CONDIȚII GENERALE DE CONTRACTARE PENTRU PRESTAREA SERVICIULUI DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE
CONDIȚII GENERALE DE CONTRACTARE PENTRU PRESTAREA SERVICIULUI DE DISTRIBUȚIE A GAZELOR NATURALE
1. Dispoziții generale
1.1. Prezentele condiții generale completează prevederile Contractului de distribuție a gazelor naturale încheiat între OSD și UD și sunt aplicabile locurilor de consum prevăzute în anexa nr. 1 la contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale.
1.2. Distribuția gazelor naturale se realizează de la punctele de predare/preluare comercială de la intrarea în sistemul de distribuție a gazelor naturale până la locul/locurile de consum al/ale UD, în condițiile stipulate în contractul de distribuție a gazelor naturale.
1.3. Cantitatea de gaze naturale, exprimată în unități de energie, va fi asigurată de către UD în punctele de predare/preluare comercială de la intrarea în sistemul de distribuție a gazelor naturale, în condiții de calitate corespunzătoare reglementărilor în vigoare, urmând să fie distribuită în aceleași condiții la locul/locurile de consum stipulat/stipulate în contract.
1.4. În cazul în care se constată o eroare de măsurare a gazelor naturale sau neînregistrarea acesteia, OSD recalculează cantitatea de gaze naturale distribuită la locul/locurile respectiv/respective de consum, conform reglementărilor în vigoare.
1.5. În situația prevăzută la pct. 1.4, contravaloarea serviciilor de distribuție aferentă diferenței dintre cantitatea de gaze naturale recalculată și cantitatea de gaze naturale decontată, stabilită de către OSD conform reglementărilor în vigoare, se regularizează în factura/facturile lunilor următoare.
1.6. Măsurarea cantității de gaze naturale distribuite poate fi contestată de către părți, în mod justificat, pe baza verificării echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare.
1.7. Definirea și abrevierea unor termeni utilizați în prezentele condiții generale se fac în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrală din prezentele condiții generale.
2. Modalitatea de încadrare a locurilor de consum ale clienților finali în raport cu categoriile de clienți
2.1. Fiecare loc de consum al clientului final prevăzut în anexa nr. 1 la contractul-cadru de distribuție a gazelor naturale este încadrat de OSD la care este racordat respectivul loc de consum în una dintre categoriile de clienți prevăzute în Metodologia de stabilire a tarifelor reglementate pentru serviciile de distribuție în sectorul gazelor naturale aprobată prin ordin al președintelui ANRE, pentru o perioadă determinată de 365 de zile calendaristice, în intervalul 1 ianuarie - 31 decembrie, în funcție de:
a) istoricul de consum înregistrat pentru respectivul loc de consum în anul calendaristic precedent;
b) consumul prezumat pentru aparatele de utilizare ale clientului final, în limita debitului maxim instalat aferent locului de consum și programului de distribuție pentru respectivul loc de consum, în cazul în care nu există istoric de consum.
2.2. Prin derogare de la prevederile pct. 2.1, în cazul în care locul de consum al clientului final trebuie încadrat într-o categorie pentru care OSD nu are aprobat un tarif reglementat, acesta se încadrează în categoria cu cel mai favorabil tarif reglementat dintre cele practicate de OSD pentru SD la care este racordat locul de consum al clientului respectiv, până la data intrării în vigoare a tarifului de distribuție aprobat prin ordin al președintelui ANRE pentru categoria respectivă.
2.3. Încadrarea locului de consum al clientului final este modificată de OSD, pe parcursul derulării contractului de distribuție a gazelor naturale, astfel:
a) începând cu luna următoare momentului în care s-a înregistrat depășirea, pe baza citirii de către OSD a indexului echipamentului de măsurare, în cazul în care, în cadrul intervalului 1 ianuarie - 31 decembrie, consumul înregistrat la locul de consum depășește pragul superior de consum al categoriei în care acesta este încadrat;
b) începând cu data de 1 ianuarie, respectiv începând cu prima zi imediat următoare citirii de operator a indexului echipamentului de măsurare pentru o perioadă de 365 de zile calendaristice, în cazul în care, la sfârșitul intervalului 1 ianuarie - 31 decembrie, consumul înregistrat la locul de consum este mai mic decât pragul inferior de consum al categoriei în care acesta este încadrat.
2.4. Prin derogare de la prevederile pct. 2.3 lit. a), în cazul locului de consum al clientului final care ar trebui reîncadrat într-o categorie pentru care OSD nu are aprobat un tarif reglementat, OSD modifică încadrarea începând cu data intrării în vigoare a tariful de distribuție aprobat de ANRE pentru categoria respectivă.
2.5. În situația prevăzută la pct. 2.4 OSD are obligația să solicite ANRE aprobarea tarifului de distribuție reglementat pentru această categorie de clienți la prima solicitare de ajustare a venitului reglementat, a venitului reglementat corectat și calculul tarifelor de distribuție.
2.6. În situația în care în cursul unui an calendaristic se stabilesc noi categorii de clienți, în funcție de consumul anual de gaze naturale, reîncadrarea locurilor de consum se realizează astfel:
a) reîncadrarea lunară în noile categorii de clienți se realizează pe baza consumului realizat în anul în curs, până la data încadrării în noile categorii de consum;
b) reîncadrarea în vechile categorii de consum se realizează pe baza consumului cumulat realizat în perioada anului în curs în care s-au aplicat vechile categorii de consum;
c) reîncadrarea anuală a beneficiarilor în raport de categoriile de clienți se efectuează pe baza consumului realizat în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie, în anul introducerii noilor categorii de consum.
2.7. La introducerea în contract a unui loc de consum nou, ca urmare a schimbării furnizorului, încadrarea acestuia nu se modifică.
3. Drepturile OSD
OSD are următoarele drepturi:
3.1. să încaseze contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale prestate și contravaloarea aferentă activităților conexe desfășurate de OSD la solicitarea UD, precum și a majorărilor de întârziere;
3.2. să încaseze contravaloarea facturilor aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, în conformitate cu prevederile Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, și, după caz, majorările de întârziere aferente;
3.3. să limiteze prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, atunci când este posibil din punct de vedere tehnic, în următoarele cazuri:
a) neachitarea de către UD, la termenele și în condițiile stipulate prin contract, a facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, a facturilor aferente calculului de reîncadrare, a facturilor aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, a majorărilor de întârziere aferente, a eventualelor daune-interese rezultate din deteriorarea unor instalații ale OSD, când acestea se datorează culpei UD, sau a altor obligații de plată prevăzute de reglementările în vigoare;
b) din dispoziția operatorului de transport și de sistem, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Nivelul presiunii și al cantităților de gaze naturale până la care poate fi realizată limitarea va fi adus la cunoștința UD, în baza unui preaviz transmis acestuia cu minimum 3 zile calendaristice înainte de luarea măsurii limitării; în acest caz, nivelul presiunii nu va fi mai mic decât cel al presiunii minime tehnologice stipulat în contractul de distribuție a gazelor naturale;
c) în alte cazuri prevăzute în legislația în vigoare;
3.4. să întrerupă prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale în următoarele cazuri:
a) alimentarea de către UD sau de către clienții finali ai acestuia a unor terți consumatori sau a altor instalații de utilizare decât a celor legal aprobate, constatate de OSD, prin ocolirea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare, alterarea măsurii, deteriorarea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare sau instalații improvizate;
b) furtului de gaze naturale, definit în conformitate cu prevederile art. 228 din Codul penal aprobat prin Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, constatat de organele competente la un loc de consum prevăzut în contractul de distribuție a gazelor naturale;
c) neprezentarea actelor doveditoare privind asigurarea funcționării în condiții tehnice de siguranță a instalațiilor de utilizare, în conformitate cu prevederile normativelor tehnice și ale legislației în vigoare;
d) nepermiterea accesului personalului împuternicit al OSD în vederea verificării debitului maxim instalat față de debitul aprobat;
e) atunci când UD sau clienții finali ai acestuia nu permit accesul liber al personalului împuternicit al OSD, pe baza unei înștiințări scrise transmise de OSD, în scopul montării, înlocuirii, verificării sau citirii echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare ori al verificării sau remedierii defecțiunilor intervenite la instalațiile/aparatele/echipamentele OSD, când acestea se află pe proprietatea UD sau a clienților finali ai acestuia;
f) în cazul în care UD sau clienții finali ai acestuia nu permit accesul liber al OSD la zonele de siguranță și de protecție ale SD, în conformitate cu un program convenit de părți sau ori de câte ori OSD consideră necesar;
g) nerespectarea de către UD sau de către clienții finali ai acestuia a limitelor zonelor de protecție și de siguranță ale instalațiilor OSD, conform legislației în vigoare;
h) forța majoră sau starea de necesitate - când se periclitează viața ori sănătatea oamenilor sau integritatea bunurilor materiale, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a clienților finali;
i) neachitarea de către UD, la termenele și în condițiile stipulate prin contract, a facturii reprezentând contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, a facturilor aferente calculului de reîncadrare, a facturilor aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, a majorărilor de întârziere aferente, a eventualelor daune-interese rezultate din deteriorarea unor instalații ale OSD, când acestea se datorează culpei UD sau clienților finali ai acestuia, sau a altor obligații de plată prevăzute de reglementările în vigoare;
j) din dispoziția operatorului de transport și de sistem, în conformitate cu reglementările în vigoare;
k) pentru perioada necesară remedierii defecțiunilor la sistemul de distribuție a gazelor naturale sau pentru perioada necesară efectuării lucrărilor de întreținere;
l) neasigurarea condițiilor de calitate prevăzute de normele tehnice aplicabile, pentru cantitățile de gaze naturale puse la dispoziție de UD la intrarea în sistemul de distribuție;
m) neasigurarea de către UD a cantităților de gaze naturale care urmează a fi distribuite;
n) neîndeplinirea obligației UD de a reconstitui garanția financiară, conform prevederilor art. 112 alin. (4) din contractul- cadru de distribuție a gazelor naturale;
o) în alte cazuri prevăzute de legislația în vigoare;
3.5. să solicite furnizorului sau clientului final, după caz, plata tarifului pentru prestarea activității de întrerupere/limitare/reluare a alimentării cu gaze naturale;
3.6. să aibă acces la echipamentele de măsurare/mijloacele de măsurare a volumelor de gaze naturale distribuite și la aparatele utilizate pentru determinarea puterii calorifice superioare a gazelor naturale distribuite, amplasate pe proprietatea clientului final, care servesc la decontarea
cantităților de gaze naturale distribuite, în vederea verificării periodice, pe bază de program convenit de părți sau ori de câte ori este necesar.
4. Obligațiile OSD
OSD are următoarele obligații:
a) să factureze lunar UD contravaloarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale și a celorlalte servicii prestate la solicitarea UD, care nu sunt cuprinse în tariful de distribuție;
b) să emită și să transmită UD facturile aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, în conformitate cu prevederile Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin ordin al președintelui ANRE;
c) să achite integral și la termen contravaloarea facturilor emise de UD aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale măsurate și, după caz, majorările de întârziere aferente;
d) să transmită furnizorului datele de măsurare în vederea decontării cantității de gaze naturale furnizate clienților finali;
e) să precizeze pe factura emisă data întreruperii/limitării/reluării prestării serviciilor de distribuție, rezilierii contractului, precum și cota majorărilor de întârziere percepute ca efect al neachitării contravalorii serviciilor de distribuție;
f) să presteze serviciile de distribuție a gazelor naturale în condiții de siguranță și calitate, în conformitate cu reglementările în vigoare;
g) să utilizeze datele primite de la UD conform prevederilor pct. 6 lit. e) pentru estimarea și alocarea cantităților de gaze naturale consumate de către clienții finali din portofoliul UD;
h) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, pentru timpul necesar remedierii avariilor apărute în SD, cu anunțarea prealabilă a dispecerilor sistemelor afectate și, după caz, a UD, reluarea acestora urmând să se facă imediat după înlăturarea cauzelor ce au determinat întreruperea;
i) să verifice și să întrețină periodic echipamentele de măsurare/mijloacele de măsurare a gazelor naturale, precum și aparatele utilizate pentru determinarea puterii calorifice superioare a gazelor naturale distribuite la termenele stabilite prin reglementările/metodologiile în vigoare sau ori de câte ori este necesar; OSD va suporta toate cheltuielile operațiunilor de înlocuire/reparare a echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare a gazelor naturale, precum și a aparatelor utilizate pentru determinarea puterii calorifice superioare a gazelor naturale distribuite, aflate în proprietatea OSD, cu excepția situațiilor în care deteriorarea constatată la acestea se datorează UD, clienților finali ai acestuia sau unui terț;
j) să suporte cheltuielile aferente verificării metrologice, expertizei metrologice și ale operațiunilor aferente acestora, în cazul în care sesizarea UD sau a clienților finali ai acestuia, cu privire la funcționarea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare se dovedește întemeiată; în situația în care echipamentele de măsurare/mijloacele de măsurare sunt defecte,
OSD este obligat să asigure, pe cheltuiala proprie, măsurarea cantităților de gaze cu echipamente de măsurare/mijloace de măsurare conform prevederilor regulamentului de măsurare aprobat prin ordin al președintelui ANRE;
k) să răspundă la/să soluționeze reclamațiile UD la termenele prevăzute de legislația în vigoare;
l) să asigure parametrii de debit și de presiune ai gazelor naturale distribuite;
m) să permită UD accesul la echipamentele de măsurare/mijloacele de măsurare utilizate la decontare, în vederea citirii acestora, în conformitate cu reglementările în vigoare;
n) să notifice UD intenția de limitare sau de întrerupere programată a livrării gazelor naturale și durata acesteia/cazurile de limitare sau de întrerupere a livrării gazelor naturale, cu excepția următoarelor situații:
(i) nepermiterea accesului personalului împuternicit al OSD, în baza programului convenit de părți, pentru a monta, a înlocui, a verifica sau a citi echipamentele de măsurare ori pentru a verifica și a remedia defecțiunile intervenite la instalațiile exploatate de OSD, când acestea se află pe proprietatea UD/clienților finali ai UD;
(ii) în cazul intervenției asupra unui sistem din sectorul gazelor naturale, inclusiv asupra unei instalații de utilizare, care pune în pericol siguranța alimentării cu gaze naturale;
(iii) intervenția UD sau a clienților finali ai acestuia la stația/postul de reglare-măsurare;
(iv) depășirea capacității tehnice aprobate pentru fiecare loc de consum;
(v) furtul de gaze naturale constatat de organele competente;
(vi) alimentarea de către UD sau de către clienții finali ai acestuia a unor terți consumatori/utilizarea gazelor naturale pentru alte instalații de utilizare decât cele aprobate;
o) în condițiile permiterii accesului de către UD sau de către clienții finali ai acestuia, să reia prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale către UD, în termen de maximum 24 de ore de la data încetării motivelor întreruperii sau, după caz, de la data la care OSD este informat cu privire la încetarea motivului întreruperii, cu excepția următoarelor situații:
(i) încetarea valabilității contractului de distribuție a gazelor naturale;
(ii) furtului de gaze naturale constatat de organele competente;
p) să recalculeze consumul de gaze naturale, atunci când se constată defectarea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare, în conformitate cu modul de recalculare a consumului de gaze naturale ca urmare a defectării aparatelor de măsură, potrivit reglementărilor în vigoare, precum și în situația în care se constată defectarea aparatelor de determinare a puterii calorifice superioare a gazelor naturale distribuite, în conformitate cu legislația în vigoare;
q) să anunțe UD, în maximum 3 ore de la informare, cu privire la dispoziția operatorului de transport și de sistem privind limitarea sau întreruperea livrării, în situații de disfuncționalitate/periclitare a siguranței în cadrul Sistemului național de transport al gazelor naturale;
r) să pună la dispoziția UD lista și tarifele aferente activităților conexe celei de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale care pot fi prestate și care nu sunt cuprinse în tariful de distribuție perceput în baza contractului de distribuție a gazelor naturale;
s) să întrerupă sau să limiteze prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, la solicitarea scrisă a UD, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; în acest caz, UD va preciza locul/locurile de consum unde solicită limitarea/întreruperea prestării serviciilor de distribuție;
t) să notifice UD orice schimbare a datelor sale de identificare avute în vedere la data semnării contractului de distribuție a gazelor naturale.
5. Drepturile UD
UD are următoarele drepturi:
a) să încaseze contravaloarea diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite în conformitate cu prevederile Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, și, după caz, majorările de întârziere aferente;
b) să aibă acces, în condițiile legii, la echipamentele de măsurare/mijloacele de măsurare utilizate la decontare și aflate în incinta OSD, în prezența personalului împuternicit al acestuia;
c) să conteste în mod justificat datele privind cantitățile de gaze naturale, exprimate în unități de energie, distribuite de către OSD și măsurate la locul/locurile de consum prevăzute în contractul de distribuție a gazelor naturale;
d) să solicite OSD întreruperea distribuției gazelor naturale, printr-o notificare transmisă acestuia cu minimum 3 zile calendaristice înainte de data întreruperii, precizând totodată și data reluării serviciului de distribuție;
e) să solicite prestarea altor servicii care nu sunt cuprinse în tariful de distribuție perceput în baza contractului de distribuție a gazelor naturale.
6. Obligațiile UD
UD are următoarele obligații:
a) să achite integral și la termen contravaloarea serviciilor de distribuție prestate, inclusiv a diferențelor calculate ca urmare a reîncadrării, a contravalorii aferente activităților conexe desfășurate de OSD la solicitarea UD și, după caz, majorările de întârziere aferente;
b) să achite integral și la termen contravaloarea facturilor emise de OSD aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite în conformitate cu prevederile Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, și, după caz, majorările de întârziere aferente;
c) să emită și să transmită OSD facturile aferente diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, în conformitate cu prevederile Metodologiei de regularizare a diferențelor dintre alocări și cantitățile de gaze naturale distribuite, aprobată prin ordin al președintelui ANRE, în situația în care UD are și calitatea de UR;
d) să asigure cantitățile de gaze naturale exprimate în unități de energie, ce urmează a fi distribuite;
e) să transmită OSD, în situația în care UD are și calitatea de UR, până cel târziu în ziua gazieră D-1 ora 04,30, nominalizarea/renominalizarea confirmată de OTS pentru ziua gazieră D, defalcat, pentru clienții finali din portofoliu la care citirea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare se face zilnic, respectiv pentru clienții finali din portofoliu la care citirea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare nu se face zilnic;
f) să sesizeze imediat OSD în legătură cu orice defecțiune pe care o constată în funcționarea echipamentelor de măsurare/mijloacelor de măsurare la locul/locurile de consum prevăzute în contractul de distribuție a gazelor naturale și să asigure accesul împuternicitului OSD la acestea;
g) să solicite OSD luarea de măsuri pentru remedierea defecțiunilor constatate la instalațiile operate de OSD situate în incinta UD sau a clienților finali ai acestuia;
h) să solicite OSD întreruperea distribuției gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor;
i) să nu depășească capacitatea rezervată;
j) să notifice OSD orice schimbare a datelor sale de identificare avute în vedere la data semnării contractului.
7. Notificări
7.1. Părțile sunt obligate ca pe parcursul derulării prezentului contract să își notifice reciproc, în scris, la adresa/sediul, numerele de fax sau adresa de e-mail menționate în preambulul prezentului contract, orice modificare a circumstanțelor avute în vedere la data semnării acestuia, cu condiția existenței unei confirmări de primire.
7.2. Termenul de notificare este de maximum 5 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanțe, dacă prin prezentul contract nu se prevede alt termen.
7.3. În cazul în care notificarea se trimite prin poștă, aceasta va fi transmisă cu confirmare de primire și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal primitor pe această confirmare.
7.4. Dacă notificarea se transmite prin fax sau e-mail, aceasta se consideră primită cel târziu în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată, dacă primirea a avut loc după ora 15,00 a zilei de primire.
7.5. Notificările verbale nu se iau în considerare de niciuna dintre părți dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la pct. 7.3 și 7.4.
7.6. Pentru schimbul de mesaje electronice, precum și pentru accesarea platformelor informatice puse la dispoziție de OSD, datele de contact sunt următoarele:
8. Clauza de confidențialitate
8.1. Părțile nu vor transmite informațiile confidențiale obținute din derularea prezentului contract unor persoane neautorizate să primească astfel de informații. Fac excepție următoarele cazuri:
a) se obține consimțământul scris al părții ale cărei interese pot fi afectate prin diseminarea informației;
b) informația este deja publică;
c) partea este obligată sau are permisiunea de a divulga informația în scopul respectării prevederilor legale în vigoare;
d) informația trebuie transmisă în cursul îndeplinirii normale a activităților care constituie obiectul contractului.
8.2. Prevederile prezentului articol vor rămâne în vigoare o perioadă de cinci ani de la încetarea raporturilor contractuale.
9. Forța majoră/Cazul fortuit
9.1. Forța majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, care exonerează părțile de răspundere, în condițiile art. 1.351 din Codul civil.
9.2. În cazul în care forța majoră nu încetează în termen de 30 de zile calendaristice, părțile au dreptul să solicite încetarea de plin drept a contractului, fără ca vreuna dintre ele să aibă dreptul de a pretinde recuperarea prejudiciului.
9.3. Partea care invocă forța majoră are obligația să o aducă la cunoștința celeilalte părți, în scris, prin notificare în maximum 5 zile de la apariție, iar dovada forței majore se va comunica în maximum 30 de zile de la apariție.
9.4. Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către partea care ar fi fost chemată să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
9.5. Părțile sunt exonerate de răspundere atunci când executarea unei obligații a devenit imposibilă datorită unor circumstanțe care nu îi sunt imputabile părții care trebuia să o îndeplinească.
10. Alte clauze
10.1. În situația în care contractul de distribuție a gazelor naturale este încheiat cu clientul final, în calitate de UD, se încheie convenția multipartită între OSD, clientul final și furnizorul/furnizorii care asigură furnizarea gazelor naturale la respectivul loc de consum, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 29/2016, cu modificările ulterioare.
10.2. Convenția multipartită prevăzută la pct. 10.1 se anexează la contractul de distribuție a gazelor naturale, devenind anexa nr. 3.
ANEXA Nr. 1 la condițiile generale
DEFINIREA UNOR TERMENI
- capacitate rezervată - capacitatea pe care operatorul sistemului de distribuție se obligă să o țină la dispoziția utilizatorului sistemului de distribuție în orice moment pe perioada de valabilitate a contractului, fiind stabilită în funcție de cantitatea maximă solicitată de utilizatorul sistemului de distribuție și acceptată de operatorul sistemului de distribuție pentru a fi vehiculată prin sistemul de distribuție într-o oră; este exprimată în unități de energie/oră;
- presiune minimă tehnologică - presiunea minimă necesară, în regim de limitare la clientul final, destinată menținerii în funcțiune, în condiții de siguranță, numai a acelor echipamente și instalații impuse tehnologic pentru a evita pierderi de producție nerecuperabile, comunicată de UD.
ANEXA Nr. 2 la condițiile generale
ABREVIEREA UNOR TERMENI
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; CLC - codul locului de consum;
OSD - operator al sistemului de distribuție a gazelor naturale; OTS - operator de transport și de sistem;
SD - sistem de distribuție a gazelor naturale;
UD - utilizator al sistemului de distribuție a gazelor naturale; UR - utilizator al rețelei.