Termenii și Condiții Speciale privind Serviciul de Garantare a Încasării
Termenii și Condiții Speciale privind Serviciul de Garantare a Încasării
Vă rugăm să citiți acești termeni și condiții privind Garantarea Încasării. Utilizarea Serviciului de Garantare a Încasării este supusă Termenilor și Condițiilor Speciale (TCS) din prezentul și termenilor contractului încheiat între Prestatorul de Transport și 123cargo (xxxxx://xxx.000xxxxx.xx/xx-xx/xxxx/xxxxx).
Prin utilizarea oricărei părți a Serviciului de Garantare a Încasării, Prestatorul de Transport este de acord și acceptă toți termenii și condițiile din prezentul, cu excluderea oricăror condiții generale sau specifice comunicate de Prestatorul de Transport. Mai mult, obligațiile care îi revin Prestatorului de Transport în temeiul termenilor și condițiilor din prezentul se aplică Utilizatorilor pentru care Prestatorul de Transport solicită Utilizarea Serviciului de Garantare a Încasării. Prestatorul de Transport declară și garantează că Utilizatorii săi sunt de acord cu termenii și condițiile din prezentul și Prestatorul de Transport își asumă răspunderea completă în cazul nerespectării acestor termeni și condiții de către acești Utilizatori.
În cazul în care acceptați acești termeni și condiții în numele unei societăți, declarați și garantați că aveți autoritatea deplină de a angaja respectiva societate sau persoană la respectarea acestor termeni și condiții.
Termenii și Condițiile Generale se aplică și fac parte integrantă din Termenii și Condițiile Speciale din prezentul. În caz de conflict sau neconcordanță între Termenii
și Condițiile Speciale din prezentul și Termenii și Condițiile Generale, Termeni și Condiții Speciale din prezentul vor prevala.
Mai mult decât atât, Termenii și Condițiile Speciale din prezentul vor prevala față de orice prevedere neconcordantă sau care intra în conflict cu aceștia, astfel cum se menționează pe Platforma BursaTransport.
1. Definiții
Termenii de mai jos au următoarele semnificații, cu excepția cazului în care contextul solicită altfel, iar în cazul în care contextul solicită sau admite, singularul va include pluralul și invers.
„Alpega" înseamnă Dacodasoft S.R.L., o societate română, cu sediul social în Bd. Xxxxxxxxx I nr. 117, etaj 4 (IV), Ap. 3, Sector 2, București, și Afiliații acesteia.
„Platforma Alpega” înseamnă orice platformă de schimb de mărfuri online și servicii conexe, astfel cum sunt comercializate de Alpega (sub mărcile Teleroute, Wtransnet, BursaTransport, 123cargo sau orice altă marcă utilizată la momentul respectiv), pe care Prestatorul de Transport s-a înscris în baza Contractului.
„Informații Negative" înseamnă orice eveniment de care Prestatorul de Transport poate lua cunoștință, care poate poate determina deteriorarea situației financiare a Clientului.
„Afiliat" înseamnă orice societate, corporație sau altă entitate care controlează direct sau indirect, sau este controlată de sau se află în controlul comun cu Alpega sau cu Prestatorul de Transport.
„Client” reprezintă orice client de pe platforma Alpega care a contractat ca furnizarea de servicii de transport să fie efectuată de acesta din urmă.
„Prestator de Transport" înseamnă o persoana juridică care se înscrie la Serviciul de Garantare a Încasării. Prestatorul de Transport trebuie să fie înregistrat în mod valabil la Alpega pentru utilizarea Platformei BursaTransport.
„Datorie" înseamnă o sumă restantă necontestată în cadrul oricărei facturi de transport, care este plătită de către Client către Prestatorul de Transport în baza unui Contract de Transport valabil și care este garantată printr-o Garantare a Încasării, sub rezerva acestor termeni.
„Livrare” înseamnă livrarea serviciilor de transport în conformitate cu termenii Contractului de Transport.
„Data Livrării” înseamnă data îndeplinirii complete a serviciilor de transport în condițiile și în conformitate cu termenii Contractului de Transport.
„Dispută” înseamnă orice neînțelegere privind o Datorie și/sau valabilitatea drepturilor Prestatorului de Transport în legătură cu aceasta (inclusiv orice dispută privind compensarea sumelor ce pot fi datorate de Client).
„Scadenta” înseamna data la care Datoria este scadentă și trebuie achitată de Client în conformitate cu termenii Contractului de Transport.
„Suma garantata” reprezintă suma, astfel cum este definită de Partenerul de Asigurări, în legătură cu orice Client, care definește limita despăgubirii
„Insolvență” înseamnă insolvență în sensul legilor aplicabile. Aceasta include situația sau posibilitatea în care un prestator de transport nu poate să onoreze plata datoriilor; sau încheie sau își propune să încheie o înțelegere sau un aranjament cu creditorii săi sau cu orice clasă a acestora (cu excepția restructurării extităților solvente); sau dacă apar circumstanțe care permit unei instanțe competente sau a unui creditor să numească un administrator judiciar sau un administrator special.
„Partener de Asigurare” înseamnă partenerul Alpega, pe care Alpega l-a contractat în scopul furnizării serviciilor de Garantare a Încasării pentru prestatorii săi de transport, astfel cum poate fi ales de către Alpega la anumite intervale de timp (adică, inițial, COMPAGNIE FRANCAISE D’ASSURANCE POUR LE COMMERCE EXTERIEUR, SUCURSALA DIN BELGIA (COFACE Belgia), înregistrată în Belgia sub nr.0451 902 214, cu sediul declarat în Boulevard du Souverain nr. 100, B-1170 Bruxelles, Belgia);
„Cerere de Intervenție” înseamnă solicitarea înaintată de Prestatorul de Transport către Alpega pentru a beneficia de Garanția Încasării la care s-a înscris, sub rezerva formalităților și procedurii definite în acești termeni;
„Data Facturării” reprezintă data la care Prestatorul de Transport va factura onorariile datorate de Client cu privire la serviciile furnizate prin Contractul de Transport, în Perioada Maximă de Facturare.
„Perioada Maxima de Creditare” înseamnă 90 de zile începând de la Data Facturării.
„Perioada Maxima de Facturare” înseamnă 30 de zile începând de la Data Livrării.
„Datoria Netă” înseamnă soldului contului de pierderi, inclusiv:
Pe partea de debit:
suma necontestată (în EURO) a facturii garantate, declarată de Prestatorul de Transport în momentul înregistrării la Garantarea Încasării. Nu sunt incluse penalitățile de întărziere plății, TVA, prejudicii și daune-interese.
Pe partea de credit:
valoarea Recuperărilor primite până la data întocmirii contului de pierderi și valoarea totală a cheltuielilor care nu trebuiau plătite ca urmare a pierderii.
„Neplata” înseamnă neachitarea valorii Datoriei de către Client la termenul de plată și în condițiile prevăzute în Contractul de Transport.
„Cont Restant” înseamnă situația în care o Datorie nu a fost achitată la termenul de plată și în conformitate cu condițiile prevăzute în Contractul de Transport.
„Recuperare/Recuperări” înseamnă orice sumă primită de la (sau creditată de) Client și/sau o terță parte în legătură cu Datoria, indiferent dacă se efectuează înainte sau după ce a fost depusă Cererea de Intervenție, inclusiv:
- orice penalitate primită aderentă întârzierii plății (de către Prestatorul de Transport sau Alpega/Partenerul său de Xxxxxxxxx);
- suma rezultată din executarea oricărui drept de Xxxxxxxx (de către Prestatorul de Transport sau Alpega/Partenerul său de Asigurări),
- orice notă de credit emisă de Prestatorul de Transport,
- orice valoare care rezultă din exercitarea oricărui drept de compensare;
„Garanție” înseamnă orice ipotecă, taxă, garanție reală mobiliară sau orice altă sarcină care garantează orice obligație a Clientului prin Contractul de Transport.
„Contractul de Transport” înseamnă orice înțelegere sau acord, sub orice formă, care creează drepturi și obligații Clientului și Prestatorului de Transport cu privire la furnizarea de servicii de transport de către Prestatorul de Transport în schimbul plății unui preț de către Client.
„Perioada de Valabilitate” înseamnă perioada în care polița de asigurare încheiată de Alpega în scopul furnizării serviciilor de Garantare a Încasării rămâne în vigoare.
Orice termeni și expresii, astfel cum sunt definiți în Termenii și Condițiile Generale, vor avea aceeași înțeles ori de câte ori sunt folosiți în Termenii și Condițiile Speciale din prezentul. Termenii „include” și „inclusiv” sunt considerați ca fiind urmați de „fără limitare”.
2. Obiectul
Acești TCS reglementează furnizarea și utilizarea Garanției Încasării, la care orice Prestator de Transport se poate înscrie pentru a beneficia de serviciile de recuperare a datoriilor în legătură cu plata prețului datorat pentru serviciile de transport pe care Prestatorul de Transport le-a efectuat în baza unui Contract de Transport. Garantarea Încasării include o protecție de plată, care poate fi oferită de către Partenerul de Asigurare sub rezerva condițiilor convenite cu Alpega în cadrul unui contract de asigurare de credit perfectat în beneficiul Prestatorilor săi de Transport sau cu o instituție financiară care face obiectul condițiilor aferente garanției aplicabile.
3. Înregistrarea – procedura de activare a serviciilor de Garantare a Încasării
• Înregistrarea
Prestatorul de Transport se înregistrează pentru Garantarea Încasării printr-un proces online pus la dispoziție pe Platforma Alpega înainte de începerea încărcării mărfurilor care fac obiectul serviciilor de transport. În contextul acestui proces, Prestatorul de Transport va fi informat și i se va solicita acceptarea acestor TCS, precum și a oricăror termeni specifici suplimentari aplicabili (inclusiv prețurile aplicabile și orice termen specific al poliței de asigurare încheiate de Alpega, acolo unde este cazul). Un Prestator de Transport înscris va furniza toate informațiile solicitate în legătură cu factura în cauză (inclusiv prețul datorat pentru serviciile de transport, numele societății care furnizează serviciile de transport, Data Facturării și condițiile de plată după cum sunt acestea convenite). Prestatorul de Transport trebuie să se asigure că detaliile
Bursa STC EN adapted from ALPEGA
furnizorului serviciilor de transport și ale Clientului căruia acesta îi furnizează serviciile (inclusiv numele societății și codul său de TVA) sunt informațiile detaliate care trebuie să apară pe factura garantată (conform Contractului de Transport).
Înregistrarea va face obiectul ulterior depunerii de către Prestatorul de Transport a oricărei alte informații și oricăror altor documente specifice solicitate de către Alpega din când în când (inclusiv informații referitoare la Prestatorul de Transport și/sau factură).
Prestatorul de Transport este de acord cu faptul că
(a) este pe deplin respunzător pentru corectitudinea, conținutul și caracterul legal al informațiilor furnizate în cererea de Garantare a Încasării,
(b) informațiile trebuie să fie cât mai complete și precise cu putință și
(c) orice conținut, care încalcă orice prevedere a Contractului, a acestor TCS sau a oricărei legislații aplicabile poate fi respins la discreția exclusivă a Alpega. Prestatorul de Transport va notifica Alpega imediat ce intervine o modificare în informațiile astfel furnizate la momentul înregistrării pentru Garantarea Încasării (inclusiv orice informație privind natura sau obiectul activităților sale sau a statutului său juridic).
Garantarea Încasării nu va fi perfectată de către Prestatorul de Transport pentru:
a) orice sumă ce urmează a fi facturată în alte monede decât cele utilizate pe teritoriile din cadrul Uniunii Europeane (plus Elveția, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Ucraina);
b) orice Contract de Transport încheiat cu o Persoană Fizică sau cu un Afiliat;
c) orice Contract de Transport pentru care plata va fi primită: (i) înaintea livrării; (ii) prin intermediul unei scrisori de credit irevocabile, confirmată de o bancă înregistrată în țara Prestatorului de Transport.
• Aprobarea – Activarea Serviciului
Activarea Garantării Încasării face obiectul aprobării prealabile a Alpega, care se bazează pe
(i) Primirea documentelor și informațiilor solicitate și
(ii) verificările efectuate în legătură cu Clientul, cu asistența Partenerului său de Asigurare. Serviciul de Garantare a Încasării se activează la aprobarea Alpega, astfel cum este confirmată Prestatorului de Transport prin intermediul Platformei Alpega.
Alpega poate refuza orice solicitare de înregistrare, la discreția sa exclusivă.
Dacă orice document/informație trebuie să fie transmisă de către Prestatorul de Transport într-o perioadă specifică și/sau printr-o procedură specifică, stabilite de Alpega, orice inregistrare activată poate fi supusă anulării automate, în cazul în care documentul/informațiile nu au fost depuse conform metodelor solicitate.
Xxxxxx își rezervă dreptul de a examina orice înregistrare, în orice moment, pe baza valabilității sale juridice, a integralității acesteia și a caracterului concluziv al acesteia. Dacă Alpega stabilește, retrospectiv sau altfel, că înregistrarea nu este conformă, aceasta este îndreptățită să o refuze, să o modifice sau să o anuleze în orice moment.
• Livrarea – Facturarea serviciilor de transport
Prestatorul de Transport va factura prețul datorat de Client pentru serviciile prestate prin Contractul de Transport (inclusiv trimiterea facturii către Client), în Perioada Maximă de Facturare.
Livrările trebuie efectuate în termen de 10 zile de la data înregistrării pentru Garantarea Încasării.
• Notificarea plății în termen– notificarea de Recuperare
Prestatorul de Transport va notifica orice acțiune de Recuperare privind Datoria după primirea acesteia.
Prestatorul de Transport va închide orice înregistrare de Garantare a Încasării prin intermediul Platformei Alpega după primirea plății integrale de la Client referitoare la orice Datorie.
Xxxxxx își rezervă dreptul să solicite cheltuieli administrative în cazul în care Prestatorul de Transport nu va continua această formalitate.
• Cererea de Intervenție – notificarea de Cont Restant și/sau privind Informațiile Negative
Prestatorul de Transport va notifica Alpega privind orice Cont Restant în legătură cu orice Datorie prin intermediul Platformei Alpega și va înainta, în același timp, o Cerere de Intervenție.
Această notificare trebuie făcută în termen de 45 de zile de la Termenul de Plată și va fi valabilă doar dacă toate documentele și informațiile solicitate la momentul înregistrării cererii de garantare au fost depuse la Alpega. În cazul oricărei prelungiri a Termenului de Plată, în conformitate cu termenii din sectiunea 5 din prezentul de mai jos, această perioadă va fi prelungită cu 30 de zile de la Termenul de Plată agreat.
Prestatorul de Transport va notifica, de asemenea, Alpega:
a) imediat ce i se aduce la cunosțință orice Informație Negativă privind Clientul;
b) imediat ce ia la cunosțtință o situație de Insolvență cu care se confruntă Clientul
c) în privința oricărui Cont Restant care rămâne neachitat până la termenul limită de depunere a notificării privind Contul Restant;
d) imediat în legătură cu orice sumă/Recuperare pe care o poate primi Prestatorul de Transport după notificarea unui Cont Restant.
• Soluționarea unei Cereri de Intervenție
La depunerea unei Cereri de Intervenție, Alpega va gestiona cererea prin serviciile sale de Mediere a Datoriilor. Prestatorul de Transport va furniza Alpega, în termenul prevăzut de Alpega la anumite intervale de timp, toate informațiile și documentele care pot fi solicitate în scopul medierii în legătură cu Contul Restant (inclusiv toate documentele referitoare la Datorie, precum și orice garanție referitoare la aceasta și la insolvența Clientului, dacă este cazul). Cererea va fi respinsă dacă orice document sau informație nu au fost primite în timp util. În cazul în care se soluționează cazul și se obține plata (sau cel puțin 90% din aceasta) prin aceste servicii, Alpega va închide Cererea de Intervenție și orice onorariu aplicabil va fi datorat de către Client. În cazul în care medierea nu reușește, Xxxxxx va gestiona în continuare Cererea de Intervenție la solicitarea Prestatorului de Transport și cu asistența Partenerului său de Asigurare și va ține Prestatorul de Transport informat în conformitate cu prevederile prezentului document.
4. Acoperirea beneficiilor din asigurare
Garantarea Încasării va acoperi 90% din valoarea Datoriei Nete sau din Limita Garantată dacă Datoria Netă depășește Limita Garantată.
Cu condiția furnizării prealabile complete a serviciilor de transport în Perioada de Valabilitate și a expedierii facturii către Client în Perioada Maximă de Facturare, Garantarea Încasării acoperă Datoria în măsura prevăzută în prezentul. Aceasta produce efecte după executarea completă incontestabilă a serviciilor de transport aferente. Garantarea Încasării nu acoperă nicio pierdere:
a) pentru orice sumă mai mică de 250 €;
b) care depășește Limita Garantată astfel cum este atribuită Clientului în cauză;
c) în cazul în care prestatorul de Transport nu a respectat oricare dintre termenii aplicabili Garantării Încasării;
d) în legătură cu Livrările efectuate în afara graficului de timp după cum este acesta stabilit în prezentul (Secțiunea 3),
e) în legătură cu Livrările efectuate pentru Clientul pentru care a fost transmisă, sau ar putea fi transmisă, o notificare privind o Informație Negativă sau un Cont Restant dacă Datoria rămâne neachitată,
f) în legătură cu Livrarile, după cum sunt acestea efectuate pentru Clientul care se află deja în Insolvență din informațiile deținute de Prestatorul de Transport,
g) derivând dintr-o nerespectare, de către Prestatorul de Transport sau de către orice persoană care acționează în numele acestuia, a oricărei obligații asumate în temeiul Contractului de Transport,
h) în legătură cu oricare Livrare efectuată fără autorizația necesară sau, în sens mai larg, care încalcă orice lege sau reglemementare aplicabilă,
i) derivând (direct sau indirect) din:
- o explozie nucleară sau o contaminare, indiferent de originea sa;
- un război, declarat sau nu, între două sau mai multe dintre următoarele țări: Franța, Xxxxxxxxx Xxxxxxxx Xxxxxxx, Federația Rusă, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii;
j) bazată pe penalitățile de întârziere la plată, orice penalitate și/sau daune-interese.
k) în măsura în care furnizarea unei astfel de acoperiri și/sau plăți a unei astfel de pretenții ar determina Alpega sau Partenerul său de Asigurare să fie expus oricărei sancțiuni sau penalități (inclusiv sancțiuni extra-teritoriale) provenite din sau în legătură cu hotărârile sau sancțiunile comerciale sau economice ale Națiunilor Unite, legile sau reglementările Uniunii Europene sau ale oricărui stat, indiferent dacă aceste sancțiuni au existat la începutul Perioadei de Valabilitate sau au fost implementate în această perioadă.
Mai mult decât atât, cu privire la orice Contract de Transport, încheiat cu un Client cu sediul declarat în țara Prestatorului de Transport, serviciul de Garantare a Încasării nu acoperă nicio pierdere care rezultă din:
a) Contractul de Transport încheiat cu departamentele guvernamentale din respectiva țară sau cu alte autorități naționale;
b) orice hotărâre luată de guvernul și/sau autoritățile naționale care ar putea împiedica execuția Contractului de Transport sau plata Datoriei.
Prestatorul de Transport va pierde imediat beneficiile Garanției de Încasare, dacă acesta se află într-o situație de Insolvență sau își încetează activitatea comercială.
5. Managementul situațiilor de risc
• Prevederi generale
Prestatorul de Transport își va da toată silința și diligența cuvenită în acordarea de credit Clientului (în ceea ce privește suma și perioada de credit) și va gestiona orice activitate, care este acoperită de o Garantare a Încasării, cu cel puțin aceeași diligență și prudență care ar fi de așteptat să se exercite în mod rezonabil în cazul în care nu era garantat. Prestatorul de Transport va depune toate eforturile pentru a-și păstra drepturile atât față de Client, cât și față de oricare terț.
Prestatorul de Transport trebuie să păstreze, pentru sine, orice parte din riscul care nu este acoperit de Garantarea Încasării, cu excepția cazului în care este convenit altfel cu Alpega, așa cum este confirmat în scris.
• Perioadele de Credit
Perioada inițială de credit pe care Prestatorul de Transport o va acorda Clientului său pentru plata facturilor (termenul de plată) în cadrul Contractului de Transport nu trebuie să depășească Perioada Maximă de Credit.
Prestatorul de Transport poate acorda orice prelungire, cu condiția ca durata totală a perioadei de credit acordate să nu depășească Perioada Maximă de Credit. Prestatorul de Transport trebuie să obțină consimțământul prealabil al Alpega (așa cum este confirmat în scris) înainte de a accepta amânarea unei scadente referitoare la orice factură care face obiectul Garantării Încasării:
a) dacă termenul de plată prelungit nu se încadrează în Perioada Maximă de Credit;
b) pentru un Client a cărui Limită Garantată a fost anulată/diminuată;
c) pentru un Client care a fost sau ar fi trebuit să se fi notificat referitor la un Cont Restant.
• Contul Restant
În cazul unui Cont Restant, Prestatorul de Transport va lua toate măsurile care pot fi considerate utile sau necesare, fie de către Prestatorul de Transport, fie de Alpega și/sau Partenerul său de Asigurări, pentru a preveni sau a atenua consecințele pretenției ridicateîn legătură cu acesta. Prestatorul de Transport va exercita, cu diligența cuvenită și la timp, orice drepturi pe care le-ar putea folosi în legătură cu Datoria (inclusiv pentru a proteja drepturile Prestatorului de Transport și/sau ale Alpega/Partenerului de Asigurări în vederea asigurării plății Datoriei).
6. Plata Garanției
• Plata
Plata garanției în cadrul Garantării Încasării se efectuează către Prestatorul de Transport:
- În caz de insolvență (inclusiv suspendarea plăților confirmată de o instanță sau în caz de faliment): în termen de 30 de zile de la primirea de către Partenerul de Asigurare a tuturor documentelor care justifică Datoria și Cererea de Intervenție;
- Alte circumstanțe: nu mai devreme de 4 luni de la primirea de către Partenerul de Asigurare a Cererii de Intervenție și a tuturor documentelor solicitate referitoare la Datorie.
Plata se va face numai în măsura procentului garantat al Datoriei (definit în Secțiunea 4) sau în Limita Garantată, în cazul în care Datoria Netă depășește Limita Garantată.
• Subrogare
Xxxxxx și/sau Partenerul său de Asigurare vor avea drepturi depline de subrogare în drepturile Prestatorului de Transport în legătură cu principalul și dobânzile aferente Datoriei și cu orice garanție aferentă acesteia. Prestatorul de Transport va furniza imediat orice document, informație și/sau titlu care poate fi util sau necesar pentru această subrogare și va fi de acord cu privire la orice cesiune sau transfer (și va perfecta imediat orice document în legătură de acesta), după cum ar putea fi solicitat de către Xxxxxx și/sau Partenerul său de Asigurare în scopul menționat.
Subrogarea nu va exonera Prestatorul de Transport de obligațiile sale de a lua măsurile care ar putea fi considerate utile sau necesare pentru recuperarea Datoriei și pentru a respecta instrucțiunile Alpega și/sau ale Partenerului său de Asigurare în contextul menționat.
• Datorii în litigiu
În cazul apariției oricărei dispute în legătură cu o datorie, Garantarea Încasării va fi suspendată până la soluționarea definitivă a litigiilor prin hotărâre arbitrală definitivă sau hotărâre judecătorească executorie pentru părțile implicate și având caracter executoriu în țara de reședință a Clientului.
• Refuzul sau rambursarea plății
Alpega poate solicita rambursarea unei plăți efectuate în cadrul unei Garantări a Încasării dacă, ulterior, se pare că această plată nu ar fi trebuit să fie eliberată de către Prestatorul de Transport în temeiul Contractului (inclusiv a TCS) sau dacă, în cazul insolvenței Clientului, Datoria nu este admisă ulterior în tabelul creditorilor de către administratorul judiciar/administratorul special.
O plată poate fi refuzată sau rambursată de către Prestatorul de Transport dacă (fără a se limita la):
(i) Prestatorul de Transport a încălcat oricare dintre obligațiile asumate în Contract (inclusiv în TCS),
(ii) Prestatorul de Transport a făcut declarații false, nule sau incomplete.
7. Prețul
Prețul privind Garantarea Încasării va fi scadent după înregistrarea Garantării Încasării, dacă nu se specifică altfel în prezentul. Toate Prețurile vor fi scutite de taxe. Prețul va consta în 1,7% din suma solicitată de prestatorul de transport în vederea garantării.
8. Anulare - încetare
Prestatorul de Transport este de acord ca Alpega, la alegerea sa exclusivă și în orice moment, să aibă dreptul de a șterge sau dezactiva un cont al unui Utilizator, de a bloca adresa de email sau IP-ul oricărui Utilizator, sau de a suspenda/înceta/anula accesul la sau utilizarea sau beneficiarea de orice înregistrări privind Garantarea Încasării (sau a oricărei părți a acesteia) (în mod retroactiv sau nu), cu efect imediat și fără notificare prealabilă, pentru orice motiv, inclusiv:
(i) dacă, la data Livrării, Prestatorul de Transport are un Cont Restant care depășește 60 de zile de la Termenul de Plată sau o Informație Negativă,
(ii) dacă Xxxxxx consideră că Prestatorul de Transport sau orice Utilizator a acționat în conflict cu termenii Contractului (inclusiv ai acestor TCS),
(iii)orice declarație falsă, nulă sau incompletă,
(iv) neachitarea Prețurilor datorate prevăzute în prezentul mai jos,
(v) încetarea/suspendarea contractului de asigurare dintre Alpega și Partenerul de Asigurare și/sau dacă Alpega nu face uz de de beneficiile asigurării din orice motiv conform prevederilor acesteia.
Alpega nu va fi răspunzătoare față de Prestatorul de Transport sau față de orice terț pentru orice astfel de încetare a accesului Prestatorului de Transport și posibilitate de a beneficia de Garantarea Încasării. Prestatorul de Trasport este de acord să nu încerce să utilizeze Garantarea Încasării după încetarea în cauză.
Anularea/încetarea/suspendarea Garantării Încasării (sau a oricărei părți a acesteia) de către Alpega nu va da naștere la orice despăgubire față de Prestatorul de Transport.
9. Prevederi Generale
• Xxxxx Xxxxxx - puteri
Garantarea Încasării include o asigurare de protecție a plății, care poate fi acordată de Partenerul de Asigurare al Alpega sub forma unui contract de asigurare de credit, astfel cum este încheiat între Xxxxxx și Partenerul său de Asigurare în beneficiul Prestatorilor săi de Transport, sau care poate rezulta dintr-o garanție acordată de o instituție financiară. Alpega nu va acționa nici ca o societate de asigurări, nici ca o instituție financiară și nici ca un agent, reprezentant, partener, distribuitor și/sau intermediar al Partenerului de Asigurare sau al instituției financiare în cazul acordării Garantării Încasării.
Prin înregistrarea pentru Garantarea Încasării, Prestatorul de Transport acordă Alpega puteri și autoritate depline pentru a fi reprezentantul său exclusiv în fața Partenerului de Asigurare sau al instituției financiare (unde este cazul) în contextul utilizării și în scopul Garantării Încasării.
• Calificarea Prestatorului de Transport – conformitatea cu legea
Prestatorul de Transport declară și garantează că are capacitate deplină din punct de vedere legal și este calificat corespunzător să furnizeze servicii de transport astfel cum sunt acestea prezentate în orice Contract de Transport. Prestatorul de Transport este, de asemenea, de acord să se conformeze cu oricare și toate prevederile legale și reglementările aplicabile, în mod special cu prevederile din domeniul serviciilor de transport.
• Drepturi de audit
Xxxxxx (și/sau Partenerul său de Asigurare sau orice alt furnizor, astfel cum este acesta desemnat de Alpega în acest sens) își rezervă dreptul să efectueze proceduri de audit în scopul verificării conformității Prestatorului de Transport cu prevederile Contractului, sub rezerva unei notificări prealabile transmise în timp rezonabil. Prestatorul de Transport va furniza Alpega tot suportul necesar, prin oferirea de acces la toate informațiile și documentele utile (inclusiv acelea privind Contractele de Transport) și va permite Alpega să desfășoare toate acțiunile de verificare necesare în acest sens.
• Cesiunea
Niciunul dintre drepturile privind o Datorie garantată nu pot fi cesionate de către Prestatorul de Transport către nicio Terță Parte, fără acordul prealabil în scris al Alpega.