FORMULAR DE OFERTĂ
S.C. Str. Nr. Loc. Telefon Fax
FORMULAR DE OFERTĂ
1. Examinând documentaţia de atribuire a contractului, subsemnaţii, reprezentanţi ai ofertantului , ne oferim ca,
(denumirea ofertantului)
în conformitate cu prevederile şi cerinţele cuprinse în documentaţia menţionată, să prestăm serviciul “Asigurarea facultativă a călătorilor care folosesc mijloace de transport în comun aparţinând R.A.T. Braşov, pentru cazuri de accidente, la sumele asigurate şi la primele de asigurare prevăzute în propunerea noastră financiară după cum urmează:
Riscuri asigurate | Despăgubirea maximă / persoană | |
Lei | ||
1 | Deces ca urmare a unui accident produs în timpul călătoriei şi în legătură cu acesta | |
2 | Invaliditate permanentă ca urmare a accidentării produse în timpul călătoriei şi în legătură cu aceasta | |
3 | Cheltuieli medicale / zi de spitalizare pentru o perioadă de max. 180 zile, inclusiv sumele cheltuite pentru efectuarea analizelor de alcoolemie | |
4 | Pagube materiale produse persoanei asigurate prin pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor precum şi a bunurilor aflate asupra acestora | |
5 | Despăgubiri periodice acordate în cazul pensiilor de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti | |
6 | Daune morale stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile şi pentru cheltuieli de judecată făcute de reclamant | |
7 | Termen de plată a despăgubirilor calculate de la data depunerii dosarului de despăgubire (zile) | zile |
8 | Reduceri ale primei de asigurare anuale (în procente) în raport cu rata daunei calculată la expirarea perioadei de asigurare, indiferent de încheierea poliţei în anul următor : - dacă rata daunei este 0% | Reducere de %: |
- dacă rata daunei este <10% | ||
- dacă rata daunei este<20% | ||
9 | Cota de primă (% din totalul vânzărilor lunare de bilete, abonamente şi curse speciale) | % |
2. Ne angajăm ca, în cazul în care oferta noastră este stabilită câştigătoare, să prestăm serviciile conform prevederilor din contractul de servicii încheiat cu autoritatea contractantă.
3. Până la încheierea şi semnarea contractului de furnizare, această ofertă, împreună cu comunicarea transmisă de dumneavoastră prin care oferta noastră este stabilită câştigătoare, vor constitui un contract angajant între noi.
1
4. Ne angajăm să menţinem această ofertă valabilă pe o durată de 30 zile de la data deschiderii ofertei şi ea va rămâne obligatorie pentru noi şi poate fi acceptată oricând înainte de expirarea perioadei de valabilitate. In această perioadă, autoritatea contractantă va încheia cu ofertantul câştigător, contractul de servicii.
5. Alături de oferta de bază nu depunem ofertă alternativă.
6. Am luat la cunoştinţă de prevederile din documentaţia de atribuirea contractului, pe care
ni le însuşim şi anexăm la prezenta propunere financiară documentele de calificare solicitate.
7. In cazul în care oferta noastră este stabilită câştigătoare, consimţim ca documentaţia de
atribuire a contractului să facă parte integrantă din contractul de achiziţie care se va încheia.
DATA:
, în calitate de , legal
autorizat să semnez oferta pentru şi în numele
(denumirea ofertantului)
Semnătura:
2
(denumirea)
DECLARAŢIE
privind situaţia personală a operatorului economic
Subsemnatul, reprezentant împuternicit al ,
(denumirea şi sediul operatorului economic)
declar pe propria răspundere că:
a) nu am intrat în faliment ca urmare a hotărârii pronunţate de judecătorul-sindic;
b) mi-am îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România sau în ţara în care sunt stabilit;
c) în ultimii 2 ani, mi-am îndeplinit obligaţiile contractuale, şi nu am produs grave prejudicii beneficiarilor contractelor;
d) nu am fost condamnat, în ultimii 3 ani, prin hotărârea definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională;
e) nu prezint informaţii false şi voi prezenta informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare şi selecţie.
Subsemnatul declar că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor orice documente doveditoare de care dispunem.
Înţeleg că în cazul în care această declaraţie nu este conformă cu realitatea sunt pasibil de
încălcarea prevederilor legislaţiei penale privind falsul în declaraţii.
Operator economic,
(semnătura autorizată)
(denumirea)
DECLARAŢIE PRIVIND ELIGIBILITATEA
Subsemnatul, reprezentant împuternicit al ,
(denumirea şi sediul operatorului economic)
declar pe propria răspundere, sub sancţiunea excluderii din procedură şi a sancţiunilor aplicate faptei de fals în acte publice, că nu ne aflăm în situaţia în care în ultimii 5 ani să fi fost condamnaţi prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti pentru participarea la activităţi ale unei organizaţii criminale, pentru corupţie, fraudă şi/sau spălare de bani.
De asemenea, declar că la prezenta procedură nu particip în două sau mai multe asocieri de
operatori economici, nu depun ofertă individuală şi o altă ofertă comună.
Subsemnatul declar că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor orice documente doveditoare de care dispunem.
Prezenta declaraţie este valabilă până la data de .
(se precizează data expirării perioadei de valabilitate a ofertei)
Data completării
Operator economic,
(semnătura autorizată)
(denumirea)
DECLARAŢIE
referitoare la starea de incompatibilitate
Subsemnatul , în calitate de ofertant la
(numele operatorului economic)
procedura de cumpărare directă pentru achiziţia de ,
(denumire şi cod CPV)
la data de , organizată de Regia Autonomă de Transport Braşov, declar pe proprie răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, că nu mă aflu în următoarele situaţii:
- nu am drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organ de conducere sau de supervizare, persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante Regia Autonomă de Transport Braşov.
- nu am acţionari ori asociaţi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante Regia Autonomă de Transport Braşov.
- nu am relaţii comerciale, cu persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autoriăţii contractante
Regia Autonomă de Transport Braşov.
Persoane ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sunt următoarele: Director general – xxx. Xxxxxxxx Xxxx
Director economic – ec.Xxxxxxxxx Xxxxxx Director tehnic – xxx. Xxxxxx Xxxxx Director exploatare – ing.c Xxxxxxx Xxxxxxx
Persoane care au legătură cu organizarea, derularea şi finalizarea procedurii: xxx. Xxxxxxxxxx Xxxxxxxxxx Xxx Xxxxxxxx Achiziţii Aprovizionare ec. Xxxxxxx Xxxxx Xxxxxxxx Achiziţii Aprovizionare
xxx. Xxxxx Xxxx Xxxxxxxx Achiziţii Aprovizionare
jur. Xxxxxx Xxxxxxxx Oficiul Juridic şi Resurse Umane
Subsemnatul declar că voi informa imediat autoritatea contractantă dacă vor interveni modificări în prezenta declaraţie la orice punct pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau, în cazul în care vom fi desemnaţi câştigători, pe parcursul derulării contractului de achiziţie publică.
De asemenea, declar că informaţiile furnizate sunt complete şi corecte în fiecare detaliu şi înţeleg că autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, în scopul verificării şi confirmării declaraţiilor, situaţiilor şi documentelor care însoţesc oferta, orice informaţii suplimentare în scopul verificării datelor din prezenta declaraţie.
Data
Operator economic,
(semnătura autorizată)
(denumirea/numele)
EXPERIENŢA SIMILARĂ*)
1. Denumirea şi obiectul contractului: Numărul şi data contractului:
2. Denumirea/numele beneficiarului/clientului: Adresa beneficiarului/clientului:
Ţara:
3. Calitatea în care a participat la îndeplinirea contractului:
(se bifează opţiunea corespunzătoare)
❑ contractant unic sau contractant conducător (lider de asociaţie)
❑ contractant asociat
❑ subcontractant
4. Valoarea contractului exprimată în moneda exprimată
în care s-a încheiat în echivalent contractul euro
a) iniţială (la data semnării contractului):
b)finală (la data finalizării contractului):
5. Dacă au fost litigii privind îndeplinirea contractului, natura acestora şi modul lor de soluţionare:
6. Gama de servicii prestate în baza contractului, precum şi alte aspecte relevante prin care ofertantul
îşi susţine experienţa similară:
Ofertant,
(semnătura autorizată)
*) Se completează fişe distincte pentru fiecare contract, care vor fi confirmate, la cererea comisiei de evaluare, prin prezentarea contractului
respectiv.
………………………………
(denumirea)
INFORMAŢII GENERALE
1. Denumirea/numele:
2. Cod Unic de Înregistrare:
3. Adresa sediului central:
4. Telefon:
Fax:
E-mail:
5. Certificatul de înmatriculare/înregistrare .
(numărul, data şi locul de înmatriculare/înregistrare)
6. Obiectul de activitate, pe domenii: .
(în conformitate cu prevederile din statutul propriu)
7. Birourile filialelor/sucursalelor locale, dacă este cazul: .
(adrese complete, telefon/telex/fax, certificate de înmatriculare/înregistrare)
8. Principala piaţă a afacerilor:
9. Cifra de afaceri pe ultimii 3 ani:
Xxxx Xxxxx de afaceri anuală Cifra de afaceri anuală
la 31 decembrie la 31 decembrie (xxx xxx) (echivalent euro)
1.
2.
3.
Media anuală:
Ofertant,
………………………..
(semnătura autorizată)
REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT STR. HĂRMANULUI NR.49 BRAŞOV TEL.0268/334678; FAX 0268/335660
C.I.F. RO 1102556
CONTRACT DE PRESTARE DE SERVICII
DE ASIGURARE FACULTATIVĂ A CĂLĂTORILOR PENTRU
CAZURI DE ACCIDENTE
Între
1. PĂRŢI CONTRACTANTE
autoritatea contractantă REGIA AUTONOMĂ DE TRANSPORT, cu sediul în Braşov,
str. Hărmanului nr.49, tel. 0268/334678 fax 0268/335660, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J 08/45/1991, CUI RO 1102556, având cont nr. XX00XXXX000XX00000000000 deschis la BRD-GSG
Xxxxxxxxx Xxxxxx, reprezentată prin director general xxx. Xxxxxxxx Xxxx şi director economic ec. Xxxxxx
Xxxxxxxxx , în calitate de „ACHIZITOR” (contractantul asigurării) şi
operatorul economic , cu sediul în , str. nr. , tel./fax , înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J , CUI RO , având cont deschis la , reprezentată prin , în calitate de
„PRESTATOR” (asigurător),
a intervenit prezentul contract.
2. OBIECTUL ŞI PREŢUL CONTRACTULUI
2.1. Prestatorul se obligă să asigure călătorii pentru accidentele produse în timpul călătoriei, din momentul urcării persoanelor în mijlocul de transport, pe toată durata acesteia, în timpul staţionării, opririlor, transbordărilor şi, până la terminarea călătoriei, după coborârea din mijlocul de transport în comun aparţinând R.A.T. Braşov, pentru accidentele produse de nefuncţionarea sau funcţionarea defectuoasă a instalaţiilor montate pe autovehicule, pe traseele urbane, suburbane şi interurbane, precum şi pentru accidentele produse în timpul curselor speciale efectuate pe bază de convenţie sau comandă cu document justificativ sau cu scrisoare de transport, deservite de R.A.T. Braşov.
2.2. Asigurarea călătorilor se face pentru următoarele riscuri intervenite în situaţiile stipulate la pct. 2.1:
a) decesul ca urmare a unui accident produs în timpul călătoriei şi în legătură cu aceasta;
b) invaliditatea permanentă, ca urmare a accidentării produse în timpul călătoriei şi în legătură cu aceasta;
c) cheltuieli medicale (medicamente, tratament şi intervenţii chirurgicale), pe zi de spitalizare, pentru o perioadă de 180 de zile, datorate incapacităţii temporare de muncă sau invalidităţii din accident, precum şi sumele cheltuite pentru efectuarea analizelor de alcoolemie;
d) pagube materiale produse persoanelor asigurate prin pierderea, avarierea sau distrugerea bagajelor
precum şi a bunurilor aflate asupra acestora;
e) despăgubiri periodice acordate în cazul pensiilor de invaliditate şi de urmaş, precum şi a altor
despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti în baza hotărârilor acestora;
f) daunele morale stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile şi cheltuieli de judecată făcute de reclamant.
2.3. Dacă decesul şi/sau invaliditatea permanentă sunt urmări ale accidentelor petrecute în timpul valabilităţii poliţei de asigurare, dar acestea au fost declarate după încetarea valabilităţii poliţei de asigurare, asigurătorul este obligat să despăgubească persoanele aflate în această situaţie, până la maximum 2 ani de la data producerii accidentului.
2.4. În categoria persoanelor asigurate, intră toate persoanele care au calitatea de călător, aflate în saloanele autovehiculelor şi pe scările acestora, indiferent de vârstă sau grad de invaliditate, care călătoresc pe bază de bilete sau legitimaţii de călătorie, cei care călătoresc gratuit conform legilor în
1/5
vigoare, cei care călătoresc cu curse speciale efectuate pe bază de convenţie sau comandă cu document
justificativ, scrisoare de transport, pe toata perioada programului de circulaţie.
De asemenea, intră în categoria persoanelor asigurate, conducătorul autovehiculului aflat în exerciţiul funcţiunii, inclusiv în timpul predării-primirii autovehiculului şi, controlorii de bilete aflaţi în saloanele autovehiculelor, în timpul exercitării funcţiei lor, pe baza legitimaţiei de serviciu, şi alte categorii de persoane cu atribuţii de control şi monitorizare, angajaţi ai RAT Braşov sau persoane cu atribuţii de această natură, stabilite prin reglementare legală, convenţie sau desemnare.
Persoanele care îndeplinesc condiţiile specificate la alin.1 şi 2, vor fi asigurate pentru riscurile
intervenite în situaţiile stipulate la pct. 2.1 din prezentul contract.
2.5. Nu intră în categoria călătorilor asiguraţi, persoanele care se află în cabina conducătorului auto cu excepţia acestuia, în timpul exercitării funcţiei şi în timpul staţionării legale.
2.6. Achizitorul (contractantul asigurării) se obligă să plătească prestatorului (asigurătorului), primele de asigurare convenite pentru îndeplinirea contractului de servicii de asigurare a călătorilor pentru cazuri de accidente.
2.7. Primele de asigurare convenite pentru îndeplinirea contractului, plătibile asigurătorului de către contractantul asigurării, reprezintă % din totalul vânzărilor lunare din bilete şi abonamente de călătorie şi din valoarea facturilor emise aferente curselor speciale efectuate pe bază de convenţie sau comandă cu document justificativ sau cu scrisoare de transport, toate fără TVA, fără subvenţii şi fără alte surse bugetare.
3. DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prestatorul se obligă să asigure călătorii care folosesc mijloacele de transport în comun aparţinând R.A.T. Braşov, pentru cazurile de accidente prevăzute în Cap.2 din prezentul contract, în decursul unui an de zile, respectiv în perioada 10.06.2014 – 09.06.2015.
4. DEFINIŢII
4.1. În prezentul contract, următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a) contract – actul juridic care reprezintă acordul de voinţă al celor două părţi, încheiat între o
autoritate contractantă, în calitate de achizitor, şi un prestator de servicii, în calitate de prestator;
b) achizitor (contractantul asigurării) şi prestator (asigurător) – părţile contractante, astfel cum sunt acestea denumite în prezentul contract;
c) prima de asigurare – suma plătibilă asigurătorului de către achizitor, în baza contractului, pentru
îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract;
d) servicii de asigurare – activităţile a căror prestare fac obiectul contractului;
e) forţa majoră – un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se datorează greşelii sau vinii acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului. Sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă ci enunţiativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus, care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia din părţi.
f) zi – zi calendaristică, cu excepţia cazului în care în contract se specifică zi lucrătoare; an – 365 de zile.
5. APLICABILITATE
5.1. Contractul de prestare de servicii de asigurare a călătorilor pentru cazuri de accidente, intră în
vigoare după semnarea acestuia de către părţile contractante.
6. DOCUMENTELE CONTRACTULUI
6.1. Documentele prezentului contract sunt:
a) Caietul de sarcini;
b) propunerea financiară;
c) acte adiţionale, dacă există;
d) alte anexe la contract.
Aceste documente fac parte integrantă din prezentul contract.
2/5
7. CARACTERUL CONFIDENŢIAL AL CONTRACTULUI
7.1. O parte contractantă nu are dreptul, fără acordul scris al celeilalte părţi:
a) de a face cunoscut contractul sau orice prevedere a acestuia unei terţe părţi, în afara acelor persoane
implicate în îndeplinirea contractului;
b) de a utiliza informaţiile şi documentele obţinute sau la care are acces în perioada de derulare a
contractului, în alt scop decât acela de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale.
Dezvăluirea oricărei informaţii faţă de persoanele implicate în îndeplinirea contractului se va face
confidenţial şi se va extinde numai asupra acelor informaţii necesare în vederea îndeplinirii contractului.
7.2. O parte contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de informaţii referitoare la contract dacă:
a) informaţia era cunoscută părţii contractante înainte ca ea să fi fost primită de la cealaltă parte
contractantă; sau
b) informaţia a fost dezvăluită după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante
pentru asemenea dezvăluire; sau
c) partea contractantă a fost obligată în mod legal să dezvăluie informaţia.
8. OBLIGAŢIILE ASIGURĂTORULUI (PRESTATORULUI)
8.1. Răspunderea societăţii de asigurare începe din momentul urcării persoanelor asigurate conform art. 2.1, 2.3 şi 2.4, în mijloacele de transport în comun ale R.A.T. Braşov şi încetează după coborârea acestora din mijloacele de transport.
8.2. Asigurătorul răspunde pentru orice eveniment asigurat intervenit, indiferent de existenţa sau nu a condiţiilor de deplină siguranţă cu excepţia situaţiilor în care se probează vinovăţia conducătorului auto sub forma intenţiei directe.
8.3. Societatea de asigurare va despăgubi persoanele asigurate în limita sumelor asigurate pentru fiecare risc asigurat pe eveniment întâmplat în parte şi, pe fiecare persoană asigurată în parte, aşa cum este prevăzut în propunerea financiară, anexă la contract.
8.4. Asigurarea este valabilă pe teritoriul României, pe toată durata călătoriei pentru care este valabilă legitimaţia de călătorie sau documentul care dă dreptul la călătorie, conform pct.2 din prezentul contract.
8.5. Societatea de asigurare are obligaţia de a comunica contractantului asigurării, în scris, suma
plătită drept despăgubire în urma evenimentului produs şi numele persoanei care a primit despăgubirea.
9. OBLIGAŢIILE ACHIZITORULUI (CONTRACTANTULUI ASIGURĂRII)
9.1. Contractantul asigurării are obligaţia:
a) să pună la dispoziţia asigurătorului orice informaţii pe care acesta le solicită şi pe care le consideră
necesare pentru îndeplinirea contractului;
b) să ia toate măsurile potrivit cu împrejurările, pentru limitarea efectelor accidentelor produse;
c) să comunice societăţii de asigurare în scris, orice accident, în termen de maximum 48 de ore, cel mai târziu în prima zi lucrătoare, dacă termenul de 48 de ore expiră într-o zi declarată nelucrătoare;
d) să îndrume la societatea de asigurare pe asiguraţii accidentaţi, în vederea stabilirii drepturilor ce decurg din asigurare. Pentru încasarea sumei cuvenite în baza contractului de asigurare, persoana ce urmează a fi despăgubită se va prezenta la sediul societăţii de asigurare cu o cerere în scris, cu procesul verbal întocmit de poliţie sau alte organe competente, din care să rezulte data, felul şi împrejurările accidentului, în cazul accidentelor pentru care nu s-au încheiat procese verbale de constatare de către organele competente, data, felul şi împrejurările accidentului vor fi dovedite prin adeverinţe eliberate de organul medical care a dat primul ajutor după accident, sau prin orice mijloace legale de probă inclusiv, iar în lipsa altor probe cu declaraţii de martori autentificate de organele competente sau date în faţa lucrătorilor societăţii de asigurare precum şi orice alte acte necesare pentru soluţionarea cererilor de plată. Dovada calităţii de asigurat se face cu legitimaţia de călătorie sau cu documentul de transport, precum şi prin orice mijloace de probă inclusiv, în lipsa altor probe cu declaraţii de martori autentificate sau date în faţa lucrătorilor societăţii de asigurare.
3/5
e) să calculeze şi să vireze lunar primele de asigurare în contul societăţii de asigurare.
10. PLATĂ ŞI MODALITĂŢI DE PLATĂ
10.1. Contractantul asigurării are obligaţia de a efectua plata primei de asigurare către asigurător lunar, pe toată durata de valabilitate a poliţei de asigurare.
10.2. Prima de asigurare încasată lunar de la R.A.T. Braşov, pentru toate riscurile asigurate prevăzute la pct.2.2 din prezentul contract, este egală cu % din totalul vânzării lunare din bilete şi abonamente de călătorie şi din valoarea facturilor emise aferente curselor speciale pe bază de convenţie sau comandă cu document justificativ sau cu scrisoare de transport, toate fără TVA, fără subvenţii şi fără alte surse bugetare.
10.3. Plata primelor se face lunar, în funcţie de vânzările realizate în luna anterioară, urmând ca la sfârşitul perioadei de asigurare să se facă regularizarea în funcţie de volumul vânzărilor efectiv realizate în perioada de asigurare, respectiv 10.06.2014 – 09.06.2015.
10.4. Evidenţa vânzărilor biletelor şi abonamentelor de călătorie, facturilor emise aferente curselor speciale, în funcţie de care se face calculul definitiv al primei, se ţine de R.A.T. Braşov şi se comunică societăţii de asigurare în termen de 15 zile lucrătoare de la expirarea perioadei de asigurare.
Diferenţele de primă rezultate din calcul, la care se adaugă reducerile de primă acordate în funcţie de rata daunei, se regularizează prin plata de către oricare dintre părţi, pe baza unui decont emis de R.A.T. Braşov şi însuşit de părţi, în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării prevăzute la alineatul precedent.
10.5. Termenul de plată al despăgubirii către cel îndreptăţit (persoană asigurată), de la data
depunerii documentelor doveditoare, este de zile lucrătoare.
11. ACTUALIZAREA PRIMELOR DE ASIGURARE ŞI A DESPĂGUBIRILOR
ACORDATE
11.1. Pentru serviciile de asigurare a călătorilor pentru cazuri de accidente, care fac obiectul prezentului contract, primele de asigurare datorate de R.A.T. Braşov societăţii de asigurare, calculate la nivelul procentului de % din totalul vânzărilor lunare din bilete şi abonamente de călătorie şi din valoarea facturilor emise aferente curselor speciale efectuate pe bază de convenţie sau comandă cu document justificativ sau cu scrisoare de transport, toate fără TVA, fără subvenţii şi fără alte surse bugetare, vor cuprinde şi majorările ulterioare de tarife, iar despăgubirile specificate în propunerea financiară, anexă la contract, se vor acorda la cursul lei/euro comunicat de BNR, din ziua plăţii acestora.
12. AMENDAMENTE
12.1. Părţile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului cu respectarea prevederilor OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, prin act adiţional numai în cazul apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele legitime ale acestora şi care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.
13. PENALITĂŢI
13.1. În cazul în care, din vina sa exclusivă, prestatorul (asigurătorul) nu reuşeşte să îşi îndeplinească obligaţiile asumate prin contract, achizitorul (contractantul asigurării) are dreptul de a cere penalităţi egale cu dobânda legală penalizatoare conform prevederilor art.3 din Ordonanţa nr.13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare zi de întârziere.
13.2. În cazul în care achizitorul (contractantul asigurării) nu plăteşte prima de asigurare la termen termen, conform pct.10.1 prestatorul (asigurătorul) are dreptul de a cere penalitati egale cu dobanda legala penalizatoare conform prevederilor art. 3 din Ordonanta nr. 13/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru fiecare zi de intarziere.
14. REZILIEREA CONTRACTULUI
14.1. Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi, dă dreptul părţii lezate de a cere rezilierea contractului incepand cu a 31-a zi de la data notificarii.
4/5
14.2. Achizitorul îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral prezentul contract, în cel mult 30 de zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului şi care conduc la modificarea clauzelor contractuale în aşa măsură încât îndeplinirea contractului ar fi contrară interesului public.
14.3. În toate cazurile, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului intervine de drept, fără nici o altă formalitate prevăzută de lege, ori intervenţia vreunei instanţe judecătoreşti , cu obligaţia părţii culpabile la plata de daune-interese. Astfel, contractul reziliat va înceta să mai producă efecte în viitor, iar efectele produse până la data rezilierii rămân neatinse, părţile păstrând fiecare prestaţiile ce li s-au efectuat în temeiul contractului.
14.4. În cazurile prevăzute la clauzele 14.1-14.3 prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data încetării sau denunţării unilaterale a contractului.
15. CESIUNEA
15.1. Este permisă doar cesiunea creanţelor născute din acel contract, obligaţiile născute rămânând în sarcina părţilor contractante, astfel cum au fost stipulate şi asumate iniţial.
16. FORŢA MAJORĂ
16.1. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează. Îndeplinirea contractului va fi suspendată în perioada de acţiune a forţei majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părţilor până la apariţia acesteia.
16.2. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi în termen de 5 zile, producerea acesteia şi de a o proba cu certificat emis de Camera de Comerţ şi Industrie, în termen de 15 zile de la încetarea acesteia.
17. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
17.1. Achizitorul (contractantul asigurării) şi prestatorul (asigurătorul), vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
17.2. Dacă după 15 zile de la începerea acestor tratative neoficiale, părţile contractante nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti competente.
18. DISPOZIŢII FINALE
18.1. Limba care guvernează contractul este limba română.
18.2. Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris. Orice document trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii. Comunicările dintre părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau email, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
18.3. Asigurătorul are obligaţia de a notifica în scris contractantului asigurării orice modificare intervenită ca urmare a schimbării sediului, numărului de telefon/fax, contului bancar şi alte asemenea modificări care pot conduce la imposibilitatea derulării contractului în bune condiţii.
18.4. Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
18.5. Prezentul contract are valoare de înscris autentic şi constituie titlu executoriu, fără îndeplinirea altor formalităţi, de la data semnării lui de către părţile contractante.
Prezentul contract s-a încheiat în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte
contractantă.
ACHIZITOR
PRESTATOR (ASIGURĂTOR) (CONTRACTANTUL ASIGURĂRII)
5/5