ANEXA Nr. 6
ANEXA Nr. 6
La RGPD al PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU ANEXĂ-CONTRACTE
PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU prelucrează datele cu caracter personal, în condiţii tehnice şi organizatorice de securitate adecvată, prelucrarea efectuându-se cu respectarea legislaţiei în vigoare.
PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU prelucrează datele cu caracter personal primite direct de la persoanele vizate cu ocazia realizării atribuţiilor stabilite de lege, derulării raporturilor legale/contractuale si/sau participării la târgurile/expoziţiile/evenimentele organizate de PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU şi/sau în incinta imobilului PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU ,Cămărașu nr.126, jud. Cluj.
Datele cu caracter personal sunt colectate fie numai cu acordul/acceptul dumneavoastră, dacă sunt oferite cu buna ştiinţă, de bună voie, din proprie iniţiativă, fie la solicitarea PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, de exemplu prin documente pre-contractuale şi/sau documente contractuale.
În vederea executării contractului încheiat cu PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, realizării atribuţiilor stabilite de lege şi desfăşurării activităţii curente (ca interese legitime) ale PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, precum şi aplicării prevederilor legale privind protecţia datelor cu caracter personal (legislaţia internă şi dreptul comunitar), PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU are obligaţia de a administra în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopul specificat, datele personale furnizate.
PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU nu va prelucra datele personale decât în măsura în care acest demers este necesar îndeplinirii scopurilor mai jos menţionate, cu respectarea măsurilor legale de securitate şi confidenţialitate a datelor.
Prelucrarea datelor cu caracter personal reprezintă orice operațiune sau set de operațiuni, care se efectuează asupra datelor dumneavoastră cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea, sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, blocarea, ștergerea, distrugerea, arhivarea.
În contextul realizării atribuţiilor stabilite de lege şi desfăşurării activităţii curente a PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, inclusiv derulării activităţii legale/contractuale şi/sau participării la târgurile, expoziţiile şi/sau alte evenimente specializate organizate de PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU şi/sau în incinta imobilului PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU Cămărașu nr.126 , Jud. Cluj, precum şi în contextul îndeplinirii obligaţiilor legale, vă putem solicita anumite date cu caracter personal, precum: numele și prenumele, semnătura, telefon/fax, e-mail, loc de muncă, funcţia, CNP, seria şi numărul actului de identitate/paşaportului etc.
Persoanele (vizate) ale căror date pot fi prelucrate de către PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, exclusiv în
scopurile mai jos menţionate sunt, după caz:
- Clienţii persoane fizice ai PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, (actuali, foşti sau potenţiali , cetățeni ai comunei sau rezidenți pr teritoriul comunei ), vizitatori, public larg, reprezentanţii/împuterniciţii ai acestora, legali sau convenţionali;
- Reprezentanţii/împuterniciţii/persoanele de contact de afaceri (parteneri de afaceri/contractuali, expozanţi, co-expozanţi, organizatori, co-organizatori, furnizori, prestatori de servicii, locatari etc.- actuali, foşti sau potenţiali) şi ai instituţiilor/autorităţilor publice.
Persoanele vizate sunt obligate să furnizeze date complete, actualizate si corecte. Refuzul de a furniza astfel de date poate determina imposibilitatea derulării relaţiei contractuale/de afaceri şi/sau imposibilitatea furnizării serviciilor PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU.
Prin citirea prezentelor prevederi, şi/sau semnarea oricărui document prin care sunt furnizate date personale către PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU, ori prin furnizarea datelor personale în vederea accesării
serviciilor PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU si/sau participării la evenimentele organizate de PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU şi/sau în incinta imobilului PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU CămăraЮu nr.126 , Jud. Cluj, persoanele vizate sunt informate şi/sau îşi exprimă în mod expres consimţământul (îşi dau acordul) cu privire la prelucrarea datelor personale în conformitate cu dispoziţiile legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (legislaţia internă şi dreptul comunitar-UE).
Scopul colectării datelor cu caracter personal este:
- Îndeplinirea atribuţiilor legale ale PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU;
- Organizarea de târguri, expoziţii, saloane şi alte manifestări/evenimente specializate;
- Derularea activităţii legale/contractuale a PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU;
- Facturarea şi încasarea valorii serviciilor oferite de PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU;
- Marketing, promovare, reclamă, publicitate, concursuri, loterii publicitare, inclusiv transmiterea
de oferte comerciale generale sau personalizate; dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor;
- Management operaţional;
- Gestionarea relaţiilor cu clienţii; comunicarea comercială cu clienţii/furnizorii prin orice mijloc
de comunicare;
- Îndeplinirea obligaţiilor legale incidente;
- Comunicarea cu organismele/autorităţile/instituţiile publice sau de interes public;
- Activităţi de audit şi control/supraveghere;
- Arhivare, scopuri statistice;
- Colectare debite/Recuperare debite restante;
- Soluţionarea disputelor şi litigiilor, punerea în executare a unor hotărâri judecătoreşti, arbitrale, ordine judecătoreşti etc..
PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU va considera toate informaţiile colectate de la dumneavoastră ca fiind confidenţiale şi nu le va partaja cu terţi (cu excepţia organizatorilor/co-organizatorilor unor evenimente organizate de PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU şi sau în incinta PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU şi/sau partenerilor de afaceri, aşa cum este aceasta situaţie descrisă mai jos) fără consimţământul dumneavoastră expres si anterior.
Destinatarii datelor pot fi chiar persoanele (vizate) care au furnizat datele persoane, după cum urmează:
- Clienţi persoane fizice ai PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU (actuali, foşti sau potenţiali), vizitatori, public larg, reprezentanţi/împuterniciţii acestora, legali sau convenţionali (pentru scopul derulării raporturilor legale/contractuale);
- Expozanţi, co-expozanţi, organizatori, co-organizatori, locatari, furnizori, prestatori şi alte entităţi juridice-parteneri de afaceri/contractuali ai PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, autorităţi/instituţii publice;
Destinatarii (alţii decât persoanele vizate) datelor pot fi:
- Autorităţi publice centrale şi locale, autorităţi judecătoreşti, politie, parchet (în limitele prevederilor legale şi/sau ca urmare a unor cereri expres formulate), societăţi bancare, executori judecătoreşti, societăţi de asigurare şi reasigurare, organizaţii de cercetare a pieţei (scop statistic) etc.
-
Prelucrarea datelor cu caracter personal în scop promoţional (marketing)
Prelucrarea datelor cu caracter personal în scop promoţional (marketing direct) reprezintă un scop adiţional prelucrării datelor personale în vederea executării contractului şi nu condiţionează realizarea obiectului prezentului contract (ex: furnizarea/prestarea serviciilor). În aceasta situaţie, prelucrarea datelor cu caracter personal se va realiza doar cu consimţământul dumneavoastră expres, neechivoc, liber, informat şi anterior exprimat.
Datele cu caracter personal furnizate de dumneavoastră (cum ar fi: nume şi prenume, adresa de e- mail, nr. fax, nr. telefon mobil/fix) vor putea fi prelucrate de PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, doar cu consimţământul dumneavoastră expres, neechivoc, liber, informat şi anterior exprimat, în anumite cazuri, cu respectarea drepturilor dvs., în special a dreptului de informare şi opoziţie, în următoarele
scopuri: marketing direct, concursuri, loterii publicitare, efectuarea de comunicări comerciale pentru atribuţiile şi serviciile PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, inclusiv cele dezvoltate împreună cu un partener al PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, prin orice mijloc de comunicare, inclusiv prin intermediul serviciilor de comunicaţii electronice. Datele cu caracter personal furnizate de persoanele vizate vor putea fi folosite în scop promoţional (marketing) şi pentru produsele sau serviciile altor parteneri ai PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, cu respectarea drepturilor persoanelor vizate.
Persoanele vizate îşi pot exercita dreptul de prevenire a unei asemenea prelucrări prin selectarea casetelor adecvate din formularele/documentele utilizate pentru colectarea datelor cu caracter personal. Prelucrarea datelor cu caracter personal cu funcţie de identificare generală
Datele cu caracter personal cu funcţie de identificare generala (Codul numeric personal - CNP, seria şi numărul actului de identitate/paşaportului etc.) vor putea fi prelucrate, exclusiv în situaţiile în care este necesara stabilirea identităţii persoanelor vizate şi prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală.
Prelucrarea datelor cu caracter personal prin intermediul sistemelor de supraveghere video
în cazul accesului persoanelor vizate , în sediul PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU sau in alte locuri publice de pe raza comunei.
PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, prin intermediul sistemelor de supraveghere video, prelucrează datele cu caracter personal, respectiv imaginea şi alte informaţii ce permit identificarea persoanelor vizate.
Scopul prelucrării datelor personale consta în: monitorizarea/securitatea persoanelor, spaţiilor şi/sau bunurilor private, prevenirea şi combaterea infracţiunilor, îndeplinirea obligaţiilor legale şi realizarea intereselor legitime.
Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU şi pot fi comunicate numai următorilor destinatari: persoana vizată, reprezentanţii legali/împuterniciţii persoanei vizate, reprezentanţii autorizaţi PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, organele de urmărire/cercetare penală, instanţe judecătoreşti, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi comunitare aplicabile activităţii desfăşurate de PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU.
Durata de stocare a datelor obţinute prin intermediul sistemului de supraveghere video este de minim 30 de zile, cu excepţia situaţiilor expres reglementate de lege sau a cazurilor temeinic justificate. La expirarea termenului înregistrările se distrug sau se şterg sau se suprascriu ciclic .
În relaţia cu PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU, persoanele vizate, beneficiază conform prevederilor legale aplicabile de următoarele drepturi: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ştergerea datelor, dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziţie si procesul decizional individual automatizat.
Durata prelucrării datelor cu caracter personal
În vederea realizării scopului menţionat, PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU va prelucra datele cu caracter personal pe toată perioada de desfăşurare a activităţilor PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, până în momentul în care persoana vizată, sau reprezentantul legal, va manifesta dreptul de opoziţie/ de ştergere, îşi va retrage consimţământul în cazul prelucrării datelor cu caracter personal în scop de marketing direct (cu excepţia situaţiei în care PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU prelucrează datele în baza unei obligaţii legale sau justifică un interes legitim). Ulterior încheierii operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, în scopul pentru care au fost colectate, dacă persoana vizată sau reprezentantul legal al acesteia nu va manifesta dreptul de opoziţie/de ştergere, conform legii, şi/sau nu îşi va retrage consimţământul în caz de marketing direct, aceste date vor fi arhivate de către PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU pe durata de timp prevăzută în Instrucțiunile Naționale de Arhivare PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU şi/sau vor fi distruse , după caz .
Transferurile de date în afara spaţiului UE şi al Zonei Economice-Europene
se pot face numai în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică naţională şi UE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestora.
Prin citirea şi semnarea prezentului contract, Persoanele vizate confirmă că au fost informate cu privire la drepturile de care beneficiază, conform prevederilor legale aplicabile, respectiv: dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ştergerea datelor, dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziţie şi procesul decizional individual automatizat. Atunci când prelucrarea se realizează pe consimţământ, persoanele vizate au dreptul, de a-şi retrage consimţământul în orice moment în formă scrisă, adresata PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU, în condiţiile legislaţiei aplicabile, fără a afecta legalitatea prelucrării efectuate pe baza consimţământului înainte de retragerea acestuia.
Persoanele vizate au dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nicio justificare, prelucrării datelor personale în scop de marketing direct, utilizând, dacă este cazul, funcţia de dezabonare inclusă în materialele de marketing ,sau prin orice mijloc de comunicare cu marcă temporală(metoda este la libera alegere a persoanei vizate.
Pentru celelalte scopuri, persoanele vizate au dreptul de a se opune, în orice moment, în mod gratuit, ca datele cu caracter personal pe care le furnizează către PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU să facă obiectul unei prelucrări, cu menţionarea datelor şi scopului avute în vedere, numai pentru motive întemeiate şi legitime, legate de situaţia sa particulară, cu excepţia cazurilor în care PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU demonstrează că are motive legitime şi imperioase care justifică prelucrarea şi care prevalează intereselor, drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate sau că scopul este constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă. În caz de opoziţie nejustificată, PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU este îndreptăţită să prelucreze în continuare datele în cauză.
Prin citirea acestui document persoanele vizate au luat la cunoştinţă şi înţeleg faptul că datele cu caracter personal furnizate către PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU constituie elemente determinante pentru realizarea atribuţiilor stabilite de lege, derularea activităţii legale/contractuale şi/sau accesarea serviciilor oferite de PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU.
În cazul în care, persoanele vizate, direct sau prin reprezentant, îşi exercită drepturile menţionate mai sus, în mod vădit nefondat, nejustificat sau excesiv, în special din cauza caracterului lor repetitiv, PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU poate:
- fie să perceapă o taxa rezonabilă ţinând cont de costurile administrative pentru furnizarea
informaţiilor sau a comunicării sau pentru luarea masurilor solicitate;
- fie să refuze să dea curs cererii.
În cazul în care persoanele vizate, direct sau prin reprezentant, îşi exercită dreptul de opoziţie în mod vădit nefondat, nejustificat sau excesiv, în special din cauza caracterului lor repetitiv, PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU este îndreptăţită să considere Contractul încheiat cu Clientul de drept reziliat, fără nicio altă formalitate sau intervenţie a instanţelor judecătoreşti, cu excepţia unei notificări prealabile.
Pentru exercitarea acestor drepturi, dumneavoastră va puteţi adresa Responsabilului cu protecţia datelor din cadrul din cadrul PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU cu o cerere scrisă, datată şi semnată la adresa de e-mail: xxx-xxxxxxxx@xxxxxxxxxx.xx sau la următoarea adresă de corespondenţă: Cămărașu nr.126 , Jud. Cluj.
Prin semnarea prezentului document, dumneavoastră confirmaţi că aţi citit, aţi fost informat/tă corect, complet, precis, aţi luat la cunoştinţă, înţelegeţi pe deplin şi sunteţi de acord cu:
- prevederile cuprinse în prezentul document;
- prevederile cuprinse în Condiţiile generale, tehnice şi de participare ale PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU privind protecţia datelor cu caracter personal (în situaţia în care contractul intră sub incidenţa acestor Condiţii). Condiţiile generale, tehnice şi de participare ale PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU sunt disponibile pe website-ul xxxx.xx.
- faptul ca prelucrarea de date cu caracter personal, astfel cum este specificată în legislaţia în vigoare, în prezentul document precum şi în Condiţiile generale, tehnice şi de participare ale PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU (în situaţia în care contractul intră sub incidenţa acestor Condiţii) va fi efectuată în toate cazurile, atât pentru executarea prezentului contract, îndeplinirea obligaţiilor legale ori pentru realizarea intereselor legitime ale PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU, cât şi în baza
consimţământului manifestat de dumneavoastră, în mod expres, neechivoc, liber şi informat ( în cazul prelucrării datelor personale în scop de marketing direct);
- faptul că, PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU nu va prelucra datele dumneavoastră personale decât în măsura în care acest demers este necesar scopurilor menţionate în prezentul document şi în Condiţiile generale, tehnice şi de participare ale PRIMǍRIA CǍMǍRAŞU (după caz), cu respectarea măsurilor legale de securitate şi confidenţialitate a datelor.
De asemenea, prin citirea şi semnarea acestui document, declar că sunt informat asupra drepturilor mele prevăzute de legislaţia specifică privind protecţia datelor cu caracter personal.
Totodată, îmi exprim, pe baza opţiunii de mai jos, consimţământul în mod expres, neechivoc, liber şi
informat cu privire la prelucrarea datelor mele cu caracter personal, în scop de marketing direct: DA □ NU □ Semnătura Reprezentant Legal/Convenţional
DA □ NU □ Semnătura Persoana de contact
PRIMĂRIA CĂMĂRAȘU Partener