Capitolul l.
A N E X A III
Contract de delegare de gestiune prin concesiune a serviciului de salubrizare menajeră a Municipiului Suceava
Între:
Capitolul l.
Părţi contractante
MUNICIPIULUI SUCEAVA, cu sediul în Suceava, b-dul 1 Mai nr. 5A, telefon/fax 0000.000000/ 520593, cod fiscal 4244792, cont trezorerie 246302204244792 şi/sau XX00XXXX00000000000XXXXX, Xxx Xxxxx, având funcţia de Primar, împuternicit să reprezinte interesele unităţii administrativ- teritoriale prin dispoziţiile art. 62, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, modificată şi completată, în calitate de Concedent, pe de o parte, şi
S.C. Cod Unic de Înregistrare cu sediul principal în
str. nr.
judeţ/sector reprezentată prin
de în calitate de Concesionar.
având funcţia
La sediul concedentului, în temeiul prevederile Legii serviciilor xxxxxxxxxx xx xxxxxxxxx xxxxxxx xx. 00/0000, xxxxxxxxxxx, a Legii a serviciului de salubrizare a xxxxxxxxxxxxx xx. 000/0000, xxxxxxxxxxx, a OUG. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, a prevederilor HG. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, a HG 71/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii şi a Hotărârii Consiliului Local privind aprobarea delegării a serviciului public de salubrizare menajera, a studiului de oportunitate a Caietului de sarcini privind concesionarea serviciului public de salubrizare menajeră şi a contractului de servicii de salubrizare menajeră a municipiului Suceava nr. din s-a încheiat prezentul contract de concesiune.
Capitolul ll.
Obiectul contractului
Art. 1. Obiectul contractului de concesiune este exploatarea serviciului public de salubrizare menajeră în conformitate cu obiectivele beneficiarului.
Art. 2. Serviciul de salubrizare menajeră cuprinde următoarele activităţi:
a) colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, făfă a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice, electronice, baterii şi acumulatori,
b) colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, gererate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora,
c) sortarea deşeurilor municipale şi a deşeurilor similare în staţiile de sortare.
Art. 3. Obiectivele concedentului sunt:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor prin promovarea calităţii şi eficienţei acestor servicii;
b) promovarea calităţii şi eficienţei acestor servicii;
c) dezvoltarea durabilă a serviciilor;
d) protecţia mediului înconjurător.
Art. 4. Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii sunt următoarele: a) bunuri de retur ………………………………………………………………………..
b) bunuri de preluare ……………………………………………………………………..
c) bunuri proprii ……………………………………………………………………………
Capitolul lll.
Dispoziţii generale
Art. 5. Contractul de concesiune are ca anexe obligatorii următoarele:
a) caietul de sarcini;
2) inventarul bunurilor proprietate publică şi privată aferente serviciului;
3) procesul verbal de predare-preluare a serviciului delegat.
4) regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare al Municipiului Suceava .
5) oferta concesionarului.
Art. 6. (1) Autorităţile administraţiei publice locale păstrează prerogativele privind adoptarea politicilor şi a strategiilor de dezvoltare a serviciilor de salubrizare, precum şi dreptul de a urmări, controla şi de a supraveghea îndeplinirea obligaţiilor privind realizarea serviciilor de salubrizare:
a) respectarea şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de operatorii de salubrizare;
b) calitatea serviciilor prestate/furnizate;
c) parametrii serviciilor furnizate/prestate;
d) modul de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau modernizare a infrastructurii edilitar-urbane aferente serviciilor de salubrizare încredinţată prin contractul de concesiune;
(2) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunale are sarcina de a monitoriza modul de respectare a obligaţiilor stabilite în contractele de delegare a gestiunii în special cu privire la: respectarea indicatorilor de performanţă, ajustarea periodică a tarifelor conform formulelor de ajustare, asigurarea protecţiei utilizatorilor şi exploatarea eficientă a patrimoniului public şi/sau privat afectat serviciilor.
(3) la încheierea contractelor de prestări servicii se vor menţiona standardele, normativele, preţurile şi tarifele în vigoare la data încheierii contractelor.
Capitolul lV. Termenul
Art. 7. Durata contractului este 12 de ani, începând de la data de .............................................
Capitolul V. Nivelul redevenţei
Art. 8. Redevenţa anuală calculată la durata contractului va fi plătită în conformitate cu Caietul de sarcini, până la data de 15 ale lunii martie.
Art. 9. Concesionarul are obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data semnării contractului de delegare a gestiunii, să depună cu titlu de garanţie, suma de 20.000 lei.
Capitolul Vl. Plată redevenţei
Art.10. (1) Sumele prevăzute la art. 8 si 9 vor fi plătite prin filă CEC, ordin de plată, în contul nr. RO27TREZ59121A300530XXXXX deschis la Trezoreria municipiului Suceava.
(2) Redevenţa se va plăti anual până la data de 15 martie a fiecărui an pentru anul financiar respectiv. Redevenţa aferentă primului an financiar se va plăti la data semnării contractului de concesiune.
(3) În cazul în care concesionarul nu achită redevenţa în termenul mai sus prevăzut, acesta datorează majorări de întârziere în procentul aplicabil obligaţiilor fiscale, astfel cum este reglementat de legislaţia în materie.
Drepturile concesionarului
Capitolul Vll.
Drepturile părţilor
Art. 11. Operatorul are următoarele drepturi:
1) De a exploata, în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile, activităţile şi serviciile publice ce fac obiectul contractului de concesiune.
2) De a încasa contravaloarea serviciului prestat.
3) De a iniţia modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării reglementărilor şi/sau a condiţiilor tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia.
4) Concesionarul are dreptul de a folosi şi de a culege fructele bunurilor ce fac obiectul concesiuni, potrivit naturii bunului şi scopului stabilit de părţi.
5) Concesionarul are dreptul de a încheia contracte cu terţii pentru asigurarea şi valorificarea exploatării bunurilor, activităţilor şi serviciilor care fac obiectul concesiunii.
Drepturile concedentului
Art. 12. Concedentul are următoarele drepturi:
1) De a inspecta bunurile concesionate, de a verifica stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public prin realizarea serviciului public, verificând respectarea obligaţiilor asumate prin contract.
2) De a modifica în mod unilateral partea reglementată a contractului de concesiune din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local.
3) De a stabili programele de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente.
4) De a coordona proiectarea şi execuţia lucrărilor de investiţii în scopul realizării acestora într-o concepţie unitară, corelată cu programele de dezvoltare economico - socială a localităţilor şi de amenajare a teritoriului.
5) De a aproba studiile de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotărilor publice aferente serviciilor de salubrizare.
6) De a realiza investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciilor de salubrizare şi/sau prin asociere intercomunală.
7) De a finanţa realizarea de lucrări necesare serviciilor de salubrizare menajeră.
8) De a contracta, garanta, în condiţiile legii, împrumuturi pentru finanţarea programelor de investiţii din infrastructura aferentă serviciilor de salubrizare.
9) De a-şi manifesta intenţia de a dobândi bunurile de preluare şi de a solicita concesionarului încheierea contractului de vânzare - cumpărare cu privire la aceste bunuri. În termen de 15 zile concedentul este obligat să-şi exercite dreptul de opţiune sub sancţiunea decăderii.
10) De a verifica îndeplinirea cerinţelor de calitate şi performanţă a activităţilor realizate de concesionar, ori de câte ori este nevoie, având dreptul de a verifica documente relevante cu privire la aceste aspecte.
Capitolul Vlll.
Obligaţiile părţilor
Obligaţiile concesionarului
Art. 13. Concesionarul are următoarele obligaţii:
1) Să obţină de la autorităţile competente:
a) autorizaţia de funcţionare, potrivit legii;
b) autorizaţia de operare eliberată de autoritatea administraţiei publice locale;
c) autorizaţia eliberată de autoritatea teritorială pentru protecţia mediului;
2) Să respecte angajamentele luate prin contractul de concesiune asigurând explotarea eficace, în regim de continuitate şi permanentă, a serviciilor care fac obiectul concesiunii.
3) Să respecte prevederile regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor de salubrizare.
4) Să servească toţi utilizatorii din aria de acoperire pentru care au fost atestaţi în condiţiile prevederilor regulamentului serviciului de salubrizare.
5) Să respecte indicatorii de performanţă stabiliţi prin contractele de concesiune, întocmind rapoarte de activitate, la solicitarea concendentului.
6) Să furnizeze autorităţilor administraţiei publice locale şi A.N.R.S.C. informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare în vederea verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciilor de salubrizare în conformitate cu clauzele contractului de delegare şi cu prevederile legale în vigoare. În acest sens concesionarul are obligaţia de a prezenta lunar rapoarte, din care să rezulte cantităţile de lucrări efectuate, în concordanţă cu caietul de sarcini.
7) Să efectueze serviciul de salubrizare menajeră conform prevederilor din caietul de sarcini în condiţii de calitate şi eficienţă.
8) Să fundamenteze tarifele ce vor fi utilizate în activitatea de salubrizare menajeră.
9) Să plătească redevenţa la valoarea prevăzută şi la termenul stabilit în contractul de concesiune.
10) Concesionarul va lua toate măsurile necesare privind bunurile de retur astfel încât, la încheierea contractului, capacitatea de a realiza serviciul de salubrizare a concedentului să fie cel puţin egală cu cea existentă la data intrării în vigoare a contractului.
11) Să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiţii din surse proprii, precum şi din diferenţa de tarif pentru protecţie socială.
12) Să propună concedentului scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe aparţinând patrimoniului concesionat în baza legislaţiei în vigoare.
13) Să transmită concedentului modificările de patrimoniu apărute în cursul anului precum şi situaţia patrimoniului public (cantitativ şi valoric) la 31 decembrie a fiecărui an pentru înregistrarea în contabilitatea concedentului.
14) Să restituie bunurile de retur, în deplină proprietate, în mod gratuit şi libere de orice sarcini, la încetarea contractului de concesiune.
15) La încetarea contractului din alte cauze decât: termenul, forţă majoră şi înţelegerea părţilor, operatorul este obligat să asigure continuitatea prestării activităţii în condiţiile stipulate în contract, până la preluarea acesteia de către concedent si rezolvarea situatiei.
16) Să notifice cauzele de natură să conducă la reducerea activităţii şi măsurile ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii.
17) Să ia măsurile necesare privind igiena, siguranţa la locul de muncă şi normele de protecţie a muncii.
18) Să predea la încheierea contractului toată documentaţia tehnico-economică referitoare la serviciul gestionat.
19) Să realizeze dotarea cu următoarele bunuri:
1) intretinerea/reabilitarea punctelor supraterane de colectare existente, a deşeurilor municipale produse de populaţie, pana la realizarea platformelor subterane de colectare a deseurilor municipale
2) recipienţi de precolectare a deşeurilor menajere conform Caietului de sarcini
3) realizarea/amenajarea a minim 30 de puncte supraterane de colectare a deşeurilor reciclabile pentru populaţie in zonele aglomerate si comerciale dotate cu 4 eurocontainere speciale de 2,5 mc din care 1 eurocontainer pentru hartie, 1 eurocontainer pentru sticla, 1 eurocontainer pentru mase plastice si 1 eurocontainer pentru metale, prin realizarea unor platforme betonate împrejmuite. Amenajarea punctelor supraterane de colectare a deşeurilor reciclabile se va realiza de către concesionar etapizat, în primele 6 luni de la data semnării contractului;
4) realizarea/amenajarea a unui număr de minim 145 platforme subterane pentru colectarea deşeurilor menajere va fi realizat de către concesionar în două etape astfel:
- 55 de platforme subterane cu căte 4 eurocontainere din care 3 eurocontainere de 1,1 mc pentru deşeuri menajere (fractia umeda) si 1 eurocontainer de 1,1 mc pentru deşeurile reciclabile (fractia uscata), în primul an de la data semnării contractului. In maxim 6 luni de la semnarea contractului de concesiune concesionarul trebuie sa inceapa lucrarila de executare a platformelor subterane
- 90 de platforme subterane cu căte 4 eurocontainere din care 3 eurocontainere de 1,1 mc pentru deşeuri menajere (fractia umeda) si 1 eurocontainer de 1,1 mc pentru deşeurile reciclabile (fractia uscata), în al doilea an de la data semnării contractului.
5) întreţinerea periodică a tuturor platformelor de colectare subterane şi supraterane a deşeurilor municipale amenajate pentru populaţie, cel puţin de două ori pe an
6) autospeciale conform Caietului de sarcini
7) amenajarea punctului de sortare se va realiza conform prevederilor Caietului de sarcini.
8) asigurarea unui dispecerat dotat cu telefon fix si mobil pentru a prelua solicitarile privind ridicarea deseurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora, a deseurilor voluminoase si reclamatiilor de la populatie, asociatii de proprietari si directia de specialitate din cadrul primariei municipiului Suceava
9) realizarea dotarii conform art. 50 din prezentul caiet de sarcini
- realizarea investiţiilor impuse vor fi finanţate integral din forndurile proprii ale operatorului;
- investiţiile impuse concesionarului şi realizate de către acesta, constituie bunuri de preluare şi trec în proprietatea concendentului, în mod gratuit, libere de sarcini;
- neexecutatea investiţiilor la termenele stabilite, presupune încetarea imediată, directă şi definitivă a contractului de concesionare.
20) Să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi protejarea patrimoniului etc.)
21) În termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de concesiune concesionarul este obligat să depună cu titlu de garanţie o sumă de 20.000 lei reprezentând o cotă parte din suma datorată concedentului cu titlu de redevenţă pentru primul an de activitate.
22) La încetarea contractului de concesiune din alte cauze decât prin ajungere la termen, excluzând forţa majoră, concesionarul este obligat să asigure continuitatea prestării activităţii sau serviciului public, în condiţiile stipulate în contract, până la preluarea acestuia de către concendent.
23) În cazul în care concesionarul sesizează existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activităţii sau serviciului public, va notifica de îndată acest fapt concedentului, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii sau serviciului public.
24) Concesionarul este obligat să continue exploatarea bunului, activităţii ori prestarea serviciului în noile condiţii stabilite de concendent, în mod unilateral, potrivit art. 15 alin. 2 din prezentul contract de concesiune, fără a putea solicita încetarea acestuia.
Obligaţiile concedentului
Art. 14. Concedentul are următoarele obligaţii:
1) Să elaboreze şi să aprobe normele locale şi regulamentele de funcţionare a prestatorilor de servicii care desfăşoară activităţi de salubrizare pe baza normelor cadru aprobate de Ministerul Administraţiei Publice.
2) Să predea concesionarului la data intrării în vigoare a contractului toate bunurile, instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente întregii activităţi cu inventarul existent, libere de orice sarcini pe bază de proces verbal de predare-preluare.
3) Să notifice părţilor interesate informaţii referitoare la încheierea prezentului contract.
4) Să faciliteze operatorului autorizarea lucrărilor şi investiţiilor pe domeniul public şi privat în conformitate cu reglementările legale în vigoare.
5) Să-şi asume pe perioada derulării contractului toate responsabilităţile şi obligaţiile ce decurg din calitatea sa de proprietar cu excepţia celor transferate în mod explicit în sarcina operatorului prin contractele de concesiune.
6) Să ia toate măsurile pentru înlocuirea bunurilor scoase din uz astfel încât să se păstreze capacitatea de a realiza serviciul de salubrizare.
7) Să nu-l tulbure pe concesionar în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune.
8) Să nu modifice în mod unilateral contractul de concesiune în afară de cazurile prevăzute expres de lege.
Capitolul lX.
Cantitatea şi calitatea serviciilor şi indicatorilor de performanţă
Art. 15. (1) Indicatorii de performanţă, cantitatea şi calitatea serviciilor sunt prevăzute în caietul de sarcini parte integrantă din contract.
(2) Indicatorii de performanţă stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de operatori în asigurarea serviciilor de salubrizare menajeră.
(3) Indicatorii de performanţă asigură condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească serviciile de salubrizare menajeră având în vedere:
a) continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
b) adaptarea permanentă la cerinţele utilizatorilor;
c) excluderea oricărei discriminări privind accesul la serviciile de salubrizare menajeră;
d) respectarea reglementărilor specifice din domeniul salubrizării.
e) calitatea activităţilor şi serviciilor prestate vor fi conforme cu SREN ISO 9001/2008 sau echivalente.
f) în cazul neîndeplinirii indicatorilor de performanţă prevăzuţi în caietul de sarcini, concesionarul are obligaţia ca, în termen de 3 zile de la notificare, să remedieze situaţia semnalată de către concendent, în caz contrar aplicându-se penalităţi de 5%, din valoarea facturii pentru luna curentă.
Capitolul X.
Tarife practicate şi formulele de actualizare a acestora, modul de încasare a facturilor
Art. 16. (1) Plata contravalorii serviciului de salubrizare menajeră se va face în baza facturilor emise lunar de către concesionar, prin ordin de plată din contul concendentului în contul concesionarului.
(2) Tarifele practicate sunt cele rezultate în urma adjudecării licitaţiei.
(3) Termenul de plată este de maxim 00 xx xxxx xx xx data emiterii facturii.
(4) Facturile se întocmesc în baza proceselor-verbale de receptie întocmite lunar, care, la rândul lor, sunt întocmite în conformitate cu rapoartele zilnice de constatare.
(5) Atât procesul verbal cât şi raportul zilnic de lucru vor fi semnate de ambele părţi, prin reprezentanţii/împuterniciţii lor.
(6) Ajustarea tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare se va face, conform Ordinului presedintelui ANRSC nr. 109/2007, potrivit formulei:
unde:
ct- creşterea cheltuielilor totale determinate de influenţele reale primite în costuri; r% - cota de profit a operatorului;
Q - cantitatea programată în unităţi de măsură specifice, luată în calcul la nivelul avut în vedere la determinarea tarifului actual.
În situaţia în care la activitatea specifică serviciului de salubrizare se include o cotă de dezvoltare pentru infrastructura sistemului public, formula de ajustare se adaptează în mod corespunzător.
Capitolul XI. Încetarea contractului
Art. 17 (1) Prezentul contract de concesiune încetează în următoarele situaţii:
a) la expirarea duratei stabilite prin contract,
b) în cazuri de forţă majoră sau caz fortuit, când concesionarul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri;
c) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concesionar, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului;
d) în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către concedent, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concedentului;
e) la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului concesionat sau în cazul imposibilităţii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri;
f) în cazul în care interesul local o impune, prin răscumpărarea unei concesiuni, care se poate face numai prin act administrativ, la propunerea concedentului; în acest caz se va întocmi o documentaţie tehnico-economică în care se va stabili preţul răscumpărării. În această situaţie de încetare a concesiunii nu se percep daune;
g) în cazul neachitării la termen a redevenţei;
h) în cazul neachitării la termen a garanţiei pentru bună execuţie;
i) în cazuri de forţă majoră sau caz fortuit, când concesionarul se află în imposibilitatea de a continua contractul, prin renunţare fără plata unei despăgubiri;
j) alte clauze de încetare a contractului de concesiune, fără a aduce atingere clauzelor şi condiţiilor reglementate de lege.
(2) La încetarea, din orice cauză, a contractului de concesiune se va încheia un proces verbal de predare/primire cu bunurile ce au fost utilizate de concesionar în derularea concesiunii.
Capitolul Xll.
Clauze speciale privind menţinerea echilibrului contractual dat de rezultatele licitaţiei şi de prevenire a corupţiei
Art. 18. Prezentul contract poate fi modificat numai prin act adiţional, cu acordul părţilor.
Capitolul Xlll.
Clauze contractuale referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concendent şi concesionar
Art. 19. (1) Toate responsabilităţile privind protecţia mediului, aferente activităţii de salubrizare menajeră, revin concesionarului.
(2) Clauzele referitoare la distribuirea riscurilor sunt cele prevăzute în Anexa 5 din Caietul de sarcini.
Capitolul XIV. Forţa majoră
Art. 20. Nici una dintre părţile contractante nu răspunde de neexecutarea la termen sau/şi de executarea în mod necorespunzător total sau parţial a oricărei obligaţii care îi revine în baza prezentului contract, dacă neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiei respective a fost cauzată de forţă majoră.
Partea care invocă forţa majoră este obligată să notifice celeilalte părţi în termen de 30 de zile de la producerea evenimentului şi să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
Capitolul XVl.
Rezilierea contractului
Art. 21. (1) Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una din părţi dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului de concesiune şi de a pretinde plata de daune – interese.
(2) Constatarea neexecutării obligaţiilor asumate prin contract, se poate face numai în baza unui proces - verbal încheiat şi semnat de către reprezentanţii împuterniciţi ai concedentului şi ai concesionarului, sau, în cazul în care acest lucru nu se poate realiza, prin hotărârea instanţei judecătoreşti din Municipiul Suceava.
Capitolul XVII. Răspunderea contractuală
Art. 22. (1) În cazul în care, din vina sa exclusivă, concesionarul nu reuşeşte să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, concendentul are dreptul de a deduce din preţul prestaţiei valoarea lucrărilor neefectuate.
(2) În cazul în care concendentul nu onorează facturile în termen de 60 de zile de la expirarea perioadei, acesta are obligaţia de a plăti majorări de întârziere, conform legislaţiei în vigoare.
Capitolul XVllI. Litigii
Art. 23. Litigiile de orice fel ce decurg din executarea contractului de concesiune sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun din Municipiul Suceava..
Capitolul XIX.
Acte normative de referinţă
Art. 24. Prezentul contract-cadru are la bază următoarele documente de referinţă:
- OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
- HG nr. 71/2007 privind atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice;
- HG nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii;
- Legea serviciilor xxxxxxxxxx xx xxxxxxxxx xxxxxxx xx. 00/0000, xxxxxxxxxxx;
- Legea a serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicata;
- Ordinul presedintelui A.N.R.S.C. nr. 109/2007, privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitatile specifice serviciului de salubrizare a localitatilor.
- HCL nr. 302/2009 privind regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare al Municipiului Suceava.
- HCL nr. /2015 privind aprobarea delegării gestiunii serviciului public de salubrizare, a studiului de fundamentare, a caietului de sarcini privind delegarea de gestiune prin concesiune serviciului public de salubrizare menajera si a contractului de delegare de gestiune prin concesiune a serviciului de salubrizare menajeră pe raza Municipiului Suceava.
Art. 25. (1) Modificarea prezentului contract se face numai prin act adiţional încheiat între părţile contractante.
(2) Concedentul poate modifica, unilateral partea reglementară a prezentului contract, cu notificarea prealabilă a concesionarului din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local după caz.
(3) Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui şi a fost încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.