ADEZIUNE/CONTRACT
ADEZIUNE/CONTRACT
Nr. / . .2017
Euroexpo Fairs Srl | J40/8828/2014 | CUI 00000000; Str. Xxxxx Xxxxxxx nr. 20, Sector 3, 030902 Bucuresti. Tel:x00 00 000 00 00, Fax: x00 00 000 00 00
E-mail: xxxxxxxxx@xxxxxxxx.xx; xxx.xxxxxxxxx.xx
Romexpo SA | J40/14818/1991 | CUI RO1555425;
Capital social subscris si varsat: 29 619 840 Lei;
CORPORATE GIFTS SHOW
26 - 29 SEPTEMBRIE 2017
ROMEXPO
Bd. Marasti nr. 65-67 Sector 1, 011465 Bucuresti, Tel: x00 00 000 00 00, Fax: x00 00 000 00 00, E-mail: xxxxxxx@xxxxxxx.xx; xxx.xxxxxxx.xx
1. Informatii expozant - se completeaza cu majuscule Data limita de inscriere: 31 mai 2017
Denumire firma
Adresa, Oras, Cod postal
Judet
Telefon
Fax
Website
Banca
Cont
Cod fiscal / CUI
Nr. Registrul Comertului
Persoana contact
Telefon persoana contact
Director General
Firma este:
Producator
Importator
Distribuitor
Altele (specificati)
Branduri Reprezentate
2. Tematica - se completeaza Anexa 1.
A Tarif de inscriere 150 Euro - se va plati pentru fiecare
firma subexpozanta
B Chirie spatiu interior neamenajat
Pav. A, nivel 7.70 (Etaj 2)
1 latura libera
2 laturi libere
3 laturi libere
Suprafata interioara solicitata (mp)
Tarifele NU includ T.V.A
74 Euro/mp
72 Euro/mp
70 Euro/mp
C Constructie stand standard
Suprafata construita solicitata (mp)
Rugam completati Anexa F1
20 Euro/mp
3. Tarife de participare - se bifeaza tariful corespunzator tipului de spatiu dorit
Suntem de acord cu conditiile de participare de pe verso si conditiile generale ale ROMEXPO S.A. care fac parte integranta din prezentul contract si plasam mai jos semnatura autorizata si stampila noastra.
D Chirie spatiu exterior neamenajat
Suprafata exterioara solicitata (mp)
25 Euro/mp
Expozant Organizator
Euroexpo Fairs
Director General
Semnatura
Data
Pavilion / Stand
Suprafata interioara exterioara
Xxxxxxx Xxxxxxx
Director Proiect
Xxxxxxx Xxxx
Director General
CORPORATE GIFTS SHOW
26 - 29 SEPTEMBRIE 2017
ROMEXPO
CONDITII DE PARTICIPARE
1.Expozanţi şi produse
1.1. Sunt acceptate orice fel de produse, servicii şi înscrisuri legate de comercializarea lor, cu condiţia ca acestea să se încadreze în profilul manifestării, conform tematicii acesteia şi să fie menţionate în contract, acceptate de expozant şi agreate de organizator. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu admite exponatele care nu se încadrează în tematica expoziţiei, şi nici pe cele care apar ca fiind dăunatoare şi periculoase, expozanţii fiind exclusiv răspunzatori de respectarea întocmai a legislaţiei şi reglementărilor în vigoare în România şi în plan international, pe care se obligă să le cunoască în detaliu. Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege revine exclusiv în sarcina expozantului.
1.2. Este permisă vânzarea en-detail, cu respectarea legislaţiei în vigoare în România. Respectarea legislaţiei este în sarcina expozantului.
2. Înscriere - participare
2.1. Expozantul completează două exemplare ale contractului şi le returnează semnate şi stampilate organizatorului, până cel târziu la data de 31 mai 2017 (după această dată se mai acceptă înscrieri numai în limita spaţiului disponibil). În funcţie de posibilităţile tehnice, suprafaţa alocată poate diferi de cea solicitată, iar participarea poate fi acceptată sau refuzată de către organizator. Organizatorul va comunica ulterior, în scris, expozantului, spaţiul alocat şi va emite și transmite factura proforma aferentă. Dacă expozantul nu este de acord cu spaţiul alocat, acesta poate notifica în scris organizatorul în termen de 2 zile lucrătoare de la data primirii comunicării. Lipsa notificării în acest sens şi termen reprezintă acceptul tacit al expozantului. Organizatorul va completa spaţiul alocat pe cele două exemplare ale adeziunii, le va semna şi va remite un exemplar expozantului. Din acest moment, contractul devine obligatoriu pentru cele două părţi.
2.2. Se iau în considerare contractul si anexele la contract semnate şi ştampilate în original, indiferent de forma in care sunt transmise (inclusiv fax sau scanate pe e-mail), urmând ca până la finalizarea evenimentului părţile contractante să depună toate diligenţele pentru a semna întreaga documentaţie în original.
2.3. Organizatorul poate refuza participarea expozanţilor care nu şi-au achitat integral obligaţiile de plată în termenele prevăzute în facturi. Expozanţii pot utiliza spaţiile alocate numai dacă au achitat integral, în termen, obligaţiile de plată faţă de Euroexpo Fairs.
3. Retragere.
În cazul în care expozantul renunţă la participare după termenul limită de înscriere, se aplică următoarele condiții de anulare:
3.1. Anulare cu 60 de zile calendaristice înainte de eveniment se reține tariful de înscriere;
3.2. Anulare între 30 şi 59 de zile calendaristice (inclusiv) înaintea evenimentului – se reține un procent de 30% din valoarea totală a participării;
3.3. Anulare între 15 şi 30 de zile calendaristice (inclusiv) inaintea evenimentului – se reține un procent de 60 % din valoarea totală a contractului;
3.4. Anulare între 0 şi 14 zile calendaristice (inclusiv) înaintea evenimentului – se reţine integral contravaloarea contractului. Sumele plătite se reţin, cu titlu de daune- interese pentru acoperirea prejudiciului material şi moral cauzat de anularea participării.
4. Spaţiul de expunere
4.1. Spatiul alocat este pus la dispoziţia expozantului cu maxim 4 zile înainte de data deschiderii manifestării şi maxim 2 zile de la închiderea acesteia. Expozantul este obligat să elibereze spaţiul în termenul de mai sus. Expozantul este de acord ca, în cazul în care depăşeşte perioada de 2 zile pentru dezafectarea / eliberarea spaţiului, să plătească, cu titlu de penalizare chiria/zi
expoziţie majorată cu 100% din valoarea chiriei, aplicată la perioada de depăşire.
Euroexpo Fairs este îndreptăţit să elibereze spaţiul de construcţii/ exponate, pe cheltuiala expozantului. Părţile convin ca, în cazul în care Expozantul nu a achitat integral sumele datorate, a provocat alte daune sau a deteriorat spaţiul alocat, Euroexpo Fairs să aibă dreptul de a reține bunurile acestuia, drept garanţie, pentru recuperarea daunelor.
4.2. Expozantul poate utiliza numai spaţiile de expunere alocate. Este interzisă utilizarea surselor de sunet (nivel maxim admis: 70dBA) şi/sau lumină care deranjează alţi expozanţi. În cazul în care expozantul nu respectă aceste reguli, Euroexpo Fairs este îndreptăţit să întrerupă sau sa închidă branşamentul electric la stand, fără vreo notificare prealabilă. De asemenea, la închiderea evenimentului, spațiul, standul și dotările aferente vor fi predate de către expozant în aceeași stare în care au fost primite. Eventualele lipsuri, daune și deteriorări vor fi suportate integral de către expozanți.
Expozantul se obligă să respecte legea dreptului de autor şi celelalte reglementări legale în domeniu, fiind exclusiv răspunzător de încălcarea acestora.
4.3 Organizatorul poate schimba amplasamentul standului si locatia de desfasurare a expozitiei, fără a datora daune catre expozanti, in cazul in care aceasta modificare survine ca rezultat direct al unor situatii obiective si independente de vointa sa, dar nu mai târziu de 30 de zile înainte de la deschiderea expoziției.
5. Plata
5.1. Toate plăţile datorate participării la expoziţie, conform adeziunii contract şi anexelor care fac parte integrantă din prezentul contract, se efectuează în termenele prevăzute în facturile proforme emise de organizator după cum urmează: 50% din valoarea totală, în termen de 7 zile calendaristice de la semnarea adeziunii
- contract; restul de 50% se achita esalonat, conform facturilor proforme, dar nu mai târziu de 2 săptămâni înainte de deschiderea evenimentului; eventualele sume rezultate din comenzi suplimentare, se vor achita în termen de 2 zile de la trimiterea comenzii, dar nu mai târziu de 2 zile înainte de deschiderea evenimentului. Comenzile de servicii suplimentare solicitate în perioada de amenajare se onorează numai după ce expozantul face dovada plăţii acestora, şi numai în limita stocului de materiale disponibil.
5.2. Plăţile se vor realiza prin transfer bancar în contul firmei Euroexpo Fairs deschis la ING BANK - Suc. Alba Iulia , XX00XXXX0000000000000000, sau în numerar.
5.3. Factura fiscală se emite în termen de 5 zile de la data efectuării plăţii, conform reglementărilor legale în vigoare.
5.4. Spezele bancare sunt în sarcina expozantului.
6. Program de desfăşurare
6.1. În perioada de montare/amenajare a standurilor, respectiv 22 - 25 septembrie 2017 pentru standurile in amenajare proprie, 24 - 25 septembrie 2017 pentru standurile standard - în conformitate cu art. 4.1. - accesul personalului expozanţilor va fi permis între orele 8.00- 20.00, scoaterea exponatelor din standuri/demontarea se poate face în data de 29 septembrie 2017, între orele 16.00-20.00 şi în 30 septembrie - 1 octombrie 2017, între orele 08.00-20.00. Accesul pe durata manifestării este zilnic şi realizat după următorul program: pentru expozanţi, în perioada 26 - 28 septembrie 2017, între orele 9:00-18:30, iar în 29 septembrie 2017, între orele 09.00-20.00, în timp ce pentru vizitatori, în perioada 26 - 28 septembrie 2017, accesul este permis între orele 10.00-18.00, iar în data de 29 septembrie 2017, între orele 10.00-16.00. Expozanţii sunt obligaţi să respecte programul de funcţionare al expoziţiei.
6.2. Expozantul are obligaţia să ia în primire spaţiul alocat până la data de 25 septembrie 2017, ora 16:00. În caz de nepreluare a standului, organizatorul va considera că expozantul şi-a anulat participarea, iar spaţiul va
putea fi alocat unui alt expozant. Sumele achitate pentru participare nu se returnează în acest caz, considerându- se retragere din expoziţie cu mai puţin de o zi înainte de eveniment, conform art. 3.4.
7. Publicitate.
Expozantul are dreptul să facă publicitate produselor sale gratuit, numai în incinta propriului stand. Distribuirea de prospecte, pliante şi mostre în afara standurilor închiriate poate fi făcută doar cu aprobarea prealabilă scrisă a organizatorului. Formele de publicitate trebuie să fie în concordanţă cu principiile comerciale şi cu legislaţia din România în vigoare. Organizatorul are dreptul de a înlătura, fără acordul expozantului, inscripţionările, reclamele şi alte forme de publicitate făcute în interiorul şi în afara standului propriu, în cazul în care consideră că nu sunt în concordanţă cu legislaţia română, condiţiile de participare sau deranjează alţi expozanţi.
8. Asigurarea pazei; Răspundere.
8.1. Organizatorul asigură paza generală exterioară a pavilionului / spaţiului exterior în afara programului de desfăşurare (art. 6), fară însă a fi ţinut răspunzător de securitatea şi integritatea bunurilor şi materialelor expozanţilor. Se recomandă expozanţilor asigurarea bunurilor. În cazul dispariţiei unui exponat/obiect din stand, expozantul este obligat să semnaleze imediat acest lucru Organului de Poliţie. Expozantul este răspunzător de paza, integritatea şi securitatea bunurilor sale în timpul programului de desfăşurare, conform articolului 6 din acest regulament.
8.2. Expozantul este pe deplin răspunzător de respectarea normelor legale de prevenire și stingere a incendiilor (inclusiv se obligă să ia toate măsurile pentru limitarea şi supravegherea strictă a fumatului în stand, de respectare a normelor de protecţie a muncii şi pentru prejudiciile cauzate Euroexpo Fairs, vizitatorilor sau altor expozanţi, în condiţiile Codului Civil român. Expozantul are obligaţia de a comunica de îndată reprezentantului persoanei juridice, precum şi Serviciului de Protecţia Muncii-PSI din incinta în care se desfăşoară evenimentul producerea unui eventual accident de muncă pe durata amenajării şi dezafectării standurilor, cât şi pe toată durata desfăşurării manifestării.
8.3. Din considerente de forţă majoră, organizatorul poate anula manifestarea sau modifica perioada de desfăşurare a acesteia. Organizatorul va informa expozanţii în termen de 5 zile de la producerea cazului de forţă majoră. În acest caz, Organizatorul va returna sumele deja încasate, dar fără a datora daune de imagine către expozant.
9. Arbitraj.
Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desfiinţarea lui, se va soluţiona prin arbitrajul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie României, în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, în vigoare, publicate în Monitorul Oficial al României nr. 613 din 19.08.2014, Partea I. Tribunalul arbitral este format dintr-un arbitru unic sau din 3 (trei) arbitri desemnaţi în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj. Desemnarea arbitrilor se face de părţile în litigiu, în conformitate cu Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj.
Arbitrii numiţi de părţi desemnează supraarbitrul, în termenele şi condiţiile prevăzute de Regulile de procedură arbitrală ale Curţii de Arbitraj.
Prezentele Conditii de participare se completeaza cu Conditiile Generale, Tehnice si de participare ale Romexpo SA, parte integranta a adeziunii contract. Prezentele conditii de participare fac parte integranta din adeziunea-contract.
EXPOZANT ORGANIZATOR
Semnatura Semnatura