CONTRACT-CADRU
Anexa 2 la Documentația privind desfășurarea procesului de rezervare de capacitate incrementală în punctul preconizat de intrare în SNT din Marea Neagră – PM Vadu – Etapa
Angajantă
CONTRACT-CADRU
de transport al gazelor naturale încheiat în urma procedurii privind rezervarea de capacitate incrementală în Sistemul național de transport al gazelor naturale
Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A., cu sediul în Mediaş, piaţa Xxxxxxxxxx X. Xxxxx xx. 0, xxxxxxx Xxxxx, xxx. 0000-000000, 0000-000000, e-mail xxxxxxx@xxxxxxxx.xx, număr de ordine J32/301/2000, cod de înregistrare fiscală RO13068733, cont virament IBAN RO 09 RNCB 0231 0195 2531 0001, deschis la B.C.R. Mediaş, în calitate de prestator al serviciului de transport, denumită în continuare operatorul de transport şi de sistem sau OTS, pe de o parte,
și
Utilizatorul reţelei, denumit în continuare UR, [Se completează cu datele de identificare ale UR.],
în calitate de beneficiar al serviciului de transport, pe de altă parte, denumite individual partea şi împreună părţile, au convenit încheierea prezentului contract de transport al gazelor naturale, în urma derulării procesului de capacitate incrementală având ca obiect alocarea de capacitate incrementală în punctul de [Se
completează, după caz, cu „intrare în“ sau cu „ieşire din“.] Sistemul naţional de transport al gazelor naturale din România (SNT) [Se completează cu denumirea punctului.].
CAP. I
Terminologie; legislație și alte documente aplicabile
Art. 1.
(1) În sensul prezentului contract de transport al gazelor naturale, denumit în continuare contract, următorii ter- meni se definesc după cum urmează:
- data confirmării - data de [Se completează cu data confirmării prevăzută în documentaţia aferentă
procesului de capacitate incrementală.], până la care UR are dreptul de a rezilia unilateral contractul, în conformi- tate cu art. 8 lit. e);
– data de începere - data de [Se completează cu data de începere prevăzută în documentaţia afe-
rentă procesului de capacitate incrementală.], de la care OTS va asigura toate condiţiile de utilizare efectivă a capacităţii incrementale alocate UR.
(2) Termenii utilizaţi în contract sunt definiţi în Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu mo- dificările şi completările ulterioare, precum şi în Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor na- turale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Codul reţelei.
(3) Prevederile prezentului contract sunt completate cu dispoziţiile din Codul civil, din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, din reglementările Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), inclusiv cu prevederile din Codul reţelei.
CAP. II.
Obiectul contractului
Art. 2
(1) Obiectul prezentului contract îl constituie rezervarea de capacitate de transport şi prestarea serviciilor ferme de transport al gazelor naturale în punctul de [Se completează, după caz, cu „intrare în“ sau cu „ieşire din“.]
SNT …………. [Se completează cu denumirea punctului.] începând cu data de [Se completea-ză cu
data de începere prevăzută în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală.].
(2) În situaţia în care punctul menţionat la alin. (1) este un punct de ieşire din SNT, obiectul contractului prevăzut la alin. (1) se completează cu ansamblul de activităţi şi operaţiuni desfăşurate de OTS pentru sau în legătură cu
transportul prin SNT al cantităţilor de gaze naturale, exprimate în unităţi de energie, până la respectivul punct de ieşire din SNT.
(3) Capacitatea de transport rezervată are următoarele caracteristici:
- datele de identificare ale punctului (longitudine/latitudine):
– localitatea/unitatea administrativă:
– tipul de punct [intrare/ieşire]:
– capacitatea de transport rezervată, exprimată în MWh/zi: [Se completează cu capacitatea de transport re-
zervată în fiecare an al perioadei prevăzute la art. 3 din contract.].
(4) În cazul în care, în conformitate cu procedura specifică de desfăşurare a procesului de capacitate incrementa- lă, OTS oferă UR capacitate incrementală adiţională, iar UR acceptă, atunci capacitatea de transport rezervată prevăzută la art. 2 alin. (3) va fi modificată în mod corespunzător prin încheierea unui act adiţional la prezentul contract.
CAP. III
Durata contractului
Art. 3
Prezentul contract se încheie pentru perioada cuprinsă între [Se completează cu data de începere.] şi
.................... [Se completează cu ultima zi a ultimului an gazier pentru care capacitatea incrementală a fost aloca- tă UR, dar nu mai mult de 40 de ani.] şi produce efecte de la data semnării lui de către ambele părţi.
CAP. IV
Măsurarea gazelor naturale la punctele de intrare/ieșire în/din SNT
Art. 4
(1) Măsurarea cantităţilor de gaze naturale şi determinarea cantităţilor de energie intrate în/ieşite din SNT se fac în conformitate cu reglementările în vigoare.
(2) Gazele naturale vehiculate în temeiul prezentului contract trebuie să respecte condiţiile minime de calitate prevăzute în reglementările în vigoare.
CAP. V
Tarife aplicabile. Modalități și condiții de facturare și plată
Art. 5
(1) UR va plăti OTS contravaloarea capacităţii de transport rezervate, stabilită în baza tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la data prestării serviciului de transport. În situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2), UR va plăti su- plimentar OTS, după caz, tariful volumetric aplicabil la data prestării serviciului de transport pentru cantitatea de gaze naturale transportată, aşa cum a fost aceasta stabilită în baza alocărilor finale.
(2) După caz, UR va plăti suplimentar OTS şi alte tarife prevăzute de Codul reţelei. Plata contravalorii facturilor emise în cursul executării prezentului contract se realizează în termen de 15 zile calendaristice de la data comu- nicării facturii. În cazul în care data scadenţei este zi nelucrătoare, termenul se socoteşte împlinit în următoarea zi lucrătoare.
(3) Facturarea contravalorii serviciilor ferme de transport al gazelor naturale prestate se realizează în lei, în baza capacităţii de transport rezervate, a numărului de zile din perioada de facturare şi a cantităţilor de gaze naturale stabilite în baza alocărilor finale, în conformitate cu prevederile Codului reţelei.
(4) Modalitatea de plată, precum şi desemnarea băncilor agreate pentru derularea operaţiunilor bancare se stabi- lesc de comun acord, cu respectarea legislaţiei în vigoare.
(5) Orice sumă care se plăteşte în temeiul prezentului contract se consideră încasată în momentul în care contul creditorului plăţii este creditat cu suma corespunzătoare.
CAP. VI
Drepturile și obligațiile OTS
Art. 6
OTS are următoarele drepturi:
a) să încaseze contravaloarea serviciilor prestate şi a majorărilor de întârziere;
b) să execute garanţia/garanţiile financiară/e depusă/e de UR conform cap. VIII „Garanţii“ din prezentul contract în caz de neplată la scadenţă a facturilor emise;
c) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor de transport cu un preaviz de 3 zile calendaristice, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor de plată la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract;
d) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederi- le cap. VIII „Garanţii“;
e) să limiteze sau să întrerupă prestarea serviciilor de transport, în cazul în care UR nu respectă prevederile Co- dului reţelei, cu notificarea UR cu cel puţin 3 zile calendaristice anterior limitării/întreruperii;
f) să refuze preluarea în SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile minime de calitate prevăzute în legis- laţia specifică;
g) să factureze, cu respectarea dispoziţiilor şi tarifelor prevăzute în Codul reţelei, contravaloarea dezechilibrelor cu titlul „Deficit“ înregistrate de către UR, inclusiv eventualele majorări de întârziere;
h) să factureze UR contravaloarea serviciilor de transport prestate în conformitate cu obiectul prezentului con-tract, cu respectarea tarifului de rezervare de capacitate aplicabil la momentul în care poate fi utilizată capacitatea rezervată şi, după caz, a tarifului volumetric aplicabil pentru perioada în care poate fi utilizată capacitatea rezerva- tă, pentru cantitatea de gaze naturale transportată, inclusiv eventualele majorări de întârziere;
i) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă neplanificate, cu notificarea UR în maximum 6 ore;
j) să limiteze sau, după caz, să întrerupă prestarea serviciilor ferme de transport în scopul realizării lucrărilor de mentenanţă planificate;
k) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în prezentul contract.
Art. 7
OTS are următoarele obligaţii:
a) să notifice UR, în termen de 10 zile calendaristice de la data încheierii ultimei etape prevăzute de procedura specifică de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală, cu privire la finalizarea acestui proces cu sau fără succes;
b) să asigure toate condiţiile de utilizare efectivă a capacităţii incrementale rezervate de către UR începând cu data de începere şi să asigure prestarea serviciilor de transport conform prezentului contract în perioada prevăzu-tă la art. 3, în situaţia în care a fost întrunit pragul minim de capacitate prevăzut în documentaţia ce a stat la baza alocării de capacitate incrementală, după parcurgerea ultimei etape prevăzute de procedura specifică de des-făşurare a procesului de capacitate incrementală;
c) să anunţe UR în legătură cu eventualele limitări sau, după caz, întreruperi în prestarea serviciilor de transport în caz de neîndeplinire a obligaţiilor de plată;
d) să reia prestarea serviciilor de transport în termen de 24 de ore de la data îndeplinirii obligaţiilor de plată ale UR;
e) să permită accesul UR la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii, în situaţia în care acesta contestă factura emisă;
f) să preia, să transporte şi să predea UR cantităţile confirmate, exprimate în unităţi de energie, în conformitate cu prevederile Codului reţelei şi cu respectarea condiţiilor de calitate prevăzute în prezentul contract, în perioada precizată la art. 3;
g) să răspundă şi să soluţioneze sesizările UR referitoare la prestarea serviciilor de transport, în condiţiile prevă- zute de legislaţia în vigoare;
h) să plătească integral şi la termen facturile emise de UR, reprezentând contravaloarea dezechilibrelor cu titlul
„Excedent“ înregistrate de UR;
i) să plătească UR tariful pentru neasigurarea capacităţii de transport ferme rezervate, în perioada prevăzută la art. 3, în conformitate cu prevederile Codului reţelei şi ale prezentului contract;
j) să iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării circumstanţelor, în conformi- tate cu art. 20 alin. (2);
k) să informeze, în scris, trimestrial, UR cu privire la stadiul tuturor activităţilor şi lucrărilor specifice proiectului de capacitate incrementală aferent punctului de intrare/ieşire în/din SNT prevăzut la art. 2 alin. (1);
l) să informeze UR cu privire la orice întârziere a implementării proiectului de capacitate incrementală aferent punctului de intrare/ieşire în/din SNT prevăzut la art. 2 alin. (1) care ar conduce la decalarea datei de începere prevăzute la art. 3 şi să notifice UR cu privire la noua dată de începere (data de începere amânată), în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data la care OTS a luat cunoştinţă de respectiva întârziere;
m) să îndeplinească toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în pre- zentul contract.
CAP. VII
Drepturile și obligațiile UR
Art. 8
UR are următoarele drepturi:
a) în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (2), să refuze preluarea la punctul de ieşire din SNT a gazelor naturale care nu respectă condiţiile de calitate prevăzute în legislaţia specifică;
b) să conteste facturile emise de OTS şi să solicite acestuia accesul la datele/documentele care au stat la baza emiterii facturii;
c) să factureze, cu respectarea dispoziţiilor şi tarifelor prevăzute în Codul reţelei, contravaloarea dezechilibrelor cu titlul „Excedent“ înregistrate, inclusiv eventualele majorări de întârziere;
d) să solicite OTS să modifice prezentul contract în condiţiile prevăzute la art. 20 alin. (2);
e) să înceteze unilateral contractul, în orice moment înainte de data confirmării, cu respectarea obligaţiei prevăzu- te la art. 9 lit. b), după caz;
f) să informeze OTS cu privire la încetarea contractului, cu efect imediat, fără alte obligaţii şi fără intervenţia in- stanţelor de judecată sau alte formalităţi, în cazul în care data de începere prevăzută la art. 3 este decalată cu 12 luni sau mai mult, prin transmiterea unei notificări scrise către OTS într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data ultimei notificări transmise de către OTS în conformitate cu prevederile art. 7 lit. l), sau, dacă nicio notifica- re nu este transmisă, într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data la care UR a luat cunoştinţă de faptul că întârzierea este de 12 luni sau mai mult;
g) să notifice OTS prelungirea perioadei contractuale în mod corespunzător, în cazul în care data de începere prevăzută la art. 3 este decalată cu mai puţin de 12 luni în total sau în cazul în care UR nu şi-a exercitat dreptul prevăzut la lit. f), prin transmiterea unei notificări scrise către OTS într-un termen de 90 de zile calendaristice de la data ultimei notificări transmise de către OTS în conformitate cu prevederile art. 7 lit. l);
h) să perceapă penalităţi de întârziere în conformitate cu prevederile art. 16;
i) toate celelalte drepturi, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în prezentul contract.
Art. 9
UR are următoarele obligaţii:
a) să plătească integral şi la termen facturile emise de OTS în concordanţă cu prevederile prezentului contract;
b) să plătească OTS, în situaţia în care, ca efect al exercitării de către UR a dreptului prevăzut la art. 8 lit. e), pro- cesul de capacitate incrementală se finalizează fără succes, o despăgubire a cărei contravaloare maximă este stabilită în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală şi care poate fi redusă în conformitate cu prevederile procedurii specifice de desfăşurare a procesului de capacitate incrementală;
c) să accepte limitarea/întreruperea serviciului de transport în condiţiile prevăzute de prezentul contract;
d) să constituie întocmai garanţiile prevăzute la capitolul VIII „Garanţii“;
e) toate celelalte obligaţii, astfel cum acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare sau în prezentul contract.
CAP. VIII
Garanții
Art. 10
UR are obligaţia de a constitui în favoarea OTS:
a) o garanţie financiară aferentă obligaţiei UR prevăzute la art. 9 lit. b);
b) o garanţie financiară pentru prestarea serviciilor de transport.
Art. 11
(1) UR poate fi exceptat de la obligaţia de a constitui garanţia financiară prevăzută la art. 10 lit. b) dacă:
a) UR face dovada că are un rating de creditare, emis de una dintre agenţiile de rating agreate de OTS, cel puţin la acelaşi nivel cu cel acordat OTS, valabil pe perioada derulării prezentului contract; sau
b) plăteşte în avans contravaloarea serviciilor de transport.
(2) în situaţia în care, pe durata prezentului contract, nivelul de rating acordat UR se modifică în sensul scăderii sub nivelul de rating al OTS, precum şi în situaţia în care se schimbă agenţia emitentă a ratingului în raport cu prevederile alin. (1) lit. a), UR este obligat să notifice acest lucru OTS, în termen de 3 zile calendaristice de la producerea modificării/schimbării.
Art. 12
(1) Garanţiile financiare prevăzute la art. 10 sunt prezentate de către UR sub formă de:
a) scrisoare de garanţie bancară în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emite- rii garanţiei; şi/sau
b) cont garantat (depozit colateral) în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emi- terii garanţiei; şi/sau
c) cont escrow în lei sau echivalentul în euro la cursul Băncii Centrale Europene din ziua emiterii garanţiei.
(2) OTS acceptă scrisoarea de garanţie bancară eliberată de către o bancă care are rating emis de una dintre agenţiile de rating agreate de OTS, cel puţin la nivel de „investment grade“. Echivalenţa dintre nivelurile de rating acordate de agenţii este publicată pe pagina de internet a OTS.
(3) Nivelul garanţiei financiare prevăzută la art. 10 lit. a) este de [Se completează cu suma maximă
stabilită în documentaţia aferentă procesului de capacitate incrementală.].
(4) Garanţia financiară prevăzută la art. 10 lit. a) se constituie în termen de 30 de zile calendaristice de la data semnării prezentului contract şi îşi încetează valabilitatea în cea de-a 20-a zi calendaristică ce urmează datei confirmării, numai în cazul în care UR nu a depus garanția necesară pentru participarea la etapa angajantă a procesului de rezervare de capacitate incrementală.
(5) Garanţia financiară prevăzută la art. 10 lit. a) poate fi executată de către OTS până la concurenţa sumei de- terminate în conformitate cu prevederile procedurii specifice de desfăşurare a procesului de capacitate incremen- tală. Partea neexecutată a garanţiei se va restitui de către OTS în termen de 15 zile calendaristice de la data con- firmării.
(6) Nivelul garanţiei financiare prevăzute la art. 10 lit. b) va fi egal cu de două ori valoarea medie estimată a factu- rii lunare pentru serviciile de transport.
(7) În cazul în care nivelul garanţiei financiare prevăzute la art. 10 lit. b):
a) scade sub nivelul prevăzut la alin. (6), UR este obligat să suplimenteze nivelul garanţiei financiare în mod co- respunzător;
b) se situează peste nivelul precizat la alin. (6), OTS este obligat să restituie UR diferenţa dintre nivelul efectiv al garanţiei şi cel prevăzut la alin. (6).
(8) Ajustarea nivelului garanţiei se face în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data la care s-a înregistrat diminuarea/majorarea faţă de nivelul stabilit conform alin. (6).
(9) Garanţia financiară constituită conform alin. (6) este valabilă începând cu ziua bancară precedentă datei de început a prestării serviciului de transport şi îşi încetează valabilitatea în a 60-a zi calendaristică de la încetarea contractului.
Art. 13
(1) În situaţia în care UR face dovada bonităţii conform art. 11 alin. (1) lit. a), OTS poate cere, în cazurile justifica- te menţionate la alin. (2), constituirea unei garanţii financiare în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (6).
(2) Pentru serviciile de transport este considerat caz justificat situaţia în care UR este în întârziere la plată pentru o sumă de cel puţin 10% din valoarea ultimei facturi sau din valoarea obligaţiilor de plată parţiale, după ce a fost primită de la OTS o notificare în acest sens.
Art. 14
(1) OTS poate executa garanţiile prevăzute în prezentul capitol dacă UR nu îşi îndeplineşte integral sau parţial obligaţiile contractuale sau le îndeplineşte cu întârziere.
(2) Cu cel puţin 5 zile calendaristice anterior executării oricărei garanţii, OTS are obligaţia de a notifica în scris UR, precizând obligaţiile care nu au fost respectate.
(3) În situaţia executării parţiale sau totale a garanţiei financiare prevăzute la art. 10 lit. b), UR are obligaţia de a reconstitui această garanţie în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (7) lit. a).
CAP. IX
Clauza de confidențialitate
Art. 15
(1) Părţile sunt obligate să păstreze confidenţialitatea datelor, documentelor şi a informaţiilor obţinute din derula- rea prezentului contract.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele date, documente şi informaţii care:
a) au fost cunoscute părţii contractante înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă parte contractantă; sau
b) au fost dezvăluite după ce a fost obţinut acordul scris al celeilalte părţi contractante pentru asemenea dezvălui- re;
c) fac obiectul unei obligaţii legale privind dezvăluirea; sau
d) sunt dezvăluite către un operator economic afiliat; în această situaţie partea care dezvăluie operatorului eco- nomic afiliat rămâne răspunzătoare pentru prejudiciile pe care le-ar putea suferi cealaltă parte ca urmare a divul- gării informaţiilor de către operatorul economic afiliat; operatorul economic afiliat beneficiază de toate excepţiile stabilite în acest articol.
(3) Prevederile prezentului articol produc efecte pentru o perioadă de 5 ani de la încetarea raporturilor contractua- le.
(4) Nerespectarea obligaţiilor care decurg din alin. (1)-(3) atrage răspunderea părţii culpabile, stabilită în conformi- tate cu prevederile legale.
CAP. X
Răspunderea contractuală
Art. 16
(1) Neîndeplinirea obligaţiei de plată a facturilor în termenul prevăzut la art. 5 alin. (2) atrage executarea garanţiei constituite în acest sens şi plata de majorări de întârziere, calculate asupra valorii neachitate, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenţei şi până la achitarea integrală.
(2) În cazul în care OTS nu respectă obligaţia prevăzută la art. 7 lit. b) de a asigura, la data de începere prevăzu- tă la art. 3, toate condiţiile de utilizare efectivă a capacităţii incrementale rezervate de către UR, acesta va plăti UR, lunar, o penalitate de întârziere. Această penalitate va fi egală cu tariful de rezervare de capacitate pentru servicii de transport ferme pe termen lung aplicabil în luna respectivă înmulţit cu capacitatea de transport rezerva-tă pe zi şi cu numărul de zile din acea lună în care capacitatea de transport rezervată nu a fost asigurată.
(3) OTS va fi scutit de plata penalităţilor pentru primele luni [Se completează cu numărul de luni.] de la data de
începere prevăzută la art. 3, dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
(i) OTS notifică UR cu privire la noua dată de începere (data de începere amânată), în conformitate cu pre-vederile art. 7 lit. l), cu cel puţin 12 luni înainte de data de începere prevăzută la art. 3; şi
(ii) capacitatea de transport rezervată devine efectiv şi integral disponibilă în termen de luni [Se comple-tează
cu numărul de luni.] de la data de începere prevăzută la art. 3.
(4) Dacă disponibilitatea capacităţii de transport rezervate este întârziată peste perioada de luni [Se comple-
tează cu numărul de luni prevăzut la alin. (3).], OTS va plăti retroactiv, în luna următoare acestei perioade, toate penalităţile lunare calculate în conformitate cu prevederile alin. (2).
(5) Numărul de luni prevăzut la alin. (3) poate fi cel mult egal cu numărul întreg rezultat prin aplicarea unui pro-cent de 10% la numărul de luni al perioadei cuprinse între data confirmării şi data de începere prevăzută la art. 3.
Art. 17
(1) Ca efect al neîndeplinirii, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale ale UR exigibile ulterior datei de începe- re, OTS are dreptul de a solicita, în raport cu prejudiciul înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de le- gislaţia în vigoare.
(2) Neîndeplinirea, în tot sau în parte, a obligaţiilor contractuale ale OTS exigibile ulterior datei de începere confe- ră dreptul UR de a solicita, în raport cu prejudiciul înregistrat, daune-interese, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
(3) Debitorul obligaţiei este de drept în întârziere prin simpla împlinire a termenelor stabilite pentru executarea obligaţiilor contractuale, cu excepţia cazurilor anume stipulate în prezentul contract.
CAP. XI
Forța majoră
Art. 18
(1) Forţa majoră este acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil care exonerează părţile de răspundere, în condiţiile art. 1.351 din Codul civil.
(2) Partea care invocă forţa majoră are obligaţia să o aducă la cunoştinţa celeilalte părţi, în scris, prin notificare în maximum 5 zile calendaristice de la apariţie, iar dovada forţei majore se va comunica în maximum 30 de zile ca- lendaristice de la apariţie.
(3) În situaţia în care forţa majoră nu încetează în termen de 12 luni de la data intervenirii cazului de forţă majoră, fiecare parte are dreptul să înceteze de plin drept prezentul contract, fără ca vreuna din ele să aibă dreptul de a pretinde daune-interese.
(4) Cazul fortuit nu înlătură răspunderea contractuală.
CAP XII
Încetarea contractului
Art. 19
(1) Prezentul contract încetează:
a) prin ajungerea la termen, conform prevederilor art. 3;
b) de plin drept, în baza notificării transmise de către OTS în conformitate cu prevederile art. 7 lit. a), în si-tuaţia în care procesul de capacitate incrementală nu s-a finalizat cu succes;
c) prin acordul părţilor;
d) prin denunţare unilaterală, în caz de faliment al partenerului contractual, în baza unei notificări prealabi-le;
e) prin denunţare unilaterală, în condiţiile art. 18;
f) prin denunţare unilaterală de către UR, în condiţiile art. 8 lit. e) şi f);
g) prin denunţare unilaterală de către UR, în situaţia în care OTS pierde dreptul de a desfăşura activitatea de operare a SNT;
h) prin reziliere unilaterală, în condiţiile art. 1.552 din Codul civil.
(2) Încetarea prezentului contract nu are niciun efect asupra obligaţiilor contractuale născute în mod valabil pe parcursul derulării prezentului contract, indiferent de momentul scadenţei acestora.
CAP. XIII
Notificări
Art. 20
(1) OTS şi UR sunt obligaţi ca pe parcursul derulării prezentului contract să îşi notifice reciproc, în scris, la sediul UR indicat de acesta, respectiv la adresa indicată pe pagina de internet a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale „Transgaz“ - S.A., orice modificare a circumstanţelor.
(2) În sensul prezentului contract, prin modificare de circumstanţe se înţelege intrarea în vigoare, modificarea sau abrogarea unui act normativ al cărui obiect de reglementare vizează, în tot sau în parte, termenii şi condiţiile spe- cifice aferente prezentului contract. Modificări legislative ulterioare semnării acestui contract nu vor putea condu- ce la modificarea prevederilor referitoare la obiectul şi durata acestuia.
(3) Termenul de notificare este de maximum 3 zile calendaristice de la data producerii modificării de circumstanţe, dacă prin prezentul contract nu se prevede alt termen.
(4) Notificările între OTS şi UR se pot face şi prin fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comuni- cării.
(5) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
CAP. XIV
Legea contractului și soluționarea litigiilor
Art. 21
(1) Prezentul contract este guvernat de legea română.
(2) OTS şi UR convin ca toate neînţelegerile privind valabilitatea, interpretarea, executarea şi încetarea prezentu- lui contract să fie soluţionate pe cale amiabilă. În cazul în care nu se reuşeşte soluţionarea pe cale amiabilă, litigii- le vor fi soluţionate de instanţele judecătoreşti competente de pe teritoriul României.
CAP. XV
Cesionarea contractului
Art. 22
(1) Niciuna dintre părţi nu va putea ceda unui terţ, în niciun mod, în tot sau în parte, drepturile şi/sau obligaţiile sale decurgând din prezentul contract decât cu acordul dat în mod expres, în scris, de către cealaltă parte, acord care nu poate fi refuzat nemotivat.
(2) Notificarea intenţiei de cesionare se înaintează celorlalte părţi cu minimum 30 de zile calendaristice înaintea datei de cesionare planificate.
(3) Părţile notificate au obligaţia de a răspunde motivat în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data înregistrării notificării.
(4) În situaţia în care partea notificată în condiţiile alin. (2) nu răspunde sau, după caz, răspunde nemotivat, in- tenţia de cesionare se consideră:
a) neacceptată, în situaţia cesionării prezentului contract, conform legislaţiei în vigoare;
b) acceptată, în situaţia cesiunilor de creanţă/de datorie.
(5) Cedarea către un operator economic afiliat a drepturilor şi/sau a obligaţiilor UR decurgând din prezentul con- tract fără acordul expres al OTS exprimat în scris este permisă numai dacă respectivul operator economic afiliat constituie în favoarea OTS, într-un termen de maximum 10 zile calendaristice de la data notificării cesionării, ga- ranţii financiare la nivelul celor constituite de către UR.
(6) În orice caz, OTS poate solicita cesionarea prezentului contract doar dacă cesionarul este sau devine operator licenţiat al SNT sau al unui sistem de transport gaze care include punctul de intrare/ieşire prevăzut la art. 2 alin. (1).
(7) În situaţia în care OTS pierde dreptul de a desfăşura activitatea de operare a SNT, acesta întreprinde toate demersurile în vederea cesionării prezentului contract către noul operator al SNT sau către operatorul acelui sis- tem de transport al gazelor naturale care include punctul de intrare/ieşire prevăzut la art. 2 alin. (1).
CAP. XVI
Clauze finale
Art. 23
Prezentul contract se încheie în limba română.