POSTPAID
POSTPAID
Dispecerat clienți 021.406.7220
Email: xxxxxx@xxxxxxxx.xx; xxxxxxx@xxxxxxxx.xx
CONTRACT DE FURNIZARE SERVICII FOCUS SAT nr. din
PĂRȚILE CONTRACTANTE:
A. Canal+ Luxembourg S.à.r.l. cu sediul în Marele Ducat de Luxemburg, 0 xxx Xxxxxx Xxxxxxxxxx, X-0000 Xxxxxxxxx, înmatriculată la Registrul Comerțului din Luxemburg sub nr. B87905, cont bancar XX00XXXX0000000000000000, deschis la Citibank Europe plc, Dublin – Sucursala România, în calitate de PRESTATOR de SERVICII, numită în continuare OPERATOR,
și
B. Dl/Dna./Denumire Societatea , domiciliat(ă) / cu sediul în
Localitatea (Oraș/Comuna) ......................................................................................., Sat ,
strada ....................................................................................................................., nr. ................, bloc ................., scara ..............., ap. ,
județul/sectorul , titular(ă) al(a) contractului de proprietate sau închiriere, legitimat(ă) cu
B.I./C.I. seria ............, nr. .........................., CNP/CUI ….........................................................................................., J ,
telefon fix ........................................................................................., telefon mobil* ,
e-mail , în calitate de BENEFICIAR al serviciilor DTH, numit(ă) în continuare CLIENT.
*a se completa obligatoriu, fiind necesar pentru validarea activării serviciului.
LOCAȚIA/ADRESA de instalare:
Localitatea (Oraș/Comuna) …….............……. Sat ..............................., strada ............................................, nr. ................, bloc ,
scara ..............., ap............., județul/sectorul .........................................
ADRESA DE FACTURARE:
Localitatea (Oraș/Comuna) …….............……. Sat ..............................., strada ............................................, nr. ................, bloc ,
scara ..............., ap............., județul/sectorul .........................................
1. OBIECTUL CONTRACTULUI
Prezentul contract are ca obiect:
1.1. Furnizarea de programe audiovizuale sau a altor servicii similare în tehnologie DTH (denumite în continuare „servicii DTH”), în conformitate cu oferta în vigoare a OPERATORULUI și opțiunea CLIENTULUI, în condițiile prezentului contract, începând
cu data activării serviciilor DTH.
1.2. Definiții:
Echipamente FOCUS SAT - echipamente de recepție a serviciilor DTH (receptor sau modul CI+) puse la dispoziția clientului de către OPERATOR, cu disponibilitate doar pentru serviciul FOCUS SAT.
Echipamente DTH - echipamente de recepție a serviciilor DTH altele decât cele puse la dispoziția clientulul de către OPERATOR. La data semnării prezentului contract, CLIENTUL optează pentru pachetele de programe în conformitate cu structura de programe cuprinse în Anexa1.
Locația – adresa de folosință a Echipamentului FOCUS SAT și/sau Echipamentelor DTH menționată în Anexa 3. Perioada minimă - 24 (douăzecișipatru) de luni de la data semnării contractului în cazul CLIENTULUI care utilizează Echipamentele FOCUS SAT în regim de custodie.
Serviciu DTH – serviciu “direct to home” de distribuție prin satelit a programelor de televiziune care sunt recepționate prin intermediul echipamentelor DTH și/sau a echipamentelor FOCUS SAT aflate la locația CLIENTULUI.
Smartcard – cartela inteligentă pusă la dispoziție de către OPERATOR CLIENTULUI prin intermediul căreia acesta din urmă accesează Serviciul DTH achiziționat de la OPERATOR.
1.3. Prezentul contract se încheie pe perioadă nelimitată.
OPERATORUL poate modifica structura pachetului de programe și a ofertei de servicii. Modificările vor fi comunicate clienților prin intermediul programului FOCUS SAT TV.
Serviciul DTH va fi furnizat de către OPERATOR, exclusiv pe teritoriul României, la adresa specificată mai sus.
2. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE OPERATORULUI
2.1. OPERATORUL transmite în custodie CLIENTULUI unul sau mai multe seturi de Echipamente FOCUS SAT, complet sau parțial, cu îndeplinirea condițiilor din Anexa 2.
2.2. Smartcard-urile pentru decodarea semnalului recepționat sunt și rămân în proprietatea OPERATORULUI, neputând face obiectul transferului de proprietate către CLIENT. Receptoarele FOCUS SAT date în custodie sunt Echipamente FOCUS SAT, iar la încetarea contractului nu poate fi instalat un alt software pe acestea pentru a fi folosite în alte scopuri.
2.3. La cerere, OPERATORUL asigură sau intermediază instalarea Echipamentelor FOCUS SAT la Locație, prin rețeaua de instalatori autorizați. OPERATORUL va activa serviciile DTH în termen de cel mult 5 (cinci) zile lucrătoare de la data semnării contractului.
2.4. Instalatorul autorizat de către OPERATOR va putea pune la dispoziția CLIENTULUI, contra cost, materialele suplimentare față de cele cuprinse în „instalarea standard”, așa cum este definită în Anexa 2, necesare pentru instalare (cablu, distribuitoare, mufe, etc).
2.5. La solicitarea CLIENTULUI, OPERATORUL va înlocui smartcard-ul în următoarele condiți :
Dacă smartcard-ul este utilizat corespunzător, dar se defectează din cauza unor vicii de fabricație, OPERATORUL îl va înlocui pe propria cheltuială;
Dacă defecțiunea survine ca urmare a utilizării necorespunzătoare sau frauduloase a smartcard-ului sau dacă acesta a fost pierdut, se aplică prevederile art. 3.12.
2.6. OPERATORUL va asigura un serviciu de dispecerat cu program zilnic de minimum 10 ore.
2.7. OPERATORUL va remedia defecțiunile tehnice anunțate la dispecerat în cel mult 72 de ore pentru Echipamentele FOCUS SAT, cu condiția ca toate obligațiile prevăzute în prezentul contract să fie achitate la zi de către CLIENT. Neîndeplinirea acestei obligații de către OPERATOR dă CLIENTULUI dreptul de a beneficia de prelungirea proporțională a perioadei de vizionare gratuită pentru perioada care depășește termenul contractual de remediere a defecțiunilor, dacă CLIENTUL solicită acest lucru. Remedierea defecțiunilor apărute la Echipamentele FOCUS SAT, care nu corespund termenului de garanție sau valabilitate și care sunt imputabile CLIENTULUI, se face în termen de maximum 15 zile din momentul în care OPERATORUL a luat la cunoștință de defecțiunile respective, conform O.G. 21/1992 modificată de Legea 363/2007. OPERATORUL nu își asumă remedierea defecțiunilor pentru Echipamentele DTH (altele decât Echipamentele Focus Sat) și nici nu poate fi obligat la prelungirea perioadei de vizionare aferentă nefuncționării Echipamentului DTH din orice motive.
2.8. OPERATORUL nu poate fi obligat să asigure retransmiterea unor programe, altele decât cele care figurează în structura pachet- ului de programe de la un anumit moment.
2.9. OPERATORUL își rezervă dreptul de a modifica termenii și condițiile sau tarifele stabilite în baza prezentului contract în cazul modificării condițiilor economice de la data încheierii contractului (de exemplu, creșterea costurilor de producție ale OPERATORULUI, inflație, modificări legislative, etc), cu condiția notificării CLIENTULUI cu privire la aceste modificări prin intermediul programului FOCUS SAT TV și/sau prin orice alt mijloc de comunicare, cu cel puțin 30 (treizeci) de zile înainte de intrarea lor în vigoare.
În cazul în care Clientul nu acceptă modificările propuse de OPERATOR, poate denunța unilateral contractul oricând în interiorul perioadei de 30 de zile menționate la paragraful anterior, în scris, fără plata unor penalități sau despăgubiri.
2.10. OPERATORUL nu poate fi găsit răspunzător pentru nefuncționarea totala sau parțială a programelor în cazul utilizării incorecte de către client a modulelor CI+ Focus Sat.
3. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE CLIENTULUI
3.1. CLIENTUL se obligă la plata tarifelor pentru vizionarea pachetelor de programe, precum și a contravalorii serviciilor suplimentare, conform Anexelor 2 și 3.
3.2. În cazul în care nu are debite faţă de OPERATOR, CLIENTUL poate solicita suspendarea furnizării Serviciilor pentru o perioadă de maximum 1 lună în orice interval de 12 luni consecutive din cadrul executării Contractului. Cererile de suspendare se vor trimite pe adresa de email xxxxxxx@xxxxxxxx.xx în care se va menţiona în mod obligatoriu şi data reconectării.
3.3. Suspendarea va fi realizată începând cu data de 01 ale lunii următoare de la data solicitarii, conform înțelegerii Părților. Anterior expirării perioadei de suspendare, CLIENTUL poate solicita pe adresa de email xxxxxxx@xxxxxxxx.xx reconectarea Serviciilor, care va fi efectuată în 2 zile lucrătoare. Pe durata suspendării, CLIENTUL se obligă să păstreze toate materialele şi echipamentele primite. După expirarea perioadei de suspendare, reconectarea Serviciilor se va efectua automat.
3.4. CLIENTUL va asigura toate condițiile necesare în vederea instalării Echipametenlor FOCUS SAT, potrivit specificațiilor tehnice. Furnizarea serviciului este condiționată inclusiv de vizibilitatea directă între antena CLIENTULUI și satelit în direcția sud, sud-vest. Prin prezentul contract, CLIENTUL își exprimă în mod neechivoc acordul irevocabil pentru efectuarea tuturor lucrărilor de instalare a Echipamentelor FOCUS SAT și a accesoriilor necesare la Locație și se obligă, dacă acest lucru este necesar, să obțină, pe propria cheltuială, orice autorizații, avize sau alte aprobări necesare conectării Locației la sistemul DTH al OPERATORULUI.
3.5. CLIENTUL înțelege și acceptă faptul că instalatorii autorizați de OPERATOR sunt singurii îndreptățiți să execute lucrări de întreținere și reparații ale Echipamentelor FOCUS SAT, CLIENTUL având dreptul și obligația de a anunța dispeceratul în cazul
apariției unor defecțiuni.
3.6. CLIENTUL va asigura accesul instalatorilor autorizați de OPERATOR la Locație, la instalația interioară individuală, precum și în părțile comune ale imobilului unde sunt instalate componente ale sistemului de recepție DTH, pentru verificări și reparații.
3.7. În cazul solicitărilor de efectuare a unor lucrări, altele decât cele cuprinse în “instalarea standard”, așa cum este definită în Anexa 2, în cazul deteriorării ca urmare a intervenției neautorizate asupra Echipamentelor FOCUS SAT sau asupra smartcard-ului, în cazul unor reclamații nefondate sau pentru intervenții ale OPERATORULUI sau ale instalatorilor autorizați de OPERATOR ca urmare a utilizării necorespunzătoare a sistemului de recepție DTH, CLIENTUL va plăti tariful specificat pe procesul verbal de service remis de instalatorii autorizați de OPERATOR.
3.8. CLIENTUL are dreptul să solicite modificarea Locației în baza unei cereri scrise transmise către OPERATOR cu cel puțin 15 (cinsprezece) zile înainte de data modificării. CLIENTUL se obligă să plătească toate costurile aferente transferului și punerii în funcțiune a serviciului la noua Locație.
3.9. CLIENTUL înțelege și acceptă faptul că serviciul oferit de OPERATOR este individual și destinat vizionării exclusiv de către CLIENT. Retransmisia, difuzarea în scop comercial, copierea în vederea multiplicării programelor, utilizarea celui de-al doilea echipament la o altă adresa decât cea specificată ca adresă de utilizare sunt interzise și în astfel de situații OPERATORUL își rezervă dreptul de a sista furnizarea serviciilor și de a rezilia contractul. Acest lucru nu exonerează CLIENTUL de consecințele legale, acesta fiind singurul răspunzător pentru încălcarea prevederilor prezentului Articol.
3.10. CLIENTUL se obligă ca, pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului, să nu închirieze și să nu transmită folosința cu privire la smartcard, să nu deterioreze și să nu intervină în interiorul Echipamentelor FOCUS SAT sau asupra sigiliilor aplicate. CLIENTUL se obligă să suporte orice risc de genul distrugerii, furtului, pierderii smartcard-ului și va despagubi OPERATORUL în condițiile de la art. 3.11.
3.11. De asemenea, CLIENTUL se obligă ca, în situația încetării contractului cu Echipamente FOCUS SAT în custodie, din orice motiv (reziliere, denunțare unilaterală, anulare, etc) ori în alte cazuri prevăzute de prezentul contract, sau în caz de utilizare frauduloasă a Echipamentelor FOCUS SAT luate în custodie, să le restituie către OPERATOR, prin intermediul instalatorului autorizat, în aceeași stare în care le-a primit, cu excepția uzurii normale, la data semnarii cererii de reziliere a contractului sau în termen de 15 (cincisprezece) zile de la încetarea contractului, oricare dintre ele se produce mai devreme. În cazul încălcării obligației de restituire a Echipamentelor FOCUS SAT luate în custodie și/sau în cazul în care CLIENTUL le-a pierdut, deteriorat sau i-au fost furate, acesta se obligă să platească OPERATORULUI, în plus față de Justa Despăgubire, contravaloarea oricărui Echipament FOCUS SAT/ componentă a acestuia nerestituit aflat în custodie, așa cum aceasta este prevăzută în Anexele 2 și 3, la data formularii cererii de reziliere sau în termen de 15 (cincisprezece) zile de la încetarea contractului, oricare dintre ele se produce mai devreme. Suspendarea sau încetarea contractului nu produc efecte asupra obligațiilor stipulate în prezentul articol, acestea încetând doar în momentul predării Echipamentului FOCUS SAT sau plății valorii acestuia.
3.12. În cazul neachitării sumei prevazute la art. 3.11, OPERATORUL poate pretinde, iar CLIENTUL se obligă să platească penalități de 0,1% din valoarea datorată pentru fiecare zi de întârziere față de termenul agreat. Cuantumul penalităților poate depăși contravaloarea debitului.
3.13. CLIENTUL înțelege și acceptă faptul că modalitatea de utilizare a modulului CI+ presupune scanarea de către CLIENT a frecvențelor de pe satelitul pe care se găsesc canalele din pachetele de programe FOCUS SAT. De asemnea CLIENTUL înțelege și acceptă faptul că, în cazul modificării frecvențelor sau componenței pachetelor de programe, va fi necesară adăudarea sau scanarea acestora manual, de către utilizator. Obligatoriu, televizorul în care este introdus modulul CI+ Focus Sat trebuie sa fie dotat cu tuner DVB/S2.
4. FACTURARE. PLATĂ. CONDIŢII DE PLATĂ
4.1 Cuantumul abonamentului lunar, precum şi cuantumul tuturor celorlalte tarife aplicabile se facturează şi se plătesc în conformitate cu prevederile prezentei anexe.
4.2. Factura va cuprinde, pe lângă alte menţiuni, contravaloarea tarifelor lunare pentru Serviciile contractate pentru perioada în curs (următoarele 30 de zile calendaristice) şi contravaloarea tarifelor suplimentare, dacă este cazul, aferente lunii anterioare.
4.3 Plata Serviciilor se face pe baza facturii emise de OPERATOR până la data scadentă menţionată pe factură. CLIENTUL poate plăti factura prin ordin de plată direct în contul OPERATORULUI, prin contul MyFocus SAT și prin intermediul partenerilor Focus Sat, precum și prin toate celelalte modalităţi de plată detaliate pe factură, caz în care aceasta se consideră efectuată la data creditării contului OPERATORULUI cu suma datorată de către CLIENT. De la data Activării Serviciilor până la prima factură, CLIENTUL plăteşte tariful lunar aferent Serviciilor, calculat proporţional cu perioada de timp cuprinsă între data Activării Serviciilor şi data emiterii primei facturi. CLIENTUL poate efectua plata în avans, facturile care se vor emite lunar pentru Serviciile plătite în avans evidenţiind aceste plăţi. Dacă facturile nu ajung la CLIENT din motive independente de OPERATOR, acesta nu este exonerat de obligaţia de plată până la termenul scadent.
La cerere, CLIENTULUI i se poate înmâna o copie a facturii(lor) curente, în termenul agreat de Părţi. CLIENTUL poate contesta valoarea facturilor emise, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, în caz contrar aceasta fiind considerată acceptată irevocabil de către CLIENT. Contestarea valorii facturii de către CLIENT nu suspendă obligaţia de plată a facturii şi nici curgerea penalităţilor de întârziere.
4.4 Pentru facturile neplătite până la data scadenţei, CLIENTUL va plăti penalităţi de întârziere în cuantum de 0,1 /zi de întârziere, până la plata întregii sume. Totalul penalităţilor de întârziere poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. CLIENTUL este de drept în întârziere cu privire la plata penalităţilor începând cu prima zi următoare datei scadenţei.
4.5 Facturile se emit gratuit, în format electronic şi se comunică prin mijloace electronice prin contul MyFocusSAT al CLIENTULUI şi/ sau la adresa de poştă electronică (email) specificată de CLIENT în Contract sau notificată prin orice mijloace de către OPERATOR. De asemenea, CLIENTUL poate solicita, contra cost (1 leu, TVA inclus), ca factura să fie emisă în format tipărit, caz în care aceasta îi va fi transmisă prin poştă, fără confirmare de primire, la adresa specificată în Contract.
4.6 Facturile și anexele facturilor vor fi transmise CLIENTULUI prin poștă la adresa indicată de acesta sau prin poșta electronică la adresa de e-mail comunicată la încheierea contractului sau pe parcursul executării acestuia, CLIENTUL recunoscând că valoarea facturată a serviciilor care fac obiectul contractului au caracter cert, lichid și exigibil.
Dacă CLIENTUL pretinde că nu a primit factura și/sau anexele facturii, acesta nu este exonerat de la plata contravalorii serviciilor.
4.7 Din motive de ordin tehnic, în cazuri exceptionale, factura emisă CLIENTULUI va putea include şi regularizări pentru corectarea unor erori apărute în facturile emise anterior către CLIENT cu privire la calcularea valorii Serviciilor furnizate acestuia în lunile precedente celei în care a fost emisă factura ce cuprinde corecţii.
4.8 Preţurile indicate în prezentul Contract se aplică exclusiv la Serviciile contractate la data semnării acestuia; toate serviciile şi produsele solicitate ulterior de către CLIENT vor fi achiziţionate de către acesta la preţurile în vigoare la data contractării.
4.9 Neplata Serviciilor şi a oricăror alte sume datorate, până la data scadenţei, dă dreptul OPERATORULUI să procedeze la restricţionarea Serviciilor. Perioada în care Serviciile sunt restricţionate nu va fi inclusă în Perioada Minimă.
4.10 CLIENTUL ale cărui Servicii sunt restricţionate pentru neplată poate solicita reconectarea după plata tuturor sumelor restante, acesta urmând a fi reconectat în maximum 2 zile lucrătoare de la efectuarea plăţilor restante sau la un alt termen ulterior convenit de Părţi.
5. ÎNCETAREA CONTRACTLUI
5.1. În situația în care CLIENTUL, care a optat pentru un contract cu Echipamente FOCUS SAT în custodie, denunță unilateral contractul înainte de expirarea Perioadei Minime pentru care acesta a fost încheiat, încetarea contractului intervine numai după achitarea de către CLIENT a unei sume cu titlu de justă despăgubire pentru încetarea Contractului înainte de termen („Justă despăgubire”), egală cu contravaloarea tuturor reducerilor, scutirilor şi/sau beneficiilor de orice fel (ex. reduceri de preţ aferente serviciilor, scutiri sau reduceri aplicate la plata tarifului de instalare sau a altor tarife, produse oferite în cadrul ofertelor promoţionale, reduceri de preţ aplicate produselor incluse în ofertele promoţionale, etc) acordate CLIENTULUI atât la data începerii Contractului, cât şi pe perioada de derulare a acestuia.
5.2. OPERATORUL poate rezilia prezentul contract și în următoarele situații:
a) deteriorarea Echipamentelor FOCUS SAT luate în custodie, prin intervenția neautorizată a CLIENTULUI;
b) racordarea frauduloasă de către CLIENT a unor terți la sistemul DTH;
c) nerespectarea de către CLIENT a obligațiilor stabilite prin prezentul contract.
5.3. În cazurile prevăzute la art. 5.2., dacă CLIENTUL deține Echipamente FOCUS SAT în custodie acesta va fi ținut, de asemenea, la achitarea Justei despăgubiri.
5.4. CLIENTUL este de acord și acceptă faptul că OPERATORUL are dreptul să solicite, prin instalatorii autorizați de către FOCUS SAT, plata in avans pentru o perioadă de până la 6 (șase) luni, având în vedere, dar fără a se limita la, următoarele aspecte: (a) relațiile contractuale anterioare ale CLIENTULUI cu OPERATORUL, conform informațiilor din baza de date clienți a OPERATORULUI, (b) bonitatea CLIENTULUI în relația cu OPERATORUL, (c) în cazul în care CLIENTUL a fost identificat că anterior semnării contractului, acesta a efectuat o fraudă sau o tentative de fraudă, (d) în caz de nerespectare a art. 5.1.
6. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
6.1. Baza legală a prelucrărilor. În vederea executării prezentului contract, a obligațiilor legale care revin FOCUS SAT și a exercitării intereselor legitime ale acestuia, OPERATORUL va prelucra datele cu caracter personal ale CLIENTULUI în conformitate cu aspectele detaliate în Anexa nr. 4 – Informare cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal (denumită în continuare “Informarea”), parte integrantă a prezentului Contract. Datele CLIENTULUI vor fi prelucrate pe perioadele menţionate în Informare.
6.2. Drepturile CLIENTULUI. Totodată, în legătură cu prelucrările datelor cu caracter personal ale CLIENTULUI, aveţi, după caz, drepturile prevăzute în Informare și anume: accesarea datelor, rectificarea datelor, opoziția la prelucrarea datelor, ștergerea datelor, portabilitatea datelor, restricționarea prelucrării datelor, retragerea consimțământului, dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
6.3. Comunicări în executarea contractului.Vom trimite comunicări legate de executarea Contractului (spre exemplu, informări cu privire la probleme tehnice, răspunsuri la întrebările adresate de Client, etc.) prin orice mijloc de comunicare (adresa de e-mail, apel telefonic, sms, adresa de poştă clasică) pe care CLIENTUL l-a comunicat la încheierea sau pe parcursul Contractului.
6.4. Comunicări comerciale. În cazul în care CLIENTUL comunică adresa de e-mail cu ocazia vânzării unui produs sau serviciu, la încheierea sau pe parcursul Contractului, comunicările OPERATORULUI, în exercitarea interesului nostru legitim, în scop de reclamă, marketing, publicitate și sondaje vor fi transmise la adresa de e-mail a CLIENTULUI. CLIENTUL poate oricând să se opună la primirea acestor comunicări, inclusiv la momentul încheierii contractului şi comunicării adresei de e-mail.
Vă rugăm să bifaţi dacă nu doriţi să primiţi comunicări comerciale prin adresa de e-mail furnizată.
În baza consimțământului dumneavoastră exprimat într-un mod expres, pe care îl puteţi retrage oricând, vă vom putea trimite comunicări în scop de reclamă, marketing, publicitate și sondaje și prin alte canale de comunicare, potrivit opțiunilor dumneavoastră exprimate prin bifarea variantelor de mai jos.
Îmi exprim consimțământul de a primi comunicări în scop de reclamă, marketing, publicitate și sondaje pe următoarele canale:
□ DA
SMS
apel telefonic
apel telefonic desfăşurat cu ajutorul unui robot poștă clasică
Dacă alegeţi să nu vă exprimaţi consimţământul pentru niciunul dintre canalele de mai sus, nu veţi primi comunicări în scop de reclamă, marketing, publicitate și sondaje, pe niciunul dintre canalele menţionate mai sus (SMS, apel telefonic, apel telefonic desfăşurat cu ajutorul unui robot, poştă clasică).
6.5. Subcontractori şi afiliaţi. Pentru îndeplinirea anumitor obligații ale OPERATORULUI (de exemplu, instalarea Echipamentelor la adresa CLIENTULUI, remedierea defecțiunilor tehnice, relația cu clienții, acţiuni de reclamă, marketing, publicitate și sondaje), se folosesc subcontractori. În selectarea acestor subcontractori, OPERATORUL se asigură că aceștia respectă la rândul lor drepturile dumneavoastră cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, așa cum sunt detaliate în Informare. Categorii de subcontractori: agenţii de marketing, societăţi ce desfăşoară activităţi de instalare/reparaţii, procesare a plăţilor, distribuţie/ curierat, tipografie, sondaj, call center, recuperare/colectare debite.
7. DISPOZIȚII FINALE
7.1. OPERATORUL răspunde pentru furnizarea serviciilor menționate în contract, cu excepția următoarelor situații:
a. întreruperi sau variații mari ale energiei electrice la locația CLIENTULUI sau a semnalului recepționat din partea altor furnizori;
b. condiții atmosferice neprielnice;
c. receptorul TV al CLIENTULUI este necorespunzător;
d. instalare sau intervenții neautorizate asupra Echipamentelor FOCUS SAT de la Locația CLIENTULUI;
e. deteriorarea Echipamentelor FOCUS SAT ca urmare a unor cazuri de forță majoră și/sau cazuri fortuite sau fenomene naturale (cutremure, trăsnete, inundații, incendii, etc);
f. interferențe inclusiv cu alte sisteme de comunicații electronice, bruiaje,etc;
g. lipsa vizibilității între antenă și satelit;
h. OPERATORUL nu are asigurate accesul și condițiile conform art. 3.4 și 3.7.
7.2. Retransmiterea, copierea în vederea multiplicării, multiplicarea și comercializarea programelor sunt interzise și se pedepsesc conform legii.
7.3. Oricare parte va putea denunța în mod unilateral prezentul contract, dacă au fost îndeplinite integral obligațiile asumate, cu respectarea unui preaviz de cel puțin cel puțin 30 (treizeci) de zile, cu aplicarea dispozițiilor art. 3.11.
7.4. Notificările și comunicările între părți, inclusiv a facturilor și actelor procedurale în cazul unor litigii, vor fi efectuate la sediul social al OPERATORULUI, respectiv la Locația CLIENTULUI.
7.5. Forța majoră și cazul fortuit apără de răspundere partea care o invocă și o dovedește, în condițiile legii.
7.6.Litigiile de orice fel între părți sunt de competența instanțelor judecătorești, dacă nu pot fi soluționate pe cale amiabilă. Prezentul contract a fost încheiat în 2 (două) exemplare, unul pentru OPERATOR și unul pentru CLIENT, pe durată nelimitată.
Canal+ Luxembourg S. à r.l. Am luat la cunoștință despre toate clauzele din prezentul contract
loc semnătură Client
ANEXA 1 la contractul nr.
OFERTA GENERALĂ SERVICIU POSTPAID
Structura și prețul serviciilor DTH: pachete de programe/extraopțiuni pentru care CLIENTUL poate opta la data semnării contractului:
Denumire pachet /extraopțiune | Preț lei (TVA inclus) | Număr minim de canale | Opţiune abonament |
Acces | 38 | 70 | |
Acces Plus | 50 | 100 | |
Acces Max | 71 | 110 | |
Acces Panonia | 40 | 65 | |
MaxPack | 16 | 5 | |
Adult | 13 | 3 | |
Panonia | 10 | 36 | |
FTA (necodat) | Gratuit | - |
Componența pachetelor de programe poate fi consultată pe canalul FOCUS SAT TV sau accesând adresa site-ului xxx.xxxxxxxx.xx
ANEXA 2 la contractul nr.
A. CARACTERISTICILE SERVICIILOR TV
1.1. Pachetul Acces conține minimum 70 de canale
1.2. Pachetul AccesPlus conține minimum 100 de canale.
1.3. Pachetul Acces Max conţine minimum 110 de canale.
1.4. Extra opțiunea MaxPak poate fi adaugata pachetelor Access, Acces Plus și Acces Panonia.
1.5. Extra opțiunea Panonia conţine programe TV în limba maghiară și poate fi adăugată pachetelor Access, Acces Plus și Acces Max.
1.6. Extra opțiunea Adult poate fi adăugată pachetelor Access, Acces Plus și Acces Panonia.
2. Canalele transmise necodat (FTA- Free to Air) pot fi vizionate cu Echipamentele Focus Sat doar în cazul în care minimum pachetul Acces este activ.
3. Structura pachetelor de programe pentru care poate opta CLIENTUL, la data semnării Contractului, este conform ofertei comerciale şi structurii serviciilor de programe retransmise de către OPERATOR, așa cum acestea sunt actualizate periodic.
4. Pachetele de programe şi structura acestora sunt prezentate în ofertele publice ale OPERATORULUI şi/sau prin intermediul canalului FOCUS SAT TV şi/sau pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xx, CLIENTUL luând cunoştinţă de acestea la semnarea Contractului. OPERATORUL îşi rezervă dreptul de a modifica lista programelor disponibile în pachetele de programe, în sens crescător sau descrescător sau prin înlocuirea unui canal cu altul, fără necesitatea niciunei notificări prealabile din partea OPERATORULUI.
5. Activarea extra opțiunilor Adult, MaxPak, Panonia se face pe o perioadă minimă de 90 de zile. Dezactivarea serviciului se poate solicita începând cu următorul ciclu de facturare.
B. TARIFE SUPLIMENTARE
Tarife | Preț lei (TVA inclus) |
Chirie echipament de recepție suplimentar | 5 |
Factura tiparită | 1 |
Reactivare serviciu | 10 |
Tarif reziliere înainte de termen | 143 |
Tarif intervenție service | 48 |
Tarif intervenție service sursă/telecomandă | 24 |
Xxxxx instalare echipament | 143 |
Xxxxx instalare echipament de recepție suplimentar | 60 |
Tarife receptor lipsă | 130 |
Tarif modul CI+ lipsă | 90 |
Tarif smarcard lipsă | 70 |
Tarif sursă alimentare lipsă | 35 |
Tarif telecomandă lipsă | 15 |
loc semnătură Client
Anexa 3 la CONTRACT DE FURNIZARE SERVICII FOCUS SAT nr. din
A. PROCES VERBAL DE PREDARE - PRIMIRE ECHIPAMENTE FOCUS SAT
Subsemnatul/a: Nume ................................................................................ Prenume ................................................................................... CNP Am primit următoarele echipamente: în custodie | ||||||||||||||
CONSUMURI | ||||||||||||||
RECEPTOR 1 | RECEPTOR 2 | LNB | ANTENA | |||||||||||
Kaon KSF 100 | N | SH | Kaon KSF 100 | N | SH | LNB single | N | SH | 0,6 m | N | SH | |||
Kaon KSF 260 | N | SH | Kaon KSF 260 | N | SH | LNB twin | N | SH | ||||||
Kaon KSF 280/1280 | N | SH | Kaon KSF 280/1280 | N | SH | LNB quad | N | SH | ||||||
Kaon KSF-ES270 | N | SH | Kaon KSF-ES270 | N | SH | LNB octo | N | SH | SUPORT | |||||
Kaon CO3600 | N | SH | Kaon CO3600 | N | SH | |||||||||
MZ52 | N | SH | MZ52 | N | SH | |||||||||
(Modul CI+) | N | SH | (Modul CI+) | N | SH | |||||||||
Sursa alim. externă | N | SH | Sursa alim. externă | N | SH | N | SH | |||||||
Telecomanda | N | SH | Telecomanda | N | SH | |||||||||
Smartcard | N | SH | Smartcard | N | SH | |||||||||
COD RECEPTOR/MODUL CI+ 1 | ||||||||||||||
COD SMARTCARD 1 | ||||||||||||||
COD RECEPTOR/MODUL CI+ 2 | ||||||||||||||
COD SMARTCARD 2 | ||||||||||||||
Dealer (Se completează doar în cazul în care contractul de prestări servicii a fost încheiat de către altă societate comercială, diferită de societatea care efectuează çi instalarea): |
B. PROCES VERBAL DE INSTALARE ECHIPAMENTE FOCUS SAT
Decont OPERATOR | Decont CLIENT |
Data instalării: (se completează doar în cazul în care se execută instalarea) | ADRESA DE FOLOSINȚĂ A ECHIPAMENTULUI FOCUS SAT: |
Lucrare executată de societatea comercială: ............................................................................................................. Nume tehnician ............................................................................................. Număt telefon tehnician ............................................................................................. | Localitate (comună/oraș) .................................................................. Sat ..................................................................................................... Strada .................................................................................. Nr ........ Bl ........................ Sc ....................... Et ................... Ap ................... Xxxxx .......................... Nr. tel. client ................................................. |
Notă: Este strict interzisă montarea antenelor pe console de curent. |
Ștampilă S.C.
Semnătură tehnician Semnătură client
ANEXA 4 la contractul nr.
Prelucrăm date cu caracter personal atunci când folosiţi serviciile FOCUS SAT, iar modul în care facem acest lucru este prevăzut în această
ANEXĂ.
1. TIPURILE DE DATE PE CARE LE PRELUCRĂM
1.1. Date de contact: nume, data nașterii, număr şi serie carte de identitate sau pașaport, cod numeric personal, domiciliu, număr de tele- fon, adresă de e-mail, sex, adresă de instalare, copia cărții dumneavoastră de identitate.
- Date cont de CLIENT: nume de utilizator, parolă, adresă de facturare, status-ul plății, produse achiziționate prin intermediul contului de client, starea subscripției pachetelor de programe, precum și detalii cu privire la tranzacțiile efectuate. Acestea includ și detalii despre interacţiunile desfăşurate cu departamentul de relaţii cu clienţii: cererile dumneavoastră de asistență trimise prin intermediul contului de client si raspunsurile la solicitările formulate. În cazul în care interacţiunea se desfăşoară telefonic: ora, durata apelului, soluția găsită şi înregistrarea convorbirii telefonice;
- administrarea platformei Contul meu FOCUS SAT şi a contului dumneavoastră de CLIENT;
- Date pentru registrele publice ale abonaţilor: numele, adresa și numărul de telefon.
1.1.1. Pentru a vă furniza serviciile contractate, ori de câte ori vă furnizăm serviciile FOCUS SAT, realizăm o serie de activități ce implică prelucrarea datelor dumneavoastră personale:
- activități ce țin de validarea contractului încheiat de dumneavoastră, validare care se face pe baza verificării copiei cărții dumneavoastră de identitate;
- activități ce țin de executarea contractului și furnizarea de asistență/suport prin intermediul interacțiunilor dumneavoastră cu departa- mentul nostru de relaţii cu clienţii. În vederea identificării dumneavoastră în momentul în care contactați departamentul nostru de relaţii cu clienţii, verificăm numărul de telefon de pe care ne contactați în baza noastră de clienți;
- activităţi ce ţin direct de modul în care se desfăşoară relaţia contractuală pe care o avem cu dumneavoastră, inclusiv activităţi ce ţin de instalarea şi activarea serviciilor, verificarea disponibilităţii serviciilor, precum şi asigurarea asistenței tehnice pe toată durata prestării ser- viciilor;
- activităţi desfăşurate în vederea prevenirii fraudei, cum ar fi verificarea istoricului de plată al clientului în relaţia cu OPERATORUL, acesta fiind verificat în baza codului dumneavoastră numeric personal. Puteţi solicita evaluarea oricărei astfel de prelucrări de către OPERATOR, în funcţie de situaţia dumneavoastră de fapt;
- administrarea platformei Contul meu FOCUS SAT şi a contului dumneavoastră de client.
1.1.2. Ce date folosim pentru furnizarea serviciilor?
Ori de câte ori vă furnizăm serviciile FOCUS SAT, folosim:
- datele dumneavoastră de contact,
- datele cu privire la contul dumneavoastră de client.
1.1.3. Cât timp păstrăm datele dumneavoastră? Prelucrăm o categorie largă de date cu caracter personal în vederea încheierii şi executării contractului, iar durata de păstrare pentru fiecare tip de date diferă în funcţie de necesitatea sau de obligaţia pe care o avem, astfel: a. Furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice şi prevenirea incidentelor de securitate. Datele tehnice colectate în vederea furnizării serviciilor de comunicaţii electronice achiziţionate sunt păstrate atâta timp cât sunt necesare în vederea furnizării serviciilor respective, pe durata contractului aferent prestării acestor servicii, conform celor de mai jos.
b. Relaţia contractuală şi încasarea contravalorii serviciilor. Nu păstrăm informaţii despre verificările pe care le facem la încheierea contractului (verificarea istoricului de client) ulterior stabilirii condiţiilor suplimentare ce trebuie îndeplinite pentru încheierea acestuia.
Odată validat contractul încheiat cu dumneavoastră pe baza verificării cărții dumneavoastră de identitate, aceasta este ștearsă în termen de 5 (cinci) zile de la validarea contractului.
Pentru a putea face dovada relaţiei comerciale pe care o avem cu dumneavoastră, păstrăm datele cu caracter personal prelucrate în vederea executării contractului pe toată durata de derulare a acestuia şi adiţional pentru o perioadă de trei ani de la data încetării relaţiei contractuale. În acest sens, păstrăm contractul, documentele emise în legătură cu încheierea şi executarea contractului, precum şi infor- maţii despre situaţia debitelor generate de nepredarea echipamentelor la data încetării contractului (de exemplu încetare cu ştergere de datorie). Dacă, într-o perioadă de 3 (trei) ani de la data încetării contractului, doriţi să redeveniţi clientul FOCUS SAT, vom verifica situaţia mai sus menţionată, pentru a vedea gradul dumneavoastră de bonitate. În cazul în care, la încetarea relaţiei contractuale pe care o avem cu dumneavoastră, vor rămâne debite de recuperat, vom păstra informaţiile care sunt necesare recuperării lor până în momentul colectării plăţilor aferente sau până la expirarea termenului de prescripţie, oricare dintre acestea intervine primul. De asemenea, din raţiuni fiscale, suntem obligaţi să păstram toate informaţiile aferente plăților online din contul meu FOCUS SAT pentru o perioadă de 10 (zece) ani de la încetarea relaţiei contractuale.
1.1.4. Dezvăluim datele dumneavoastră? În funcţie de activitatea la care ne raportam, dezvăluim datele dumneavoastră unor parteneri contractuali/subcontractori ai noștri („Subcontractori”) pentru instalarea echipamentelor la adresa Clientului, remedierea defecțiunilor teh- nice, relația cu clienții, activităţi de call center, activităţi de procesare a plăţilor, activităţi de tipografie, distribuţie/curierat. Într-o astfel de situație, ne asigurăm că Afiliații şi Subcontractorii respectă prezenta Informare.
În situația existenței unei datorii cu privire la relaţia contractuală pe care o avem cu dumneavoastră, vom dezvălui datele dumneavoastră unor agenți de colectare debite/recuperare creanţe în vederea recuperării datoriei. Aceştia vă vor contacta în numele nostru. De aseme- nea, atunci când cesionăm creanţa, vă vom informa despre asta.
1.1.5. Baza legală pentru prelucrarea acestor date. Încheierea şi executarea contractului. În subsidiar, în baza interesului nostru legitim de a încasa complet și la timp contravaloarea serviciilor pe care vi le furnizăm, vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a verifica gradul de risc de neplată al unui CLIENT nou, în baza istoricului său de plată în relaţia cu OPERATORUL.
1.2. Pentru reclamă, marketing, publicitate şi sondaj
OPERATORUL are un interes legitim de a îmbunătăți experiența şi calitatea serviciilor clienților noștri, astfel încât să beneficiați la maximum de produsele şi de serviciile FOCUS SAT. Utilizăm datele CLIENTULUI pentru dezvoltarea de noi produse sau servicii, îmbunătăţirea caracteristicilor şi funcţionalităţilor viitoare ale acestora sau pentru crearea de oferte care să răspundă nevoilor dumneavoastră.
Vă vom contacta pentru a a lua parte la sondajele noastre. Cu cât vă cunoaștem mai bine nevoile, cu atât mai bine putem veni în întâmpin- area lor! Aveţi la dispoziție mai multe canale pe care le puteţi utiliza pentru a fi contactat (de exemplu apel telefonic, poștă cla- sică, sms, apel telefonic desfăşurat cu ajutorul unui robot). Prin contract, puteţi alege oricare dintre aceste canale de comunicare. Dacă nu alegeţi specific unul dintre acestea, dar nu v-aţi opus să fiţi contactat prin adresa de e-mail pe care ne-aţi pus-o la dispoziție, vom folosi acest mod de comunicare cu dumneavoastră. De fiecare dată când vă vom contacta, indiferent de canalul ales, veţi putea, într-un mod cât mai simplu să alegeţi să nu mai primiţi deloc comunicări comerciale din partea OPERATORULUI.
Totuşi, chiar şi în situaţia în care optaţi pentru încetarea comunicărilor în scop de reclamă, marketing, publicitate şi/sau sondaj, veţi primi în continuare comunicări generale din partea OPERATORULUI referitoare la serviciile pe care le furnizăm (de exemplu modificări con- tractuale, detalii cu privire la funcţionalitatea serviciilor, stării subscripției, etc.), comunicări care sunt necesare desfăşurării contractului.
1.2.1. Ce date folosim pentru acest scop? Pentru a înţelege cum să îmbunătățim experiența dumneavoastră cu produsele și serviciile
FOCUS SAT, analizăm datele dumneavoastră de contact şi datele contului de client, acordând o atenție sporită abonamentelor și părerilor dumneavoastră referitoare la produsele și serviciile FOCUS SAT. De asemenea, convorbirile telefonice pe care le aveţi cu departamentele companiei vor fi înregistrate numai cu acordul dumneavoastră, oferit la momentul convorbirii.
1.2.2. Cât timp păstrăm datele CLIENTULUI? Datele dumneavoastră sunt păstrate pe durata contractului.
1.2.3. Dezvăluim datele CLIENTULUI? În funcţie de activitatea la care ne raportăm, dezvăluim datelor dumneavoastră unor parteneri contractuali/subcontractori ai noștri („Subcontractori”) pentru desfăşurarea activităţilor de reclamă, marketing, publicitate şi sondaj, cum ar fi: agenţii de marketing, societăţi ce desfăşoară activităţi de tipografie, distribuţie/curierat, societăţi ce desfăşoară activităţi de sondaj sau de call center. Într-o astfel de situație, ne asigurăm că Afiliații şi Subcontractorii respectă prezenta Informare.
1.2.4. Baza legală pentru prelucrarea acestor date. Interesul legitim pentru prelucrări în scopuri de reclamă, marketing, publicitate şi sondaj şi trimiterea de comunicări prin e-mail şi consimţământ pentru comunicări trimise pe alte canale.
1.3. Pentru scopuri statistice şi de analiză. Pentru a optimiza serviciile FOCUS SAT şi pentru a veni în întampinarea nevoilor clienţilor FOCUS SAT, extragem, transformăm în date cu caracter anonim, combinăm şi agregăm datele dumneavoastră cu cele ale altor clienți, pentru a avea o imagine statistică a bazei de clienţi FOCUS SAT. Parte din politica OPERATORULUI presupune analiza datelor agregate pe care le avem, în vederea dezvoltării / optimizării serviciilor şi platformelor / produselor FOCUS SAT în general şi nu pentru a lua acţiuni privind o anume persoană.
1.3.1. Ce date folosim pentru a realiza aceste rapoarte? Date de contact, Datele contului de client.
1.3.2. Cât timp păstrăm datele dumneavoastră? Vom păstra rapoartele statistice pe durata necesară utilizării lor.
1.3.3. Baza legală pentru prelucrarea acestor date. Scop de prelucrare compatibil cu scopul iniţial al prelucrării datelor cu caracter personal.
1.4. În vederea coordonării activităților care țin de relația noastră contractuală
1.4.1. Pentru a putea verifica activitatea Partenerilor noștri (‘Subcontractori’) care se ocupă de încheierea contractelor cu dumneavoastră, instalarea echipamentelor prin intermediul cărora puteți beneficia de serviciile noastre, precum și de efectuarea diverselor activități care țin de relația dumneavoastră cu OPERATORUL (activități de mentenanță, service sau reparații), cât și pentru a permite Subcontractorilor să efectueze diverse acțiuni legate de relația noastră contractuală (prelungiri de contracte, rezilieri de contracte), prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea întocmirii unor rapoarte cu privire la cele descrise mai sus, pe baza cărora sunt gestionate respectivele activități între OPERATOR și Subcontractori.
1.4.2. Ce date folosim pentru a realiza aceste rapoarte? Date de contact, Datele contului de client.
1.4.3. Cât timp păstrăm datele dumneavoastră? Vom păstra rapoartele pe durata necesară utilizării lor.
1.4.4. Dezvăluim datele dumneavoastră? Rapoartele necesare pentru efectuarea activităților de mai sus pot fi transmise furnizorilor noștri care se ocupă de implementarea acestora (‘Subcontractori’). Într-o astfel de situație, ne asigurăm că Subcontractorii respectă prezenta Informare.
1.4.5. Baza legală pentru prelucrarea acestor date. Executarea contractului cu dumneavoastră și interesul nostru legitim de a asigura executarea obligațiilor care derivă din acesta de către Subcontractori.
1.5. Pentru a ne îndeplini obligațiile legale. Avem obligaţia ca, la solicitarea autorităţilor publice, întocmită în conformitate cu prevederile legale aplicabile, să comunicăm către acestea datele dumneavoastră. În cazul în care primim o solicitare de informaţii de la o autoritate publică, spre exemplu în cadrul unei investigaţii cu privire la piaţa pe care activăm, vom accesa şi trimite datele dumneavoastră către aceasta.
1.5.1. Ce date trebuie să păstrăm? Date de contact, Datele contului de client.
1.5.2. Pentru cât timp păstrăm datele dumneavoastră? Vă vom păstra datele pe toată durata necesară folosirii acestora, astfel cum este indicat de către autoritatea competentă şi în conformitate cu prevederile legislației aplicabile în vigoare.
1.5.3. Baza legală pentru prelucrarea acestor date. Obligaţie legală.
2. DREPTURILE CLIENTULUI CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA DATELOR SALE CU CARACTER PERSONAL.
Puteţi controla modul în care prelucrăm datele dumneavoastră cu caracter personal, exercitând oricare dintre următoarele drepturi/opțiuni, oricând doriţi.
2.1. Accesarea datelor: puteţi solicita o copie a datelor cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră.
2.2. Rectificarea datelor: dacă datele pe care le deținem despre dumneavoastră sunt inexacte sau incomplete, puteţi solicita rectificarea lor.
2.3. Opoziţia la prelucrarea datelor: ne puteți solicita să încetăm anumite activități de prelucrare. În funcţie de baza legală a prelucrării, vom analiza cererea, situaţia de fapt, precum şi prevederile legale aplicabile şi vom reveni în termenul legal cu detalii despre implementarea solicitării. În cazul în care veţi alege să nu vă mai prelucrăm datele cu caracter personal în scopuri de reclamă, marketing, publicitate, sondaj şi nici să mai primiţi vreo comunicare comercială în legătură cu aceste activități, indiferent de canalul ales ca mijloc de comunicare, vom opri orice astfel de prelucrare. În cazul canalelor pentru care v-aţi dat expres consimţământul, vom echivala exercitarea dreptului dumneavoastră la opoziţie cu o retragere de consimţământ.
2.4. Ștergerea datelor: Ne puteţi cere să ștergem datele cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră. Vom analiza cererea în conformitate cu motivele ce justifică solicitarea şi vom reveni în termenul legal cu detalii despre implementarea ei. Ca abordare generală, la data expirării perioadelor de timp de păstrare a datelor, astfel cum sunt identificate mai sus, datele dumneavoastră vor fi fie şterse, fie anonimizate.
2.5. Portabilitatea datelor: În situaţia în care doriţi să vă transferaţi datele către un alt furnizor, ne puteţi solicita să vi le comunicăm într-un format electronic uzual (acesta este un drept nou conform Regulamentului).
2.6. Restricționarea prelucrării: puteţi să solicitați restricționarea prelucrării. Vom analiza cererea în raport cu cazurile de restricţionare prevăzute de lege şi vom revenim în termenul legal cu detalii despre implementarea ei (acesta este un drept nou conform Regulamentului).
2.7. Retragerea consimțământului: în cazul în care v-aţi dat consimțământul, în mod expres, pentru o prelucrare de date, îl veţi putea re- trage oricând. Această retragere se va înregistra în sistemele OPERATORULUI fără întârzieri nejustificate.
3. CONTACT CU PRIVIRE LA ACTIVITĂŢI DE PRELUCRARE A DATELOR PERSONALE
3.1. Compania care vă prelucrează datele este Canal+ Luxembourg S.à.r.l.
3.2. Responsabilul cu protecția datelor (DPO): Puteţi adresa orice întrebare, comentariu sau orice solicitare privitoare la datele dumneavoastră, Responsabilului cu Protecția Datelor la adresa de poştă electronică: xxx@xxxxxxx.xx sau la adresa poștală OP 52 CP 16, sector 1, București.
3.3. Autoritatea de Supraveghere: De asemenea, puteţi să înaintaţi o plângere în fața Autorităţii Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal xxxx://xxx.xxxxxxxxxxxxxx.xx
4. ACTUALIZĂRI VIITOARE
4.1. Conținutul acestei Informări poate suferi modificări ca urmare a evoluției pieței sau actualizării gamei de servicii pe care le prestăm. Vom publica orice nouă versiune a acestei Informări pe website-ul FOCUS SAT și vă vom anunța în avans, în timp util, cu privire la orice schimbare ce ar putea afecta serviciile la care v-aţi abonat. 9
CERTIFICAT DE GARANȚIE
pentru manopera de instalare a Echipamentelor FOCUS SAT
Drepturile clienților sunt asigurate conform prevederilor Legii nr. 449/2003 și O.G.21/1992 care au fost modificate și adăugate conform O.U.G.174/2008.
Remedierea eventualelor disfuncționalități survenite în perioada de garanție se va face prin depanare sau în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin înlocuirea echipamentului.
Pentru a baneficia de garanția acordată, CLIENTUL are obligația de a respecta instrucțiunile de utilizare, de a asigura integritatea fizică a acestora și de a nu permite intervenții în afara personalului autorizat de către OPERATOR, în caz contrar prestatorul fiind exonerat de orice responsabilitate privind depanarea gratuită.
Pentru asigurarea depanării gratuite se vor prezenta în mod obligatoriu următoarele documente:
• Contractul de prestări servicii;
• Procesul verbal de predare-primire Echipamente FOCUS SAT și/sau Proces verbal de instalare Echipamente FOCUS SAT;
• Proces verbal de service în cazul în care s-au executat intervenții de service.
Garanția se acordă pe o perioadă de 24 (douăzecișipatru) de luni pentru următoarele situații:
• instalare antenă parabolică;
• instalare LNB;
• pozare cablu LNB-receptor;
• pozare exterioară și pozare interioară;
• conectică LNB-receptor.
Garanția nu se acordă în următoarele condiții:
• produsele prezintă deteriorări de natură mecanică (loviri, șocuri, fisuri, crăpături, ruperea sigiliilor);
• scurt - circuitarea cablului de alimentare a LNB-ului (mufe rupte, cablu smuls etc.);
• în cazul nerespectării instrucțiunilor de utilizare a echipamentelor (ștergerea setărilor inițiale, modificarea conexiunii dintre receptor, televizor și antenă);
• în cazul intervenției persoanelor neautorizate;
• deteriorarea Echipamentelor FOCUS SAT ca urmare a unor fenomene naturale (furtuni, trăsnete, inundații etc).
În cazul în care nu se întrunesc condițiile de garanție CLIENTUL va suporta manopera de service pe baza și în conformitate cu Procesul verbal de service emis de firma prestatoare.
10