programe culturale finanțate prin Granturile SEE 2014 – 2021 (24 – 26 septembrie 2019, Sfântu Gheorghe, Tulcea) și realizarea de materiale informative și de promovare, conform ofertei tehnice și financiare, reprezentând anexe la contract, în perioada convenită conform graficului anexat prezentului şi în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.
4.2 - Achizitorul se obligă să plătească preţul convenit în prezentul contract, pentru serviciile real prestate și recepționate conform art. 14.
5. PREŢUL CONTRACTULUI ȘI PLĂȚI
5.1 - Preţul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil prestatorului de către achizitor este de ………… lei, la care se adaugă TVA în valoare de …………… lei.
5.2 - Efectuarea plăților pentru serviciile prestate se va face prin ordin de plată, în contul prestatorului deschis la Trezorerie, în maxim 30 de zile lucrătoare de la data primirii de către achizitor a facturii emise de prestator.
5.3 - Factura pentru serviciile prestate va fi emisă de către prestator numai după acceptarea de către achizitor a serviciilor prestate, prin proces-verbal de recepţie cantitativă și calitativă.
5.4 - Valoarea finală a contractului, plătibilă prestatorului de către achizitor pentru îndeplinirea contractului, este constituită din suma costurilor serviciilor real prestate, recepționate și facturate, dar nu poate depăși valoarea totală a contractului.
6. DURATA CONTRACTULUI
6.1 - Prezentul contract produce efecte de la data semnării de către ambele părți și se încheie la data îndeplinirii tuturor obligațiilor contractuale de către părți.
7. DOCUMENTELE CONTRACTULUI
Documentele contractului sunt:
i) documentația de atribuire;
ii) oferta tehnică și financiară;
iii) acordul de asociere (dacă este cazul);
iv) contractele cu subcontractanții (dacă este cazul);
v) angajamentul terțului susținător (dacă este cazul).
8. OBLIGAŢIILE PRESTATORULUI
8.1 - Prestatorul se obligă să presteze serviciile la standardele şi sau performanţele prezentate în propunerea tehnică.
8.2 - Prestatorul înțelege că nu se va putea exonera de răspunderea privind modul de prestare și/ sau calitatea serviciilor prestate pe motiv că achizitorul putea exercita controlul asupra acestora și nu a făcut-o sau pe motiv că, deși a efectuat controlul și ar fi putut observa cu acel prilej anumite deficiențe, achizitorul nu le-a semnalat.
8.3 - Prestatorul răspunde pentru prejudiciul direct și indirect generat de viciile serviciilor.
8.4 - Prestatorul va asigura personal competent conform propunerii tehnice, parte din contract, la un nivel de calitate corespunzător. Eventualele modificări cu privire la resursele umane se vor face numai în condițiile prevăzute la art. 162 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare.
8.5 - Prestatorul este obligat să îl informeze fără întârziere pe achizitor dacă prestarea serviciilor de către acesta ar fi primejduită din cauza mijloacelor sau informațiilor pe care, potrivit contractului, achizitorul le-a pus la dispoziţie, instrucţiunilor necorespunzătoare date de achizitor și/ sau existenţei sau ivirii unor împrejurări pentru care prestatorul nu este ţinut să răspundă.
8.6 - Prestatorul se obligă să despăgubească achizitorul împotriva oricăror:
reclamaţii şi acţiuni în justiţie, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru sau în legatură cu produsele achiziţionate, şi
daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către achizitor.
9. OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI
9.1 - Achizitorul se obligă să recepţioneze serviciile prestate în condițiile prevăzute la art. 14.
9.2 - Achizitorul se obligă să plătească preţul către prestator, doar dacă serviciile au fost recepționate/acceptate, în termenul convenit de la emiterea facturii de către acesta.
10. SANCŢIUNI PENTRU NEÎNDEPLINIREA CULPABILĂ A OBLIGAŢIILOR
10.1 - În cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul nu reuşeşte să-şi execute obligaţiile asumate prin contract, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalitaţi, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,01% din valoarea serviciilor rămase de executat pentru fiecare zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
10.2 - În cazul în care achizitorul nu onorează factura în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu 0,01% pe zi de întârziere din valoarea facturii acceptate şi neachitate, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
10.3 - Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi, în mod culpabil şi repetat, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul de drept reziliat şi de a pretinde plata de daune-interese.
10.4 - Achizitorul îşi rezervă dreptul de a renunţa oricând la contract, printr-o notificare scrisă adresată prestatorului, fără nicio compensaţie, dacă acesta din urmă dă faliment, cu condiţia ca această anulare să nu prejudicieze sau să afecteze dreptul la acţiune sau despăgubire pentru prestator. În acest caz, prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data denunţării unilaterale a contractului.
CLAUZE SPECIFICE
11. GARANŢIA DE BUNĂ EXECUŢIE A CONTRACTULUI
Nu se solicită
12. ALTE RESPOSABILITĂŢI ALE PRESTATORULUI
12.1 - Prestatorul are obligaţia de a executa serviciile prevăzute în contract cu profesionalismul şi promptitudinea cuvenite angajamentului asumat şi în conformitate cu propunerea sa tehnică. În cazul unor neconcordanțe între caietul de sarcini și propunerea tehnică, prevalează prevederile caietului de sarcini.
12.2 - Prestatorul se obligă să supravegheze prestarea serviciilor, să asigure resursele umane, materialele, instalaţiile, echipamentele şi orice alte asemenea, fie de natură provizorie, fie definitivă cerute de şi pentru contract, în măsura în care necesitatea asigurării acestora este prevăzută în contract sau se poate deduce în mod rezonabil din contract.
12.3 - Prestatorul este pe deplin responsabil pentru prestarea serviciilor în conformitate cu cele asumate prin ofertă. Totodată, este răspunzător atât de siguranţa tuturor operaţiunilor şi metodelor de prestare utilizate, cât şi de calificarea personalului folosit pe toată durata contractului.
12.4 - Prestatorul nu va publica, independent de îndeplinirea contractului, articole referitoare la serviciile care fac obiectul prezentului contract, nu va face referire la aceste servicii în cursul prestării altor servicii pentru terţi şi nu va divulga nicio informaţie furnizată de achizitor, fără acordul scris prealabil al acestuia.
12.5 - Orice rezultate sau drepturi legate de acestea, inclusiv drepturi de autor şi / sau orice alte drepturi de proprietate intelectuală şi / sau industrială, obţinute în executarea sau ca urmare a prestării serviciilor ce fac obiectul prezentului contract, vor fi proprietatea exclusivă a achizitorului, care le poate utiliza, publica sau transfera după cum consideră necesar, fără niciun fel de limitare geografică sau de altă natură.
12.6 - Prestatorul, personalul, sub-contractorii sau agenţii acestuia se obligă să menţină secretul profesional pe întreaga durată de derulare a contractului şi după încetarea acestuia. În acest sens, afară de cazul în care achizitorul consimte în scris la aceasta, atât prestatorul, cât şi personalul, sub-contractorii sau agenţii acestuia nu vor comunica oricărei terţe părţi nicio informaţie confidenţială obţinută sau descoperită pe durata contractului şi nu vor face publice nicio informaţie sau recomandare formulată în executarea contractului sau ca rezultat al prestării serviciilor. De asemenea, prestatorul se obligă să nu utilizeze informaţiile furnizate lui sau obţinute pe parcursul derulării contractului şi / sau rezultatele studiilor, testelor şi cercetărilor desfăşurate pe parcursul şi în scopul executării acestui contract într-un mod care aduce sau este de natură a cauza prejudicii achizitorului.
12.7 - Prestatorul şi personalul acestuia se obligă să respecte prevederile Legii 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.
12.8 - Prestatorul va lua toate măsurile necesare pentru a preveni ori stopa orice situație care ar putea compromite derularea obiectivă și imparțială a Contractului.
13. ALTE RESPONSABILITĂŢI ALE ACHIZITORULUI
Achizitorul se obligă să pună la dispoziţia prestatorului orice facilităţi şi/sau informaţii pe care acesta le-a cerut în propunerea tehnică şi pe care le consideră necesare îndeplinirii contractului.
14. RECEPŢIE
14.1 - Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu prevederile din propunerea tehnică şi din caietul de sarcini.
14.2 - Recepţia serviciilor se va face de către achizitior pe bază de raport de activitate, proces-verbal de recepţie cantitativă şi calitativă, după constatarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor contractuale.
15. ÎNCETAREA SI DENUNȚAREA UNILATERALĂ A CONTRACTULUI:
15.1 - Prezentul contract încetează în următoarele situații:
a) la expirarea termenului contractului;
b) prin executarea de către ambele părți a tuturor obligațiilor ce le revin conform prezentului contract și legislației aplicabile;
c) prin acordul părților consemnat în scris;
d) prin reziliere/rezoluțiune, în cazul în care una din părți nu își execută sau execută necorespunzător obligațiile contractuale.
15.2 - În situația rezilierii/rezoluțiunii totale/parțiale din cauza neexecutării/executării parțiale de către Prestator a obligațiilor contractuale, acesta va datora achizitorului daune-interese cu titlu de clauză penală în cuantum egal cu valoarea obligațiilor contractuale neexecutate.
15.3 - În situația în care executarea parțială a obligațiilor contractuale face imposibilă realizarea obiectului contractului în integralitatea sa, chiar dacă a fost recepționată o parte din contract conform dispozițiilor legale, Prestatorul va datora achizitorului daune-interese cu titlu de clauză penală în cuantum egal cu întreaga valoare a obligațiilor contractuale stabilite prin contract.
15.4 - Nerespectarea obligațiilor asumate în prezentul contract de către prestator în mod culpabil, dă dreptul achizitorului de a considera contractul de drept reziliat, fără intervenția instanței de judecată. Rezilierea prezentului contract nu va avea niciun efect asupra obligaţiilor deja scadente între părţile contractante. Rezilierea nu creează prestatorului dreptul la o compensație.
Rezilierea are loc printr-o notificare scrisă, transmisă prestatorului înainte cu trei zile lucrătoare.
15.5 - Părţile sunt de drept în întârziere prin simplul fapt al nerespectării clauzelor prezentului contract.
15.6 - Achizitorul îşi rezervă dreptul de a denunța unilateral contractul de prestări servicii, fără intervenția instanței, în cel mult 5 zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului, dacă prestatorul dă faliment, sub condiţia notificării prestatorului cu cel puţin 3 zile înainte de momentul rezilierii, fără nici o compensație. În aceste condiții, prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru serviciile prestate până la data denunțării unilaterale a contractului.
16. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DIN INIŢIATIVA ACHIZITORULUI
16.1 - Suplimentar faţă de cauzele de încetare, Achizitorul poate rezilia contractul cu efecte depline (de jure), după acordarea unui preaviz de 7 zile Prestatorului, fără necesitatea unei alte formalităţi şi fără intervenţia vreunei autorităţi sau instanţe de judecată, în oricare dintre situaţiile următoare, dar nelimitându-se la acestea:
Prestatorul nu execută serviciile conform cu contractului;
Prestatorul nu se conformează într-o perioadă de cel mult 5 zile notificării emise de către Achizitor care îi solicită remedierea executării corespunzătoare sau neexecutării obligaţiilor din contract care afectează în mod grav executarea corespunzătoare şi la timp a serviciilor;
Prestatorul cesionează contractul sau subcontractează fără a avea acordul scris al Achizitorului;
Prestatorul face obiectul unei proceduri de insolvenţă, dizolvare, administrare judiciară sau sub controlul altei autorităţi, a încheiat o înţelegere cu creditorii privind plata datoriilor, şi-a suspendat activitatea, sau se află într-o situaţie asemănătoare rezultând dintr-o procedură similară reglementată de legislaţia sau reglementările la nivel naţional;
Prestatorul a fost condamnat pentru o infracţiune în legătură cu exercitarea profesiei printr-o hotărâre judecătorească definitivă, după caz;
Prestatorul se află în culpă profesională gravă ce poate fi dovedită prin orice mijloc de probă pe care Achizitorul îl poate justifica, după caz;
împotriva Prestatorului a fost pronunţată o hotărâre având autoritate de lucru judecat cu privire la fraudă, corupţie, implicarea într-o organizaţie criminală sau orice altă activitate ilegală în dauna intereselor financiare ale CE;
are loc orice modificare organizaţională care implică o schimbare cu privire la personalitatea juridică, natura sau controlul Prestatorului, cu excepţia situaţiei în care asemenea modificări sunt înregistrate într-un act adiţional la contract;
apariţia oricărei alte incapacităţi legale care să împiedice executarea contractului;
Prestatorul eşuează în a furniza garanţiile sau asigurările solicitate, sau persoana care furnizează garanţia sau asigurarea nu este în măsură să îşi îndeplinească angajamentele.
16.2 - La momentul rezilierii contractului sau la primirea notificării în acest sens, Prestatorul va lua măsuri imediate pentru finalizarea serviciilor aflate în curs de derulare în mod prompt şi organizat astfel încât costurile aferente să fie minime.
16.3 - De îndată ce va fi posibil după momentul rezilierii, Achizitorul va certifica valoarea serviciilor şi toate sumele cuvenite Prestatorului la data rezilierii.
16.4 - Achizitorul nu va fi obligat să mai efectueze plăţi către Prestator până la finalizarea serviciilor, moment la care Achizitorul va fi îndreptăţit să recupereze de la Prestator costurile suplimentare, dacă există, pentru finalizarea serviciilor, sau va plăti Prestatorului orice sumă scadentă.
16.5 - Dacă Achizitorul reziliază contractul, va fi îndreptăţit să recupereze, în termen de 90 de zile calendaristice de la data notificării, de la Prestator, fără a renunţa la celelalte acţiuni la care este îndreptăţit în baza contractului, orice pierdere sau prejudiciu suferit până la valoarea maximă a contractului.
16.6 - Prestatorul nu va avea dreptul să pretindă, suplimentar faţă de sumele ce i se cuvin pentru munca deja prestată, despăgubiri pentru orice pierdere sau prejudiciu suferit.
17. ÎNCETAREA CONTRACTULUI DIN INIŢIATIVA PRESTATORULUI
17.1 - În urma unui preaviz de 30 zile acordat Achizitorului, Prestatorul poate rezilia contractul dacă Achizitorul suspendă derularea serviciilor sau a oricărei părţi a acestora pentru mai mult de 90 de zile pentru motive nespecificate în contract sau independente de culpa Prestatorului;
17.2 - Rezilierea nu va afecta niciun alt drept al Achizitorului sau al Prestatorului dobândit anterior acesteia în temeiul contractului.
18. AMENDAMENTE
18.1 - Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.
18.2 - În cazul în care achizitorul/autoritatea contractantă constată că, în mod direct sau indirect, prin subcontractare, prestatorul aduce un prejudiciu de orice natură achizitorului, achizitorul/autoritatea contractantă va notifica prejudiciul adus și își rezervă dreptul de a înceta orice colaborare pentru viitor cu prestatorul, inclusiv rezilierea de drept a contractului existent.
18.3 - În cazul în care executarea contractului de servicii este viciată de erori substanţiale, neregularităţi sau fraudă imputabile Prestatorului, Achizitorul poate să refuze efectuarea plăţilor sau poate proceda la recuperarea sumelor deja plătite, proporţional cu gravitatea viciilor, neregularităţilor sau fraudei.
18.4 - Prestatorul şi terţii angrenaţi de acesta în executarea serviciilor ce fac obiectul acestui contract sunt în totalitate responsabili pentru eventualele vătămări, daune, inconveniente şi/sau pierderi de orice fel provocate lor sau altor persoane în timpul sau ca urmare a prestării acestui contract sau ca urmare a oricărei acţiuni sau inacţiuni a Prestatorului/terţilor angrenaţi de el în implementarea contractului ce poate fi legată direct sau indirect de acest contract. Această răspundere a Prestatorului şi terţilor angrenaţi de acesta în executarea serviciilor ce fac obiectul acestui contract se extinde inclusiv asupra terţilor nenominalizaţi de Prestator.
18.5 - Prestatorul şi terţii angrenaţi de acesta în executarea serviciilor ce fac obiectul acestui contract sunt singurii responsabili pentru accidentele de muncă, bolile profesionale, afecţiunile de orice fel care pot interveni ca urmare a derulării acestui contract.
19. FORŢA MAJORĂ
19.1 - Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
19.2 - Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
19.3 - Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
19.4 - Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.
19.5 - Nu va reprezenta o încălcare a obligaţiilor din contractul de prestare servicii de către oricare din părţi situaţia în care executarea obligaţiilor este împiedicată de împrejurări de forţă majoră care apar după data semnării contractului de prestare servicii de către părţi.
19.6 - Prestatorul nu va răspunde pentru daune-interese/majorări de întârziere dacă, şi în măsura în care, întârzierea în executare sau altă neîndeplinire a obligaţiilor din prezentul contract de prestări servicii este rezultatul unui eveniment de forţă majoră. În mod similar, achizitorul nu va datora majorări de întârziere pentru plăţile cu întârziere, pentru neexecutare sau pentru rezilierea de către prestator pentru neexecutare, dacă, şi în măsura în care, întârzierea achizitorului sau altă neîndeplinire a obligaţiilor sale este rezultatul forţei majore.
19.7 - Cazul fortuit nu este exonerator de răspundere contractuală.
20. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
20.1 - Achizitorul şi prestatorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
20.2 - Dacă, după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale, achizitorul şi prestatorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente.
-Prezentul Contract constituie titlu executoriu.
21. SUBCONTRACTAREA
21.1 Prestatorul va putea subcontracta doar în limitele legii și cu acordul scris si prealabil al achizitorului.
21.2 Prestatorul are obligaţia, în cazul în care subcontractează părţi din contract, de a încheia contracte cu subcontractanţii desemnaţi, în aceleaşi condiţii în care el a semnat contractul cu achizitorul.
21.3 Prestatorul are obligaţia de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate cu subcontractanţii desemnaţi. Lista subcontractanţilor, cu datele de recunoaştere ale acestora, cât şi contractele încheiate cu aceştia se constituie în anexe la prezentul contract.
21.4 Subcontractantul este pe deplin răspunzător faţă de prestator de modul în care îşi îndeplineşte partea sa din contract. Prestatorul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractanţilor dacă aceştia nu îşi îndeplinesc partea lor din contract.
21.5 Prestatorul poate schimba oricare subcontractant numai dacă acesta nu şi-a îndeplinit partea sa din contract sau este în insolvență. Schimbarea subcontractantului nu va determina schimbarea preţului contractului şi va fi notificată achizitorului.
21.6 Orice prevedere din contractele încheiate cu subcontractanţii contrară prevederilor din prezentul contract este nulă de drept.
21.7 Achizitorul efectuează plăţi corespunzătoare părţii/părţilor din contract îndeplinite de către subcontractanţii propuşi în ofertă, dacă aceştia solicită, pentru servicii, produse sau lucrări furnizate contractantului potrivit contractului dintre prestator şi subcontractant în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, atunci când natura contractului permite acest lucru şi dacă subcontractanţii propuşi şi-au exprimat opţiunea în acest sens.
21.8 În sensul alin. (7), subcontractorii îşi vor exprima la momentul încheierii contractului de achiziţie publică sau la momentul introducerii acestora în contractul de achiziţie publică, după caz, opţiunea de a fi plătiţi direct de către achizitor. Achizitorul efectuează plăţile directe către subcontractanţii agreaţi doar atunci când prestaţia acestora este confirmată prin documente agreate de toate cele 3 părţi, respectiv achizitor, prestator şi subcontractant sau de achizitor şi subcontractant atunci când, în mod nejustificat, prestatorul blochează confirmarea executării obligaţiilor asumate de subcontractant.
21.9 Atunci când un subcontractant îşi exprimă opţiunea de a fi plătit direct, achizitorul are obligaţia de a stabili în cadrul contractului de achiziţie publică clauze contractuale obligatorii ce prevăd transferul de drept al obligaţiilor de plată către subcontractant/subcontractanţi pentru partea/părţile din contract aferentă/aferente acestuia/acestora, în momentul în care a fost confirmată îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de subcontractare, în conformitate cu prevederile alin. (8).
21.10 Contractele prezentate trebuie să fie în concordanţă cu oferta şi se vor constitui în anexe la contractul de achiziţie publică.
21.11 Dispoziţiile prevăzute la alin. (7) - (10) nu diminuează răspunderea contractantului în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a contractului de achiziţie publică.
CESIUNEA DREPTURILOR PATRIMONIALE
Prestatorul se obligă să cesioneze exclusiv, nelimitat în timp și spațiu, achizitorului toate drepturile patrimoniale asupra livrabilelor realizate în executarea prezentului contract.
Prestatorul garantează achizitorului că deţine, prin efectul contractelor încheiate cu persoanele fizice, angajaţi sau colaboratori, drepturile patrimoniale pe care le cesionează exclusiv în aplicarea dispoziţiilor art. 21.1.
Cesiunea consimţită potrivit art. 21.1. acoperă toate teritoriile în care achizitorul va utiliza livrabilele realizate în executarea prezentului contract, iar durata cesiunii este nelimitată.
Preţul cesiunii consimţite potrivit art. 21.1. este inclus în preţul prezentului contract, iar achizitorul nu mai datorează nicio remuneraţie prestatorului pentru utilizările ce decurg din cesiunea exclusivă a drepturilor patrimoniale asupra livrabilelor realizate în cadrul prezentului contract.
23. LIMBA CARE GUVERNEAZĂ CONTRACTUL
Limba care guvernează contractul este limba română.
24. COMUNICĂRI
24.1 Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă şi în scris.
24.2 Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, fax sau e-mail la adresele comunicate de fiecare parte contractantă.
25. LEGEA APLICABILĂ CONTRACTULUI
Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
26. DISPOZIŢII FINALE
Prezentul contract a fost încheiat azi, ......., în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
Ministerul Culturii și Identității Naționale
Unitatea de Management a Proiectului
10