CONTRACT DE DARE ÎN ADMINISTRARE
COMUNA VALEA IERII
Anexa nr. 2 la HCL nr. 55 din 28.09.2023
CONTRACT DE DARE ÎN ADMINISTRARE
În temeiul O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completăriule ulterioare, Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prevederilor art.867-870 din Codul civil și H.C.L. nr. 55 din 28.09.2023 privind darea în administrarea Școlii Gimnaziale Valea Ierii a imobilelor în care își desfățoară activitatea, s-a încheiat prezentul contract de dare în administrare.
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
Comuna Valea Ierii, cu sediul în satul Valea Ierii, comuna Valea Ierii, nr. 50, jud. Cluj, C.F. 5562115, prin reprezentant legal – primar Xxx Xxxxx în calitate de proprietar, pe de o parte, şi
Școala Gimnazială Valea Ierii cu sediul în satul Valea Ierii, comuna Valea Ierii, nr.48, județul Cluj reprezentată prin director Xxxxx Xxxxx, în calitate de administrator, pe de altă parte,
II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE
Art.1. Obiectul contractului de administrare îl constituie administrarea bunurilor cuprinse în anexa 1, parte integrantă din prezentul contract.
III. TERMENUL
Art.2. Termenul administrării este pe durata derulării activităţii de învăţământ al unităţii şcolare, dacă legea nu prevede altfel.
IV. DREPTURILE PĂRŢILOR
1.Drepturile proprietarului:
Art.3. (1) Să inspecteze bunurile administrate și să verifice modul de utilizare al acestora.
Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabilă a administratorului.
Să verifice, în perioada derulării contractului de administrare, modul în care se respectă condiţiile şi clauzele acestuia de către administrator.
Proprietarul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementată a contractului, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local.
2.Drepturile administratorului:
Art.4. (1) Administratorul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile ce fac obiectul contractului de administrare, ca un bun proprietar.
(2) Administratorul va exercita posesia și folosința asupra bunurilor preluate, în condițiile legii.
V. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
1.Obligaţiile proprietarului
Art.5. Proprietarul are următoarele obligații:
a)Să predea în vederea administrării, clădirile și terenurile aferente acestora în care
își desfășoară activitatea unitatea de învățământ;
b)Să nu îl tulbure pe administrator în exercitarea drepturilor rezultate din prezentul contract de administrare.
c)Să asigure inventarierea anuală a bunurilor date în administrare;
d)Să controleze în mod periodic modul cum sunt folosite și întreținute bunurile cu respectarea destinației – învățământ preuniversitar.
e)La încetarea contractului de administrare să preia bunurile imobile în starea în care au fost transmise și după caz cu îmbunătățirile aduse.
Obligaţiile administratorului
Art.6. Administratorul se obligă:
a)Să preia bunurile imobile ce fac obiectul pezentului contract de administrare ;
b)Să folosească bunurile imobile potrivit destinației, să ia toate măsurile pentru avizarea funcționării unității de învățământ ;
c)Să asigure paza, protecția și conservarea bunurilor, ca un bun proprietar și să suporte cheltuielile necesare unei bune funcționări ;
d)Să mențină în siguranță imobilele și să aducă la cunosțința proprietarului orice tulburare produsă de o terță persoană sau ca urmate a stării tehnice a imobilului din punct de vedere al siguranței în exploatare ;
e)Pe toată durata administrării va păstra în bune condiții bunurile imobile încredințate și accesoriile acestora (instalații electrice, apă, canalizare, încălzire termică) să nu fie degradate sau deteriorate ;
f)Efectuarea lucrărilor de investiții asupra bunului, în conditiile actului de dare în administrare și a legislației în materia achizițiilor publice ;
g)Reevaluarea bunurilor în condițiile legii ;
h)Administratorul răspunde de distrugerea totală sau parțială a bunului încredințat care s-ar datora culpei sale ;
i)Răspunde de pagubele pricinuite de incendiu, dacă nu va dovedi că incendiul a provenit din caz fortuit, forță majoră sau defecte de construire sau prin propagarea focului de la o clădire vecină ;
j)Să încheie contracte ferme cu furnizorii de utilități și să respecte obligațiile asumate prin acestea ; k)Să răspundă în nume propriu în litigiile referitoare la dreptul de administrare ;
l)La încetarea protocolului de administrare, administratorul este obligat să restituie proprietarului, în deplină proprietate bunurile administrate în mod gratuit și libere de orice sarcini, inclusiv investițiile realizate.
VI. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Art.7. Nerespectarea de către părţile contractuale a obligaţiilor cuprinse în prezentul contract de administrare atrage răspunderea contractuală a părţii în culpă. Dacă penalităţilc nu acoperă paguba, se vor plăti în completare daune-interese.
Art.8. Părțile nu răspund de neexecutarea obligațiilor sau executarea necorespunzătoare, dacă acest lucru a fost cauzat de forta majoră, așa cum este definit de lege, cu condiția notificării în termen de 10 zile de la producerea evenimentului.
VII. LITIIGII
Art.8. Litigiile de orice fel care decurg din executarea prezentului contract de administrare sunt de competenţa instanţei judecătoreşti de drept comun, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă între părţi.
VIII. DISPOZIŢII FINALE
Art.9. Pe toată durata administrării cele două părţi se vor supune legislaţiei în vigoare din România.
Art.l0. Modificarea şi completarea contractului de administrare se poate face ori de câte ori va fi nevoie prin acte adiţionale, cu acordul părţilor în funcţie de necesitate şi de noi reglementări în materie.
Art.11. Contractul de administrare şi procesul verbal de predare - primire s-a întocmit azi............................ 2023 în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
COMUNA VALEA IERII ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA IERII
Primar, Director,
Xxxxx Nap Xxxx.Xxxxx Xxxxx
COMUNA VALEA IERII
Nr............/...................2023
Proces-verbal încheiat astăzi, _________2023 între,
Comuna Valea Ierii, cu sediul în satul Valea Ierii, comuna Valea Ierii, nr. 50, jud. Cluj, C.F. 5562115, prin reprezentant legal – primar Xxx Xxxxx în calitate de proprietar, pe de o parte,
şi
Școala Gimnazială Valea Ierii cu sediul în satul Valea Ierii, comuna Valea Ierii, nr.48, județul Cluj reprezentată prin director Xxxxx Xxxxx, în calitate de administrator, pe de altă parte,
am încheiat prezentul proces-verbal prin care am procedat la predarea-primirea următoarelor imobile:
Nr. Crt. |
Cod de clasifi- care |
Denumirea bunului |
Situația juridică actuală |
Elemente de identificare |
Anul dobândirii |
Valoarea de inventar-lei |
1 |
1.6.2. |
Clădire Școală Valea Ierii și construcție anexă |
Poziția nr.12 Domeniul public CF 51108 Valea Ierii |
Valea Ierii, nr.48,P+E+M, S=602,01 mp și anexă S=61,10 mp Modernizată prin PNDL -P.V.recepție în anul 2022 |
1958 |
4.701.363,80 |
2 |
|
Teren Șooală Valea Ierii |
Poziția nr.94 și 109 Domeniul public CF 51108 Valea Ierii |
Valea Ierii, nr.48, Parțial împrejmuit cu gard de metal S=2914 mp Teren de sport realizat din gazon sintetic, iluminat nocturnă |
1958
2014 |
260.831
270.143 |
Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.
Comuna Valea Ierii, Școala Gimnazială Valea Ierii,
Primar, Director,
Xxxxx Nap Xxxx.Xxxxx Xxxxx
COMUNA VALEA IERII ANEXA NR.1 LA H.C.L.NR.55/28.09.2023
CONSILIUL LOCAL
Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Valea Ierii care se dau in adminitrarea Școlii Gimnaziale Valea Ierii - unitate de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică
Nr. Crt. |
Cod de clasifi- care |
Denumirea bunului |
Situația juridică actuală |
Elemente de identificare |
Anul dobândirii |
Valoarea de inventar-lei |
1 |
1.6.2. |
Clădire Școală Valea Ierii și construcție anexă |
Poziția nr.12 Domeniul public CF 51108 Valea Ierii |
Valea Ierii, nr.48,P+E+M, S=602,01 mp și anexă S=61,10 mp Modernizată prin PNDL -P.V.recepție în anul 2022 |
1958 |
4.701.363,80 |
2 |
|
Teren Școală Valea Ierii |
Poziția nr.94 și 109 Domeniul public CF 51108 Valea Ierii |
Valea Ierii, nr.48, Parțial împrejmuit cu gard de metal S=2914 mp Teren de sport realizat din gazon sintetic, iluminat nocturnă |
1958
2014 |
260.831
270.143 |
Am predat, Am primit,
Comuna Valea Ierii, Școala Gimnazială Valea Ierii,
Primar, Director,
Xxxxx Nap Xxxx.Xxxxx Xxxxx