ANEXA 1
ANEXA 1
CONDITII GENERALE DE FURNIZARE A SERVICIILOR DE COMUNICATII ELECTRONICE
Art.1. INSTALAREA SI ACTIVAREA SERVICIILOR:
1.1 Pentru scopul contractului, “reteaua de incinta”, reprezinta instalatia aflata in proprietatea clientului si in spatiile comune (casa scarii, etc.) formata din tronsoane de cablu si conectica.
1.2. Pentru a realiza obiectivul contractului, este necesara conectarea retelei de incinta la reteaua de comunicatii electronice INTERSAT.
1.3. INTERSAT va realiza conectarea retelei de incinta a Clientului la propria retea de comunicatii electronice si va incepe furnizarea serviciilor de comunicatii electronice in maximum 30 de zile de la data semnarii contractului.
1.4. În cazul în care conectarea retelei de incinta a Clientului la reteaua INTERSAT nu este posibilă din punct de vedere tehnic, respectiv nu se pot furniza serviciile de comunicatii electronice, prezentul contract devine nul de la data notificării Clientului, părţile fiind repuse în situaţia anterioară încheierii acestuia.
Art.2. DREPTURILE SI OBLIGATIILE PRESTATORULUI DE SERVICII:
2.3. Realizeaza conectarea retelei de incinta a clientului la reteaua INTERSAT.
2.4. Verifica si efectueaza masuratori in vederea stabilirii conformitatii retelei de incinta a clientului. In situatia in care reteaua de incinta a clientului este neconforma, informeaza clientul in vederea luarii de masuri corective.
2.5. Asigura preluarea si solutionarea reclamatiilor, intr-un cadru organizat, prin inregistrarea acestora. Fiecarei reclamatii i se aloca un numar de ordine.
2.6. Asigura o fiabilitate a serviciilor de 97% pe durata unei perioade de facturate (luni).
Art.3. DREPTURILE SI OBLIGATIILE CLIENTULUI:
3.1. Sa efectueze plata la termen a tarifelor aferente serviciilor de comunicatii electronice contractate.
3.2. Să îşi exercite drepturile si obligaţiile contractuale cu bună-credinţă şi numai în conformitate cu scopul contractului.
3.3. Să utilizeze serviciile de comunicatii electronice in conformitate cu termenii si conditiile contractuale, cu legislatia si regulamentele in vigoare.
3.4. Să asigure accesul in locuinta, reprezentantilor INTERSAT, in regim de urgenta, in conditiile legii, pentru remedierea defectiunilor sesizate.
3.5. Să anunţe imediat INTERSAT despre orice situaţie în care se constată furtul de semnal.
3.6. Clientul nu are drept de redistribuire a serviciilor de comunicatii electronice şi nu are dreptul de a se conecta singur la reţeaua INTERSAT, aceste acţiuni atrăgând răspunderea penală, materială şi/sau contravenţională a clientului.
3.7. Clientul poate obtine informatii actualizate privind tarifele de furnizare a serviciilor de comunicatii electronice si a serviciilor de intretinere si reparatii, telefonic, apeland 0241-480002 sau electronic, accesand site-ul xxx.xxxxxxxx.xxx
3.8. Clientul are obligatia ca, pentru toate reclamatiile, sa solicite si sa retina numarul de ordine asociat reclamatiei. Comunicarea ulterioara cu Prestatorul de servicii de comunicatii electronice se va face indicand numarul de ordine asociat reclamatiei.
3.9. Să confirme punerea in functiune a serviciilor contractate, prin semnarea “PROCESULUI VERBAL DE INSTALARE SERVICII” - Anexa 7 si lucrarile executate de catre Prestatorul de servicii.
3.10. In situatia in care Prestatorul de servicii furnizeaza echipamente si/sau materiale in regim de chirie/custodie, echipamente si/sau materiale specificate in “PROCESUL VERBAL DE INSTALARE SERVICII”, Clientul este responsabil:
3.10.1 Să permita numai angajatilor Prestatorului de servicii interventii asupra acestora. Este restrictionat accesul
Clientului la managementul (setari parametri/modificari) echipamentelor furnizate in chirie/custodie;
3.10.2. Să ia toate masurile pentru protejarea echipamentelor furnizate in chirie/custodie impotriva vandalismului sau a oricaror actiuni ce pot duce la deteriorarea acestora; Deteriorarea echipamentelor si/sau materialeleor furnizate in chirie/custodie de catre INTERSAT, pe perioada derularii contractuale, va fi suportata de catre Client;
3.10.3. Să returneze echipamentele si/sau materialele furnizate in regim de chirie/custodie, nedeteriorate, la data incetarii contractului de furnizare servicii. Echipamentele si/sau materialele vor fi predate la orice magazin INTERSAT si vor fi preluate de catre reprezentantii Prestatorului de servicii, incheindu-se in acest sens un proces verbal de predare-primire; Echipamentele si/sau materialele furnizate in regim de chirie/custodie vor fi folosite doar in scopul utilizarii serviciilor INTERSAT;
3.10.4. Este interzis clientului in mod expres sa mute echipamentele si/sau materialele furnizate in regim de chirie/custodie, fara acordul prealabil in scris al Prestatorului de servicii.
Art.4. FACTURARE, TERMENE, MODALITATI DE PLATA:
4.1. Factura cuprinde contravaloarea tarifelor lunare pentru serviciile contractate pentru perioada in curs si contravaloarea tarifelor pentru apelurile generate in luna precedenta emiterii acesteia.
4.2. De la data activarii serviciilor pana la prima factura, clientul plateste tariful lunar aferent serviciilor activate, calculat proportional cu perioada de timp cuprinsa intre data activarii serviciilor si data emiterii primei facturi.
4.3. Factura va fi emisa pana la data de 5 a lunii in curs.
4.4. Termenul scadent de plata a facturii este data de 20 a lunii calendaristice in care a fost emisa.
4.5. Factura este insotita de “ANEXA FACTURA”, document ce contine detalii privind serviciile facturate.
4.6. Tarifele sunt prezentate in lei si includ T.V.A.
4.7. In situatia in care Prestatorul de servicii intarzie indeplinirea obligatiilor conform Art.4.4., termenul de plata se prelungeste cu numarul de zile intarziate.
4.8. Facturile se emit si se transmit gratuit, prin următoarele modalităţi:
- Prin mijloace electronice, la adresa de posta electronica (e-mail) specificata de catre client in contract;
- Pe suport tipărit, printr-un serviciul postal, fără confirmare de primire.
4.9. Daca facturile nu ajung la client din motive independente de Prestatorul de servicii, acesta nu este exonerat de obligatia de plata pana la termenul scadent. La cerere, clientului i se poate inmana o copie a facturii curente.
4.10. Modalități de plată. Unde puteți plăti.
Online: Prin serviciul My Account oferit de către INTERSAT: xxx.xxxxxxxx.xxx QR CODE – se scanează codul QR de pe factură
E-mail – link de plată PayPoint – plată cu card bancar sau numerar;
SELF BANK, HOME BANK – oferite de ING Bank, precizând numărul de factură.
OTP Bank: XX00XXXX0000000000000000 | Alpha Bank: XX00XXXX0000000000000XXX | ING Bank N.V.
Amsterdam: RO21INGB000099990144748 | Banca Transilvania: XX00XXXXXXXXXX0X00000000.
Numerar: La ghişeele Alpha Bank şi OTP Bank - este obligatoriu să prezentaţi factura INTERSAT.
4.11. Nu exista costuri suplimentare asociate diferitelor modalitati de plata.
x
4.12. Clientul declară că a luat la cunoştinţă informaţiile privind modalităţile de transmitere si plata a facturilor şi decide astfel:
Pe suport tipărit Prin e-mail
Art.5. PENALITATI (DESPAGUBIRI):
5.1. Pentru fiecare zi de intarziere la plata, dupa expirarea termenului prevazut la art.4.4, clientul se obliga sa plateasca penalitati de 0,5%/zi calculate la valoarea serviciilor facturate si neachitate.
5.2. Partile sunt de acord ca sumele pretinse cu titlu de penalitati pentru neplata debitului la data scadenta sa nu poata depasi debitul efectiv.
5.3. Prestatorul de servicii isi rezerva dreptul de a solicita daune compensatorii, al caror cuantum vor fi stabilite de catre instanta competenta, pentru acoperirea prejudiciului cauzat de intarzierea la plata a Clientului.
5.4. Clientul se va considera de drept pus in intarziere din data scadentei sumelor facturate, fara a fi necesara nicio notificare din partea Prestatorului de servicii.
5.5. Pentru fiecare zi de nefunctionare a unui serviciu de comunicatii electronice, din motive imputabile Prestatorului de servicii, acesta va plati despagubiri in valoare de 3,33% din valoarea acestuia, acestea urmand a fi calculate incepand cu data si ora semnalarii evenimentului; Despagubirile se aplica la valoarea abonamentului serviciului afectat; Despăgubirile se acordă la solicitarea Clientului şi se vor plăti sub formă de ajustare ce se va regăsi pe factura aferentă lunii următoare; Despăgubirile maxime datorate de INTERSAT într-o lună nu pot depăşi valoarea lunară a Serviciilor în discuţie.
Art.6. REMEDIEREA DEFECTIUNILOR:
6.1. Defecţiunile survenite în furnizarea Serviciilor din motive imputabile INTERSAT vor fi remediate în termenele prevăzute în Anexele 4, 5 sau 6, după caz; Remedierea se va efectua doar dacă Clientul nu are debite scadente faţă de INTERSAT.
Art.7. PROCEDURA DE SOLUTIONARE A RECLAMATIILOR:
7.1. Reclamatiile privind defectiunile se transmit de luni pana duminica, telefonic, la numarul 0241-480048 sau electronic, prin accesarea serviciului MY-ACCOUNT disponibil pe site-ul xxx.xxxxxxxx.xxx; Este interzis a apela telefoanele mobile ale angajatilor Prestatorului de servicii pentru a transmite reclamatii privind defectiunile.
7.2 Prestatorul de servicii solutioneaza reclamatiile privind defectiunile (deranjamentele) care i se datoreaza in termen de 48 (patruzecisiopt) de ore de la data si ora semnalarii acestora.
7.3. Reclamaţiile Clientului, altele decat defectiunile, se formulează în scris şi se depun la orice magazin INTERSAT sau se transmit prin poştă electronică la adresa xxxxxxxxxx@xxxxxxxx.xxx.
7.4. Prestatorul de servicii solutioneaza reclamatiile, altele decat defectiunile, in termen de 72 de ore ore de la data si ora semnalarii acestora.
Art.8. SUSPENDAREA SERVICIILOR LA CEREREA CLIENTULUI:
8.1. Clientul poate solicita suspendarea furnizării Serviciilor, in urmatoarele conditii:
8.1.1 La data transmiterii cererii de suspendare a Serviciilor sa nu aibă debite faţă de INTERSAT;
8.1.2 Dupa minim 4 (patru) luni de furnizare neîntreruptă a serviciilor;
8.1.3 Perioada maxima pentru care serviciile pot fi suspendate este de o lună;
8.2. In vederea aprobării de catre Prestatorul de servicii a cererii de suspendare a serviciilor, Clientul va depune într-unul din magazinele INTERSAT, o cerere scrisă în acest sens, în care va menţiona în mod obligatoriu şi data reconectării şi va achita tariful de suspendare temporară aferent perioadei solicitate, în cuantumul indicat în Anexa 2.
8.3. Suspendarea serviciilor va intra în vigoare începand cu prima zi a lunii următoare datei la care a fost transmisă cererea de suspendare.
8.4. Anterior expirării perioadei de suspendare, Clientul poate solicita în scris reconectarea Serviciilor, lucrare ce va fi efectuată în 2 zile lucrătoare de la depunerea cererii scrise de reconectare.
8.5. Pe durata suspendării, Clientul se obligă să păstreze toate materialele şi echipamentele primite în chirie/custodie. După expirarea perioadei de suspendare, reconectarea Serviciilor se va efectua automat.
8.6. Perioada în care Serviciile sunt suspendate nu va fi inclusă în Perioada Minimă Initială.
Art.9. RESTRICTIONAREA SERVICIILOR:
9.1. Dacă intarzierea la plata Serviciilor şi a oricăror alte sume datorate depaseste 15 zile, calculate dupa expirarea termenului scadent, dă dreptul INTERSAT să procedeze la restricţionarea Serviciilor.
9.2. Dacă Clientul nu a semnat „PROCESUL VERBAL DE INSTALARE SERVICII” - Anexa 7, serviciile de comunicatii electronice.
vor fi restrictionate in termen de 24 de ore de la data punerii in functiune.
9.3. Clientul ale cărui Servicii sunt restricţionate pentru neplată poate solicita reconectarea după plata tuturor sumelor restante şi a penalităţilor de întârziere, acesta urmând a fi reconectat în maximum 24 de ore de la efectuarea plăţilor restante.
9.4. Clientul ale cărui Servicii sunt restricţionate pentru alte cauze decat cele de neplata, poate solicita reconectarea numai dupa indepartearea cauzelor care au dus la restrictionarea serviciilor, acesta urmând a fi reconectat în maximum 24 de ore.
Art.10. INCETAREA SI PRELUNGIREA CONTRACTULUI.
Prezentul contract va inceta in oricare dintre urmatoarele situatii:
10.1. Prin acordul partilor.
10.2. De către oricare dintre Xxxxx, cu un preaviz scris de 30 de zile, dupa cum urmeaza:
10.2.1 In cazul in care incetarea intervine in afara Perioadei Minime Initiale: (i) de către INTERSAT, fără plata vreunei penalităţi; sau (ii) de către Client, numai dacă şi-a îndeplinit la zi toate obligaţiile asumate prin Contract, incluzând, dar fără a se limita la, plata Serviciilor de care beneficiază;
10.2.2 În cazul în care încetarea intervine în Perioada Minimă Initială, numai după achitarea către cealaltă Parte a unei sume cu titlu de justă despăgubire pentru încetarea Contractului înainte de termen (“Justă despăgubire”), egală cu contravaloarea tuturor reducerilor, scutirilor şi/sau beneficiilor de orice fel (ex. reduceri de preţ aferente serviciilor, scutiri sau reduceri aplicate la plata tarifului de instalare sau a altor tarife, produse oferite în cadrul ofertelor promoţionale, reduceri de preţ aplicate produselor incluse în ofertele promoţionale, etc.) acordate Clientului atât la data începerii Contractului cât şi pe perioada de derulare a acestuia; În cazul Serviciilor contractate sau produselor oferite la preţ redus, reducerea se calculează scăzând contravaloarea acestora din preţul de listă indicat la Anexa 3, înmulţit cu numărul de luni scurse din Perioada Minimă până la data încetării efective a contractului.
10.3. De catre INTERSAT, cu un preaviz de 30 de zile si fara plati compensatorii sau a oricaror alte penalitati, dupa cum urmeaza:
10.3.1. Daca intarzierea la plata sumelor restante, inclusiv penalitatile de intarziere, depaseste 30 de zile calculate dupa data restrictionarii serviciilor, fara nici o alta formalitate, notificare si fara interventia instantei de judecata; In acest caz, contractul inceteaza din culpa Clientului;
10.3.2 În cazul în care Clientul încalcă oricare din obligaţiile sale contractuale, INTERSAT poate înceta Contractul, cu o notificare prealabilă de 30 de zile; In acest caz, contractul inceteaza din culpa Clientului; La expirarea celor 30 de zile, Contractul va înceta automat, fără intervenţia instanţei de judecată şi fără vreo altă formalitate suplimentară;
10.3.3 În cazul în care, în termen de 30 zile de la semnarea Contractului, Clientul refuză instalarea sau activarea serviciilor, Clientul datorând INTERSAT, cu efect imediat, despăgubiri în sumă egală cu contravaloarea lucrărilor de instalare si activare, conform Anexei 3;
10.3.4 În situaţia întemeiata, privind imposibilitatea tehnică de a continua să furnizeze Serviciile la locatia Clientului.
10.4. De catre Client, dupa cum urmeaza:
10.4.1 Fără a aduce atingere altor prevederi din Contract: (i) în orice situaţie în care acesta încetează din culpa/iniţiativa Clientului, înainte de expirarea Perioadei Minime Initiale, Clientul este obligat să achite Tariful de Încetare precum şi suma rămasă până la acoperirea contravalorii integrale a tuturor produselor incluse în pachetul de Servicii ales (ex. televizor, laptop, tabletă, telefon, etc.), după caz, la valoarea specificată în Anexa 3; (ii) în orice situaţie în care acesta încetează din orice cauză, Clientul va returna, la data incetarii contractului, toate echipamentele oferite în custodia sa de INTERSAT, în caz contrar Clientul datorând INTERSAT contravaloarea acestora, la preţul de listă din Anexa 3, obligaţia de plată devenind scadentă cu efect imediat.
10.5. Încetarea Contractului nu are efecte asupra obligaţiilor devenite anterior scadente între parti.
10.6. Cu minim 30 de zile calendaristice inainte de expirarea Perioadei Minime Initiale, Clientul va fi notificat la facturare, referitor la prelungirea automata a contractului pentru o perioada nedeterminata. Clientul are dreptul de a-si exprima dezacordul privind prelungirea automata a perioadei contractuale, in scris la oricare magazin INTERSAT, in termen de 7 zile calendaristice de la data notificarii transmise de catre Prestatorul de servicii. In caz contrar, se considera acord tacit.
Art.11. MODIFICAREA CONTRACTULUI:
11.1. INTERSAT are dreptul de a modifica unilateral oricare dintre tarife, în sens crescător, în funcţie de evoluţia pieţei (ex: modificări privind plata drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, costul licenţelor de comunicaţii electronice, taxe sau impozite suplimentare asupra exploatării reţelei precum şi asupra furnizării Serviciilor, etc.), structura şi caracteristicile oricăruia dintre Servicii, în funcţie de factori relevanţi (ex. modificările normelor aplicabile, decizia CNA sau a altor autorităţi), precum si oricare altă prevedere din prezentul Contract, cu respectarea art.11.2.
11.2. În oricare din situaţiile de la art 11.1., în conformitate cu şi în condiţiile art.51 alin. (7) din O.U.G. nr. 111/2010, INTERSAT va comunica Clientului, în prealabil cu 30 de zile, intenţia de modificare a tarifelor. In situatia in care Clientul nu accepta modificarea tarifelor, acesta are dreptul de a denunta unilateral contractul fără plata niciunor penalităţi sau despăgubiri.
11.3. Clientul poate solicita modificarea Serviciilor, cu condiţia achitării la zi a sumelor scadente către INTERSAT şi, dacă e cazul, a Tarifului de Încetare specificat in Anexa 3, prin semnarea unui nou contract sau a unui act adiţional, după caz.
Art.12. LITIGII:
12.1. Orice litigiu intervenit intre parti va fi solutionat pe cale amiabila; In cazul in care o solutie amiabila nu a putut fi gasita, partile sunt de acord ca litigiile sa fie solutionate de catre instantele judecatoresti competente de pe raza judetului Xxxxxxxxx; Litigiile se initiaza prin transmiterea unei scrisori recomandate cu confirmare de primire.
12.2. Clientul se poate adresa ANCOM în vederea soluţionării litigiilor ocazionate de aplicarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2011 şi în legătură cu clauzele privind exercitarea drepturilor conferite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2011, prevăzute în contractele reglementate la cap. V secţiunea 1, ori în legătură cu executarea acestor clauze şi care nu au fost rezolvate pe cale amiabilă cu furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
PREZENTUL CONTRACT S-A INCHEIAT IN 2 EXEMPLARE, CITE UNUL PENTRU FIECARE PARTE.