CONDITII GENERALE, 01.11.2016
CONDITII GENERALE, 01.11.2016
1. IMPORTANT
1.1. Acest transport se va efectua in concordanta cu Conventia CMR si Conventia TIR (cand este necesar) cu toate drepturile si obligatiile aferente, inclusiv reclamatii.
1.2. Transportatorul este raspunzator conform Conventiei si Scrisorii CMR. Transportatorul este obligat sa detina asigurare de marfa CMR pentru mijlocul auto folosit la transport, in mod contrar putem aplica pentru asigurare de marfa in numele si pe cheltuiala sa.
1.3. Transportatorul este obligat sa asigure echipamente corespunzatoare, in bune conditii tehnice, compartimente de incarcare curate si uscate, cu capacitate de incarcare conform comenzii de transport si care sa suporte in plus greutatea de 3,5 tone a motostivuitorului sau a altui echipament de incarcare la incarcare/descarcare.
1.4. Transportatorul este obligat sa asigure autorizatiile, vizele etc. necesare pentru efectuarea transportului in concordanta cu legislatia existenta in toate tarile de tranzit, precum si in cele de incarcare si livrare.
1.5. Transportatorul trebuie sa execute comanda cu propriile sale vehicule. Transportul poate fi subinchiriat unui subcontractor numai dupa permisiunea noastra explicita in scris. Nerespectarea acestei conditii poate duce la aplicarea unei penalizari de 1000 eur pentru fiecare incalcare particulara a acestei obligatii.
1.6. Transbordarea marfurilor din mijlocul/mijloacele de transport mentionate in comanda de transport este interzisa fara a avea anterior permisiunea noastra explicita in scris. Nerespectarea acestei conditii poate duce la aplicarea unei penalizari de 500 eur pentru fiecare incalcare particulara a acestei obligatii.
1.7. Nu este permisa incarcarea altor marfuri in vehicule, inafara celor descrise in prezenta comanda, altfel veti fi obligat sa ne platiti o penalizare de 5000 eur pentru fiecare incalcare particulara a acestei obligatii.
1.8. Odata cu acceptarea prezentei comenzi Transportatorul declara ca daca vor fi reclamatii de lipsa si/sau dauna de marfa sau de nerespectare a oricaror conditii de transport impuse prin comanda de transport ne imputerniceste sa oprim orice si toate platile pe care i le datoram pina cand situatia va fi clarificata. Dupa ce cazul va fi solutionat si se va semna protocolul intre noi pentru relatiile financiare, in termen de 5 zile lucratoare vom plati tot ce datoram exceptand suma aferenta daunei.
1.9. Transportatorul trebuie sa ne informeze in scris despre pozitia si statusul camionului in fiecare zi pina la ora locala 10:00. In cazul in care nu ne transmite nicio informatie sau ne transmite o informatie gresita Transportatorul va plati o penalizare de 100 eur pentru fiecare incalcare particulara a acestei obligatii.
1.10. Transportatorul trebuie sa ne informeze in scris despre orice intarziere de transport , despre orice eventuala abatere de la traseul normal de transport si despre orice costuri aditionale, inclusiv taxe de supragreutate, imediat ce este in posesia unor astfel de informatii. Vom plati doar costurile aditionale pentru care am fost informati in scris si pe care le-am acceptat.
1.11. Transportatorul trebuie sa ne informeze in scris despre data livrarii cu cel xxxxx o zi inainte de aceasta data pina la ora locala 12:00.
1.12. Timp liber la incarcare/descarcare inclusiv formalitati vamale: 48 de ore pentru destinatii non EU, respectiv 24 de ore pentru destinatii EU (cu exceptia Sambetelor, Duminicilor si sarbatorilor legale).
1.13. Penalitatile de stationare vor fi acceptate numai in cazul furnizarii unei note scrise pe CMR sau a unui alt document asemanator (cum ar fi Standing Card) a datei si orei de sosire/plecare a autovehiculului la locul de incarcare/livrare conform comenzii de transport.
1.14. Transportatorul nu poate cere penalitati de stationare in cazul in care intarzie la incarcare/livrare conform datei si orei din comanda de transport.
1.15. In cazul intarzierii Transportatorului la incarcare sau descarcare acesta va fi taxat cu o penalizare de 150 eur si, pentru fiecare zi aditionala de intarziere, Transportatorul va fi taxat suplimentar cu inca 150 eur. Aceste sume nu ne limiteaza sa cerem costuri aditionale ce rezulta in urma intarzierii.
1.16. Daca nu refuzati aceasta comanda trimitand refuzul sau obiectiunile dvs. in scris in maxim 1 ora de la primirea ei pe fax sau e-mail, vom considera ca acceptati toti termenii si conditiile ei. In cazul in care veti anula aceasta comanda mai tarziu de 1 ora de la primirea ei, indiferent daca efectuarea transportului a inceput sau nu, putem impune o penalizare de 500 eur.
1.17. Comanda de transport este strict confidentiala. Transportatorul, respectiv soferul, nu au dreptul sa o divulge unor parti terte
1.18. Transportatorului care efectueaza transportul conform comenzii ii este interzis sa ofere direct/personal clientului nostru, destinatarului sau furnizorului marfii sau oricarei speditii sau transportator care intermediaza transportul prin telefon sau e-mail sau printr-o parte terta, servicii pentru transporturi/intermediere de marfa similare conform acestei comenzi, pentru o perioada de minim 1 an de la data ultimului transport efectuat pentru Gopet. Incalcarea acestei prevederi ne da dreptul sa impunem o penalizare de 10000 eur pentru fiecare caz in parte. De asemenea, Gopet isi rezerva dreptul de a putea solicita si alte daune suplimentare in fata instantelor de judecata.
1.19. Transportatorul este raspunzator pentru incarcarea corecta si in siguranta a marfurilor in camion, depasirea greutatii pe axe sau per total si pentru toate daunele datorate incarcarii nesigure si/sau lipsei asigurarii marfurilor. La incarcarea si descarcarea marfii, soferul este obligat sa verifice daca starea marfurilor si cantitatile corespund cu ceea ce este inscris in documentele de transport si comanda noastra. Transportatorul va nota toate discrepantele in documentul de transport conform Conventiilor CMR si TIR. Pentru fiecare remarca notata Transportatorul trebuie sa ne informeze imediat in scris si sa astepte raspunsul nostru in scris inainte de a pleca de la locul incarcarii/descarcarii, in caz contrar ne declinam raspunderea pentru eventualele daune.
1.20. In cazul transporturilor de produse alimentare, deseuri sau alte produse non-exhaustiv listate aici, a caror efectuare este subiectul unor autorizatii sau regimuri de inregistrare ori sub controlul autoritatilor competente, Transportatorul este obligat sa detina documentatia/inregistrarile necesare, cerute prin lege si sa ni le trimita la timp conform instuctiunilor noastre. Ne rezervam dreptul de a verifica oricand respectarea acestei obligatii prin control.
1.21. Partile recunosc schimbul de informatii pe fax sau corespondenta via e-mail ca si contract valid scris. Partile convin ca eventualele litigii aparute si nerezolvate pe cale amiabila sa fie solutionate de catre Camera de Comert si Industrie a Bulgariei, din Sofia.
1.22. Legea aplicabila este cea bulgara si limba procedurilor legale este limba bulgara.
2. INSTRUCTIUNI DE FACTURARE
2.1. Transportatorul trebuie sa emita si sa ne trimita 2 facturi (una originala si o copie) pentru fiecare comanda de transport insotite de documentele descrise mai jos:
2.2. Factura trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele informatii: numarul comenzii de transport, codul nostru unic de inregistrare fiscala, codul unic de inregistrare fiscala al societatii dvs., detaliile complete bancare si codul IBAN.
2.3. Transportatorul trebuie sa ne trimita urmatoarele documente pentru ca plata pentru suma agreeata sa fie facuta:
2.3.1. In cazul unui transport intre destinatii din interiorul Uniunii Europene: 1 factura in original, 1 copie de pe factura, 1 CMR original, 1 copie de pe CMR, semnate si stampilate de catre destinatar.
2.3.2. In cazul unui transport intre destinatii din care cel putin una nu este in interiorul Uniunii Europene: factura in original + 2 CMR originale semnate si stampilate de catre destinatar + copie a Carentului TIR sau alt document de tip T stampilate de catre vama de destinatie.
2.3.3. In cazul unui transport intre destinatii din interiorul Uniunii Europene, dar cu tranzit al unei tari dinafara Uniunii Europene: factura in original + 2 CMR originale semnate si stampilate de catre destinatar + copie a Carentului TIR cu stampila T2L sau alt document de tip T stampilate de catre vama de destinatie.
2.4. Transportatorul trebuie sa ne trimita factura impreuna cu documentele cerute in maxim 20 de zile de la livrare, in caz contrar putandu-se ajunge la intarzieri ale platilor. Trimiteti factura si documentele la urmatoarea adresa postala: GOPET TRANS EOOD, 7 Vega Str., Kazichene, 1532 Sofia, Bulgaria.
2.5. Fiecare dintre companiile GOPET ROMANIA SRL, GOPET POLAND si GOPET TRANS EOOD, are dreptul, conform comenzii de transport, sa actioneze in numele si pe cheltuiala celorlalti, fara ca nicio declaratie explicita acestui scop sa fie necesara.
2.6. Pentru a fi platita factura trebuie sa contina: numarul comenzii noastre de transport; numarul nostru de inregistrare TVA; numarul de inregistrare TVA al Transportatorului; detaliile bancare ale Transportatorului: numele complet al bancii, codul SWIFT al bancii, codul IBAN – moneda / numarul contului – moneda. In cazul schimbarii detaliilor bancare Transportatorul trebuie sa ne trimita din timp o notificare oficiala in scris referitoare la schimbare. Gopet nu va fi raspunzator in cazul intarzierii platilor sau in cazul platilor facute in conturi vechi ca urmare a absentei sau furnizarii de date incomplete, vechi si/sau incorecte referitoare la detaliile bancare ale Transportatorului.
2.7. Gopet efectueaza plati in zilele de Marti si Miercuri, in functie de compania din grup de unde se face plata, pentru toate facturile a caror data de scadenta este in intervalul Luni-Duminica al saptamanii curente.
2.8. In cazul efectuarii tranzactiilor de plata in cadrul Uniunii Europene beneficiarul plateste taxele bancare percepute de catre furnizorul sau de servicii bancare si platitorul taxele bancare percepute de catre furnizorul sau de servicii bancare in concordanta cu Directiva 2007/64/EC a Parlamentului si a Consiliului European.Acelasi mod se aplica si pentru plati efectuate catre beneficiari dinafara Uniunii Europene daca nu exista alte acorduri intre parti.
3. MASURI DE PREVENIRE A CONTRABANDEI
3.1. Soferul trebuie sa ia parte la procedurile de incarcare si sa se asigure ca autovehiculul este sub continua lui supraveghere pana in momentul in care este sigilat.
3.2. Cand vamuirea nu se face in locatia furnizorului soferului nu i se permite sa paraseasca locul incarcarii in cazul in care camionul nu este sigilat cu un sigiliu care are un numar de inregistrare pe el.
3.3. Acest sigiliu poate fi indepartat numai la vama si dupa efectuarea controlului vamal si numai dupa ce vamuirea a fost terminata, autoritatile vamale vor pune un alt sigiliu cu numar de inregistrare.
3.4. Soferul isi asuma raspunderea de a nu face contrabanda cu bunuri: tigari, alcool, sau persoane.
3.5. Soferul, respectiv transprotatorul, trebuie sa ne informeze imediat in scris in cazul unor suspiciuni de contrabanda.
3.6. Soferul isi asuma raspunderea sa nu incarce sau sa permita preluarea in cabina si in spatiul de incarcare a oricaror altor bunuri, cu exceptia celor mentionate in documentele de transport.
3.7. Transportatorul este responsabil in fata noastra pentru toate actiunile soferului sau.
3.8. In cazul contrabandei dovedite Transportatorul este complet raspunzator conform legii de toate consecintele si va plati toate xxxxxxxx.Xx plus noi putem impune transportatorului o penalitate de 50000 EUR si oprirea oricaror si tuturor platilor datorate pentru servicii de transport.
Anexa
La fiecare contract/comanda de transport prin care GOPET ROMANIA SRL, in calitate de prestator, intermediaza servicii de transport rutier pentru terte persoane.
CONVENŢIE DE SECURITATE, SANATATE IN MUNCA, SITUATII DE URGENTA SI PROTECTIA MEDIULUI
In scopul prevenirii accidentelor de munca, imbolnavirilor profesionale si/sau altor evenimente precum si pentru protectia mediului pentru lucrarile efectuate de prestator in locatiile Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului.
Următoarele clauze referitoare la obligatiile si raspunderile ce revin partilor, in baza Legii 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca si a legislatiei specifice in domeniu, a Legii 307/2006 privind apararea impotriva incendiilor si a OUG 195/2005 privind protectia mediului sunt stabilite dupa cum urmeaza:
Cap. I. OBLIGATII SI RASPUNDERI COMUNE
1. Activitatile desfasurate si prevazute in contract/comanda de transport ferma, nu pot incepe inainte de negocierea, acceptarea si semnarea Conventiei cu obligatiile ce le revin fiecarei parti pe linie de securitate si sanatate a muncii, situatii de urgenta si protectia mediului.
2. Prezenta Conventei se va considera acceptata si semnata prin acceptarea si semnarea contractului/comenzii ferme de transport.
3. Partile convin sa coopereze in vederea implementarii prevederilor privind securitatea, sanatatea si igiena in munca, luand in considerare natura activitatilor;
4. Partile convin sa isi coordoneze actiunile si sa se informeze reciproc in vederea protectiei lucratorilor proprii si prevenirii riscurilor profesionale, luand in considerare natura activitatilor;
5. Partile convin sa supravegheze si sa stabileasca raspunderile personalului din subordine fiecare parte contractanta separat;
6. In cazul in care Beneficiarul participa cu personal propriu la activitatile desfasurate de catre Prestator, responsabilii ambelor parti vor lua toate masurile organizatorice pentru a evita perturbarea activitatilor in desfasurare cat si masurile necesare de a preveni accidentele de munca.
7. In conditiile producerii unor evenimente (accidente/incidente) de munca, partile au obligatia de a anunta imediat producerea accidentului, de ,,a nu modifica starea de fapt si imprejurarile care au condus la producerea accidentului” (cu exceptia cazurilor cand mentinerea acestora ar conduce la alte accidente, ar periclita viata accidentatilor sau ar pune in pericol viata lucratorilor si a celorlalti participanti la procesul muncii sau securitatea unitatii).
8. In situatia in care este necesar sa se modifice starea de fapt rezultata din producerea evenimentului, se vor face, dupa posibilitati, schite sau fotografii ale locului unde s-a produs, se vor identifica si se vor ridica orice obiecte care contin sau poarta o urma a evenimentului; obiectele vor fi predate organelor care efectueaza cercetarea si vor constitui probe in cercetarea evenimentului.
9. Pentru orice modificare a starii de fapt rezultata din producerea evenimentului, angajatorul sau reprezentantul sau legal va consemna pe propria raspundere, intr-un proces-verbal, toate modificarile efectuate dupa producerea evenimentului.
10. Accidentele suferite de personalul Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului, din vina Prestatorului, se vor inregistra la Prestator.
11. Prestatorul isi asuma integral responsabilitatea privind:
- actiunile intreprinse de salariatii sai care ar putea duce la producerea accidentelor de persoane, atit la Prestator, cit si la Beneficiar/Clientii Beneficiarului;
- efectuarea oricarei lucrari care prezinta un pericol iminent.
12. Prestatorul poarta responsabilitatea si inregistreaza orice accident de munca produs in unitatile Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului ca urmare a depasirii zonelor de lucru sau a nerespectarii Procedurilor de instruire colectiva a lucratorilor Prestatorului, cu privire la activitatile specifice, riscurile pentru securitate si sanatate in munca, zonele cu risc ridicat si specific, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie in unitatile Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului.
13. Prestatorul are responsabilitatea si inregistreaza orice accident suferit de personalul propriu datorat consumului de alcool sau al produselor ori substantelor stupefiante.
14. Prestatorul are responsabilitatea si suporta integral pagubele produse de incendii datorita nerespectarii, de catre personalul propriu, a prevederilor normelor referitoare la apararea impotriva incendiilor, lucrul cu foc deschis si interdictia privind fumatul in locuri nepermise.
15. Comunicarea evenimentului in care este implicat un lucrator al Prestatorului se va face de indata si la Beneficiar, la nr telefon ......................... catre………………………………..
Cap. II. OBLIGATIILE SI RASPUNDERILE BENEFICIARULUI
1. Daca activitatea se va desfasura la Beneficiar, acesta va face instruirea angajatilor Prestatorului in ceea ce priveste regulile de securitatea si sanatatea muncii (SSM) si situatii de urgenta (SU) aplicabile in incinta unitatii Beneficiarului, precum si a riscurilor care exista in unitatea sa (factorii de risc la care pot fi expusi salariatii Prestatorului). Se vor prezenta, de asemenea, lista locurilor periculoase din punct de vedere al izbucnirii incendiilor sau exploziilor, lista
locurilor permise pentru fumat, instructiunea privind “ALARMAREA IN CAZ DE INCENDIU”. Instruirea se consemneaza pe fise colective de instruire.
2. Daca activitatea se desfasoara pe teritoriul Clientilor Beneficiarului, prin grija acestora, lucratorii Prestatorului vor fi instruiti cu privire la activitatile specifice, riscurile pentru securitate si sanatate in munca, zonele cu risc ridicat si specific, precum si masurile si activitatile de prevenire si protectie in unitatile Clientilor Beneficiarului.
3. Sa aduca la cunostinta Prestatorului termenii Conventiilor de securitate si sanatate a muncii, situatii de urgenta si protectia mediului incheiate cu Clientii, care intereseaza in mod direct Prestatorul.
Cap. III. OBLIGATIILE SI RASPUNDERILE PRESTATORULUI
1. Prestatorului ii revine responsabilitatea organizarii activitatii de securitate si sanatate in munca pentru lucrarile desfasurate pe teritoriul Clientilor Beneficiarului, in conformitate cu contractul/comanda ferma de transport.
2. Prestatorul se obliga sa respecte legislatia in vigoare privind securitatea si sanatatea in munca, situatii de urgenta si protectia mediului.
3. Prestatorul se obliga să deţină toate avizele şi/sau autorizaţiile de funcţionare pentru activităţile pe care le desfăşoară.
4. Prestatorul va utiliza doar echipamente tehnice, aparatura de control si echipamente de protectie atestate, avizate si verificate conform legislatiei in vigoare, care nu pun in pericol sanatatea si securitatea lucratorilor si nu produc poluari ale factorilor de mediu: aer, apa, sol, etc;
5. Prestatorul se obligă prin prezenta convenţie să se asigure că toţi salariaţii săi:
a) sunt angajaţi în conformitate deplină cu cerinţele legale;
b) sunt instruiţi în mod corespunzător cu privire la reglementările privind Securitatea si Sanatatea in Munca si Situatii de Urgenta; Prestatorul va asigura pe parcursul furnizarii serviciilor, instruirea personalului asupra pericolelor de accidente, avarii, explozii, incendii, etc. ca urmare a nerespectarii legislatiei de SSM, S.U. si instructiunilor proprii de securitate si sanatate in munca, pe care este obligat sa le intocmeasca, pentru activitatile/lucrarile ce le realizeaza;
c) sunt apti din punct de vedere medical pentru desfasurarea activitatilor prevazute in contract;
d) întrunesc cerinţele legale privind calificarea şi autorizarea pentru efectuarea lucrărilor; in cazul în care nu respectă aceste obligaţii, Prestatorul va fi pe deplin responsabil faţa de Beneficiar, Clientii Beneficiarului si terte persoane pentru toate prejudiciile suferite de acestea din urmă, ca urmare a nerespectării obligaţiilor respective;
e) sunt dotati si poarta echipament individual de protectie si de lucru, in conformitate cu activitatile desfasurate si riscurile de la locul de munca;
f) respecta, pe timpul desfasurarii lucrarilor specifice, prevederile legislatiei de securitatea si sanatatea in munca, situatii de urgenta si protectia mediului in vigoare;
g) cunosc si respecta instructiunile proprii de securitatea si sanatatea muncii si instructiunilor de prevenire si stingere a incendiilor
h) nu executa manevre sau lucrari din proprie iniţiativă (necuprinse în instructiunile de lucru) şi nu recurg la improvizaţii;
i) sunt dotati cu echipamentele de munca specifice (sculele, uneltele, dispozitivele de lucru, mijloacele mecanice, etc.), in stare buna de functionare, complete, verificate si controlate inainte de darea in folosinta;
j) sunt instruiti si autorizati cu privire la manuirea si folosirea mijloacelor de munca pentru lucrarile specifice, precum si cu privire la utilizarea corecta a echipamentului de protectie individuala;
1. Prestatorul se obliga sa controleze respectarea, pe timpul desfasurarii activitatilor, a masurilor de SSM si SU şi cele prevăzute în prezenta convenţie, luând măsuri operative de eliminare a deficienţelor semnalate.
2. Intrarea la lucru fără îndeplinirea cerintelor de mai sus, precum şi consecinţele ce pot decurge din aceastea, vor intra în răspunderea directă a Prestatorului.
3. Prestatorul se obliga sa nu aduca nici un fel de prejudicii Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului (cladirilor, incaperilor, peretilor, aparaturii existente in cladiri/incaperi, mobilier, etc.). In caz contrar va suporta toate pagubele produse si imputate de Beneficiar/Clientii Beneficiarului.
4. Prestatorul va respecta cerintele legate de mediu si ale procedurilor/instructiunilor de gestionare a deseurilor aplicabile lucrarilor.
10. Prestatorul se obliga sa pastreze ordinea si curatenia la locul de munca, sa colecteze si sa depozíteze deseurile rezultate in urma efectuarii lucrarii, numai in locurile indicate de Beneficiar/Clientii, Beneficiarului sau sa le colecteze in saci speciali pe care apoi ii preda Serviciilor de salubrizare, acordand o atentie deosebita deseurilor periculoase.
11. Prestatorul se obliga sa asigure in permanenta, pe toata durata furnizarii serviciilor, deblocarea cailor de acces, a locurilor de munca, prin inlaturarea materialelor si deseurilor rezultate din activitatea proprie, personalul Prestatorului avand obligatia sa respecte delimitarea zonelor de lucru.
12. Este interzis personalului Prestatorului interventia la instalatiile si utilajele Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului atat in zona sa de lucru cat si in exteriorul acesteia.
13. Personalul Prestatorului va respecta traseele de deplasare stabilite de catre Beneficiar/Clientii Beneficiarului. Este interzisa deplasarea personalului Prestatorului in alte zone ale Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului care nu au legatura directa cu desfasurarea activitatii.
14. Accesul auto este permis numai în zonele convenite de comun acord, conducătorilor auto revenindu-le obligaţia de a se supune controlului, atât la venirea cât şi la plecarea din incinta Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului.
15. Personalul Prestatorului va respecta in mod obligatoriu semnalizarea de securitate si/sau sanatate in munca
16. Xxxxxxxxxxxxx care necesita autorizare ISCIR sunt insotite de acest document. Utilizarea mijloacelor de ridicat apartinand Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului este STRICT INTERIZSA de catre angajatii Prestatorului.
17. Personalului Prestatorului ii este interzis sa sustraga bunuri din incinta statiilor apartinand Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului si este obligat sa se supuna controlului in cazul unei eventuale suspiciuni privind acest aspect.
18. Prestatorul este obligat sa se supuna controalelor persoanelor autorizate din cadrul Inspectiei Muncii (respectiv Inspectoratul Teritorial de Munca) cat si sanctiunilor pentru nerespectarea Masurilor de Securitate si Sanatate in Munca avand obligatia:
- sa prezinte documentele si sa dea relatiile solicitate de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control si al cercetarii evenimentelor;
- sa asigure realizarea masurilor dispuse de inspectorii de munca cu prilejul vizitelor de control si al cercetarii evenimentelor;
- sa desemneze, la solicitarea inspectorului de munca, lucratorii care sa participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
19. Prestatorul este obligat sa se supuna controalelor persoanelor autorizate din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta –local. Aceste cerinte vor fi respectate de Prestator in calitate de angajator si de catre toti angajatii/lucratorii din subordine.
20. Prestatorul este obligat sa opreasca imediat lucrul, sa evacueze personalului din zona periculoasa si sa anunte de indata reprezentantul Beneficiarului/Clientilor Beneficiarului, la constatarea existentei unui loc de munca cu pericol grav si iminent de accidentare.
21. Prestatorul este obligat sa elimine in cel mai scurt timp posibil neconformitatile constatate si semnalate de Beneficiar/Clientii Beneficiarului in domeniile securitatii si sanatatii in munca, respectiv al situatiilor de urgenta.
22. Accidentele de munca suferite de lucratorii Prestatorului vor fi comunicate, cercetate si inregistrate de Prestator, in conditiile legii.
23. Prestatorul va răspunde unilateral în faţa legii in cazul in care este accidentata o terta persoana (cu referire la clienti/public) datorita activitatilor desfasurate de personalul sau, in conformitate cu Contractul de Prestari de Servicii.
Prezenta conventie nu substituie actele normative ce legifereaza masurile de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca si situatii de urgenta.
Prezenta conventie pentru securitatea si sănătatea muncii, situații de urgență și protecția mediului este o parte integrantă din fiecare comandă de transport și prin acceptarea comenzii de transport furnizorul de servicii declară că este conștient și acceptă obligațiile și responsabilitatea acestuia prevăzute mai sus.