Condiții Generale Contractuale la Contractul de Furnizare Servicii de Asistență (Enel Asistență) Articolul 1. DEFINIŢII
Condiții Generale Contractuale la Contractul de Furnizare Servicii de Asistență (Enel Asistență) Articolul 1. DEFINIŢII
1.1.1. Loc de consum
Adresa locului de consum - incinta sau zona în care sunt amplasate instalațiile de utilizare ale unui consumator, unde se consumă energie electrică sau gaze naturale furnizate în baza unui contract de furnizare semnat între Beneficiar și Mandatar (Enel). Pentru scopul prezentului locul de consum este definit la capitolul B din Contract.
1.1.2. Beneficiar - Persoană fizică, titulară a contractului de furnizare încheiat cu Prestatorul, prin Mandatar, definită la capitolul A.2 din Contract.
1.1.3. Prestator - persoană juridică titulară a Contractului care pune la dispoziția beneficiarului rețeaua de furnizori de servicii de intervenții, definit la capitolul A.1 din Contract.
1.1.4. Abonament – reprezintă opțiunea declarată de Beneficiar la capitolul C. din Contract pentru unul sau mai multe tipuri de abonamente.
1.1.5. Furnizor de servicii - de intervenții (FSI) - persoană fizică sau juridică care îndeplinește cerințele legale în vigoare necesare pentru prestarea serviciilor de intervenții și verificare ce fac obiectul prezentului și care are calitatea de subcontractant al Prestatorului.
1.1.6. Instalația de utilizare - reprezintă instalația electrică sau de gaze naturale a beneficiarului, aflată în aval de sistemul/mijlocul de măsurare fiscală, cuprinzând instalațiile aflate în interiorul locului de consum.
1.1.7. Contract de asistență - reprezintă contractul de prestări servicii și Condițiile Generale Contractuale corelative.
1.1.8. Contract de furnizare - contractul încheiat de Beneficiar cu Mandatarul pentru furnizarea de energie electrică sau de gaze naturale la locul de consum menționat la art. 1.1.1.
1.1.9 Mandatar – Enel Energie S.A./Enel Energie Muntenia S.A.
1.2. Prestarea Serviciului
Reprezintă acțiunile și prestațiile așa cum sunt descrise mai jos condiționate de plata la termen de către Beneficiar a Valorii Abonamentului:
1.2.1. În urma apariției unui Incident descris în mod limitativ la pct. 1.4.1 – 1.4.5, Beneficiarul apelează Call Center-ul specializat al Prestatorului, iar acesta va comunica Beneficiarului următoarele:
i) dacă intervenția este acoperită de Abonament;
ii) intervalul estimat de sosire al FSI;
iii) datele de identificare ale FSI ce se va deplasa la locul de consum pentru remedierea incidentului.
În cadrul acestui abonament sunt incluse următoarele servicii: o deplasare per solicitare, manopera FSI și/sau eventualele materiale folosite justificat în procesul de reparație în limitele prevăzute în art. 1.3. („Limita Abonamentului”). Serviciile vor fi prestate și sunt disponibile doar pe teritoriul României.
1.3. Limita Abonamentului
1.3.1. Serviciile vor fi prestate la cerere în funcție de tipul de abonament ales de Beneficiar, astfel:
Tip Abonament | Nr. intervenții | Incidente / servicii incluse |
Enel Asistență | max. 2 (două) pe an | Conform art. 1.4.1 – 1.4.5 |
Perioada anuală se calculează de la începutul valabilității prezentului Contract.
1.3.2. Pentru incidentele descrise în mod limitativ la pct. 1.4.1. – 1.4.5., contravaloarea cumulată maximă a Serviciilor, incluzând materialele folosite, nu poate depăși echivalentul unui plafon de 450 lei (TVA inclus) per Incident. Contravaloarea remedierii unei defecțiuni este calculată în urma procesului de diagnosticare și prezentată Beneficiarului sub forma unui deviz de lucrări, înaintea efectuării intervenției.
Serviciile solicitate peste Limita Abonamentului nu sunt acoperite de Contract.
Dacă valoarea intervenției depășește valoarea plafonului și Beneficiarul acceptă în prealabil achitarea cheltuielilor suplimentare, FSI va factura separat Beneficiarului diferența serviciilor/materialelor, conform preturilor agreate in prealabil de Beneficiar cu FSI. .
1.4. Incident
Reprezintă evenimentele descrise în mod limitativ în cele de mai jos și catalogate astfel:
Servicii incluse – reprezintă serviciile descrise mai jos la punctele 1.4.1. b), 1.4.2. b), 1.4.3. b), 1.4.4. b),
1.4.5. b), prestate în limitele menționate la punctul 1.3.
Excluderi/limitări – reprezintă serviciile sau bunurile ce nu sunt acoperite de contract şi descrise mai jos la punctele 1.4.1 c), 1.4.2 c), 1.4.3. c), 1.4.4. c), 1.4.5. c).
1.4.1. Evenimente în legătură cu INSTALAŢIILE ELECTRICE (Evenimente Instalații Electrice)
a) Evenimente survenite în ultimele 24 de ore anterioare momentului solicitării intervenției, acoperite de contract în legatură cu: defecțiuni aleatorii, neprevăzute, survenite în instalația de utilizare la locul de consum, care necesită o intervenție în regim de urgență în vederea înlăturării defecțiunii pentru următoarele situații:
o avarii provocate de fulger sau supratensiune. În cazul avariilor provocate de fulger poate fi necesară și solicitarea intervenției Operatorului de Distribuție ce operează în zona respectivă dacă se deteriorează instalația de alimentare cu energie electrică. În cazul avariilor provocate de supratensiune poate fi necesară și solicitarea intervenției Operatorului de Distribuție ce operează în zona respectivă dacă supratensiunea este cauzată doar de o problemă apărută în rețeaua de alimentare a Operatorului de Distribuție;
o lipsa totală a energiei electrice în incinta locului de consum ca urmare a unei avarii la instalația de utilizare (sunt excluse situațiile în care lipsa de energie se datorează unor cauze/incidente legate de rețeaua de distribuție a energiei electrice, ex: avarie în zona locului de consum, lucrări la rețeaua electrică din zona etc. - situație în care Beneficiarul va sesiza operatorul de distribuție ce gestionează rețeaua din zona respectivă la numărul de Call Center cunoscut);
o lipsa energiei electrice la una sau mai multe prize montate în perete, care aparțin instalației de utilizare (sunt excluse evenimentele cauzate de: prelungitoare, prize montate temporar);
o nefuncționarea unuia sau a mai multor corpuri de iluminat fixe, montate pe perete sau tavan (sunt excluse veioze, lămpi de masă și alte corpuri de iluminat racordate la instalația de utilizare prin priza de perete);
o scurtcircuit în instalația de utilizare, incluzând circuitele pentru iluminat. În cazul avariilor provocate de scurtcircuit, dacă sunt afectate și siguranța generală/disjunctorul din firida de branșament/blocurile de măsură și protecție, este necesară și intervenția Operatorului de Distribuție ce operează în zona respectivă, solicitarea urmand a se face direct de catre Beneficiar
o fum sau foc generat de instalația de utilizare (sunt excluse echipamentele conectate, de exemplu, dar nelimitându-se la copiator, imprimantă, calculator, alimentatoare, etc);
o pericol de electrocutare din cauza unor defecțiuni sau avarii la instalația de utilizare, la prize, corpuri de iluminat și întrerupătoare montate în perete;
o avarii sau nefuncționarea uneia sau mai multor siguranțe montate în tabloul electric. În cazul în care intervenția în instalația electrică interioară (de utilizare) necesită desigilarea/resigilarea contorului/firidei de branșament (pentru lucrări de tip mutare sau înlocuire tablou electric, înlocuire coloană de alimentare) este necesară și intervenția Operatorului de Distribuție;
o În cazurile în care este necesară și intervenția Operatorului de Distribuție ce operează în zona respectivă, sesizarea Operatorului de Distribuție se va face de către Beneficiar , fără ca FSI să interfereze în vreun mod cu activitatea acestui operator.
b) Servicii incluse:
o o deplasare la adresa locului de consum a unei echipe tehnice specializate și autorizate conform normelor legale în vigoare, în remedierea acestor tipuri de avarii;
o identificarea defecțiunii/avariei;
o evaluarea timpului reparației și materialelor necesare remedierii defecțiunii/avariei constatate;
o remedierea defecțiunii/avariei constatate, incluzând schimbarea elementelor defecte: conductor, priză, doză, siguranță, întrerupător sau alt element care este parte a instalației de utilizare și care a fost avariat. La finalul intervenției, FSI va efectua și operațiunile de readucere la starea inițială a frontului de lucru afectat ca urmare a intervenției (fără a include operațiuni de: tencuire, zugrăvire, tâmplărie);
o declinarea răspunderii: serviciile menționate mai sus sunt considerate incluse în Limita Abonamentului. În cazul în care contravaloarea serviciilor depășește plafonul Abonamentului, Prestatorul sau reprezentantul acestuia au obligația de a informa Beneficiarul asupra costului estimat al intervenției și de a solicita acordul prealabil al Beneficiarului pentru efectuarea intervenției și acoperirea diferenței între limita plafonului și valoarea efectivă a intervenției;
o facturarea și încasarea depășirii valorii maxime prevăzute pentru intervenții va fi efectuată direct de către Furnizorul de servicii.
c) Excluderi / limitări
o intervenții ale Operatorului de Distribuție;
o intervenții pentru schimbarea becurilor;
o sisteme de alarmă;
o sisteme de supraveghere video;
o sonerii;
o instalații de iluminat cu senzori;
o orice echipament care este alimentat cu energie electrică prin racordare la prizele aferente instalației de utilizare (a se înțelege: echipamente și aparate de birotică, audio- video, uz casnic, sanitare, echipamente personale, electrocasnice etc.);
o echipamente de încălzire/răcire (aeroterme, aer condiționat, panouri radiante și orice alte corpuri de încălzire/răcire);
o prelungitoare sau orice instalații care nu aparțin instalației de utilizare conform proiectului;
o becuri de orice tip, tuburi fluorescente de orice tip;
o restaurarea zonei de lucru la imobil în urma intervenției;
o defecțiunile cauzate sau amplificate prin intervenții cu rea voință asupra instalației de utilizare sau prin distrugerea premeditată;
o defecțiunile generate în urma sau cu ocazia lucrărilor de modificare, reparație, întreținere sau mentenanță a instalației de utilizare.
1.4.2. Evenimente în legătură cu INSTALAŢIILE DE APĂ (Evenimente Instalații Apă)
a) Evenimente survenite în ultimele 24 de ore anterioare momentului solicitării intervenției, acoperite de prezentul în legătură cu: defecțiuni aleatorii, neprevăzute, survenite în instalația de apă la locul de consum, care necesită o intervenție în regim de urgență în vederea înlăturării defecțiunii instalației de alimentare cu apă, care duce la o inundație, scurgere și/sau deficit de apă;
b) Servicii incluse:
o o deplasare la adresa locului de consum a unei echipe tehnice specializate în astfel de avarii;
o identificarea defecțiunii/avariei;
o evaluarea timpului reparației și materialelor necesare remedierii defecțiunii/avariei constatate;
o remedierea defecțiunii/avariei constatate, incluzând schimbarea elementelor defecte: țeavă, fiting, cot sau alt element care este parte a instalației sanitare și a fost avariat. La finalul intervenției, FSI va efectua și operațiunile de readucere la starea inițială a frontului de lucru afectat ca urmare a intervenției (fără a include operațiuni de: tencuire, zugrăvire, tâmplărie);
o declinarea răspunderii: serviciile menționate mai sus sunt considerate incluse în Limita Abonamentului. În cazul în care contravaloarea serviciilor depășește plafonul Abonamentului, Prestatorul sau reprezentantul acestuia au obligația de a informa Beneficiarul asupra costului estimat al intervenției și de a solicita acordul prealabil al Beneficiarului pentru efectuarea intervenției și acoperirea diferenței între limita plafonului și valoarea efectivă a intervenției;
o facturarea și încasarea depășirii valorii maxime prevăzute pentru intervenții va fi efectuată direct de către Furnizorul de servicii.
c) Excluderi / limitări
o situații în care numai autoritățile competente, administrative sau tehnice, pentru alimentare cu apă sunt responsabile;
o orice eveniment survenit la instalația de apă în afara locului de consum;
o orice eveniment survenit la un echipament care nu este parte a instalației sanitare și este alimentat cu apă inclusiv racordul acestuia la instalația de apă (de ex. mașină de spălat, filtre de apă, frigider etc);
o evenimente la instalația de încălzire/termoficare, proprie sau aparținând unei rețele de termoficare;
o evenimente la orice instalație/racord care nu aparține instalației de apă conform proiectului;
o contravaloarea robineților aferenți bateriilor de chiuvetă sau a căzilor de baie;
o orice defecțiuni/avarii la rezervoarele WC.
1.4.3. Evenimente în legătură cu INSTALAŢIILE DE CANALIZARE (Evenimente Instalații Canalizare)
a) Evenimente survenite în ultimele 24 de ore anterioare momentului solicitării intervenției, acoperite de prezentul, care necesită o intervenție în regim de urgență în vederea înlăturării ocluziunii, înfundării instalației de canalizare a apei menajere la locul de consum;
b) Servicii incluse:
o o deplasare la adresa locului de consum a unei echipe tehnice specializată în astfel de intervenții;
o identificarea defecțiunii/avariei;
o evaluarea timpului intervenției și echipamentelor necesare remedierii defecțiunii/avariei constatate;
o remedierea defecțiunii/avariei constatate. La finalul intervenției, FSI va efectua și operațiunile de readucere la starea inițială a frontului de lucru afectat ca urmare a intervenției (fără a include operațiuni de: tencuire, zugrăvire, tâmplărie);
o declinarea răspunderii: serviciile menționate mai sus sunt considerate incluse în Limita Abonamentului. În cazul în care contravaloarea serviciilor depășește plafonul Abonamentului, Prestatorul sau reprezentantul acestuia au obligația de a informa Beneficiarul asupra costului estimat al intervenției și de a solicita acordul prealabil al Beneficiarului pentru efectuarea intervenției și acoperirea diferenței între limita plafonului și valoarea efectivă a intervenției;
o facturarea și încasarea depășirii valorii maxime prevăzute pentru intervenții va fi efectuată direct de către Furnizorul de servicii.
c) Excluderi / limitări
o situații în care numai autoritățile competente, administrative sau tehnice, pentru instalațiile de canalizare sunt responsabile;
o orice eveniment survenit la instalația de canalizare în afara locului de consum;
o orice eveniment survenit la un echipament care nu este parte a instalației sanitare și este racordat la rețeaua de canalizare inclusiv racordul acestuia la rețeaua de canalizare (de ex. mașină de spălat, filtre de apă, aer condiționat, etc.);
o evenimente la instalații de colectare a apei pluviale;
o orice instalație/racord care nu aparține instalației de canalizare conform proiectului;
o orice operațiuni de vidanjare;
o orice evenimente care apar la un sistem de canalizare neracordat la sistemul public de canalizare.
1.4.4. Evenimente/Activități tip LĂCĂTUŞERIE
a) Evenimente acoperite survenite în ultimele 24 de ore anterioare momentului solicitării intervenției: accesul în imobilul de la locul de consum nu se poate efectua prin ușa de la intrarea principală datorită:
o ruperii accidentale sau pierderii cheilor de acces;
o blocării, nefuncționării yalei, balamalelor sau butucului;
o deteriorăriie yalei, butucului sau a ușii de acces în urma unui jaf, sau tentativă de jaf, atestată cu documente de la autorități (Poliție).
b) Servicii incluse:
o o deplasare la adresa locului de consum a unei echipe tehnice;
o identificarea defecțiunii/avariei;
o evaluarea timpului reparației și materialelor necesare restabilirii accesului în imobil;
o restabilirea accesului în imobilul de la locul de consum;
o declinarea răspunderii: serviciile menționate mai sus sunt considerate incluse în Limita Abonamentului. În cazul în care contravaloarea serviciilor depășește plafonul Abonamentului, Prestatorul sau reprezentantul acestuia au obligația de a informa Beneficiarul asupra costului estimat al intervenției și de a solicita acordul prealabil al Beneficiarului pentru efectuarea intervenției și acoperirea diferenței între limita plafonului și valoarea efectivă a intervenției;
o facturarea și încasarea depășirii valorii maxime prevăzute pentru intervenții va fi efectuată direct de către Furnizorul de servicii.
c) Excluderi / limitări
o defecțiunile cauzate sau amplificate prin intervenții cu rea voință sau prin distrugerea premeditată;
o contravaloarea totală sau parțială a ușii, tocului ușii, yalei sau altor elemente, parte a sistemului de închidere al ușii.
1.4.5. Evenimente în legătură cu „ECHIPAMENTE ELECTRICE DE ÎNCĂLZIRE A APEI (BOILER)”
a) Evenimente acoperite survenite în ultimele 24 de ore anterioare momentului solicitării intervenției: defecțiuni neprevăzute, aleatorii, care nu au la origine impact extern, de origine electrică ale echipamentelor electrice de încălzire a apei (boiler).
b) Servicii incluse:
o o deplasare la adresa Punctului de consum a unei echipe tehnice;
o identificarea defecțiunii/avariei;
o evaluarea timpului reparației și materialelor necesare remedierii defecțiunii/avariei constatate;
o restabilirea funcționării boilerului electric, dacă este posibilă remedierea acestuia;
o declinarea răspunderii: serviciile menționate mai sus sunt considerate incluse în Limita Abonamentului. În cazul în care contravaloarea serviciilor depășește plafonul Abonamentului, Prestatorul sau reprezentantul acestuia au obligația de a informa Beneficiarul asupra costului estimat al intervenției și de a solicita acordul prealabil al Beneficiarului pentru efectuarea intervenției și acoperirea diferenței între limita plafonului și valoarea efectivă a intervenției;
o facturarea și încasarea depășirii valorii maxime prevăzute pentru intervenții va fi efectuată direct de către Furnizorul de servicii.
c) Excluderi/ Limitări:
o schimbarea boilerului;
o reparații care depășesc valoarea de piață a boilerului în momentul defecțiunii;
o nefuncționarea boilerului datorită instalației de apă;
o nefuncționarea boilerului datorită rețelei de distribuție a energiei electrice.
Articolul 2. Obiectul Contractului
2.1. Prestatorul va oferi Beneficiarului serviciile în legătură cu incidentele descrise în mod limitativ la punctele 1.4.1. - 1.4.5., de mai sus (Servicii incluse) și în Limita Abonamentului, în schimbul achitării de către Beneficiar a unui abonament lunar conform celor descrise în art. 4 (“Valoarea serviciului”).
2.2. Beneficiarul declară că a citit și este în mod expres de acord cu aceasta clauză. Articolul 3. Durata Serviciului. Data de intrare în vigoare.
3.1. Contractul de servicii (incluzând prezenta Anexă) este valabil în funcție de abonamentul ales de Beneficiar, pentru o durată de:
Tip Abonament | Perioadă contractuală |
Enel Asistență | 12 luni |
3.2. Contractul va produce efecte începând cu prima zi a lunii următoare semnării contractului de către ambele părți și sub condiția achitării prețului abonamentului conform art. 4.
3.3. Contractul se poate prelungi conform art. 6.1.
3.4. În cazul în care contractul se încheie la distanță sau în afara spațiilor comerciale, serviciile vor putea fi solicitate după expirarea termenului de retragere prevăzut în contract, în afară de cazul în care Beneficiarul a solicitat pe perioada în care se poate retrage din contract, în mod expres prestarea serviciilor caz în care se aplică dispozițiile art. 5.3.2. de xxx xxx. Beneficiarul declară că acceptă în mod expres această clauză.
Articolul 4. Valoarea Serviciului
4.1. Pentru a beneficia de serviciile oferite de Prestator, Beneficiarul se obligă să achite contravaloarea unui abonament lunar pe perioada de valabilitate a contractului, la nivelul stabilit prin contract. 4.1.1 Dacă Beneficiarului i se aplică o promoție definită la încheierea contractului la capitolul D. din Contract, contravaloarea lunară a discount-ului la abonament va fi menționată cu „-“ (minus) pe factura emisă de Mandatar conform art. 4.2. de mai jos.
4.2. C Beneficiarul ia act de faptul că Prestatorul a încheiat un Acord de colaborare cu Mandatarul (Enel) prin care l-a împuternicit pe acesta din urmă să factureze și să încaseze în numele Prestatorului contravaloarea lunară a abonamentului va aceasta urmând a fi facturată pe factura de energie electrică sau gazele naturale consumate, putând fi achitată la momentul achitării facturii de energie electrică sau gaze naturale prin canalele de plată puse la dispoziție de Mandatar, prin partenerii săi.
Astfel, facturarea serviciului se va efectua lunar sau bimestrial de către Mandatar (în funcție de modalitatea de facturare prevăzută pentru Beneficiar în contractul de furnizare a energiei electrice sau gaze naturale). Prețul Serviciului va fi evidențiat pe o linie separată în cuprinsul facturii pentru energie electrică sau gaze naturale emisă de Mandatar, conform condițiilor de facturare menționate în contractul de furnizare, termenul de scadență fiind înscris pe factura de energie electrică sau gaze naturale și este aplicabil și pentru achitarea abonamentului prevăzut de prezentul.
4.3. Suspendarea serviciilor
Dacă după data scadenței așa cum este aceasta stabilită în cele de mai sus, Beneficiarul nu a achitat sumele restanteîn termenul de plata stabilit pentru factura de energie electrică sau gaze naturale emisă de către Mandatar, prestarea serviciului va fi suspendată pentru neplată pentru o perioada de maxim 25 zile, de la încetarea perioadei de grație. În perioada de suspendare, Beneficiarul nu beneficiază de serviciile oferite de abonament pentru eventualele incidente. Suspendarea serviciilor nu atrage după sine suspendarea facturării abonamentului. După plata integrală a sumelor restante, serviciile se vor relua cu efect pentru viitor de la ora 00:00 a zilei imediat următoare plății sumelor restante.
Beneficiarul acceptă în mod expres modalitatea de facturare și încasare așa cum este descrisă în prezentul articol, această clauză fiind esențială în modul în care a fost formulată.
Articolul 5. Drepturile și obligațiile părților
5.1. Drepturile Prestatorului rezultate din Contract sunt următoarele:
5.1.1. Să primească toate informațiile necesare identificării apelantului ca fiind Beneficiar eligibil, conform art. 5.4.2.lit. b din prezentul.
5.1.2. Să primească toate informațiile solicitate conform art. 5.4.2. lit. d din prezentul.
5.1.3. În cazul în care Beneficiarul nu oferă Prestatorului informațiile conform art. 5.4.2.lit. b din prezentul sau din orice motive Prestatorul nu poate identifica apelantul ca Beneficiar eligibil al serviciilor, Prestatorul are dreptul să refuze prestarea Serviciilor solicitate.
5.1.4. Prestatorul are dreptul de subcontracta serviciile care fac obiectul prezentului Contract. Prin semnarea prezentului contract, Beneficiarul își dă acordul ca Prestatorul să folosească subcontractanți pentru ducerea la îndeplinire a obiectului prezentului Contract. De asemenea, fiecare Subcontractor poate angaja diferiti subcontractori pentru prestarea serviciilor, acestia fiind numiti generic, in acceptiunea prezentului contract, ca furnizori de servicii de interventie sau parteneri. Xxxxx drept precizat in prezentul contract atribuit Prestatorului se va interpreta ca a fost acordat de Prestator si Subcontractorilor sai, răspunderea față de Beneficiar pentru calitatea produselor și a serviciilor furnizate de terțul subcontractant ramanand a Prestatorului. Beneficiarul declara ca a citit, inteles si accepta in mod expres aceasta xxxxxx.
5.1.5.Prestatorul are dreptul de a cesiona o parte sau tot contractul către o companie ce face parte din grupul Enel, fară acordul prealabil scris al Beneficiarului si fara vreo formalitate prelabilă, doar in baza unei informarii ce va fi transmisa Beneficiarului intr-un termen rezonabil. Beneficiarul declară că a citit și a acceptat în mod expres această clauză.
5.2. Obligațiile Prestatorului rezultate din Contract sunt următoarele:
5.2.1. La solicitarea Beneficiarului, Prestatorul se obligă să presteze Serviciile la Locul de consum în cazul unui Incident, respectând condițiile menționate în articolul 1 din prezentul.
5.2.2. Să respecte timpul de intervenție pentru rezolvarea incidentelor definite la articolul 1.4.1. – 1.4.5. Timpul de intervenție pentru rezolvarea unui Incident definit la articolele 1.4.1 – 1.4.5. este de maxim 4 ore în zonele urbane și 6 ore în zonele rurale din momentul furnizării informațiilor prevăzute la art. 5.4.2. lit. b la Info Enel(Numărul detelefon 021.9977 – tasta 3), care nu coincide cu numărul de call center al furnizorului Enel..
5.2.3. Să presteze serviciile ca un bun profesionist, asigurând intervenții de calitate.
5.2.4. Să ofere o garanție de 30 zile pentru serviciile prestate în baza prezentului.
5.2.5. Să nu aducă în nici un fel atingere vieții private sau persoanei Beneficiarului ori bunurilor acestuia în legătură cu executarea acestui contract.
5.2.6. Să informeze Beneficiarul prin personalul echipei de intervenție cu privire la costurile implicate de intervenția solicitată în urma diagnosticării.
5.2.7. Să se asigure că personalul echipei de intervenție deține și folosește legitimații-documente justificative prin care să dovedească calitatea de reprezentanți ai Prestatorului.
5.2.8. Să puna la dispozitie Beneficiarului o procedură de soluționare a reclamațiilor; pentru scopul acestui contract procedura de solutionare a reclamatiilor este disponibilia la adresa: xxxxx://xxx.xxxx.xx/xxxx- energie/ro/informatii-utile/relatii-clienti/modalitati-de-transmitere-a-solicitarilor-si-sesizarilor.html.
5.3. Drepturile Beneficiarului rezultate din Contract sunt următoarele:
5.3.1. Beneficiarul are dreptul să solicite și să beneficieze de serviciile detaliate în cuprinsul art. 1.4., în conformitate cu prevederile prezentului.
5.3.2. Dreptul de retragere din contract al Beneficiarului
În cazul în care Contractul se încheie la distanță sau în afara spațiilor comerciale, acesta beneficiază de o perioadă de 30 zile calendaristice pentru a-și exercita dreptul de retragere din acest contract, retragere notificată la adresa Mandatarului, în forma prevăzută în Anexa 1 la prezentul.
Termenul de retragere curge de la data exprimării acordului de către Beneficiar prin semnarea Contractului, Prestatorul rambursând toate sumele pe care le-a primit drept plată, dacă este cazul. Rambursarea acestor sume se va face în termen de 14 zile de la data informării privind decizia de retragere din contract în forma menționată mai sus, cu excepția situațiilor prevăzute mai jos.
În cazul retragerii în termenul prevăzut mai sus, Beneficiarul nu va suporta alte costuri în afară de următoarele situații:
a) În cazul în care Beneficiarul a solicitat în mod expres pe un suport durabil ca prestarea serviciilor aferente prezentului contract să înceapă în timpul perioadei de retragere, dar acesta nu beneficiază de servicii incluse în Abonament, factura aferentă primei luni contractuale se va storna, iar Beneficiarul nu va fi obligat să o plătească, iar dacă acesta din urmă a achitat contravaloarea acesteia, va fi îndreptățit să-i fie returnată suma achitată.
b) În cazul în care Beneficiarul solicită în mod expres pe un suport durabil ca prestarea serviciilor aferente prezentului contract să înceapă în timpul perioadei de retragere și Beneficiarul uzitează de servicii incluse în Abonament în această perioadă, în acest caz își pierde dreptul de retragere prevăzut mai sus, însă va putea solicita denunțarea unuilaterală a contractului cu respectarea prevederilor art. 6.2.3. de xxx xxx. Prin semnarea contractului, Beneficiarul consimte că a luat la cunoștință faptul că își va pierde dreptul de retragere în situația prevăzută mai sus.
Beneficiarul declară că a citit și a acceptat în mod expres această clauză în conformitate cu art. 1203 Cod Civil.
5.4. Obligațiile Beneficiarului rezultate din Contract sunt următoarele:
5.4.1. Să achite contravaloarea lunară a abonamentului așa cum s-a stabilit în prezentul.
5.4.2 Beneficiarul se obligă să respecte următoarele prevederi, sub sancțiunea de a nu beneficia de serviciile solicitate Prestatorului:
a) În momentul depistării unui Incident definit la art. 1.4.1 – 1.4.5., Beneficiarul se obligă să apeleze in maxim 24 de ore de la depistarea Incidentului Numărul de telefon 000.0000 – tasta 3, număr diferit de numărul de call center prin care se transmit sesizari legate de furnizarea de energie electrică sau de gaze naturale;
b) Beneficiarul se obligă să ofere Prestatorului (reprezentantului Prestatorului) următoarele informații necesare identificării apelantului ca fiind Beneficiar al serviciilor, conform Contractului și a naturii incidentului:
- Numele complet al Beneficiarului;
- Codul Numeric Personal (în cazul persoanelor fizice);
- Adresa exactă și completă;
- Codul Eneltel sau Enelgaz;
- Numărul contractului;
- Natura, data incidentului și scurta descriere a acestuia;
- Serie sașiu – 17 caractere (dacă este cazul);
- tip, marca, model aparat consumator de gaz, valabilitatea garanției acestuia (dacă este cazul)
- Numărul de telefon mobil al utilizatorului.
c) Beneficiarul se obligă să respecte indicațiile telefonice ale Prestatorului privind operațiunile pe care Beneficiarul trebuie să le facă pentru limitarea și prevenirea posibilelor consecințe negative ale Incidentului, până la momentul sosirii echipei de intervenție;
d) Beneficiarul se obligă să ofere Prestatorului la cererea acestuia, toate informațiile pe care acesta le solicită și pe care acesta le consideră relevante pentru soluționarea Incidentului.
5.5. Procedura de soluționare a reclamațiilor
Procedura de soluționare a reclamațiilor poate fi accesată pe site-ul Prestatorului la adresa
xxxxx://xxx.xxxx.xx/xxxx-xxxxxxx/xx/xxxxxxxxxx-xxxxx/xxxxxxx-xxxxxxx/xxxxxxxxxx-xx-xxxxxxxxxxx-x- solicitarilor-si-sesizarilor.html
Articolul 6. Reînnoirea și încetarea contractului
6.1.1. Contractul se reînnoiește automat pentru perioade succesive de câte 12 luni, după expirarea primei perioade contractuale, în cazul în care Beneficiarul nu își exprimă dezacordul printr-o notificare scrisă transmisă cu 30 de zile la adresa de corespondență menționată în factura de energie electrică sau gaze naturale, înainte de expirarea/aniversarea contractului. Beneficiarul declară că a citit și a acceptat în mod expres această clauză în conformitate cu art. 1203 Cod Civil.
6.1.2. Prestatorul are dreptul să modifice condițiile contractuale prin transmiterea unei notificări scrise privind modificările contractuale, remisă Beneficiarului cu 30 de zile înainte de expirarea contractului. Beneficiarul are dreptul să refuze modificările contractuale propuse prin transmiterea unei notificări de refuz în 15 zile înainte de expirarea contractului. În acest caz Beneficiarul va solicita și denunțarea contractului conform art. 6.2.3 fără a achita vreo penalitate contractuală.
6.1.3. De asemenea, Prestatorul are dreptul să modifice condițiile contractuale oricând în timpul executării contractului, prin transmiterea unei notificări în acest sens cu 30 de zile înainte de data la care modificările vor deveni aplicabile. Beneficiarul are dreptul să refuze modificările contractuale propuse prin transmiterea unei notificări de refuz în 15 zile de la data primirii notificării privind modificările propuse, în caz contrar modificările fiind considerate acceptate de Beneficiar. În acest caz Beneficiarul va solicita și denunțarea contractului conform art. 6.2.3 fără a achita vreo penalitate contractuală.
6.1.4. Dispozitiile art. 6.1.2 si 6.1.3 de mai sus nu sunt aplicabile cat priveste modificarea unor informatii contractuale care se refera la modificari care nu impacteaza continutul contractului si al modului de prestare a serviciilor, cum ar fi schimbarea datelor de identificare ale Prestatorului sau a canalelor de comunicare puse la dispozitie de aceasta. Informarea Beneficiarului cat priveste actualizarea acestor informatii se va face prin mentionarea pe factura emisa de Mandatar sau pe site-ul Prestatorului. Beneficiarul declară că a citit și a acceptat în mod expres această clauză.
6.2. Contractul încetează în una din următoarele situații:
6.2.1. La expirarea termenului contractului/aniversării contractului, în cazul în care Beneficiarul a refuzat în mod expres reînnoirea automată a contractului, prin transmiterea unui preaviz cu 30 (treizeci) de zile calendaristice înainte de expirarea termenului contractual.
6.2.2. Prin exercitarea dreptului de retragere de către Beneficiar în condițiile prevăzute de art. 5.3.2.
6.2.3. Prin denunțarea unilaterală, în scris, de oricare dintre părți cu un preaviz de 60 (șaizeci) de zile calendaristice. În cazul în care Beneficiarul solicită denunțarea mai înainte de expirarea contractului va achita cu titlu de penalitate contractuală valoarea lunară a abonamentului înmulțită cu numărul de luni rămase până la finalul contractului. Beneficiarul declară că a citit și acceptă în mod expres această clauză.
6.2.4. Prin neachitarea abonamentului până la sfârșitul perioadei de suspendare definită în art. 4.3. și conform termenelor de plată stipulate în contractul de furnizare. În această situație contractul încetează de plin drept fără intervenția instanței și fără vreo altă formalitate de la data transmiterii notificării de reziliere de către Mandatar , Beneficiarul fiind de drept în întârziere de la data neachitării la scadență a obligației de plată. Totodată, Beneficiarul va fi obligat să achite Prestatorului, prin Mandatar o penalitate contractuală, așa cum este aceasta definită în art. 6.3. de mai jos.
6.2.5 Prin încetarea din orice motiv a contractului de furnizare energie electrică sau gaz cu Enel.
6.3. În cazul în care contractul încetează prin denunțare unilaterală (conform art. 6.2.3.) sau prin neachitarea la scadență a abonamentului (conform art. 6.2.4.), Beneficiarul datorează și va achita Prestatorului, prin Mandatar, cu titlu de penalitate contractuală o sumă egală cu valoarea anuală a abonamentului din care se va scădea valoarea deja facturată până la momentul încetării contractului.
Beneficiarul declară că a citit și a acceptat în mod expres conținutul acestui articol în conformitate cu art. 1203 Cod Civil.
Articolul 7. Alte clauze
7.1. Serviciile vor fi furnizate cu respectarea reglementărilor legale în vigoare aplicabile de catre FSI, selectati de Prestator.
7.2. În timpul prestării Serviciilor nu se vor utiliza materiale de o calitate sau preț superior celor inițiale avute de Beneficiar, pe cheltuiala Prestatorului.
7.3. Prestatorul nu va fi responsabil pentru nicio întârziere sau nefurnizare a Serviciilor cauzate de un eveniment de forță majoră sau caz fortuit. Avand in vedere ca la data semnarii Contractului de asistenta există un focar global foarte grav de boala cauzată de coronavirus, cunoscută și sub denumirea de „Covid- 19” sau „boala coronavirus 2019”, care, pe măsură ce se dezvoltă și evoluează în continuare, poate afecta serios capacitatea Prestatorului de a-și îndeplini obligațiile, Părțile accepta si convin expres faptul că dispozițiile acestei clauze se aplică și tuturor evenimentelor, condițiilor sau circumstanțele și efectele acestora asociate cu izbucnirea Covid-19 (inclusiv, fără limitare, deteriorarea condițiilor Covid-19 existente de la data prezentată) indiferent dacă sunt previzibile sau nu la data semnarii Contractului, dincolo de controlul rezonabil și fără vina sau neglijența părții afectate. Beneficiarul declară că a citit și acceptă în mod expres această clauză.
7.4. Prestatorul nu este responsabil pentru nicio pierdere de nici un fel suferită de Beneficiar în urma producerii unuia dintre evenimentele descrise ca Incidente.
7.5. Prestatorul nu este un substitut al serviciilor publice sau private de urgență.
7.6. Prestatorul și subcontractanții săi (FSI) nu au calitatea de Operator de distribuție concesionar al serviciului de distribuție a energiei electrice sau gazelor naturale. Orice solicitare/reclamație în legătură cu serviciul de distribuție a energiei electrice sau gazului va fi adresată de catre Beneficiar Operatorului de distribuție ce operează în zona locului de consum al Beneficiarului.
Articolul 8. Prelucrarea datelor cu caracter personal
8.1 Datele personale ale Beneficiarului vor fi prelucrate în temeiul legii, cu bună-credință, în scopuri legitime, pentru încheierea și executarea contractului de servicii de asistență, respectiv pentru furnizarea serviciilor descrise în prezentul. Prelucrarea înseamnă utilizarea, stocarea, afișarea, copierea, transmiterea, interpretarea, editarea și/sau distribuirea de informații către servere locale și/sau internaționale.
Prin utilizarea serviciilor, Beneficiarul își exprimă acordul că datele sale personale transmise să fie prelucrate în scopul derulării contractului, pe toată perioada contractuală.
In cazul in care clientul refuză transmiterea acestor date către Prestator, acesta nu va putea executa serviciile și intervențiile asigurate conform contractului de furnizare servicii de asistență.
Detalii complete privind prelucrarea datelor cu caracter personal regasiti la xxxxx://xxx.xxxxx.xxx/xx/xx/xxxxxxxxxxxxxxxxx, iar pentru mai multe informații cu privire la Datele dumneavoastră cu caracter personal vă veți putea adresa Responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal al companiei Enel, ce poate fi contactat la adresa de e-mail xxxxxxxx.xx@xxxx.xxx.
8.2. Drepturile persoanei vizate:
Potrivit art. 15 - 21 din GDPR, referitor la Datele cu caracter personal comunicate, aveți dreptul:
a) să aveți acces la acestea și să solicitați o copie;
b) să solicitați rectificarea acestora;
c) să solicitați ștergerea acestora;
d) să obțineți restricționarea prelucrării datelor;
e) să vă opuneți prelucrării datelor;
f) să primiți datele într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit de pe un dispozitiv automat.
Mai multe informații, precum și drafturile în vederea exercitării drepturilor menționate, regăsiți pe site-ul nostru, xxx.xxxx.xxx, secțiunea Legal.
Totodată aveți dreptul de a depune o plângere la autoritatea națională de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal in cazul in care considerați ca prelucrarea datelor cu caracter personale încalcă prevederile Regulamentului.
Pentru mai multe informații cu privire la Datele dumneavoastră cu caracter personal vă veți putea adresa Responsabilului cu protecția datelor cu caracter personal al companiei Enel, ce poate fi contactat la adresa de e-mail menționată xxxxxxxx.xx@xxxx.xxx.
Articolul 9. Litigii
9.1. Contractul are putere de lege între părți, iar fiecare parte se obligă să își execute obligațiile cu bună credință.
9.2. Orice litigiu decurgând din Contract va fi rezolvat pe cale amiabilă între cele două părți. În caz contrar, litigiile vor fi soluționate de către instanțele judecătorești competente de la sediul Prestatorului, conform legii române. Beneficiarul declară că a citit și acceptă în mod expres această clauză.
Articolul 10. Notificările între părți
10.1. În accepțiunea părților contractante, orice notificare adresată de una dintre acestea celeilalte este valabil îndeplinită dacă va fi transmisă la sediul/domiciliul prevăzut în partea introductivă a contractului.
10.2. În cazul în care notificarea se face pe cale poștală/curierat, ea va fi transmisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire (A.R.) și se consideră primită de destinatar la data menționată de oficiul poștal/curier primitor pe această confirmare.
10.3. Dacă notificarea se trimite prin fax, ea se consideră primită în prima zi lucrătoare după cea în care a fost expediată, de asemenea și notificarea transmisă prin intermediul e-mail-ului.
10.4. Notificările verbale nu se iau în considerare de nici una dintre părți, dacă nu sunt confirmate prin intermediul uneia dintre modalitățile prevăzute la alineatele precedente.
Orice comunicare se va face la următoarele date de contact:
xxxxxxxxxx.xx@xxxx.xxx – pentru Mandatar Enel Energie Muntenia sau xxxxxxxxx.xx@xxxx.xxx pentru Mandatar Enel Energie, iar reclamațiile în legătură cu serviciile prestate de Prestator se pot transmite conform canalelor indicate pe pagina xxxxx://xxx.xxxx.xx/xxxx-xxxxxxx/xx/xxxxxxxxxx-xxxxx/xxxxxxx- clienti/modalitati-de-transmitere-a-solicitarilor-si-sesizarilor.html.
Anexe la prezentul:
1. Formular retragere (aplicabil contractelor la distanță/ în afara spațiilor comerciale)
2. Lista modalități plată facturi Enel (disponibilă la adresa: xxxx://xxx.xxxx.xx/xx/xxxxxxxx-xxxxxxx- enel-energie-muntenia.html, sau xxxx://xxx.xxxx.xx/xx/xxxxxxxx-xxxxxxx-xxxx-xxxxxxx.xxxx)
Anexa 1
FORMULAR RETRAGERE
Către Enel X Romania S.R.L. prin Mandatar Enel Energie S.A., având sediul social în București, bd. Xxxxxx Xxxx, nr. 30, etaj 6, camera 6.8, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/12303/2007, având CUI 00000000, sau Enel Energie Muntenia S.A., având sediul social în București, bd. Xxxxxx Xxxx, nr. 30, etaj 5, camera 5.3, sector 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/14506/27.08.2008, având CUI 00000000,
Vă informez prin prezenta cu privire la retragerea din Contractul de furnizare servicii de asistență nr.
din , comandate la data
Numele Beneficiarului , date de identificare CNP
, Cod Eneltel / Enelgaz
Adresa Beneficiarului (Locul de consum)
Declar prin prezenta că am luat la cunoștință prevederile art. 5.3.2 din Condițiile Generale Contractuale privind condițiile de exercitare a dreptului de retragere și le accept.
Semnătura Beneficiarului
(doar în cazul în care acest formular este notificat pe hârtie)
Data