Contract de finantare
Contract de finantare
nr. 9110 / 38C din data de 10.05.2024
Art.1. Cadrul general
În temeiul prevederilor O.G. nr.82/2001, republicată, modificată și completată si ale H.G. nr.1470/2002, republicată, modificată și completată și ale Hotărârii Consiliului local Oituz nr. 44 din 29.04.2024, se încheie prezentul contract de finanțare între:
Art.2. Părțile contractante
COMUNA OITUZ, cu sediul în satul Oituz, str. Principală, nr.189, comuna Oituz, județul Bacău, telefon/fax 0234/337503, 0234/337010, email: xxxxxxxx@xxxxxxxxxxxxx.xx, Cod fiscal 4455234, cont Trezoreria Onești……………………………………., reprezentată prin Primar XXXXXXXX XXXXXXX, în calitate de finanțator
și
PAROHIA FERASTRAU, cu sediul în sat Ferestrău-Oituz, comuna Oituz, județ Bacău, tel.0752/591777, cod de identificare fiscală (C.I.F.) 38594946, cont…………………………………….., deschis la BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., reprezentată prin preot paroh Xxx Xxxxx, în calitate de beneficiar.
Art. 3. Obiectul contractului
Obiectul contractului îl constituie alocarea sumei de 77.262 lei, de către finanțator, pentru realizarea lucrărilor de întreținere/vopsire învelitoare biserică, din satul Ferestrău-Oituz, comuna Oituz, județul Bacău, cu hramul ”Nașterea Maicii Domnului”.
Art. 4. Durata contractului
Prezentul contract de finanțare se derulează pe parcursul anului 2024.
Art. 5. Modalități de plată
5.1. Plata sumei prevăzute la art.3 se va face prin transfer cu ordin de plată către beneficiar în termen de 30 zile de la primirea documentației justificative de către finanțator.
5.2. Toate documentele justificative, prezentate în copii xerox, vor fi certificate prin aplicarea ștampilei și a semnăturii beneficiarului.
Art. 6. - Drepturile părților
6.1. Finanțatorul:
6.1.1. Are dreptul să solicite beneficiarului rapoarte sau orice alte date privind modul de utilizare și justificare a fondurilor alocate.
6.1.2. Are dreptul de a fi prezent, prin reprezentanții săi la recepția la terminarea lucrărilor pentru care s-a acordat sprijinul financiar și de a verifica lucrările executate, la fiecare situație de plată. Verificarea lucrărilor parțiale se va face de o comisie numită de finanțator.
6.1.3. Are dreptul să modifice cuantumul sprijinului financiar alocat sau să rezilieze prezentul contract dacă beneficiarul comunică date, informații sau înscrisuri false sau eronate, precum și în
cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de către beneficiar.
6.1.4. Are dreptul de a nu mai aloca timp de cinci ani sprijin financiar în cazul în care beneficiarul nu justifică sumele alocate, iar timp de 3 ani în cazul în care acestea sunt justificate cu întârziere.
6.2. Beneficiarul:
6.2.1 Are dreptul să primească sumele reprezentând finanțarea alocată, numai în scopul prevăzut la art.3 în condițiile respectării legislației în vigoare precum și a celor prevăzute în prezentul contract.
Art. 7. - Obligațiile părților
7.1. Finanțatorul:
7.1.1. Se obligă să plătească în termenele stabilite fondurile alocate, după verificarea documentației justificative prezentate de finanțator.
7.2. Beneficiarul:
7.2.1. Se obligă să utilizeze finanțarea numai în scopul realizării lucrărilor prevăzute la art.3.
7.2.2 Se obligă să întocmească exact și corect toate documentele justificative privind utilizarea sumelor alocate, respectându-se în acest sens prevederile art.15 din HG nr.1470/12.12.2002, republicată, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.
7.2.3. Se obligă să accepte controlul și verificările finanțatorului în legătură cu modul de utilizare a fondurilor ce constituie sprijinul financiar primit.
Art. 8. – Modificarea contractului
8.1. Prezentul contract poate fi modificat cu acordul partilor prin act aditional.
8.2. Beneficiarul are obligația de a informa finanțatorul de îndată, cel mai târziu în termen de două zile lucrătoare de la producere, cu privire la orice eveniment sau împrejurare de natura a cauza o modificare a contractului.
Art.9. – Încetarea contractului
Contractul poate înceta:
- Prin executarea obligațiilor asumate de către părți;
- La împlinirea duratei pentru care a fost încheiat;
- Prin acordul de voință al părților;
- Prin denunțare unilaterală în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării transmise în acest sens.
- Prin reziliere de plin drept, fără intervenția instanței și fără îndeplinirea altor formalități, pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor asumate în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părții in culpă i s-a adus la cunostință ca nu si-a indeplinit obligatiile contractuale.
Art. 10. - Clauze speciale
10.1. Utilizarea alocațiilor bugetare in alte scopuri decât cele prevăzute în prezentul contract este interzisă si atrage rezilierea de plin drept a acestuia.
10.2. In cazul in care beneficiarului i s-a notificat rezilierea prezentului contract din vina sa, acesta este obligat ca in termen de 30 de zile de la data primirii notificarii sa restituie finantatorului toate sumele primite, la care se adauga dobanzi si penalitati de intarziere, conform legislatiei privind colectarea creantelor bugetare, care se fac venit la bugetul comunei Oituz.
Art. 11. - Forța majoră
11.1. Este exonerată de răspundere pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligațiilor ce-i revin partea care a fost împiedicată de intervenția unui caz de forță majoră.
11.2. Este forta majora evenimentul absolut imprevizibil, imposibil de impiedicat si independent de vointa partilor, care le opreste sa-si execute obligatiile ce le revin potrivit prezentului contract.
11.3. Interventia fortei majore trebuie comunicata de partea care o invoca, impreuna cu documentele justificative, in termen de cinci zile calendaristice de la data aparitiei acesteia.
Art.12.-Dispozitii finale
12.1.Comunicarile intre părti in legatură cu executarea prezentului contract vor fi făcute numai în scris.
12.2. Prezentul contract constituie titlu executoriu pentru satisfacerea creanțelor rezultate in urma rezilierii.
12.3. Eventualele litigii dintre părți urmează a fi soluționate pe cale amiabilă. In cazul nerezolvarii pe cale amiabila, litigiile urmeaza a fi solutionate de instantele competente.
12.4. Prezentul contract a fost incheiat in doua exemplare, azi 10.05.2024.