CONTRACT DE STUDII
Nr……… / …………….
Art. 1. Părţile contractante:
Institutul Teologic Baptist Bucureşti reprezentat de Rector : pe de o parte, şi student la acest Institut - anul II pe de altă parte.
Contractul conţine obligaţiile Institutului şi ale studentului cu privire la desfăşurarea activităţilor didactice în anul universitar 2011-2012.
Art. 2. Obligaţiile institutului:
a. Să asigure condiţiile pentru ca studentul să poată urma disciplinele înscrise în prezentul contract,
în cadrul formaţiilor de studiu aprobate de Senatul Institutului.
b. Să asigure îndrumarea studentului în timpul studiilor, inclusiv pentru completarea prezentului contract, prin numirea unui Profesor îndrumător, aprobat de Senat.
c. Să pună la dispoziţia responsabilului de an: Regulamentul Sistemului Bazat pe Credite (SBC) pentru învăţământul universitar de lungă durată la ITBB şi Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor.
Art.3. Obligaţiile studentului:
a. Să respecte prevederile din Regulamentul Sistemului Bazat pe Credite (SBC) pentru învăţământul universitar de lungă durată la ITBB şi Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor.
b. Să urmeze toate disciplinele înscrise în prezentul contract, având obligaţia ca în fiecare semestru să contracteze minim 30 pct. credit la disciplinele obligatorii şi alese însumate.
Art.4. Disciplinele contractate:
Disciplinele pe care studentul se obligă să le urmeze sunt înscrise în tabele.
I. DISCIPLINE OBLIGATORII – O
Sem I | Sem II | ||||||||
Disciplina obligatorie | Curs | Semi- nar | Lucr. practice | Curs | Semi- nar | Lucr. practice | Credit Sem. I | Credit Sem.II | |
1 | Istoria gândirii creştine | 2 | 1 | - | 2 | 1 | - | 4 | 4 |
2 | Hermeneutică | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
3 | Greacă (avansaţi) | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
4 | Ebraică (avansați) | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
5 | Homiletică II | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 1 | 3 | 3 |
6 | Profetologie | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
7 | Doxologie | 1 | - | 1 | 1 | - | 1 | 1 | 1 |
8 | Educaţie creştină | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
9 | Evanghelism | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
10 | Practică Pastorală | - | - | 6 | - | - | 6 | 2 | 2 |
TOTAL | 10 | 8 | 8 | 10 | 8 | 8 | 28 | 28 |
TOTAL ORE OBLIGATORII
Total puncte credit (O): 56
Nr. crt. | Sem I | Sem II | Sem I | Sem II | |||||
Disciplina aleasă | Curs | Seminar | Lucrări practice | Curs | Seminar | Lucări practice | Credite | Credite | |
1 | Limba Engleză | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 2 | 2 |
2 | Istoria religiilor | 1 | 1 | - | - | - | - | 2 | - |
3 | Exegeza textelor controversate | 1 | 1 | - | 1 | 1 | - | 3 | 3 |
3 | Arheologie | - | - | - | 1 | 1 | - | - | 2 |
TOTAL | 3 | 3 | - | 3 | 3 | - | 7 | 7 |
II. DISCIPLINE ALEGERE - A
Total puncte credit (A): 14 Art. 5. Numărul de puncte credit angajate
Numărul de puncte credit angajate la discipline obligatorii (O) şi opţionale (A) prin prezentul contract este :......
Art. 6. Alte precizări:
Contractul poate fi modificat sau reziliat în timpul anului universitar, numai în conformitate cu Regulamentul Sistemului Bazat pe Credite (SBC) pentru învăţământul universitar de lungă durată la ITBB Prezentul contract a fost semnat astăzi şi a fost întocmit în două exemplare, câte unul
pentru fiecare parte.
Acordul Profesorului îndrumǎtor
RECTOR, STUDENT,