Contract
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Forma sintetică la data 31-Mar-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.
Având în vedere că transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului trebuia realizată până la data de 13 decembrie 2013,
adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a crea un cadru unitar, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze anumite aspecte ale raporturilor dintre comercianţi şi consumatori în cadrul Uniunii.
Ţinând cont de faptul că, în lipsa unei reglementări imediate privind drepturile consumatorilor la încheierea contractelor, aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, fiind prejudiciaţi de informaţiile ce trebuie oferite consumatorilor în stadiul precontractual, precum şi de informaţiile contractuale pe care comercianţii trebuie să le furnizeze consumatorilor, de condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească aceste contracte, precum şi ţinând cont de necesitatea iniţierii de către operatorii economici a unor demersuri în vederea respectării prevederilor directivei,
pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României pentru neimplementarea în dreptul intern a prevederilor directivei comunitare şi de a asigura implementarea acesteia,
Directiva 2011/83/UE a fost publicată în Jurnalul Oficial, seria L, nr. 304 din 22 noiembrie 2011 şi a intrat în vigoare în a 20-a zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial. Statele membre au avut un termen de 2 ani pentru transpunerea directivei. Respectivul termen a expirat la 13 decembrie 2013. Întrucât nu i-au fost comunicate din partea autorităţilor române măsurile naţionale pentru transpunerea directivei, la data de 27 ianuarie 2014, Comisia Europeană (Comisia) a declanşat o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, în temeiul art. 258 TFUE, transmiţând o scrisoare de punere în întârziere. Termenul de răspuns la respectiva scrisoare s-a împlinit la 27 martie 2014.
Faza contencioasă debutează cu sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene - CJUE de către Comisie. Curtea poate condamna statul vizat, dacă constată neîndeplinirea obligaţiilor. În acest caz, potrivit art. 260 paragraful 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene - TFUE, CJUE poate aplica statului vizat sancţiuni pecuniare (sumă forfetară şi/sau penalităţi pe zile de întârziere), în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.
Potrivit Comunicării Comisiei C(2013) 8101 final privind actualizarea datelor utilizate pentru calcularea sumei forfetare şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu pe care Comisia urmează să le propună Curţii de Justiţie în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor "Comunicarea din 2013", care modifică şi actualizează Comunicarea Comisiei SEC(2005) 16581 privind punerea în aplicare a articolului 228 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comunicarea Comisiei C (2012) 6106 final privind actualizarea datelor folosite pentru calcularea
sumelor forfetare sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu care vor fi propuse de Comisie Curţii de Justiţie în procedurile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comunicarea Comisiei SEC(2011) 1024 final pentru actualizarea datelor folosite pentru calcularea sumei forfetare sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu care vor fi propuse de Comisie Curţii de Justiţie în procedurile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comunicarea Comisiei SEC(2010) 1371 privind punerea în aplicare a articolului 260 alineatul (3) din TFUE, suma forfetară minimă fixă care ar putea fi propusă de Comisie pentru România este în valoare de 1.787.000 euro.
Penalităţile pe zile de întârziere (penalităţile cu titlu cominatoriu) constau în obligarea la plata unei sume de bani pentru fiecare zi/lună/an de întârziere în adoptarea măsurilor de conformare, cu începere de la data hotărârii Curţii pronunţate în temeiul art. 260 paragraful 3 TFUE până la executarea integrală a obligaţiilor. Acestea sunt de natură să determine un stat membru să pună capăt cât mai repede încălcării constatate şi care persistă.
Potrivit Comisiei, penalităţile cu titlu cominatoriu se calculează pornind de la o sumă de bază, care în prezent este stabilită la 650 de euro pe zi de întârziere. Această sumă de bază este înmulţită cu un coeficient de gravitate, cu un coeficient de durată şi cu factorul "n", stabilit pentru România.
Potrivit Comunicării din 2013, factorul "n" pentru România este de 3,32.
Penalităţile pe zile de întârziere se aplică din ziua în care hotărârea prin care CJUE constată existenţa unei încălcări ar fi comunicată României până în ziua în care s-ar pune capăt încălcării.
În acest context, MAE-SCUE a subliniat şi că aceste acţiuni, în cazul în care ajung în fază contencioasă, sunt soluţionate de Curte cu celeritate - a se vedea, de exemplu, Cauza C-202/09, Comisia/Irlanda, în care Comisia a sesizat CJUE la data de 5 iunie 2009, iar Curtea a pronunţat hotărârea sa la data de 26 noiembrie 2009, deci în mai puţin de 6 luni.
Ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
CAPITOLUL I: Obiect, definiţii şi domeniu de aplicare Art. 1: Obiect
Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi o bună funcţionare a pieţei.
Art. 2: Definiţii
În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele expresii şi termeni se definesc după cum urmează:
1.consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2.profesionist - orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale în legătură cu
contractele care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;
3.produs - orice bun corporal mobil, cu excepţia bunurilor vândute prin executare silită sau valorificate ca urmare a aplicării prevederilor legale; apa, gazele naturale, energia electrică şi energia termică sunt considerate "produse" atunci când acestea sunt puse în vânzare în volum limitat sau în cantitate fixă;
4.produse realizate conform specificaţiilor clientului - orice produse care nu sunt prefabricate, realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei clientului;
5.contract de vânzare - orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât şi servicii;
6.contract de prestări de servicii - orice contract, altul decât un contract de vânzare, în temeiul căruia profesionistul prestează sau se angajează să presteze un serviciu consumatorului, iar acesta plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestuia;
7.contract la distanţă - orice contract încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este încheiat contractul;
8.contract în afara spaţiilor comerciale - orice contract dintre un profesionist şi un consumator, într- una din următoarele situaţii:
a)încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;
b)încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului în aceleaşi circumstanţe ca cele menţionate la lit. a);
c)încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului;
d)încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau efectul de a promova şi a vinde consumatorului produse sau servicii;
9.spaţiu comercial - orice unitate care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a)unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea în permanenţă;
b)unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit;
10.suport durabil - orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, şi care permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate;
11.conţinut digital - acele date care sunt produse şi livrate în formă digitală;
12.serviciu financiar - orice serviciu cu caracter bancar, de creditare, asigurări, pensii private, de investiţii sau plăţi;
13.licitaţie - metoda de vânzare prin care profesionistul oferă produse sau servicii consumatorilor, care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparentă, concurenţială, condusă de un adjudecător şi în care ofertantul câştigător este obligat să achiziţioneze produsele sau serviciile;
14.garanţie comercială - orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător (denumit în continuare garantul) faţă de consumator, în plus faţă de obligaţiile legale prevăzute la art. 5-14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la garanţia legală de conformitate, de a rambursa preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine produsele în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei altei cerinţe din declaraţia privind garanţia sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, cerinţă care nu este legată de conformitate;
15.contract auxiliar - un contract prin care consumatorul obţine produsele sau serviciile care fac obiectul unui contract la distanţă sau al unui contract în afara spaţiilor comerciale, iar aceste produse sau servicii sunt livrate, respectiv prestate de profesionist sau de o parte terţă, pe baza unui acord între partea terţă respectivă şi profesionist.
Art. 3: Domeniul de aplicare
(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală.
(2)În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză.
(3)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte:
a)de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung;
b)având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale;
c)având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor;
d)referitoare la servicii financiare;
e)pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil;
f)având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale;
g)care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată;
h)care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb;
i)având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului;
j)de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă;
k)încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
l)încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului.
(4)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9-16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului.
(5)Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.
CAPITOLUL II: Informaţii destinate consumatorilor pentru alte contracte decât contractele la distanţă sau contractele în afara spaţiilor comerciale
Art. 4: Cerinţe în materie de informare pentru alte contracte decât contractele în afara spaţiilor comerciale şi contractele la distanţă
(1)Înainte ca un contract, altul decât un contract la distanţă sau un contract în afara spaţiilor comerciale, sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informaţii în mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, în cazul în care respectivele informaţii nu reies în mod evident din context:
a)principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere mediul de comunicare, precum şi produsele sau serviciile în cauză;
b)identitatea profesionistului, incluzând denumirea sa, adresa poştală la care profesionistul este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient şi, dacă este cazul, adresa poştală şi identitatea profesionistului în numele căruia acţionează;
c)preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura produselor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare sau taxele poştale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;
d)după caz, modalităţile de plată, livrare şi executare, data până la care profesionistul se angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile şi politica profesionistului de soluţionare a reclamaţiilor;
e)în plus faţă de o menţiune a existenţei unei garanţii legale de conformitate pentru produse, existenţa şi condiţiile privind serviciile postvânzare şi garanţiile comerciale, după caz;
f)durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, pentru un contract pe durată nedeterminată ori un contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de încetare a contractului şi penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
g)acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie pentru conţinuturile digitale;
h)acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinuturilor digitale cu componentele hardware şi software de care profesionistul are cunoştinţă sau se aşteaptă în mod rezonabil să aibă cunoştinţă;
i)despăgubirile aplicabile şi procedura de acordare a acestora în cazul nerespectării nivelurilor de calitate convenite şi a celorlalte clauze contractuale;
j)opţiunea consumatorului de a se include sau de a nu se include datele sale cu caracter personal în baze de date în vederea furnizării de servicii de informaţii privind abonaţii sau de registre ale abonaţilor, precum şi, în cazul în care acesta optează pentru includerea în registrul abonaţilor, indicarea datelor în cauză, în conformitate cu prevederile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale sau energiei electrice, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, a energiei termice sau a conţinuturilor digitale care nu sunt livrate pe un suport material.
(3)Prevederile alin. (1) nu se aplică contractelor care implică tranzacţii care se efectuează cu regularitate zilnic şi care sunt puse în execuţie imediat, în momentul în care sunt încheiate.
(4)Informaţiile prevăzute la alin. (1) fac parte integrantă din contract. Art. 5: Sarcina probei
Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite în prezentul capitol revine profesionistului.
CAPITOLUL III: Informaţii destinate consumatorilor şi dreptul de retragere din contractele la distanţă şi cele în afara spaţiilor comerciale
Art. 6: Cerinţe de informare pentru contractele la distanţă şi cele în afara spaţiilor comerciale
(1)Înainte ca un contract la distanţă sau în afara spaţiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra consumatorului, profesionistul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informaţii în mod clar şi inteligibil:
a)principalele caracteristici ale produselor sau serviciilor, având în vedere mediul de comunicare şi produsele sau serviciile în cauză;
b)identitatea profesionistului, cum ar fi denumirea sa comercială;
c)adresa poştală la care profesionistul este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a-i permite consumatorului să ia rapid legătura cu profesionistul şi să comunice cu acesta în mod eficient şi, dacă este cazul, adresa poştală şi identitatea profesionistului în numele căruia acţionează;
d)în cazul în care este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit. c), adresa poştală a locului în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea şi, după caz, adresa poştală a profesionistului în numele căruia acţionează, la care consumatorul poate trimite eventualele reclamaţii;
e)preţul total al produselor şi serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat dinainte în mod rezonabil dată fiind natura produselor sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale sau de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate dinainte în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator, inclusiv perioada de valabilitate a ofertei sau a preţurilor. În cazul serviciilor de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului se vor menţiona contravaloarea planului tarifar, cu precizarea numărului de minute, a creditului sau a traficului de date inclus, precum şi a condiţiilor de utilizare a acestora, dacă este cazul, extraopţiunile disponibile şi contravaloarea acestora, tarifele pentru apeluri şi pentru minutele ori traficul de date suplimentar, după caz, tariful de conectare sau instalare, cu toate taxele incluse. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care aceste contracte sunt taxate la un tarif fix, preţul total va cuprinde şi costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat dinainte trebuie indicat modul în care se calculează preţul;
f)costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă în vederea încheierii contractului, atunci când este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful de bază;
g)modalităţile de plată, livrare, executare, data până la care profesionistul se angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile şi, după caz, procedura profesionistului de soluţionare a reclamaţiilor;
h)în cazul în care există un drept de retragere, condiţiile, termenele şi procedurile de exercitare a dreptului respectiv, în conformitate cu art. 11 alin. (1), precum şi formularul tipizat de retragere, prezentat în partea B din anexă;
i)acolo unde este cazul, informaţia potrivit căreia consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării produselor în caz de retragere şi, pentru contractele la distanţă, dacă produsele, prin însăşi natura lor, nu pot fi, în mod normal, returnate prin poştă, costul aferent returnării produselor;
j)în cazul în care consumatorul îşi exercită dreptul de retragere după formularea unei cereri în conformitate cu art. 7 alin. (3) sau cu art. 8 alin. (8), informaţia potrivit căreia consumatorul este obligat să achite profesionistului costuri rezonabile, în conformitate cu art. 14 alin. (3);
k)în cazul în care dreptul de retragere nu este prevăzut în conformitate cu art. 16, informaţia conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de retragere sau, după caz, circumstanţele în care consumatorul îşi pierde dreptul de retragere;
l)o menţiune referitoare la existenţa unei garanţii legale privind conformitatea produselor;
m)acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile de asistenţă după vânzare acordată consumatorului, serviciile prestate după vânzare şi garanţiile comerciale;
n)existenţa codurilor de conduită relevante, astfel cum sunt definite în art. 2 lit. f) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare, şi modalitatea în care pot fi obţinute copii ale acestora, după caz;
o)durata contractului, după caz, sau, dacă contractul este încheiat pe durată nedeterminată sau urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de încetare a contractului, inclusiv penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
p)acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligaţiilor care îi revin consumatorului conform contractului;
q)acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile aferente avansurilor sau altor garanţii financiare care trebuie plătite sau oferite de consumator la cererea profesionistului;
r)acolo unde este cazul, funcţionalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecţie pentru conţinutul digital;
s)acolo unde este cazul, orice interoperabilitate relevantă a conţinutului digital cu componentele hardware şi software de care profesionistul are cunoştinţă sau se aşteaptă în mod rezonabil să aibă cunoştinţă;
t)acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor căruia i se supune profesionistul.
(2)Alin. (1) se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale sau energiei electrice atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, a energiei termice şi a conţinuturilor digitale care nu sunt livrate pe un suport material.
(3)În cazul unei licitaţii, informaţiile menţionate la alin. (1) lit. b), c) şi d) pot fi înlocuite cu datele echivalente privind adjudecătorul.
(4)Informaţiile menţionate la alin. (1) lit. h), i) şi j) pot fi furnizate utilizând formularul tipizat de informare cu privire la retragere prevăzut la partea A din anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Profesionistul respectă cerinţele în materie de informare stabilite la alin. (1) lit. h), i) şi j) dacă a furnizat consumatorului aceste instrucţiuni corect completate.
(5)Informaţiile menţionate la alin. (1) fac parte integrantă din contractul la distanţă sau din contractul în afara spaţiilor comerciale şi nu pot fi modificate decât în cazul în care părţile contractante decid altfel în mod explicit.
(6)În cazul în care profesionistul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare cu privire la costuri suplimentare, conform celor menţionate la alin. (1) lit. e), sau la costurile aferente returnării produselor, conform celor menţionate la alin. (1) lit. i), consumatorul nu suportă respectivele costuri.
(7)Informaţiile contractuale se prezintă în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de consumator, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.
(8)Cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă completează cerinţele de informare cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, şi în Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu modificările ulterioare.
(9)Fără a aduce atingere alin. (8), dacă o dispoziţie cu privire la conţinutul şi modul în care trebuie furnizate informaţiile din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 68/2010, respectiv din cadrul Legii nr. 365/2002, republicată, cu modificările ulterioare, contravine unei dispoziţii din prezenta ordonanţă de urgenţă, prevalează dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(10)Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite în prezentul capitol revine profesionistului.
Art. 7: Condiţii de formă pentru contractele în afara spaţiilor comerciale
(1)În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, profesionistul transmite informaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) consumatorului pe suport hârtie sau, în cazul în care consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informaţii sunt lizibile şi redactate într-un limbaj simplu şi inteligibil.
(2)Profesionistul furnizează consumatorului un exemplar original al contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil, inclusiv, dacă este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului în conformitate cu art. 16 lit. m).
(3)În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii sau furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, sau de energie termică să înceapă în timpul perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită consumatorului să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.
(4)În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, unde consumatorul a solicitat expres serviciile profesionistului pentru a efectua lucrări de reparaţie sau de întreţinere, iar profesionistul şi consumatorul îşi îndeplinesc imediat obligaţiile contractuale care le revin, iar suma care trebuie plătită de consumator nu depăşeşte echivalentul a 200 euro la cursul Băncii Naţionale a României din ziua respectivă:
a)profesionistul furnizează consumatorului informaţiile menţionate la art. 6 alin. (1) lit. b) şi c) şi informaţii referitoare la preţ sau la maniera de calculare a preţului, împreună cu o estimare a costului total, pe suport hârtie sau, dacă consumatorul este de acord, pe un alt suport durabil; profesionistul furnizează informaţiile menţionate la art. 6 alin. (1) lit. a), h) şi k), dar poate opta să nu le furnizeze pe suport hârtie sau pe un alt suport durabil dacă consumatorul îşi dă acordul expres;
b)confirmarea contractului furnizată în conformitate cu alin. (2) din prezentul articol conţine informaţiile menţionate la art. 6 alin. (1).
Art. 8: Condiţii de formă pentru contractele la distanţă
(1)În cazul contractelor la distanţă, profesionistul transmite informaţiile prevăzute la art. 6 alin. (1) sau pune la dispoziţia consumatorului respectivele informaţii într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj simplu şi inteligibil. În măsura în care respectiva informaţie este prezentată pe un suport durabil, aceasta trebuie să fie lizibilă.
(2)Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă consumatorul să plătească, profesionistul aduce la cunoştinţa consumatorului de o manieră clară şi foarte vizibilă, în mod direct, înainte ca acesta să facă comanda, informaţiile prevăzute la art. 6 alin.
(1) lit. a), e), o) şi p). Profesionistul se asigură că, atunci când consumatorul face comanda, acesta din urmă recunoaşte în mod explicit că această comandă implică o obligaţie de a plăti. Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul sau funcţia similară este etichetat/tă de o manieră lizibilă doar cu menţiunea "comandă ce implică o obligaţie de plată" sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligaţia de a plăti profesionistului. Dacă profesionistul încalcă prevederile prezentului alineat, consumatorul nu are nicio obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii.
(3)Site-urile comerciale indică clar şi lizibil, cel mai târziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce priveşte livrarea şi care sunt mijloacele de plată acceptate.
(4)În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei, profesionistul furnizează prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puţin informaţiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale produsului sau serviciului, identitatea profesionistului, preţul total, dreptul la retragere, durata contractului şi, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalităţile de încetare a contractului, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), b), e), h) şi o). Celelalte informaţii menţionate la art. 6 alin. (1) sunt furnizate consumatorului de profesionist într-un mod adecvat, în conformitate cu alin. (1) din prezentul articol.
(5)Fără a aduce atingere alin. (4), în cazul în care profesionistul apelează telefonic consumatorul în vederea încheierii unui contract la distanţă, profesionistul îşi declină identitatea la începutul conversaţiei cu consumatorul şi, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în numele căreia a efectuat apelul telefonic şi specifică scopul comercial al apelului.
(6)În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă prin intermediul telefonului, profesionistul trebuie să confirme oferta consumatorului, al cărui angajament începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce şi-a trimis consimţământul scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.
(7)Profesionistul transmite consumatorului confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:
a)toate informaţiile menţionate la art. 6 alin. (1), cu excepţia cazului în care profesionistul a transmis deja informaţiile respective consumatorului, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanţă;
b)acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al consumatorului şi acordul în conformitate cu art. 16 lit. m).
(8)În cazul în care consumatorul doreşte ca prestarea unor servicii sau furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat ori cantitate fixă, sau de energie termică să înceapă în timpul perioadei de retragere de 14 zile, profesionistul solicită consumatorului să facă o cerere expresă în acest sens.
(9)Momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul confirmării, pe un suport durabil, de către profesionist a acceptării comenzii transmise de consumator.
(10)Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor privind încheierea prin mijloace electronice a contractelor şi comenzile prin internet, astfel cum sunt stabilite la art. 7 şi 9 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu modificările ulterioare.
Art. 9: Dreptul de retragere
(1)Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 16, consumatorul beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14.
(2)Fără a aduce atingere art. 10, perioada de retragere menţionată la alin. (1) expiră în termen de 14 zile de la:
a)data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări de servicii;
b)ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare, sau:
(i)în cazul în care consumatorul comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs;
(ii)în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a ultimului produs sau a ultimei piese;
(iii)în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată, ziua în care consumatorul sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de consumator, intră în posesia fizică a primului produs;
c)în cazul contractelor pentru furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de energie termică sau de conţinuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport material, data încheierii contractului.
(3)Părţile contractante îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 10: Omisiunea informaţiilor privind dreptul de retragere
(1)În cazul în care profesionistul nu a transmis consumatorului informaţiile privind dreptul de retragere conform art. 6 alin. (1) lit. h), perioada de retragere expiră la 12 luni de la sfârşitul perioadei iniţiale de retragere de 14 zile.
(2)În cazul în care profesionistul a transmis consumatorului informaţiile prevăzute la alin. (1) din prezentul articol în termen de 12 luni de la data menţionată la art. 9 alin. (2), perioada de retragere expiră în 14 zile de la data la care consumatorul primeşte informaţiile respective.
Art. 11: Exercitarea dreptului de retragere
(1)Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul informează profesionistul cu privire la decizia sa de retragere din contract. În acest scop, consumatorul poate alege una dintre următoarele variante:
a)de a folosi modelul de formular de retragere prevăzut în partea B din anexă;
b)de a face orice altă declaraţie neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din contract.
(2)Consumatorul şi-a exercitat dreptul de retragere în perioada de retragere menţionată la art. 9 alin. (2) şi la art. 10 în cazul în care comunicarea cu privire la exercitarea dreptului de retragere este transmisă de către consumator înaintea expirării perioadei respective.
(3)Profesionistul poate, în plus faţă de posibilităţile menţionate la alin. (1), să acorde consumatorului opţiunea de a completa şi de a transmite în format electronic, pe site-ul profesionistului, fie modelul de formular de retragere prevăzut în partea B din anexă, fie o declaraţie neechivocă de orice alt tip. În aceste cazuri, profesionistul comunică consumatorului, fără întârziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a formularului de retragere.
(4)Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu dispoziţiile din prezentul articol revine consumatorului.
Art. 12: Efectele retragerii
Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale, după caz: a)de a executa contractul la distanţă sau contractul în afara spaţiului comercial;
b)de a încheia un contract la distanţă sau în afara spaţiului comercial, în cazul în care consumatorul a efectuat o comandă.
Art. 13: Obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii
(1)Profesionistul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului în conformitate cu art. 11.
(2)Profesionistul rambursează sumele menţionate la alin. (1) folosind aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de consumator pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care consumatorul a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina consumatorului plata de comisioane în urma rambursării.
(3)Fără a aduce atingere alin. (1), profesionistul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de profesionist.
(4)Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, în cazul contractelor de vânzare, profesionistul poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea
consumatorului conform căreia acesta a trimis produsele către profesionist, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Art. 14: Obligaţiile consumatorului în cazul retragerii
(1)Cu excepţia cazului în care profesionistul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, consumatorul returnează produsele sau le înmânează profesionistului sau unei persoane autorizate de profesionist să recepţioneze produsele, fără întârziere nejustificată şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat profesionistului decizia sa de retragere din contract în conformitate cu art. 11. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
(2)Consumatorul suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu excepţia cazului în care profesionistul acceptă să suporte acele costuri sau în care profesionistul nu a informat consumatorul că aceste costuri trebuie suportate de consumator. În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, în cazul cărora produsele au fost livrate la domiciliul consumatorului la momentul încheierii contractului, profesionistul preia produsele pe cheltuiala sa dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă.
(3)Consumatorul este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie descurajantă pentru consumator în a-şi exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, consumatorul nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care profesionistul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. h).
(4)Profesionistul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.
(5)Atunci când consumatorul îşi exercită dreptul de retragere după transmiterea cererii în conformitate cu art. 7 alin. (3) sau cu art. 8 alin. (8), consumatorul plăteşte profesionistului o sumă proporţională cu ceea ce s-a furnizat până la momentul în care consumatorul a informat profesionistul cu privire la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului. Suma proporţională care trebuie plătită profesionistului de către consumator este calculată pe baza preţului total convenit în contract. Dacă preţul total este excesiv, suma proporţională este calculată pe baza valorii de piaţă a ceea ce s-a furnizat.
(6)Consumatorul nu suportă costurile pentru:
a)prestarea serviciilor sau furnizarea de apă, gaze naturale sau energie electrică, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate prestabilită, sau energie termică furnizată, în totalitate sau parţial, în cursul perioadei de retragere, în una dintre următoarele situaţii:
(i)profesionistul nu a furnizat informaţii în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. h) sau i);
(ii)consumatorul nu a cerut expres ca prestarea să înceapă în timpul perioadei de retragere în conformitate cu art. 7 alin. (3) şi cu art. 8 alin. (8);
b)furnizarea, în totalitate sau parţial, de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, în una dintre următoarele situaţii:
(i)consumatorul nu şi-a dat acordul prealabil expres cu privire la începerea prestării înainte de sfârşitul perioadei de 14 zile menţionate la art. 9;
(ii)consumatorul nu a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi pierde dreptul de retragere în momentul în care îşi dă consimţământul;
(iii)profesionistul nu a furnizat confirmarea în conformitate cu art. 7 alin. (2) sau cu art. 8 alin. (7).
(7)Cu excepţia celor prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la prezentul articol, exercitarea dreptului de retragere nu atrage răspunderea consumatorului.
Art. 15: Efectele exercitării dreptului de retragere asupra contractelor auxiliare
Fără a aduce atingere art. 63-65 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 288/2010, cu modificările ulterioare, în cazul în care consumatorul exercită dreptul său de retragere din cadrul unui contract la distanţă sau al unui contract în afara spaţiilor comerciale în conformitate cu art. 9-14 din prezenta ordonanţă de urgenţă, orice contract auxiliar încetează în mod automat, fără costuri pentru consumator, cu excepţia celor prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14 din prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. 16: Exceptări de la dreptul de retragere
Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 9-15 în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele în afara spaţiilor comerciale următoarele:
a)contractele de prestări de servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către profesionist;
b)furnizarea de produse sau servicii al căror preţ depinde de fluctuaţiile de pe piaţa financiară pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
c)furnizarea de produse confecţionate după specificaţiile prezentate de consumator sau personalizate în mod clar;
d)furnizarea de produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
e)furnizarea de produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator;
f)furnizarea de produse care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente;
g)furnizarea de băuturi alcoolice al căror preţ a fost convenit în momentul încheierii contractului de vânzare, a căror livrare nu poate fi efectuată înainte de 30 de zile şi a căror valoare reală depinde de fluctuaţiile de pe piaţă pe care profesionistul nu le poate controla;
h)contractele în cazul cărora consumatorul a solicitat în mod special profesionistului să se deplaseze la domiciliul său pentru a efectua lucrări urgente de reparaţie sau de întreţinere. Dacă, cu ocazia unei astfel de vizite, profesionistul prestează alte servicii în afara celor solicitate în mod expres de consumator sau furnizează alte produse decât piesele de schimb indispensabile pentru executarea lucrărilor de întreţinere sau de reparaţie, dreptul de retragere se aplică respectivelor servicii sau produse suplimentare;
i)furnizarea de înregistrări audio sau video sigilate sau de programe informatice sigilate care au fost desigilate după livrare;
j)furnizarea de ziare, periodice şi reviste, cu excepţia contractelor de abonament pentru furnizarea de astfel de publicaţii;
k)contractele încheiate în cadrul unei licitaţii;
l)prestarea de servicii de cazare, pentru alt scop decât cel rezidenţial, transport de mărfuri, închiriere de maşini, catering sau serviciile privind activităţile de agrement, în cazul în care contractul prevede o dată sau o perioadă de executare specifică;
m)furnizarea de conţinut digital care nu este livrat pe un suport material, dacă prestarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere.
CAPITOLUL IV: Alte drepturi ale consumatorilor Art. 17: Domeniul de aplicare
(1)Art. 18 şi 20 se aplică în cazul contractelor de vânzări, cu excepţia contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale sau energiei electrice, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă, precum şi a contractelor de furnizare a energiei termice şi a conţinutului digital care nu este livrat pe un suport material.
(2)Art. 19, 21 şi 22 se aplică şi contractelor de vânzare şi de prestări de servicii şi contractelor de furnizare de apă, gaze naturale, energie electrică, energie termică sau conţinut digital.
Art. 18: Livrare
(1)Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel cu privire la momentul livrării, profesionistul livrează produsele transferând posesia fizică sau controlul asupra produselor către consumator, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, în decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului.
(2)În cazul în care profesionistul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra produsele în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul stabilit la alin. (1), consumatorul îi solicită să efectueze livrarea într-un termen suplimentar, corespunzător circumstanţelor. În cazul în care profesionistul nu livrează produsele în termenul suplimentar respectiv, consumatorul are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
(3)Alineatul (2) nu se aplică contractelor de vânzare în cazul în care profesionistul a refuzat să livreze produsele sau în cazul în care livrarea în termenul convenit este esenţială având în vedere toate circumstanţele existente la încheierea contractului sau în cazul în care consumatorul informează profesionistul, înainte de încheierea contractului, că livrarea înainte de sau la o dată precizată este esenţială. În aceste cazuri, dacă profesionistul nu livrează produsele în momentul convenit cu consumatorul sau în termenul stabilit la alin. (1), consumatorul are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 1549-1554 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, la rezoluţiunea sau, după caz, la rezilierea contractului, profesionistul rambursează fără întârzieri nejustificate toate sumele plătite în temeiul contractului de către consumator şi în decurs de cel mult 7 zile de la data la care consumatorul a comunicat profesionistului decizia sa de terminare a contractului.
(5)În plus faţă de rezoluţiunea sau rezilierea contractului în conformitate cu alin. (2), consumatorul poate recurge la alte căi de atac prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 19: Comisioane pentru folosirea unor mijloace de plată
Se interzice profesioniştilor să perceapă de la consumatori comisioane aferente utilizării unui anumit mijloc de plată care depăşesc costul suportat de profesionist pentru utilizarea unor astfel de modalităţi de plată.
Art. 20: Transferarea riscului
În cazul contractelor în care profesionistul livrează produsele către consumator, riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor este transferat consumatorului în momentul în care acesta sau o parte terţă desemnată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor. Cu toate acestea, riscul este transferat consumatorului în momentul livrării produselor către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către consumator să transporte produsele, iar această opţiune nu a fost oferită de către profesionist, fără a aduce atingere drepturilor consumatorului faţă de transportator.
Art. 21: Comunicarea prin telefon
(1)În cazul în care un profesionist operează o linie telefonică pentru a putea fi contactat prin telefon cu privire la contractul încheiat, consumatorul nu este obligat să plătească, la contactarea profesionistului, mai mult decât tariful de bază.
(2)Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice de a taxa aceste apeluri.
Art. 22: Plăţi suplimentare
Înainte ca un consumator să încheie un contract sau să accepte o ofertă, profesionistul solicită consimţământul explicit din partea consumatorului cu privire la orice plată suplimentară faţă de preţul stabilit anterior pentru obligaţia contractuală principală a profesionistului. În cazul în care profesionistul nu a obţinut consimţământul expres al consumatorului, însă l-a dedus utilizând opţiuni incluse în mod automat pe care consumatorul trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară, consumatorul poate pretinde rambursarea acestei plăţi.
CAPITOLUL V: Dispoziţii generale Art. 23: Vânzarea nesolicitată
Consumatorul este scutit de obligaţia de plată în caz de furnizare nesolicitată de produse, apă, gaze naturale, electricitate, energie termică sau conţinut digital sau în caz de prestare nesolicitată de servicii interzise prin art. 4 alin. (4) şi prin anexa nr. 1 - Practici comerciale agresive, punctul 6, din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare. În asemenea cazuri, absenţa unui răspuns din partea consumatorului în urma unei astfel de furnizări sau prestări nesolicitate nu reprezintă un consimţământ.
Art. 24: Termene
(1)Toate termenele incluse în prezenta ordonanţă de urgenţă se interpretează drept termene exprimate în zile calendaristice.
(2)Dacă un termen exprimat în zile se calculează din momentul în care intervine un eveniment sau se realizează un act, ziua în cursul căreia a avut loc acest eveniment sau se realizează acest act nu se ia în seamă la calculul termenului, cu excepţia cazului în care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede altfel.
(3)În cazul în care ultima zi a termenului este o zi nelucrătoare, profesionistul prelungeşte termenul în mod corespunzător.
Art. 25: Caracterul imperativ al legii
(1)Dacă legea aplicabilă contractului este cea a unui stat membru al Uniunii Europene, consumatorii nu pot renunţa la drepturile care le sunt conferite prin prezenta ordonanţă de urgenţă.
(2)Orice clauză contractuală prin care se renunţă sau se restrâng în mod direct sau indirect drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă nu este obligatorie pentru consumator.
Art. 26: Informare
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va întreprinde măsurile necesare pentru informarea consumatorilor şi a profesioniştilor cu privire la dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă şi, după caz, încurajează profesioniştii şi responsabilii de cod, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. g) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare, să informeze consumatorii cu privire la codurile lor de conduită.
CAPITOLUL VI: Competenţă, sesizare şi control Art. 27: Sesizare
(1)În vederea asigurării respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă de către profesionişti, persoanele fizice sau organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim, inclusiv organizaţiile de consumatori sau organizaţiile profesionale, pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ori Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii în legătură cu încălcările prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă astfel ca aceasta să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva profesioniştilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească încălcări ale prezentei ordonanţe de urgenţă.
(2)Profesioniştii concurenţi pot informa Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sau Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii în legătură cu încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 28: Sancţiuni
(1)Competenţa constatării contravenţiilor şi aplicării sancţiunilor revine Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
(2)În sensul alin. (1), autorităţile administrative competente pot fi sesizate, pot constata şi aplica sancţiuni după cum urmează:
a)Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, prin reprezentanţii împuterniciţi, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (5), inclusiv atunci când acestea constau în fapte care vizează
contractele încheiate de consumatori pentru a beneficia de servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului;
b)Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, prin reprezentanţii împuterniciţi, în cazul contravenţiilor prevăzute la alin. (5) lit. e)-k) şi m)-y), atunci când acestea constau în fapte care vizează contractele încheiate de consumatori pentru a beneficia de servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
(3)Dispoziţiile art. 137, 138 şi art. 141 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi f), art. 144, 146, 147 lit. a), art. 149 şi 151 din cadrul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, se aplică în mod corespunzător contravenţiilor constatate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii ca urmare a încălcării dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
(4)În vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii poate solicita furnizorilor informaţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012.
(5)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)nerespectarea cerinţei de a furniza informaţii într-un mod vizibil, lizibil şi uşor de înţeles, conform părţii introductive a art. 4 alin. (1), se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
b)nerespectarea cerinţelor de informaţii precontractuale prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-j) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
c)nerespectarea cerinţei de a include informaţiile precontractuale şi în cadrul contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale sau energiei electrice, atunci când acestea nu sunt puse în vânzare într-un volum limitat sau cantitate fixă, a energiei termice sau a conţinuturilor digitale care nu sunt livrate pe un suport material, conform art. 4 alin. (2), se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la
5.000 lei;
d)nerespectarea cerinţei de a include informaţiile precontractuale în cadrul contractului, conform art. 4 alin. (4), se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
e)nerespectarea cerinţei de a furniza informaţii într-un mod clar şi inteligibil, conform părţii introductive a art. 6 alin. (1), se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
f)nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (1) lit. a)-t) referitoare la informaţiile precontractuale se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
g)nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (4) referitoare la completarea corectă a instrucţiunilor prevăzute în formularul tipizat de informare cu privire la retragere prevăzut la partea A din anexă, atunci când acesta este utilizat, se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
h)nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (5) referitoare la includerea informaţiilor precontractuale în cadrul contractului şi la situaţia în care aceste informaţii pot fi modificate se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
i)nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (6) referitoare la situaţia în care profesionistul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
j)nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (7) referitoare la prezentarea informaţiilor în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de consumator, se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
k)nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1) referitoare la informaţii, a prevederilor art. 7 alin. (2) referitoare la contract, precum şi a prevederilor art. 7 alin. (3) referitoare la solicitarea cererii de începere a prestării unor servicii se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
l)nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (4) lit. a) referitoare la informaţii, precum şi a prevederilor art. 7 alin. (4) lit. b) referitoare la informaţiile menţionate în confirmarea contractului se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
m)nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (1)-(7) referitoare la informaţii, precum şi a prevederilor art. 8 alin. (8) referitoare la solicitarea de a se face o cerere expresă se sancţionează cu amendă de la
1.000 lei la 4.000 lei;
n)nerespectarea de către profesionist a prevederilor art. 9 alin. (1) - (2) referitoare la dreptul de retragere, precum şi a prevederilor art. 9 alin. (3) referitoare la obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
o)nerespectarea dreptului de retragere în condiţiile art. 10 se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;
p)nerespectarea prevederilor art. 11 alin. (3) referitoare la confirmarea de primire a formularului de retragere se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
q)nerespectarea prevederilor art. 12 de a pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale în cazul exercitării dreptului de retragere se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
r)nerespectarea prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) referitoare la obligaţiile care revin profesionistului în cazul retragerii, precum şi ale art. 13 alin. (4) referitoare la amânarea rambursării se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
s)nerespectarea obligaţiilor impuse de art. 14 în condiţiile în care consumatorul şi-a respectat obligaţiile sale se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
t)nerespectarea prevederilor art. 15 referitoare la drepturile consumatorilor în situaţia exercitării dreptului de retragere din contractele auxiliare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
u)nerespectarea prevederilor art. 18 referitoare la livrare se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 4.000 lei;
v)nerespectarea prevederilor art. 19 referitoare la interdicţia de a percepe anumite comisioane se sancţionează în conformitate cu art. 181 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 197/2010, cu modificările şi completările ulterioare;
w)nerespectarea prevederilor art. 20 referitoare la riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei;
x)nerespectarea prevederilor art. 21 referitoare la plata tarifului de bază în cazul comunicărilor telefonice se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;
y)nerespectarea prevederilor art. 22 referitoare la plăţi suplimentare şi ale art. 24 alin. (3) referitoare la termene se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
(6)Contravenţiilor prevăzute la alin. (5) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL VII: Dispoziţii finale
Art. 29: Modificarea şi completarea unor acte normative
(1)După articolul 17 din Legea nr. 193/2000 privind xxxxxxxx xxxxxxx din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, cu completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 171, cu următorul cuprins:
"- Art. 171
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea sau menţinerea unor prevederi mai stricte în prezenta ordonanţă de urgenţă decât prevederile Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, precum şi în legătură cu orice modificare ulterioară a prezentei ordonanţe de urgenţă, în special în cazul în care respectivele prevederi fie extind testarea caracterului abuziv la clauzele contractuale negociate individual sau la caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, fie conţin liste de termeni contractuali care vor fi consideraţi abuzivi."
(2)După articolul 27 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 271, cu următorul cuprins:
"- Art. 271
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea sau menţinerea unor prevederi mai stricte decât prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, în special cu privire la art. 16-18 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în legătură cu orice modificare ulterioară."
(3)La articolul 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, punctul 8 se abrogă.
(4)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, se modifică şi se completează după cum urmează:
0.Xx articolul 4 alineatul (1), punctul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"46. contract la distanţă - contractul de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului, încheiat cu utilizatorii finali, persoane juridice, fără prezenţa fizică simultană a părţilor, care utilizează în mod
exclusiv, înainte şi inclusiv la momentul încheierii contractului, unul sau mai multe mijloace de comunicaţie la distanţă;"
0.Xx articolul 4 alineatul (1), după punctul 53 se introduce un nou punct, punctul 54, cu următorul cuprins:
"54. contract în afara spaţiilor comerciale - orice contract de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului, încheiat între un furnizor şi un utilizator final, persoană juridică, în una dintre următoarele situaţii:
a) încheiat în prezenţa fizică simultană a furnizorului şi a utilizatorului final, într-un loc care nu este spaţiul comercial al furnizorului;
b) încheiat ca urmare a unei oferte din partea utilizatorului final în aceleaşi circumstanţe ca cele prevăzute la lit. a);
c) încheiat în spaţiile comerciale ale furnizorului sau prin orice mijloace de comunicare la distanţă, imediat după ce utilizatorul final a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al furnizorului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a utilizatorului final;
d) încheiat în cursul unei deplasări organizate de furnizor cu scopul sau efectul de a promova şi a vinde utilizatorului final produse sau servicii."
0.Xx articolul 4, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) În cuprinsul prezentei ordonanţe de urgenţă sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile relevante prevăzute la art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2008, la art. 2 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv la art. 1 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi definiţiile relevante din legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor referitoare la drepturile consumatorilor la încheierea contractelor."
0.Xx articolul 50, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(3) La cerere, alţi utilizatori finali pot încheia contracte în condiţiile alin. (1) şi (2)."
0.Xx capitolul V secţiunea 1 subsecţiunea 2, titlul paragrafului 2 se modifică după cum urmează: "Încheierea contractelor la distanţă şi a contractelor în afara spaţiilor comerciale"
0.Xx articolul 51 alineatul (1), partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 51
(1) Contractele încheiate de utilizatorii finali pentru a beneficia de servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice ori de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului vor conţine, într-o formă clară, inteligibilă şi uşor accesibilă, următoarele clauze minime privitoare la:"
7.Articolul 52 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 52
(1) Prevederile prezentului paragraf se aplică numai în cazul contractelor încheiate la distanţă şi al contractelor în afara spaţiilor comerciale de către utilizatorii finali, persoane juridice.
(2) Prin excepţie de la alin. (1), contractelor încheiate în afara spaţiilor comerciale de către utilizatorii finali persoane juridice, pe baza unor oferte individuale privind preţuri sau servicii, propuse în cadrul unor negocieri directe, nu li se aplică dispoziţiile art. 56-592.
(3) Prevederile prezentului paragraf nu se aplică acelor contracte încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice care presupune executarea unei singure prestaţii realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării utilizatorului final."
8.Articolul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 53
(1) Înainte ca un contract la distanţă sau în afara spaţiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra utilizatorului final, furnizorul trebuie să îi furnizeze utilizatorului final următoarele informaţii în mod clar şi inteligibil:
a) identitatea furnizorului, cum ar fi denumirea sa comercială;
b) caracteristicile esenţiale ale serviciilor oferite, precum şi perioada de valabilitate a ofertei sau a tarifelor;
c) adresa poştală la care furnizorul este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică ale acestuia la care poate fi efectiv contactat, pentru a- i permite utilizatorului final să ia rapid legătura cu furnizorul şi să comunice cu acesta în mod eficient şi, dacă este cazul, adresa poştală şi identitatea furnizorului în numele căruia acţionează;
d) în cazul în care este diferită de adresa furnizată în conformitate cu lit. c), adresa poştală a locului în care furnizorul îşi desfăşoară activitatea şi, după caz, adresa poştală a furnizorului în numele căruia acţionează, la care utilizatorul final poate trimite eventualele reclamaţii;
e) preţul total al echipamentelor terminale şi al serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care preţul nu poate fi calculat dinainte în mod rezonabil dată fiind natura echipamentelor terminale sau a serviciilor, modalitatea de calcul al preţului şi, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale sau de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate dinainte în mod rezonabil, menţionarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de utilizatorul final; contravaloarea planului tarifar, cu precizarea numărului de minute, a creditului sau a traficului de date inclus, precum şi a condiţiilor de utilizare a acestora, dacă este cazul, extraopţiunile disponibile şi contravaloarea acestora, tarifele pentru apeluri şi pentru minutele ori traficul de date suplimentar, după caz, tariful de conectare sau instalare, cu toate taxele incluse. În cazul unui contract pe durată nedeterminată sau a[ unui contract care include un abonament, preţul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care preţul acestor contracte este exprimat printr-un tarif fix, preţul total va cuprinde şi costurile lunare totale. În cazul în care costul total nu poate fi calculat dinainte, trebuie indicat modul în care se calculează preţul;
f) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanţă în vederea încheierii contractului, atunci când este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful de bază;
g) modalităţile de plată, livrare, executare, data până la care furnizorul se angajează să presteze serviciile sau să livreze echipamentul terminal în cazul în care furnizarea serviciului include şi livrarea unui echipament terminal, precum şi procedura furnizorului de soluţionare a reclamaţiilor;
h) în cazul în care există un drept de retragere, condiţiile, termenele şi procedurile de exercitare a dreptului de retragere, în conformitate cu art. 58 alin. (1);
i) acolo unde este cazul, informaţia potrivit căreia utilizatorul final va trebui să suporte costul aferent returnării echipamentului terminal în caz de retragere şi, dacă echipamentul terminal, prin însăşi natura lui, nu poate fi, în mod normal, returnat prin poştă, costul aferent returnării acestuia;
j) în cazul în care utilizatorul final îşi exercită dreptul de retragere după formularea unei cereri în conformitate cu art. 54 alin. (3) sau cu art. 55 alin. (8), informaţia potrivit căreia utilizatorul final este obligat să achite furnizorului costuri rezonabile, în conformitate cu art. 592 alin. (3);
k) în cazul în care dreptul de retragere nu este prevăzut în conformitate cu art. 593, informaţia conform căreia utilizatorul final nu va beneficia de un drept de retragere sau, după caz, circumstanţele în care utilizatorul final îşi pierde dreptul de retragere;
l) o menţiune referitoare la existenţa unei garanţii legale privind conformitatea produselor;
m) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile de asistenţă după vânzare acordată utilizatorului final, serviciile prestate după vânzare şi garanţiile comerciale;
n) existenţa codurilor de conduită relevante şi modalitatea în care pot fi obţinute copii ale acestora, după caz;
o) durata minimă a contractului, după caz, sau, dacă contractul este încheiat pe durată nedeterminată ori urmează să fie prelungit în mod automat, condiţiile de încetare a contractului înainte de termen şi penalităţile aplicabile, dacă este cazul;
p) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligaţiilor care revin utilizatorului final conform contractului;
q) acolo unde este cazul, existenţa şi condiţiile aferente avansurilor sau altor garanţii financiare care trebuie plătite sau oferite de utilizatorul final la cererea furnizorului;
r) acolo unde este cazul, posibilitatea şi modalitatea de a recurge la un mecanism extrajudiciar de depunere şi soluţionare a reclamaţiilor căruia i se supune furnizorul.
(2) Informaţiile menţionate la alin. (1) fac parte integrantă din contractul la distanţă sau din contractul în afara spaţiilor comerciale şi nu pot fi modificate decât în cazul în care părţile contractante decid altfel în mod explicit.
(3) În cazul în care furnizorul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare cu privire la costuri suplimentare, conform celor menţionate la alin. (1) lit. e), sau la costurile aferente returnării produselor, conform celor menţionate la alin. (1) lit. i), utilizatorul final nu suportă respectivele costuri.
(4) Informaţiile contractuale se prezintă în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de utilizatorul final, fără a exclude prezentarea acestora şi în alte limbi.
(5) Cerinţele în materie de informare prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă completează cerinţele de informare conţinute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind
libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, şi, respectiv, Legea nr. 365/2002, republicată, cu modificările ulterioare. Fără a aduce atingere primului paragraf, dacă o dispoziţie privind conţinutul şi modul în care trebuie furnizate informaţiile în cazul comerţului electronic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010, contravine unei dispoziţii din prezenta ordonanţă de urgenţă, prevalează dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
(6) Sarcina probei în ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor în materie de informare stabilite în prezentul articol revine furnizorului."
9.Articolul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 54
(1) În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, furnizorul transmite informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) utilizatorului final, persoană juridică, pe suport hârtie sau, în cazul în care utilizatorul final este de acord, pe un alt suport durabil. Aceste informaţii sunt lizibile şi redactate într-un limbaj simplu şi inteligibil.
(2) Furnizorul pune la dispoziţia utilizatorului final un exemplar original al contractului semnat sau confirmarea contractului pe suport hârtie sau, dacă utilizatorul final este de acord, pe un alt suport durabil.
(3) În cazul în care utilizatorul final doreşte ca prestarea unor servicii să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la art. 56 alin. (2), furnizorul solicită utilizatorului final să formuleze o astfel de cerere expresă pe un suport durabil.
(4) Îndeplinirea obligaţiei de la alin. (1) nu este necesară în cazul în care exemplarul original al contractului sau confirmarea contractului pe suport hârtie, sau, dacă utilizatorul final este de acord, pe un alt suport durabil, care trebuie puse la dispoziţia utilizatorului final potrivit prevederilor alin. (2), conţin informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1)."
10.Articolul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 55
(1) În cazul contractelor la distanţă, furnizorul transmite informaţiile prevăzute la art. 53 alin. (1) sau pune la dispoziţia utilizatorului final respectivele informaţii într-un mod adecvat mijlocului de comunicare la distanţă utilizat, folosind un limbaj simplu şi inteligibil. În măsura în care respectiva informaţie este prezentată pe un suport durabil, aceasta trebuie să fie lizibilă.
(2) Dacă un contract la distanţă care urmează să fie încheiat prin mijloace electronice obligă utilizatorul final să plătească, furnizorul aduce la cunoştinţa utilizatorului final de o manieră clară şi foarte vizibilă, în mod direct, înainte ca acesta să facă comanda, informaţiile prevăzute la art. 53 alin.
(1) lit. b), e), o) şi p). Furnizorul se asigură că, atunci când utilizatorul final face comanda, acesta din urmă recunoaşte în mod explicit că această comandă implică o obligaţie de a plăti. Dacă pentru a face comanda este necesar să se activeze un buton sau o funcţie similară, butonul sau funcţia similară este etichetat/ă de o manieră lizibilă doar cu menţiunea "comandă ce implică o obligaţie de plată" sau o formulare neambiguă corespunzătoare, care să indice că a face comanda implică obligaţia de a plăti furnizorului. Dacă furnizorul încalcă prevederile prezentului alineat, utilizatorul final nu are nicio obligaţie în temeiul contractului sau al comenzii.
(3) Site-urile comerciale indică clar şi lizibil, cel mai târziu la începutul procesului de formulare a comenzii, dacă se aplică vreo restricţie în ceea ce priveşte livrarea şi care sunt mijloacele de plată acceptate.
(4) În cazul în care contractul este încheiat printr-un mijloc de comunicare la distanţă ce permite un spaţiu sau un timp limitat pentru afişarea informaţiei, furnizorul transmite prin mijlocul de comunicare respectiv, înaintea încheierii contractului, cel puţin informaţiile precontractuale referitoare la principalele caracteristici ale produsului sau serviciului, identitatea furnizorului, preţul total, dreptul la retragere, durata contractului şi, în cazul contractelor pe durată nedeterminată, modalităţile de încetare a contractului, prevăzute la art. 53 alin. (1) lit. a), b), e), h) şi o). Celelalte informaţii menţionate la art. 53 alin. (1) sunt furnizate utilizatorului final de furnizor într-un mod adecvat, în conformitate cu alin. (1) din prezentul articol.
(5) Fără a aduce atingere alin. (4), în cazul în care furnizorul apelează telefonic utilizatorul final în vederea încheierii unui contract la distanţă, furnizorul îşi declină identitatea la începutul conversaţiei cu utilizatorul final şi, dacă este cazul, declină identitatea persoanei în numele căreia a efectuat apelul telefonic şi specifică scopul comercial al apelului.
(6) În cazul în care urmează să se încheie un contract la distanţă prin intermediul telefonului, furnizorul trebuie să confirme oferta utilizatorului final, al cărui angajament începe doar după ce acesta a semnat oferta sau după ce şi-a trimis consimţământul scris. Aceste confirmări trebuie făcute pe un suport durabil.
(7) Furnizorul transmite utilizatorului final confirmarea încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel târziu la momentul livrării echipamentului terminal sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat. Respectiva confirmare include:
a) toate informaţiile menţionate la art. 53 alin. (1), cu excepţia cazului în care furnizorul a transmis deja informaţiile respective utilizatorului final, pe un suport durabil, înaintea încheierii contractului la distanţă;
b) acolo unde este cazul, confirmarea acordului prealabil expres al utilizatorului final.
(8) În cazul în care utilizatorul final doreşte ca prestarea unor servicii să înceapă în timpul perioadei de retragere prevăzute la art. 56 alin. (2), furnizorul solicită utilizatorului final să facă o cerere expresă în acest sens.
(9) Momentul încheierii contractului la distanţă îl constituie momentul confirmării, pe un suport durabil, de către furnizor a acceptării comenzii transmise de utilizatorul final.
(10) Prezentul articol nu aduce atingere dispoziţiilor privind încheierea prin mijloace electronice a contractelor şi comenzile prin internet, astfel cum sunt stabilite la art. 7 şi 9 din Legea nr. 365/2002, republicată, cu modificările ulterioare."
11.Articolul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 56
(1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 593, utilizatorul final beneficiază de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere şi fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art. 591 alin. (3) şi la art. 592.
(2) Fără a aduce atingere art. 57, perioada de retragere menţionată la alin. (1) din prezentul articol expiră în termen de 14 zile de la:
a) data încheierii contractului, în cazul contractelor de prestări servicii;
b) ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final intră în posesia fizică a produselor, în cazul contractelor de vânzare, sau:
(i)în cazul în care utilizatorul final comandă printr-o singură comandă produse multiple care vor fi livrate separat, ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final, intră în posesia fizică a ultimului produs;
(ii)în cazul livrării unui produs care constă din mai multe loturi sau piese, ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final, intră în posesia fizică a ultimului produs sau piesă;
(iii)în cazul contractelor pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată, ziua în care utilizatorul final sau o parte terţă, alta decât transportatorul şi care este indicată de utilizatorul final, intră în posesia fizică a primului produs;
(3) Părţile contractante îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."
12.Articolul 57 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 57
(1) În cazul în care furnizorul nu a transmis utilizatorului final informaţiile privind dreptul de retragere conform art. 53 alin. (1) lit. h), perioada de retragere expiră la 12 luni de la sfârşitul perioadei iniţiale de retragere, astfel cum este stabilită în conformitate cu art. 56 alin. (2).
(2) În cazul în care furnizorul a transmis utilizatorului final informaţiile prevăzute la alin. (1) din prezentul articol în termen de 12 luni de la data menţionată la art. 56 alin. (2), perioada de retragere expiră în 14 zile de la data la care utilizatorul final primeşte informaţiile respective."
13.Articolul 58 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 58
(1) Înainte de expirarea perioadei de retragere, utilizatorul final informează furnizorul cu privire la decizia sa de retragere din contract. În acest scop, utilizatorul final poate utiliza orice declaraţie neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din contract.
(2) Utilizatorul final şi-a exercitat dreptul de retragere în perioada de retragere menţionată la art. 56 alin. (2) şi la art. 57 în cazul în care comunicarea cu privire la exercitarea dreptului de retragere este transmisă de către utilizatorul final înaintea expirării perioadei respective.
(3) Furnizorul poate, în plus faţă de posibilitatea menţionată la alin. (1), să acorde utilizatorului final opţiunea de a completa şi de a transmite în format electronic, pe site-ul furnizorului, declaraţia neechivocă în care îşi exprimă decizia de retragere din contract. În aceste cazuri, furnizorul comunică utilizatorului final, fără întârziere, pe un suport durabil, confirmarea de primire a declaraţiei de retragere.
(4) Sarcina probei privind exercitarea dreptului de retragere în conformitate cu dispoziţiile din prezentul articol revine utilizatorului final."
14.Articolul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 59
Exercitarea dreptului de retragere pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale, după caz:
a) de a executa contractul la distanţă sau contractul în afara spaţiului comercial;
b) de a încheia un contract la distanţă sau în afara spaţiului comercial, în cazul în care utilizatorul final a efectuat o comandă."
15.După articolul 59 se introduc opt noi articole, articolele 591-598, cu următorul cuprins: "Art. 591
(1) Furnizorul rambursează toate sumele pe care le-a primit drept plată din partea utilizatorului final, inclusiv, după caz, costurile livrării, fără întârziere nejustificată şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a utilizatorul final în conformitate cu art. 58.
(2) Furnizorul rambursează sumele menţionate la alin. (1) utilizând aceleaşi modalităţi de plată ca şi cele folosite de utilizatorul final pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care utilizatorul final a fost de acord cu o altă modalitate de plată şi cu condiţia de a nu cădea în sarcina utilizatorului final plata de comisioane în urma rambursării.
(3) Fără a aduce atingere alin. (1), furnizorul nu este obligat să ramburseze costurile suplimentare în cazul în care utilizatorul final a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de furnizor.
(4) Cu excepţia cazului în care furnizorul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, în cazul contractelor de vânzare, furnizorul poate amâna rambursarea până la data recepţionării produselor care au făcut obiectul vânzării sau până la momentul primirii unei dovezi din partea utilizatorului final conform căreia acesta a trimis produsele către furnizor, luându-se în considerare data cea mai apropiată.
Art. 592
(1) Cu excepţia cazului în care furnizorul s-a oferit să recupereze el însuşi produsele, utilizatorul final returnează produsele sau le înmânează furnizorului sau unei persoane autorizate de furnizor să recepţioneze produsele, fără întârziere nejustificată şi în decurs de cel mult 14 zile de la data la care acesta a comunicat furnizorului decizia sa de retragere din contract în conformitate cu art. 58. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi de utilizatorul final înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
(2) Utilizatorul final suportă doar costurile directe legate de returnarea produselor, cu excepţia cazului în care furnizorul acceptă să suporte acele costuri sau în care furnizorul nu a informat utilizatorul final că aceste costuri trebuie suportate de utilizatorul final. În cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, în cazul cărora produsele au fost livrate la domiciliul utilizatorului final la momentul încheierii contractului, furnizorul preia produsele pe cheltuiala sa, dacă produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă.
(3) Utilizatorul final este responsabil doar în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor. Diminuarea valorii produselor nu trebuie să fie
descurajantă pentru utilizatorul final în a-şi exercita dreptul de retragere. Indiferent de situaţie, utilizatorul final nu este responsabil pentru diminuarea valorii produselor în cazul în care furnizorul a omis să îl informeze cu privire la dreptul de retragere în conformitate cu art. 53 alin. (1) lit. h).
(4) Furnizorul trebuie să poată face dovada diminuării valorii produselor care rezultă diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.
(5) Atunci când utilizatorul final îşi exercită dreptul de retragere după transmiterea cererii în conformitate cu art. 54 alin. (3) sau cu art. 55 alin. (8), utilizatorul final plăteşte furnizorului o sumă proporţională cu ceea ce s-a furnizat până la momentul în care utilizatorul final a informat furnizorul cu privire la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului. Suma proporţională care trebuie plătită furnizorului de către utilizatorul final este calculată pe baza preţului total convenit în contract. Dacă preţul total este excesiv, suma proporţională este calculată pe baza valorii de piaţă a ceea ce s-a furnizat.
(6) Utilizatorul final nu suportă costurile pentru prestarea serviciilor în cursul perioadei de retragere, în una dintre următoarele situaţii:
a) furnizorul nu a furnizat informaţii în conformitate cu art. 53 alin. (1) lit. h) sau i);
b) utilizatorul final nu a cerut expres ca prestarea să înceapă în timpul perioadei de retragere în conformitate cu art. 54 alin. (3) şi cu art. 55 alin. (8);
(7) Cu excepţia celor prevăzute la art. 591 alin. (3) şi la prezentul articol, exercitarea dreptului de retragere nu atrage răspunderea utilizatorului final.
Art. 593
Sunt exceptate de la dreptul de retragere prevăzut la art. 56-592 în ceea ce priveşte contractele la distanţă şi contractele în afara spaţiilor comerciale contractele de prestări servicii, după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al utilizatorului final şi după ce acesta a confirmat că a luat cunoştinţă de faptul că îşi va pierde dreptul la retragere după executarea completă a contractului de către furnizor.
Art. 594
(1) Cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel cu privire la momentul livrării, furnizorul livrează produsele transferând posesia fizică sau controlul asupra produselor către utilizatorul final, fără întârziere nejustificată şi în orice caz în decurs de cel mult 30 de zile de la încheierea contractului.
(2) În cazul în care furnizorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra produsele în momentul convenit cu utilizatorul final sau în termenul stabilit la alin. (1), utilizatorul final îi solicită să efectueze livrarea într-un termen suplimentar, corespunzător circumstanţelor. În cazul în care furnizorul nu livrează produsele în termenul suplimentar respectiv, utilizatorul final are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
(3) Alineatul (2) nu se aplică contractelor de vânzare în cazul în care furnizorul a refuzat să livreze produsele sau în cazul în care livrarea în termenul convenit este esenţială având în vedere toate circumstanţele existente la încheierea contractului sau în cazul în care utilizatorul final informează furnizorul, înainte de încheierea contractului, că livrarea înainte de sau la o dată precizată este esenţială. În aceste cazuri, dacă furnizorul nu livrează produsele în momentul convenit cu utilizatorul
final sau în termenul stabilit la alin. (1), utilizatorul final are dreptul, după caz, la rezoluţiunea sau rezilierea contractului.
(4) Prin excepţie de la art. 1.549-1.554 din Codul civil, la rezoluţiunea sau, după caz, la rezilierea contractului, furnizorul rambursează fără întârzieri nejustificate toate sumele plătite în temeiul contractului de către utilizatorul final şi în decurs de cel mult 7 zile de la data la care utilizatorul final a comunicat furnizorului decizia sa de terminare a contractului.
(5) În plus faţă de rezoluţiunea sau rezilierea contractului în conformitate cu alin. (2), utilizatorul final poate recurge la alte căi de atac prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 595
(1) În cazul în care un furnizor operează o linie telefonică pentru a putea fi contactat prin telefon cu privire la contractul încheiat, utilizatorul final nu este obligat să plătească, la contactarea furnizorului, mai mult decât tariful de bază.
(2) Alineatul (1) nu aduce atingere dreptului furnizorilor de servicii de comunicaţii de a taxa aceste apeluri.
Art. 596
Înainte ca un utilizator final să încheie un contract sau să accepte o ofertă, furnizorul solicită consimţământul explicit din partea utilizatorului final cu privire la orice plată suplimentară faţă de preţul stabilit anterior pentru obligaţia contractuală principală a furnizorului. În cazul în care furnizorul nu a obţinut consimţământul expres al utilizatorului final, însă la dedus utilizând opţiuni incluse în mod automat pe care utilizatorul final trebuie să le respingă pentru a evita plata suplimentară, utilizatorul final poate pretinde rambursarea acestei plăţi.
Art. 597
(1) În cazul furnizării de servicii sau livrării de echipamente terminale fără consimţământul utilizatorului final, acesta este exonerat de efectuarea oricărei contraprestaţii.
(2) Lipsa răspunsului din partea utilizatorului final nu poate fi considerată consimţământ.
(3) În cazul prevăzut la alin. (1), cheltuielile de returnare a echipamentului terminal sunt suportate de către furnizor.
Art. 598
În cazul contractelor în care furnizorul livrează produsele către utilizatorul final, riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor este transferat utilizatorului final în momentul în care acesta sau o parte terţă desemnată de acesta, alta decât transportatorul, intră în posesia fizică a produselor. Cu toate acestea, riscul este transferat utilizatorului final în momentul livrării produselor către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către utilizatorul final să transporte produsele, iar această opţiune nu a fost oferită de către furnizor, fără a aduce atingere drepturilor utilizatorului final faţă de transportator."
00.Xx articolul 120, alineatul (1) şi alineatul (2) litera a) se modifică şi vor avea următorul cuprins: "Art. 120
(1) ANCOM are dreptul să solicite persoanelor care furnizează sau au furnizat reţele sau servicii de comunicaţii electronice ori facilităţi asociate informaţiile, inclusiv de natură financiară, necesare în
vederea exercitării atribuţiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, de legislaţia specială din domeniul comunicaţiilor electronice sau de legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor în cazurile în care competenţa de monitorizare şi verificare a acestor obligaţii aparţine şi ANCOM.
(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate de ANCOM în special în următoarele scopuri:
a) verificarea respectării obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de legislaţia din domeniul protecţiei consumatorilor în cazurile în care competenţa de monitorizare şi verificare a acestor obligaţii aparţine şi ANCOM sau ale legislaţiei speciale din domeniul comunicaţiilor electronice ori impuse de ANCOM în conformitate cu aceste dispoziţii, precum şi punerea în aplicare şi executarea regulamentelor Uniunii Europene din domeniul comunicaţiilor electronice, în special în ceea ce priveşte monitorizarea pieţei şi verificarea respectării obligaţiilor furnizorilor de reţele sau de servicii de comunicaţii electronice care decurg din aceste regulamente, în cazurile în care competenţa de monitorizare şi verificare a acestor obligaţii aparţine autorităţii naţionale de reglementare;"
00.Xx articolul 142, punctele 20-24 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
"20. nerespectarea cerinţei de a furniza informaţii într-un mod clar şi inteligibil conform părţii introductive a art. 53 alin. (1);
21. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (1) referitoare la informaţiile precontractuale;
22. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (2) referitoare la includerea informaţiilor precontractuale în cadrul contractului şi la situaţia în care aceste informaţii pot fi modificate;
23. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (3) referitoare la exonerarea utilizatorului final de a suporta costurile suplimentare în situaţia în care furnizorul nu îndeplineşte cerinţele în materie de informare;
24. nerespectarea prevederilor art. 53 alin. (4) referitoare la prezentarea informaţiilor în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea să fie înţelese cu uşurinţă de utilizatorul final;"
00.Xx articolul 142, după punctul 24 se introduc optsprezece noi puncte, punctele 241-2418, cu următorul cuprins:
"241. nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (1) referitoare la informaţii;
242. nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (2) referitoare la contract;
243. nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (3) referitoare la solicitarea cererii de începere a prestării unor servicii;
244. nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (1)-(7) referitoare la informaţii;
245. nerespectarea prevederilor art. 55 alin. (8) referitoare la solicitarea de a se face o cerere expresă;
246. nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (1)-(2) referitoare la dreptul de retragere;
247. nerespectarea prevederilor art. 56 alin. (3) referitoare la obligaţiile contractuale pe parcursul perioadei de retragere;
248. nerespectarea prevederilor art. 57 referitoare la informaţiile privind dreptul de retragere;
249. nerespectarea prevederilor art. 58 alin. (3) referitoare la confirmarea de primire a declaraţiei de retragere;
2410. nerespectarea prevederilor art. 59 de a pune capăt obligaţiilor părţilor contractuale în cazul exercitării dreptului de retragere;
2411. nerespectarea prevederilor art. 591 alin. (1) şi (2) referitoare la obligaţiile care revin furnizorului în cazul retragerii;
2412. nerespectarea prevederilor art. 591 alin. (4) referitoare la amânarea rambursării;
2413. nerespectarea obligaţiilor impuse de art. 592 în condiţiile în care utilizatorul final şi-a respectat obligaţiile sale;
2414. nerespectarea prevederilor art. 594 referitoare la livrare;
2415. nerespectarea prevederilor art. 595 referitoare la plata tarifului de bază în cazul comunicărilor telefonice;
2416. nerespectarea prevederilor art. 596 referitoare la plăţi suplimentare;
2417. nerespectarea dreptului utilizatorului final privind exonerarea de la efectuarea oricărei contraprestaţii exercitat în condiţiile prevederilor art. 597 referitoare la lipsa consimţământului;
2418. nerespectarea prevederilor art. 598 referitoare la riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor."
(5)Prevederile paragrafului 2 din capitolul V secţiunea 1 subsecţiunea 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 27 decembrie 2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 140/2012, astfel cum au fost modificate şi completate de alin. (4) al prezentului articol, se aplică contractelor încheiate după data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 30: Intrare în vigoare şi aplicare
(1)Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 13 iunie 2014.
(2)Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică contractelor încheiate după data intrării sale în vigoare.
(3)Contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă li se aplică legislaţia în vigoare la data încheierii acestora.
Art. 31: Informarea Comisiei Europene
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează Comisia Europeană cu privire la modul de transpunere a art. 3 alin. (4), art. 6 alin. (7) şi (8), art. 8 alin. (6) şi a art. 9 alin. (3) din prezenta ordonanţă de urgenţă. În situaţia în care prevederile respective sunt ulterior modificate, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va informa Comisia Europeană cu privire la acestea.
Art. 32: Abrogări
(1)La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă:
a)Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 5 martie 2008;
b)Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 7 martie 2008, cu modificările ulterioare.
(2)Trimiterile din actele normative în vigoare la ordonanţele Guvernului abrogate prin alin. (1) se înţeleg ca trimiteri la prezenta ordonanţă de urgenţă.
*
Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 304 din 22 noiembrie 2011.
-****-
PRIM-MINISTRU
XXXXXX-XXXXXX XXXXX
Contrasemnează:
Ministrul economiei,
Xxxxxxxxxx Xxxx
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,
Xxxxxx Xxxxxxxxx Xxxxx
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
Xxxxxxx-Xxxxx Xxxxxxx
Ministrul finanţelor publice,
Xxxxx-Xxxxx Xxxxxxxx
Ministrul delegat pentru buget,
Xxxxx Xxxxxx
p. Ministrul afacerilor externe,
Xxxxxx Xxxxxx,
secretar de stat
Ministrul transporturilor,
Xxx-Xxxxx Xxxx
Ministrul pentru societatea informaţională,
Xxxxxxxxx-Xxxxxx Xxxxxxxxx
ANEXĂ: Informaţii privind exercitarea dreptului de retragere CAPITOLUL 1: A. Model de instrucţiuni privind retragerea (1)Dreptul de retragere
Aveţi dreptul de a vă retrage din prezentul contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile.
Perioada de retragere expiră după 14 zile începând de la ziua - a se vedea punctul 1 din Instrucţiuni de completare.
Pentru a vă exercita dreptul de retragere trebuie să ne informaţi - a se vedea punctul 2 din Instrucţiuni de completare - cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declaraţie neechivocă, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poştă, fax sau e-mail. În acest scop, puteţi folosi modelul de retragere alăturat; folosirea lui nu este însă obligatorie - a se vedea punctul 3 din Instrucţiuni de completare.
Pentru a respecta termenul-limită de retragere este suficient să trimiteţi comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea perioadei de retragere.
(2)Consecinţele retragerii
Dacă vă retrageţi, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dumneavoastră, inclusiv costurile livrării, cu excepţia costurilor suplimentare determinate de faptul că aţi ales altă modalitate de livrare decât cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare folosind aceeaşi modalitate de plată ca şi cea folosită pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care v- aţi exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări - a se vedea punctul 4 din Instrucţiuni de completare.
A se vedea punctul 5 din Instrucţiuni de completare. A se vedea punctul 6 din Instrucţiuni de completare. (3)Instrucţiuni de completare
1.Introduceţi următoarele formulări între ghilimele:
a)în cazul unui contract de prestări de servicii sau al unui contract pentru furnizarea de apă, gaze naturale, energie electrică, atunci când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de energie termică sau conţinuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport material: "încheierii contractului.";
b)în cazul unui contract de vânzare: "la care intraţi dumneavoastră sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a produselor.";
c)în cazul unui contract privind bunuri multiple comandate de consumator printr-o singură comandă şi livrate separat: "la care intraţi dumneavoastră sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a ultimului produs":
d)în cazul unui contract privind livrarea unui produs constând din mai multe loturi sau părţi: "la care intraţi dumneavoastră sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a ultimului lot sau a ultimei piese.";
e)în cazul unui contract pentru livrarea periodică de produse pe o perioadă de timp determinată: "la care intraţi, dumneavoastră sau o parte terţă, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia fizică a primului produs."
2.Introduceţi numele dumneavoastră, adresa dumneavoastră poştală şi, dacă este cazul, numărul dumneavoastră de telefon, numărul de fax şi adresa de e-mail.
3.Dacă pe site-ul dumneavoastră oferiţi consumatorului opţiunea de a completa şi transmite electronic informaţiile privind retragerea sa din contract, introduceţi următoarele: "De asemenea, puteţi completa şi transmite electronic de pe site-ul nostru [introduceţi adresa de internet] formularul standard de retragere sau orice altă declaraţie neechivocă. Dacă folosiţi această opţiune, vă vom transmite fără întârziere, pe un suport durabil, de exemplu prin e-mail, confirmarea de primire a cererii de retragere."
4.În cazul contractelor de vânzări în care nu v-aţi oferit să recuperaţi produsele în caz de retragere, introduceţi următoarele: "Putem amâna rambursarea până la data la care primim înapoi produsele sau până la momentul la care ne-aţi furnizat dovada că aţi trimis înapoi produsele, fiind valabilă data cea mai apropiată."
5.În cazul în care consumatorul a recepţionat produse în legătură cu contractul, introduceţi următoarele:
a)introduceţi:
- "Vom recupera produsele."; sau
- "Expediaţi produsele sau înmânaţi-le direct nouă sau [se introduce numele şi, dacă este cazul,
adresa poştală a persoanei autorizate de dumneavoastră să primească produsele], fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, în decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-aţi comunicat retragerea. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise înapoi înainte de expirarea perioadei de 14 zile.";
b)introduceţi:
- "Vom suporta costul returnării produselor.";
- "Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor.";
- Dacă, într-un contract la distanţă, nu vă oferiţi să suportaţi costul returnării produselor, iar produsele, prin natura lor, în mod normal nu pot fi returnate prin poştă: "Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor, lei/[introduceţi cuantumul]."; sau, dacă costul returnării
produselor nu poate fi calculat cu anticipaţie în mod rezonabil: "Va trebui să suportaţi costul direct al returnării produselor. Costul aproximativ este estimat la maximum lei/[introduceţi
cuantumul]."; sau
- Dacă, în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale, produsele, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod normal prin poştă şi au fost livrate la domiciliul consumatorului în momentul încheierii contractului: "Vom recupera produsele şi vom suporta costurile aferente."; şi
c)introduceţi: "Sunteţi responsabil doar pentru diminuarea valorii produselor care rezultă din manipulări, altele decât cele necesare pentru determinarea naturii, calităţilor şi funcţionării produselor."
6.În cazul unui contract de prestări de servicii sau privind furnizarea de apă, gaze naturale sau electricitate, atunci când acestea nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau într-o cantitate stabilită, sau de energie termică, introduceţi următoarele: "Dacă aţi solicitat începerea prestării serviciilor sau a furnizării de apă/gaze naturale/energie electrică/energie termică [tăiaţi menţiunile inutile] în perioada de retragere, ne datoraţi o sumă proporţională cu serviciile furnizate până în momentul în care ne-aţi comunicat exercitarea dreptului de retragere din prezentul contract, în raport cu acoperirea totală a contractului."
CAPITOLUL 2: B. Model de formular de retragere
Prezentul formular se trimite înapoi completat doar dacă doriţi să vă retrageţi din contract.
- Către [aici se introduce numele, adresa poştală şi, dacă este cazul, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de email ale profesionistului]:
- Vă informez/Vă informăm (*) prin prezenta cu privire la retragerea mea/noastră (*) din contractul referitor la vânzarea următoarelor produse (*)/prestarea următoarelor servicii (*)
- Comandate la data (*)/primite la data (*)
- Numele consumatorului (consumatorilor)
- Adresa consumatorului (consumatorilor)
- Semnătura consumatorului (consumatorilor) (doar în cazul în care acest formular este notificat pe hârtie)
- Data
(*)A se elimina menţiunea inutilă, după caz.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 427 din data de 11 iunie 2014
Forma sintetică la data 31-Mar-2015. Acest act a fost creat utilizand tehnologia SintAct®-Acte Sintetice. SintAct® şi tehnologia Acte Sintetice sunt mărci inregistrate ale Wolters Kluwer.