Stimularea personalului CFR SA pentru creşterea nivelului de performanţă al activităţii companiei
Anexa nr. 13
la contractul de activitate şi performanţă al CFR SA
pentru perioada 2021-2025
Stimularea personalului CFR SA pentru creşterea nivelului de performanţă al activităţii companiei
(prevăzută la art. 15 xxxx. (3) din Contract)
13.1.1. Realizarea de către CFR SA, pentru un anumit an din Perioada de Referinţă, a unei valori de peste 100% a indicelui global de performanţă1 atrage, conform prevederilor art. 15 alin. (3) şi (4) din Contract, aplicarea prevederilor prezentei anexe, care stabileşte principiile de stabilire a modului de recompensare a personalului CFR SA prin raportare la gradul de îndeplinire a Indicatorilor de Performanţă.
13.1.2. Funcţiile din cadrul CFR SA cu atribuţii în legătură cu realizarea Indicatorilor de Performanţă se stabilesc de conducerea CFR SA, luând în consideraţie inclusiv prevederile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul CFR SA (denumit în continuare "CCM") şi din contractele individuale de muncă încheiate cu angajaţii CFR SA (denumite în continuare "CIM"). Angajaţii CFR SA care ocupă aceste funcţii sunt denumiţi în cuprinsul prezentei anexe "Salariaţi-ţintă".
13.2.1. Remunerația salarială primită de Salariații-Țintă include următoarele componente:
• Componenta Fixă Permanentă, care include:
- salariul de bază conform CIM;
- sporurile fixe (neincluse în salariul de bază), conform CIM şi/sau CCM;
• Componenta Fixă Aleatorie, care include:
- sporurile aleatorii acordate conform legii, CIM şi/sau CCM (ex: pentru ore suplimentare, pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă şi duminică);
- indemnizaţii, ajutoare şi alte adaosuri (inclusiv prime, bonusuri etc.) având regim de venituri din
salarii sau asimilate, conform CIM şi/sau CCM;
• Componenta Motivaţională, care include sporurile acordate pentru realizarea Indicatorilor de Performanţă, în situaţia prevăzută la clauza 13.1.1.
13.2.2. Doar Componenta Motivaţională, definită la clauza 13.2.1, face obiectul prevederilor prezentei anexe privind stimularea personalului CFR SA pentru creşterea nivelului de performanţă al activităţii companiei.
13.2.3. Modul de calcul al Componentei Motivaționale se stabileşte de conducerea CFR SA şi poate lua în consideraţie unul sau mai multe criterii precum:
• Criterii privind performanţa colectivă, precum:
- indicele global de performanţă pentru un anumit an, calculat conform prevederilor capitolului 11.1 din Anexa nr. 11 la Contract şi evidenţiat în raportul anual de activitate al companiei2;
- indicii agregaţi de performanţă specifici pentru fiecare categorie de activitate, calculaţi conform prevederilor capitolelor 11.2, 11.3, 11.4 şi 11.5 din Anexa nr. 11 la Contract şi evidenţiaţi în raportul anual de activitate al companiei2;
1 Prevăzut la art. 12 alin. (1) din Contract
2 Prevăzut la art. 13 alin. (3) din Contract
- indicii de realizare a obiectivelor asociate Indicatorilor de Performanţă, calculaţi conform prevederilor din Anexa nr. 11 la Contract şi evidenţiaţi în raportul anual de activitate al companiei2;
- criterii de evaluare a performanţei la nivel de compartimente funcţionale ale companiei, stabilite
prin reglementările interne ale CFR SA.
• Criterii privind performanţa individuală, stabilite prin reglementările interne ale CFR SA.
• Alte criterii considerate relevante pentru stimularea personalului CFR SA în vederea creşterii nivelului de performanţă al activităţii companiei.
13.2.6. Modul de calcul al Componentei Motivaționale în temeiul prevederilor relevante ale prezentului Contract de Activitate și Performanță și detalierea acestuia vor face obiectul informării și consultării prealabile a reprezentanților salariaților și/sau organizațiilor sindicale (inclusiv cele nereprezentative).
b) va iniția rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al companiei, prin suplimentarea cheltuielilor cu suma prevăzută la lit. a) şi prin suplimentarea veniturilor cu alocarea bugetară corespunzătoare valorii efective a fondului destinat stimulării personalului CFR SA, conform prevederilor art. 15 alin. (4) din Contract.
13.3.2. În situaţia specificată la clauza 13.3.1, Ministerul va lua toate măsurile necesare astfel încât:
a) valoarea efectivă a fondului destinat stimulării personalului CFR SA, prevăzută la art. 15 alin. (4) din
Contract, să fie inclusă în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat al CFR SA;
b) să asigure alocarea bugetară pentru valoarea efectivă a fondului destinat stimulării personalului CFR SA.
13.3.3. În situaţia specificată la clauza 13.3.1, în termen de 3 luni de la rectificarea bugetară prin care s-a asigurat alocarea bugetară pentru valoarea efectivă a fondului destinat stimulării personalului CFR SA, va utiliza sumele reprezentând valoarea efectivă a fondului destinat stimulării personalului CFR SA și va plăti Salariaților-Țintă Componenta Motivațională