COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE
COMISIA NATIONALA PENTRU CONTROLUL ACTIVITATILOR NUCLEARE
NCM-12
NORME PRIVIND CERINŢELE SPECIFICE PENTRU SISTEMELE DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII APLICATE LA PRODUCEREA ŞI UTILIZAREA SOFTURILOR PENTRU CERCETARE, PROIECTARE, ANALIZE ŞI CALCULE DESTINATE INSTALAŢIILOR
NUCLEARE au fost aprobate prin Ordinul Presedintelui CNCAN nr. 76/30.05.2003 si publicate in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I, nr. 681bis / 26.09.2003
NORME PRIVIND CERINŢELE SPECIFICE PENTRU SISTEMELE DE MANAGEMENT AL CALITĂŢII APLICATE LA PRODUCEREA ŞI UTILIZAREA SOFTURILOR PENTRU CERCETARE, PROIECTARE, ANALIZE ŞI CALCULE DESTINATE INSTALAŢIILOR NUCLEARE
Scop
CAPITOLUL I GENERALITĂŢI
a) programele de calculator folosite la controlul sistemelor de securitate ale centralei sau sistemelor de control operaţional;
b) bazele de date şi programele de coordonare
Art. 1. - (1) Prezentele norme sunt emise în conformitate cu prevederile Legii nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a stabili cerinţele specifice pentru sistemul de management al calităţii aplicat în controlul programelor de calculator utilizate în activităţile de analize de securitate nucleara şi radiologica, cercetare-dezvoltare şi proiectare şi calcule destinate instalaţiilor nucleare.
(2) Prezentele norme fac parte din normele privind sistemele de management al calităţii aplicate instalaţiilor nucleare.
Domeniu de aplicabilitate
Art. 2. - Prezentele norme se aplică activităţilor de proiectare, dezvoltare, întreţinere, modificare şi utilizare a programelor de calculator care sunt utilizate în aplicaţiile destinate instalaţiilor nucleare.
Art. 3. - Prezentele norme se aplică programelor de calculator destinate următoarelor activităţi:
a) proiectarea şi analiza structurilor, sistemelor, echipamentelor şi componentelor cu funcţii de securitate nucleara, aşa cum sunt cerute de utilizator;
b) analize deterministice si probabilistice de securitate nucleara şi studii de fiabilitate;
c) calcule de fizica reactorului şi de management al combustibilului nuclear;
d) calcule de radioprotecţie şi atribuire de doze
e) transferul de date între programele de calculator sau între calculele preliminare şi finale asociate activităţilor de la punctele a)- d).
Art. 4. - (1) Cerinţele prezentelor norme nu se aplică pentru următoarele programe de calculator:
si desfăşurare, disponibile comercial;
c) programele de calculator pentru desene, schiţe şi grafice asistate de calculator, disponibile comercial;
d) sistemele de compilare, interpretare şi operare calculator, disponibile comercial;
e) bibliotecile matematice uzuale, disponibile comercial.
(2) Activităţile de interpretare sau aplicare a rezultatelor programelor de calculator în activităţile de cercetare-dezvoltare, proiectare şi analiză, nu se supun cerinţelor prezentelor norme. Aceste activităţi trebuie să respecte prevederile normelor privind cerinţele specifice pentru sistemele de management al calităţii aplicate activităţilor de cercetare – dezvoltare în domeniul nuclear şi prevederile normelor privind cerinţele specifice pentru sistemele de management al calităţii aplicate la proiectarea instalaţiilor nucleare.
Definiţii
Art. 5. - Definiţiile din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare, cu modificările şi completările ulterioare şi din normele privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare, se aplică şi prezentelor norme.
CAPITOLUL II MANAGEMENTUL SISTEMULUI
Cerinţe pentru sistemul de management al calităţii
Art. 6. - Organizaţia responsabilă care desfasoara activităţile de proiectare, dezvoltare, întreţinere, modificare şi utilizare a programelor de calculator utilizate în activităţile de calcul analitic,
1
cercetare-dezvoltare şi proiectare destinate instalaţiilor nucleare, trebuie să instituie, dezvolte şi menţină un sistem de management al calităţii în care să se integreze şi următoarele cerinţe:
a) cerinţele prevăzute în normele privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare;
b) cerinţele specifice din prezentele norme.
Art. 7. - Activităţile enumerate la art. 2 nu pot fi desfăşurate de organizaţiile responsabile decât în cazul în care sistemele de management al calităţii ale acestora sunt autorizate de CNCAN pentru activitatea respectiva, în conformitate cu normele privind autorizarea sistemelor de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare. Sistemul de management al calităţii
Art. 8. - Organizaţia responsabilă trebuie să dezvolte şi să implementeze un sistem de management al calităţii care să includă mijloacele generale de planificare, conducere, realizare şi evaluare a activităţilor privind programele de calculator.
Art. 9. - (1) Manualul calităţii, care descrie sistemul de management al calităţii aplicabil activităţilor privind utilizarea programelor de calculator, trebuie să respecte prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.
(2) Manualul calităţii trebuie să descrie modul în care organizaţia responsabilă conduce activităţile de proiectare, dezvoltare, întreţinere, modificare si utilizare a programelor de calculator.
Politica calităţii
Art. 10. - Conducerea organizaţiei producătoare sau utilizatoare de softuri specializate trebuie să emită in scris politica de calitate referitoare la activităţile privind utilizarea programelor de calculator, in conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
Aplicarea gradată
Art. 11. - Sistemul de management al calităţii trebuie aplicat gradat în funcţie de importanţa pentru securitatea nucleara a programelor de calculator, în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
Organizarea si responsabilitatea
Art. 12. - (1) Organizarea desfaşurării activităţilor legate de utilizarea programelor de calculator trebuie să fie documentată în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de
management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.
(2) Documentele organizatorice trebuie să descrie următoarele:
a) structura organizatorică;
b) responsabilităţile funcţiilor implicate;
c) nivelurile de autoritate;
d) interfeţele interne şi externe.
Art. 13. - (1) Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să nominalizeze persoana din conducerea organizaţiei care are sarcina proiectării, dezvoltării si întreţinerii sistemului de management al calităţii si a monitorizării stadiului implementării.
(2) Persoana responsabilă de la al. (1) trebuie să deţină suficiente resurse în interiorul organizaţiei care utilizează programe de calculator pentru delegarea autorităţii de realizare a unor activităţi specifice.
Art. 14. - (1) Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să stabilească entitatea organizatorică responsabilă pentru evaluarea independentă a sistemului de management al calităţii care să îndeplinească prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
(2) Personalul entităţii organizatorice de la al. (1) trebuie să deţină suficientă autoritate şi libertate de organizare pentru ca:
a) să identifice deficienţele legate de implementarea sistemului de management al calităţii;
b) să iniţieze şi să recomande soluţii pentru aceste deficienţe;
c) să confirme implementarea şi eficienţa acestor soluţii.
(3) Personalul acestei entitaţi organizatorice trebuie să aibă acces la acel nivel de conducere care să asigure că acţiunile cerute pentru implementarea sistemului de management al calităţii sunt îndeplinite.
Art. 15. - Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat care asigură întreţinerea unui program de calculator trebuie să numească o persoană care să acţioneze ca responsabil de program.
Pregătirea si calificarea personalului
Art. 16. - Personalul responsabil pentru activităţile de utilizare a programelor de calculator trebuie să fie competent pentru a realiza sarcinile încredinţate.
Art. 17. - (1) Criteriile de selecţie şi calificare pentru personalul implicat in activităţile privind utilizarea programelor de calculator trebuie să fie stabilite pe baza nivelurilor de competenţa necesare.
(2) Aceste criterii trebuie să includă definirea pregătirii minime, a experienţei si a calificării de bază care să permită înţelegerea consecinţelor de securitate nucleară si radioprotecţie a activităţii desfăşurate.
Art. 18. - (1) Programele de instruire trebuie să fie dezvoltate sistematic şi implementate pentru a se asigura că este realizată şi menţinută competenţa personalului.
(2) Programele de instruire trebuie să fie analizate periodic şi după caz actualizate pentru a corespunde stadiului de realizare a programelor de calculator.
Controlul interfeţelor
Art. 19. - Conducerea organizaţiei responsabile utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să identifice şi controleze interfeţele interne şi externe.
Art. 20. - Interfeţele pe care organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să le definească şi controleze trebuie să includă relaţiile cu:
a) deţinătorul instalaţiei nucleare, participanţi sau contractori, după caz;
b) organizaţia care utilizează rezultalele programului de calculator;
c) organizaţia responsabilă pentru proiectare;
d) organizaţiile subcontractate care participă la validarea programelor de calculator sau alte activităţi specifice privind proiectarea, dezvoltarea, întreţinerea, modificarea si utilizarea programelor de calculator;
e) CNCAN si alte organizaţii de reglementare.
Neconformităţi
Art. 21. - Organizaţia responsabilă trebuie să documenteze un proces de identificare, analiză si decizie a neconformităţilor în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
Art. 22. - Neconformităţile cu posibil impact asupra securităţii nucleare a instalaţiei nucleare trebuie raportate CNCAN.
Acţiuni corective
Art. 23. - Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să stabilească şi să documenteze un proces de identificare, urmărire si control al acţiunilor corective rezultate ca urmare a evaluării neconformitatilor, activităţilor şi proceselor în conformitate cu cerinţele prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare. Controlul documentelor
Art. 24. - Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să stabilească un proces documentat de control al documentelor în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
Controlul înregistrărilor
Art. 25. - (1) Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să stabilească un sistem documentat de
identificare, control şi păstrare a înregistrărilor, în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea şi dezafectarea instalaţiilor nucleare.
(2) Procesul trebuie să includă aspectele legate de clasificarea, recepţia, indexarea, depozitarea, regăsirea si destinaţia finala a înregistrărilor.
Art. 26. - (1) Perioadele de păstrare pentru înregistrările legate de programele de calculator trebuie definite de organizaţia responsabilă si aprobate de deţinătorul instalaţiei nucleare, cu acordul CNCAN.
(2) Clasificarea in funcţie de perioada de reţinere şi arhivarea corespunzătoare a înregistrărilor trebuie să asigure regăsirea cu uşurinţă a informaţiilor pentru o viitoare utilizare.
Evaluarea sistemului de management al calităţii
Art. 27. - Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să îndeplineacă cerinţele privind autoevaluarea conducerii în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
Art. 28. - (1) Suplimentar autoevaluării organizaţiile responsabile utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să efectueze analiza oficială anuală a eficientei sistemului de management al calităţii.
(2) Analiza trebuie condusă de managerul organizaţiei responsabile.
Art. 29. - Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să îndeplinească cerinţele privind evaluările independente în conformitate cu prevederile normelor privind cerinţele generale pentru sistemele de management al calităţii aplicate la realizarea, funcţionarea si dezafectarea instalaţiilor nucleare.
CAPITOLUL III
CERINŢE PENTRU PROGRAME DE CALCULATOR
Aplicabilitate
Art. 30. - (1) Pentru programele de calculator dezvoltate şi care nu au suferit modificări înainte de intrarea în vigoare a prezentelor norme, cerinţele capitolului IV,
„Proiectarea si dezvoltarea programelor de calculator” si ale capitolului IX, „Documentaţie”, secţiunea II, „Documentaţia de proiectare şi de dezvoltare a programului de calculator” nu se aplică.
(2) În cazul în care, un astfel de program de calculator este utilizat în analize noi, semnificative de securitate nucleară sau autorizare, utilizatorul trebuie să pregătească un plan care să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) să identifice măsura în care programul de calculator corespunde cerinţelor capitolului IV,
„Proiectarea şi dezvoltarea programelor de calculator” şi ale capitolului IX,
„Documentaţie”, secţiunea II, „Documentaţia de proiectare şi de dezvoltare a programului de calculator”;
b) să asigure justificarea neconformităţii faţă de cerinţele descrise la capitolul IV, „Proiectarea şi dezvoltarea programelor de calculator” şi capitolul IX, „Documentaţie”, secţiunea II,
„Documentaţia de proiectare şi de dezvoltare a programului de calculator” din prezentele norme;
c) să definească activităţile de verificare care trebuie efectuate şi verificările necesare;
d) să planifice efectuarea activităţilor de verificare.
Clasificarea modificărilor
Art. 31. - Clasificarea modificărilor programului de calculator ca semnificative sau nu, trebuie să fie justificata, documentată si aprobată conform cerinţelor capitolului VI, „Controlul modificărilor”.
CAPITOLUL IV PROIECTAREA SI DEZVOLTAREA PROGRAMELOR DE CALCULATOR
Generalităţi
Art. 32. - (1) Orice etapa majora în dezvoltarea programelor de calculator trebuie urmată de verificarea confirmării îndeplinirii cerinţelor.
(2) Verificarea trebuie efectuată de personal calificat corespunzător, care nu a participat în etapa de dezvoltare a programului de calculator.
(3) Orice discrepanţă trebuie corectată sau explicată, justificată şi aprobată de către autoritatea identificată în planul de dezvoltare. Definirea problemei
Art. 33. - Problema care trebuie să fie rezolvată printr-un program de calculator, trebuie să fie documentată în conformitate cu cerinţele art. 53.
Plan de dezvoltare
Art. 34. - (1) Pentru dezvoltarea unui program de calculator, organizaţia responsabilă producătoare de soft specializat trebuie să elaboreze, să revizuiască atunci când este necesar şi să implementeze un plan de dezvoltare.
(2) Planul de dezvoltare trebuie documentat în conformitate cu cerinţele art. 54.
Baza teoretica a programului de calculator şi verificarea acesteia
Art. 35. - (1) Baza teoretica şi aparatul matematic pentru soluţionarea unei probleme trebuie documentată în conformitate cu cerinţele art. 62.
(2) Baza teoretică şi aparatul matematic pentru soluţionarea unei probleme trebuie verificată
pentru a se asigura că este corespunzătoare aplicaţiei preconizate a programului de calculator.
(3) Personalul care efectuează verificarea trebuie să fie calificat şi diferit de cel care a participat la documentarea bazei teoretice.
(4) Verificarea activităţilor trebuie documentată în conformitate cu cerinţele art. 57.
Cerinţe specifice si verificarea acestora
Art. 36. - Cerinţele specifice ale programului de calculator trebuie elaborate în conformitate cu prevederile art. 55, înainte de a începe proiectarea programului de calculator.
Art. 37. - (1) Cerinţele specifice trebuie să fie verificate pentru a se asigura că sunt complete şi corespund enunţului problemei.
(2) Personalul care efectuează verificarea trebuie să fie calificat şi independent de acela care elaborează cerinţele specifice.
(3) Activităţile de verificare trebuie documentate în conformitate cu cerinţele art. 57.
Proiectarea programului de calculator şi verificarea acestuia
Art. 38. - (1) Proiectul programului de calculator trebuie să fie documentat conform cerinţelor art. 56.
(2) Documentarea trebuie realizată astfel încât să demonstreze modul în care au fost respectate cerinţele specifice.
Art. 39. - (1) Proiectul trebuie să fie verificat pentru a se asigura că acesta corespunde cerinţelor specifice.
(2) Personalul care realizează verificarea trebuie să fie calificat şi independent de cel care realizează proiectul.
(3) Activităţile de verificare trebuie documentate în conformitate cu prevederile art. 57.
Codificarea programului de calculator şi verificarea acestuia
Art. 40. - Etapa de codificare constă în transpunerea proiectului în limbajul calculatorului, depanarea programului de calculator rezultat şi integrarea modulelor programului de calculator.
Art. 41. - (1) Verificarea codificării trebuie realizată în conformitate cu prevederile planului de dezvoltare.
(2) Personalul care realizează verificarea trebuie să fie calificat şi independent de cel care realizează codificarea.
(3) Activităţile de verificare trebuie să fie documentate în conformitate cu prevederile art. 57.
(4) Pentru verificare pot fi utilizate următoarele metode:
a) analiza integrală de profunzime;
b) reluare independentă a textului unui program de calculator;
c) analiza matematică a funcţiilor programului de calculator;
d) verificarea funcţională.
Analiza incertitudinilor
Art. 42. - (1) Pe perioada proiectării programului de calculator şi codificării pot fi generate incertitudini în ceea ce priveşte
rezultatele programului de calculator, datorită unor cauze diverse, cum ar fi modelele si tehnicile numerice de soluţionare folosite, acurateţea relaţiilor empirice şi inexactităţile bibliotecii de funcţii.
(2) Cauzele unor astfel de incertitudini trebuie să fie identificate în documentele de proiectare specificate la capitolul IX, „Documentaţie”.
(3) Când este posibil, mărimea acestor incertitudini trebuie:
a) estimată si documentată separat;
b) estimată în concordanţă cu limitele generale de incertitudine, ca parte a acestora, în conformitate cu cerinţele capitolului VII,
„Validarea”.
Validarea programelor de calculator
Art. 43. - Validarea programelor de calcul trebuie realizată în conformitate cu cerinţele capitolului VII, „Validarea” şi rezultatele trebuie documentate conform prevederilor art. 63.
Documentaţia suport
Art. 44. - Pentru utilizarea şi întreţinerea programelor de calculator trebuie elaborată ocumentaţia suport, în conformitate cu prevederile art. 58 si capitolului IX, „Documentaţie”, secţiunea III, „Documentele de utilizare”.
CAPITOLUL V MANAGEMENTUL CONFIGURAŢIEI
Art. 45. - (1) Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să identifice configuraţia programelor de calculator.
(2) Trebuie menţinută integritatea, identificarea şi regăsirea seturilor individuale de componente ale programelor de calculator.
(3) Componentele tipice ale programului de calculator trebuie să contină:
a) codul sursa;
b) sistemul de operare, compilatorul, biblioteca de funcţii, modulele obiect, codul executabil şi instrucţiuni folosite cu compilatorul şi editorul de legături;
c) documentele programului de calculator definite în conformitate cu prevederile capitolului IX, „Documentaţie”.
(4) Fiecare configuraţie a programului de calculator trebuie identificată în mod unic, folosind o convenţie definită de nominalizare.
(5) Modificarea oricărei componente a programului de calculator reprezintă o noua configuraţie.
CAPITOLUL VI CONTROLUL MODIFICĂRILOR
Art. 46. - (1) Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat care efectuează o modificare a unei componente a configuraţiei trebuie să identifice şi să aibă acces la toate informaţiile necesare pentru a
înţelege scopul şi proiectul versiunii de program de calculator care a fost modificată şi să implementeze un sistem de control a modificărilor.
(2) Sistemul de control al modificărilor trebuie să includă:
a) identificarea motivelor modificării;
b) specificarea versiunii care se modifică şi identificarea noii versiuni propuse;
c) clasificarea modificărilor ca semnificative sau nu şi justificarea corespunzătoare;
d) analiza şi aprobarea modificărilor propuse;
e) elaborarea planului de control pentru modificările semnificative, în conformitate cu cerinţele de la art. 54;
f) specificarea cerinţelor pentru modificările semnificative, în conformitate cu cerinţele de la art. 55;
g) documentarea modificărilor şi a verificării acestora, incluzând impactul tehnologic al modificărilor semnificative asupra celorlaltor parţi ale programului de calculator, în conformitate cu cerinţele de la art. 64;
h) arhivarea şi distribuirea noii versiuni pentru utilizare.
CAPITOLUL VII VALIDAREA
Art. 47. - (1) Organizaţia responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să asigure validarea programelor de calculator prin furnizarea informaţiilor necesare care să permită determinarea limitelor de incertitudine acceptabile corespunzătoare aplicaţiei avute în vedere.
(2) Metodele de validare trebuie să includă comparaţia rezultatelor programului de calculator cu:
a) datele experimentale;
b) datele de punere în funcţiune şi experienţa de exploatare;
c) rezultatele calculelor de mână;
d) soluţii la probleme standardizate sau consemnate anterior;
e) soluţii matematice finalizate;
f) rezultatele altor programe de calculator validate.
(3) Rezultatele validării trebuie să ia în considerare acurateţea informaţiilor în raport cu care s-a făcut validarea programului de calculator.
(4) Rezultatele validării programului de calculator trebuie să fie reproductibile şi documentate, în conformitate cu prevederile art. 63.
(5) Validarea programului de calculator trebuie realizată de personal calificat.
(6) Rapoartele de validare trebuie analizate de personal calificat care nu a participat la activitatea de validare.
CAPITOLUL VIII UTILIZAREA PROGRAMELOR DE
CALCULATOR
Cerinţe pentru utilizare
Art. 48. - Organizaţiile responsabilă utilizatoare sau producătoare de soft specializat trebuie să asigure utilizarea corespunzătoare a programelor de calculator, respectând următoarele cerinţe:
a) programele de calculator trebuie validate pentru utilizarea destinată;
b) trebuie analizate doar acele stări fizice care sunt în limitele documentate de aplicabilitate ale programului de calculator;
c) datele de intrare trebuie verificate pentru a avea siguranţa că sistemul fizic sau procesul analizat este adecvat reprezentat;
d) originile si sursele datelor de intrare trebuie documentate intr-o formă care să permită analiza independenta;
e) configuraţia programului de calculator şi datele de intrare trebuie identificate astfel încât rezultatele să poată fi reproduse;
f) rezultatele produse de programul de calculator trebuie analizate pentru a confirma că acestea sunt corecte;
g) trebuie specificate calificările utilizatorului şi să fie asigurată pregătirea profesională a acestuia pentru a minimiza efectul dependenţei utilizatorului.
Utilizarea experienţei dobândite
Art. 49. - (1) Destinatorul individual primar al unui program de calculator trebuie să distribuie informaţii la ceilalţi utilizatori despre:
a) noile dezvoltări de programe de calculator;
b) erori sau deficienţe găsite în programul de calculator sau documentaţia asociată acestuia.
(2) Utilizatorii si organizaţiile care dezvoltă programul de calculator trebuie să informeze deţinătorul individual primar al programului de calculator despre orice eroare sau deficienţă descoperită în programul de calculator sau în documentaţia asociată acestuia.
Transferurile programului de calculator
Art. 50. - În cazul transferului fizic sau electronic al programului de calculator dintr-o locaţie în alta, organizaţia sau grupul care îl recepţionează trebuie să verifice primirea versiunii specificate şi funcţionarea programului de calculator.
CAPITOLUL IX DOCUMENTAŢIE SECŢIUNEA I PREZENTARE GENERALA
Art. 51. - (1) Documentaţia programelor de calculator trebuie să fie alcătuită din două categorii principale, denumite documentaţie de proiectare si de dezvoltare a programului, corespunzător cerinţelor din secţiunea II,
„Documentaţia de proiectare şi de dezvoltare a programului” şi documentaţia de utilizare,
corespunzător cerinţelor din secţiunea III,
„Documentele de utilizare”.
(2) Documentaţia poate fi prezentată, în mod corespunzător, într-unul sau mai multe documente separate şi trebuie să identifice versiunea specifica a programului de calculator căruia îi este destinată.
(3) Documentaţia trebuie analizată si aprobată de personal calificat care a participat la redactarea acesteia.
SECŢIUNEA II DOCUMENTAŢIA DE PROIECTARE ŞI DE
DEZVOLTARE A PROGRAMULUI DE CALCULATOR
Prezentare generala
Art. 52. - Documentaţia de proiectare şi de dezvoltare a programului de calculator trebuie să includă:
a) definirea problemei care trebuie rezolvată prin programul de calculator;
b) planul de dezvoltare a programului de calculator;
c) manualul teoretic;
d) specificarea cerinţelor;
e) descrierea proiectului;
f) rapoartele de verificare;
g) manualul programatorului;
h) raportul de validare.
Definirea problemei
Art. 53. - (1) Problema care trebuie rezolvată prin programul de calculator trebuie documentată.
(2) Terminologia sau orice convenţie utilizată trebuie explicată.
Planul de dezvoltare programe de calculator Art. 54. - Planul de dezvoltare a programului de calculator trebuie să conţină, sau să referenţieze documentele care furnizează următoarele informaţii:
a) divizarea planului de dezvoltare a programului de calculator în module flexibile uşor de manevrat şi desemnarea responsabilităţilor corespunzătoare, incluzând autoritatea de analiză si aprobare;
b) succesiunea şi programarea activităţilor care trebuie efectuate, etapele importante şi datele de ieşire;
c) instrumentele, tehnicile şi metodologiile care trebuie utilizate;
d) activităţile de analiză, testare, verificare şi validare care trebuie efectuate, metodele care trebuie utilizate şi raţiunea alegerii acestora;
e) mijloacele pentru asigurarea independenţei între personalul de execuţie şi de verificare a activităţilor;
f) mijloacele pentru rezolvarea neconformităţilor;
g) componentele programelor de calculator care vor fi dezvoltate de subcontractori si cerinţele sistemului de management al calităţii corespunzător;
h) metodele de control a interfeţelor între colaboratorii care participă la dezvoltarea programului de calculator, incluzând deţinătorul instalaţiei nucleare sau reprezentantul acestuia;
i) identificarea documentelor care trebuie elaborate ca parte a procesului de dezvoltare a programului de calculator, o descriere a scopului şi conţinutului acestora şi identificarea responsabilităţilor pentru producerea, analiza şi aprobarea documentelor;
j) identificarea metodelor de coordonare a configuraţiei.
Specificarea cerinţelor
Art. 55. - Specificarea cerinţelor trebuie să precizeze:
a) numele programului de calculator;
b) funcţiile programului de calculator;
c) cerinţele de interfaţă între calculator, programul de calcul şi utilizator;
d) cerinţele sistemului de operare;
e) cerinţele pentru viteza de calcul a calculatorulul;
f) cerinţele de portabilitate;
g) cerinţele pentru tipul şi mărimea fişierului;
h) cerinţele pentru intrări si ieşiri;
i) cerinţele structurii de date şi ale fluxului de date;
j) limbajul de programare;
k) modelele fizice sau matematice impuse sau algoritmii numerici;
l) cerinţele privind detectarea şi controlul erorilor;
m) obiectivele precise;
n) cerinţe pentru practicile de programare.
Prezentarea proiectului
Art. 56. - (1) Prezentarea proiectului trebuie să descrie modul în care cerinţele specificate au fost îndeplinite.
(2) Aceasta trebuie să furnizeze următoarele informaţii:
a) identificarea algoritmilor;
b) structura programului de calculator, incluzând structurile de date şi diagrama programului de calculator;
c) descrierea modulelor şi a interfeţelor dintre module;
d) biblioteca de funcţii.
Rapoartele privind verificarea
Art. 57. - (1) Rapoartele privind verificarea trebuie să confirme că activităţile de verificare stabilite, atât in planul de dezvoltare programe, cât şi în planul de control al modificărilor, au fost îndeplinite corespunzător.
(2) Rapoartele privind verificarea trebuie să contină:
a) cerinţele conform cărora elementele sunt verificate;
b) metodele şi criteriile de acceptare utilizate;
c) rezultatele verificării;
d) dispunerea anomaliilor.
Manualul programatorului
Art. 58. - Manualul programatorului trebuie să includă informaţii despre:
a) diagrama şi structura programului de calculator;
b) modul în care teoria a fost transpusă prin codificare;
c) modalitatea de modificare şi întreţinere a programului de calculator;
d) convenţiile privind practicile de programare, cum ar fi denumirile variabilelor şi comentariile din programul de calculator.
SECŢIUNEA III DOCUMENTELE DE UTILIZARE
Prezentare generala
Art. 59. - Documentele de utilizare trebuie să includă:
a) rezumatul programului de calculator;
b) manualul teoretic;
c) manualul utilizatorului;
d) raportul de validare;
e) versiunea înregistrării urmărite.
Rezumatul programului de calculator
Art. 60. - (1) Rezumatul programului de calculator trebuie să conţină un sumar al scopului, capabilitaţilor, condiţiilor de operare şi al limitelor programului de calculator.
(2) Rezumatul trebuie să includă:
a) numele programului de calculator;
b) identificarea versiunii;
c) o scurta descriere a problemei rezolvate;
d) configuraţia aplicabilă a componentelor.
Manualul teoretic
Art. 61. - (1) Manualul teoretic trebuie să descrie fundamentele teoretice şi matematice ale programului de calculator.
(2) Conţinutul manualului teoretic trebuie să includă următoarele:
a) ecuaţiile teoretice şi matematice;
b) ipoteze si constrângeri;
c) tehnicile de soluţionare şi raţiunile pentru alegerea acestor tehnici, cum ar fi cerinţele privind precizia şi alte limitări;
d) orice corelări empirice, domeniul acestora de aplicare şi incertitudinile asociate acestora;
e) referinţele aplicabile existente.
Manualul utilizatorului
Art. 62. - (1) Manualul utilizatorului trebuie să conţină informaţiile necesare care să permită rularea efectivă a programului de calculator.
(2) Aceste informaţii trebuie să includă următoarele:
a) instrucţiuni de instalare şi rulare a programului de calculator;
b) descrierea caracteristicilor, capabilităţii şi opţiunilor;
c) descrierea intrărilor si ieşirilor;
d) descrierea mesajelor de eroare şi de avertizare, interpretarea lor şi acţiunile corective recomandate;
e) identificarea valorilor încorporate si pierdute;
f) descrierea limitărilor şi restricţiilor;
g) eşantioane care ilustrează utilizarea componentelor şi modulelor.
(3) Pot fi incluse formulare care pot fi completate de utilizatori pentru raportarea problemelor şi pentru solicitarea imbunătăţirilor.
Raportul de validare
Art. 63. - Raportul de validare trebuie să conţină:
a) declaraţia privind aplicaţia pentru care programul de calculator este validat;
b) o descriere a metodelor utilizate;
c) identificarea datelor conform cărora s-a făcut validarea;
d) intrările şi ieşirile programului de calculator;
e) rezultatele validării;
f) evaluarea rezultatelor validării evidenţiind precizia şi limitele incertitudinii programului de calculator.
Versiunea înregistrării urmărite
Art. 64. - (1) Versiunea înregistrării urmărite trebuie să documenteze relaţiile dintre versiunile configuraţiei.
(2) Pentru fiecare modificare a versiunii trebuie introduse următoarele în versiunea înregistrării urmărite:
a) identificarea versiunii care a fost modificată şi a noii versiuni;
b) motivul modificării;
c) semnificaţia modificării şi fundamentarea încadrării;
d) identificarea iniţiatorului modificării;
e) data emiterii noii versiuni;
f) componentele programului de calculator modificate;
g) descrierea modificărilor şi referirile la documente care conţin informaţii detaliate, acolo unde este cazul;
h) metode de verificare utilizate şi, unde este cazul, validarea noii versiuni;
i) locaţia unde programul de calculator este arhivat;
j) lista celorlalte documente legate de programul de calculator care au fost revizuite.
CAPITOLUL X DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE
Art. 65. - Prezentele norme intră in vigoare in termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Art. 66. - (1) Până la termenul prevăzut la art. 65, organizaţiile responsabile pentru producerea şi utilizarea programelor de calculator folosite în activităţile de analize de securitate nucleară şi radiologică, cercetare-dezvoltare şi proiectare şi calcule destinate instalaţiilor nucleare trebuie să ia masurile necesare de implementare
a cerinţelor din prezentele norme în activităţile desfăşurate.
(2) Dacă implementarea presupune modificarea documentelor programului de asigurarea calităţii, documentele revizuite trebuie transmise la CNCAN pentru aprobare.