TERMENI GENERALI DE UTILIZARE A SERVICIILOR DE DATE DEFINITII SPECIFICE
TERMENI GENERALI DE UTILIZARE A SERVICIILOR DE DATE DEFINITII SPECIFICE
EDGE (Enhanced Data rates for GSM Evolution)
este o tehnologie ce permite conectarea permanenta la internet prin intermediul retelei radio.
Retea reprezinta reteaua de comunicatii electronice apartinand COSMOTE si in care COSMOTE opereaza in conformitate cu autorizatiile si licentele sale sau reteaua apartinand unui partener COSMOTE, prin intermediul careia COSMOTE a dobandit dreptul de a furniza Serviciile de Date.
Servicii de Date reprezinta serviciile oferite de COSMOTE prin intermediul Retelei si care ofera Abonatului posibilitatea de a avea acces la internet si de a transmite/ receptiona date, utilizand anumite protocoale si tehnologii, daca se afla in aria de acoperire a COSMOTE sau a unui partener COSMOTE. Prin Servicii de Date se intelege si transmiterea de mesaje scurte scrise (SMS).
UMTS (Universal Mobile Telecommunications System)
reprezinta o tehnologie de generatia a 3-a (3G) ce permite conectarea permanenta la inter net prin intermediul retelei radio
1. SERVICIILE DE DATE
Obiectul prezentului document il reprezinta furnizarea de catre COSMOTE catre Abonat a Serviciilor de Date, prin intermediul Retelei, 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana, folosind tehnologiile UMTS, EDGE sau GPRS, functie de aria de acoperire a fiecareia dintre aceste tehnologii si celula la care Abonatul/Utilizatorul Final se conecteaza.
2. NIVELURILE DE CALITATE
2.1 Viteza de transfer a datelor cu ajutorul tehnologiei UMTS este de pana la 21.6 Mbps pentru receptionarea datelor (download) si de pana la 5,76 Mbps pentru transmiterea datelor (upload), in cazul tehnologiei EDGE viteza este de pana la 236,8 kbps pentru receptionarea datelor (download) si de pana la 118,4 kbps pentru transmiterea datelor (upload), iar în cazul tehnologiei GPRS viteza este de pana la 48 kbps pentru receptionarea datelor (download) si de pana la 24 kbps pentru transmiterea datelor (upload).
2.2 Abonatul declara ca a fost informat si a acceptat faptul ca viteza de transfer a datelor nu este garantata de COSMOTE deoarece aceasta depinde de factori externi, precum retelele de internet ale altor operatori, conexiunea la internet a serverelor accesate, calculatoarele accesate (de exemplu, calculatoare dotate cu porturi USB 1.0 avand o rata de transfer a datelor limitata la 1,5 Mbps, prin standardul constructiv), tipul de echipament folosit pentru transmisia de date, tehnologia utilizata (GPRS/EDGE/UMTS), receptia într-o anumita locatie, propagarea undelor radio, distanta fata de statia de emisie - receptie, numarul de utilizatori conectati simultan la aceeasi celula etc.
2.3 Performanta Serviciilor de Date este influentata si de pozitia Abonatului/Utilizatorului Final in aria de acoperire a unei celule si de gradul de incarcare a retelei radio din zona respectiva in momentul utilizarii Serviciilor de Date, astfel ca accesul la Serviciile de Date poate fi ingreunat in orele de utilizare maxima, din cauza capacitatii limitate a retelei de transmisii de date.
2.4 De asemenea, COSMOTE isi rezerva dreptul de a limita viteza de transfer la un nivel inferior in cazul in care acest lucru va fi necesar, in scopul prevenirii utilizarii abuzive sau frauduloase a resurselor in detrimentul altor utilizatori sau in cazul supraaglomerarii traficului de date in retea, astfel ca utilizatorii sunt afectati in mod negativ in utilizarea Serviciilor.
2.5 Pentru limitarea folosirii abuzive a Retelei si pentru a asigura un nivel corespunzator al Serviciilor de Date pentru toti Abonatii, COSMOTE va putea in mod justificat limita anumiti parametri ai Serviciilor de Date, precum viteza de transfer a datelor.
3. RASPUNDEREA ABONATULUI Obligatii generale
3.1 Abonatul nu poate folosi si/sau permite vreunei terte persoane sa foloseasca Serviciile de Date pentru scopuri imorale sau ilegale si, de asemenea, este singur raspunzator pentru actiunile si inactiunile sale care au drept consecinta incalcarea oricaror reglementari referitoare la conditiile de accesare si/sau utilizare a Serviciilor de Date, inclusiv in ceea ce priveste Serviciile care, conform reglementarilor in vigoare, nu este permis a fi accesate de catre toate categoriile de consumatori.
3.2 Abonatul este singur raspunzator pentru orice incalcare a reglementarilor aplicabile in ceea ce priveste modul de utilizare a Serviciilor de Date, scopul utilizarii acestora sau continutul transmis, stocat, expus sau care face, in orice mod, obiectul unor operatiuni efectuate cu sprijinul sau prin intermediul Serviciilor de Date.
Folosirea abuziva a Serviciilor de Date
3.3 Abonatul este obligat sa utilizeze Reteaua si Serviciile de Date furnizate in conformitate cu termenii prezentului Contract. Serviciile de Date care fac obiectul prezentului Contract sunt destinate utilizarii de catre Abonat numai pentru nevoile proprii si nu cu scopul de a obtine un profit sau de a atrage avantaje comerciale.
3.4 Abonatul intelege si accepta ca oricare din modurile de utilizare a Serviciilor de Date conform prezentului articol sunt considerate a fi utilizari abuzive si sunt complet interzise Abonatului, sub sanctiunile prevazute in prezentul Contract:
(i) folosirea de echipamente neautorizate de catre legislatia in vigoare si neconforme cu standardele existente sau care nu sunt compatibile in Retea, precum si utilizarea Serviciilor de Date in vederea testarii unor echipamente;
(ii) folosirea Serviciilor de Date in scopul savarsirii unei Fraude;
(iii) oferirea, cu titlu oneros sau gratuit, a posibilitatii unor terte parti de a folosi Serviciile de Date, in alte scopuri decat cele agreate prin prezentul Contract, inclusiv prin recomercializarea Serviciilor de Date catre terte parti;
(iv) folosirea Serviciilor de Date in scop de comercializare a actiunilor Abonatului sau a unor terte persoane;
(v) sicanarea sau agresarea in orice fel a altor clienti COSMOTE sau ai altor furnizori de comunicatii electronice, parteneri ai COSMOTE sau a angajatilor COSMOTE (inclusiv prin serviciul Relatii cu Abonatii) sau a unor terte persoane, prin trimiterea de mesaje cu continut de natura sa calomnieze, hartuiasca, deranjeze, defaimeze sau prin care se dezvaluie informatii personale sau confidentiale in legatura cu o terta parte;
(vi) inducerea in eroare a altor clienti COSMOTE sau ai altor furnizori de comunicatii electronice, parteneri ai COSMOTE, prin transmiterea de SMS-uri cu un continut fals (promisiune de castiguri, participari la concursuri, etc);
(vii) utilizarea Serviciilor de Date in vederea intermedierii si/sau transferului de convorbiri telefonice internationale folosind ca mediu de propagare internetul;
(viii) redirectionarea cu titlu oneros prin intermediul Serviciilor de Date a traficului generat de catre un tert precum si pentru ascunderea si/sau modificarea identitatii apelantului in aceste scopuri;
(ix) folosirea numerelor cu tarif special avand ca scop generarea de venituri ilicite pentru Abonat.
3.5 De asemenea, Abonatul intelege si accepta ca ii sunt interzise:
(i) expedierea de mesaje nesolicitate (incluzand date, informatii, text, muzica, sunet, imagini, grafice, materiale video, programe sau alte materiale) sau afisarea de mesaje de tip pachete de reclame comerciale sau anunturi de informatii (in general mesaje de tip Spam), Abonatul fiind singurul raspunzator pentru expedierea sau afisarea unor astfel de mesaje;
(ii) continuarea expedierii de mesaje electronice catre un adresant care a indicat ca nu doreste sa mai primeasca asemenea mesaje;
(iii) expedierea sau afisarea de mesaje care contin virusi si/sau „cai troieni”, mesaje ilegale sau expedierea sau afisarea de mesaje indecente, obscene sau pornografice, cu incalcarea prevederilor legale in vigoare;
(iv) expedierea sau afisarea de mesaje care violeaza dreptul de proprietate intelectuala sau industriala al COSMOTE sau al unui tert, sau de mesaje continand informatii pentru care Abonatul nu are dreptul legal de transmitere sau difuzare in orice conditii, conform oricarei legi aplicabile.
4. PREVEDERI FINALE
Prezentul document face parte integranta din Contract. Prevederile prezentului document se completeaza cu termenii si conditiile Contractului de abonament. Termenii folositi cu majuscula in prezentul document vor fi interpretati in sensul definitiilor date in Contract sau in prezentul document.
AM LUAT LA CUNOSTINTA SI SUNT DE ACORD CU PREVEDERILE CONTRACTUALE PREZENTATE
Am primit o copie a prezentului document, astazi, data semnarii. Abonat
Locul Data
Nume si Prenume/Denumire Semnatura/Ştampila