CONTRACT DE STUDIU
CONTRACT DE STUDIU
Nr…………….......... din ……………...……….
Capitolul 1. PĂRŢILE IMPLICATE
1.1.UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA, în calitate de Instituție de învățământ superior, reprezentată de prof. dr. xxx. Xxxxxx XXXX, în calitate de rector
1.2 Dl/Dna CNP , în calitate de cursant al Programului de pregătire psihopedagogică prin studii postuniversitare, organizat de Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca.
Capitolul 2. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Desfășurarea unui Program de pregătire psihopedagogică prin studii postuniversitare, organizat de Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. În urma absolvirii cursanții obțin CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A PROGRAMULUI DE FORMARE PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN VEDEREA CERTIFICĂRII COMPETENŢELOR PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ, NIVEL I.
Capitolul 3. DURATA ŞCOLARIZĂRII
3.1 Durata cursului va fi de 4 luni.
Capitolul 4. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
4.1. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca se obligă:
a. Să asigure baza materială, personalul didactic, celelalte categorii de personal, suportul de curs, precum și toate condițiile necesare desfășurării unui proces de instruire în conformitate cu planul de învățământ aprobat de Ministerul de resort, cu Standardele Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare și cu reglementările în vigoare care privesc învățământul superior de stat.
b. Să implementeze și să asigure politici, măsuri și metode de protecție a datelor cu caracter personal pe care le deține la nivelul sistemelor informaționale.
4.2. Cursantul se obligă:
a. Ca cel târziu în prima săptămână de la începerea cursurilor să se prezinte la secretariatul Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic pentru a semna Contractul de studiu. Nerespectarea acestei obligații conduce la scoaterea cursantului din evidență, ceea ce atrage după sine suspendarea dreptului de participare la activitățile didactice, la probele de verificare și la examene până la semnarea Contractului.
b. Să respecte prevederile paragrafului 4.3. al prezentului contract.
c. Să achite taxele de școlarizare în conformitate cu prevederile acestui contract.
d. Să se identifice, atunci când acest lucru este solicitat de reprezentanți ai UTCN, la nivelul punctului de acces la infrastructura, serviciile, facilitățile și resursele puse la dispoziție de UTCN cu documentele proprii de identitate;
e. Să se autentifice, atunci când acest lucru este solicitat la nivelul punctului de acces la infrastructura, serviciile, facilitățile și resursele electronice puse la dispoziție de UTCN cu contul de tip informatic (nume utilizator și parolă) propriu;
f. Să respecte și să contribuie la menținerea politicilor, măsurilor și metodelor de identificare și autentificare care sunt instituite la nivelul universității pentru prevenirea faptelor și situațiilor asimilabile Codului Penal în vigoare;
g. Să respecte și să contribuie la menținerea politicilor, măsurilor și metodelor de protecție a datelor cu caracter personal care sunt instituite la nivelul universității.
4.3. Drepturile şi îndatoririle cursantului: sunt conforme cu Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic, aprobat prin HSU nr. 337/ 12.12.2014 şi cu Metodologia-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate în vederea certificării competenţelor pentru profesia didactică aprobată prin Ordinul ME 4139/2022.
Capitolul 5. TAXA DE ŞCOLARIZARE
5.1.Taxa de şcolarizare pentru Programul de pregătire psihopedagogică este de 1225 RON/cursant/nivel I monospecializare, 1400 RON/cursant /nivel I dubla specializare, 1225 RON/cursant/nivel II.
5.2. Plata se va face în două rate:
5.2.1 Pentru Programul de pregătire psihopedagogică nivelul I:
• prima rată până în ultima zi a lunii octombrie inclusiv;
Dacă data de 31 octombrie este zi nelucrătoare, achitarea taxei se va face până în prima zi de luni care succede această dată.
• a doua rată până la data de 15 decembrie.
Dacă data de 15 decembrie este zi nelucrătoare, achitarea taxei se va face până în prima zi de luni care succede această dată.
5.2.2 Pentru Programul de pregătire psihopedagogică nivelul II:
• prima rată până în ultima zi a lunii martie inclusiv;
Dacă data de 31 martie este zi nelucrătoare, achitarea taxei se va face până în prima zi de luni care succede această dată.
• a doua rată până la data de 15 mai.
Dacă data de 15 mai este zi nelucrătoare, achitarea taxei se va face până în prima zi de luni care succede această dată.
5.3. Plata se va putea face la Casieria Universității sau online din contul de cursant.
Capitolul 6. PREVEDERI PRIVIND BUNA DESFĂŞURARE A ACTIVITĂŢILOR PROFESIONALE
6.1. Pentru susţinerea examenelor şi a verificărilor la data planificată, de comun acord de către cursanţi şi profesori, nu se percep taxe. Susţinerea examenului în cadrul sesiunii de reexaminare este condiţionată de plata taxei conform regulamentului de taxe al UTCN.
6.2. În cazul retragerii cursantului sau a întreruperii temporare a studiilor, taxa de şcolarizare nu se restituie.
6.3.Orice observaţie din partea cursanţilor privind modul de desfăşurare a Programului de pregătire psihopedagogică trebuie menţionată în scris către conducerea Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic în maximum două săptămâni de la desfăşurarea evenimentului care constituie obiectul observaţiei. Activitatea în cadrul departamentului se înscrie în reglementările Cartei Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, la specificul de „activitate cu plată”.
Capitolul 7. PREVEDERI FINALE
7.1. Acest contract se întocmeşte în două exemplare, câte unul pentru fiecare dintre părţile implicate.
7.2. Neachitarea taxei prevăzută în Capitolul 5 atrage după sine pierderea dreptului de participare la activităţile didactice, verificări, examene până la recuperarea restanţei.
7.3. În cazul exmatriculării cursantului, sumele achitate în contul taxei de şcolarizare nu se restituie.
7.4. În situaţii de excepţie, cursantul se poate adresa în scris pentru a solicita derogare de la prevederile
Capitolului 5, conducerii Departamentului de Specialitate cu Profil Psihopedagogic.
7.5. Rezilierea contractului se face de drept, în cazul în care cursantul solicită retragerea de la studii, transferul, este exmatriculat sau nu respectă condiţiile prezentului contract.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi …………………………, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte contractantă.
Anexăm contractului Notificarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.
BENEFICIAR,
(Numele și Prenumele)
……………………………………
Semnătura,
RECTOR, Semnătura,
Prof. dr. xxx. Xxxxxx XXXX ……………………………………
Director Economic,
Ec. Xxxxx XXXX ……………………………………
Director DSPP,
Conf. dr. Xxxxxx-Xxxxx XXXXX ……………………………………
Oficiul Juridic,
……………………………………
Notificarea studenților și cursanților cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) face eforturi deosebite în a respecta legislația actuală aplicabilă în ceea ce privește respectarea drepturilor dumneavoastră și protejarea datelor dumneavoastră cu caracter personal care îi sunt încredințate, inclusiv prevederile Regulamentului General Privind Protecția Datelor al Uniuni Europene nr 679/2016 cu aplicabilitate din 25 mai 2018. În cadrul UTCN ființează Biroul pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, care funcționează sub coordonarea xx.xx.xxx. Xxxxxx Xxxxxxx XXXX. Pentru orice asistență cu privire la respectarea drepturilor cu privire la datele cu caracter personal de către instituția noastră, vă puteți adresa acestui birou: xxxx.xxxxxxxxx@xxxxx.xxxxxx.xx, telefon x00 000 000 000, web: xxx.xxxxxxxxxxxx.xxxxxx.xx
Datorită temeiului legal aplicabil in România și a situației contractuale în care vă aflați cu instituția, aceasta procesează pe perioada relațiilor de colaborare informații personale care vă aparțin și pe care le deține la nivelul departamentelor și serviciilor sale legate de: identificare conform actelor personale de identificare emise de autoritățile statului român (certificat de naștere, carte de identitate, pașaport unde e cazul, etc. pentru identificarea dvs. la nivelul contractelor încheiate în baza Legii Educației Naționale nr.1 / 2011 cu completările ulterioare, a Metodologiei-cadru de organizare a programelor de formare psihopedagogică în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică aprobată prin Ordinul Ministrului Învățământului nr. 3850/2017 sau altui temei legal aplicabil); date financiare (număr de cont, venituri realizate la nivelul instituției, situații financiare personale etc.); caracteristici personale (vârsta, locul nașterii, naționalitate, stare civilă, etc. necesare pentru stabilirea de drepturi cuvenite); poza pentru emiterea de documente (acte de studii, legitimații de acces) cu respectarea cerințelor legale și, respectiv, pentru implementarea de măsuri de siguranță, securitate și control al accesului la infrastructura, serviciile și facilitățile Universității; opinii privind starea dvs. de sănătate (în baza certificatelor și adeverințelor medicale și de evaluare a stării de sănătate stipulate în normativele aplicabile); componența familiei (numărul de copii și date de identificare a acestora, stare civilă etc. în baza cărora se fac justificările de calcul a unor drepturi cuvenite sau se stabilesc alte drepturi conform legilor și normativelor aplicabile); informații privind parcursul dvs. academic, calificările deținute, istoricul dvs. profesional, calitatea de membru în organizații profesionale, publicații; date de contact (adresă, număr de telefon, e-mail) necesare pentru derularea curentă a activității educaționale și de cercetare specifice universității.
Datele deținute la nivelul sistemelor informaționale ale instituției nu sunt comunicate unor terțe părți decât în cazul în care solicitarea se face în baza unei cereri venite conform unui temei legal furnizat de instituții ale statului român sau pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale dintre dumneavoastră ca student / cursant și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca ca furnizor de servicii educaționale. Datele asociate contractelor de studiu și îndeplinirii obligațiilor asociate sunt reținute la nivelul instituției conform (1) Nomenclatorului Arhivistic al UTCN sau (2) 5 ani după data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare conform Art. 56 alin. 1 lit. c) din Codul Muncii cu completările ulterioare. Menționăm ca reținerea datelor cu caracter personal în instituție are rolul de a putea furniza către titularul datelor, la cerere, informații privind perioada de școlarizare petrecută în cadrul instituției și după finalizarea acestei perioade de instruire și se supune suplimentar temeiului legal aplicabil în România furnizat de O.M. Nr. 657 / 24.11.2014 privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior cu completările ulterioare.
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prin măsurile instituite se asigură că respectă drepturile cu privire la datele personale pe care le deține, informând ori de câte ori apar procesări noi ale datelor înafara vreunui temei legal, contractual, menite să vă protejeze un interes vital, realizate pentru îndeplinirea unui scop de interes public sau ca urmare a exercitării autorității de către o instituție oficială abilitată. De asemenea, conform procedurilor existente, reiterăm faptul că UTCN oferă posesorului datelor personale, prin intermediul departamentelor de specialitate, informații cu privire la toate datele deținute și, acolo unde este cazul, șterge datele, corectează datele incorecte, furnizează un format portabil al datelor, se asigură de restricționarea procesării, ține cont de opoziția în prelucrarea automată a datelor sau motivată de o situație particulară
întemeiată și care nu contravine unor motive legitime și imperioase existente și aplicabile Universității Tehnice
din Cluj Napoca.
În România, respectarea drepturilor persoanelor cu privire la datele cu caracter personal este monitorizată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, informații suplimentare și detalii de contact fiind disponibile la adresa web: xxx.xxxxxxxxxxxxxx.xx.
Subsemnata/ul declar că am fost
notificat cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către Universitatea Tehnică din Cluj- Napoca, așa cum este menționat anterior, citind și înțelegând aspectele enumerate.
Data Semnătura,