ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ LEGALĂ
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ LEGALĂ
Document de informare privind produsul de asigurare
Societatea: Compania de Asigurări - Reasigurări EXIM ROMANIA (CARE ROMANIA) S.A.
cu sediul în București, Bd. Aviatorilor nr. 33, parter, ap. 1, Sector 1, persoană juridică română, înregistrată la Oficiul registrului Comerțului București sub nr. J40/3151/2009, CUI: 00000000, înregistrată in Registrul Asiguratorilor sub nr. Ra-067/09.08.2010, funcționând în baza autorizației Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 650 din 09.08.2010, autorizat
Acest document oferă un rezumat al informațiilor cheie referitoare la contractul de asigurare emis de Compania de Asigurări - Reasigurări EXIM ROMANIA (CARE ROMANIA) S.A. și trebuie considerat ca fiind o sumarizare a poliței de asigurare, condițiilor de asigurare, condițiilor speciale de asigurare, cererii chestionar și oricăror documente suplimentare atașate la polița de asigurare pentru a vă facilita înțelegerea termenilor și condițiilor aplicabile contractului de asigurare ce va fi încheiat.
Despre ce tip de asigurare este vorba?
Obiectul prezentei polițe de asigurare constă în acoperirea răspunderii civile legale față de terți.
Ce se asigură? ✓ Răspunderea civilă delictuală a Asiguratului pentru daune materiale și vătămări corporale săvârșite din culpă de către acesta, prin fapte ilicite pentru care răspunde în baza legii față de terțe persoane păgubite. ✓ În limitele răspunderii prevăzute în Polița de asigurare sunt acoperite: ▪ sumele compensatorii pe care asiguratul este obligat sa le plătească terțelor persoane păgubite cu titlu de daune materiale directe, ca urmare a producerii unor evenimente asigurate; ▪ cheltuielile de judecată făcute de persoana păgubită, pentru îndeplinirea formalităților legale în vederea obligării asiguratului la plata despăgubirilor, ca urmare a producerii unui eveniment asigurat, daca asiguratul a fost obligat la despăgubire prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă; ▪ cheltuielile de judecată făcute de asigurat în procesul civil, stabilite de lege ori de către instanțele de judecată, dacă Asiguratul a fost obligat la plata despăgubirilor urmare a producerii unui eveniment asigurat. ✓ Despăgubiri acordate: ▪ despăgubiri și/sau cheltuieli de judecată acordate terțului păgubit în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate împotriva Asiguratului; ▪ despăgubiri stabilite în urma unei înțelegeri negociate de Asigurator și consimțite de către Xxxxxxxx; ▪ despăgubiri stabilite în urma unei înțelegeri negociate de Xxxxxxxx, dar numai cu consimțământul prealabil scris al Asiguratorului; ▪ cheltuieli cu evaluarea despăgubirii dacă au fost efectuate în cadrul unui litigiu și acordate prin hotărâre judecătorească definitivă; ▪ costuri de investigare efectuate de Asigurat cu acordul prealabil al Asiguratorului. | Ce nu se asigură? 🞪 pierderi financiare de consecință (pierderi indirecte); 🞪 pierderi de profit; 🞪 amenzi și/sau penalități de orice tip, dobânzi, inclusiv despăgubiri cu caracter punitiv; 🞪 răspunderi ce decurg din neexecutarea, executarea cu întârziere sau executarea necorespunzătoare a unui raport contractual (orice "Răspundere contractuală"); 🞪 orice răspundere asumata de către Asigurat printr-un contract, acord, înțelegere scrisă/verbală/subînțelea- să precum și orice tip de garanție; 🞪 orice alte tipuri de asigurări decât Răspunderea civilă legală față de terți, răspunderi ce constituie obiectul altor polițe de asigurare; 🞪 pagube produse bunurilor pe care asiguratul le deține cu orice titlu, inclusiv cele aflate în grija, custodia sau controlul asiguratului, care i-au fost încredințate spre îngrijire, curățare, păstrare, depozitare, reparare, prelucrare, expediere, transport sau întrebuințare, inclusiv conținutul seifurilor și/sau căsuțelor de depozitare, bunurilor transportate, remorcate, ridicate, încărcate sau descărcate în și/sau din orice mijloc de transport sau mijlocelelor de transport aflate sub încărcare sau descărcare, în timpul executării acestor operații. |
Există restricții de acoperire? ! în legătură/ca urmare a unei hotărâri judecătorești, sentințe arbitrale sau orice proceduri legale pronunțate de o instanță din S.U.A., Canada sau Japonia; ! în baza unei înțelegeri amiabile convenite între părți, supuse jurisdicției S.U.A., Canadei sau Japoniei; ! în legătură cu orice reprezentanță a Asiguratului situată în S.U.A., Canada sau Japonia. |
Limita răspunderii Limitele răspunderii se stabilesc potrivit declarației Asiguratului și sunt menționate în polița de asigurare conform celor prevăzute în condițiile de asigurare. Limitele răspunderii prevăzute în Polița de asigurare reprezintă maximul sumei pe care Asiguratorul o va plăti, independent de numărul de asigurați sau de numărul de terți păgubiți, respectiv de cereri de despăgubire prezentate. | |
Unde beneficiez de asigurare? Asigurarea este valabilă în România, pentru evenimentele asigurate produse pe teritoriul României, dacă nu este specificat altfel în poliță. | |
Ce obligații am? Asiguratul/Contractantul este obligat: • să prezinte la încheierea contractului toate circumstanțele care-i sunt cunoscute privind riscul; • să răspundă în scris la întrebările formulate de Asigurator cu privire la împrejurările esențiale referitoare la riscul asigurat pe care le cunoaște; • să achite obligațiile de plată ale primei de asigurare în cuantumul și la datele scadente stabilite în contract; • să notifice în scris în termen de 3 (trei) zile lucrătoare orice modificare semnificativă a riscului în perioada de asigurare (spre exemplu, dar fără a se limita la: fuziunea cu sau achiziția unor noi entități, deschiderea sau inițierea oricărei proceduri de insolvență/faliment de către Asigurat sau de către orice client al acestuia, activități diferite de cele declarate în cererea chestionar și menționate în Polița de asigurare etc.); • În scopul prevenirii/producerii evenimentelor asigurate - să ia pe cheltuiala sa toate măsurile rezonabile preventive necesare și să elaboreze instrucțiuni, proceduri și norme interne proprii pentru protecția terților precum și să respecte toate dispozițiile legale referitoare la desfășurarea activității; • În cazul producerii unui eveniment asigurat: - să ia toate măsurile rezonabile în scopul limitării/diminuării prejudiciului; - să înștiințeze, în scris, Asiguratorul în termen de maxim 48 ore de la data în care a luat cunoștința de apariția evenimentului asigurat, furnizând informații asupra naturii și mărimii unor potențiale prejudicii; - să comunice către Asigurator, în scris, pretențiile formulate de persoanele păgubite și să depună la Asigurator orice documente primite în legătură cu aceste pretenții; - să conserve dreptul de regres al Asiguratorului împotriva celor vinovați de producerea daunei. | |
Când și cum plătesc? Prima de asigurare se plătește la încheierea contractului de asigurare sau în rate, după cum se prevede în polița de asigurare. În cazul plății în rate, prima rată se plătește la încheierea contractului de asigurare. | |
Când începe și când încetează acoperirea? Răspunderea Asiguratorului începe la ora 0:00 a datei de intrare în vigoare prevăzută în Polița de asigurare, dar nu mai devreme de ora 0:00 a zilei următoare celei în care s-a plătit prima de asigurare/prima rata a acesteia și încetează la ora 24:00 a datei de expirare prevăzută în Polița de asigurare ori la data scadenței ratei de primă prevăzută în Poliță dacă prima de asigurare nu a fost achitată la data scadentă sau în perioada de grație acordată. Contractul poate înceta și în alte situații prevăzute în condițiile de asigurare. | |
Cum pot să reziliez contractul? Orice parte poate denunța contractul de asigurare cu condiția unei notificări prealabile, contractul urmând să-și înceteze efectele în termen de 20 zile de la data comunicării acesteia celeilalte părți. |