CAIETUL DE SARCINI
CAIETUL DE SARCINI
1. INTRODUCERE
Sunt prezentate indicaţii privind regulile de bază care trebuie respectate astfel încât potenţialii ofertanţi să elaboreze propunerea tehnică corespunzător cu necesităţile autorităţii contractante.
2. SCURTĂ DESCRIERE
Serviciile solicitate în caietul de sarcini, respectiv servicii de recreere, culturale şi sportive, cu ocazia organizării evenimentelor: Deschiderea Sezonului Estival 2017, Miss Targu Mures 2017, Zilele Targumuresene, Simfonii de Toamna 2017.
Astfel, se doreşte achiziţia serviciilor de: scenotehnică, dotări scenă, logistică, precum şi orice alte servicii necesare pentru realizarea concertelor de muzică prevăzute.
La fel ca în fiecare an la evenimentele mentionate participă zeci de mii de târgumureşeni
3. OBIECTUL CONTRACTULUI
Obiectul contractului este achiziţia de servicii de sonorizare, scena, lumini si efecte speciale necesare la actiunile organizate de Primaria Municipiului Targu Mures, respectiv: Deschiderea Sezonului Estival 2017, Miss Targu Mures 2017, Zilele Targumuresene, evenimentul Simfonii de Toamna 2017, in conformitate cu Caietul de Sarcini.
4. SURSA DE FINANTARE
Bugetul Local
5. CALENDARUL DE APLICARE AL PROCEDURII:
5.1. Data si ora limita de depunere a ofertelor: 27.04.2017 ora 16.30
5.2. Data deschiderii ofertelor:28.04.2017 ora 10
5.3. Data si ora limita pentru solicitarea clarificarilor: 25.04.2017 ora 16.
5.4. Data si ora limita de raspuns la clarificari:26.04.2017 ora 12.
6.CRITERIUL DE ATRIBUIRE
Criteriul de selectie utilizat este „pretul cel mai scazut”, stabilirea ofertelor selectate se realizeaza numai prin compararea preturilor prezentate in cadrul ofertelor xxxxxxxxxx.Xx cazul in care se vor depune doua sau mai multe oferte cu acelasi pret, autoritatea contractanta va solicita operatorilor economici care au depus oferta cu acelasi pret reofertarea in plic inchis.
7.CERINELE PRIVIND ELIGIBILITATEA
În vederea participării la procedura internă de atribuire a serviciilor, fiecare ofertant va depune o singură ofertă in plic inchis care să conțină:
- Scrisoare de înaintare
- Declaratie pe propria raspundere ca nu se afla in niciuna din situatiile de excludere mentionate art.59, art.60, art.164, art.165 si art.167 din Legea 98 privind achizitiile publice.
- Fisa de informatii generale
7.1 Formulare standard: (Anexa 4)
1. Scrisoare de înaintare – Formularul 1
3. Fisa de informatii generale – Formularul 2
4. Formular de ofertă financiară – Formularul 3
5. Proiect de contract insusit de catre operatorul economic – Formularul 4
7.2. Modul de prezentare a ofertei:
Documentele de calificare numerotate, semnate pe fiecare pagina cu semnatura olografa a reprezentantului legal al societatii in original sau cu mentiunea « conform cu originalul » (in cazul certificatului de clasificare/sau alte certificate) vor fi prezentate in plic inchis cu mentiunea
« Documente de calificare »
Propunerea tehnica si financiara in original, numerotata, stampilata, semnata pe fiecare pagina cu semnatura olografa a reprezentantului legal al societatii vor fi prezentate in plic inchis cu mentiunea
« Propunerea tehnica si propunerea financiara »
Plicul cu mentiunea « Documente de calificare » impreuna cu plicul cu mentiunea « Propunerea tehnica si financiara » vor fi introduse in plic exterior cu mentiunea « Achzitia de servicii de sonorizare, scena, lumini si efecte speciale necesare la actiunile organizate de Primaria Municipiului Targu Mures, respectiv: Deschiderea Sezonului Estival 2017, Miss Targu Mures 2017, Zilele Targumuresene, evenimentul Simfonii de Toamna 2017 ;Cod CPV 92000000-1 servicii de recreere, culturale şi sportive» A nu se deschide inainte de data de 28.04.2017 ora 10.
Plicul exterior va fi insotit de scrisoarea de inaintare completata corespunzator.
Plicul continand Documentele de calificare si Propunerea tehnica si financiara va fi depusa la sediul Primariei Municipiului Targu Mures situat in Xxxxx Xxxxxxxxx, xx.0 Registratura institutiei, camera 13, pana in data de 27.04.2017 ora 16.30.
7.3. Sedinta de deschidere a ofertei :
Sedinta de deschidere a ofertei va avea loc la sediul Primariei Municipiului Targu Mures situat in Piata Victoriei, nr.3, cam.45, in data de 28.04.2017 ora 10.
Reprezentantii legali ai operatorilor economici participanti la procedura sau imputerniciti ai acestora pot participa la sedinta de deschidere a ofertei .
8. Modul de elaborare si de prezentare a propunerii tehnice si financiare Pentru evenimentul Deschiderea Sezonului Estival 2017:
Ofertanţii vor propune spre analiză dotările necesare prevăzând soluţii de rezervă în caz de avarie, având ca şi ghid următoarele cerinţe minime:
Scena
- Scena modulară, acoperita cu prelată cu următoarele caracteristici/specificaţii tehnice minime: lăţime 8m, adâncime 6 m, înălţime reglabilă cu motoare de minim 8m. De asemenea acoperisul trebuie să poată suporta în condiţii de siguranţă un echipament de minimum 2 tone. Structura fiecărei podine de scenă se va realiza astfel încât să asigure rigiditatea şi stabilitatea necesară desfăşurării în bune condiţii a tuturor reprezentaţiilor artistice pe perioada evenimentului şi să reziste la minim 400 kg/ m2. Se va avea în vedere adaptarea scenei la condiţiile meteo şi la
locaţie.
- Amenajarea spaţiului, pe lângă componenta de gestionare a fluxurilor de persoane, va include realizarea unei zone pentru invitaţi speciali, zona de acces pentru artişti cu un spatiu şi dotari adecvate pentru asteptare, costume, etc.
Sonorizare
- 1 sistem de sunet tip line-array 40 kW,
- 2 seturi standard de back-line (amplificatoare pentru instrumente, set tobe complet),
- sistem de monitorizare cu minim 8 monitoare a câte 1 kw fiecare,
- 2 buc. mixer digital de minimum 32 canale,
- cutie de distribuţie digitală a semnalelor de scenă cu trei căi(monitorizare, înregistrare, control regie) ,
- minim 6 microfoane cu emiţătoare,
- minim 2 seturi de microfoane pentru captare formaţii live,
- minim 2 CD-player profesional,
- minim 2 laptop.
Lumini
- minim 8 capete mobile tip “beam” cu lămpi minim 5R ,
- minim 8 capete mobile tip “wash”cu leduri minim 15w RGBW,
- minim 4 proiectoare tip “fresnell” cu lămpi 2kw,
- 1 lumina de urmărire cu lămpa 1,5 Kw hmi,
- 2 seturi de blindere cu 4 lămpi de 1 kw,
- 1 comanda de lumini cu 4 ieşiri DMX,
- minim 12 canale de dimmer.
Oferta tehnică şi financiară se va face pe eveniment astfel:
- scenă
- sonorizare ,
- efecte de lumini,
Ofertantul va avea in vedere punerea la dispozitie pentru 1 zi a echipamentelor profesionale pentru spectacole.
Pentru evenimentul Miss Targu Mures 2017:
Ofertanţii vor propune spre analiză dotările necesare prevăzând soluţii de rezervă în caz de avarie, având ca şi ghid următoarele cerinţe minime:
Scena
- Podiumul modular va avea următoarele caracteristici/specificaţii tehnice minime: lăţime 12m, adâncime 18m, înălţime reglabilă (1m-2m). Structura fiecărei podine de scenă se va realiza astfel încât să asigure rigiditatea şi stabilitatea necesară desfăşurării în bune condiţii a tuturor reprezentaţiilor artistice pe perioada evenimentului şi să reziste la minim 400 kg/ m2. Structura portanta va fi formata din schele de aluminiu si va fi configurabila in functie de specificul locului de desfasurare. Va fi sustinuta de 8 picioare de schela motorizate cu si va trebui să poată suporta în condiţii de siguranţă un echipament de minimum 4 tone. Se va avea in vedere o lungime de minim 20m, o latime de minim 14m si o inaltime de minim 8 m
- Amenajarea spaţiului, pe lângă componenta de gestionare a fluxurilor de persoane, va include si realizarea unei zone pentru invitaţi speciali, a unei zone de acces pentru participanti si artişti precum si a unui spatiu cu dotari adecvate pentru machiaj si garderoba.
Sonorizare
- 1 sistem de sunet tip line-array 40 kW,
- 2 seturi standard de back-line (amplificatoare pentru instrumente, set tobe complet),
- sistem de monitorizare cu minim 6 monitoare a câte 1 kw fiecare,
- 2 buc. mixer digital de minimum 64 canale,
- cutie de distribuţie digitală a semnalelor de scenă cu trei căi(monitorizare, înregistrare, control regie) ,
- minim 8 microfoane cu emiţătoare,
- minim 2 seturi de microfoane pentru captare formaţii live,
- minim 2 CD-player profesional,
- minim 2 laptop.
Lumini
- minim 30 de capete mobile tip “beam” cu lămpi minim 5R ,
- minim 20 de capete mobile tip “wash”cu leduri minim 15w RGBW,
- minim 40 proiectoare tip “fresnell” cu lămpi 2kw,
- 2 lumini de urmărire cu lămpi 2,5 Kw hmi,
- minim 4 stroboscoape cu lămpi de 3 Kw,
- 4 seturi de blindere cu 4 lămpi de 1 kw,
- 2 comenzi de lumini cu 6 ieşiri DMX,
- minim 40 canale de dimmer.
Video
- 3 ecrane modulare cu leduri de dimensiuni 4 m x 3 m cu o rezolutie de minim P 7.62
Oferta tehnică şi financiară se va face pe eveniment astfel:
- scenă
- sonorizare
- efecte de lumini
- video
Ofertantul va avea in vedere punerea la dispozitie pentru 1 zi a echipamentelor profesionale pentru spectacole.
Pentru evenimentul Zilele Targumuresene:
Ofertanţii vor propune spre analiză dotările necesare prevăzând soluţii de rezervă în caz de avarie, având ca şi ghid următoarele cerinţe minime:
Scena
- Scena va fi modulară, având un acoperis cu prelată care va avea următoarele caracteristici/specificaţii tehnice minime: lăţime 16m, adâncime 16m, înălţime reglabilă cu motoare de minim 10m. De asemenea acoperisul trebuie să poată suporta în condiţii de siguranţă un echipament de minimum 6 tone. Structura fiecărei podine de scenă se va realiza astfel încât să asigure rigiditatea şi stabilitatea necesară desfăşurării în bune condiţii a tuturor reprezentaţiilor artistice pe perioada evenimentului şi să reziste la minim 400 kg/ m2. Se va avea în vedere adaptarea scenei la condiţiile meteo şi la locaţie. Se va avea in vedere reconfigurarea elementelor din care este constituita la necesitatile evenimentului.
- Amenajarea spaţiului, pe lângă componenta de gestionare a fluxurilor de persoane, va include realizarea unei zone pentru invitaţi speciali, zona de acces pentru artişti cu un spatiu şi dotari adecvate pentru asteptare, costume, etc.
Sonorizare
- 1 sistem de sunet tip line-array 120 kW,
- 2 sisteme de sunet line-array 15 kW
- 2 sisteme de sunet 5 kw
- 4 seturi standard de back-line (amplificatoare pentru instrumente, set tobe complet),
- 1 sistem de monitorizare cu minim 16 monitoare a câte 1 kw fiecare,
- 2 sisteme de monitorizare cu minim 6 monitoare a câte 1 kw fiecare,
- 2 buc. mixer digital de minimum 32 canale,
- 2 buc. mixer digital de minimum 72 canale,
- 1 cutie de distribuţie digitală a semnalelor de scenă cu trei căi(monitorizare, înregistrare, control regie) ,
- 2 cutii de distribuţie semnalelor de scenă cu 2 căi(monitorizare, control regie)
- minim 16 microfoane cu emiţătoare,
- minim 2 seturi de microfoane pentru captare formaţii live,
- minim 1 set de microfoane pentru captare orchestra simfonica
- minim 4 CD-player profesional,
- minim 4 laptop.
Lumini
- minim 80 de capete mobile tip “beam” cu lămpi minim 5R ,
- minim 36 de capete mobile tip “wash”cu leduri minim 15w RGBW,
- minim 20 proiectoare tip “fresnell” cu lămpi 2kw,
- 4 lumini de urmărire cu lămpi 2,5 Kw hmi,
- minim 12 stroboscoape cu lămpi de 3 Kw,
- 18 seturi de blindere cu 4 lămpi de 1 kw,
- 4 comenzi de lumini cu 6 ieşiri DMX,
- minim 40 canale de dimmer.
Oferta tehnică şi financiară se va face pe eveniment astfel:
- scenă,
- sonorizare ,
- efecte de lumini,
Ofertantul va avea in vedere punerea la dispozitie pentru o perioda de 7 zile a echipamente profesionale pentru spectacole
Pentru evenimentul Simfonii de Toamna 2017:
Ofertanţii vor propune spre analiză dotările necesare prevăzând soluţii de rezervă în caz de avarie, având ca şi ghid următoarele cerinţe minime:
Scena
- Scena modulară, acoperita cu prelată, cu următoarele caracteristici/specificaţii tehnice minime: lăţime 16m, adâncime 16m, înălţime reglabilă cu motoare de minim 10m. De asemenea acoperisul trebuie să poată suporta în condiţii de siguranţă un echipament de minimum 6 tone. Structura fiecărei podine de scenă se va realiza astfel încât să asigure rigiditatea şi stabilitatea necesară desfăşurării în bune condiţii a tuturor reprezentaţiilor artistice pe perioada evenimentului şi să reziste la minim 400 kg/ m2. Se va avea în vedere adaptarea scenei la condiţiile meteo şi la locaţie. Daca va fi cazul se va avea in vedere reconfigurarea elementelor din care este constituita la necesitatile evenimentului.
- Amenajarea spaţiului, pe lângă componenta de gestionare a fluxurilor de persoane, va include realizarea unei zone pentru invitaţi speciali, zona de acces pentru artişti cu un spatiu şi dotari adecvate pentru asteptare, costume, etc.
Sonorizare
- 1 sistem de sunet tip line-array 120 kW,
- 2 seturi standard de back-line (amplificatoare pentru instrumente, set tobe complet),
- 1 sistem de monitorizare cu minim 16 monitoare a câte 1 kw fiecare,
- 2 buc. mixer digital de minimum 72 canale,
- 1 cutie de distribuţie digitală a semnalelor de scenă cu trei căi(monitorizare, înregistrare, control regie) ,
- minim 10 microfoane cu emiţătoare,
- minim 2 seturi de microfoane pentru captare formaţii live,
- minim 1 set de microfoane pentru captare orchestra simfonica
- minim 2 CD-player profesional,
- minim 2 laptop.
Lumini
- minim 40 de capete mobile tip “beam” cu lămpi minim 5R ,
- minim 30 de capete mobile tip “wash”cu leduri minim 15w RGBW,
- minim 20 proiectoare tip “fresnell” cu lămpi 2kw,
- 2 lumini de urmărire cu lămpi 2,5 Kw hmi,
- minim 6 stroboscoape cu lămpi de 3 Kw,
- 8 seturi de blindere cu 4 lămpi de 1 kw,
- 2 comenzi de lumini cu 6 ieşiri DMX,
- minim 40 canale de dimmer.
Oferta tehnică şi financiară se va face pe eveniment astfel:
- scenă,
- sonorizare ,
- efecte de lumini,
Ofertantul va avea in vedere punerea la dispozitie pentru o perioda de 4 zile a echipamente profesionale pentru spectacole.
Propunerea tehnică pentru fiecare eveniment trebuie să mai conțină o planificare a evenimentului.
- Planificarea evenimentelor (Proiectarea evenimentelor sub aspect de timp şi spaţiu) - aspecte:
⮚ să prezinte detalierea etapelor necesare punerii în funcţiune a tuturor echipamentelor necesare inclusiv personalul specializat implicat
⮚ planificarea traseelor necesare intrării sau ieşirii de pe scenă a artiştilor astfel încât să se elimine timpii morţi şi perioada de aşteptare
⮚ pregătirea echipamentelor astfel încât să nu existe suprapuneri sau decalarea neprogramată ale interpretărilor
⮚ perioada de timp necesară debarasării spaţiului
Caracteristici generale pentru evenimente:
Pe lângă echipamentele menţionate mai sus ofertantul va asigura următoarele :
- Toate cablurile şi distribuţiile de curent necesare funcţionării echipamentelor
- Toate cablurile de semnal şi distribuţiile de semnal necesare funcţionării echipamentelor
- Protecţie cabluri de forţă, semnale audio şi DMX
- Cort regie de xxxxx xx xxxxxx.
- Fundale scena, fustă scena şi soluţii de ancorare a acesteia în caz de vreme nefavorabilă.
- Toate materialele utilizate să fie în conformitate cu standardele europene privind calitatea materialelor şi siguranţa în exploatare.
- Prestatorul îşi asumă răspunderea pentru buna funcţionare a aparaturii pentru perioada evenimentelor.
- Prestatorul are obligaţia de a monta/demonta şi a pune în funcţiune, echipamentele de sonorizare şi lumini în locul desfăşurării evenimentului. Oferta trebuie să încludă toate accesoriile necesare pentru montarea şi buna funcţionare a echipamentului ca un tot unitar, chiar dacă acestea nu au fost solicitate în mod expres în caietul de sarcini.
- Prestatorul are obligaţia de a garanta că toate produsele ofertate sunt în stare foarte bună de funcţionare, în acord cu normele PSI şi cu normele legale în vigoare.
- Se va asigura transportul echipamentelor către locaţia de desfăşurare a evenimentului.
- La amplasarea scenei, dupa caz, se va avea în vedere asigurarea stabilitătii terenului, cât şi pozitionarea ei corectă în relatie cu căile de acces si de evacuare. De asemenea în tot procesul de montat, respectiv de demontat şi în exploatare, se va respecta legislatia în domeniu la data respectivă.
- Dezasamblarea scenei şi eliberarea locaţiei se vor face în termen de 24 ore de la terminarea
evenimentului descris mai sus.
- Propunerea tehnică se întocmeşte astfel încât în procesul de evaluare informaţiile cuprinse în aceasta să permită identificarea facilă a corespondenţei cu specificaţiile tehnice minime din caietul de sarcini.
- Personal de specialitate pentru asistenţă tehnică pe tot parcursul evenimentelor inclusiv aparatură de rezervă în caz de avarie.
Oferta tehnică trebuie să asigure verificarea cu condiţiile Caietului de Sarcini
Operatorul economic va prezenta atât oferta cumulată cât şi defalcată pe cele 4 evenimente.
9.Durata de valabilitate a ofertei este de 90 de zile 10.Modul de comunicare a rezultatului procedurii
Autoritatea contractanta va informa operatorii economici implicati in procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selectiei/atribuirea contractului.
Dupa intocmirea de catre comisia de evaluare a raportului procedurii si aprobarea acestuia de catre conducatorul autoritatii contractante, se vor transmite catre ofertanti adresele de comunicare a rezultatului procedurii.
Adresa de comunicare a rezultatului procedurii se va transmite prin e-mail/posta la adresa indicata e catre ofertant.
Nota:
Plata se va efectua în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor în limita fondurilor bugetare alocate.
Durata contractului: 7 luni de la semnarea contractului, respectiv până la finalizarea evenimentelor propuse.
Termenul de prestare: Autoritatea contractantă va transmite comandă fermă privind prestarea serviciilor cu minim 48 de ore înainte.