CONTRACTUALISMUL – PREMISĂ A CONTRACTULUI NORMATIV CA IZVOR AL DREPTULUI
REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT
Nr. 2, 2014
CONTRACTUALISMUL – PREMISĂ A CONTRACTULUI NORMATIV CA IZVOR AL DREPTULUI
xxxx XXXXXX,
doctor în drept, lector universitar (USEM)
REZUMAT
În această publicaţie, se relevă caracterul influent al doctrinei contractualiste asupra creării unui sistem de reguli demo- cratice, având la bază acel triunghi valoric clasic – libertatea, egalitatea, dreptatea; evoluția diacronică a teoriei contractu- lui social la diferite perioade istorice; scoaterea în evidență a teoriei propuse de X.-X. Xxxxxxxx.
Cuvinte-cheie: contractualism, contract normativ, izvor de drept, contract social, doctrină, libertatea personală, gân- dire politică, egalitate, dreptate, înţelegere benevolă, filosofie.
SUMMARY
This publication reveals the influent character of the contractualist doctrine creating a democratic system of rules, based on that classic values triangle - freedom, equality, and justice, social contract theory of diachronic developments in different historical periods, emphasizing theory proposed by X.-X. Xxxxxxxx.
Keywords: contractualism, normative contract, source of law, social contract, doctrine, personal freedom, political thought, equality, justice, voluntary agreement, philosophy.
Nici o autoritate nu este legitimă decât dacă se bazează pe consimţământul celor ce i se supun. Dreptul acestei autorităţi nu vine de la natură, ci este întemeiat pe convenţie.
Acest contract se bazează pe consimţământul unanim, iar asociaţia civilă este cel mai voluntar act din lume. Ca urmare, voinţa generală este singura care poate coordona forţele statului în vederea realizării scopului său, care este binele comun.
I
deea ipotetică a lucrării este că, prin prisma „te- oriei contractului social” s-a format o cultură,
o conştiinţă jurifică, care, la rândul ei, a contribuit la apariţia şi dezvoltarea diverselor fenomene juridice, printre care şi contractele normative ca izvoare ale dreptului. Ne-am propus să menţionăm mai mulți doctrinari jurişti, filosofi, care, în pofida faptului că nu au folosit termenul contract normativ, şi-au consacrat potenţialul şi munca analizei diverselor modalităţi de dezvoltare a normelor contractuale, în calitate de in- stituţii promotoare ale democraţiei.
În genere, ideea contractualismului a apărut încă la gânditorii din antichitate. În Grecia sclavagistă, de exemplu, unii reprezentanţi ai curentului filosofic al sofiştilor considerau că oamenii, în schimbul asigură- rii dreptăţii şi siguranţei, s-au unit în formaţiuni stata- le prin încheierea unor convenţii benevole.
Xxxxxx, deşi departe de teoria contractului social, în lucrarea sa, Republica, explică formarea societăţii prin „neputinţa individului de a-şi fi el însuși deajuns şi prin faptul că are nevoie de mii de lucruri”. La fel, în teoria lui Xxxxxxxx întâlnim cuvântul „foedera”, care însemna un fel de contract1. Ei susţineau că anu- me contractul este temelia societăţii politice şi în baza lui se reglementau atât drepturile şi obligaţiunile indi- vizilor, cât şi limitele puterii guvernanţilor3.
Epoca medievală, denumită şi epoca „chartelor”, vine cu unele noutăţi şi precizări în materia contrac- tului social. Apare pentru prima dată un remarcabil distinguo, care va face ulterior carieră, conferind contractului social veleităţi ideologice reale. Partajul contractual al prerogativelor şi suveranităţilor a con- dus la o limitare, prin intermediul adunărilor de stări,
50
X.-X. xxxxxxxx
a puterii monarhice, tendinţă încurajată şi de biserică, care avea scopul de a stăvili manifestările tiranice ale suveranilor prea puternici faţă de autoritatea papală. În pofida acestora, totuşi contractul rămâne doar un paliativ, un expedient provizoriu acceptat de suverani cu făţărnicie. Chiar dacă nu a fost o simplă aspiraţie inoperantă, precum în antichitate, contractualismul medieval a generat mai curând o frenezie a elaboră- rii chartelor, decât prefaceri juridice şi social-politice reale6.
Teoria contractului social şi-a lăsat amprenta mai accentuat în sec.XVI, în timpul luptelor politice, când partea cea ma avansată a burgheziei încearcă, prin in- termediul reformei, să-şi obţină libertăţi. Or, potrivit teoriei contractului social, „statul a fost format prin- tr-un contract între popor şi conducători, în scopul apărării drepturilor supuşilor împotriva regelui”. Gro- ţius a fost unul dintre juriştii cei mai citiţi în veacurile XVII şi XVIII, deşi a venit cu o idee opusă libertăţii. E cel dintâi care consideră drept fundament al statului tendinţa firească a oamenilor spre bunăvoinţă, soci- abilitate. Oamenii liberi şi egali, în starea de natură, încheie între ei un contract care, în acelaşi timp, for- mează societatea civilă şi supune poporul unei auto- rităţi politice. Xxxxx îl considerau un absolutist, sofist cumpărat de regi pentru a justifica oprimarea popoa- relor. Ideea lui Xxxxxxx a fost continuată de Xxxxxxxxx, doar într-o formă mai pedantă. El deosebeşte două feluri de pacte: de asociaţie, prin care este fondată so- cietatea, şi de supunere, prin care poporul dă puterea unui suveran.
În acelaşi sens, după părerea lui X. Xxxxxx, adept al monarhiei absolute, citat de X. Xxxxxxxx, „pentru a se salva
de dezastru, război, oamenii au încheiat un contract social. În contractul social încheiat între monarh şi supuşii săi, aceştia din urmă ar fi renunţat la toate drepturile lor şi întreaga libertate naturală în folosul monarhului, căruia îi recunosc o putere nelimitată. Purtătorul suveranităţii nu este poporul, ci monarhul. Xxxxxx afirmă însă posibili- tatea omului de a ieşi din această stare de natură, mizeră şi odioasă – încheierea unui contract de a institui statul, care curmă războiul, desfrâul şi anarhia, dar suprimă cu totul libertatea”2.
La X. Xxxxx, teoretician al monarhiei limitate, în- aintaşul liberalismului de mai târziu, citat de autorii
B. Negru şi X. Xxxxx, prin contractul social, oamenii au jertfit nu toate, ci doar o parte a drepturilor lor iniţiale în interesul asigurării pentru cealaltă parte a proprietăţii individuale şi a libertăţii. Împotriva concepţiei lui Hob- bes, Xxxxx susţine că omul este natural sociabil şi nici nu există stare naturală fără societate. În stare naturală, omul are deja anumite drepturi, iar ceea ce lipseşte este autoritatea care poate să garanteze aceste drepturi. Pentru a obţine o astfel de garanţie, oamenii trebuie să renunţe la o parte din drepturile lor naturale şi aceasta se face prin contract. Dar acel care a fost învestit cu autoritatea publică nu poate să se folosească de ea după bunul său plac, pentru că însăşi autoritatea i-a fost încredinţată pen- tru protecţia particularilor. Aşadar, statul nu este o simplă expresie a puterii, ci trebuie, prin natura sa, să garanteze drepturile individuale4.
Cu desăvârşire, nu putem nega teoria contractului social înaintată de X.-X. Xxxxxxxx – marele inspirator al convenţionalilor, care susţinea: „Omul este născut liber, dar pretutindeni e în lanţuri”5. Şi aici, Xxxxxxxx încearcă să propună o schimbare pentru ca omul să-şi recapete libertatea naturală – pactul social (o convenţie care nu este întemeiată pe forţă). „Vine vremea când omul nu mai poate trăi în starea de natură şi trebuie să se asocie- ze cu ceilalţi oameni pentru a putea supravieţui. Se pune atunci problema găsirii unei forme de asociere, care să asigure fiecăruia protecţia întregii forţe comune, fieca- re individ rămânând liber”5. Aceste cuvinte dovedersc intenţia lui Xxxxxxxx de a fundamenta libertatea civilă. Prin pact, fiecare asociat cedează toate drepturile sale comunităţii, iar libertatea este asigurată prin egalitate. El apare ca un instrument de distrugere a statului mo- narhic. În mijlocul dezordinii feudale, într-un regim de asuprire, contractul încerca să lumineze calea fericirii, era „o idee nouă pentru Europa”.
După Xxxxxxxx, pactul social este un pact de o na- tură cu totul deosebită: fiecare individ contractează cu el însuşi, deoarece constituie o parte din colectivitatea cu care se încheie contractul, iar suveranul nu poate contracta nici o obligaţie care ar deroga de la acest act primar. La fel, suveranul nu poate avea interese con- trarii indivizilor. Omul devine om cu adevărat numai atunci când se ridică la starea civilă5.
Astfel, din punctul de vedere al doctrinarului, con- tractul sprijină un regim care să respecte mai mult li- bertatea oamenilor de a gândi şi a decide în interese de ordin general, trăsătură caracteristică şi pentru con- tractul normativ ca izvor al dreptului.
Nu trebuie să uităm la fel că marile principii enun- ţate în Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului
Nr. 2, 2014 REVISTA NAŢIONALĂ DE DREPT
– libertatea, egalitatea, suveranitatea poporului – sunt reflectate şi în contractul social. Meritul său este de a fi ridicat la un nivel teoretic idealul politic care se năştea în păturile cele mai democratice ale burgheziei din sec.XVIII. Apare visul unei societăţi în care legea nu mai este creaţia conducătorului şi nu va servi unor categorii restrânse de oameni privilegiaţi (marilor conducători).
Cu toate acestea, chiar dacă nu putem rămâne indi- ferenţi faţă de această aspiraţie la o dezvoltare a liber- tăţii oamenilor de a decide şi a unei democraţii reale, totuşi, atunci când vorbim despre o influenţă filosofică asupra procesului democratic de creare a dreptului şi reglementare a relaţiilor sociale, nu trebuie să cădem într-o interpretare idealistă a istoriei. Tezele propuse nu au determinat evenimentele, ele au deşteptat con- ştiinţele şi au pus la îndemână idei, care au fost folo- site în procesul de creare a democraţiei.
Modificarea socială presupune reevaluarea cadru- lui axiologic al idealurilor umane. Vorbim, în acest sens, în special de triunghiul valoric clasic: libertatea, dreptatea şi egalitatea, ca fiind baza reglementării re- laţiilor sociale. Reglementarea vieţii oamenilor poate avea loc doar în contextul sus-enunţat. Libertatea este unul dintre conceptele care permit evoluţia unei so- cietăţi. X. Xxxxxxxx, unul dintre cei mai mari filosofi ruşi, accentuează că libertatea nu este un drept, ci o obligaţie a fiecărui individ. Libertăţile personale tre- buie garantate şi promovate, astfel încât cetăţenii să aibă dreptul la conduite şi opinii proprii şi, totodată, să-şi poată exercita libertatea de a se exprima şi de a decide în probleme de interes public.
Toate aceste teorii prezentate au avut o influenţă semnificativă şi asupra contractului normativ ca izvor de drept, care, de asemenea, este legat de astfel de valori precum libertatea, egalitatea şi dreptatea. Nu putem nega ideea că oamenii trebuie să trăiască în li- bertate şi să dispună în mod liber de actele lor. Şi, pen- tru ca libertatea să aibă sens şi să nu se transforme în dominaţia celui mai tare asupra celor slabi, societatea are nevoie de un sistem de reguli democratice, care să împiedice voinţa arbitrară să se manifeste şi, evident, să asigure respectarea libertăţilor fundamentale. Or, determinarea unui sistem de reguli, menite să asigu- re respectarea drepturilor, libertăţilor omului, poate fi realizată, inclusiv prin prisma contractului cu caracter normativ, care este o categorie juridică extrem de im- portantă, prezentă în calitate de formă a dreptului.
Note:
1 Cogniot G., De la nature des choses (Despre natura lucruri- lor), Préface et commentaires par Xxxxxxx, edité par P., Dentitions Sociales (les classiques du peuple), 1954, p. 37.
2 Xxxxxxxx X., Introducere în filosofia dreptului, All Beck, Bu- cureşti, 1998, p. 11, 39.
3 Xxxxx X., Specificul abordării doctrinei contractului soci- al la gînditorii Moldovei, în Analele ULIM. Drept, 1996. vol. I, p.11-15.
0 Xxxxx X., Xxxxx X., Xxxxxx generală a dreptului şi statului, Bons Offices, Chişinău, 2006, p. 68.
5 Xxxxxxxx X.-J., Contractul social, Editura Ştiinţifică, Bucu- reşti, Biblioteca filozofică, 1957, p. 25.
6 Xxxxxx X., Introducere în teoria contractului social, Con- stanţa, 1996, p. 83-84.