TERMENI ȘI CONDIȚII GENERALE DE UTILIZARE PENTRU MAGAZINUL ONLINE
TERMENI ȘI CONDIȚII GENERALE DE UTILIZARE PENTRU MAGAZINUL ONLINE
1. Scopul aplicării
1.1. Acești termeni și condiții generale de utilizare (TCG) ale Doka Romania Tehnica Cofrajelor SRL (Doka), se vor aplica pentru magazinul online al Doka xxxxx://xxxx.xxxx.xxx/xxxx/xx/xx/ (Magazin Online) precum și tuturor subdomeniilor și paginilor web aparținând acestui domeniu. Acești TCG se vor aplica tuturor tranzacțiilor legale gestionate prin intermediul Magazinului Online în scopul achiziționării de materiale noi, cum ar fi spre exemplu accesorii pentru cofraje, cofraje pentru pereți și tavane și componente de sistem (Produse) de către clienți persoane juridice (B2B).
1.2. TCG se vor aplica oricărei tranzacții viitoare între Client și Doka gestionate prin intermediul Magazinului Online.
1.3. În cazul în care există neconcordanțe/contradicții între acești TCG și Condițiile Contractuale Generale de Vânzare, Livrare și Închiriere ale SC Doka România Tehnica Cofrajelor SRL disponibile pe adresa de internet: xxxxx://xxx.xxxx.xxx/xx/xxxx/xxxxxxxxxxxxxxxxxx/Xxxxxxxx-xxxxxxxxxxxx-Xxxxxxxx regulile specifice ale acestor TCG vor prevala în tranzacțiile online.
1.4. În cazul în care există neconcordanțe/contradicții între acești TCG și un contract semnat între Doka și Client, prevederile clauzelor contractuale vor prevala asupra acestor TCG, cu excepția prevederilor legate de prețurile produselor care sunt comercializate și online de către Doka, în acest caz fiind aplicabile prețurile cele mai avantajoase pentru Client.
1.5. Clientul va recunoaște, fără restricții, validitatea TCG Doka și va renunța complet la aplicarea propriilor sale condiții
contractuale.
1.6. Toate amendamentele, modificările și completările care derivă din sau sunt aduse acestor TCG necesită confirmarea expresă, în scris, a Doka.
1.7. Doka își rezervă dreptul de a modifica oricând TCG. Continuarea utilizării Magazinului Online va fi considerat consimțământ cu privire la modificările aduse acestor TCG, Clientul trebuind să verifice și să citească acești TCG în mod regulat.
2. Drepturile de autor
2.1. Imaginile, textul, grafica și alte elemente similare din xxxxx://xxxx.xxxx.xxx și din toate subdomeniile și paginile web aparținând acestui domeniu, sunt protejate prin drepturi de autor și drepturi de proprietate intelectuală și industrială. Aceste elemente nu trebuie copiate, editate sau utilizate în alt scop decât cel al achiziției online de materiale și accesorii pentru cofrare, fără a avea în prealabil acordul scris al Doka.
3. Protecția datelor
3.1. Dispozițiile privind confidențialitatea și protecția datelor cu caracter personal sunt disponibile la
xxxxx://xxx.xxxx.xxx/xx/xxxx/xxxxxxxxxxx/xxxxx, se aplică și fac parte integrantă din acești TCG.
3.2. Doka si Doka Gmbh (asociatul unic al Doka) prelucrează datele clienților (nume, prenume, titlu, adresă e-mail, parolă, numele companiei, funcție, persoană de contact, număr registrul comerțului, cod de identificare fiscală, telefon, fax, adresă de livrare și adresă de facturare) transmiterea de e-mailuri sau expedieri comerciale privind achiziția online a Produselor, prelucrarea fiind efectuata in temeiul încheierii și executării contractului.
3.3. Clientul este liber să-și exprime consimțământul pentru primirea de informări (newsletter) din partea Doka cu privire la ofertele pe care aceasta le desfășoară la un moment dat, invitații la conferințe/evenimente organizate de Doka sau la care Doka participă, precum și materiale informative cu privire la serviciile și Produsele comercializate. Clientul se poate dezbona oricând de la newsletter.
3.4. Clientul beneficiază de toate drepturile conferite de legislația în materia protecției datelor cu caracter personal (dreptul de acces, de opoziție, de rectificare, de ștergere a datelor, de restricționarea prelucrării, de portabilitate a datelor, de retragere a consimțământului acordat, dreptul de a înainta o sesizare către autoritățile competente). Acestea putând fi exercitate de către persoanele vizate de prelucrare, prin transmiterea unei cereri scrise la adresa de email xxxx-xx@xxxx.xxx.
4. Înregistrarea Clientului, Autorizații, Verificarea identității și a Împuternicirii
4.1. Clientul trebuie să se înregistreze prin completarea online a formularelor cu informațiile marcate pe site ca fiind obligatorii. Datele furnizate de Client trebuie să fie corecte, complete, reale și în conformitate cu prevederile legale.
4.2. După înregistrarea inițială, fiecărui Client i se atribuie automat un nume de utilizator/administrator și o parolă (date de conectare) pentru conectarea ulterioară în Magazinul Online. Pentru un singur Client se pot crea mai mulți utilizatori cu drepturi de achiziție stabilite diferențiat de către administratorul Clientului. Doka nu își asumă nicio răspundere cu privire la stabilirea și utilizarea acestor autorizații, drepturi de achiziție și a oricăror procese interne de aprobare ale Clientului.
4.3. Doka va avea dreptul de a selecta Clienții pe baza procedurilor sale interne și de a verifica, în orice moment, identitatea și împuternicirea utilizatorului care se conectează pe site și de asemenea poate solicita să-i fie furnizate dovezi adecvate (licență de afaceri, împuternicire/procură, certificat constatator etc).
4.4. Clientul este obligat să țină secrete datele de conectare și să le protejeze împotriva accesului neautorizat de către terți. Clientul va notifica către Doka imediat, în scris, orice utilizare greșită sau acces neautorizat. Până la o astfel de notificare, orice operațiune de acces și orice acțiune sau utilizare a serviciilor aferente unei astfel de operațiuni de accesare va fi atribuită Clientului în cauză.
4.5. Dacă Clientul nu efectuează nicio operațiune sau nu vizitează Magazinul Online timp de un an, respectivul cont de Client va fi eliminat; reînregistrarea fiind posibilă în orice moment.
5. Oferte, Comenzi de achiziție, Modalități de plată, Încheierea contractului, Facturare
5.1. Disponibilitatea afișată a Produselor în cursul procesului de comandă este orientativă. Toate comenzile plasate devin ferme în momentul în care au fost confirmate în mod expres de către Doka.
5.2. La comandarea Produselor, pe lângă selectarea acestora, Clientul trebuie să specifice și modalitatea de livrare (curierat/expediție sau ridicare), data preferată pentru livrare sau ridicare și modalitatea de plată. Doka va livra Produsele la adresa indicată în proiectul creat de către Client, livrarea la o altă adresă este posibilă doar dacă Clientul creează un proiect nou.
5.3. Produsele pot fi achitate numai prin transfer bancar, în contul de lei indicat pe factură.
5.4. După trimiterea comenzii de cumpărare, Clientul va primi o confirmare electronică preliminară a comenzii. Confirmarea preliminară electronică nu este considerată a fi o acceptare a comenzii. Doka va verifica comanda cu privire la disponibilitatea Produsului, capacitatea de a respecta data de livrare/ridicare preferată și respectarea oricăror limite de achiziție. Clientul poate vedea oricând, online, starea comenzilor plasate.
5.5. Comanda de cumpărare a Produselor, împreună cu acești TCG va ține loc de contract numai după ce a fost verificată și expres acceptată de către Doka prin trimiterea confirmării de comandă și emiterea facturii proforme aferente.
5.6. Prin plasarea Comenzii, Clientul consimte să fie contactat de Doka, prin email sau/și telefonic în vederea finalizării, executării și gestionării ulterioare a comenzii.
5.7. Facturile proforme se achită în contul Doka prin ordin de plată sau depunere numerar la bancă, cu specificarea obligatorie a numărului de factură. Neachitarea facturii proforme în termen 3 zile de la emitere duce la anularea comenzii. Ridicarea, respectiv livrarea Produselor, va fi efectuată numai după ce Doka încasează integral prețul acestora.
5.8. La data livrării/ridicării Produselor se va emite factura de vânzare în format electronic, aceasta conținând toate elementele cerute de legislația în materie. Facturile vor fi disponibile în secțiunea ”Contul meu” și pot fi transmise clientului in termen de 3 zile de la emitere, la adresa de e-mail cu care s-a înregistrat.
5.9. Facturile vor fi trimise Clientului la adresa de facturare electronică menționată de către acesta în datele cu care s-a înregistrat. Clientul trebuie să verifice mesajele primite în ”Inbox” dar și în ”Spam/Junk”.
6. Prețuri
6.1. Toate prețurile Produselor din Magazinul Online, costul transportului, al paletizării și taxa de manipulare sunt exprimate în Lei și nu includ TVA. Acolo unde este cazul, prețul Produselor va include și taxa de mediu pentru uleiuri conform legii; aceasta fiind evidențiată separat pe factură.
6.2. Costul transportului poate varia în funcție de adresa de livrare aleasă iar suma rezultată va fi comunicată Clientului în timpul procesului de cumpărare prin intermediul Magazinului Online și prin confirmarea de comandă.
6.3. Predarea se va face paletizat sau containerizat, costurile pentru acestea fiind afișate în timpul procesului de cumpărare prin intermediul Magazinului Online. Renunțarea Clientului la paletizare sau containere va fi taxată iar costurile vor fi afișate în timpul procesului de finalizare a comenzii.
7. Preluarea Produselor, Plata și Transferul riscului
7.1. Clientul poate opta fie să ridice Produsele, fie să îi fie livrate, contra cost, la adresa specificată de acesta.
7.2. Ridicarea de către Client: la data și ora agreate cu Doka, Clientul sau o terță parte care acționează ca agent al acestuia va ridica Produsele de la sediul Doka cel mai apropiat de adresa indicată în timpul procesului de cumpărare.
7.2.1. Produsele vor fi înmânate Clientului numai după ce prețul și toate costurile aferente acestora au fost achitate.
7.2.2. Clientul va prelua Produsele din depozitul Doka utilizând mijloace de transport aduse de el, mijloace adecvate încărcării
mecanizate cu stivuitorul – vehicule cu obloane laterale rabatabile, în lipsa acestora, Doka va refuza încărcarea.
7.3. Livrare: Prin organizarea transportului de către Doka, Produsele vor fi livrate numai în condițiile în care prețul acestora și toate costurile aferente au fost achitate și încasate de Doka și locul livrării a fost convenit în mod expres.
7.3.1. Livrarea efectivă, data la care Produsele pleacă din depozitul Doka, va avea loc în ziua comunicată prin confirmarea de comandă, orice alte perioade/date de livrare stabilite anterior au caracter orientativ.
7.3.2. Livrarea Produselor de către Doka se va face pe bază de Aviz de Livrare – Vânzare, cu valoare de Proces Verbal de predare-primire și recepție cantitativă și calitativă.
7.3.3. Obținerea autorizațiilor de acces pentru zonele cu restricții de tonaj și achitarea contravalorii acestora sunt în sarcina
Clientului.
7.3.4. Clientul va descărca Produsele cu mijloace adecvate descărcării mecanizate. Clientul este responsabil de organizarea acțiunii de descărcare la livrare în maxim 2 ore de la sosirea expediției.
7.4. Riscul de pierdere sau deteriorare accidentală a Produselor va fi transferat Clientului la momentul predării acestora, indiferent dacă predarea se face către Client sau către o terță parte care acționează ca agent al acestuia.
7.5. În cazul în care livrarea/pregătirea pentru livrare este întârziată cu mai mult de 2 săptămâni față de data comunicată prin confirmarea de comandă, cu excepția cazurilor de forță majoră, Clientul este îndreptățit să rezilieze contractul prin transmiterea unei notificări scrise în acest sens către Doka.
7.6. În cazul în care Clientul refuză motivat acceptarea bunurilor livrate, el va trebui să asigure în mod corespunzător descărcarea, depozitarea și punerea acestora la dispoziția Doka.
7.7. Forța majoră care obstrucționează livrarea/pregătirea pentru ridicarea Produselor în perioada convenit /la data convenită, va îndreptăți Doka să extindă corespunzător perioada pentru efectuarea livrării/pregătirea Produselor pentru ridicare.
7.8. Doka are dreptul să facă livrări parțiale.
7.9. Facturile vor fi puse la dispoziția Clientului atât online, unde pot fi vizualizate și descărcate dar și prin intermediul poștei electronice. Se consideră că facturile au fost recepționate imediat după ce acestea pot fi accesate online. În cazul în care Clientul dorește să primească facturile tipărite, Xxxx își rezervă dreptul de a le trimite, prin curier, cu plata ramburs, data awb-ul consitutuind data recepționării. În cazul în care facturile sunt trimise pe e-mail, Clientul le va primi pe adresa de e- mail indicată de către acesta în datele de înregistrare, data recepționării fiind următoare zi lucrătoare celei în care au fost transmise.
Classification: Restricted
7.10. Utilizarea adecvată a Produselor cumpărate din Magazinul Online necesită, întotdeauna respectarea instrucțiunilor Doka, relevante pentru montare și
utilizare. Doka va pune, gratuit, aceste instrucțiuni la dispoziția Clientului, acesta fiind obligat a le descărca de pe site-ul Doka.
8. Rezerva proprietății
8.1. Doka își rezervă proprietatea Produselor vândute până la plata integrală a prețului (art.1684 C.civ.).
8.2. Dreptul de proprietate se extinde și la orice articole noi, realizate prin prelucrarea Produselor livrate. La prelucrarea, combinarea sau comutarea Produselor, Doka va dobândi coproprietatea articolelor astfel produse, proporțional cu valoarea Produselor livrate, în raport cu Produsul nou creat.
8.3. Clienților le este interzis să gajeze/închirieze/vândă către terți Produsele cumpărate sub rezerva dreptului de proprietate sau să dispună de acestea în orice alt mod în beneficiul terților. Revânzarea Produselor livrate sub rezerva păstrării dreptului de proprietate va fi permisă numai cu acordul scris și expres al Doka. Clientul va cesiona către Doka, deja din acest moment, toate creanțele datorate din revânzarea fie prin încălcarea acestei prevederi, fie prin acordul Doka, a Produselor pentru care Doka a păstrat dreptul de proprietate, fiind înțeles că astfel de creanțe vor fi cesionate ca un angajament de plată. Același lucru se aplică mutatis mutandis și pentru articolele noi în care Doka dobândește coproprietate. În acest sens, Clientul va introduce astfel de note în contabilitatea sa și în lista de creanțe restante și, la solicitarea Doka, va dezvălui numele și adresele cumpărătorilor precum și numărul și suma creanțelor care rezultă din această revânzare și va notifica cumpărătorii cu privire la cesionarea acestor creanțe. Orice profit făcut de client prin revânzarea Produselor pentru care s-a păstrat dreptul de proprietate de către Doka, va fi transmis către Doka fără întârziere. (art.1566 si urm. C.civ)
8.4. În cazul în care Produsele pentru care se păstrează dreptul de proprietate de către Doka sunt confiscate sau revendicate de către terți, Clientul va fi obligat să susțină dreptul de proprietate al Doka și să notifice Doka în scris, fără întârziere. Clientul va rambursa către Doka orice costuri suportate de Doka pentru protejarea dreptului său de proprietate. La cererea Doka, Clientul va pune la dispoziția Doka toate documentele necesare pentru protejarea și susținerea dreptului.
8.5. În cazul în care Clientul întârzie plata, Produsele care fac obiectul dreptului de proprietate al Doka vor fi returnate către Doka fără întârziere, la cererea acesteia. În măsura în care Clientul nu respectă o astfel de cerere, Xxxx va avea dreptul să ridice Produsele care se află în proprietatea sa, indiferent unde se află acestea, pe șantier sau în altă parte. Costurile și riscurile aferente transportului Produselor către Doka va fi suportat de către Clientul în cauză. Într-o astfel de situație, returnarea sau ridicarea Produselor nu va fi considerată o reziliere a contractului. Pentru produsele returnate sau ridicate se va emite factură de stornare.
9. Documentația, Confidențialitatea expertizei și Interzicerea ingineriei inverse
9.1. Clientul nu are dreptul să folosească documentația pusă la dispoziție de către Doka (informații/instrucțiuni/manuale de utilizare) în alte scopuri decât
cele prevăzute în acești TCG/contract sau în documentele respective.
9.2. Expertiza conținută în documente este pusă la dispoziția Clientului numai în aceste scopuri. Clientul va trata aceste expertize ca fiind strict confidențiale și nu va avea dreptul de a le utiliza sub nici o formă în scopul ingineriei inverse. În niciun caz Clientul nu are dreptul să efectueze operațiuni de inginerie inversă pentru Produse.
9.3. Responsabilitatea pentru descărcarea completă, corectă și în limba dorită a documentelor aferente Produselor cumpărate, revine în totalitate Clientului.
10. Rezilierea contractului
10.1. Oricare dintre părți (Doka – Client) poate rezilia contractul de vânzare-cumpărare a Produselor din Magazinul online prin notificare scrisă trimisă fie prin curier, cu confirmare de primire, la sediul social al celeilalte părți, fie prin e-mail la adresa furnizată de cealaltă parte. Rezilierea poate avea loc doar pentru o cauză întemeiată (cum ar fi încălcarea TCG inclusiv întârzierea la plată). Rezilierea va opera de plin drept, fără nicio altă notificare, punere în întârziere sau intervenția instanței de judecată, de la data prevăzută în notificare.
10.2. Doka își rezervă dreptul de a rezilia contractul dacă, din motive ce nu țin de culpa sa, nu mai poate realiza executarea acestuia într-un termen rezonabil.
10.3. Clientul poate anula o comandă plasată și încă neprocesată de către Doka, accesând secțiunea Contul meu – Istoric comenzi.
10.4. Dacă Clientul întârzie să ridice Produsele în termenul convenit, după acordarea unei perioade de grație de 14 zile, Doka poate să rezilieze unilateral contractul, fără nicio altă notificare, altă punere în întârziere și fără intervenția instanței de judecată.
10.5. Pe durata perioadei în care Clientul întârzie plata sumelor facturate peste termenul de plată convenit, Doka nu are obligația să livreze/să pregătească pentru ridicare orice alte Produse, chiar dacă fac obiectul unor Comenzi acceptate/confirmate anterior.
10.6. În cazul în care evenimente neprevăzute de părți modifică radical echilibrul valoric al contractului, antrenând o sarcină excesivă pentru una din părți în exercitarea obligațiilor sale contractuale, aceasta va putea cere revizuirea contractului într-un termen rezonabil socotit din momentul în care a luat cunoștință de apariția evenimentelor și de incidența lor asupra economiei contractului. Xxxxxxx va indica motivele care o justifică. Părțile se vor consulta în vederea revizuirii, urmărind evitarea oricărui prejudiciu excesiv pentru una sau alta din părți. Cererea de revizuire nu suspendă prin ea însăși executarea contractului și obligațiile existente până la acea dată.
11. Garanție și răspundere
11.1. Clientul este obligat să asigure, la preluarea Produselor, prezența unui delegat de al său care să le verifice atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. Acesta îl va reprezenta la predare-primire prin semnarea/parafarea documentelor; în lipsa delegatului, semnarea documentelor de livrare de către transportator constituie dovada deplină a predării Produselor.
11.2. În cazul depistării unor deficiențe calitative, care nu au putut fi sesizate la livrare/ridicare, acestea vor fi comunicate către Doka cât mai detaliat și obligatoriu în scris, însoțite de poze, în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la descoperirea lor, dar nu mai mult de 7(șapte) zile calendaristice de la livrare și obligatoriu înainte de punerea în lucru a Produselor. După acest termen, nu se mai iau în considerație reclamații, Clientul fiind decăzut din drepturile sale, conform prevederilor art.1709 C.civ.
11.3. Doka oferă doar garanție de conformitate, în sensul în care Produsele sale corespund normelor și standardelor europene și naționale în vigoare, acolo unde este cazul.
11.4. Anumite Produse sunt influențate de factori externi (placa cofrantă 3S și plăcile multistrat), prin urmare o reclamație făcută pentru Produse din această categorie, dar care nu au fost depozitate în conformitate cu recomandările Doka, nu va fi luată în considerare.
11.5. Doka GmbH este producător de sisteme de cofrare, însă anumite accesorii și consumabile sunt doar comercializate de către Doka, ele provenind de la diverși furnizori/producători; pentru aceste Produse răspunderea Doka este limitată la condițiile de garanție oferite de furnizor/producător.
11.6. Doka nu garantează totalitatea și/sau exactitatea informațiilor despre produsele unor terțe părți; intră prin urmare în responsabilitatea Clientului să ceară informații de la respectivul fabricant.
11.7. Garanția se pierde atunci când:
11.7.1 au avut loc intervenții sau modificări ale Produselor, efectuate de către terți, fără acordul scris al Doka;
11.7.2 Clientul nu respectă documentația privind depozitarea, tratarea, manevrarea, utilizarea Produselor cumpărate, precum și în cazul în care nu permite
verificarea de către Doka a produselor cumpărate.
11.8. Recurgerea Clientului la garanția Doka este exclusă în cazul în care Clientul a revândut Produsele cu excepția cazului în care există dispoziții legale
contrare.
11.9. Sarcina de a dovedi existența defectelor/viciilor revine Clientului.
11.10. Părțile se vor întruni la punctul de lucru al Clientului în termen de maxim 5 zile lucrătoare de la notificare, pentru a conveni modul de soluționare a neconformităților, consemnând situația și soluția de rezolvare într-un proces verbal de conciliere.
11.11. Părțile pot conveni ca defectele să fie rezolvate amiabil (livrare de înlocuire sau livrare ulterioară a oricăror Produse lipsă sau schimb).
11.12. Notificarea privind neconformitățile/defectele nu exonerează Clientul de obligația plății Produselor preluate. Pentru ca Doka să poată răspunde în perioada de garanție, Clientul trebuie să-și fi îndeplinit toate obligațiile, inclusiv obligația de plată.
11.13. Faptul că Xxxx poate intra în negocieri cu privire la reclamațiile Clientului, nu implică o renunțare a dreptului Doka de a obiecta cu privire la existența neconformității, a faptului că notificarea acesteia a fost făcută cu întârziere sau este incomplet detaliată.
11.14. Orice răspundere din partea Doka pentru neglijență minoră va fi exclusă. Este exclusă de asemenea orice răspundere privind compensarea prejudiciului rezultat sau a profiturilor pierdute, cu excepția cazului în care prejudiciul sau pierderea au fost provocate în mod voit și din culpa exclusivă, dovedită a Doka.
11.15. Doka nu garantează funcționalitatea continuă a Magazinului Online, serviciile acestuia pot fi restricționate sau suspendate temporar, din motive de
necesitate (cum ar fi mentenanță, securitate, defecțiuni tehnice, îmbunătățire etc.).
11.16. Doka nu este responsabilă pentru pierderile sau deteriorările de date.
11.17. Produsele cumpărate se pot schimba/returna numai în condițiile în care nu prezintă urme de uzură și doar în baza avizului de livrare și a facturii. Doka poate percepe taxe suplimentare de manipulare pentru aceste situații.
12. Excluderea compensărilor
12.1. Clientul nu va avea dreptul să compenseze creanțele datorate de Doka cu creanțele datorate către Doka.
13. Forța majoră
13.1. Forța majoră, reprezintă evenimentul extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil, petrecut după plasarea și confirmarea comenzii, și care
împiedică partea sau părţile să-și îndeplinească obligațiile.
13.2. Pe durata de existență a cazului de forță majoră, partea care o invocă și dovedește, este exonerată de răspundere.
13.3. Notificarea apariției cazului de forță majoră se va face de către partea care o invocă în termen de maxim 2 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, iar confirmarea acestuia de către Camera de Comerț și Industrie a României va fi comunicată de către partea care o invocă în maxim 5 zile calendaristice de la data notificării apariției evenimentului.
13.4. În cazul prelungirii cazului de forță majoră mai mult de 30 de zile calendaristice, părțile se vor reuni în mod obligatoriu pentru a stabili condițiile continuării sau încetării colaborării.
14. Legea aplicabilă
14.1. Oricare și toate relațiile juridice între Doka și Client sunt supuse legii române.
14.2. Locul executării vânzării va fi adresa sediului social al Doka.
14.3. Competența exclusivă pentru orice litigii care pot apărea din sau în legătură cu acești TCG și tranzacțiile bazate pe aceștia, revine instanțelor judecătorești competente din municipiul București.
14.4. Dacă, pentru orice motiv, una sau mai multe dispoziții ale TCG sau ale oricărui contract care are la bază acești TCG, sunt invalide sau neaplicabile, acest lucru nu va afecta valabilitatea dispozițiilor rămase. Orice clauză invalidă sau neaplicabilă va fi înlocuită de o clauză sau prevedere legală care se apropie cât mai mult de scopul urmărit de părți. Același lucru se va aplica mutatis mutandis pentru orice lipsuri în clauze.
14.5. Clientul poate sesiza Doka în scris, inclusiv prin email la adresa xxxx-xx@xxxx.xxx cu privire la orice aspect pe care-l considera neconform cu prevederile legale, inclusiv cu privire la activitățile cu aparență nelegală desfășurate de clienți/utilizatori sau despre informațiile cu aparență nelegală furnizate de aceștia.
15. Clauze diverse
15.1. Cumpărăturile făcute din Magazinul Online generează costuri obișnuite de utilizare a Internetului.
15.2. Clientul nu poate transfera/cesiona drepturile și obligațiile prevăzute în acești TCG fără a avea acordul prealabil și în scris al Doka.
15.3. Orice înțelegeri, promisiuni sau recomandări verbale făcute de angajații Doka nu sunt valabile fără o confirmare scrisă din partea Doka.
15.4. Nu sunt acceptate acordurile verbale. Orice modificări sau completări ai acestor TCG sau a contractelor încheiate prin Magazinul Online trebuie să fie făcute în scris pentru a fi valabile; același lucru este valabil pentru orice acorduri, garanții și reprezentări, precum și pentru orice modificări contractuale făcute la o data ulterioară.
15.5. E-mailul se consideră că îndeplinește forma scrisă și va fi suficient pentru orice alte notificări sau comunicări relevante din punct de vedere juridic, cu excepția cazului în care se prevede altfel în TCG. E-mailurile se consideră a fi primite în ziua lucrătoate imediat următoare celei în care au fost trimise, sub rezerva asigurării dovezii de transmitere.
15.6. Toate informațiile disponibile în Magazinul Online și folosite pentru descrierea Produselor (imagini statice / dinamice / prezentări multimedia / etc.) nu
reprezintă o obligație contractuală din partea Doka, acestea fiind utilizate exclusiv cu titlu de prezentare.
(Versiunea Noiembrie 2024)