de prestare a serviciului de distribuție
„ ” 20
CONTRACTUL nr.
de prestare a serviciului de distribuție
mun. Chișinău
S.R.L. “Chișinău-gaz”, cu sediul în mun. Chișinău, str. Albișoara, 38, în persoana Directorului Xxxxxx XXXX, ce activează în baza Statutului, numit în continuare ,,Operatorul sistemului de distribuție”, pe de o parte, și , în persoana , numit in continuare ”Furnizor” pe de altă parte, au încheiat prezentul Contract cu privire la următoarele.
1. Obiectul contractului
1.1 Obiectul prezentului contract îl constituie prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, desemnând ansamblul de activități și operațiuni desfășurate de Operatorul sistemului de distribuție (în continuare OSD) în vederea livrării gazelor naturale (exprimate în unități de energie/volum) prin rețelele de distribuție de gaze naturale către consumatorii finali ai utilizatorului de sistem (în continuare - Furnizor) sau distribuția gazelor naturale prin rețelele de distribuție a gazelor naturale, la punctele de măsurare comercială indicate în anexă la contract, și transmiterea lor către Furnizor altor OSD pentru a fi livrate consumatorilor finali ai Furnizorului.
1.2 În relațiile sale Părțile se conduc de Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002, Legea cu privire la gazele naturale nr.108 din 27.05.2016, Legea metrologiei nr.19 din 04.03.2016, Hotărârea ANRE nr.112 din 19.04.2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind racordarea la rețelele de gaze naturale și prestarea serviciilor de transport și de distribuție a gazelor naturale (în continuare Regulament privind racordarea) și Hotărârea ANRE nr.113 din 19.04.2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale (în continuare Regulament privind furnizarea), Hotărârea ANRE nr.422 din 22.11.2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la calitatea serviciilor de transport și de distribuție a gazelor naturale (în continuare Regulament cu privire la calitatea serviciilor) și de alte acte normative, care reglementează modul de prestare a serviciilor de distribuție, precum și de prevederile prezentului Contract.
2. Condiții generale de contractare a serviciilor de distribuție a gazelor naturale
2.1 Distribuția gazelor naturale se realizează de la intrarea în rețeaua de distribuție a gazelor naturale (punctele de predare/preluare comercială) până la locul de consum stabilit de Furnizor, sau până la punctele de măsurare comercială indicate de Furnizor, în condițiile stipulate în prezentul contract.
2.2 Informația despre cantitatea contractată (exprimată în kWh/zi) precum și Lista locurilor de consum, punctelor de măsurare comercială, este prevăzută în Anexa nr.1 și nr.2 la contract.
3. Condițiile de plată
3.1 Furnizorul va plăti OSD costul serviciilor de distribuție al gazelor naturale prestate, calculat în baza tarifului pentru serviciul de distribuție a gazelor naturale în vigoare.
3.2 Facturarea costului serviciilor de distribuție a gazelor naturale se realizează în baza cantităților de gaze naturale livrate de către OSD, exprimate în unități de energie /volum.
3.3 Suma aproximativă a Contractului, inclusiv TVA, calculată reieșind din tariful în vigoare, constituie lei. Suma contractului poate fi reexaminată în caz de modificare a tarifului pentru serviciul de distribuție sau cantității de gaze naturale livrate.
3.4 Plata costului serviciilor de distribuție a gazelor naturale se face în termen de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii de către OSD. Plata se consideră efectuată din data încasării sumelor bănești pe contul de decontare al OSD.
3.5 În cazul în care termenul de scadență este zi nelucrătoare, termenul se consideră împlinit în următoarea zi lucrătoare.
3.6 În caz de neachitare până la data-limită indicată în factură a costului serviciilor de distribuție prestate Furnizorul va plăti OSD o penalitate, conform legislației, în mărime de
, la suma datorată, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după data-limită de plată a facturii și până la data efectuării plății.
4. Măsurarea gazelor naturale
Măsurarea cantității de gaze naturale se face continuu, la punctul de livrare, prin intermediul echipamentelor de măsurare, cu respectarea prevederilor stabilite prin Hotărârea Consiliului de administrație al ANRE nr.297 din 03.06.2022 privind aprobarea Regulamentului privind măsurarea gazelor naturale în scopuri comerciale și Regulamentul privind racordarea.
5. OSD are următoarele drepturi:
5.1 să încaseze costul serviciilor de distribuție a gazelor naturale prestate;
5.2 să factureze Furnizorului costul serviciilor prestate, cu respectarea tarifelor aprobate;
5.3 să determine consumul de gaze naturale în scopul facturării, conform consumului mediu zilnic, în circumstanțele prevăzute în Regulamentul privind furnizarea.
5.4 să limiteze, să întrerupă și să reia livrarea gazelor naturale în condițiile Regulamentului privind racordarea.
5.5 să deconecteze instalațiile de gaze naturale ale consumatorilor finali în cazurile prevăzute de Regulamentului privind racordarea și a Regulamentului privind furnizarea.
5.6 alte drepturi prevăzute în Regulamentul privind racordarea.
6. OSD are următoarele obligații:
6.1 să livreze Furnizorului, pentru fiecare loc de consum, cantitatea de gaze naturale potrivit Anexei nr.1 la prezentul contract, în condiții de fiabilitate și calitate, în conformitate cu reglementările în vigoare;
6.2 să factureze lunar Furnizorului costul serviciilor de distribuție a gazelor naturale prestate;
6.3 să citească lunar indicațiile echipamentelor de măsurare instalate la locurile de consum ale consumatorilor finali și să prezinte Furnizorului datele respective pentru facturarea acestora, în termen de până la data de ;
6.4 să notifice Furnizorului intenția de limitare sau de întrerupere programată a livrării gazelor naturale și durata acesteia/cazurile de limitare sau de întrerupere a livrării gazelor naturale;
6.5 să asigure parametrii de debit și de presiune ai gazelor naturale distribuite, în conformitate cu prevederile prezentului contract;
6.6 să întrerupă sau să limiteze prestarea serviciilor de distribuție a gazelor naturale, la solicitarea scrisă a Furnizorului, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; în acest caz, Furnizorul va preciza locul de consum unde solicită limitarea /întreruperea prestării serviciilor de distribuție.
6.7 să asigure parametrii de calitate a gazelor naturale distribuite, stabilite în standardele de calitate aprobate de organismul național de standardizare;
6.8 să respecte indicatorii de calitate a serviciilor de distribuție a gazelor naturale, stabiliți în în Regulamentul cu privire la calitatea serviciilor;
6.9 să permită Furnizorului accesul la echipamentele de măsurare utilizate la decontare, în vederea citirii acestora, în conformitate cu reglementările în vigoare;
6.10 să răspundă la/să soluționeze reclamațiile Furnizorului în termenele prevăzute de legislația în vigoare;
6.11să asigure verificarea metrologică periodică a echipamentului de măsurare de către OSD în termenul stabilit în Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse obligatoriu controlului metrologic de stat.
6.12 alte obligații prevăzute de Regulamentul privind racordarea.
7. Drepturile și obligațiile Furnizorului:
Furnizorul are următoarele drepturi:
7.1 să aibă acces, în condițiile legii, la echipamentele de măsurare aflate pe proprietatea OSD, în prezența personalului împuternicit al acestuia;
7.2 să conteste în mod justificat datele privind cantitățile/volumul de gaze naturale, distribuite de către OSD și măsurate la locul de consum stabilit prin prezentul contract;
7.3 să solicite OSD întreruperea distribuției gazelor naturale, printr-o notificare transmisă acestuia cu minim 5 zile calendaristice înainte de data întreruperii, precizând totodată și data reluării serviciului de distribuție.
8. Furnizorul are următoarele obligații:
8.1 să achite integral și în termen costul serviciilor de distribuție prestate;
8.2 să asigure cantitățile de gaze naturale (exprimate în unități de energie), ce urmează a fi distribuite, la punctele de intrare în sistemul de distribuție în conformitate cu dispozițiile referitoare la parametrii de calitate a gazelor naturale distribuite, stabilite în standardele de calitate aprobate de organismul național de standardizare;
8.3 să informeze OSD, în termen de 15 zile calendaristice înainte de începerea lunii de livrare, în ceea ce privește cantitățile de gaze naturale exprimate în unități de energie, pe care acesta urmează să le distribuie, în limita capacității contractate;
8.4 să solicite OSD întreruperea distribuției gazelor naturale, în cazul în care întreruperea este legată de funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor.
9. Responsabilitatea părților / Impediment Justificator
9.1 Furnizorul și Operatorul sistemului de distribuție vor întreprinde toate măsurile necesare pentru a îndeplini cu strictețe clauzele contractuale. În caz de încălcare a prevederilor prezentului Contract, partea vinovată va restitui celeilalte părți prejudiciul cauzat, în conformitate cu legislația în vigoare, în decurs de 30 zile calendaristice, din data stabilirii cuantumului prejudiciului;
9.2 Părțile se exonerează de orice răspundere pentru neexecutarea, executarea parțială sau necorespunzătoare a obligațiilor ce rezultă din Contract, dacă acesta este rezultatul circumstanțelor impedimentului justificator (cutremure, alunecarea de teren, incendii, uragane, ploi torențiale, inundații, înghețuri, ninsori ş.a). Cazurile de impediment justificator sunt certificate de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
9.3 În condițiile Legii cu privire la gazele naturale, Operatorul sistemului de distribuție nu poartă răspundere pentru întreruperea sau limitarea furnizării gazelor naturale consumatorilor, dacă acesta au survenit în cazul când sunt puse în pericol viața și sănătatea oamenilor, apare pericolul prejudicierii proprietății, când nu se respectă regimurile de consum stabilite, când se încalcă regimul de funcționare a rețelelor de gaze, în legătură cu efectuarea racordărilor, precum și în legătura cu alte acțiuni, care se referă la întreținerea și exploatarea rețelelor de distribuție, care nu pot fi executate în alt mod, sau în legătură cu apariția avariilor sau lichidarea consecințelor lor, în cazul crizei de combustibil la nivel național sau în legătură cu interesele ce țin de securitatea națională.
10. Soluționarea divergențelor și a litigiilor
10.1 Părțile vor întreprinde toate măsurile pentru a soluționa divergențele și litigiile apărute în perioada acțiunii Contractului pe cale amiabilă, prin negocieri și înțelegere reciprocă.
10.2 Litigiile apărute în rezultatul întreprinderii sau executării prevederilor Contractului, care nu pot fi soluționate de către Părți pe cale amiabilă, sunt adresate spre soluționare instanței de judecată.
10.3 Părțile se pot adresa către ANRE pentru soluționarea chestiunilor, ce țin de competența acesteia.
11. Durata contractului
11.1 Prezentul contract se încheie pentru o perioadă de .
12. Modificarea și rezoluțiunea Contractului
12.1 Completarea Contractului se efectuează de către Părți, prin negocieri, specificând cele negociate în acorduri adiționale la Contract, inclusiv dacă au fost operate modificări în actele legislative sau normative ce reglementează activitatea Furnizorului și Operatorului sistemului de distribuție.
12.2 Dacă după încheierea prezentului Contract, au intrat în vigoare acte legislative și normative care reglementează activitatea Furnizorului și Operatorului sistemului de distribuție și care intră în conflict cu o prevedere din prezentul Contract, vor prevala normele din actele legislative şi normative în vigoare.
12.3. Contractul produce efecte prin completarea și semnarea/modificarea Anexei nr.1 la contract privind cantitatea contractată și perioada de livrare a gazelor naturale.
12.4 Prezentul Contract poate fi rezolvit la cererea Furnizorului, după expedierea Operatorului sistemului de distribuție a unei notificări scrise. Dacă în decurs de 10 zile calendaristice Operatorului sistemului de distribuție nu răspunde la această notificare, Contractul se consideră rezolvit.
12.5 În caz, dacă până la nu va fi încheiat un Contract pentru anul calendaristic următor, prezentul Contract se va considera prelungit tacit, la aceleași condiții, până la momentul semnării unui nou Contract.
13. Încetarea contractului
13.1. Prezentul contract încetează în următoarele situații:
a) expirarea termenului de valabilitate a contractului;
b) acordul părților;
c) neîndeplinirii uneia din cerințele privind accesul la serviciile de distribuție în sistemul OSD, prevăzute Regulamentul 112/2019;
d) rezoluțiunea unilaterală în cazul neîndeplinirii obligațiunilor contractuale, cu notificarea părții opuse în cu 30 de zile calendaristice înainte de data de rezoluțiune;
e) caz de impediment justificator, conform contractului.
14. Anexe la Contract
14.1 Anexa nr.1 Cantitatea contractată și perioada de livrare a gazelor naturale;
14.2 Anexa nr.2 Lista locurilor de consum;
14.3 Anexa nr.3 Lista persoanelor împuternicite să negocieze regimul de distribuție al gazelor naturale și să semneze actele de predare-primire, numerele de telefon ale persoanelor respective;
14.4 Anexa nr.4 Actele ce confirmă împuternicirile de reprezentare (procură/extras din Registrul de stat al persoanelor juridice, recepționat nu mai târziu de o lună înainte de data încheierii contractului
Furnizor: Operatorul sistemului de distribuție: