COMUNICAT DE PRESĂ
București, 20 aprilie 2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Transgaz și E.ON au încheiat un parteneriat de colaborare pentru consolidarea securității energetice a României în contextul tranziției către energia verde
Companiile Transgaz și E.ON România au semnat astăzi, 20 aprilie, la București, un „Memoran- dum de Înțelegere” prin care își propun să colaboreze pentru consolidarea securității energe- tice a României, prin alinierea și corelarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale în direcția prevederilor Pactului Verde European și a celorlalte prevederi legislative europene din domeniu.
Memorandumul prevede colaborarea punctuală pe mai multe coordonate și subliniază intere- sul companiilor pentru dezvoltarea de noi direcții de cooperare prin identificarea și implicarea în proiecte de interes comun, în scopul dezvoltării și transformării infrastructurii de transport și de distribuție a gazelor naturale pentru a deservi pe termen lung consumatorii cu energie fără emisii poluante.
„SNTGN Transgaz s-a aflat mereu în avangarda dezvoltării securității energetice a României. Am reușit acest lucru prin proiectele de interconectare, prin parteneriatele încheiate, prin dezvoltările SNT. Am fost din timp atenți la implicațiile pe care Pactul Verde European și noii combustibili le vor avea asupra sectorului energetic european. De aceea am și decis să încheiem acest partene- riat de colaborare cu E.ON, pentru că împreună putem genera simbioza care să consolideze se- curitatea energetică a României. Transgaz a dovedit că este capabil să implementeze proiecte de investiții complexe, de importanță majoră, în condiții de eficiență economică și siguranță opera- țională. Prin proiectele viitoare ne vom continua misiunea asumată cu aceeași responsabilitate pentru performanță, competitivitate și pentru dezvoltare sustenabilă a sectorului energetic româ- nesc”, a declarat Xxx Xxxxxxx, director general Transgaz.
„Dorim să aducem know-how-ul pe care grupul E.ON îl are la nivel european împreună cu cel al Transgaz pentru dezvoltarea tehnologiilor și a unei infrastructurii naționale reziliente, pregătită pentru provocările viitorului. Împreună cu infrastructura existentă de gaze naturale, tranziția la energia curată poate fi mult mai eficientă din punct de vedere al costurilor, iar beneficiile pentru consolidarea securității energetice pe termen lung sunt evidente”, a declarat Xxxxxx Xxxxxx, CEO E.ON România.
Definirea unui plan de acțiune comun în vederea consolidării și extinderii infrastructurii de gaze naturale în acord cu decizia strategică de a considera gazele naturale drept combustibil de tranziție și accelerarea cercetării rolului pe care infrastructura națională de gaze naturale îl de- ține în acomodarea gazelor verzi și, în special a hidrogenului, prin schimb de informații de interes, sunt două dintre obiectivele vizate prin document.
Alte direcții sunt elaborarea de propuneri comune către ANRE pentru emiterea de reglementări tehnice specifice în domeniul hidrogenului și a amestecurilor de gaze combustibile și stabilirea criteriilor pentru dezvoltarea infrastructurii dedicate hidrogenului pe teritoriul României, în sco- pul definirii viitoarelor coridoare de transport și distribuție.
Despre SNTGN Transgaz SA
SNTGN Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze na- turale şi asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscrimi- natoriu şi competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern şi internațional al ga- zelor naturale, dispecerizarea gazelor naturale, precum şi cercetarea şi proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislaţiei europene şi naţionale, a standardelor de calitate, performanţă, mediu şi dezvoltare durabilă.
Despre E.ON România
Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 18 ani. Companiile din cadrul grupului, Delgaz Grid, E.ON Energie România și E.ON Asist Complet desfășoară activităţi de distribuţie, de furnizare energie și soluţii energetice, respectiv tehnice pentru circa 3,4 milioane de clienţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit peste 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. To- todată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 3 miliarde de euro.