Contract
ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI COMUNA ARONEANU CONSILIUL LOCAL |
Telefon/fax 0232/299.255 Cod fiscal 4540038 Cod poştal 707020 e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx internet: http : xxx.xxxxxxxxxxxxxx.xx |
Proiectul de Hotărâre nr. 10.271 din 27.11.2018
(aprobarea: ,,Acordului de Finanţare dintre Comuna Aroneanu, judeţul Iaşi, România şi Comuna Cubolta, Raionul Sîngerei, Republica Moldova pentru implementarea proiectului ,,Edificarea monumentului de for public Bustul lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx în satul
Cubolta, Raionul Sîngerei”)
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ARONEANU, legal
constituit, întrunit la lucrările şedinţei extraordinare din data de 1 decembrie 2018,
având în vedere: adresa Comunei Cubolta, Raionul Sîngerei, Republica Moldova înregistrată sub nr. 148 din 27.11.2018 prin care solicită Comunei Aroneanu, judeţul Iaşi încehierea unui acord de finanţare pentru derularea proiectului
,,Edificarea bustului lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx din satul Cubolta, raionul Sîngerei” şi înregistrată la sedul unităţii administrav teritoriale Aroneanu sub nr. 10.263 din 27.11.2018; referatul de specialitate înregistrat sub numărul 10.270 din 27.11.2018 doamnei Xxxxx Xxxxxx contabil – bugetar la Comuna Aroneanu (în temeiul contractului de prestări servicii în domeniul serviciilor de contabilitate, de întocmire și prezentare a situațiilor financiare nr. 3.195 din 23.04.2018), prin care solicită Consiliului Local al comunei Aroneanu aprobarea: ,,Acordului de Finanţare dintre Comuna Aroneanu, judeţul Iaşi, România şi Comuna Cubolta, Raionul Sîngerei, Republica Moldova pentru implementarea proiectului ,,Edificarea monumentului de for public Bustul lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx în satul Comuna Cubolta, Raionul Sîngerei ”, raport întocmit în temeiul prevederilor art. 44 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
dând citire: H.C.L. Aroneanu nr. 27 din 14 martie 2018 cu privire la aprobarea: ,,Acordului de Cooperare dintre Comuna Aroneanu, judeţul Iaşi din România şi comuna Cubolta, raionul Sîngerei din Republica Moldova”; proiectului de hotărâre înregistrat sub nr. 10.271 din 27.11.2018 cu privire la aprobarea propunerii mai sus menţionate, proiect întocmit de către Primarul comunei Aroneanu, judeţul Iaşi, xxxxxx Xxxxxx Xxxxxx, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - avizelor favorabile înregistrate sub numărul 10.272 din 27.11.2018 ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al comunei Aroneanu pentru proiectul de hotărâre mai sus menţionat, avize emise în temeiul prevederilor art. 44 şi art. 54 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - avizului favorabil cu privire la legalitatea adoptării prezentei hotărâri al secretarului comunei Aroneanu, doamna Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxx, prin contrasemnarea acesteia, în temeiul prevederilor art. 47 coroborat cu art. 117 lit. (a) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
examinând prevederile legale specifice în materie, respectiv: Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei nr. 1120/1030/2014 privind aprobarea pentru aprobarea procedurii de finantare prevazute la art. 35^1 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice local; Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018; Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 82/1991, a contabilităţii, republicată; Ordinul nr. 1792/2002 publicat M. of. nr. 37/23.01.2003 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale; O.U.G.R. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată; O.M.F.P. nr. 923/2014 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv si a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfasoara activitatea de control financiar preventiv propri; Legea nr. 199/1997 pentru ratificarea Cartei Europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15.10.1985; O.G.R. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale;
ca urmare a competenţelor stabilite prin: art. 36 alin. (2) lit. (d) și alin. (6) lit. (c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul prevederilor art. 45 alin. (2) lit. (a) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi din considerentele prezentate adoptă următoarea
hotărâre
ART. 01. (1) Se aprobă Acordul de Finanţare dintre Comuna Aroneanu, judeţul Iaşi din România şi Comuna Cubolta, raionul Sîngerei din Republica Moldova, pentru implementarea proiectului ,,Edificarea monumentului de for public Bustul lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx în satul Cubolta, Raionul Sîngerei” astfel cum este prevăzut în Anexa la prezentul proiect de hotărâre.
(2) Anexa face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
ART. 02. Se împuterniceşte primarul comunei Aroneanu, domnul Xxxxxx Xxxxxx, să procedeze la semnarea acordului de finanţare mai sus menționat.
ART. 03. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor prezentei hotărâri atrage de partea celor vinovaţi răspunderea materială, civilă, administrativă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.
ART. 04. Copii de pe prezenta hotărâre se vor afişa public la sediul comunei Aroneanu şi se vor comunica: Primarului şi compartimentului contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului pentru luarea la cunoştinţă şi ducerea la îndeplinire; Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi - Serviciului controlul legalităţii actelor administrative de îndată, în vederea verificării legalităţii acesteia; toate prin grija secretarului comunei Aroneanu.
Adoptată astăzi, 1 decembrie 2018
Iniţiator proiect de hotărâre, Vizat spre legalitate - Secretar, Primar, Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxx
ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI COMUNA ARONEANU CONSILIUL LOCAL |
Telefon/fax 0232/299.255 Cod fiscal 4540038 Cod poştal 707020 e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx internet: http : xxx.xxxxxxxxxxxxxx.xx |
ACORD DE FINANŢARE
Încheiat între:
1. Comuna Cubolta, Raionul Sîngerei, cu sediul în sat Cubolta, comuna Cubolta, raionul Singerei, Republica-Moldova, înregistrată la Camera Înregistrării de Stat cu nr. 1007601002762, în calitate de beneficiar pentru proiectul Edificarea monumentului de for public Bustul lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx în satul Cubolta, Raionul Sîngerei, reprezentat legal de domnul Xxxxx Xxxxxxxxx, având funcţia de primar, pe de o parte,
şi
2. Comuna Aroneanu, județul Iași, având adresa în sat Aroneanu, xxxxxx Xxxx Xxxx xx. 00, xxxxxx Aroneanu, județul Iași, România, cod de înregistrare fiscală 4540038, în calitate de finanţator pentru proiectul Edificarea monumentului de for public Bustul lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx în satul Cubolta, Raionul Sîngerei reprezentat legal de domnul Xxxxxx Xxxxxx, având funcţia de primar.
În baza Acordului de cooperare nr. 2.434 din data de 24.03.2018, părţile au convenit la încheierea prezentului acord de finanţare, aprobat potrivit Deciziei/Dispoziţiei (după caz) a
.................(denumirea autorităţii competente, potrivit prevederilor legale, în vigoare, din Republica Moldova).............….. nr. ............. din data de şi a Hotărârii Consiliului Local Aroneanu nr.
27 din data de 14 martie 2018.
Articolul 1
Obiectul acordului de finanţare
1.1. Implementarea proiectului Edificarea monumentului de for public Bustul lui Xxxxxxxxxx Xxxxxxx în satul Cubolta, Raionul Sîngerei.
Articolul 2
Durata acordului de finanţare
2.1. Durata acordului de finanţare este de 12 luni, începând cu data semnării prezentului acord de finanţare, respectiv până la data de 01.12.2019.
Articolul 3
Valoarea proiectului
3.1. Valoarea totală a proiectului care face obiectul finanţării este de 15.000 EUR1, echivalentul a 69.899 lei, sumă suportată integral de către Comuna Aroneanu din bugetul local.
1 1 EUR=4,6599 lei la data de 27.11.2018, conform cursului valutar comunicat de Banca Națională a României.
Articolul 4
Responsabilităţile părţilor
Responsabilităţile beneficiarului sunt următoarele:
a). să respecte acordul de cooperare;
b). să respecte destinaţia sumelor acordate în baza acordului de finanţare;
c). să utilizeze suma alocată de către finanţator exclusiv pentru implementarea proiectului, care face obiectul prezentului acord de finanţare;
d). să permită accesul reprezentanţilor finanţatorului la obiectivele, activităţile şi documentele justificative convenite prin acord;
e). să prezinte finanţatorului rapoarte de justificare a cheltuielilor aferente proiectului şi de realizare a activităţilor cuprinse în acordul de finanţare;
f). să întreprindă toate activităţile necesare realizării obiectivelor stabilite de comun acord;
g). să restituie finanţatorului sumele alocate de acesta în vederea implementării proiectului, care face obiectul prezentului acord de finanţare, rămase necheltuite (sau neutilizate) la data finalizării proiectului, în termen de o lună de la această dată;
h). să restituie finanţatorului în termen de o lună de la data constatării toate sumele alocate de acesta în vederea implementării proiectului, care fac obiectul prezentului acord de finanţare şi care au fost cheltuite cu altă destinaţie decât cea convenită de comun acord în vederea implementării proiectului;
Responsabilităţile finanţatorului sunt următoarele:
a). să respecte acordul de înfrăţire/cooperare;
b). să îşi prevadă în buget sumele necesare finanţării proiectelor/activităţilor prevăzute în acordul de finanţare;
c). să întreprindă toate activităţile necesare realizării obiectivelor stabilite de comun acord;
d). să solicite documentele justificative aferente cheltuielilor din proiect.
Articolul 5
Prevederi privind cererile de plată, plăţile şi termenele de plată
5.1. Pentru plata cheltuielilor aferente proiectului, Comuna Cubolta întocmeşte cereri de plată, intermediare şi/sau finale pe care le va transmite Comunei Aroneanu, iar aceasta va efectua plățile în contul… (se va trece contul Comunei Cubolta).
5.2. Bugetul va fi multianual, finanțarea acordându-se beneficiarului în două tranșe astfel: prima tranșă în cuantum de 3.000 EUR2 echivalentul a 13.980 lei până la data de 31.12.2018 și restul de 12.000 EUR3 echivalentul a 55.919 lei până la data de 01.12.2019.
Articolul 6
Prevederi privind transmiterea Raportului de justificare a cheltuielilor
6.1. În termen de 10 zile de la finalizarea tuturor acţiunilor din proiect, beneficiarul va transmite finanțatorului, un raport de justificare a cheltuielilor aferente proiectului şi de realizare a activităţilor cuprinse în acordul de finanţare.
6.2. Până la 30 noiembrie 2019, beneficiarul va transmite finanțatorului un raport intermediar de progres privind cheltuielile şi acţiunile realizate în anul financiar respectiv.
2 1 EUR=4,6599 lei la data de 27.11.2018, conform cursului valutar comunicat de Banca Națională a României.
3 1 EUR=4,6599 lei la data de 27.11.2018, conform cursului valutar comunicat de Banca Națională a României.
6.3. Rapoartele însoţite de un raport al ordonatorului principal de credite, se prezintă autorităţii deliberative din cadrul unității administrativ-teritoriale Aroneanu, în termen de maximum 30 de zile de la primire.
Articolul 7
Soluţionarea diferendelor
7.1. Legea aplicabilă prezentului acord de finanţare este legea română.
Orice diferend apărut în legătură cu interpretarea şi aplicarea prezentului acord de finanţare se va soluţiona, amiabil, de către părţi, pe calea negocierilor directe şi a consultărilor diplomatice.
Articolul 8 Prevederi finale
8.1. Dacă pe durata implementării proiectului care face obiectul acestui acord de finanţare se constată, pe baza unui raport de audit realizat de auditori independenţi şi solicitat de finanţatorul din România, că beneficiarul a cheltuit sume cu altă destinaţie decât cea convenită de comun acord în vederea implementării proiectului, aceasta va restitui sumele respective în termen de o lună de la data constatării.
8.2. Finanţatorul poate dispune recuperarea acestor sume, prin diminuarea finanţării până la concurenţa sumei neeligibile.
COMUNA CUBOLTA, RAIONUL SÎNGEREI, din REPUBLICA MOLDOVA prin primar Xxxxx Xxxxxxxxx Xxxxxxxx | COMUNA ARONEANU, JUDEȚUL IAȘI, din ROMÂNIA, prin primar Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxx |
Adoptată astăzi, 1 decembrie 2018
Iniţiator proiect de hotărâre, Vizat spre legalitate - Secretar, Primar, Xxxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxx Xxxxx