persoane
§ 9. Denunţarea unilaterală a contractului de transport de
persoane
80. Potrivit art. 2004 C. civ., în cazul în care, din cauza întârzierii executării transportului, contractul nu mai prezintă interes pentru călător, acesta îl poate denunţa, solicitând rambursarea preţului.
Prin raportare la prevederile legale menţionate, rezultă următoarele:
1) titularul dreptului de a denunţa unilateral contractul de transport este călătorul/pasagerul;
2) condiţiile necesar a fi îndeplinite cumulativ pentru exercitarea dreptului de a denunţa unilateral contractul sunt:
a) să fi avut loc o întârziere în executarea transportului;
b) din cauza acestei întârzieri, contractul să nu mai prezinte interes pentru călător;
3) efectele exercitării dreptului de a denunţa unilateral contractul de transport sunt:
a) încetarea contractului de transport;
b) naşterea obligaţiei transportatorului de a rambursa preţul plătit de călător (pasager).
Menţionăm că aceste dispoziţii sunt aplicabile dacă părţile nu au stabilit astfel în contract sau dacă prin lege nu se prevede altfel.
§ 10. Cesiunea contractului de transport de persoane
81. Codul civil reglementează însă cesiunea drepturilor decurgând din contractul de transport de persoane. Potrivit art. 2007 C. civ., pasagerul poate ceda drepturile sale înainte de a începe transportul, fără a fi obligat să îl înştiinţeze pe transportator.
82. Cesiunea drepturilor pasagerului are natura juridică a unei cesiuni de creanţă, reglementate în Codul civil prin art. 1566 şi urm. Potrivit art. 1574 X. xxx., cedentul are obligaţia de a remite cesionarului titlul constatator al creanţei şi orice alte înscrisuri doveditoare ale dreptului transmis. Ar rezulta deci faptul că pasagerul are obligaţia de a preda persoanei căreia îi cedează drepturile sale decurgând din contractul de transport de persoane, documentul de transport şi orice alte înscrisuri care ar dovedi drepturile transmise.
Art. 2007 C. civ. consacră o excepţie de la dreptul comun în materia cesiunii de creanţă, respectiv cesiunea produce efecte faţă de trans‑ portator (debitorul cedat) chiar şi în absenţa notificării cesiunii către acesta.
JURISPRUDENŢĂ
1. Răspunderea transportatorului pentru persoana pasagerului/călătorului. Răspunderea pentru daunele directe şi imediate rezultând din executarea transportului, din executarea lui în alte condiţii decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia. Menţiunea înscrisă pe biletul de transport nu constituie o informare corectă a călătorului privind locul de îmbarcare. Daune materiale şi morale.
Prin sentinţa civilă nr. 4934/2015, Judecătoria Oradea a admis cererea formulată de reclamanta L.A.T. în contradictoriu cu pârâta K.T. SRL. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.450 lei, cu titlu de despăgubiri. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a cumpărat un bilet de călătorie de la pârâtă pentru ruta Oradea – Budapesta şi retur, bilet achitat în avans. La data de 10 ianuarie 2015, reclamanta a fost prezentă în gara Keleti din Budapesta încă de la orele 20,00, ora Ungariei, iar autocarul urma să sosească la ora 24,00. Autocarul pârâtei nu a mai ajuns în gara Keleti, pârâta fiind abandonată într‑un loc străin, noaptea, în frig, loc unde a stat până aproximativ la ora 4,00. Ulterior, dimineaţa devreme, prietena sa
A.R. a venit cu maşina personală pentru a o transporta la Oradea.
În privinţa locului de îmbarcare, petenta susţine existenţa unei înţelegeri verbale cu şoferul autocarului (confirmată şi de martor), iar despre posibilitatea unei astfel de înţelegeri dă mărturie chiar pârâta în cadrul răspunsului la interogatoriu, când arată că şefa de birou i‑a spus reclamantei să se înţeleagă cu şoferul. În orice caz, nu se poate reţine că menţiunea „NL” de pe bilet reprezintă o informare corectă a reclamantei privind locul de îmbarcare, ca fiind autogara Nepliget. Aşadar, pârâta nu a depus toate diligenţele pentru a‑şi îndeplini obligaţia sa contractuală privind transportul reclamantei.
Ca urmare a neglijenţei pârâtei, reclamanta a suferit următoarele daune materiale: biletul de călătorie 80 lei, costurile de deplasare ale prietenei sale 300 lei combustibil, 70 lei taxă rovinietă pentru autostrada din Ungaria. Toate aceste sume sunt rezonabile raportat la situaţia reţinută, motiv pentru care instanţa de fond le‑a considerat ca dovedite.
De asemenea, reclamanta este îndreptăţită şi la repararea prejudiciilor morale (atingere adusă demnităţii şi sănătăţii) decurgând din aceea că a fost abandonată într‑o ţară străină, noaptea, în frig, experienţă care a fost neîndoielnic foarte neplăcută. În aprecierea cuantumului despăgubirii, instanţa de fond a avut în vedere că aceste despăgubiri nu trebuie să se transforme într‑o sursă de îmbogăţire fără justă cauză şi faptul că hotărârea instanţei prin ea însăşi (constatând caracterul ilicit al comportamentului pârâtei) este un mijloc de reparare. Astfel, instanţa de
fond a apreciat că suma de 2.000 lei, solicitată cu titlu de daune morale, este rezonabilă şi proporţională cu prejudiciul suferit.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 2004 şi urm. C. civ., art. 252‑253 C. civ., instanţa de fond a admis în întregime acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta (…), solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel invocate, instanţa de apel a reţinut că, la data de 20 decembrie 2014, reclamanta a cumpărat de la pârâtă biletul de călătorie seria (…), în valoare de 160 lei, pe ruta Oradea – Budapesta şi retur.
Din răspunsul la interogatoriu, pârâta recunoaşte că reclamanta a făcut rezervare verbal, dar biletul de călătorie l‑a cumpărat de la conducătorul auto, însă nu a cumpărat bilet de călătorie cu urcare de la Gara Keleti, deoarece nu are o asemenea staţie. La întrebarea nr. 2, prestatorul de servicii relatează că reclamanta s‑a înţeles cu conducătorul auto să o transporte la gara Keleti, însă societatea nu a solicitat şi nici nu a încasat bani pentru acest serviciu pentru care nu s‑a angajat. În finalul interogatoriului arată că şefa de birou i‑a relatat reclamantei‑intimate faptul că se poate înţelege cu şoferul, însă acest aspect nu poate constitui o promisiune din partea societăţii sau un angajament sau contract încheiat.
Este adevărat că, potrivit biletului de călătorie, este inserată menţiunea NL, însă această menţiune, astfel cum este înscrisă pe biletul de transport, nu constituie o informare corectă a reclamantei privind locul de îmbarcare ca fiind Autogara Nepliget şi, prin urmare, pârâta nu a depus toate diligenţele pentru a‑şi îndeplini obligaţia sa contractuală.
Instanţa de apel a reţinut că, potrivit condiţiilor generale de transport, la art. 6 – modificări efectuate de către pasager, utilizat de către pârâtă, se menţionează că, în cazul în care doreşte modificarea orelor sau a direcţiei menţionate în rezervare, are posibilitatea să efectueze modificările dorite prin telefon cu cel puţin 48 de ore înainte de ora programată pentru pornire. Prin urmare, pârâta a lăsat la latitudinea călătorului schimbarea locului îmbarcării, iar potrivit răspunsului la interogatoriu, şefa de birou a îndemnat reclamanta să se înţeleagă cu şoferul.
Potrivit depoziţiei martorei A.R., aceasta relatează că a fost de faţă când reclamanta a sunat la firma K. pentru programarea unei rezervări, cu precizarea că doreşte să fie lăsată în Ungaria, în Budapesta, în Gara Keleti, de unde avea legătură cu trenul, şi că doreşte să fie luată la întoarcere tot de acolo. Prin urmare, evident că pârâta nu şi‑a îndeplinit obligaţiile contractuale, iar probele administrate în cauză scot în evidenţă faptul că reprezentantul apelantei a lăsat să se înţeleagă posibilitatea schimbării destinaţiei.
În ceea ce priveşte susţinerile apelantei, conform cărora, având în vedere înţelegerile efectuate cu conducătorul auto, reclamanta se poate îndrepta împotriva acestuia, instanţa de apel le‑a respins ca neîntemeiate, deoarece, prin cumpărarea biletului de călătorie, raporturile juridice civile s‑au născut în
sarcina transportatorului, în calitate de prestator de serviciu şi care răspunde pentru obligaţiile asumate.
În conformitate cu art. 2004 alin. (2) C. civ., transportatorul răspunde pentru daunele directe şi imediate rezultând din executarea transportului, din executarea lui în alte condiţii decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia, situaţie faţă de care, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la obţinerea daunelor materiale reprezentând valoarea transportului, costurile de deplasare ale prietenei, precum şi daunele morale în sumă de 2.000 lei, care reprezintă o reparaţie rezonabilă şi proporţională cu prejudiciul suferit, considerente faţă de care instanţa de apel, în baza art. 480 alin. (1) C. proc. civ., a respins apelul şi a păstrat în totalitate hotărârea apelată.
Trib. Bihor, Secţia a II‑a civilă, decizia nr. 813 din 23 mai 2016,
2. Răspunderea transportatorului pentru persoana pasagerului/călătorului. Nerespectarea locului şi a orelor de îmbarcare trecute pe biletele de călătorie. Recuperarea prejudiciului constând în contravaloarea biletelor pentru călătoria plătită şi neefectuată şi a biletelor cumpărate de pasageri pentru a se putea întoarce în ţară.
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Bistriţa la data de 29 octombrie 2014, ca urmare a declinării prin sentinţa civilă nr. 5733 din 7 mai 2014 a acţiunii înregistrate iniţial pe rolul Judecătoriei B. la data de 20 noiembrie 2013, reclamanţii M.A.M. şi
M.M.C. au solicitat obligarea pârâtei societăţi T.T. SRL la plata sumei de 710 lei, reprezentând contravaloarea biletelor pentru călătoria plătită şi neefectuată; şi a sumei de 734 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plăţii, reprezentând despăgubiri aferente preţului biletelor de avion cumpărate de reclamanţi pentru a se putea întoarce în ţară. (…)
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt, la data de 30 mai 2013, între reclamanţi şi pârâtă s‑a încheiat un contract de transport care nu a îmbrăcat forma scrisă, aceştia achiziţionând de la agenţia
T.T. din B. două bilete de autocar pe xxxx Xxxxxx – Lancon Provence – România, cu îmbarcare pentru data de 7 iulie 2013, iar la ora 2,30 din acea dată s‑au prezentat la adresa indicată pe bilet pentru îmbarcare, au aşteptat sosirea autocarului de la ora 2,30 până la ora 14,00, timp în care au încercat de mai multe ori să contacteze agenţia. Autocarul care trebuia să‑i transporte în România nu a sosit la locul prevăzut în bilete pentru îmbarcare, iar pentru a ajunge în tară au cumpărat două bilete de avion de la o altă agenţie de turism.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv din depoziţiile celor doi conducători auto, rezultă că în activitatea de transport desfăşurată pârâta nu deţine staţii de îmbarcare inscripţionate, orele de sosire şi plecare a autocarelor şi că din diferite motive nu sunt respectate orele de îmbarcare trecute pe biletele de călătorie.
Martorul B.I.E. arată faptul că pasagerii din autocar trebuiau să ia legătura cu şoferul de autocar pentru a stabili ora şi locul îmbarcării, fapt care nu s‑a adus la cunoştinţa reclamanţilor la data cumpărării biletelor şi nici ulterior. Martorul
S.A.D. arată, în declaraţia dată, faptul că cei doi conducători auto aveau obligaţia de a lua legătura cu pasagerii prin telefon, în vedea îmbarcării. Acest martor menţionează faptul că ruta pe care s‑au deplasat cu autocarul din Spania către Franţa este ruta Madrid – Paris, iar din diagrama depusă la dosar reiese faptul că autocarul a circulat pe ruta Malaga – Paris.
Astfel, reţinând că pârâta nu şi‑a îndeplinit obligaţiile menţionate în biletele de autocar emise la data de 30 mai 2013, reclamanţii au suferit un prejudiciu prin faptul că nu au beneficiat de transportul plătit şi au fost nevoiţi să facă şi cheltuieli suplimentare pentru achiziţionarea a două bilete de avion.
Potrivit dispoziţiilor art. 1270 C. civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, astfel încât prin această dispoziţie legală se instituie forţa obligatorie a contractului între părţile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda. Totodată, potrivit art. 1170 C. civ., părţile trebuie să acţioneze cu bună‑credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe tot timpul executării sale. Conform art. 1516 C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar potrivit art. 1351 C. civ., dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit. De asemenea, potrivit art. 1548 X. xxx., culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării. Totodată, potrivit art. 1530 C. civ., creditorul are dreptul la daune‑interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l‑a cauzat şi care este consecinţa directă şi necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligaţiei, iar potrivit art. 1350 C. civ., atunci când fără justificare o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.
Sintetizând dispoziţiile legale enunţate, instanţa a reţinut că, în cazul în care o parte a unui contract nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului, motiv pentru care a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.A.M. şi M.M.C. în contradictoriu cu pârâta şi, în consecinţă, a obligat pârâta să achite reclamanţilor suma de 710 lei, reprezentând contravaloare bilete pentru călătoria plătită şi neefectuată, a obligat pârâta să achite reclamanţilor cu titlu de despăgubiri suma de 576 euro, reprezentând despăgubiri pentru biletele de avion (734 euro – 158 euro echivalentul în lei a 710 lei contravaloare bilete autocar).
Jud. Bistriţa, Secţia civilă, sentinţa nr. 2496 din 9 iunie 2016, definitivă prin respingerea apelului prin decizia nr. 134 din 16 februarie 2017 a
Trib. Bistriţa‑Năsăud, xxx.xxxxx.xx
3. Răspunderea transportatorului pentru refuzul de îmbarcare şi neefectuarea transportului aerian. Refuz de îmbarcare motivat de faptul că nu este permis transportul animalelor de companie, chiar dacă pasagerii achitaseră taxele speciale. Lipsa calităţii procesuale pasive a societăţilor care au intermediat încheierea contractului de transport aerian dintre pasageri şi transportator.
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria C. sub nr. (…)/215/2014, declinată către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi înregistrată sub nr. (…), reclamanţii O.A.R., O.C. au chemat în judecată pe pârâtele X SA, prin lichidator judiciar
E.I. SPRL, filiala Bucureşti, S. Călători Bucureşti şi P.T. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 4.857,40 lei, reprezentând echivalentul a 1.087,47 euro.
În motivare, au arătat că la data de 28 august 2012 au achiziţionat, prin intermediul pârâtei S. Călători, Sucursala Voiaj C., trei bilete de călătorie cu avionul către Marea Britanie – Londra, transportul aerian fiind efectuat de către pârâta X SA. Totodată, au solicitat şi transportul animalului lor de companie, achitând pentru trei bilete de călătorie şi pentru transportul animalului de companie suma de 1.087,47 euro. Suma achitată reprezintă contravaloarea celor trei bilete de călătorie pentru ei şi fiica lor minoră, respectiv taxele aferente şi taxa specială pentru transportul animalului de companie. Au precizat că înainte de achiziţionarea tichetelor de călătorie au solicitat reprezentantului S. Călători, Sucursala Voiaj C., să verifice direct la pârâta X SA dacă este permis şi transportul animalelor de companie, fiindu‑le transmis faptul că este permis acest lucru, cu îndeplinirea condiţiilor de transport, respectiv transportarea în cuşca specială şi prezentarea unor documente. Având confirmarea din partea ambelor pârâte că este permis transportul animalelor de companie pe ruta Bucureşti – Londra, au achiziţionat bilete de călătorie, achitând totodată şi taxa specială pentru animal – serviciul special pentru transport animale vii – AVH. Cu toate acestea, la data de 4 septembrie 2012 le‑a fost refuzată îmbarcarea, motivat de faptul că nu puteau fi însoţiţi de animalul lor de companie, chiar dacă achitaseră taxele speciale în vederea transportului acestuia.
În drept, au invocat art. 1345, art. 1346, art. 1349, art. 1350, art. 1357, art. 1381
C. civ.
La data de 24 noiembrie 2014, pârâta P.T. SRL a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei teritoriale a instanţei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La data de 29 decembrie 2014, pârâta S. Călători SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa a reţinut că reclamanţii şi‑au întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile
legale ce reglementează răspunderea civilă contractuală şi delictuală, precum şi îmbogăţirea fără just temei.
În speţă, instanţa a reţinut că achiziţionarea de către reclamanţi a unor bilete de avion ale companiei X SA reprezintă dovada contractului de transport aerian încheiat între aceştia, în calitate de pasageri, şi transportatorul aerian, conform art. 1955‑1956 C. civ.
Conform art. 2004 alin. (2) C. civ., transportatorul răspunde pentru daunele directe şi imediate rezultând din neexecutarea transportului, din executarea lui în alte condiţii decât cele stabilite sau din întârzierea executării acestuia.
Prin urmare, în baza acestor prevederi legale, răspunderea pentru neefectuarea transportului aparţine transportatorului, iar nu pârâtelor P.T. SRL şi S. Călători SA.
Mai mult, instanţa a reţinut că, la data de 23 decembrie 2008, între M.T. SRL, în calitate de agenţie, şi S. Călători, în calitate de vânzător, s‑a încheiat contractul nr. (…), având ca obiect comercializarea de către vânzător a biletelor de avion pentru zboruri în trafic intern şi internaţional, prin utilizarea site‑ului www.(...).ro, proprietatea agenţiei.
La data de 15 iunie 2010 s‑a încheiat o convenţie având valoarea unei novaţii prin schimbarea M.T. SRL cu P.T. SRL.
Prin actul adiţional nr. 4 la contractul nr. (…), s‑a prevăzut că, începând cu data de 1 martie 2012, agenţiile de voiaj S. Călători vor emite bilete de avion pentru compania X SA, prin intermediul P.T. SRL, comercializarea biletelor de avion pentru compania X SA prin intermediul P.T. SRL făcându‑se de către agenţiile de voiaj S. Călători, prin accesarea sistemului de rezervare şi emitere al X SA, respectiv www.(...).ro.
În aceste condiţii, instanţa a reţinut că atât P.T. SRL, cât şi S. Călători au intermediat încheierea contractului de transport aerian între reclamanţi, ca pasageri, şi transportator, respectiv X SA.
Totodată, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au precizat în mod expres că autor al faptei ilicite este transportatorul X SA, care în data de 4 septembrie 2012 a refuzat îmbarcarea acestora pentru ruta Bucureşti – Londra.
Prin urmare, indiferent de temeiul juridic pe care reclamanţii îşi întemeiază pretenţiile, instanţa a apreciat că răspunderea pentru refuzul de îmbarcare, precum şi pentru neefectuarea transportului revine transportatorului, în baza contractului de transport, potrivit art. 2002 şi art. 2004 X. xxx., ca autor al faptei ilicite invocate de reclamanţi şi respectiv beneficiar al sumei de bani achitate de reclamanţi, cu titlu de contravaloare transport neefectuat.
În aceste condiţii, reţinând calitatea de intermediari ai încheierii contractului de transport aerian dintre reclamanţi, în calitate de pasageri, şi X SA, în calitate de transportator, instanţa a apreciat că pârâţii S. Călători şi P.T. SRL nu justifică legitimitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care instanţa a
admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora, respingând prezenta acţiune ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Jud. Sectorului 1 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 13403 din 3 iulie 2015[1],
4. Răspunderea transportatorului pentru bagaje şi alte bunuri ale pasagerului/ călătorului. Temei juridic. Pierderea bagajului cauzată de modul de lucru defectuos, fiind evidenţiată o procedură nesigură în activitatea prestată, fapt ce a determinat sancţionarea contravenţională a operatorului. Dovada prejudiciului.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 16 septembrie 2014, reclamantul C.I.L. a chemat în judecată pârâta SC M.T. SRL, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
În urma analizării probelor, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 11 iulie 2013, reclamantul C.I.L. a călătorit pe ruta Iaşi – Bucureşti cu un autovehicul aparţinând firmei M.T., iar la momentul ajungerii la destinaţie a constatat că îi dispăruse bagajul personal pe care îl depusese, conform regulilor firmei transportatoare, la cala autovehiculului.
Odată cu debarcarea pasagerilor de pe ruta Iaşi – Bucureşti, în staţia B., şoferului
B.I. i‑a fost adus la cunoştinţă de către reclamant faptul că nu îşi mai găseşte bagajul. Şoferul şi‑a amintit că la staţia B.O. a coborât o femeie ce i‑a solicitat să îi fie coborâte din cală bagaje, susţinând că îi aparţin. Întrucât la achiziţionarea biletului călătorii sunt rugaţi să lase şi un număr de telefon, şoferul a sunat la acea doamnă, care i‑a spus că şi‑a dat seama după plecarea autocarului că acel bagaj nu îi aparţine, dar l‑a lăsat pe bordura drumului, de unde a fost preluat de o altă persoană.
Reclamantul s‑a adresat pârâtei pentru despăgubiri şi pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului, iar ulterior Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord Est Iaşi.
Prin adresa nr. 3247 din 14 august 2013, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord Est Iaşi a răspuns reclamantului în sensul că pierderea bagajului a fost cauzată de modul de lucru defectuos, fiind evidenţiată o procedură nesigură în activitatea prestată, fapt ce a determinat sancţionarea contravenţională a operatorului reclamat.
În drept, potrivit art. 2005 C. civ.: (1) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor sau a altor bunuri ale călătorului, dacă nu se dovedeşte că prejudiciul a fost cauzat de viciul acestora, culpa călătorului sau forţa majoră.
(2) Pentru bagajele de mână sau alte bunuri pe care călătorul le ţine cu sine,
[1] Prin încheierea din data de 15.06.2016, pronunţată de Trib. Bucureşti, Secţia a VI‑a civilă, s‑a constatat suspendarea de drept a cauzei, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.
transportatorul răspunde numai dacă se dovedeşte intenţia sau culpa acestuia din urmă cu privire la pierderea sau deteriorarea lor. (3) Transportatorul răspunde pentru pierderea sau deteriorarea bagajelor ori a altor bunuri ale călătorului în limita valorii declarate sau, dacă valoarea nu a fost declarată, în raport cu natura, conţinutul obişnuit al acestora şi alte asemenea elemente, după împrejurări. (4) În măsura în care nu se prevede altfel prin prezentul articol, dispoziţiile secţiunii a 2‑a din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător transportului bagajelor şi al altor bunuri pe care călătorul le ţine cu sine, fără a deosebi după cum acestea au fost sau nu au fost predate transportatorului.
Raportând prevederile legale de mai sus la situaţia de fapt reţinută, instanţa a apreciat întemeiată numai în parte acţiunea formulată de reclamant. Soluţia se întemeiază pe următoarele argumente:
Pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei din prezenta cauză, persoana prejudiciată, în cauză, respectiv reclamantul C.I.L. trebuie să dovedească îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a transportatorului. Astfel, reclamantul trebuie să probeze îndeplinirea condiţiilor cumulative cerute în acest scop, anume: a) existenţa unei fapte ilicite; b) săvârşirea faptei cu vinovăţie; c) să se fi provocat reclamantului un prejudiciu; d) între faptă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.
Reclamantul relatând succesiunea faptei din data 11 iulie 2013, susţine că pierderea bagajului s‑a datorat neglijenţei transportatorului. Fapta şi legătura de cauzalitate au fost recunoscute de pârâtă, care contestă însă îndeplinirea cumulativă a condiţiilor mai sus invocate, susţinând că nu există culpa transportatorului.
Susţinerile pârâtei sunt contrazise de ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse la dosar. Astfel, inclusiv din adresa nr. 3247 din 14 august 2013, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord Est Iaşi a constatat că pierderea bagajului a fost cauzată de modul de lucru defectuos, fiind evidenţiată o procedură nesigură în activitatea prestată, fapt ce a determinat sancţionarea contravenţională a operatorului reclamat.
Prin urmare, instanţa a apreciat că reclamantul a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite, a vinovăţiei acestuia şi a legăturii de cauzalitate, versiunea sa fiind susţinută, analizată în prezenta cauză şi confirmată de ansamblul materialului probator administrat.
Cu privire la prejudiciul cauzat, ce trebuie reparat de pârâtă, instanţa a reţinut că reclamantul l‑a cuantificat la suma de 3.000 lei. Cu privire la această sumă, instanţa a reţinut că la dosar reclamantul a depus o listă cu obiectele care au fost în geanta pierdută, iar singura probă cu privire la acest aspect este declaraţia martorului M.C.B. Acesta a declarat că reclamantul a pus în acel bagaj un costum, haine de schimb, 2‑3 perechi de pantofi şi un parfum. Declaraţia martorului confirmă parţial lista de obiecte depusă la dosar. Mai mult, instanţa a reţinut că reclamantul a detaliat preţurile raportat la magazinele de profil, dar trebuie luată în calcul şi uzura obiectelor, neexistând nicio dovadă că toate articolele de îmbrăcăminte şi încălţăminte erau noi, iar parfumul nefolosit.
Pentru toate motivele de fapt şi de drept sus‑menţionate, instanţa a reţinut că pretenţiile reclamantului sunt justificate numai în parte, motiv pentru care a admis în parte cererea şi a obligat pârâta la plata sumei de 1.500 lei reprezentând despăgubiri civile.
Jud. Iaşi, Secţia civilă, sentinţa nr. 7185 din 27 mai 2015,