CONTRACT DE ASOCIERE
Anexă la HCL nr. 193/2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
RO 520008 Sf.Gheorghe Tel: 0000-000000
str. 1 Decembrie nr. 2 Fax: 0000-000000
Judetul Covasna E-mail: xxxx@xxxxx.xx
Nr. înreg. MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE /
Nr. înreg. UNIUNEA CADRELOR DIDACTICE MAGHIARE DIN ROMÂNIA
/
CONTRACT DE ASOCIERE
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.1. MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE prin Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, cu sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918 nr. 2, jud. Covasna, tel. 0000-000000, fax 0000-000000, având cod fiscal 4404605, cont IBAN
, deschis la Trezoreria Sfântu Gheorghe, reprezentat prin Xxxxx Xxxxx-Xxxxxx, în calitate de primar şi Veress Xxxxxx director general,
şi
1.2. UNIUNEA CADRELOR DIDACTICE MAGHIARE DIN ROMÂNIA (UCDMR), cu sediul în Miercurea Ciuc, str. Xxxxxx Xxxxxx, nr. 4, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J19/99999/1991, având CIF 4466020, cont bancar
.........................................................., deschis la ,
reprezentată prin Xxxxx-Xxxxxxx Xxxxxx – președinte,
având în vedere prevederile HCL nr. /2024 privind aprobarea încheierii unui contract de asociere între Municipiul Sfântu Gheorghe prin Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe şi Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România în vederea finanţării premierii cadrelor didactice cu merite deosebite în anul școlar 2022-2023,
de comun acord, au convenit să încheie prezentul contract de asociere cu respectarea următoarelor clauze:
II. OBIECTUL ŞI VALOAREA CONTRACTULUI
2.1. Obiectul prezentului contract îl constituie asocierea părților în vederea realizării acțiunii de premiere a cadrelor didactice din municipiul Sfântu Gheorghe, ai căror elevi au obţinut rezultate deosebite în anul școlar 2022-2023 la concursuri naționale și internaționale, de către Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România.
2.2. Bugetul realizării obiectului contractului este de 9900 lei, din care:
• resurse alocate din bugetul local al municipiului Sfântu Gheorghe: 9000 lei;
• resurse alocate de Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România: 900 lei.
2.3. Resursele solicitate din bugetul local prevăzute la art. 2.2. vor acoperi: cheltuielile pentru achiziţionarea diplomelor de onoare, cărţilor și florilor.
III. INTRAREA ÎN VIGOARE ŞI DURATA CONTRACTULUI
3.1. Prezentul contract intră în vigoare la data semnării de către părţile contractante şi se finalizează la data realizării obiectului său.
3.2. Acțiunea de premiere a cadrelor didactice menționate la art. 2.1 se va desfășura cel mai târziu la sfârșitul lunii octombrie 2024, în baza propunerii direcțiunii instituțiilor de învățământ și a UCDMR.
IV. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
4.1. Municipiul Sfântu Gheorghe se obligă:
a) să finanţeze evenimentul prevăzut la art. 2.1. cu suma de 9000 lei;
b) să supravegheze şi să controleze modul de utilizare a sumei repartizate, precum şi modul de respectare a dispoziţiilor contractuale;
c) să plătească suma prevăzută la art. 2.2 prin ordin de plată către beneficiar în termen de 30 zile de la data depunerii documentelor justificative cu privire la activităţile desfăşurate.
4.2. Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din România se obligă:
a) să organizeze premierea cadrelor didactice cel mai târziu la sfârșitul lunii octombrie 2024. Să notifice municipiul Sfântu Gheorghe dacă din motive excepţionale şi temeinic dovedite, cum ar fi boală, accident, condiţii meteo nefavorabile etc. se află în imposibilitatea respectării programului, în maxim 24 de ore de la survenirea evenimentului;
b) să asigure buna desfăşurare a festivităţii în cadrul căruia va avea loc premierea cadrelor didactice;
c) să cofinanțeze evenimentul cu suma de 900 lei;
d) să utilizeze fondurile obținute exclusiv pentru desfășurarea evenimentului;
e) răspunde de modul de utilizare a sumelor încasate potrivit prezentului contract, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, sub sancţiunea restituirii sumelor utilizate cu altă destinaţie;
f) să întocmească şi să transmită autorităţii finanţatoare înaintea primirii sumelor următoarele documente, cu menţiunea „conform cu originalul”:
- raport privind realizarea obiectivului/obiectivelor,
- raport financiar însoţit de documentele justificative de cheltuieli;
g) să promoveze denumirea autorităţii finanţatoare în cadrul programului finanțat;
h) să permită persoanelor delegate de autoritatea finanţatoare să efectueze controlul privind modul de utilizare a fondurilor alocate;
i) în termen de 15 zile de la finalizarea acţiunii să prezinte un raport detaliat celeilalte părţi contractante cu privire la modul de folosire a sumelor încasate şi cheltuite, întocmit în baza deconturilor justificative (facturi ş.a.).
V. RĂSPUNDEREA PENTRU NEEXECUTAREA OBLIGAŢIILOR CONTRACTUALE
5.1. În cazul în care, beneficiarul nu respectă prevederile prezentului contract, autoritatea finanţatoare are dreptul de a solicita restituirea sumelor acordate, la care se adaugă dobânda legală, precum şi sistarea virării sau diminuarea sumei repartizate, după caz.
5.2. În urma verificării documentelor justificative şi a raportului final de activitate, autoritatea finanţatoare are obligaţia de a recupera de la beneficiar fondurile utilizate de acesta pentru acoperirea altor cheltuieli decât cele prevăzute în prezentul contract.
5.3. În cazul în care, autoritatea finanţatoare solicită restituirea integrală a sumelor acordate, acesta echivalează cu rezilierea unilaterală a contractului, care operează de drept, fără alte formalităţi şi fără intervenţia instanţelor de judecată cu o notificare prealabilă scrisă cu 10 zile înainte de data încetării contractului.
5.4. Beneficiarul este obligat să restituie sumele în termen de 30 de zile de la notificarea primită în acest sens de la autoritatea finanțatoare.
VI. MODIFICAREA CONTRACTULUI.
6.1. Prezentul contract poate fi modificat numai prin acordul comun al părţilor contractante, prin act adiţional.
VII. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
7.1. Prezentul contract încetează în următoarele cazuri:
- realizarea obiectului contractului.
- părţile convin de comun acord încetarea contractului;
- denunţarea unilaterală a contractului de către una din părţi, cu plata daunelor către cealaltă parte, echivalente cu prejudiciul cauzat.
VIII. FORŢA MAJORĂ
8.1. Forţa majoră înlătură răspunderea părţilor în cazul neexecutării parţiale sau totale a obligaţiilor asumate prin prezentul contract, cu condiţia ca evenimentul să fie
notificat de partea care îl invocă, celeilalte părţi în termen de 3 zile de la producerea lui, şi partea care îl invocă să ia toate măsurile posibile în vederea limitării consecinţelor lui.
8.2. Prin „forţa majoră” se înţelege un fenomen natural sau social exterior, extraordinar, de nebiruit, şi care nu putea fi prevăzut (ex. calamităţi naturale).
IX. LITIGII
9.1. Litigiile izvorâte din încheierea, executarea, modificarea, încetarea şi interpretarea clauzelor prezentului contract se rezolvă pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi soluţionate de instanțele judecătoreşti competente.
Prezentul contract s-a încheiat în 2 (două) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.