Stimate Client!
Stimate Client!
Prin prezenta vă comunicăm în conformitate cu punctul 7. al Condiţiilor Contractuale Generale (CCG), că începând din data de 15.07.2016 Condiţiile Contractuale Generale ale Beta Blue Kft.(SRL) se modifică după cum urmează.
Punctul 3.: Dacă Prestatorul sistează sau suspendă desfășurarea contractului de prestări servicii, acesta are obligația, în prealabil cu cel puțin 3 zile lucrătoare, de a anunța Beneficiarul prin e- mail, sms și telefon despre motivul, momentul și faptul sistării sau suspendării contractului, precum și despre numărul de înmatriculare a autovehiculelor pentru care Beneficiarul este obligat să achiziționeze bilet pentru ruta proiectată, precizând și data de la care trebuie să achiziționeze aceste bilete. Atenționarea va conține și informația conform căreia omiterea achiziționării biletelor pentru ruta proiectată poate cauza penalități, care vor cădea obligatoriu în sarcina Beneficiarului.
În cazul sistării contractului de prestări servicii de către Beneficiar sau încetării relațiilor contractuale dintre Prestator și Furnizorul Național de Servicii de Taxare (FNST), Prestatorul are obligația, în prealabil cu cel puțin 3 zile lucrătoare, de a anunța Beneficiarul prin e-mail, sms și telefon despre motivul, momentul și faptul sistării contractului, precum și despre numărul de înmatriculare a autovehiculelor pentru care Beneficiarul este obligat să achiziționeze bilet pentru ruta proiectată, precizând și data de la care trebuie să achiziționeze aceste bilete. Atenționarea va conține și informația conform căreia omiterea achiziționării biletelor pentru ruta proiectată poate cauza penalități, care vor cădea obligatoriu în sarcina Beneficiarului.
Prestatorul are dreptul să desfacă contractul individual încheiat cu Beneficiarul în mod unilateral, fără nici o justificare, cu reziliere normală, în termen de 15 zile.
Prestatorul are dreptul la reziliere extraordinară în cazul în care Beneficiarul foloseşte în mod necorespunzător echipamentul de bord asigurat de către Prestator.
Se consideră utilizare necorespunzătoare a echipamentului de bord în mod special, dacă
a) Beneficiarul nu recurge la serviciile de întreţinere prescrise de Prestator, nu le execută, şi ca urmare funcţionarea corespunzătoare a dispozitivului nu poate fi asigurată de către Prestator;
b) Beneficiarul perturbă funcţionarea echipamentului de bord în aşa fel, încât acesta, temporar sau definitiv, devine improprie furnizării datelor corecte în funcţie de drumul parcurs;
c) Beneficiarul deteriorează în mod intenţionat echipamentul de bord, indiferent de faptul că deteriorarea nu influenţează parametrii legate de executarea declarării corespunzătoare a taxei;
d) Beneficiarul încalcă obligaţiile care i-au fost impuse de Prestator, în temeiul punctului
4. al prezentului CCG
Prestatorul are posibilitatea de a sista, prin reziliere, comunicarea de date pentru un anumit echipament de bord, dacă anunță Beneficiarul și FNST, în prealabil cu cel puțin 15 zile, despre data și ora rezilierii. Notificarea trebuie să conțină numărul de înmatriculare al autovehiculului, OBUID, data inițială a rezilierii, motivul acesteia, precum și faptul că Beneficiarul va trebui,
din momentul inițial al rezilierii, să-și asigure dreptul de utilizare a drumurilor prin alte modalități.
În cazul rezilierii normale a contractului Prestatorul este obligat să efectueze comunicare de date referitoare la utilizarea drumurilor, anterioară rezilierii, indiferent de faptul rezilierii. Obligaţia comunicării de date se aplică în cazul tuturor utilizărilor de drum anterioare încetării relaţiilor contractuale.
Prestatorul are posibilitatea de a sista, prin reziliere extraordinară, comunicarea de date pentru un anumit echipament de bord, dacă anunță Beneficiarul și FNST în prealabil cu cel puțin 1 oră, despre data și ora rezilierii. Notificarea trebuie să conțină numărul de înmatriculare al autovehiculului, OBUID, data inițială a rezilierii, motivul acesteia, precum și faptul că Beneficiarul va trebui, din momentul inițial al rezilierii, să-și asigure dreptul de utilizare a drumurilor prin alte modalități.
În cazul rezilierii extraordinare a contractului Prestatorul este obligat să efectueze comunicare de date referitoare la utilizarea drumurilor, anterioară rezilierii, indiferent de faptul rezilierii. Obligaţia comunicării de date se aplică în cazul tuturor utilizărilor de drum anterioare încetării relaţiilor contractuale.
Reguli privind soluționarea reclamațiilor:
a) Dacă Beneficiarul depune o reclamație la Prestator, referitoare la activitatea de intermediar declarant (în special privind solicitarea dreptului de utilizare a drumurilor, referitor la funcționarea echipamentului de bord), iar pentru soluționarea reclamației este necesară colaborarea FNST, Prestatorul este obligat să comunice FNST respectiva reclamație, trimițând- o pe adresa de e-mail a FNST (xxxx@xxxxxxxxxxxx.xx). Rezultatul examinărilor efectuate de FNST vor fi transmise în scris Prestatorului, în termen de 5 zile lucrătoare de la recepția reclamației. Prestatorul îl va informa personal și în mod direct pe Beneficiar despre rezultatele concrete ale examinării efectuate de FNST, notificare pe care are obligația să o comunice în scris concomitent și către FNST.
c) dacă Beneficiarul depune o reclamație la FNST, iar acesta consideră că pentru examinarea de fond a acesteia este necesară colaborarea Prestatorului, FNST va comunica Prestatorului respectiva reclamație. Prestatorul este obligat ca, în termen de 5 zile lucrătoare calculate de la recepția reclamației, să comunice rezultatele examinărilor efectuate de el, în scris, către FNST, care, în continuare, va notifica în nume propriu şi în mod direct Beneficiarului rezultatele examinărilor, şi le va comunica concomitent și Prestatorului.
A fost eliminat: Prestatorul are posibilitatea de a suspenda comunicarea de date pentru un anumit dispozitiv de bord, dacă anunță Beneficiarul și FNST în prealabil cu cel puțin 3 zile lucrătoare, despre data și ora suspendării. Beneficiarul trebuie notificat anterior FNST, iar termenul de 3 zile lucrătoare se calculează luând în considerare data notificării FNST. Notificarea se execută concomitent prin toate canalele de comunicație prevăzute la punctul 9.
Anunțul comunicat Beneficiarului trebuie să conțină numărul de înmatriculare al autovehiculului, OBUID, data inițială a suspendării, motivul acesteia, precum și faptul că Beneficiarul va trebui, din momentul inițial al suspendării, să-și asigure dreptul de utilizare a drumurilor prin alte modalități. În cazul unei suspendări Prestatorul este obligat să efectueze
comunicare de date, referitoare la utilizarea drumurilor, anterioară suspendării, indiferent de faptul suspendării.
Prestatorul are posibilitatea de a sista, prin reziliere, comunicarea de date pentru un anumit echipament de bord, dacă anunță Beneficiarul și FNST, în prealabil cu cel puțin 3 zile lucrătoare, despre data și ora rezilierii. Beneficiarul trebuie notificat anterior FNST. Notificarea Beneficiarului trebuie să conțină numărul de înmatriculare al autovehiculului, OBUID, data inițială a rezilierii, motivul acesteia, precum și faptul că Beneficiarul va trebui, din momentul inițial al rezilierii, să-și asigure dreptul de utilizare a drumurilor prin alte modalități. În cazul rezilierii, Prestatorul este obligat să efectueze comunicare de date, referitoare la utilizarea drumurilor, anterioară suspendării, indiferent de faptul suspendării. Notificarea se execută concomitent prin toate canalele de comunicație prevăzute la punctul 9.
Punctul 4.: Beneficiarul ia la cunoştinţă că în anumite condiţii sistemul de taxare rutieră stabileşte utilizare de drum pe baza raportului de salt pe o distanţă presupusă, cu ajutorul metodei de ajustare a datelor folosite în cazul deplasării prin salt, sau în alte condiţii nu aplică metoda ajustării datelor în folosite în cazul deplasării prin salt, şi în acest caz nu face declararea taxei rutiere, nu stabileşte utilizare de drum pe o distanţă presupusă. Regulile generale referitoare la raportarea datelor sunt valabile şi în cazul stabilirii utilizării de drum pe o distanţă presupusă, adică de ex. în cazul stabilirii utilizării de drum pe o distanţă presupusă utilizatorul nu dobândeşte dreptul utilizării drumului, în lipsa soldului nu are dreptul de a plăti ulterior, adică utilizarea drumului pe o distanţă estimată nu înseamnă în mod automat dobândirea dreptului de utilizare a drumului.
În cazul în care autovehiculul se deplasează pe un traseu care nu este identic cu cel stabilit cu ajutorul metodei de ajustare a datelor folosite în cazul deplasării prin salt, sau nu se stabileşte un traseu posibil cu ajutorul acestei metode, atunci în caz de control se aplică o amendă administrativă.
Beneficiarul îşi asumă de asemenea obligaţia ca în cursul înregistrării pe pagina web www.hu- xx.xx a tuturor conturilor curente deschise în temeiul contractului individual încheiat cu FNST, va activa funcţia de alarmă de amendă, şi de asemenea va seta funcţia de suma limită minimă, având în vedere practica sa obişnuită de alimentare a contului şi lungimea reţelei rutiere cu plată utilizate, în funcţie de numărul autovehiculelor pentru care trebuie plătită taxa rutieră. (În caz de plată cu card bancar cel puţin suma taxei rutiere pe o zi lucrătoare pentru toate autovehiculele pentru care trebuie plătită taxă rutieră). Beneficiarul nu are dreptul să transfere daunele provenite din omiterea celor menționate în sarcina Prestatorului.
Beneficiarul are cunoștință de faptul că CCG, intervenite între FNST și Prestator și fiind valide din data de 1 iulie 2016, conțin reglementări extrem de importante la adresa sistemului de taxe rutiere, a căror cunoaștere este indispensabilă Beneficiarului. Astfel Beneficiarul, în vederea asigurării participării sale cu succes în sistemul de taxe rutiere, se obligă să-și însușească conținutul CCG dintre FNST și Prestator pe pagina web xxx.xx-xx.xx, iar reglementările acestuia să le considere obligatorii la adresa sa şi să le respecte integral, aceste reglementării referindu-se, în mod logic, și la persoana Beneficiarului.
Punctul 5.: În interpretarea prezentului contract nu se consideră ca și daune, iar Beneficiarul nu poate solicita despăgubiri pentru dezavantajele suferite de el datorită următoarelor motive:
- în cazul tractării, transportării autovehiculului nu a asigurat (suspendând înregistrarea), ca echipamentul de bord să nu trimită datele Prestatorului, să nu trimită semnale în perioada transportării.
În cazul în care Prestatorul echipează echipamentul de bord cu un aparat electronic care, pe de o parte semnalizează încontinuu, prin semnal luminos, starea de bună funcționare a dispozitivului de bord, corespunzătoare comunicării de date, pe de altă parte semnalizează conducătorului auto, prin semnale sonore și luminoase, înregistrarea taxei pentru fiecare sector de drum cu plată, și Beneficiarul (sau conducătorul auto din sfera lui de interes), în pofida semnalizării de defecțiune a echipamentului de bord, emisă de aparatul electronic care arată încontinuu starea corespunzătoare de utilizare a dispozitivului, sau în pofida absenței semnalelor reprezentând înregistrarea taxelor rutiere aferente fiecărui sector de drum cu plată, a omis declararea și achitarea acestor taxe prin alte mijloace (de ex. bilet pentru ruta proiectată), pentru penalitățile și daunele provenite din aceste motive responsabilitatea cade în sarcina Beneficiarului. Despre starea, modificarea stării dispozitivului de control, eventualele modificări de număr de osie, despre iniţiativele schimbării numărului de osie, dispozitivul trimite în continuu informaţii în sistem. Cu ajutorul acestuia, prin webcontrol se poate verifica dacă conducătorul auto a respectat instrucţiunile de utilizare.
Pentru textul integral al CCG modificate daţi click aici.
În temeiul punctului 7. al CCG atragem atenţia clienţilor noştri asupra următoarelor prevederi:
Părțile stabilesc că Prestatorul își îndeplinește sarcinile sale de intermediar declarant conform normelor legale referitoare, precum și în baza contractului încheiat cu FNST. Prestatorul îl informează Beneficiarul că FNST și-a păstrat dreptul de modificare unilaterală a contractului încheiat cu Prestatorul.
Având în vedere aceste aspecte Părțile convin asupra faptului că Prestatorul poate modifica unilateral prevederile prezentelor CCG, cu scopul de a păstra conformitatea acestora față de normele legale, respectiv față de reglementările contractului în vigoare dintre Prestator și FNST.
Prestatorul are obligația de a înștiința Beneficiarul, în prealabil, despre modificările planificate, cu cel puțin 8 zile înainte. Modificarea unilaterală a contractului de către Prestator se realizează prin remiterea textului modificării Beneficiarului prin mesaj e-mail, sau prin publicarea acestui text de către Prestator în pagina WebControl. Dacă Beneficiarul nu este de acord cu modificările, acesta are dreptul să rezilieze contractul în termen de 8 zile de la data notificării.
Cu stimă,
Departamentul Servicii pentru Clienţi iData Kft.
x00 00 0000 000
Budapesta, 7 iulie 2016