Regulamentul FMF
Regulamentul FMF
Xxxxxxx Xxxxxxx de Jucători din Moldova
REGULAMENTUL AGENŢILOR DE JUCĂTORI DIN MOLDOVA
Preambul
1. Acest regulament se referă la ocupaţia de agent de jucători, persoana care aranjează transferul jucătorilor in cadrul unei asociaţii naţionale sau de la o asociaţie naţională la alta.
I. Reguli generale
Art. 1
1. Jucătorii si cluburile pot face apel la serviciile agenţilor de jucători în timpul negocierilor cu alţi jucători sau cluburi cu condiţia ca agentul de jucători sa posede licenţă eliberata de Federaţia Moldovenească de Fotbal în conformitate cu art. 2, al. 1 de mai jos.
Agentul de jucători este o persoana fizica a cărei activitate consta în mod regulat în a prezenta jucători cluburilor în vederea angajării sau în a pune în legătură doua cluburi pentru semnarea unui contract de transfer, primind pentru aceasta un comision si respectând prevederile menţionate mai jos.
2. Jucătorilor şi cluburilor le este interzis să folosească serviciile agenţilor de jucători
care nu au licenţă (cf. Art.16 si 18).
3. Interdicţia menţionată la al. 2 de mai sus nu se aplica daca agentul jucătorului este unul din părinţi, fratele, sora sau şotia jucătorului respectiv sau daca agentul jucătorului sau al clubului este autorizat în mod legal sa practice avocatura în conformitate cu legislaţia Moldovei.
I. Acordarea licenţei
Art. 2
1. Orice persoana fizica având cetăţenia moldovenească şi care doreşte sa desfăşoare activitatea de agent de jucători va trimite o cerere scrisa către Federaţia Moldovenească de Fotbal sau, daca locuieşte în alta ţară, către asociaţia naţională din ţara de domiciliu, cu condiţia să fi locuit acolo cel puţin în ultimii doi ani. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru cetăţenii străini care domiciliază în Moldova de cel puţin 2 ani.
2. Solicitantul trebuie sa aibă o reputaţie impecabila, în caz contrar cererea nu va fi luata în considerare. Federaţia Moldovenească de Xxxxxx va decide dacă solicitantul îndeplineşte cerinţele de baza în conformitate cu legislaţia Moldovei. Candidaţii vor prezenta o copie după B.I. şi un cazier la zi.
3. Numai persoanele fizice pot solicita licenţă. Nu se admit cereri de la firme sau cluburi.
Art. 3
Solicitantul nu poate, sub nici o forma, avea o funcţie în cadrul FIFA, al unei confederaţii, al unei asociaţii naţionale sau ligi de fotbal, la un club sau într-o organizaţie legată în vreun fel de aceste instituţii.
Art. 4
1. Federaţia Moldovenească de Fotbal va verifica daca solicitantul îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 2 si 3.
2. Daca cererea este acceptata, Federaţia Moldovenească de Xxxxxx va convoca solicitantul la o examinare scrisa.
3. Solicitantul a cărui cerere a fost respinsa în mod oficial de către organismul de examinare al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal poate trimite cererea la FIFA. Comisia FIFA pentru Statutul Jucătorului va hotărî daca Federaţia Moldovenească de Fotbal a respins cererea pe nedrept. Daca si Comisia pentru Statutul Jucătorului considera cererea ca fiind necorespunzătoare, solicitantul nu mai poate depune o alta cerere la Federaţia Moldovenească de Fotbal timp de doi ani.
Art. 5
1. Federaţia Moldovenească de Fotbal va comunica din timp candidaţilor datele examenelor scrise.
2. Examenele vor fi ţinute la aceleaşi date în întreaga lume. FIFA va fixa la începutul fiecărui an calendaristic date obligatorii în martie si septembrie pe care le va comunica asociaţiilor naţionale.
3.Conditiile, tematica si procedura de examinare sunt stipulate în anexa A a prezentului
regulament.
4. Pentru acoperirea cheltuielilor de pregătire şi organizare a examenului Federaţia Moldovenească de Fotbal va încasa de la fiecare candidat o taxă în sumă de 10 000 USD ce va fi achitată în lei, la casieria FMF la cursul BNM din ziua plăţii.
Art. 6
1. Dacă un candidat obţine nota minimă necesară pentru a trece examenul (cf. Anexa A,
I. al. 5) el va trebui să încheie o asigurare de răspundere profesională la o companie de asigurări din Moldova. Poliţa de asigurare va fi apoi trimisă la Federaţia Moldovenească de Fotbal .
2. Scopul asigurării este de a acoperi orice cerere de despăgubire din partea jucătorilor, cluburilor sau a unui alt agent de jucători, în urma activităţii agentului care, în opinia Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal si/sau a FIFA, contravine principiilor regulamentelor FIFA sau FMF În consecinţă, poliţa va fi formulată în aşa fel încât să fie acoperit orice risc legat de activitatea agentului de jucători.
3. Suma maximă acoperită de poliţa de asigurare va fi fixată în funcţie de cifra de afaceri a agentului de jucători.
4. Poliţa de asigurare de răspundere profesională va acoperi de asemenea cererile de despăgubire formulate după expirarea poliţei pentru activităţi desfăşurate în timpul valabilităţii poliţei.
5. Agentul de jucători trebuie să-si reînnoiască poliţa de asigurare imediat ce aceasta expiră si să trimită automat la Federaţia Moldovenească de Fotbal documentele respective .
Art. 7
1. Dacă un agent de jucători nu poate încheia o poliţă de asigurare de răspundere profesională în conformitate cu art. 6 de mai sus în Moldova, el poate depune o garanţie
bancară de 100.000 CHF. Garanţia va fi eliberată de o bancă elveţiană si va fi irevocabilă.
2. Numai FIFA are acces la garanţia bancară. Garanţia bancară are acelaşi scop ca si asigurarea de răspundere profesională (cf. Art. 6, al.2). Nivelul garanţiei (100.000 CHF) nu reprezintă nivelul maxim al sumelor datorate vreunei părţi în cazul cererii de despăgubiri.
3. Dacă nivelul garanţiei se reduce prin efectuarea unei plăti făcute de bancă în urma unei cereri de despăgubire împotriva agentului de jucători, licenţa agentului de jucători se suspendă pană la refacerea garanţiei la nivelul iniţial (100.000 CHF).
Art. 8
1. Toţi candidaţii care au trecut examenul sunt obligaţi să semneze un Cod de Conduită Profesională (Cf. Anexa B) în care se angajează, fără rezerve, să respecte în activitatea lor de agent de jucători principiile de bază din acest cod.
2. Agenţii de jucători care încalcă prevederile Codului de Conduita Profesională în
activitatea lor sunt pasibili de sancţiuni conform art. 15, al. 2.
Art. 9
1. Dacă Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti din Moldova doreşte să ofere un serviciu de plasare a forţei de muncă (jucători) membrilor lor în conformitate cu art. 1 îşi poate încheia propria poliţă de asigurare de răspundere profesională colectivă cu o companie de asigurări din Moldova.
2. În asemenea cazuri, asigurarea se va limita la acoperirea riscurilor pentru maximum cinci licenţe. Posesorii acestor licenţe trebuie să fie, totuşi, bona fide, membri ai Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti din Moldova, să fi trecut examenul scris în conformitate cu Anexa A a prezentului regulament si să fi semnat personal Codul de Conduită Profesională conform art. 8. Numele candidaţilor care au primit licenţă vor figura de asemenea în poliţa de asigurare menţionată la al. 1 din acest articol.
Art. 10
1. După primirea poliţei de asigurare pentru răspundere profesională sau a garanţiei bancare, după caz, si după semnarea Codului de Conduită Profesională de către solicitant, Federaţia Moldovenească de Xxxxxx xx va elibera acestuia licenţa de agent de jucători. Această licenţă este strict personală si netransferabilă. Federaţia Moldovenească de Fotbal va alcătui lista tuturor agenţilor cu licenţă de pe teritoriul său pe care o va trimite la FIFA după fiecare sesiune de examen.
2. Licenţa este eliberată pentru o perioadă nedeterminată şi autorizează agentul de jucători să efectueze tranzacţii în întreaga lume.
3. Imediat după primirea licenţei de la Federaţia Moldovenească de Fotbal, agentul de jucători are dreptul de a folosi următoarea titulatură în relaţiile de afaceri: ”Agent de jucători licenţiat de Federaţia Moldovenească de Fotbal”.
III. Drepturi si obligaţii ale agenţilor de jucători cu licenţă Art. 11
Agentul de jucători cu licenţă are următoarele drepturi :
a) să contacteze orice jucător care nu este sau nu mai este sub contract cu un club (cf. Art. 12 si 13 din Regulamentul FIFA privind Statutul si Transferul Jucătorilor de Fotbal);
b) să reprezinte interesele oricărui jucător sau club care ii cere să negocieze si/sau să încheie contracte în numele sau;
c) să se ocupe de interesele oricărui jucător care ii solicită aceasta;
d) să se ocupe de interesele oricărui club care ii solicită aceasta.
Art. 12
1. Un agent de jucători poate reprezenta sau se poate ocupa de interesele unui jucător sau club în conformitate cu art. 11 numai dacă a încheiat un contract scris cu jucătorul sau clubul.
2. Acest contract va fi limitat la o perioadă de doi ani dar poate fi reînnoit în scris la cererea expresă a celor două părţi. Contractul nu poate fi prelungit în mod tacit. Contractul va menţiona în mod explicit cine plăteşte comisionul agentului de jucători, tipul de comision si condiţiile prealabile de plată a acestuia.
3. Agentul de jucători poate fi remunerat numai de către clientul care ii angajează serviciile; în nici un caz acesta nu poate fi remunerat de o terţă parte.
4. Nivelul remuneraţiei datorate unui agent de jucători care a fost angajat să îl reprezinte se calculează pe baza venitului brut de bază anual al jucătorului (adică, excluzând orice alte beneficii cum ar fi maşina, apartamentul, prime pentru puncte si/sau orice alt fel de prime sau beneficii) pe care agentul l-a negociat pentru jucător în contractul de muncă.
5. Agentul de jucători si jucătorul vor decide dinainte dacă jucătorul îl va remunera pe agent cu întreaga sumă la începerea contractului de muncă pe care l-a negociat pentru jucător sau dacă ii va plăti transe anuale la sfârşitului fiecărui an contractual.
6. Dacă agentul de jucători si jucătorul nu se înţeleg asupra plătii întregii sume la începerea contractului si contractul de muncă al jucătorului negociat de agentul de jucători în numele jucătorului durează mai mult decât contractul de reprezentare între agentul de jucători si jucător, agentul de jucători are dreptul la o remuneraţie anuală chiar după expirarea contractului de reprezentare. Acest drept durează pană la expirarea contractului de muncă al jucătorului sau pană când jucătorul semnează un alt contract de muncă fără ajutorul agentului de jucători respectiv.
7. Dacă agentul de jucători si jucătorul nu se pot înţelege asupra nivelului remuneraţiei sau dacă contractul de reprezentare nu prevede o asemenea remuneraţie, agentul de jucători are dreptul la plată unei compensaţii de 5% din venitul de bază descris la al. 4 de mai sus pe care jucătorul îl va primi prin contractul de muncă negociat de agent în numele său.
8. Un agent de jucători care are contract cu un club va fi remunerat pentru serviciile sale prin plata unei sume unice care a fost stabilită în prealabil.
9. Fiecare agent de jucători este obligat să folosească un contract tip de reprezentare (conf. anexa C). Părţile contractante au libertatea de a încheia înţelegeri adiţionale la contractul tip cu condiţia respectării întocmai a prevederilor legii muncii din Moldova.
10. Contractul de reprezentare va fi redactat în patru exemplare si semnat de cele două părţi. Jucătorul sau clubul vor păstra primul exemplar si agentul de jucători pe al doilea. Agentul de jucători va trimite al treilea si al patrulea exemplar asociaţiei sale naţionale – Federaţia Moldovenească de Fotbal sau asociaţiei naţionale de care aparţin jucătorul sau clubul, pentru a fi luate în evidentă în termen de 30 zile de la semnare. Copii ale contractelor vor fi trimise la FIFA la cerere.
11. Minorii nu pot semna contract de reprezentare fără permisiunea expresă a tutorelui (tutorilor) legal(i), în conformitate cu legea tării de domiciliu a jucătorului.
Art. 13
Agentul de jucători îşi poate organiza activitatea sub forma unei companii atâta timp cat munca salariaţilor săi se limitează la sarcinile administrative legate de activitatea companiei. Numai agentul de jucători în persoană are dreptul de a reprezenta si promova interesele jucătorilor si/sau cluburilor fată de alţi jucători si/sau cluburi. Agentul de jucători va trimite Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal o listă a salariaţilor cel puţin o dată pe an. Fiecare salariat va trebuie să figureze pe listă cel puţin trei luni înainte de a fi oficial confirmat în funcţie. Agentul de jucători va informa imediat Federaţia Moldovenească de Fotbal despre orice salariat eliminat de pe listă. Salariatul este atunci imediat radiat.
Art. 14
Agentul de jucători are următoarele obligaţii :
a) să respecte întocmai statutele si regulamentele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal şi ale celorlalte asociaţii naţionale, confederaţiilor si FIFA;
b) să se asigure că orice tranzacţie încheiată prin intermediul său respectă prevederile statutelor si reglementărilor menţionate mai sus;
c) să nu abordeze niciodată un jucător care este sub contract cu un club cu scopul de a-l convinge să-si rezilieze contractul sau să încalce drepturile si obligaţiile stipulate în contract;
d) să reprezinte numai o singură parte la negocierea unui transfer;
e) la cerere, să pună la dispoziţia organismului competent al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal - Comisia pentru Acordarea Licenţei de Club Profesionist şi Agenţi de Jucători - si/sau al FIFA toate informaţiile solicitate si să trimită documentele necesare;
f) să se asigure că numele si semnătura sa precum si numele clientului său apar în
contractele rezultate din orice tranzacţie în care este implicat;
g) să respecte prevederile legislaţiei muncii din Moldova.
Art. 15
1. Agenţii de jucători care abuzează de drepturile care le sunt acordate sau încalcă oricare din îndatoririle stipulate în acest regulament sunt pasibili de sancţiuni.
2. Se pot pronunţa următoarele sancţiuni :
a) atenţionare, vot de blam, avertisment
b) amendă
c) suspendarea licenţei
d) retragerea licenţei Sancţiunile pot fi combinate.
3. Sancţiunile de mai sus pot fi pronunţate împotriva agentului de jucător vinovat numai de către Federaţia Moldovenească de Fotbal sau de către FIFA. Delimitarea responsabilităţilor este precizată la art.22, al. 1 si 2 de mai jos.
4. Licenţa va fi retrasă dacă agentul de jucători nu îndeplineşte nici una din condiţiile pentru acordarea licenţei prevăzute la art. 2, 3, 6 si 7 (asigurare de răspundere profesională sau garanţie bancară). În acest din urmă caz si dacă omisiunea poate fi
remediată, organismul competent al Federaţiei Moldoveneşti de Xxxxxx xx va fixa un interval de timp rezonabil în timpul căruia să sa conformeze reglementărilor.
5. În plus fată de motivele de la al. 4, licenţa va fi retrasă mai ales dacă agentul de jucători încalcă în mod repetat si grav statutul si regulamentele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, al altor asociaţii naţionale, confederaţiilor şi / sau FIFA.
6. Licenţa va fi retrasă de către Federaţia Moldovenească de Fotbal. FIFA îşi rezervă
dreptul de a ordona unei asociaţii naţionale să ridice licenţa unui agent.
IV. Îndatoririle jucătorilor Art. 16
1. Jucătorii pot apela numai la serviciile unui agent de jucători care posedă licenţă eliberată de o asociaţie naţională în conformitate cu reglementările FIFA, cu excepţia situaţiilor menţionate la art. 1, al. 3.
2. Numele si semnătura agentului de jucători va figura, fără excepţie, pe contractul (contractele) de muncă la fiecare tranzacţie în care agentul de jucători reprezintă interesele jucătorului.
Dacă un jucător nu foloseşte serviciile unui agent de jucători, acest fapt va fi menţionat
în mod explicit în respectivul contract de muncă.
Art. 17
Dacă un jucător care activează la o echipă de club din Moldova angajează serviciile unui agent de jucători fără licenţă, Federaţia Moldovenească de Fotbal (în cazul unui transfer naţional) sau FIFA (în cazul unui transfer internaţional) au dreptul :
a) de a tine seamă de acest fapt atunci când judecă situaţia unui jucător în cazul
oricărui litigiu rezultat din asemenea contracte;
b) de a pedepsi jucătorul astfel :
- atenţionare, vot de blam, avertisment;
- cu amendă de minimum 10.000 USD;
- cu suspendare disciplinară pană la 12 luni.
Aceste sancţiuni pot fi combinate.
V. Îndatoririle cluburilor Art. 18
1. Cluburile care doresc să angajeze serviciile unui jucător pot trata numai :
- cu jucătorul însuşi, sau
- cu un agent de jucători care posedă licenţă eliberată de Federaţia Moldovenească de Fotbal sau de o altă asociaţie naţională în conformitate cu reglementările FIFA, cu excepţia situaţiilor menţionate la art. 1, al. 3.
2.Pentru orice tranzacţie în care un agent de jucători reprezintă interesele unui club, numele si semnătura sa vor figura, fără excepţie, pe contractul (contractele) de transfer si/sau muncă.
Dacă clubul nu foloseşte serviciile unui agent de jucători, acest fapt va fi menţionat în
mod explicit în contractul (contractele) de transfer si/sau muncă.
3. Un club care plăteşte o compensaţie unui alt club trebuie să facă plata direct clubului beneficiar. Este strict interzis clubului să remită suma, fie total fie parţial agentului de jucători, chiar dacă este vorba de remuneraţie.
Art. 19
1. Clubul care încalcă oricare din interdicţiile menţionate la art. 18 este pasibil de
următoarele sancţiuni :
a) atenţionare, blam, avertisment;
b) suspendarea unuia sau a tuturor membrilor consiliului director;
c) amendă de minimum 20.000 USD;
d) interdicţie de a desfăşura activităţi fotbalistice naţionale si/sau internaţionale.
În plus, orice tranzacţie încheiată de club cu încălcarea art. 18 de mai sus va fi considerată nulă.
Sancţiunile pot fi combinate.
2. Sancţiunile menţionate mai sus pot fi pronunţate numai de asociaţia naţională la care este afiliat clubul – FMF (în cazul unui transfer naţional) sau de către FIFA (în cazul unui transfer internaţional).
VI. Clauze speciale Art. 20
1. Agentul de jucători care hotărăşte să-si înceteze activitatea este obligat să returneze licenţa Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal. Neîndeplinirea acestei obligaţii va atrage anularea licenţei si publicarea acestei decizii.
2. Federaţia Moldovenească de Xxxxxx va publica numele agenţilor de jucători care si-au încheiat activitatea si va informa FIFA si UEFA.
3. Agentul de jucători nu îşi poate anula poliţa de asigurare de răspundere profesională pană când îşi încheie activitatea (prin returnarea sau retragerea licenţei). Agentul de jucători se va asigura, totuşi, că orice cerere de despăgubire făcută după încetarea activităţii si care provine din activităţile sale anterioare de agent de jucători este acoperită de asigurare (cf. Art. 6, al. 4 din acest regulament).
Art. 21
1. Federaţia Moldovenească de Xxxxxx va desemna un organism de supraveghere si decizie care răspunde de activitatea agenţilor de jucători cărora li s-a eliberat licenţa
– Comisia pentru Acordarea Licenţelor de Club Profesionist şi Agenţi de Jucători. Această comisie va veghea că activităţile agenţilor de jucători la nivel naţional să respecte principiile Codului de Conduită Profesională.
VII. Litigii Art. 22
1. În caz de litigiu între un agent de jucători si un jucător, un club si/sau un alt agent de jucători, aparţinând toţi Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (litigii naţionale), aceasta are responsabilitatea deciziei. Federaţia Moldovenească de Fotbal, prin Comisia pentru Contracte, Statute şi Regulamente va analiza cazul si va lua decizii.
Acestea vor putea fi atacate în ultimă instanţă, prin memorii adresate Comitetului Executiv al FMF
Taxa pentru memoriul depus la Comisia pentru Contracte, Statute şi Regulamente este de 500 USD plătibili în lei la casieria F.M.F la cursul B.N.M. din ziua plăţii iar taxa pentru memoriul depus la Comitetul Executiv este de 1.500 USD, plătibili în aceleaşi condiţii.
2. Orice altă plângere care nu se încadrează la al. 1 de mai sus va fi înaintată către
Comisia pentru Statutul Jucătorului de la FIFA (litigii internaţionale).
3. Plângerile împotriva unui agent de jucători vor fi adresate în scris către Xxxxxxxxx Xxxxxxxxxxxxx de Fotbal sau către FIFA în termen de maximum doi ani de la incidentul respectiv si în nici un caz mai târziu de 6 luni după ce agentul de jucători în chestiune si-a încheiat activitatea.
VIII. Clauze tranzitorii Art. 23
1. Orice agent de jucători care are deja licenţă FIFA în conformitate cu Regulamentul privind Agenţii de Jucători intrat în vigoare la 11 decembrie 1995 îşi poate schimba licenţa cu una noua la Federaţia Moldovenească de Fotbal în condiţiile de la art. 2, al. 1 din prezentul regulament . Aceşti agenţi de jucători nu trebuie sa dea examenul scris conform Anexei A din prezentul regulament.
2. Orice agent de jucători care nu si-a preschimbat licenţa FIFA pana la data de 01.09.2001 va avea obligaţia de a da examenul scris pentru a dobândi noua licenţa din partea Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.
Pentru schimbarea licenţei, agenţii trebuie să se prezinte personal şi să-şi depună licenţa F.I.F.A. până la data stabilită de FMF. Pentru primirea noii licenţe agenţii de jucători trebuie să întocmească un dosar care să conţină următoarele documente:
- poliţa de asigurare profesională sau garanţia bancară
- 2 fotografii tip paşaport
- chitanţa de plată a taxei de 100 USD plătibili în lei, la casieria FMF la
cursul B.N.M. din ziua plăţii
După primirea acestor documente, FMF va stabili o dată la care agenţii de jucători să primească noile licenţe. Pentru primirea noilor licenţe, agenţii de jucători trebuie să se prezinte personal. Cu această ocazie, odată cu semnarea licenţelor, agenţii de jucători vor semna şi Codul de conduită profesională.
Art. 24
1. Orice agent de jucători care a depus garanţie bancara la o banca din Elveţia în conformitate cu art. 9 din Regulamentul privind Agenţii de Jucători din 11 decembrie 1995 poate cere FIFA sa elibereze garanţia bancara pe baza prezentării poliţei de asigurare de răspundere profesionala. Poliţa trebuie sa fi fost eliberata de o companie de asigurare cu sediul în Moldova, conform art. 2, al. 1.
IX Dispoziţii finale
Art.25
Comitetul Executiv al FMF va avea decizia finala asupra oricărei chestiuni care nu
este prevăzută în prezentul regulament.
Art. 26
Prezentul regulament a fost adoptat de către Comitetul de Urgenţă al FMF în şedinţa sa din data de 10 august 2001 şi intră în vigoare de la aceeaşi dată.
Regulamentul Agenţilor de Jucători din Moldova
Anexa A : Procedura de examinare I.
1. Examinarea va fi organizata sub forma unui test grila. Candidatul va fi considerat admis daca a obţinut numărul minim de puncte fixat de FIFA (cf. al. 5)
2. Fiecare candidat va fi examinat asupra următoarelor subiecte :
a) cunoaşterea reglementarilor fotbalistice actuale, mai ales cele legate de transferuri (statutele si regulamentele FIFA, şi UEFA precum şi cele ale FMF)
b) cunoaşterea codului civil (principiile de baza ale drepturilor persoanei) si legea
contractelor.
3. Fiecare test va conţine douăzeci de întrebări, 15 din reglementările internaţionale si 5 din reglementările naţionale.
4. Federaţia Moldovenească de Fotbal îşi va alcătui propriul set de întrebări asupra subiectelor naţionale în timp ce FIFA va stabili întrebările asupra statutului si regulamentelor si va trimite documentele de examinare spre uzul asociaţiilor naţionale.
5. FIFA va fixa nota minima necesara pentru a trece examenul. Fiecare răspuns corect
va primi între unul si trei puncte, în funcţie de gradul de dificultate al întrebării.
6. Federaţia Moldovenească de Fotbal va informa candidaţii despre punctajul minim
necesar înainte de începerea examenului.
II.
1. Lucrările scrise vor fi notate imediat după terminarea examenului si candidaţii vor fi informaţi despre rezultat.
2. Candidatul care nu obţine numărul minim de puncte poate cere imediat reexaminarea.
3. Daca un candidat nu obţine minimul de puncte la a doua încercare, el nu mai poate cere reexaminarea decât după trecerea a doua sesiuni de examen. Numai atunci candidatul poate cere o a treia examinare, putând opta pentru examinare la Federaţia Moldovenească de Fotbal sau la FIFA.
4. Candidatul care nu obţine numărul minim de puncte nici la a treia examinare nu mai poate da examenul decât după trecerea a doi ani.
Regulamentul agenţilor de jucători din Moldova
Anexa B : Codul de Conduita Profesională
I.
Agentul de jucători are obligaţia de a-si desfăşura activitatea cu conştiinciozitate si trebuie sa se comporte cu corectitudine atât în profesiunea sa cat si în alte relaţii de afaceri.
II.
Agentul de jucători va respecta adevărul, va fi clar si obiectiv în relaţiile cu clientul sau, cu partenerii de negocieri si cu terţii.
III.
Agentul de jucători va proteja interesele clientului sau în spiritul respectului pentru lege, cu corectitudine, si va avea legături legale clare.
IV.
Agentul de jucători va respecta în totalitate drepturile partenerilor de negociere si ale terţilor. În special, el va respecta relaţiile contractuale ale colegilor de profesie si se va abţine de la orice acţiune care ar putea îndepărta clienţii de alţi agenţi.
V.
1. Agentul de jucători va avea un minimum de evidenta contabila a afacerilor sale. El trebuie sa poată pune la dispoziţie în orice clipa documente sau alte acte privitoare la evidenta activităţilor sale.
2. Agentul de jucători va tine contabilitatea cu conştiinciozitate si va păstra evidenta activităţilor sale în registre.
3. La cererea oricărei autorităţi care face o investigaţie în cazuri disciplinare sau alte litigii, agentul de jucători are obligaţia de a pune la dispoziţie evidenta contabila si alte documente legate direct cu cazul în speţă.
4. Agentul de jucători va emite factură pentru comisioanele, cheltuielile şi orice alte sume datorate, la prima cerere a clientului său.
Locul şi data: ………………………………………………
Agentul de jucători : Pentru Federaţia Moldovenească de Fotbal (ştampila şi semnătura) :
.................................. .......................................
Regulamentul agenţilor de jucători din Moldova Anexa C : Contract de reprezentare tip
Părţile
………………………………………………………………………………………………
(Numele si prenumele agentului de jucători, adresa exacta, numele firmei, daca este cazul)
……………………………………..(numit mai jos: agent de jucători)
si
……………………………………………………………………………………………… (numele si prenumele jucătorului (si porecla, dacă este cazul), adresa exactă, data naşterii sau numele clubului şi adresa exactă)
……………………………………. (numit mai jos: client)
au convenit asupra următorului contract de reprezentare :
1) Durata
Acest contract va fi valabil timp de , intra în vigoare la
(număr de luni, maximum 24)
……………………….. si se termina la ……………………………….
(data exactă) (data exactă)
2) Remunerare
Numai clientul poate remunera agentul de jucători pentru munca sa.
a) Jucătorul în calitate de client
Agentul de jucători va primi un comision în valoare de ………..% din salariul de baza anual brut datorat jucătorului în urma contractelor de munca negociate de agentul de jucători.
- Toata suma la începerea contractului de munca : ….
- Plăti anuale la finele fiecărui an contractual : …..
(bifaţi varianta convenita)
b) Clubul în calitate de client
Agentul de jucători va primi comisionul într-o singura tranşă în valoare de
……………………………………….
(suma exactă şi moneda)
3) Exclusivitate
Părţile convin ca drepturile de reprezentare sa fie acordate agentului de jucători :
în exclusivitate ……..
fără exclusivitate …….. (bifaţi varianta convenita)
4) Alte clauze
Orice alta clauza care respecta regulamentul agenţilor de jucători va putea fi inclusa în acest contract.
5) Legislaţie obligatorie
Părţile convin sa respecte prevederile legii muncii si alte prevederi legale în vigoare în
Moldova precum si legile si tratatele internaţionale în materie.
6) Clauze finale
Acest contract a fost semnat în patru exemplare distribuite astfel :
1) Asociaţia naţională la care este înregistrat agentul de jucători :
………………………………………………………………
(numele exact)
2) Asociaţia naţională la care este înregistrat clientul
……………………………………………………………….
(numele exact)
3) Agentul de jucători
4) Clientul
Locul si data ……………………………………………..
Agentul de jucători : Clientul :
……………………………………. ………………………………
Confirmarea de primire a contractului :
Locul si data ………………………………….
Asociaţia naţională a Asociaţia naţională a
agentului de jucători : clientului :
……………………………………. ……………………………..
(stampila si semnătura) (stampila si semnătura)
DECLARAŢIE
Subsemnatul ……………………………………………… , domiciliat ………………………
……………………………………………………………………………………………………. declar pe propria răspundere că nu deţin nici o funcţie în vre-una din instituţiile prevăzute în Art. 3 din Regulamentul Agenţilor de Jucători din Moldova.
Data: .............................................. .................................................
(semnătura)
Documentele a fi prezentate pentru primirea licenţei FMF „Agent de Jucători”:
1. Demers de a susţine examene pentru Licenţa „Agent de Jucători”
2. Minimum 66% necesar din numărul total de puncte posibile la examen
3. Fişa de examinare
4. Poliţa de asigurare în original
5. Copia buletinului de identitate
6. Declaraţia semnată
7. Codul de Conduită semnat
8. Cazier juridic de la MAI
9. Autobiografia