TRATAT DE DREPT CIVIL

TRATAT DE DREPT CIVIL

CONTRACTE SPECIALE

Prof. univ. xx. XXXXXXXX XXXX

Prof. univ. dr. Prof. univ. xx.

XXXXXX XXXXX XXXXX XXXXXXX

TRATAT DE DREPT CIVIL

CONTRACTE SPECIALE

Ediţia a VI-a

actualizată şi completată

Volumul III

Prof. univ. xx. XXXXX XXXXXXX

Depozitul Împrumutul de folosinţă Împrumutul de consumaţie

Tranzacţia Donaţia

Universul Juridic

Bucureşti

-2024-

Capitolul VII. Contractul de depozit 17

Capitolul VII

Contractul de depozit

Secţiunea I

Noţiunea şi caracterele juridice ale contractului de depozit

1. Noţiune. Depozitul este contractul prin care o parte, numită deponent, încredinţează un bun celeilalte părţi, numită depozitar, care se obligă să-l păstreze pentru o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie în natură1.

După cum rezultă din această definiţie, dată, în esenţă, de însuşi Codul civil [art. 2.103 alin. (1)]2, scopul principal urmărit prin încheierea con- tractului este păstrarea (conservarea) bunului depozitat în vederea resti- tuirii lui în natură la cererea deponentului3. În ipoteza în care scopul princi- pal al contractului nu este păstrarea bunului, chiar dacă deţinătorul are o asemenea obligaţie, raporturile dintre părţi nu mai pot fi calificate ca fiind raporturi de depozit, ci de vânzare, de antrepriză etc., eventual, chiar raporturi derivând dintr-un contract nenumit4.

2. Caractere juridice. Depozitul este un contract real, cu titlu gratuit sau cu titlu oneros, unilateral sau sinalagmatic (bilateral), în principiu, netranslativ de proprietate şi, în principiu, intuitu personae în privinţa depozitarului.

2.1. Depozitul este un contract real, care se formează (se perfectează) numai prin şi din momentul remiterii (predării, tradiţiunii) bunului care

1 Din punct de vedere etimologic, cuvântul „depozit” provine din latinescul depositum, care înseamnă „un bun depus dintr-un loc în altul”.

2 La art. 2.103 alin. (1), Codul civil face referire numai la bunurile mobile, întrucât este avut în vedere depozitul obişnuit. Astfel cum se va arăta în continuare (a se vedea infra, nr. 29-31), sechestrul convenţional, care reprezintă o varietate de depozit, poate avea ca obiect atât bunuri mobile, cât şi bunuri imobile.

3 De aceea în doctrină (a se vedea Ph. Xxxxxxxx, X. Xxxxx, X.-X. Xxxxxxx, Drept civil. Contractele speciale, tradusă de D. Xxxxxxx, Xx. Wolters Kluwer, Bucureşti, 2009,

p. 461) depozitul este calificat ca fiind un contract de restituire.

4 A se vedea infra, nr. 7.

18 Tratat de drept civil. Contracte speciale

formează obiectul contractului de la deponent la depozitar1, cu excepţia cazului în care bunul se află deja, indiferent cu ce titlu, la depozitar [art. 2.103 alin. (2) C. civ.].

Pe de altă parte, predarea în sine nu este suficientă pentru încheierea contractului, fiind necesară, în acest scop, realizarea acordului de voinţe în sensul încheierii contractului de depozit2. Astfel, dacă una dintre părţi a avut în vedere încheierea unui contract de depozit, dar cealaltă parte a crezut că primeşte un împrumut sau un dar manual, regulile depozitului nu vor putea fi aplicate, raporturile dintre părţi – în lipsa realizării acordului de voinţe – fiind extracontractuale3. Aceeaşi soluţie se impune şi dacă o persoană lasă la domiciliul unei alte persoane un obiect fără acordul sau chiar fără ştirea acesteia din urmă.

Contractul de depozit însă, ca şi alte contracte reale, poate fi precedat de o promisiune (un antecontract) de depozit, care se poate perfecta prin simplul consimţământ al părţilor.

2.2. Depozitul poate fi cu titlu gratuit4 sau cu titlu oneros. Depozitul este cu titlu gratuit dacă din convenţia părţilor sau din uzanţe ori din alte împrejurări, precum profesia depozitarului, nu rezultă că trebuie să fie plătită o remuneraţie. Prin urmare, depozitul este gratuit numai prin natura, iar nu prin esenţa sa. Depozitarul care pretinde o anumită remuneraţie (sumă de bani sau alt avantaj patrimonial) pentru serviciile prestate trebuie

1 „Remiterea trebuie să fie voluntară: nu este depozit atunci când o clientă îşi uită cerceii la un coafor, care nu este deci responsabil de furtul lor” (T. com. Seine, dec. din 5 martie 1952, citată de Ph. Xxxxxxxx, X. Xxxxx, X.-X. Xxxxxxx, op. cit., p. 470).

2 Într-o speţă s-a decis că, în lipsa consimţământului dat pentru încheierea contrac- tului, simpla primire de către un barman, din pură complezenţă, a unui album al unui pictor pentru a fi consultat de către vizitatorii localului nu atrage răspunderea barma- nului ca depozitar (Cass. fr., dec. com. din 25 septembrie 1984, în RTDciv. 1986,

p. 143, citată de X. Xxxxxx, Drept civil. Contracte speciale, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 263).

3 În acest caz contractul este lovit de nulitate relativă pentru eroare esenţială „asupra naturii sau obiectului contractului” [art. 1.207 alin. (2) pct. 1 C. civ.]. Pentru posibili- tatea adaptării contractului, a se vedea art. 1.213 C. civ.

4 Depozitul cu titlu gratuit este un contract dezinteresat, nefiindu-i aplicabile regulile specifice liberalităţilor (reducţiunea liberalităţilor excesive, raportul donaţiilor, revo- carea donaţiilor sau a legatelor etc.).

Capitolul VII. Contractul de depozit 19

să dovedească stipularea şi cuantumul remuneraţiei. Dacă depozitarul desfă- şoară activitatea de păstrare cu caracter profesional (nu ocazional1), depo- zitul urmează să fie prezumat cu titlu oneros. Sechestrul judiciar este, de asemenea, cu titlu oneros [art. 976 alin. (3) C. pr. civ.].

Când cuantumul remuneraţiei nu este stabilit prin contract, instanţa judecătorească îl va stabili în raport cu valoarea serviciilor prestate [art. 2.106 alin. (2) C. civ.]2.

2.3. Depozitul cu titlu gratuit este un contract unilateral, întrucât, din momentul încheierii sale, dă naştere la obligaţii numai în sarcina depozi- tarului. Depozitul rămâne un contract unilateral chiar dacă – ulterior înche- ierii sale – se nasc anumite obligaţii şi în sarcina celeilalte părţi (obligaţii postcontractuale) ca urmare a unui fapt posterior şi accidental, care nu derivă din voinţa comună a părţilor (de exemplu, pierderile suferite de depo- zitar din cauza viciilor bunului depozitat), ci dintr-o cauză extracontractuală (delict civil sau gestiunea de afaceri3), aceste obligaţii nefiind nici interde- pendente cu obligaţiile depozitarului4.

Dacă depozitul este cu titlu oneros, întrucât părţile îşi asumă – din mo- mentul încheierii contractului – obligaţii reciproce şi interdependente,

1 Într-o speţă, instanţa a constatat că societatea depozitară nu intră în categoria celor care prestează activităţi de păstrare a bunurilor cu caracter profesional şi nici nu a dovedit că la data semnării procesului-verbal de lăsare în custodie s-ar fi pus problema plăţii unui preţ al depozitului, asupra cărora părţile să fi convenit. Drept urmare, instanţa a apreciat că, în lipsa unei înţelegeri de acest fel încheiate între părţi la momentul semnării procesului-verbal de custodie, societatea depozitară nu poate condiţiona restituirea bunurilor depozitate de plata vreunui preţ (a se vedea T. com. Argeş, sent. nr. 67/2009, citată de V. Terzea, Noul Cod civil adnotat cu doctrină şi jurisprudenţă, vol. II, ed. a 2-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 1037).

2 Potrivit art. 1431 din Legea nr. 71/2011 (introdus prin O.U.G. nr. 79/2011), dispo- ziţiile art. 2.010 alin. (3) din Codul civil (potrivit cărora „Dreptul la acţiunea pentru sta- bilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu dreptul la acţiunea pentru plata acesteia.”) se aplică şi în cazul stabilirii remuneraţiei depozitarului, potrivit art. 2.106 din Codul civil.

3 A se vedea infra, nr. 11.

4 Pentru amănunte privind categoria aşa-numitelor „contracte sinalagmatice imperfecte”, a se vedea X. Xxx, I.F. Popa, S.I. Vidu, Drept civil. Obligaţiile, ed. a II-a, revizuită şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2020, p. 45.