Regulament de funcţionare al Departamentului de Proprietate Intelectuală şi protecţia drepturilor amelioratorilor proprietari de soiuri de plante AMSEM
Regulament de funcţionare al Departamentului de Proprietate Intelectuală şi protecţia drepturilor amelioratorilor proprietari de soiuri de plante AMSEM
Art. 1.
Departamentul de Proprietate Intelectuală (denumit în continuare DPI) din AMSEM este constituit din proprietarii, reprezentanţii proprietarilor de soiuri de plante protejate prin brevete de soiuri sau titluri de proprietate echivalente sau printr-un titlu comunitar (CPVR), valabile pe teritoriul României şi functionează ca un organism asociativ de gestiune colectivă, fără scop patrimonial.
Art. 2
Obiectul de activitate
1/ Obiectul de activitate al departamentultui este:
a) Reprezentarea promovarea, dezvoltarea si protejarea intereselor proprietarilor de soiuri şi a reprezentanţilor legali ai acestora, membrii AMSEM, colectarea si repartizarea drepturilor patrimoniale cuvenite titularilor de brevete de soi asupra brevetelor de soi cu privire la care gestiunea i-a fost incredintata in mod direct ori indirect, pe teritoriul ROMÂNIEI;
b) Apărarea drepturilor proprietarilor de soiuri, membrilor asociaţi sau a altor proprietari pe bază de mandat (contractuală) de împuternicire, precum si colectarea si repartizarea sumelor oricaror categorii de titulari de drepturi de proprietate intelectuala pentru care asociatia a fost desemnata drept unic colector;
c) 2/ Pentru îndeplinirea obiectului de activitate vor fi aplicate prevederile legislatiei în vigoare:
LEGEA nr.255-1998 privind protectia noilor soiuri de plante, cu modificarile ulterioare;
REGULAMENTUL de aplicare al Legii 255-1998 privind protectia noilor soiuri de plante, cu modificarile ulterioare;
REGULAMENTUL (CE) NR. 2100/94 AL CONSILIULUI din 27 iulie 1994
privind protecția comunitară a soiurilor de plante (JO L 227, 1.9.1994, p.1); REGULAMENTUL (CE) NR. 1768/95 AL COMISIEI din 24 iulie 1995 de stabilire a normelor de aplicare a derogării prevăzute la articolul 14 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului de instituire a unui regim de protecție comunitară a soiurilor de plante;
LEGISLATIA privind gestiunea drepturilor patrimoniale; STATUTUL Asociaţiei AMSEM şi prezentul REGULAMENT;
Stabilirea calităţii de membru al DPI şi încetarea acesteia
Art. 3
1/ Calitatea de membru al DPI se stabileşte pe baza de cerere scrisa depusă de proprietarii soiurilor protejate sau de reprezentanţii legali ai acestora cu acordul COMITETULUI de Proprietate Intelectuală al AMSEM.
Condiţia de a deveni membru pentru persoanele fizice este de a nu avea un raport de muncă cu asociaţia AMSEM. Condiţia calităţii de membru al DPI este obligaţia de a plăti o contribuţie stabilită de COMITETUL DPI.
2/ Calitatea de membru curge de la data deciziei luate de COMITETUL DPI, cu condiţia plăţii contribuţiei stabilite.
3/ Drepturile şi obligaţiile de membru nu pot fi transmise de către un membru la alt membru al DPI.
Art. 4
1/ Calitatea de membru încetează pe bază de acord scris, sau prin demisie, excludere, declararea insolvenţei membrului, printr-o petiţie de insolvenţă pe motiv de active insuficiente ale membrului, prin emiterea unor decizii finale de încălcare a drepturilor membrilor proprietari prin emiterea unui ordin de execuţie, după rezoluţia finală de executare sau închidere a firmei.
2/ Încetarea calităţii de membru al DPI sau AMSEM, intră în vigoare în cea de a treia (3) lună calendaristică următoare ultimei zi a lunii în care membrul a notificat în scris COMITETUL DPI.
3/ Un membru poate fi exclus la propunerea COMITETULUI DPI:
a) Dacă nu îndeplineşte condiţiile de proprietar sau reprezentant legal pe o perioadă de cel puţin un (1) an.
b) Dacă expiră mandatul de împuternicire dat asociaţiei conform art. 8 lit. f) iar acesta nu este reînnoit în termen de trei (3) luni de la primirea notificării scrise din partea COMITETULUI DPI
c)Ca urmare a încălcării obligaţiilor de membru sau al prezentului regulament 4/ Excluderea se notifică membrului în scris.
5/ Calitatea de membru a unei persoane fizice încetează odată cu decesul acesteia, succesorului transferândui-se drepturile şi obligaţiile de membru, dacă nu solicită COMITETULUI DPI încetarea calităţii de membru. Dacă succesorul legal este o persoană juridică, acest succesor intră automat în toate drepturile şi obligaţiile prezente.
6/ Persoana fizică sau juridică a cărei calitate de membru încetează are dreptul la plata lichidare cuvenite.
Art. 6
2/ lichidare se achită în termen de 3 luni de la aprobarea bilanţului contabil pentru anul în care s-a stins calitatea de membru al DPI.
Drepturile şi obligaţiile membrilor Departamentului PI
Art. 7
Membrul are dreptul:
a) să aleagă şi să fie ales în organele DPI, să voteze, să participe la activitatile acestuia conform principiilor stabilite prin statutul AMSEM şi prezentul regulament şi să participe la avantajele pe care asociaţia le oferă membrilor săi;
c) să consulte evidenţa taxelor de licenţă colectate pentru seminţele soiurilor al căror proprietar sau reprezentant este, să consulte rapoartele oficiale şi neoficiale pentru soiurile al căror proprietar sau reprezentant este;
d ) să consulte corespondenţa comercială legată de taxele de licenţă colectate pentru seminţele soiurilor al căror proprietar sau reprezentant este.
Art. 8
Membrul are următoarele obligaţii:
a) să respecte regulamentul şi să îndeplinească hotărârile organelor DPI şi AMSEM;
b) să depună contribuţia de membru ;
c) să aibă grijă de bunul nume al asociaţiei;
d) să respecte normele de drept privind protecţia drepturilor amelioratorilor;
e) să nu ia parte la producţia şi distribuţia de seminţe certificate, aparţinând soiurilor protejate, pentru folosirea ca samânţă de fermă (denumită FSS) sau distribuită ilegal;
f) să acorde asociaţiei împuternicire de reprezentare a intereselor sale de drept la culegerea informaţiilor şi colectarea plăţilor pentru utilizarea seminţei de fermă şi cele legate de protecţia drepturilor pentru soiurile de plante protejate valabile pe întreaga durată a calităţii sale de membru, precum şi să ofere tot concursul său pentru reprezentarea sa conformă; membrul poate să revoce împuternicirea atunci când asociaţia nu îi protejează eficient interesele sale de drept, nici după o atenţionare prealabilă în scris;
g) să sprijine respectarea drepturilor amelioratorilor pentru soiurile protejate şi anume:
- Să nu pună pe piaţă soiuri noi, neprotejate legal prin Legea nr. 255/ 2007 modificată , privind protecţia noilor soiuri de plante sau CPVO
Să acorde asociaţiei informaţiile necesare pentru întocmirea rapoartelor statistice privind evoluţia utilizării seminţei certificate, precum şi pentru urmarirea folosirii acesteia in generatiile ulterioare;
- Să asigure contractual posibilitatea controlului asupra producţiei şi prin folosirea materialului de înmulţire recoltat din soiuri protejate de-a lungul întregului ciclu de înmulţire;
- Să nu furnizeze material de înmulţire Prebază şi Bază în producţie pe suprafeţe extinse de cultivare, şi unde este necesar să se asigure că din documentele însoţitoare şi ambalaje este posibilă constatarea categoriei originale;
- Să colaboreze activ cu asociaţia la detectarea cazurilor de încălcare a drepturilor amelioratorilor soiurilor, precum şi a comerţului ilegal cu material de înmulţire;
- Să asigure contractual cumpărarea integrală a seminţelor recoltate reprezentând orice material destinat multiplicării sau posibilitatea urmăririi utilizării şi reutilizării seminţelor şi recuperării drepturilor financiare legale.
Art. 9
Consecinţele încălcării obligaţiilor de membru
1) Dacă un membru al asociaţiei comite un act ce constituie o încălcare a obligaţiilor de membru DPI, COMITETUL EXECUTIV AMSEM în baza recomandării COMITETULUI DPI poate să decidă aplicarea unei sancţiuni.
2) Sancţiunile ce i se aplica membrului sunt:
a) avertisment scris
b) sancţiune financiară de până la ....... lei cu scadenţă de până la trei (3) luni de la hotărârea finală a COMITETUL EXECUTIV AMSEM, cu excepţia cazului în care membrul a formulat un apel către Adunarea Generală a membrilor AMSEM şi aceasta a luat o altă decizie,
c) excluderea din DPI sau din AMSEM
d) excludere temporară din DPI sau AMSEM
3) Sancţiunile de la lit. a) la b) sunt luate de COMITETUL EXECUTIV AMSEM, iar sancţiunile de la lit.c) şi d) de către Adunarea Generală la propunerea COMITETUL EXECUTIV AMSEM. Detalii privind începerea şi derularea procedurii privind încălcarea drepturilor de membru sunt reglementate de statutul Asociaţiei AMSEM şi de prezentul Regulament.
4) Împotriva hotărârii conform alin. 2, membrul poate să depună contestaţie la Adunarea Generală prin intermediul COMITETULUI DPI şi anume în termen de cincisprezece (15) zile de la data primirii hotărârii scrise a COMITETUL EXECUTIV AMSEM.
Bilanţul contabil ordinar, modul de folosire a veniturilor şi acoperirea pierderilor, fondul indivizibil
Art. 10 Veniturile DPI
1. Se compun din suma contribuţiilor membrilor depuse la înscriere şi a celor anuale stabilite de COMITETUL DPI
2. Veniturile provenite din recuperarea redevenţelor şi remuneraţiei încasate conform cotei stabilite de COMITETUL DPI.
Art. 11 Cheltuielile DPI
Sunt constituite din totalitatea elementelor de cost necesare funcţionării DPI pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezentul Regulament.
Art. 12
Organele departamentului PI
1/ Organele sunt:
a) Adunarea membrilor DPI
b) COMITETUL DPI
2/ Persoanele juridice sunt reprezentate la şedinţele Adunării membrilor DPI de către reprezentanţii statutari sau de către reprezentanţii acestora în baza împuternicirii scrise.
Adunarea membrilor Departamentului de Proprietate Intelectuală ( DPI )
Art. 13
1/ Organul suprem al DPI este Adunarea membrilor DPI
2/ Adunarea membrilor DPI se reuneşte cel puţin o dată într-un an calendaristic. COMITETUL DPI al asociaţiei convoacă Adunarea membrilor DPI, în scris, cu confirmare de primire, transmisă cu cel puţin 14 zile înainte.
3/ În cazuri deosebite Adunarea membrilor DPI poate fi convocată în termen de 30 de zile dacă aceasta este cerută în scris de cel puţin o treime din membrii DPI
4/ În competenţa Adunării membrilor DPI intră:
a) Modificarea Regulamentului
b) Alegerea şi revocarea membrilor COMITETULui DPI
c) Aprobarea situaţiei financiare anuale
d) Decizia privind alocarea şi utilizarea veniturilor şi cheltuielilor
e) Decide privind schimbările organizatorice care duc la fuziune prin contopire, absorbţie, la transformare, la divizarea sau dizolvarea DPI
f) Primirea de noi membri
g) Propunerea sau decizia privind revocarea unui membru conform Regulamentului
h) Propunerea sau decizia privind excluderea unui membru conform Regulamentului 5)/ Pentru ca Adunarea membrilor să aibă capacitate de decizie, este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din membrii DPI.
6) Dacă Adunarea membrilor nu întruneşte cvorumul , COMITETUL DPI este obligat să convoace o nouă Adunare a membrilor în termen de treizeci (30) de zile cu aceeaşi ordine de zi. În acest caz deciziile Adunării membrilor pot fi luate dacă se întruneşte o majoritate simplă din numărul membrilor prezenţi.
Art. 14
Un membru poate să împuternicească în scris un alt membru sau o altă persoană pentru a-l reprezenta în Adunarea membrilor DPI.
Art. 15
1/ La fiecare Adunare a membrilor DPI se întocmeşte un proces verbal care trebuie să conţină:
a) data şi locul de desfăşurare a Adunării
b) deciziile adoptate
c) rezultatele votului
d) observaţiile neacceptate de unii membri care au solicitat includerea acestora în procesul verbal.
2/ Parte integrantă a procesului verbal este lista de prezenţă şi invitaţia la Adunarea membrilor, precum şi materialele suport care au fost înaintate pentru discutarea ordinii de zi.
COMITETUL Departamentului de Proprietate Intelectuală ( COMITETUL DPI )
Art. 16
1/ COMITETUL DPI conduce activitatea DPI şi decide asupra tuturor aspectelor DPI care prin statut nu sunt încredinţate exclusiv altui organ. COMITETUL DPI acordă şi revocă atribuţii, stabileşte volumul mandatului acordat şi remuneraţia personalului angajat prin contract.
2/ COMITETUL DPI este organul statutar al DPI.
3/ COMITETUL DPI este reprezentat de Preşedinte sau Vice-Preşedinte.
4/ De regulă, COMITETUL DPI se reuneşte o dată pe trimestru. COMITETUL DPI poate solicita întrunirea unor reuniuni extraordinare a COMITETULUI DPI
5/ COMITETUL DPI are 5 membri. Poate fi membru al COMITETULUI DPI numai o persoană care reprezintă în mod legal un membru AMSEM.
6/ Membrii COMITETULUI DPI îşi aleg din mijlocul lor preşedintele şi un (1) vice- preşedinte.
7/ Un membru al COMITETULUI DPI poate să părăsească funcţia, însă este obligat să anunţe în scris plecarea sa din cadrul COMITETULUI DPI. Funcţia sa ia sfârşit la data când a fost discutată în cadrul COMITETULUI DPI care este obligat să discute cererea de plecare la cea mai apropiată şedinţă a sa, ţinută de la momentul când au luat la cunoştinţă crerea de retragere, însă nu mai târziu de 3 luni de la primirea notificării privind retragerea. După scurgerea fără rezultat a acestui termen se consideră ca discutată cererea de retragere. Dacă un membru al COMITETULUI DPI decedează, se retrage din funcţie, este revocat sau îşi finalizează în alt mod perioada în funcţie, COMITETUL DPI este autorizat să permită (să coopteze), dacă doreşte, un membru temporar înlocuitor al persoanei a cărei funcţie a încetat şi aceasta până la momentul când poate avea loc o alegere ordinară a unui nou membru.
8/ Perioada în funcţie a membrilor COMITETULUI DPI este de 5 ani, dar în prima perioadă după constituire de numai 3 ani.
9/ Preşedintele COMITETULUI DPI nu organizează şi nu conduce activitatea curentă , ci conduce şi organizează numai activitatea Adunării membrilor DPI şi a reuniunii COMITETULUI DPI.
10/ Vice-Preşedintele înlocuieşte Preşedintele în perioada în care acesta este ocupat sau în lDPIsa acestuia.
11/ În cadrul COMITETULUI DPI fiecare membru are un (1) vot. În cazul egalităţii de voturi decide votul Preşedintelui. COMITETUL DPI are capacitate de decizie dacă sunt prezenţi cel puţin jumătate din membrii COMITETULUI DPI
12/ În scopuri decizionale COMITETUL DPI este autorizat să discute încălcarea obligaţiilor de membru şi să ia sau să recomande organelor AMSEM măsurile necesare, în funcţie de competenţă.
Art. 17
- Apărarea drepturilor amelioratorilor ca proprietari ai soiurilor nou create, protejate prin brevete de soiuri sau prin titluri de proprietate echivalent,
- poate elibera în baza mandatului amelioratorilor sau a împuternicirilor lor legale licenţe şi/sau sublicenţe pentru folosirea soiurilor protejate în acest fel contribuind la promovare soiurilor noi în comerţ,
- asigură colectarea remuneraţiei pentru folosirea soiurilor protejate de către fermieri sau firma de sămânţă de fermă FSS
- asigură colectarea redevenţelor conform contractului încheiat între proprietari de soiuri protejate şi asociaţie şi asigură transferarea banilor către ameliorator
- întocmeşte portofoliul soiurilor protejate pentru care s-au încheiat contracte cu proprietarii de soiuri şi urmăreşte folosirea licenţelor acordate,
- răspunse de strategia în domeniul proprietăţii intelectuale având atribuţii legate de înregistrarea şi urmărirea contractelor încheiate de proprietarii titulari de soiuri protejate cu asociatia şi fermierii
- ţine evidenţa contractelor şi urmăreşte legalitatea acestora
- urmăreşte colectarea remuneraţiei şi /sau a redevenţei, pe baza informaţiilor obţinute de la fermieri şi procesatori.
- efectuează corespondenţa şi transmite notificări proprietarilor titulari şi/sau a reprezentanţilor legali ai acestora,
- acordă asistenţă juridică părţilor contractante în cazuri de litigiu sau de apeluri la tribunale,
- păstrează confidenţialitatea contractelor încheiate şi a datelor existente în baza de date,
- ţine evidenţa statistică a contractelor încheiate şi în măsura posibilităţilor controlează respectarea contractelor de licenţă,
- menţine legătura în domeniul DPI cu organizaţiile similare din statele membre UE, cu Asociaţia Europeană a Seminţelor ESA în domeniu
Art. 18
COMITETUL DPI numeşte şi revocă un Director al DPI ca persoană de execuţie. Directorul conduce şi organizează activitatea curentă, răspunde pentru partea economică, aplicarea strategiei comerciale, bilanţul contabil, politica de personal. Este împuternicit cu drepturile de manager al DPI.
Directorul respectă deciziile COMITETULUI DPI şi ale Adunării membrilor, ia parte, fără posibilitatea de a vota la şedinţele COMITETUL DPI şi ale Adunării membrilor, prezintă COMITETULUI DPI toate contractele şi stadiul realizării obligaţiilor, informează cu privire la toate evenimentele importante care au intervenit în perioada dintre şedinţele COMITETULUI DPI şi asupra programului de activitate viitor. Dacă este vorba de date încredinţate unui membru pentru reprezentare, iar aceste date nu sunt în mod general cunoscute, Directorul le înainteză COMITETULUI DPI numai cu acordul scris al membrului respectiv.
Art. 19
Înainte de numirea sa, Directorul trebuie să aducă în scris la cunoştinţa COMITETULUI DPI toate activităţile sale economice şi toate participările în organe statutare sau de supraveghere ale altor societăţi. COMITETUL DPI decide care din aceste activităţi nu coincide cu scopul asociaţiei şi nu este considerată o activitate concurentă.
Directorul nu poate fi membru, angajat, reprezentant statutar şi nici membru al organului de control al niciunuia dintre membrii asociaţiei şi nici ale firmelor în care membrii asociaţiei au participare de capital.