CONTRACT
Ministerul Educației
UNIVERSITATEA pentru ȘTIINȚELE VIEȚII
„XXX XXXXXXX de la BRAD” din IAȘI
“Iasi University of Life Sciences”
Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat Școala Doctorală de Medicină Veterinară
CONTRACT
DE STUDII UNIVERSITARE DE DOCTORAT CU TAXĂ
Nr din 02.10.2023
Universitatea pentru Ştiinţele Vieții “Xxx Xxxxxxx de la Brad” Iaşi (USV Iaşi), cu sediul în Iaşi, Xxxxx Xxxxxx Xxxxxxxxx nr. 3, jud. Iaşi, cod fiscal 0000000, tel/fax: 0000000000 / 0232260650, în calitate de Instituţie Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), reprezentată legal prin Prof. univ. xx. Xxxxxx XXXXXXXXX, având funcţia de RECTOR,
Conf / Prof. univ. dr , domiciliat(ă) în Iași,
jud. Iași, telefon ......................., fax ........................, e-mail posesor al CI seria
……..., nr. ....................., în calitate de conducător de doctorat, conform Ordinului ministrului educației, nr. …………... din , membru al Școlii Doctorale de Medicină Veterinară, și
Xxxxxx (d-na/d-ra) …....................................................................... domiciliat (ă) în
……....................... judeţul ......................., strada ....................................................nr , cod
poştal ……………. telefon ..................................., fax. ...................................., e-mail
............................................, posesor al CI seria .......... nr ……............., în calitate de student- doctorand, în domeniul de doctorat …………..............................……………………, specializarea
........................................................................................, înmatriculat la data de 02.10.2023 în Școala
Doctorală de Medicină Veterinară, forma de învățământ cu frecvență redusă cu taxă, încheie prezentul contract de studii universitare de doctorat.
Art. 1. - OBIECTUL CONTRACTULUI
Prezentul contract are ca obiect derularea activităților din ciclul de studii universitare de doctorat, conform Legii nr. 199/2023 - Legea învăţământului superior, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr. 681/2011, privind Codul studiilor doctorale, cu modificările și completările ulterioare, a Regulamentului instituțional de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat la IOSUD-USV Iaşi şi Regulamentul Şcolii Doctorale de Medicină
Veterinară privind organizarea şi desfășurarea studiilor universitare de doctorat, reglementând raporturile dintre USV Iaşi (ca IOSUD), conducătorul de doctorat şi studentul-doctorand.
Art. 2. DURATA CONTRACTULUI
(1) Durata desfășurării doctoratului este cuprinsă între data înmatriculării studentului- doctorand şi data susținerii publice a tezei de doctorat.
(2) Prezentul contract este încheiat pentru perioada 02 octombrie 2023 - 30 septembrie 2027.
Art. 3. STRUCTURA ŞI DURATA STUDIILOR UNIVERSITARE DE DOCTORAT
(1) Programul studiilor universitare de doctorat se organizează în temeiul Legii nr. 199/2023
- Legea învăţământului superior, cu modificările și completările ulterioare, a Hotărârii de Guvern nr. 681/2011 cu modificările și completările ulterioare şi a Regulamentelor interne menționate la art. 1, aprobate de Senatul universității.
(2) Forma de desfășurare a studiilor universitare de doctorat este cu frecvență redusă, cu taxă, potrivit art. 33 alin. (6 și 7) și art. 63 alin. 1 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023.
(3) Durata programului de studii universitare de doctorat este, de regulă, de 4 ani.
(4) În situații speciale, durata programului de studii universitare de doctorat poate fi prelungită cu 1—2 ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat și în limita fondurilor disponibile, sau redusă cu un an, la solicitarea doctorandului, cu avizul conducătorului de doctorat și cu aprobarea senatului universitar, potrivit art. 62, alin.3 din Legea învăţământului superior nr. 199/2023.
(5) În domeniile de studii reglementate la nivel european, durata studiilor universitare de doctorat respectă reglementările aplicabile acestora.
(6) Programul studiilor universitare de doctorat are două componente:
a. un program de pregătire bazat pe studii universitare avansate, în cadrul școlii doctorale
(PSUA);
b. un program individual de cercetare științifică (PCS).
(7) Programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate (PSUA), cu o durată de două semestre, se desfășoară pe baza planului de învățământ aprobat de CSUD și va cuprinde discipline de cunoaștere avansată (Anexa 1), cu ore didactice ce totalizează 60 de credite.
(8). În cadrul Şcolilor Doctorale de la IOSUD-USV Iaşi, sunt incluse două discipline cu caracter general pentru fundamentarea activității de cercetare a studentului-doctorand în regim de prelegeri, seminar / lucrări practice, precum și cursul de Etică și integritate academică.
(9). În cadrul programului de studii universitare avansate mai sunt cuprinse patru discipline cu caracter specific domeniului şi specializării studiilor doctorale. Parcurgerea acestor discipline se desfășoară în regim de studiu individual / pe grupuri, participare la prelegeri universitare de interes din USV Iași, elaborare de eseuri sau referate științifice, discuții cu conducătorul de doctorat și membrii comisiei de îndrumare, conform programului stabilit de conducătorul de doctorat, în urma consultării cu studentul-doctorand.
(10). Alături de disciplinele care vizează pregătirea universitară avansată, planul de învățământ cuprinde şi pregătirea complementară, bazată pe activitatea independentă a studentului- doctorand, cu cel puțin două componente: „Informare-documentare” şi „Comunicare”.
(11) Modul de desfășurare a programului de studii universitare de doctorat, este stabilit de conducătorul de doctorat, cu consultarea studentului-doctorand, și avizat de consiliul școlii doctorale.
(12). Programul individual de cercetare științifică (PCS) este organizat în domeniul de cercetare al conducătorului de doctorat.
(13). Programul individual de cercetare ştiinţifică se stabileşte de către conducătorul de doctorat şi se bazează pe proiectul de cercetare ştiinţifică elaborat de studentul-doctorand. Responsabilitatea asupra structurii, conţinutului, desfăşurării şi organizării programului de cercetare ştiinţifică revine conducătorului de doctorat.
(14). Pe durata programului individual de cercetare ştiinţifică (PCS), studentul-doctorand susţine, la solicitarea sa, în faţa comisiei de îndrumare şi a conducătorului de doctorat, patru rapoarte de cercetare, în care sunt prezentate rezultatele obţinute, care trebuie să evidențieze progresul și îndeplinirea programului său de cercetare ştiinţifică.
(15). Pentru fiecare raport de cercetare susţinut se acordă un anumit număr de credite transferabile iar parcurgerea programului de cercetare ştiinţifică duce la acordarea a 180 de credite transferabile.
(16). Durata programului de doctorat este, de regulă, patru ani.
(17) Studiile universitare de doctorat se pot întrerupe din motive temeinice, în condițiile stabilite prin regulamentul propriu privind studiile universitare de doctorat. Durata acestor studii se prelungește corespunzător cu perioadele cumulate ale întreruperilor aprobate.
(18). Din motive temeinice, durata studiilor universitare de doctorat poate fi prelungită cu maxim doi ani, cu aprobarea senatului universitar, la propunerea conducătorului de doctorat.
(19). Prelungirea prevăzută la alin. (4), respectiv întreruperea şi prelungirea prevăzute la alin. (17), se stabilesc prin acte adiționale la prezentul contract de studii universitare de doctorat.
(20). În perioada de prelungire prevăzută la alin. (4) , precum şi pentru elaborarea şi susţinerea tezei de doctorat după perioada de prelungire, studentul-doctorand nu poate beneficia de susţinere financiară acordată din grantul doctoral.
(21) Școala doctorală de medicină veterinară din cadrul IOSUD - USV Iași poate recunoaște, conform regulamentului propriu privind studiile universitare de doctorat și în condițiile Legii 199/2023 a învățământului superior, parcurgerea unor stagii anterioare de doctorat și/sau a unor stagii de cercetare științifică, desfășurate în țară sau în străinătate, în instituții de învățământ superior sau în centre de cercetare recunoscute, precum și recunoașterea unor cursuri parcurse în cadrul programelor de studii universitare de masterat de cercetare.
Art. 4 STATUTUL STUDENTULUI - DOCTORAND PE DURATA STUDIILOR DOCTORALE
(1) Pe parcursul desfășurării studiilor universitare de doctorat, persoana înscrisă în programul de studii de doctorat are calitatea de student-doctorand. În această calitate studentul- doctorand cu frecvență este încadrat de XXXXX ca asistent de cercetare/asistent universitar, pe perioadă determinată.
(2) Pe toată durata activității, studentul-doctorand beneficiază de recunoașterea vechimii în muncă și specialitate, precum și de asistență medicală și stomatologică gratuită în condițiile prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările
și completările ulterioare, și de contractul-cadru, fără plata contribuțiilor sociale obligatorii reglementate prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Studentul-doctorand poate desfășura activități didactice remunerate, în limita normei de asistent universitar, în conformitate cu legislația în vigoare
Art. 5. - DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
(1) USV Iași, în calitate de IOSUD are următoarele drepturi:
a) de a conduce, organiza, planifica şi controla întreaga activitate de studii universitare de doctorat;
b) de a aproba schimbarea conducătorului de doctorat;
c) de a aproba întreruperea/prelungirea programului de studii universitare de doctorat;
d) de a decide exmatricularea studentului-doctorand în condițiile stabilite de regulamentul școlii doctorale;
e) de a lua toate măsurile pe care le consideră necesare, în limitele legii, pentru parcurgerea studiilor doctorale.
(2) USV Iași, în calitate de IOSUD are următoarele obligații:
a) de a asigura cadrul organizatoric specific ciclului de studii universitare de doctorat, în conformitate cu legislația în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat;
b) de a aplica politica de asigurare a calităţii tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul ciclului de studii universitare de doctorat;
c) de a asigura accesul studentului-doctorand la sursele de documentare şi la infrastructura de cercetare din IOSUD;
d) de a asigura informarea studentului-doctorand cu privire la conţinutul regulamentului de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat;
e) de a asigura accesul studentului-doctorand la informaţiile şi hotărârile Senatului universitar referitoare la organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat;
f) de a asigura respectarea obligaţiilor de către conducătorul de doctorat şi a drepturilor studentului-doctorand în conformitate cu regulamentul de organizare şi desfăşurare a studiilor universitare de doctorat;
g) de a transmite dosarul de doctorat la Ministerul Educaţiei Naţionale, în vederea validării hotărârii comisiei de doctorat de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU).
(3) Conducătorul de doctorat are următoarele drepturi:
a) de a participa la competiții pentru granturile doctorale;
b) de a îndruma şi evalua activitatea studentului-doctorand în cadrul programului de studii universitare de doctorat conform autonomiei profesionale şi universitare;
c) de a propune comisia de îndrumare şi respectiv de susţinere a tezei de doctorat;
d) de a beneficia de o evaluare internă şi externă imparţială, conformă cu metodologia specifică a procesului de evaluare;
e) de a cunoaşte metodologia în raport cu care este evaluat, atât în evaluarea internă cât şi în evaluarea externă;
f) de a cunoaşte rezultatele evaluării interne şi externe a propriei activităţi;
g) de a refuza îndrumarea unui student-doctorand în condițiile în care se constată un conflict de interese;
h) de a solicita motivat Consiliului de Studii Universitare de Doctorat (CSUD) întreruperea relaţiei de îndrumare cu un student-doctorand;
i) de a selecta candidatul la doctorat pentru o poziţie de doctorat vacantă şi de a propune înmatricularea studentului-doctorand selectat în urma concursului de admitere;
j) de a decide, cu consultarea studentului-doctorand, disciplinele de studiu din cadrul programului de pregătire bazat pe studii universitare avansate la care studentul-doctorand trebuie să participe, cu respectarea prevederilor Regulamentului școlii doctorale;
k) de a aviza cererea studentului-doctorand de prelungire a duratei programului de doctorat sau de întrerupere a activităţilor de doctorat, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
l) de a aviza, la solicitarea studentului-doctorand, o perioadă de graţie de până la 2 ani pentru a finaliza şi susţine public teza de doctorat, dacă studentul-doctorand prezintă argumente convingătoare în acest sens.
(4) Conducătorul de doctorat are următoarele obligaţii:
a) să asigure îndrumarea științifică, profesională şi deontologică a studentului-doctorand;
b) să propună, cu consultarea studentului-doctorand, tema de cercetare ce urmează a fi efectuată;
c) să asigure condițiile şi să stimuleze progresul studentului-doctorand în cercetarea pe care o realizează;
d) să efectueze monitorizarea şi evaluarea obiectivă şi riguroasă a studentului-doctorand;
e) să informeze studentul-doctorand cu privire la etica științifică, profesională şi universitară şi să verifice respectarea acesteia;
f) să cunoască permanent stadiul pregătirii studentului-doctorand şi al îndeplinirii de către acesta a sarcinilor stabilite prin contractul de studii doctorale;
g) să îndrume studentul-doctorand pentru realizarea programului de cercetare ştiinţifică, prin organizarea de întâlniri lunare;
h) să propună Consiliului Şcolii Doctorale exmatricularea studentului-doctorand dacă acesta nu respectă programul de studii universitare de doctorat sau încalcă regulile de conduită şi etică în cercetarea științifică;
i) să stabilească, împreună cu studentul-doctorand, termenele la care se vor susţine evaluările prevăzute în cadrul Programului bazat pe studii universitare avansate (Anexa 1), precum şi rapoartele de cercetare din Programul de cercetare ştiinţifică (Anexa 2);
j) să facă parte din comisia de doctorat pentru evaluarea tezei de doctorat;
k) să sprijine studentul-doctorand în efectuarea de mobilități de pregătire profesională sau cercetare;
l) să analizeze rapoartele/referatele ştiinţifice ale studentului-doctorand şi să permită susţinerea acestora numai dacă apreciază că au un conţinut ştiinţific consistent, axat pe problematica tezei sale de doctorat;
m) să avizeze susținerea tezei de doctorat, numai dacă apreciază că are un conţinut ştiinţific adecvat şi original.
(5) Studentul-doctorand are următoarele drepturi:
a) să beneficieze de sprijinul, îndrumarea şi coordonarea conducătorului de doctorat precum şi a comisiei de îndrumare;
b) să participe la seminarele sau reuniunile de lucru ale personalului de cercetare-dezvoltare din cadrul IOSUD atunci când sunt în discuție subiectele relevante pentru tema tezei sale de doctorat;
c) să fie reprezentat în Consiliul Şcolii Doctorale (CSD), şi în Consiliul Şcolii Universitare de Doctorat (CSUD), respectiv în Senatul universitar;
d) să beneficieze de logistica, centrele de documentare, bibliotecile şi echipamentele şcolii doctorale şi ale IOSUD pentru elaborarea proiectelor de cercetare, rapoartelor intermediare şi a tezei de doctorat;
e) să se înscrie la cursurile și seminarele organizate de alte şcoli doctorale;
f) să lucreze împreună cu echipe de cercetători din cadrul IOSUD sau din cadrul unor unităţi de cercetare-dezvoltare care au încheiat acorduri sau parteneriate instituţionale cu IOSUD;
g) să participe la conferinţe sau congrese ştiinţifice, ateliere de lucru, şcoli de vară sau iarnă şi seminare naționale şi internaționale în problematica tezei sale de doctorat, în conformitate cu reglementările conducerii universității;
h) să participe la sesiunile de comunicări ştiinţifice organizate de şcoala doctorală sau/şi de IOSUD;
i) să fie informat cu privire la programul studiilor universitare de doctorat din cadrul şcolii doctorale;
j) să beneficieze, după caz, de organizarea doctoratului în cotutelă;
k) să solicite, pentru motive întemeiate, întreruperea activităților de doctorat, sau de prelungirea duratei programului de doctorat, conform legislaţiei în vigoare;
l) să solicite Consiliului şcolii doctorale schimbarea conducătorului de doctorat în cazul indisponibilității acestuia sau în alte situaţii prevăzute de lege;
m) să fie redistribuit altui conducător de doctorat din același domeniu de doctorat în cazul în care conducătorul de doctorat şi-a pierdut calitatea de conducător de doctorat, precum şi în cazul decesului conducătorului de doctorat;
n) să propună comisiei de îndrumare, dacă este cazul, modificarea titlului tezei de doctorat, cu cel puţin şase luni înainte de finalizarea acesteia, în vederea susţinerii publice.
(6) Studentul-doctorand are următoarele obligaţii:
a) să îndeplinească, în bune condiţii şi la timp, toate obligaţiile ce-i revin potrivit contractului de studii doctorale în vederea susţinerii la termenul stabilit a tezei de doctorat;
b) să respecte orarul stabilit împreună cu conducătorul de doctorat şi să îşi îndeplinească obligaţiile privind susţinerea rapoartelor periodice de prezentare a rezultatelor cercetării;
c) să achite taxa anuală pentru studii doctorale, propusă de Consiliul de administrație și Senatul Universității, în cuantum (9940 lei) la termenele stabilite, după cum urmează: 25% până la sfârșitul lunii octombrie, 25% până la sfârșitul lunii decembrie, 25% până la sfârșitul lunii martie, 25% până la sfârșitul lunii iunie; neachitarea taxei la termenele stabilite atrage după sine majorări de 0,1% pe zi; taxa anuală de studii doctorale se poate modifica, pe
parcursul derulării prezentului contract, ca urmare a propunerii Consiliului de Administrație și a Hotărârii Senatului USV.
d) neplata taxei de studii în termen de 10 zile de la data scadentă duce la exmatricularea de la activitățile doctorale, conform hotărârii Senatului Universității;
e) să-şi îndeplinească indicatorii de performanţă stabiliţi;
f) să prezinte rapoarte de activitate conducătorului de doctorat şi comisiei de îndrumare ori de câte ori i se solicită;
g) să respecte disciplina instituţională;
h) să frecventeze activităţile Şcolii doctorale, în conformitate cu Regulamentul în vigoare;
i) să respecte reglementările legale privind păstrarea secretului de stat sau a secretului de serviciu;
j) să pună la dispoziţie toate documentele necesare întocmirii dosarului de doctorat pentru a fi înaintat către CNATDCU;
k) să participe la sesiuni de comunicări ştiinţifice (conferinţe naţionale/internaţionale);
l) să publice, cu avizul conducătorului de doctorat, cel puţin trei lucrări științifice in extenso, din tematica tezei, în reviste sau volume ale conferințelor indexate în BDI recunoscute în domeniu. Una dintre cele 3 lucrări necesare poate fi echivalată cu un brevet de invenție național/soi/rasă în tematica tezei, înregistrat la OSIM. De asemenea, să fie prim autor la cel puțin două dintre lucrările publicate din tematica tezei. Criteriile minime pentru acordarea calificativelor tezelor de doctorat sunt stabilite de normele legale în vigoare;
m) să respecte legea drepturilor de autor pe toată durata desfășurării studiilor universitare de doctorat;
n) să-şi actualizeze permanent, datele personale și de contact, din fişa studentului-doctorand;
o) să menţină legătura permanent cu conducătorul de doctorat, în scopul asigurării unui caracter de continuitate a pregătirii şi unui flux normal al informaţiilor;
p) să confirme luarea la cunoştinţă a datelor comunicate de conducerea şcolii doctorale prin diferite mijloace;
q) să respecte etica de cercetare privind plagiatul, falsificarea şi fabricarea datelor experimentale
etc.
Art. 6. - GRANTUL DOCTORAL
a) Studiile universitare de doctorat se organizează cu finanțare de la bugetul de stat, pe bază
de grant doctoral sau cu taxă.
b) Grantul doctoral include costurile pentru programul de studii avansate şi pentru programul de cercetare pentru perioada legală a studiilor doctorale.
c) Finanțarea studiilor de doctorat poate fi realizată și de persoane juridice de drept privat sau de institute de cercetare-dezvoltare, pe baza unui contract cu instituția de învățământ superior
Art. 7. - LIMBA ÎN CARE SE REDACTEAZĂ ŞI SUSŢINE TEZA DE DOCTORAT
Teza de doctorat se va redacta şi se va susţine în limba română. Studentul-doctorand poate redacta teza şi într-o limbă de circulaţie internaţională, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Art.8. - TERMENUL DE FINALIZARE A TEZEI DE DOCTORAT
(1) Teza de doctorat se va finaliza, de regulă, până la data de 30 septembrie 2027.
(2) Numele și prenumele titularului tezei de doctorat, numele și prenumele conducătorului de doctorat, respectiv numele și prenumele membrilor comisiei de doctorat sunt date publice. Teza de doctorat este un document public. Aceasta se redactează și în format digital.
(3) Teza de doctorat și anexele sale vor fi disponibile pentru consultare 90 de zile calendaristice, înainte de susținerea publică, pe platforma națională gestionată de UEFISCDI, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în domeniul drepturilor de autor.
(4) După emiterea diplomei de doctor, teza de doctorat, în format tipărit, se arhivează la biblioteca instituției de învățământ superior, cu termen permanent.
Art.9. - CONDIŢIILE DE PRELUNGIRE A TERMENULUI DE FINALIZARE A TEZEI DE DOCTORAT
(1) Motivele pentru care poate fi întrerupt programul de pregătire sunt:
a) îmbolnăviri care îl pun pe studentul-doctorand în imposibilitatea de a-şi continua îndeplinirea obligaţiilor din contractul de studii universitare de doctorat;
b) probleme familiale deosebite care impun absența de la programul de doctorat;
c) alte situaţii care impun întreruperea, cu avizul conducătorului de doctorat. Pentru perioadele de întrerupere, doctoranzii nu primesc susţinere financiară.
(2) Motivele pentru care poate fi prelungit programul de pregătire sunt:
a) identificarea, pe timpul studiilor, a unor noi direcţii de cercetare legate de tema tezei, care nu au fost intuite la momentul elaborării programului de cercetare şi care presupun o aprofundare suplimentară;
b) alte situații care impun prelungirea, avizate de conducătorul de doctorat.
(3) În perioada de prelungire studentul-doctorand nu poate beneficia de susţinere financiară acordată din grantul doctoral.
Art. 10. - REZILIEREA CONTRACTULUI
Rezilierea contractului se face cu aprobarea IOSUD, din iniţiativa studentului-doctorand, în cazul în care acesta solicită retragerea de la studiile doctorale sau transferul la altă instituţie, sau din iniţiativa IOSUD, în cazul exmatriculării studentului-doctorand pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale privind programul de studii universitare de doctorat.
Art. 11. - ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Prezentul contract încetează la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, sau la momentul rezilierii.
Art. 12. - FORŢA MAJORĂ
a). Forţa majoră este definită de situaţii neprevăzute, independente de voinţa părţilor, care determină în mod irevocabil încetarea prezentului contract.
b). Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celorlalte părţi semnatare ale prezentului contract, în scris, în maximum cinci zile calendaristice de la apariţia forţei majore, iar dovada acesteia se va comunica în cel mult 15 zile calendaristice.
c). Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă, celelalte părţi neavând dreptul de a cere despăgubiri.
Art. 13. - MODIFICAREA CONTRACTULUI
Modificarea sau revizuirea contractului este un drept al IOSUD, şi se face în scris, prin act adiţional.
Art. 14. - RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
a). Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către părţi, atrag aplicarea măsurilor stabilite prin Regulamentul IOSUD.
b). În principiu, neînţelegerile dintre părţi se soluţionează pe cale amiabilă, conform legislaţiei în vigoare.
c). Prin semnarea prezentului contract studentul-doctorand declară că este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conform legii de către U.S.V. Iași (pentru a beneficia de facilități de transport, de asistență medicală etc.).
Art. 15.
În baza Regulamentului European 679/2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și a art. 71 alin. 12-17 din Legea nr. 199/2023 - Legea învăţământului superior, având în vedere că teza de doctorat, odată finalizată, va reprezenta un document public, conducătorul de doctorat și studentul doctorand își dau acordul expres pentru publicarea implicită a numelor și prenumelor acestora, în relație cu teza de doctorat – fie că diseminarea acesteia va fi în format scris sau digital.
Încheiat astăzi, ........................, la sediul USV Iaşi, în 3 (trei) exemplare originale, identice, câte unul pentru fiecare parte contractantă. Anexele 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezentul contract.