Trafic
Trafic
• asigurare pentru accidente de circulaţie
Document de informare privind produsul de asigurare Societatea de asigurări: Grawe România Asigurare S.A. Produsul: Trafic
Informațiile precontractuale și contractuale complete referitoare la produs sunt oferite clientului în Polița de asigurare, în anexele acesteia și în Condițiile de asigurare.
Despre ce tip de asigurare este vorba?
Asigurare individuală pentru accidente de circulaţie.
Ce se asigură?
Se asigură:
decesul din accident de circulaţie al asiguratului; dacă asiguratul decedează ca urmare a unui accident de circulație, asigurătorul va plăti suma asigurată
invaliditatea permanentă din accident de circulaţie a asiguratului; dacă asiguratul suferă un accident de circulaţie în urma căruia rămâne cu un grad de invaliditate permanentă, asigurătorul va plăti un procent din suma asigurată, în funcție de gradul permanent al invalidității
Există restricții de acoperire?
Despăgubirea se plătește doar pentru urmările unui accident de circulaţie.
Dacă urmările accidentului au fost influențate de boli sau infirmități anterioare accidentului și a căror proporție este de minimum 25%, despăgubirea se diminuează corespunzător proporției bolilor sau infirmităților anterioare.
Dacă în urma accidentului a fost afectată o funcţie corporală sau mentală care fusese afectată înainte de accident, proporţia invalidităţii stabilite se va diminua cu proporţia invalidităţii precedente.
Ce nu se asigură?
Nu se asigură evenimentele produse în situațiile expuse în Condițiile Generale de asigurare pentru Asigurarea în caz de Accident de Circulaţie, din care menționăm:
România este implicată în conflicte armate sau este afectată de catastrofe nucleare
asiguratul este expus unui pericol public de natură nucleară, chimică sau bacteriologică
evenimente datorate unor tulburări ale capacității psihice a asiguratului determinate de consumul de alcool, droguri sau medicamente
exercitarea de către asigurat a unor activități periculoase
Nu sunt incluse în asigurarea de deces din accident de circulație evenimentele pe care asiguratul le suferă ca urmare a unui infarct miocardic sau a unui atac de apoplexie.
Unde beneficiez de asigurare?
Teritorialitatea contractului de asigurare este nelimitată.
Ce obligații am? Înainte de producerea evenimentului asigurat: • în cererea pentru încheierea unui contract de asigurare, contractantul asigurării şi asiguratul au obligația de a declara toţi factorii cunoscuți lor, relevanți pentru preluarea riscului. Relevanți sunt factorii care pot influenţa decizia asigurătorului referitoare la încheierea contractului de asigurare. Sunt consideraţi factori relevanţi, factorii referitor la care asigurătorul a adresat întrebări în scris După producerea evenimentului asigurat: • asigurătorul trebuie să fie înştiinţat imediat despre accident, în formă scrisă, cel mai târziu în decurs de o săptămână de la data producerii accidentului. Decesul trebuie comunicat asigurătorului în termen de 3 zile. • Toate informaţiile solicitate de asigurător trebuie transmise acestuia. • Autorităţile care se ocupă de accident vor fi împuternicite să furnizeze asigurătorului toate informaţiile solicitate. |
Când și cum plătesc? Contractantul este obligat să plătească primele de asigurare la termenele scadente şi în cuantumurile prevăzute în poliţa de asigurare. Prima se plăteşte anticipat şi integral pentru fiecare perioadă de asigurare. Se poate conveni plata în rate, iar în acest caz asigurătorul va percepe un adaos de subanualitate. Primele se plătesc prin modalitățile și în conturile comunicate de asigurător la încheierea contractului și pe parcursul derulării acestuia. |
Când începe și când încetează acoperirea? Protecţia prin asigurare începe la data menţionată în poliţă, dar nu mai devreme de ziua următoare datei plăţii primei de asigurare, dacă asigurătorul a acceptat încheierea contractului de asigurare. Contractul de asigurare încetează la data înscrisă în contract sau anterior acestei date în cazurile prevăzute în condiţiile de asigurare. |
Cum pot să reziliez contractul? Pe parcursul duratei contractuale, contractantul poate să denunţe contractul de asigurare numai cu notificarea prealabilă a asigurătorului, cu un preaviz de minim 20 de zile. |