SOLUȚII JURIDICE ÎN SITUAȚIILE CONTRACTUALE EXCEPȚIONALE: IMPREVIZIUNEA VS FORȚA MAJORĂ
CZU 347.42: 347.466
DOI 10.5281/xxxxxx.3943283
SOLUȚII JURIDICE ÎN SITUAȚIILE CONTRACTUALE EXCEPȚIONALE: IMPREVIZIUNEA VS FORȚA MAJORĂ
Xxxxx XXXXXX
doctor habilitat în drept, profesor universitar,
Universitatea de Stat din Moldova e-mail: xxxxxxxxxxx@xxxxx.xxx
xxxxx://xxxxx.xxx/0000-0000-0000-000x
În prezentul articol sunt examinate două instituții importante ale dreptului contractelor – impreviziuna (hardship) și forța majoră, de care se pot prevala părțile unui contract în cazul survenirii unor evenimente excepționale, imprevizibile, aflate în afara controlului părților, care fac executarea obligațiilor contractuale deosebit de oneroasă, dificilă, sau chiar imposibilă. Cunoașterea acestor instituții juridice va permite participanților la circuitul civil și comercial să aleagă soluția potrivită în cazul unor situații contractuale excepționale.
Cuvinte-cheie: contract, executarea obligațiilor, hardship, impreviziune, forța majoră, impediment, răspunedere con- tractuală, exonerare de răspundere, mijloace juridice.
LEGAL SOLUTIONS IN EXCEPTIONAL CONTRACTUAL SITUATIONS: HARDSHIP VS FORCE MAJEURE
This article examines two important institutions of contract law - hardship and force majeure, which can be used by the parties to a contract in case of exceptional, unpredictable events beyond the control of the parties, which make the performance of contractual obligations particularly dificult, onerous, or even impossible. Knowledge of these legal insti- tutions will allow participants in the civil and commercial circuit to choose the right solution in exceptional contractual situations.
Keywords: contract, performance of obligations, hardship, force majeure, impediment, contractual liability, exempti- on of liability, legal remedies.
SOLUTIONS JURIDIQUES DANS DES SITUATIONS CONTRACTUELLES EXCEPTIONNELLES: IMPREVISION VS FORCE MAJEURE
Cet article examine deux institutions importantes du droit des contrats - l’imprévision et la force majeure, qui peuvent être utilisées par les parties à un contrat en cas d’événements exceptionnels et imprévisibles indépendants de la volonté des parties, qui rendent l’exécution des obligations contractuelles particulièrement dificile, onéreux, voire impossible. La connaissance de ces institutions juridiques permettra aux acteurs du circuit civil et commercial de choisir la bonne solution en cas de situations contractuelles exceptionnelles.
Mots-clés: contrat, exécution des obligations, imprévision, force majeure, empêchement, responsabilité contractuelle, exonération de responsabilité, moyens légaux.
ЮРИДИЧЕСКИЕ СРЕДСТВА В ИСКЛЮЧИТЕЛЬНЫХ ДОГОВОРНЫХ СИТУАЦИЯХ: HARDSHIP ПРОТИВ ФОРС-МАЖОРА
В этой статье рассматриваются два важных института договорного права - hardship и форс-мажорные обстоятельства, которые могут использоваться сторонами договора в случае исключительных, непредсказу- емых событий, не зависящих от сторон, и которые делают выполнение договорных обязательств особенно трудным, обременительным или даже невозможным. Знание этих правовых институтов позволит участникам гражданского и коммерческого оборота сектора выбрать правильное решение в случае возникновения исключи- тельных договорных ситуаций.
Ключевые слова: договор, исполнение обязательств, hardship, непредвиденные обстоятельства, форс- мажорные обстоятельства, договорная ответственность, освобождение от ответственности, правовые средства.
I
ntroducere. Dreptul contractelor este ghidat de principiul forței obligatorii a contractului (exprimat prin adagiul latin pacta sunt servanda), care cere ca părțile să-și onoreze în mod riguros obligațiile asumate. Această cerință rămâne valabi- lă chiar dacă, datorită unor împrejurări, condițiile executării contractului au devenit mai anevoioase, mai oneroase, decât cele pe care le-au avut în vedere părțile la încheierea contractului. În special, în cazul contractelor comerciale internaționale, care deseori au un caracter complex, sunt de lungă durată, pe par- cursul derulării lor pot interveni diferite evenimen- te, imprevizibile la momentul încheierii contratului, care se află în afara controlului părților și care nu nu- mai că alterează echilibrul prestațiilor contractuale, dar și afectează în așa o măsură economia contractu- lui, încât pun în pericol însăși existența raporturilor contractuale. Acest fapt a devenit deosebit de evi- dent în condițiile crizei sanitare excepționale cauzate de virusul Covid-19, când la nivel mondial au fost întreprinse acțiuni guvernamentale fără precedent. Autoritățile din cele din multe alte țări au luat mă- suri drastice în privința cetățenilor și a întreprinde- rilor pentru a gestiona mai bine pandemia, dar care, în același timp, au redus activitatea economică și au avut un impact crucial asupra executării contractelor în derulare. Aceste evenimente excepționale au im- pus necesitatea de a da răspunsuri la unele întrebări existențiale pentru situațiile contractuale care s-au
creat. Cum sunt îndreptățiți să procedeze operatorii comerțului internațional în cazul în care executarea obligațiilor contractuale a devenit extrem de difici- lă sau chiar imposibilă? Ar putea o parte să decidă unilateral să suspende obligațiile sale contractuale sau chiar să refuze definitiv să le execute? Va purta sau nu răspundere partea contractului care, în aceste condiții, nu își onorează corespunzător angajamen- tele? Ar putea o parte să oblige cocontractantul să revizuiască condițiile contractului pentru a-l ajusta la condițiile create?
Expunerea conţinutului de bază. Două instituții ale dreptului contractelor, consacrate atât în legislațiile naționale, cât și în instrumentele de drept uniform, vin să reglementeze situațiile juridice crea- te: impreviziunea (hardship) și forța majoră.
I. Impreviziunea
Se numeşte impreviziune sau hardship situaţia în care, în perioada de acţiune a unui contract înche- iat pe termen lung, se produc unele evenimente care schimbă substanţial condiţiile pe care părţile le-au avut în vedere la momentul încheierii contractului şi care fac inechitabile consecinţele acestor schim- bări pentru cel puţin unul din parteneri. Conceptul de hardship, fiind un produs al practicii comercia- le anglo-saxone, capătă o răspândire tot mai largă în legislaţiile diferitelor ţări datorită avantajelor pe care le prezintă şi, mai ales, faptului că oferă păr- ţilor o soluţie flexibilă de ajustare a contractelor cu
executare succesivă la fluctuaţiile economico-finan- ciare. Această instituţie se integrează în tendinţa do- minantă de asigurare a stabilităţii contractelor prin promovarea unor mecanisme juridice susceptibile să permită adaptarea acestora la conjunctura dinamică a pieţei printr-o procedură complexă de renegociere şi soluţionare a eventualelor litigii prevăzută de re- glementările legale în materie [1].
În dreptul nostru instituţia de impreviziune şi-a găsit sediul în art.1083 a Codului civil moderni- zat (în continuare – C. civ.), intitulat ”Schimbarea excepțională a circumstanțelor”. Potrivit alin.(2) al acestui articol, dacă prestația asumată devine, din cauza unei schimbări excepționale a circumstanțelor, atît de oneroasă, încît ar fi vădit inechitabil de a o menține în sarcina debitorului, instanța de judeca- tă poate să dispună, la cererea debitorului, luînd în considerare toate împrejurările cazului: a) ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod echi- tabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor; b) rezoluțiunea la momentul și în condițiile stabilite de instanța de ju- decată.
Instituţia de impreviziune este consacrată şi în culegerile de uzanţe comerciale internaţionale stan- dardizate, instrumentele de uniformizare a dreptului obligațiilor :, „Principiile referitoare la contractele de comerţ internaţional” elaborate de UNIDROIT, ultima redacție fiind publicată în 2016 (în continuare
– Principiile UNIDROIT) [2], ”Proiectul Cadrului Comun de Referinţă” (Draft Common Frame of Re- ference) al Uniunii Europene, elaborat în cadrul unor instituții academice din Europa și considerat pe larg ca un model de cod civil european, publicat în 2008
- în continuare DCFR [3], şi Clauza de hardship a Camerei Internaţionale de Comerț (Publicaţia CCI nr.650 din 2003) [4]. Instituţia impreviziunii repre- zintă o excepţie de la principiul pacta sunt servanda. În termenii art. 1083 alin.(1) C. civ., obligația trebuie executată chiar dacă prestația a devenit mai oneroa-
să deoarece costul executării a crescut sau valoarea contraprestației s-a diminuat. Dreptul de a cere ajus- tarea contractului apare doar atunci când sunt întru- nite toate condiţiile necesare de existenţă a situaţiei de impreviziune, după cum urmează.
a) Situaţia de impreviziune există atunci când au intervenit schimbări excepționale a circumstanțelor. Atunci când după încheierea contractului, pe parcur- sul executării sale, se produc evenimente (războaie, revoluţii, crize economice, cataclisme naturale, epi- demii/pandemii, acţiuni ale autorităţilor etc.) cu con- secinţe nefaste, cum sunt: inflaţia, scăderea puterii de cumpărare a banilor, creşterea excesivă a preţu- rilor, penuria de mărfuri etc., între valoarea presta- ţiilor părţilor pot apărea dezechilibre grave ce pot cauza ruina economică pentru o parte şi îmbogăţirea nejustificată pentru cealaltă. Situaţia de impreviziu- ne poate fi invocată atât în cazul în care partea care efectuează prestaţia, prin apariţia evenimentului în cauză, urmează să suporte cheltuieli excesive, cât şi în cazul în care profitul s-a diminuat radical şi este evident disproporţionat cu câştigul obţinut de co- contractant. Simpla nerealizare a beneficiului scon- tat iniţial nu îndreptăţeşte pe nici una dintre părţi să ceară modificarea contractului. Numai atunci când împrejurarea survenită afectează în mod funda- mental echilibrul contractual, astfel încât pentru una din părţi prestaţia devine deosebit de împovărătoare, excesiv de oneroasă, partea dezavantajată poate cere modificarea contractului.
b) Este impreviziune atunci când împrejurările
s-au schimbat (sau au devenit cunoscute) după asu- marea obligației. Nu poate invoca impreviziunea partea contractului care a avut sau trebuia să aibă cunoștință de schimbarea în cauză către momentul încheierii contractului.
b) Xxx însăși denumirea instituției rezultă că schimbarea împrejurărilor trebuie să fie impre- vizibilă la momentul încheierii contractului; i. e., asumându-și obligația, debitorul nu a luat în cont și
nici nu i se putea în mod rezonabil pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanțelor ori mărimea ei. Un eveniment este imprevizibil dacă o persoană prudentă și diligență, plasată în aceleași circumstanțe, nu ar fi putut prevedea în mod rezona- bil apariția acestuia.
c) Este situaţie de impreviziune dacă partea afec- tată nu şi-a asumat expres riscul modificării împre- jurărilor (a se vedea art.1083 alin.(4) lit.c) C.civ.). Asumarea riscurilor poate deriva din însăşi natura contractului. În contractele aleatorii, de exemplu, suportarea riscurilor este un element imanent aces- tei categorii de contracte, chiar dacă împrejurările au făcut ca prestaţia să devină mai împovărătoare decât s-a aşteptat. De exemplu, într-un contract de asigura- re asigurătorul nu poate invoca situaţia de imprevizi- une în cazul în care riscul asigurat a depăşit substan- ţial ceea ce a fost preconizat la momentul încheierii contractului.
f) Situaţia de impreviziune există atunci când este inechitabil ca efectele situaţiei în cauză să fie suportate exclusiv de partea afectată. În acest sens, art.1083 C.civ. prevede că se poate cere ajustarea contractului în măsura în care prestația asumată de- vine atât de oneroasă încât ar fi vădit inechitabil de a o menține în sarcina debitorului.
Mecanismul ajustării contractului la noile împrejurări
Legea noastră prevede, în primul rând, obligaţia părţilor de a proceda la renegocierea contractului. În acest sens, art.1083 alin.(4) lit.d) C.civ. dispu- ne că debitorul va încerca, mai întâi, într-o mani- eră rezonabilă și acționînd cu bună-credință, să realizeze, prin negociere, o ajustare a prestațiilor părților pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schim- barea circumstanțelor. Dacă negocierile eşuează din cauza că cealaltă parte neagă existenţa situa- ţiei de impreviziune sau nu răspunde la cererea de ajustare, fie din orice alt motiv, părții afectate nu îi
rămâne altă cale decât a se adresa în instanță. Po- trivit art.1083 alin.(2) C. civ., instanța de judecată poate să dispună, la cererea debitorului, luând în considerare toate împrejurările cazului: a) ajustarea prestațiilor părților pentru a distribui în mod echita- bil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor; sau b) rezoluțiunea la momentul și în condițiile stabilite de instanța de ju- decată. Sunt relevante și prevederile art.6.2.3(4) din Principiile UNIDROIT: instanţa de judecată care constată existenţa unui caz de impreviziune poate adapta contractul în vederea restabilirii echilibru- lui prestaţiilor. În acest scop, instanţa va încerca să procedeze la o repartizare justă a pierderilor între părţi. În funcţie de natura cazului de impreviziune, aceasta poate implica sau nu o adaptare a preţului. Totuşi, ajustarea nu va reflecta în mod necesar tota- litatea pierderilor cauzate de schimbarea împrejură- rilor, deoarece instanţa va trebui, de exemplu, să ia în considerare în ce măsură una din părţi şi-a asumat un risc şi în ce măsură partea beneficiară a prestaţiei poate încă să beneficieze de aceasta. Important este de menţionat că, după cum se estimează în Prin- cipiile UNIDROIT, instanţa de judecată poate să pună capăt contractului sau să-l ajusteze numai dacă consideră acest lucru rezonabil. Împrejurările pot fi de aşa natură încât nici rezoluţiunea, nici ajustarea să nu fie oportune şi, ca urmare, unica soluţie rezo- nabilă pentru instanţă va fi fie să impună părţile de a relua negocierile în vederea ajungerii la un acord privind ajustarea contractului, fie să confirme clau- zele contractului în versiunea existentă.
Prevederile legale ale sistemelor juridice care con-
sacră instituţia de impreviziune au caracter supletiv, astfel încât părţile pot amenaja reglementarea unor asemenea situații prin clauze contractuale (care pot deroga de la dispoziţiile legale respective). De aseme- nea, atunci când legea aplicabilă contractului nu con- sacră instituţia de impreviziune, nimic nu se opune ca părţile să insereze în contract o asemenea clauză.
II. Forţă majoră
Instituția juridică a forței majore este cunoscu- tă atât în majoritatea sistemelor juridice naționale, cât și pe plan internațional. Codul civil modernizat al Republicii Moldova, stabilește că neexecutarea obligației debitorului este justificată dacă ea se dato- rează unui impediment (noțiunea de ”impediment” a înlocuit pe cea de ”forță majoră” din redacția ve- che a Codului civil, păstrând, în esență, caracterele acesteia). Impedimentul este un eveniment în afara controlului debitorului, atunci când debitorului nu a putut în mod rezonabil să ia în considerare impe- dimentul la data încheierii contractului sau altui act juridic, precum și nu i se putea cere în mod rezo- nabil să evite sau să depășească impedimentul ori consecințele sale (art. 904). Aceleași abordări ale forţei majore/impedimentului se regăsesc şi în in- strumentele de uniformizare a dreptului obligațiilor. Astfel, potrivit art.79.1 al Convenţiei de la Viena asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, „o parte nu este responsabilă de neexe- cutarea unei obligaţii ce-i revine dacă dovedeşte că această neexecutare este datorată unui impedi- ment independent de voinţa sa şi referitor la care nu se putea aştepta în mod rezonabil de la partea în cauză să-l ia în considerare la momentul înche- ierii contractului, să-l prevină sau să-l depăşească (surmonter - fr., overcome - engl.) sau să prevină ori să depăşească consecinţele lui” [5]. Principiile UNIDROIT tratează noţiunea de forţă majoră în art.7.1.7: „este exonerată de răspundere pentru ne- executare partea care dovedeşte că neexecutarea se datorează unui impediment pe care nu îl poate con- trola şi pe care nu l-ar fi putut lua în considerare în mod rezonabil la momentul încheierii contractului sau pe care nu l-ar fi putut evita ori depăşi. Atunci când impedimentul este doar temporar, exonerarea are efect pentru o perioadă rezonabilă, avându-se în vedere efectul impedimentului asupra executării contractului”.
Din prevederile citate rezultă că forța majoră prezintă o serie de caracterele esențiale, după cum urmează.
a) Caracterul de exterioritate înseamnă că eveni- mentul nu trebuie să fie legat de părțile contractante, cu alte cuvinte, evenimentul trebuie să se producă în afara sferei de care debitorul trebuie să răspundă; acest eveniment este în afara voinței persoanelor afectate.
b) Caracterul insurmontabil (invincibil, irezistibil) înseamnă că efectele evenimentului nu pot fi evitate prin măsuri adecvate, în ciuda faptului că s-a făcut totul pentru a le evita sau a le depăși. Insurmontabili- tatea ia, în general, forma imposibilității de executare [6]. Este important de notat că imposibilitatea trebuie să fie absolută (obiectivă), adică prestaţia să fie cu ne- putinţă nu numai pentru debitorul concret, ci şi pentru orice altă persoană. Imposibilitatea relativă (subiecti- vă), datorită incapacităţii personale a debitorului de a executa prestaţia, nu îl exonerează pe debitor de răs- pundere în faţa creditorului pentru neexecutare.
În același context se pune problema de a ști dacă poate fi invocată imposibilitatea de executa- re a obligației ca urmare a intervenirii unui caz de forță majoră cu privire la obligațiile de plată în bani, aceștia fiind considerați bunuri de gen. Răspunsul este unul negativ, întrucât, în virtutea principiului genera non pereunt — bunurile de gen nu pier; art. 879 C. civ. se opune ca debitorul unei obligații care are ca obiect bunuri de gen să invoce, pur și simplu, imposibilitatea fortuită de executare pentru a se exo- nera de această obligație, atât timp cât există bunuri de același gen. Prin urmare, o înteprindere, care se află într-o situație financiară precară, nu poate invo- ca lipsa banilor ca temei pentru a justifica neexecu- tarea unei obligații pecuniare.
În general, dacă o întreprindere nu se confruntă cu o interdicție legală, ci cu dificultăți materiale, ea trebuie să depună eforturi, pe cât posibil, să găsească mijloace alternative care să îi permită să furnizeze prestația la care s-a angajat. În cazul pandemiei Co-
vid-19, principala dificultate este că întreprinderile au fost puse în fața unei dileme delicate: pe de o parte, este necesitatea de a respecta angajamentele contractuale, iar, pe de altă parte, nevoia de a pro- teja angajații și de a participa la efortul colectiv de combatere a pandemiei. În acest context, unele între- prinderi au ales să ia măsuri drastice, precum închi- derea localurilor de producție, cu riscul de a pune în pericol executarea anumitor contracte. Nu este clar dacă forța majoră poate fi invocată în mod efectiv în astfel de cazuri. Într-adevăr, dacă autoritățile nu au sistat activitatea întrepriderilor din unele sectoa- re, ci au recomandat să favorizeze lucrul la distanță, fără a interzice totuși munca față în față atunci când acest lucru este inevitabil, este problematic dacă ase- menea situație poate fi calificată ca o imposibilita- te absolută. De aceea, trebuie să distingem situația de imposibilitate absolută de cea în care executarea prestației întâmpină dificultăți care o fac mai costisi- toare, dar nu imposibilă [7]. În ultima ipoteză, partea afectată s-ar putea prevala de cealaltă instituție juri- dică – impreviziunea (a se vedea supra). Totodată, este necesar de a face deosebire între imposibilitatea definitivă și cea temporară, întrucât efectele acestor două situații sunt diferite (a se vedea infra).
c) Caracterul imprevizibil înseamnă că eveni-
mentul nu a putut fi prevăzut la momentul încheierii contractului și că nu exista în acel moment nici un motiv rezonabil pentru a crede că el se va întâmpla. Cu toate acestea, o situație excepțională nu este ne- apărat imprevizibilă în sine. În contextul actual al pandemiei Covid-19, trebuie de analizat cu maximă atenție fiecare situație concretă, deoarece declararea stării de urgență ca rezultat al crizei sanitare nu poate fi calificată în mod automat ca fiind un eveniment imprevizibil. Pentru a exemplifica, să examinăm următoarea situație. O întreprindere din Republica Moldova, care importă echipamente medicale din China, încheie un contract de livrare cu partenerul său chinez, după ce pandemia în China era deja de-
clarată. Bineînțeles, că evenimentele ulterioare au afectat grav executarea acestui contract. În contextul în care existența pandemiei era cunoscută deja din- colo de granițele Chinei, iar riscurile de răspândire a virusului la nivel global erau deja intens vehiculate, se poate oare afirma că efectele declarării pandemiei erau imprevizibile la momentul încheierii contrac- tului? Răspunsul nu este unul evident. La califica- rea situației trebuie de avut în vederea și calitatea participanților la raportul juridic în cauză. Față de un profesionist, care trebuie să manifeste un grad sporit de prudență și diligență în ceea ce privește impactul pe care evenimentul în cauză îl va avea asupra an- gajamentelor sale contractuale, cerințele vor fi mai înalte decât față de un neprofesionist.
Încă două precizări de ordin general se impun în contextul forței majore. În primul rând, aplica- rea forței majore variază în funcție de intensitatea obligației (de mijloace, sau de rezultat). În prezența unei obligații de rezultat (i. e. debitorul se angajează să asigure rezultatul promis), este mai problematic ca debitorul să se prevaleze de forța majoră pentru a fi scutit de răspundere. În al doilea rând, forța majoră nu este de ordine publică (i. e. impusă imperativ de legiuitor) și, prin urmare, dispozițiile contractuale pot modifica dreptul comun. Într-o atare ipoteză, trebuie efectuată o analiză de la caz la caz pentru a evalua, de exemplu, dacă o parte a putut să-și asume riscul unui eveniment de forță majoră. În aplicarea principiului general al libertății contractuale, părțile pot insera în contract o clauză care să prevadă că debitorul va fi responsabil de executarea prestației în orice condiții, inclusiv și în cele de forță majoră. În particular, în cazul în care debitorul și-a asumat riscul executării obligațiilor și în cazul intervenirii unei epidemii/pan- demii, acesta nu se poate libera, prin invocarea forței majore, de obligațiile ce îi revin potrivit contractului. Într-un astfel de scenariu, nici dispozițiile din materia impreviziunii nu sunt incidente, pentru a justifica o revizuire a prestațiilor părților.
efectele forței majore
a) efectul exonerator; tradițional, forța majoră este tratată în legislație și în literatura de speciali- tate [8] în calitate de cauză exoneratoare de răspun- dere - plata despăgubirilor, cărora le sunt asimilate dobânda de întârziere (art.942 alin.(5) C. civ. [9]) și penalitățile prevăzute de xxxxxx xxxxxx (art.947 ali.
(5) C. civ. [10]). Din prevederile alin. (2) coroborat cu alin.(1) din art.901 C. civ. rezultă că atunci când debitorul demonstrează că neexecutarea obligației este justificată (impedimentul), creditorul poate re- curge la următoarele mijloacele juridice de apărare:
a) să suspende executarea obligației corelative; b) să reducă obligația sa corelativă și c) să recurgă la rezoluțiunea contractului.
Însă creditorul nu poate să ceară executarea silită în natură sau plata de despăgubiri (răspunderea con- tractuală).
b) Suspendarea contractului dacă impedimen- tul este doar temporar; potrivit art.904 alin.(3) C. civ., în cazul în care impedimentul justificator este doar temporar, justificarea produce efecte pe dura- ta existenței impedimentului. Aceasta înseamnă că executarea prestațiilor devenite imposibile se amână; după încetarea efectelor impedimentului executarea contractului trebuie continuată, dacă acest lucru este posibil și dacă altceva nu este prevăzut în contract. În practica comercială internațională problema for- ţei majore deseori se reduce la cazurile de întârzi- ere în executare. Din acest considerent, întârzierea de lungă durată (factor cantitativ) poate deveni pen- tru creditor echivalentul unei neexecutări esențiale (factor calitativ), privându-l de ceea ce el este în drept să aștepte de la contract. În acest sens legea dispune că, dacă întârzierea capătă trăsăturile nee- xecutării esențiale (caracterele neexecutării esențiale sunt prevăzute în art.916 C. civ.), creditorul poate să recurgă la mijloacele juridice de apărare întemeiate pe o asemenea neexecutare (art.904 alin.(3) C. civ.). În asemenea ipoteză creditorul are dreptul, inclusiv,
la rezoluțiunea contractului, cu toate consecințele ce rezultă din aceasta. Totodată, clauzele contractuale pot prevedea in concreto că întârzierea peste o anu- mită durată (o lună, trei luni) atrage resoluționarea automată a contractului.
c) Xxxxxxxxx obligației contractuale dacă impe- dimentul este permanent/definitiv; potrivit art.904 alin.(4) C. civ., în cazul în care impedimentul justi- ficator este permanent, obligația se stinge. Obligația corelativă de asemenea se stinge. În cazul obligațiilor contractuale, efectele restitutive ale acestei stingeri sunt reglementate prin dispozițiile art. 926-932 C. civ., care se aplică în mod corespunzător.
Concluzii
Analiza celor două instituții juridice ale dreptu- lui contractelor de care se pot prevala părțile con- tractante în situațiile excepționale, când, datorită unor evenimente imprevizibile la momentul înche- ierii contractului, care nu depind de voința părților contractante, este afectată grav capacitatea părților de a-și onora angajamentele asumate, ne permite să relevăm că între situația de impreviziune și cea de forță majoră există atât asemănări, cât și deosebiri. Elementul lor comun este imprevizibilitatea. Cât privește deosebirile, acestea se referă la:
a) insurmontabilitate: în timp ce evenimentul de impreviziune (hardship) face doar mult mai oneroasă executarea obligaţiei de către una din părţi, eveni- mentul de forţă majoră atrage, de regulă, imposibili- tatea executării contractului;
b) finalitatea instituției: invocarea situaţiei de impreviziune are ca scop ajustarea contractului la noile împrejurări, astfel încât pierderile să fie su- portate în mod echitabil de ambele părți, pe când în cazul de forţă majoră scopul este de a reglementa suspendarea sau încetarea efectelor contractului şi a exonera de răspundere partea aflată în imposibilitate de executare.
Prin urmare, alegerea soluției juridice adecva- te se va face în fiecare caz aparte, ținând cont de
toate aspectele și circumstanțele evenimentului excepțional care afectează desfășurarea raporturi- lor contractuale. Dacă împrejurările de fapt nu fac executarea absolut imposibilă, ci doar deosebit de oneroasă și împovărătoare, partea afectată se poate prevala de instituția impreviziunii, care deschide calea pentru renegocierea contractului în vederea adaptării lui la noile împrejurări sau a declarării rezoluțiunii contractului. Dacă acest exercițiu se învederează imposibil pe cale de negocieri, intervi- ne instanța de judecată care va pronunța soluția pe care o va considera potrivită în speță.
Atunci când executarea contractului devine ab- solut imposibilă, partea afectată poate invoca forța majoră (impedimentul justificator) pentru a se exo- nera de răspundere. Forța majoră, în principiu, sus- pendă executarea contractului, dar nu înlătură defi- nitiv obligația de a-l îndeplini. Cu alte cuvinte, toa- te obligațiile care nu pot fi executate în prezent sunt amânate și trebuie îndeplinite de îndată ce situația o va permite. Contractul poate fi rezolvit definitiv doar dacă întârzierea capătă trăsăturile neexecută- rii esențiale, făcând prestația inutilă ori caducă, sau dacă impedimentul este permanent (definitiv).
Totuși, granița între aceste situații uneori este destul de vagă. Există împrejurări când este destul de complicat de a califica un eveniment sau altul ca fiind imprevizibilitate sau forță majoră. În aceste situaţii, partea afectată de respectivul eveniment va decide asupra mijlocului juridic pe care îl va folo- si. Dacă partea contractului urmărește să justifice neexecutarea prestaţiei, iar după caz, să pună capăt raporturilor contractuale, ea va invoca forţa majoră. Dacă, însă, partea urmăreşte ajustarea contractului pentru a permite existenţa lui în continuare, ea va invoca situaţia de impreviziune.
Referințe bibliografice
1. Pentru dezvoltare în privinţa concepţiei de impre- viziune (hardship) în diferite sisteme naţionale de drept
şi în dreptul uniform a se vedea: XXXXXXXXXX, X.X. Xxxxxxxxxx’x Export Trade, The Law & Practice of Inter- national Trad. Ninth edition. London: Stevens & Sons, 1990, p.751-753; XXXXXX, M.N., XXXXXXX, S. Drep-
tul comerţului internaţional, Partea Specială. Bucureşti: Lumina Xxx, 1995, p.180-191; XXXXXX, X.-A., Dreptul comerţului internaţional: Partea Generală. Bucureşti: Lumina Lex, 2004., p.642-659; XXXXXXXXXX, X. Ajus-
tarea contractului în cazul modificării împrejurărilor (Hardship). În: Ghidul judecătorului în materie civilă şi comercială a Republicii Moldova. Chişinău: Rolsi media S.R.L., 2004, p.160-176.
2. UNIDROIT Principles of International Commer- cial Contracts. [Accesat: 27.05.2020] Disponibil:https:// xxx.xxxxxxxx.xxx/xxxxxxxxxxx/xxxxxxxxxx-xxxxxxxxx/xxx- droit-principles-2016
3. Draft Common Frame of Reference [Accesat: 27.05.2020] Disponibil: xxxx://xxx.xxxxxxxxxxxxx.xx/xx- content/uploads/2012/12/european-private-law_en.pdf
4. ICC Hardship Clause [Accesat: 27.05.2020] Dispo- nibil: xxxxx://xxx.xxxxx-xxx.xxx/000000/_/xxx-xxxxx-xxxxx- re-clause-2003-icc-hardship-clause-2003-icc-publication- no-650/
5. United Nations Convention on Contracts for the In- ternational Sale of Goods. [Accesat: 27.05.2020]Disponi- bil: xxxxx://xxx.xxxxxxxx.xxx/xxx/xxxxxxx/xxxxx/xxxxx/xxxx/ V1056997-CISG-e-book.pdf
6. LE TOURNEAU, Ph. Droit de la responsabilité et des contrats. Paris: Dalloz Action 2012/2013, p.692.
7. XXXXX, G., XXXXXXXX, P., XXXXXX, S. Traité de droit civil, les conditions de la responsabilité, 4ème édition. Paris: L.G.D.J. 2013, p.347.
8. XXXXXXX, X.X. Dreptul comerţului internaţional. Ediţia a doua. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogi- că, 1983, p.191.
9. Art.942 alin.(5) C. civ.: pe perioada în care suma de bani nu este plătită la scadență cu justificare, debitorul datorează doar dobânda de întârziere la rata prevăzută la art. 874 C. civ. (rata de bază a Băncii Naționale), nu și adaosul de 9% anual, în cazul prfesioniștilor (conform art. 942 alin.(2) C. civ.).
10. Art.947 alin.(5) C. civ.: debitorul nu este obli- gat să plătească penalitate în cazul în care neexecutarea obligației este justificată.