ANUNŢ CONCURS
ANUNŢ CONCURS
Institutul de Pneumoftiziologie „Xxxxxx Xxxxx” organizează concurs pentru ocuparea următorului post vacant contractual, pe durată nedeterminată:
1 post – Referent de specialitate debutant - Compartiment achizitii publice, contractare , post vacant;
1) Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cerinţele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
2) În vederea participării la concurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de nastere, copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european, insotit de scrisoare de recomandare de la un loc de munca anterior;
(2) Modelul orientativ al adeverinţei menţionate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3.
(3) Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea "conform cu originalul" de către secretarul comisiei de concurs.
(5) Documentul prevăzut la alin. (1) lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor şi care nu a solicitat expres la înscrierea la concurs preluarea informaţiilor privind antecedentele penale direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la alin. (1) lit. f), anterior datei de susţinere a probei scrise şi/sau probei practice. În situaţia în care candidatul solicită expres în formularul de înscriere la concurs preluarea informaţiilor direct de la autoritatea sau instituţia publică competentă cu eliberarea certificatelor de cazier judiciar, extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către autoritatea sau instituţia publică organizatoare a concursului, potrivit legii.
Certificarea tuturor copiilor se va efectua prin confruntare cu originalul a documentelor de către secretarul comisiei, prin aplicarea ștampilei conform cu originalul pe documentele depuse în copie.
Documentele vor fi prezentate într-un dosar, în ordinea mai sus menționată.
3) Formularul de înscriere se pune la dispoziţia candidaţilor prin Registratura Institutului sau secretariatul comisiei de concurs din cadrul Serviciului R.U.N.O.S., persoana de contact Ec Musat Rely, tel. nr. 021/335.69.10 int.2554/2543. Informaţii suplimentare pe site-ul institutului www.xxxxxx- xxxxx.xx .
4) Modalitatea şi termenul pentru depunerea documentelor .
Candidaţii depun dosarul pentru înscriere în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunţului de concurs, până la ora 13.00 a ultimei zi de înscriere, la secretariatul comisiei de recrutare și selectie:
Institutul de Pneumoftiziologie ”Xxxxxx Xxxxx” Serviciul R.U.N.O.S-Pavilionul V
Șos. Viilor nr. 90 Sector 5 București
5) Condiţiile generale şi specifice necesare pentru ocuparea postului scos la concurs:
Referent de specialitate debutant :
- absolvent al studiilor universitare cu diplomă de licenţă- studii juridice;
- fără vechime în specialitate;
6) Tipul probelor de concurs:
- Probă scrisă și probă interviu;
Anterior probelor de concurs se va organiza evaluarea psihologica a candidatilor care sunt admisi la evaluarea dosarelor depuse. Evaluarea va avea loc inaintea inceperii probei scrise.
7) Calendarul de desfăşurare al concursului:
Etapa | Data calendaristică / interval |
Afişare anunţ concurs pe site-ul xxx.xxxxxx-xxxxx.xx, portalul xxxxxxx.xxx.xx şi la avizierul de la sediul Institutului de Pneumoftiziologie “Xxxxxx Xxxxx”. | 07.06.2024 |
Perioada depunere dosare candidaţi la sediul Institutului de Pneumoftiziologie “Xxxxxx Xxxxx”. | 10.06.2024–21.06.2024 ora 13.00 |
Selectia dosarelor de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare | 24.06.2024 |
Afișare anunț evaluare dosare depuse de candidați | 24.06.2024 |
Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul selecţiei dosarelor | 25.06.2024 |
Data afişării rezultatelor contestaţiilor privind selecţia dosarelor | 26.02.2024 |
Perioadă derulare probă scrisă | 27.06.2024 |
Afisare rezultate probă scrisă | 27.06.2024 |
Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise | 28.06.2024 |
Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor probei scrise | 01.07.2024 |
Perioadă derulare proba probă interviu | 02.07.2024 |
Afisare rezultate probă probă interviu | 02.07.2024 |
Depunerea contestaţiilor privind rezultatele interviului | 03.07.2024 |
Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor interviului | 04.07.2024 |
Afişarea rezultatului final al concursului | 05.07.2024 |
8) Bibliografia:
− Conform anexei prezentului anunţ de concurs.
9) Tematica pentru concurs:
− Conform anexei prezentului anunţ de concurs.
10) Concursul va avea loc la sediul central din Şos. Viilor nr. 90, Sector 5, Municipiul Bucuresti, incepand cu ora 9.00, proba scrisă în data de 27.06.2024 și proba de interviu în data de 02.07.2024.
11) Metodologia privind condiţiile de participare şi de desfăşurare a concursului si fisa de post constituie anexe a prezentului anunț de concurs.
Manager interimar
S.L. Xx. Xxxxxx Xxxxxxxx
Şef Serviciu Contractare si achizitii publice Intocmit , Ec. Xxxxxx Xxxxxx Xx.IA Mușat Rely Nicoleta
ANEXA
TEMATICA SI BIBLIOGRAFIE PENTRU REFERENT DE SPECIALITATE DEBUTANT
Serviciul contractare si achizitii publice
TEMATICA:
1. Achiziții publice – Obiect, scop și principii;
2. Definiții;
3. Autorități cotractante;
4. Domeniu de aplicare;
5. Achiziția directă;
6. Etapele procesului de achiziție publică
7. Estimarea valorii achiziției publice și alegerea modalității de atribuire
8. Operatori economici;
9. Confidențialitatea;
10. Reguli de evitare a conflictului de interese;
11. Comisia de evaluare si modul de lucru al acestuia;
12. Reguli aplicabile comunicărilor;
13. Proceduri de atribuire;
14. Instrumente și tehnici specifice de atriburie a contractelor de achiziție publică;
15. Împărțirea pe loturi;
16. Elaborarea documentației de atribuire;
17. Stabilirea garanției de participare și de bună execuție;
18. Criterii de atribuire;
19. Document Unic de Achiziții European (DUAE);
20. Atriburea contractelor de achizițe publică și încheierea acordurilor-cadru;
21. Informarea candidaților/ofertanților;
22. Dosarul achiziției și raportul procedurii;
23. Termenul de contestare și efectele contestației;
24. Elementele contestației;
25. Soluționarea contestației;
26. Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului;
27. Nulitatea contractelor.
BIBLIOGRAFIE:
1. LEGEA nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice;
2. LEGEA nr. 101 din 19 mai 2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru
organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor
3. HOTĂRÂRE nr. 395 din 2 iunie 2016 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor
referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice
4. Regulamentul intern al Institutului de Pneumoftiziologie ,,Xxxxxx Xxxxx”: