Contract
1. DATE GENERALE
1.1 Organizatorul concursului
1.1.2 Secretariatul concursului este asigurat de organizator, Asociația Carpaterra.
1.2 Scopul concursului
1.2.1 Concursul de scultură în lemn are ca scop selectarea celei mai bune idei artistice de sculptură în lemn aplicabilă pe un ciot de stejar tăiat ilegal și abandonat pe pășunea satului.
1.2.2 Ciotul de stejar folosit ca material de sculptură are dimensiunile: Lungime 435cm, diametrul
într-un capăt de 80cm, iar în celălalt capăt de 53 cm. Din structura principală a ciotului se desprinde o creangă lungă de 130cm. Specia este quercus robur. Starea este uscat natural de cca. 1 an de zile pe pășunea satului.
1.2.3 Concursul de soluții este organizat ca o procedura independentă de sine stătătoare/deschisă, urmănd ca ulterior, câștigătorul să aplice soluția pe ciotul de stejar pus la dispozitie în parcul central al localității Mercheașa.
1.2.4 Tema concursului este Marea Unire. Precizăm că pe pășunea unde a fost identificat ciotul de stejar folosit în concurs există în prezent peste 300 de stejari seculari care au fost martorii unirii de la 1918.
1.3 Tipul concursului
1.3.1 Concursul de soluții este public, într-o singura fază, deschis pentru orice artist indiferent de domiciliul sau proveniența acestuia.
1.3.2 Soluția câștigătoare va fi făcută publică pe site-ul comunicat de organizator în cadrul invitației la concurs.
1.3.3 Decizia juriului concursului este obligatorie pentru Organizator în ceea ce privește respectarea selecției proiectelor depuse în cadrul concursului, a soluției desemnate câștigătoare și a soluțiilor care vor fi premiate.
1.4 Limba concursului
1.4.1 Documentația de concurs este redactată în limba română. Limba de referință pentru documentație și raportul juriului este limba română. Procesul verbal de jurizare va fi redactat în limba română pentru a fi semnat de toți membrii juriului.
1.5 Juriul concursului
1.5.1 Juriul este alcătuit din 5 reprezentanți ai următoarelor instituții și organizații:
- Asociația Carpaterra – Xxxxxxx Xxxxxx
- Consiliul Judetean Brașov – Xxxxxxx Xxxxxxxxxx
- Grupul de actiune locală – Asociatia Transilvană Brașov Nord – Xxxxxxxx Xxxxxx
- Muzeul National de Artă Contemporană – Xxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx
- Paleis van Mieris – Xxxxxx Xxxxxxx
1.5.2 Lucrările juriului se vor desfășura în Municipiul Brașov, într-un spațiu pus la dispoziție de către Organizator sau online.
1.5.3 Toți membrii juriului participă la toate sesiunile juriului.
1.5.4 Juriul este suveran. Decizia sa nu poate fi contestată și este obligatorie. Fiecare membru al juriului are un vot. Deciziile juriului vor fi luate prin vot majoritar. În cazul unei egalități de voturi, reprezentantul organizatoruluii are votul decisiv.
1.5.5 Juriul concursului are următoarele îndatoriri și responsabilități:
- Juriul analizează și decide asupra calificării în concurs a lucrărilor;
- Juriul își stabilește de comun acord metodologia de lucru;
- Juriul evaluează toate proiectele depuse în baza criteriilor aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător indicate în tema de concurs și anunțul de participare;
- Juriul stabilește o ierarhie finală și câștigătorul/câștigătorii concursului;
- Juriul întocmește și înaintează către Organizator procesul verbal de jurizare privind lucrările juriului și rezultatele concursului, explicând alegerile făcute și incluzând recomandările sale către Organizator. Procesul verbal de jurizare este un document întocmit în limba română și semnat de către toți membrii titulari ai juriului.
1.5.6 Secretariatul juriului este asigurat de către un reprezentant desemnat în acest sens..
1.6 Secretariatul concursului
1.6.1 Comunicarea dintre concurenți și secretariatul concursului se realizează exclusiv prin intermediul email-urilor la adresa: xxxxxx@xxxxxxxxxx.xxx
1.6.2. Secretariatul are următoarele atribuții:
- asigură înscrierea concurenților;
- înregistrează întrebările scrise ale concurenților și le transmite promotorului
- sprijină concurenții la descărcarea documentației, furnizând asistență tehnică în scris prin e-mail;
- asigură comunicarea și anunțarea rezultatelor jurizării.
1.6.3 Secretariatul de primire are atribuții legate de primirea, înregistrarea primirii și gestiunea proiectelor participante la concurs.
1.6.4. Secretariatul de jurizare are atribuții legate de asistarea juriului în întocmirea procesului verbal de jurizare și asigurarea tuturor materialelor solicitate de acesta.
2. PARTICIPAREA LA CONCURS
2.1 Calitatea de concurent
2.1.1 Concurenții pot fi persoane fizice, asocieri de persoane sau persoane juridice. În cazul unei asocieri, liderul acesteia va înscrie proiectul în concurs.
2.1.3 Individual sau prin asociere, concurenții trebuie să aibă capacitatea legală de încheiere a unui contract de prestări de servicii de implementare a soluției pe peretele care face obiectul concursului, capacitate ce va trebui dovedită în fața Promotorului în cazul câștigării Concursului.
2.1.4. Următoarele persoane nu au dreptul să participe la concurs:
1. Membrii juriului
2. Consultantul profesional și tehnic al concursului
3. Membrii comisiei tehnice
4. Membrii secretariatului de concurs
5. Membrii echipei de elaborare a temei şi a regulamentului, inclusiv consultanții de specialitate
6. Organizatorul
7. Rudele până la gradul trei inclusiv ale persoanelor menționate la punctele 1-6
8. Alte persoane cu privire la care există indicii rezonabile sau informaţii concrete că ar putea avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură, ori se află într-o altă situaţie de natură să îi afecteze independenţa şi imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare;
2.2 Documentele de participare depuse de concurenți
2.2.1 Dosarul de concurs este alcătuit din:
- Formularul de înscriere;
- propunere sculptură (desen sau schiță)
- portofoliu
- cv (max.1 pag)
Prin dosarul de concurs, concurentul trebuie să prezinte Formularul de înscriere datat, completat, semnat și/sau ștampilat în care este obligatorie menționarea: datelor privind autoratul, acordul sau dezacordul privind dezvăluirea identității autorului/echipei la expunerea sau publicarea proiectului; declarația pe propria răspundere, ca în eventualitatea atribuirii contractului de servicii de aplicare a lucrării, concurentul, individual sau în asociere, va asigura serviciile solicitate de către promotor și portofoliu de lucrări.
2.2.3 Întreagul dosar de concurs vor fi comunicate electronic pe adresa xxxxxx@xxxxxxxxxx.xxx sau pe suport electronic (DVD, stick usb, etc) la adresa de contact a promotorului.
2.3 Condiții de admitere în jurizare a proiectelor
2.3.1 Pentru a fi admise în jurizare, proiectele trebuie să respecte:
- tema (Marea Unire realizată sub privirile Bătrînului Stejar) și regulamentul concursului;
- termenul de predare și cerințele de prezentare;
- să nu fie ofensatoare etnic sau religios.
2.3.2 Abaterile constatate înaintea jurizării de către secretariatul de primire a proiectelor și care conduc automat la respingerea unui proiect, conduc la respingerea unui proiect sunt:
- depășirea termenului limită stabilit în calendarul procedurii – data și ora – de predare directă la secretariat sau depunere la curier a dosarului sau depunerea la o altă adresă decât cea stabilită prin anunțul de participare și regulament, constatată de secretariat la primirea dosarului;
3. DESFĂȘURAREA CONCURSULUI
3.1. Lansarea concursului
3.1.1 Data lansării este reprezentată de data de publicarea a anunțului pe site-ul organizatorului. Pagina concursului va conține prezentarea competiției în limba română, publicarea documentației de concurs, a răspunsurilor la solicitările de clarificări, anunțarea rezultatelor jurizării, alte anunțuri relevante, și transmiterea răspunsului la contestații.
3.2 Înscrierea la concurs
3.2.1 Înscrierea în concurs este permisă în zilele de 11 și 12 septembrie 2018 între orele 9.00- 16.00.
3.2.2 Participanții au la dispoziție următoarea modalitate de înscriere: electronic printr-un email la xxxxxx@xxxxxxxxxx.xxx sau la sediul Organizatorului din Brașov, str. Prundului nr.1, la mansardă..
3.2.3 Înscrierea va fi confirmată via email de secretariatul concursului, în termen de 1 zi de la efectuarea înscrierii.
3.2.4 Înscrierea dă dreptul concurentului de a primi răspunsurile la întrebări și buletine informative privind desfășurarea concursului.
3.3 Documentația pusă la dispoziția concurenților
3.3.1 Documentația de concurs este exclusiv în format electronic și poate fi descărcată de pe pagina internet a concursului.
3.3.2 Documentația de concurs cuprinde: Anexa 1 - REGULAMENTUL CONCURSULUI Anexa 2 – ANUNȚUL CONCURSULUI
Anexa 3 - Documentie suport- Fotografiile materialului de concurs si ale locatiei de montaj.
Anexa 4 – Formular de înscriere
3.4 Dreptul concurenților de a solicita clarificări
3.4.1 Solicitarea de răspunsuri la clarificări se va face pe email sau la numărul de telefon 0000000000.
3.4.2 Organizatorul se va asigura să posteze răspunsurile la solicitările de clarificări sau la întrebări însoțite de întrebările aferente pe pagina de internet a concursului în mod clar, complet și fără ambiguități, respectând datele limită stabilite în calendarul concursului și luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celor care au solicitat clarificările respective.
3.4.3 Răspunsurile la solicitările de clarificări sau întrebări pot detalia, completa sau modifica unele prevederi ale documentației de concurs, şi devin parte integrantă a documentației de concurs.
3.7 Anonimatul propunerilor
3.7.1 Păstrarea anonimatului propunerilor necâștigătoare se va face la cererea expresă concurentului.
3.9 Primirea și verificarea proiectelor
3.9.1 Secretariatul de primire va verifica integralitatea documentațiilor depuse de către fiecare concurent.
3.10 Lucrările juriului
3.10.1 Juriul își va stabili prin vot propria procedură de lucru.
3.10.2 Lucrările juriului se vor desfășura în limba română. Raportul juriului se va redacta în limba română.
3.10.3 Juriul are obligația de a evalua proiectele depuse în baza criteriilor aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător indicate în tema de concurs și anunțul de participare și de a stabili o ierarhie potrivit căreia să declare un câștigător al concursului și să acorde premiile. La finalizarea lucrărilor, juriul are obligația de a întocmi procesul verbal de jurizare privind lucrările juriului și rezultatele concursului, care vor fi înaintate Organizatorului.
3.11 Confidențialitate
3.11.1 Niciun concurent nu are dreptul de a contacta membrii juriului în legătură cu concursul sau cu propriul proiect. Organizatorul sau secretariatul pot fi contactați cu privire la concurs numai în perioada de înscriere.
3.11.2 Membrii juriului, secretariatul juriului și consultanții invitați au obligația de a păstra confidențialitatea deliberărilor juriului. Ședințele de lucru ale juriului nu sunt publice. Nu este permis accesul în spațiul unde se desfășoară lucrările juriului al niciunei persoane.
3.12 Criterii aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător
3.12.1 Criteriile aplicate pentru stabilirea proiectului câștigător sunt prezentate în tema concursului și în anunțul de participare.
3.13 Recomandările juriului
3.13.1 Întrucât scopul final al concursului îl constituie desemnarea propunerii câștigătoare, juriul va consemna în procesul verbal de jurizare concluziile deliberărilor și recomandările pentru dezvoltarea eventuala a solutiei castigatoare.
3.14 Comunicarea rezultatelor
3.14.1 Rezultatele vor fi aduse la cunoștința tuturor participanților, precum și opiniei publice de către Organizator, prin intermediul paginii Internet a concursului pe site-ul organizatoruluila data anunțată în calendarul concursului.
3.15 Contestații
3.15.1 Decizia juriului privind evaluarea proiectelor nu poate fi contestată și nu poate constitui subiect de drept.
3.16 Calendarul concursului
1. Lansare: 3 septembrie 2018
2. Predare Lucrări: 11 - 12 septembrie 2018 până la ora 16.00
4. Jurizare: 13 - 14 septembrie 2018
5. Anunt oficial câstigatori: 15 septembrie 2018
6. Aplicare solutie câstigăroare: 27 septembrie - 27 octombrie 2018
3.17 Premii
3.18.1 Premiul acordat este reprezentat de un contract de servicii pentru aplicarea soluției câștigătoare în cuantum de 7000 lei.
3.18.2 Organizatorul se angajează să achite câștigătorului avans de 1000 lei din premiu și bușteanul necesar (ciotul) odată cu semnarea contractului, iar diferența la finalul lucrării.
3.18.3 Pentru toți concurenții, cetățeni români sau ai unui alt stat, plata premiilor se va face în
lei.
4. VALORIFICAREA PROIECTELOR
4.1 Proprietatea asupra proiectelor
4.1.4 Autorii proiectelor câştigătoare cedează Organizatorului (în urma achitării contravalorii premiilor) drepturile patrimoniale asupra operei artistice, în baza unui contract care va fi încheiat ulterior pentru a permite dezvoltarea ulterioară a ideilor din proiectul câștigător cu terți.
4.1.5 Prin cesiunea drepturilor patrimoniale, autorii autorizează Organizatorul concursului să publice imaginile respective în format tipărit sau în format digital, fără nici un alt acord sau plată, precum și dreptul de a fi prezentate în expozițiile organizate în cadrul concursului, cu recunoașterea autoratului.
4.1.6 Organizatorul Concursului nu își asumă nicio responsabilitate privind eventuale încălcări ale dreptului de autor de către participanţii la concurs. Responsabilitatea revine în mod exclusiv celui care a trimis proiectul.
4.1.7 Concurenților li se cere în formularul de participare exprimarea în scris a acordului pentru dezvăluirea identității reale a autorului și/sau echipei de proiect, după ridicarea anonimatului, în expunerea sau în publicarea proiectelor.
5. PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
5.1 Tuturor participanților la Concurs le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și legislația română privind comunicările comerciale, iar Organizatorul se angajează să îndeplinească toate condițiile stabilite de lege, aplicabile prezentului Concurs, pentru protecția drepturilor participanților.
5.2 Datele personale ale concurenților cărora li se vor plăti premiile vor fi transferate Promotorului și vor rămâne în contabilitatea acestuia, în conformitate cu prevederile legislației fiscale.
5.3 Concurenții își dau acordul ca, în cazul în care proiectele lor vor fi premiate, să se publice pe site-ul Promotorului, partenerilor și al Primăriei Homorod a unor poze, înregistrări video cu ei din cadrul concursului.
6. LITIGII
6.1 În cazul unor potențiale conflicte apărute între Organizator și participanții la Concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă nu este posibilă rezolvarea pe cale amiabilă, părțile implicate vor înainta conflictele spre soluționare instanțelor competente din România.
7. ANULAREA CONCURSULUI
7.1 Anularea concursului de soluții se poate face numai în cazul în care în concurs se prezintă mai puțin de 3 proiecte și este votată de juriu.
8. REGULAMENTUL CONCURSULUI
8.1 Regulamentul concursului este parte integrantă a documentației de concurs și poate fi descărcat de pe site-ul xxxxxxxxxxxxx.xxx. Prin participarea la acest Concurs, concurenții sunt de acord să se conformeze prezentului Regulament. Orice modificări ale prezentului Regulament vor fi comunicate concurenților.
Aprobat de echipa de proiect