REGULAMENTUL OFICIAL
REGULAMENTUL OFICIAL
AL CAMPANIEI “ Punem suflet in mediu si reciclam impreuna!”
SECŢIUNEA 1. ORGANIZATORUL ŞI REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI
1.1. Campania publicitară “Punem suflet in mediu si reciclam impreuna!” (denumită în cele ce urmează "Campania") este organizată şi desfăşurată de PROFI ROM FOOD S.R.L., o societate din România, cu sediul în Timişoara, Calea Sever Bocu, Nr. 31, judeţ Timiş, înregistrată la ORC Timiş cu nr. J35/239/1999, cod de înregistrare fiscală RO 11607939, reprezentată prin mandatar XXXXX XXXXXXXX-XXXXXXXX conform Procurii Speciale autentificată sub nr. 1997/25.11.2020 de Xxxxxxx Xxxxxxxx, notar public în cadrul Societății Profesionale Notariale „LUMINIȚA GREU – XXXXXXX XXXXXXXX” (denumită în cele ce urmează "Organizatorul").
1.2. Campania publicitară se va desfăşura conform prezentului Regulament, (denumit în continuare „Regulament”/”Regulament Oficial”) care este obligatoriu pentru toţi participanţii și în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Regulamentul Oficial este întocmit şi va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile din România, prin publicarea pe site-ul web xxxx://xxx.xxxxx.xx, precum și în magazinele participante.
1.3. Regulamentul oficial al Campaniei este disponibil oricărui solicitant, în mod gratuit, pe întreaga durată a Campaniei, în oricare dintre următoarele modalități:
- în format electronic, prin accesarea website-ului xxx.xxxxx.xx;
- în magazinele Profi participante, de pe teritoriul României.
1.4. Participanții la Campanie sunt obligați să respecte termenii şi condiţiile regulamentului oficial al Campaniei, potrivit celor menționate mai jos ("Regulamentul Oficial").
1.5. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica sau schimba, în tot sau în parte, prezentul Regulament Oficial, urmând ca astfel de modificări să intre în vigoare numai după aducerea acestora la cunoștința publicului pe site-ul xxxx://xxx.xxxxx.xx şi/sau în magazinele participante.
1.6. În cuprinsul Regulamentului, Organizatorul a convenit definirea următorilor termeni: Produsele participante la Campanie: în cadrul campaniei participă produsele enumerate in Anexa 1 a prezentului Regulament, care vor fi semnalizate la raft cu eticheta vizualizată în fig. 1 a prezentului Regulament. După data încheierii Campaniei, Produsele participante își pierd această calitate, ca atare organizatorul nu mai are nicio responsabilitate și nu își mai asumă nicio obligație în legătură cu nicio circumstanță care ar putea eventual conduce consumatorii la concluzia actualității ori continuării Campaniei.
Magazin participant: magazinele Profi ale Organizatorului, operaționale pe durata campaniei, enumerate in Anexa 2 a prezentului Regulament.
Voucher de reducere: în contextul acestei Campanii reprezintă un cupon care da dreptul participantului de a beneficia de o reducere comercială în cuantum de 20% aplicată de către Organizator in cadrul magazinelor participante, produselor participante la Campanie. Voucherul nu este reutilizabil si nu se pot folosi mai multe vouchere pentru achizitia unui singur produs din promotie.
Recipient: ambalaj primar nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, cu volume de pana la 3 l inclusiv, utilizate pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase.
SECŢIUNEA 2. DURATA ŞI ZONA DE DESFĂŞURARE A CAMPANIEI
2.1. Campania este organizată şi se desfăşoară în perioada 07.12.2022, ora 00:00:01 – 31.01.2023 ora 23:59:59, (Perioada Campaniei) în magazinele Profi ale Organizatorului, enumerate in Anexa 2.
2.2. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica, in orice sens, perioada Campaniei pe parcursul derulării acesteia, dar nu înainte de a modifica prezentul Regulament Oficial şi de a aduce la cunoștința publicului această împrejurare, pe site-ul xxxx://xxx.xxxxx.xx şi/sau în magazinele participante.
2.3. Beneficiile Campaniei se aplică exclusiv produselor participante din magazinele Organizatorului, în limita stocului disponibil. Organizatorul îşi rezervă dreptul de modifica lista produselor participante, Anexa 1 oricand pe parcursul desfasurarii campaniei dar nu înainte de a modifica prezentul Regulament Oficial şi de a aduce la cunoștința publicului această împrejurare, pe site-ul xxxx://xxx.xxxxx.xx şi/sau în magazinele participante.
SECŢIUNEA 3. DREPTUL DE PARTICIPARE
3.1. Campania promoțională se adresează tuturor clienților persoane fizice ai magazinelor Profi participante (Consumatori), cu vârsta peste 18 ani, care recicleaza 4 Recipiente in unul din magazinele participante la Campanie enumerate in Anexa 2 fie prin intermediul sistemului de colectare automata RMV, fie manual, in locul special amenajat pentru predarea Recipientelor, si achiziționează un produs participant la Campanie din Magazinul participant care a emis Voucherul de reducere. Produsul participant in campanie va fi semnalizat la raft printr-o etichetă avand imaginea prezentata mai jos(fig. 1).
3.2. Au dreptul să participe la Campanie salariaţii PROFI ROM FOOD S.R.L., împuterniciţii, succesorii legali şi mandatarii salariaţilor Organizatorului, angajaţii firmelor de pază, curăţenie care activează în cadrul magazinelor Profi, ai agenţiilor şi firmelor implicate în organizarea şi desfaşurarea Campaniei, promoterii şi merchandiserii, doar in ceea ce priveste cumpărăturile proprii.
3.3. Participarea la această Campanie implică cunoașterea şi acceptarea integrală, expresă şi neechivocă a prezentului Regulament.
3.4. În sensul celor de mai sus, ținând cont de comunicarea perioadei Campaniei, prin prezentul Regulament cât și a materialelor promoționale utilizate în promovarea acestei Campanii, se consideră că orice consumator mediu, informat și interesat, a luat la cunoștință în mod rezonabil despre încheierea Campaniei, în cazul epuizării stocului de articole, iar orice decizie de a achiziționa produsele din magazinele Profi este consecința propriei sale analize.
3.5. Pentru claritate, in cazul in care clientul (Consumatorul) magazinului participant nu recicleaza 4 Recipiente fie prin sistemul de colectare automata RVM fie manual, in locul special amenajat pentru predarea Recipientelor si nu intra in posesia Voucherului de reducere eliberat de catre acesta, nu va putea beneficia de acesta campanie.
3.6. Prezentul regulament nu se adresează clienților persoane juridice. Prezentul regulament nu se aplică altor categorii de produse, aflate în alte promoții iar reducerile comerciale nu se cumulează.
SECŢIUNEA 4. MECANISMUL CAMPANIEI
4.1. Campania publicitară “ Punem suflet in mediu si reciclam impreuna!” este organizată şi se desfăşoară în perioada indicată la secţiunea 2.
4.2. Produsele participante sunt disponibile în limita stocului disponibil existent în fiecare din magazinele participante. Organizatorul îşi rezervă dreptul de modifica lista produselor participante, din Anexa 1 oricand pe parcursul desfasurarii campaniei dar nu înainte de a modifica prezentul Regulament Oficial şi de a aduce la cunoștința publicului această împrejurare, pe site-ul xxxx://xxx.xxxxx.xx şi/sau în magazinele participante.
4.3. Reducerea aplicată produselor participante nu se cumuleaza cu alte promoții pentru aceleași produse. Pentru claritate Voucherul nu se cumuleaza cu alte reduceri sau promotii.
4.4. În cadrul acestei Campanii, Organizatorul va oferi pentru produsele participante in campanie o reducere comercială în cuantum de 20% sub forma unui Voucher care se poate utiliza doar in magazinul emitent, la achizitionarea unui singur produs (1 bucata) din cele 8 enumerate in Anexa 1. Reducerea comercială este în cuantum de 20% și se aplică la prețul produsului participant din magazinul participant pentru o singura data, pentru acelasi produs, pe acelasi bon fiscal, in limita stocului disponibil de produse.
4.5. În vederea participării la Campanie, Consumatorii trebuie:
(i) să aibă vârsta peste 18 ani;
(ii) sa returneze in magazinele participante enumerate in Anexa 2, in locul special amenajat, fie manual fie prin intermediul sistemului de colectare automata RVM, un numar minim de 4 Recipiente adica ambalaj primar nereutilizabil din sticlă, plastic sau metal, cu volume de pana la 3 l inclusiv, utilizat pentru bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase; Voucherul este emis atunci cand se recicleaza minim 4 Recipiente.
(iii) să achiziționeze orice produs dintre cele enumerate in Anexa 2 numai din magazinul in care a returnat recipientul si care a emis Voucherul;
(iv) sa prezinte Voucherul primit la returnarea recipientelor la casa de marcat din magazinul in care a predat recipientul si din care achizitioneaza unul (1 bucata) din produsele participante.
(iv) sa fie eliberat in perioada in care se desfasoara Campania, conform Sectiunii 2.
(v) Voucherul nu este reutilizabil si nu se pot folosi mai multe vouchere pentru achizitia unui singur produs din promotie.
4.8.1. Pentru colectarea Recipientelor manual, in locul special amenajat pentru predarea Recipientelor:
3. Recipientele trebuie sa fie curate, fara continut, iar codul de bare vizibil si complet;
4. Se vor returna doar recipientele bauturilor cumparate din Romania;
5. Consumatorul va solicita personalului din magazinul participant sa scaneze recipientele
6. Recipientele se vor introduce in pubelele din spatiul special amenajatc. Voucherul se elibereaza numai pentru reciclarea unui numar minim de 4 Recipiente.
7. Consumatorul alege produsul dorit (o bucata) dintre cele participante la campanie si semnalizate la raft;
8. Consumatorul merge cu voucherul si produsul (o bucata) ales la casa de marcat unde se aplica discountul.
4.8.2. Pentru colectarea Recipientelor prin intermediul sistemului de colectare automata RMV, in locul special amenajat pentru predarea Recipientelor:
1. Nu se colecteaza recipiente care au continut anterior reciclarii: produse toxice, produse inflamabile, produse lactate, otet, ulei;
2. Consumatorul vine personal in magazinul participant cu minim 4 Recipiente ( de exemplu Pet max. 3L, Sticla max.2L, Doza max. 1L);
3. Recipientele trebuie sa fie curate, fara continut, iar codul de bare vizibil si complet;
4. Se vor returna doar recipientele bauturilor cumparate din Romania;
5. Consumatorul va Introduce recipientele in automat;
6. Consumatorul va introduce recipientele pe rand si va asteptati ca cel anterior sa fie acceptat de catre aparat;
7. Pentru un numar mai mic de 4 recipiente introduse, automatul nu elibereaza voucher cu discount. Voucherul se elibereaza numai pentru reciclarea unui numar minim de 4 Recipiente.
8. Consumatorul alege produsul dorit (o bucata) dintre cele participante la campanie si semnalizate la raft
9. Consumatorul merge cu voucherul si produsul ales (o bucata) la casa de marcat unde se aplica discountul.
4.9. Utilizarea sistemului de colectare automata RVM sau a sistemului de colectare manuala a Recipientelor dupa incetarea acestei Campanii si achizitia ulterioara de produse din magazinele participante de catre orice Consumator nu da dreptul acestora de a beneficia de reducere la produsele participante sau la orice alte produse comercializate de catre Organizator.
SECŢIUNEA 5. ALTERNATIVE
5.1. Participantul nu poate opta pentru primirea contravalorii reducerii (discountului) în bani sau în alte produse şi nici nu poate solicita modificarea caracteristicilor/specificațiilor/valorii acesteia.
5.2. Campania este destinată doar cumpărătorilor persoane fizice. Profi Rom Food SRL. își rezervă dreptul de a refuza oferirea spre vanzare a produselor participante oricărui client cu privire la care există indicii sau suspiciuni că ar efectua achizițiile în legătură cu activitatea comercială a acestuia sau care nu indeplineste criteriul minim al varstei de 18 ani impliniti la data achizitiei.
5.3. Răspunderea Organizatorului cu privire la premiul conferit, executarea serviciilor sau conduita beneficiarilor premiului, este exclusă cu excepția cazului în care fapta ilicită se datorează culpei exclusive și dovedite a Organizatorului.
SECŢIUNEA 6. ÎNCETAREA ŞI ÎNTRERUPEREA CAMPANIEI ÎNAINTE DE TERMEN
6.1. Campania va putea înceta sau poate fi întreruptă doar în caz de forță majoră sau printr-o decizie a Organizatorului, decizie ce va fi anunțată public pe site-ul xxxx://xxx.xxxxx.xx şi/sau în magazinele participante și care va respecta prevederile legale. Prin aducerea la cunoștința publicului a unei astfel de decizii, campania va înceta/se va întrerupe de drept şi nicio parte interesată nu va putea avea temei pentru a pretinde continuarea acesteia sau orice fel de despăgubiri. Încetarea campaniei cu privire la un anumit produs participant este considerată epuizarea stocului în magazinul participant.
6.2. Încetarea sau întreruperea Campaniei din motivele indicate mai sus determină încetarea obligaţiilor născute în sarcina Organizatorului în raporturile cu participanţii. Pentru evitarea oricărui dubiu, nimic din derularea Campaniei nu conduce la nașterea de obligații în sarcina Organizatorului față de participanți, in contextul incetarii Campaniei. Încetarea sau întreruperea Campaniei din motivele indicate mai sus determină încetarea obligaţiilor născute în sarcina Organizatorului în raporturile cu participanţii.
6.3. Organizatorul este îndreptăţit să ia toate măsurile necesare în caz de tentativă de fraudare a campaniei, abuz sau orice alte tentative care ar putea afecta imaginea sau costurile pe care le implică organizarea şi desfăşurarea campaniei, inclusiv de a modifica procedura de desfăşurare a Campaniei.
SECŢIUNEA 7. LITIGII
7.1. Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la prezenta Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă sau, în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti române competente de la sediul Organizatorului.
SECŢIUNEA 8. PROTECŢIA DATELOR PERSONALE
Informații generale
prelucrează date personale. Protecția corespunzătoare a datelor cu caracter personal este un obiectiv important al PROFI ROM FOOD S.R.L. de aceea, detalii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal se regasesc pe site-ul Profi la adresa: xxx.xxxxx.xx/xxxxxxxx_xx_xxxxxxxxxxxxxxxxx-xxxx/.
SECŢIUNEA 9. DISPOZIŢII FINALE
9.1. Regulamentul Oficial este disponibil gratuit pentru toți participanţii la sediul Organizatorului
şi la următoarea adresă de Internet: xxx.xxxxx.xx,
9.2. Prin participarea la această Campanie, participanţii sunt de acord să respecte şi să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor şi condiţiilor prezentului Regulament Oficial. Orice sesizare privitoare la cele înscrise în prezentul Regulament poate fi făcută prin apelarea serviciului de relații clienți la numărul de telefon 0000 000 000, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.
9.3. În cazul în care o anumită prevedere a prezentului Regulament este declarată nulă, celelalte dispoziţii rămân valabile/valide în măsura în care pot produce efecte juridice chiar în absenţa prevederilor declarate nule. În măsura posibilului, condiţiile anulate se înlocuiesc cu o altă reglementare rezonabilă validă juridic, care să corespundă cât mai mult scopului prevederilor lipsite de validitate.
9.4. În cazul unei încălcări a prevederilor prezentului Regulament, Organizatorul îşi rezervă dreptul de a exclude orice participant. Se exclud şi persoanele care se servesc de mijloace auxiliare nepermise sau care obţin altfel avantaje prin manipulare.
9.5. Organizatorul nu îşi asumă răspunderea pentru eventualele dispute legate de dreptul de proprietate asupra bonurilor fiscale.
9.6. Prezentul Regulament oficial al campaniei publicitare “ Punem suflet in mediu si reciclam impreuna!” s-a încheiat astăzi 6.12.2022, în două exemplare originale.
ORGANIZATOR, PROFI ROM FOOD S.R.L.
Prin mandatar
XXXXX XXXXXXXX-XXXXXXXX
ANEXA 1 la
REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI “ Punem suflet in mediu si reciclam impreuna!” – Produsele participante
Denumire produs | Cod gold | Cod ean |
GELO JELEURI CU SUC DE FRUCTE 200G | 17007 | 5201071390907 |
XXXXXXXXX BATOANE CIOCOLATA SCHOKO-BANANEN 200G | 40299 | 9001395807015 |
XXXXX XXXXXXX GUMATE MULTICOLORE 80G | 78371 | 8594044245975 |
DELIKAT LEGUME 200G | 49525 | 8712100799921 |
DELIKAT GAINA 200G | 49526 | 8712100799945 |
MAGGI SECRETUL GUSTULUI LEGUME 200G | 11333 | 8585002460028 |
ADOR DEMIDULCE FRIZZANTE 750ML | 33025 | 5942006100740 |
ADOR DEMISEC FRIZZANTE 0.75L | 33024 | 5942006100733 |
ANEXA 2 la REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI “ Punem suflet in mediu si reciclam impreuna!”
-Magazine participante
Store ID | Oras | Adresa Completa | FORMAT |
0000 | Xxxx | Xxxxxx Xxxxxxxx, nr.70, demisol 2 | CITY A Monaco |
1001 | Bucuresti | Bd. Ghencea,Nr.38,Bloc C63,Sect.6 | SUPER A |
2232 | Bucuresti | Str/Pta Covasna Nr 3,Sector 4 | SUPER A |
2003 | Timisoara | Calea Sagului Nr. 23 | SUPER A Monaco |
1004 | Bucuresti | Prel. Ghencea,Nr.32,Sect.6 | SUPER A Monaco |
1008 | Bucuresti | Sos.Pantelimon 92 | SUPER A |
2002 | Timisoara | Str. Aries Nr. 9, Timisoara,Timis | SUPER A Monaco |
0000 | Xxxxxxxxx | xxx. Xxxxxx Xxxxx, nr. 2 | SUPER A |
Act adițional nr. 1 din data de 08.12.2022
la Regulamentul oficial al CAMPANIEI “ Punem suflet în mediu și reciclăm împreună!”
Subscrisa, PROFI ROM FOOD S.R.L., o societate din România, cu sediul în Timişoara, Calea Sever Bocu, Nr. 31, judeţ Timiş, înregistrată la ORC Timiş cu nr. J35/239/1999, cod de înregistrare fiscală RO 11607939, reprezentată prin mandatar XXXXX XXXXXXXX-XXXXXXXX conform Procurii Speciale autentificată sub nr. 1997/25.11.2020 de Xxxxxxx Xxxxxxxx, notar public în cadrul Societății Profesionale Notariale „LUMINIȚA GREU – XXXXXXX XXXXXXXX” (denumită în cele ce urmează "Organizatorul"), în calitate de ORGANIZATOR al Campaniei “ Punem suflet în mediu și reciclăm împreună!”, denumit în continuare ”Regulament”, prin prezentul act adițional, modifică Regulamentul după cum urmează:
Art. 1. Începând cu data de 08.12.2022, se modifică Anexa 1 la Regulament, Produsele participante la Campanie, după cum urmează:
Denumire produs | Cod gold | Cod ean |
GELO JELEURI CU SUC DE FRUCTE 200G | 17007 | 5201071390907 |
XXXXXXXXX BATOANE CIOCOLATA SCHOKO- BANANEN 200G | 40299 | 9001395807015 |
XXXXX XXXXXXX GUMATE MULTICOLORE 80G | 78371 | 8594044245975 |
MAGGI CONDIMENT GAINA PLIC 200G | 1996 | 8585002460493 |
MAGGI SECRETUL GUSTULUI LEGUME 200G | 11333 | 8585002460028 |
ADOR DEMIDULCE FRIZZANTE 750ML | 33025 | 5942006100740 |
ADOR DEMISEC FRIZZANTE 0.75L | 33024 | 5942006100733 |
ART. 2. Începand cu data de 08.12.2022, produsele participante în campanie vor fi semnalizate la
raft printr-o etichetă având imaginea prezentata mai jos (fig. 1).
Fig. 1
Art. 3. Orice referire în cuprinsul Regulamentului la produsele participante se va modifica in
consecinta.
ORGANIZATOR, PROFI ROM FOOD S.R.L.
Prin mandatar