Contract
1. Părţile contractante
Contract de Furnizare
nr. data ......................
Prezentul contract se încheie astăzi .............. în urma procedurii de din
data ,
Între
S Fabrica de Arme Cugir SA cu sediul social în Xxxxx, xxx. 00 Xxxxxxxxx 0000, xx. 1A, judeţul Alba, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J01/435/22.04.2004, cod fiscal R16368506, având Cod IBAN, XX00 XXXX 0000 0000 0000 0000, deschis la Raiffeisen Bank Cugir, tel /fax 0258/753194, e-mail: xxxxxx@xxxxxxx.xx, reprezentată de Ec. Xxxxx Xxxxxxx, cu funcţia de Director General şi Ec. Xxxxx Xxxxxxx cu funcţia de Director Economic, în calitate de cumparator, pe de o parte,
şi
SC ...................... SRL, cu sediul social în ..................., str. .................., nr. ....., judeţul , înregistrată
la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J..../.......... /........., cod fiscal ....................., având Cod IBAN
............................................, deschis la ............................, reprezentată de cu funcţia de
......................................., în calitate de furnizor, pe de altă parte.
2. Definiţii
2.1 - În prezentul contract următorii termeni vor fi interpretaţi astfel:
a. contract –prezentul contract şi toate anexele sale;
b. cumparator şi furnizor - părţile contractante, aşa cum sunt acestea numite în prezentul contract;
c. preţul contractului - preţul plătibil furnizorului de către cumparator, în baza contractului, pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor asumate prin contract;
d. produse - bunuri, pe care furnizorul se obligă, prin contract, să le furnizeze cumparatorului;
e. destinaţie finală - locul unde furnizorul are obligaţia de a furniza produsele;
f. termenii comerciali de livrare vor fi interpretaţi conform INCOTERMS 2000 – Camera Internaţională de Comerţ (CIC);
g. forţa majoră - reprezintă o împrejurare de origine externă, cu caracter extraordinar, absolut imprevizibilă şi inevitabilă, care se află în afara controlului oricărei părţi, care nu se datorează greşelii sau vinei acestora, şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii, inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunţiativă. Nu este considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor uneia din părţi;
h. zi - zi calendaristică; an - 365 de zile.
3. Interpretare
3.1. În prezentul contract, cu excepţia unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include forma de plural şi vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.
3.2. Termenul “zi”sau “zile” sau orice referire la zile reprezintă zile calendaristice dacă nu se specifică în mod diferit.
4. Obiectul şi preţul contractului
4.1. Obiectul contractului îl constituie produsele prezentate în oferta depusă la procedura de licitaţie deschisă din data ...................., respectiv .............. bucăţi din produsul ............... .
4.2. Furnizorul se obligă să furnizeze produsele, în conformitate cu obligaţiile asumate prin prezentul contract.
4.3. Cumparatorul se obligă să plătească furnizorului preţul adjudecat pentru îndeplinirea contractului, respectiv preţul produselor livrate adica ................. lei + T.V.A. ( lei/bucată ).
4.4. Plata preţului se va efectua astfel: OP la ........ zile de la facturare, cu conditia ca produsele sa indeplineasca cerintele de calitate prevazute la art 9 din prezentul contract.Orice întârziere la plata este supusă unei penalizări de întârziere în sumă stabilită de comun acord, fără a prejudicia dreptul de a denunţa acest contract. Dacă la data la care o plată devine scadentă şi exigibilă nu este o zi lucrătoare atunci plata astfel scadentă si exigibilă la o astfel de dată va fi considerată scadentă si exigibilă în prima zi lucrătoare după data respectivă.
5. Durata contractului
5.1. Prezentul contract este valabil până la data de ....................... .
6. Obligaţiile principale ale furnizorului
6.1. Furnizorul inaintea inceperii executiei produselor va prezenta cumparatorului un model de 5 produse din care se vor selecta etaloanele (aspect si/sau marimi) pe baza carora se va face receptia produselor, etaloane care trebuie acceptate de comun acord de catre acceptate de comun acord de furnizor si cumparator.
6.2. Furnizorul se obligă să predea cumparatorului, produsele definite în prezentul contract.
6.3. Furnizorul se obligă să furnizeze produsele la standardele prezentate în caietul de sarcini pus la dispozitie de catre cumparator si/sau etalonul stabilit de comun acord cu cumparatorul.
6.4. Furnizorul se obligă să furnizeze produsele la termenele prevăzute la Art. 9.2 din prezentul contract.
6.5. Furnizorul va remedia orice defecţiune a produselor apărută în perioada de garanţie.
6.6. Furnizorul se obligă să despăgubească cumparatorul împotriva oricăror:
i) reclamaţii şi acţiuni în justiţie, ce rezultă din încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală (brevete, nume, mărci înregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalaţiile sau utilajele folosite pentru sau în legatură cu produsele achiziţionate, şi
ii) daune-interese, costuri, taxe şi cheltuieli de orice natură, aferente, cu excepţia situaţiei în care o astfel de încălcare rezultă din respectarea caietului de sarcini întocmit de către cumparator.
7. Obligaţiile principale ale cumparatorului
7.1. Cumparatorul se obligă să plătească preţul convenit în prezentul contract prin OP la minim 30 de zile de la facturare.
7.2. Cumparatorul se obligă să recepţioneze calitativ produsele în termen de 5 zile lucratoare de la data intocmirii notei de receptie.
8. Sancţiuni pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor
8.1. În cazul în care, din vina sa exclusivă, furnizorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, atunci cumparatorul are dreptul de a deduce din preţul contractului, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu o cotă de 0.06% pentru fiecare zi de intarziere şi de a reţine garanţia de bună execuţie.
8.2. Nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract de către una dintre părţi, în mod culpabil, dă dreptul părţii lezate de a considera contractul reziliat de drept şi de a pretinde plata de daune-interese.
8.3. Cumpărătorul îşi rezervă dreptul de a denunţa unilateral contractul, printr-o notificare scrisă adresată furnizorului, fără nici o compensaţie, dacă acesta din urmă dă faliment. În acest caz, furnizorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită până la data denunţării unilaterale a contractului.
8.4. Retinerea garantiei de buna executie de catre cumparator si nerestituirea catre furnizor in cazul in care furnizorul nu isi indeplineste obligatiile contractuale.
9. Livrarea şi documentele care însoţesc produsele
9.1. Transportul şi livrarea se va face de către furnizor. Toate expedierile se vor face în conformitate cu specificaţia finală (DDP Client)
9.2. Furnizorul are obligatia sa predea fiecare model de produse insotit de factura/aviz cu valoare (completate conform O.M.F.P. 2634/2015 cu modificarile ulterioare), documente care sa ateste respectarea conditiilor privind calitatea produselor furnizate si a materialelor din care sunt executate produsele necesare intocmirii notei de receptie. Nerespectarea cu strictete a acestei obligatii duce la imposibilitatea intocmirii notei de receptie si implicit la imposibilitatea efectuarii receptiei calitative.
9.3. Furnizorul are obligaţia de a livra produsele la sediul cumpărătorului, respectând termenele prevăzute prin Fişa de date a achiziţiei şi oferta prezentată la licitaţia deschisă din data de respectiv:
- ................... bucăti pănă la 2017;
- .................... bucăti pănă la 2017;
- ..................... bucăti pănă la 2017;
9.4. Certificarea de către cumparator a faptului că produsele au fost livrate se face prin semnarea de primire de către reprezentantul acestuia, pe documentele emise de furnizor pentru livrare.
10. Recepţie, inspecţii şi teste
10.1 Receptia cantitativa a fiecarui model se face de catre gestionarul din cadrul Compartiment depozite, in ziua primirii produselor pe baza documentelor de insotire obligatorii.
10.2. Receptia calitativa se efectueza la sediul cumparatorului, în baza etalonului stabilit de comun acord/ documentaţiei prezentate în caietul de sarcini, pe un esantion de 1% din model dupa intocmirea notei de receptie de catre Directia Logistica.
10.3. Inspecţiile şi testele produselor din cadrul se vor face la sediul cumpărătorului.
10.4. Dacă vreunul din produsele inspectate sau testate nu corespunde caietului de sarcini/etalonului selectat de comun acord, cumparatorul are dreptul să îl respingă, iar furnizorul fără a modifica preţul contractului are obligaţia:
a) de a înlocui produsele refuzate; sau
b) de a face toate modificările necesare pentru ca produsele să corespundă specificaţiilor lor
tehnice.
c) termenul de inlocuire al produselor refuzate sau modificate sa nu depaseasca 5 zile de la
notificarea refuzului.
11. Perioada de garanţie acordată produselor
11.1. Furnizorul are obligaţia de a garanta că produsele furnizate prin contract sunt noi, nefolosite. De asemenea, furnizorul are obligaţia de a garanta că toate produsele furnizate prin contract nu vor avea niciun defect ca urmare a materialelor sau manoperei sau oricărei alte acţiuni sau omisiuni a furnizorului.
11.2. Perioada de garanţie acordată produselor de către furnizor este de 12 luni. Perioada de garanţie a produselor începe cu data incheierii recepţiei efectuate după livrare.
11.3. Cumparatorul are dreptul de a notifica imediat furnizorului, în scris, orice plângere sau reclamaţie ce apare la produse pe perioada garantiei.
11.4. La primirea unei astfel de notificări, furnizorul are obligaţia de a remedia defecţiunea sau de a înlocui produsul în perioada convenită, la punctul 10.4 c), fără costuri suplimentare pentru cumparator. Produsele care, în timpul perioadei de garanţie, le înlocuiesc pe cele defecte beneficiază de o nouă perioadă de garanţie care decurge de la data înlocuirii produsului.
11.5. Dacă furnizorul, după ce a fost înştiinţat, nu reuşeşte să remedieze defectul în perioada convenită, cumparatorul va pune in aplicare pct.8 din prezentul contract
12. Forţa majoră
12.1. Forţa majoră este constatată de o autoritate competentă.
12.2. Forţa majoră exonerează părţile contractante de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, pe toată perioada în care aceasta acţionează.
12.3. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi, imediat şi în mod complet, producerea acesteia şi să ia orice măsuri care îi stau la dispoziţie în vederea limitării consecinţelor.
12.4. Partea contractantă care invocă forţa majoră are obligaţia de a notifica celeilalte părţi încetarea cauzei acesteia în maximum 15 zile de la încetare.
13. Soluţionarea litigiilor
13.1. Cumparatorul şi furnizorul vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin tratative directe, orice neînţelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în legătură cu îndeplinirea contractului.
13.2. Dacă, după 00 xx xxxx xx xx începerea acestor tratative, cumparatorul şi furnizorul nu reuşesc să rezolve în mod amiabil o divergenţă contractuală, fiecare poate solicita ca disputa să se soluţioneze de către instanţele judecătoreşti din România.
14.Garanţia de bună execuţie
14.1. Furnizorul va constitui garanţia de bună execuţie în cuantum de 2% din valoarea cotractului.Granţia se va constitui pe perioada derulării contractului şi va fi restituită, în termen de 15 zile de la data expirarii termenului prezentului contract, daca pana la acea data nu a fost depusa nici o reclamatie din partea cumparatorului.
15. Comunicări
15.1. - (1) Orice comunicare între părţi, referitoare la îndeplinirea prezentului contract, trebuie să fie transmisă în scris la adresele mentionate in contract.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât şi în momentul primirii.
15.2. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-mail, cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
16. Legea aplicabilă contractului
16.1 - Contractul va fi interpretat conform legilor din România.
Părţile au înţeles să încheie azi ................. prezentul contract în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Furnizor Cumpărător
SC ..............................SRL S. Fabrica de Arme Cugir S.A.
Administrator/ Director General Director General
............................. Ec. Xxxxx Xxxxxxx
Director Economic Ec. Xxxxx Xxxxxxx
Director Logistică Xxx. Xxxxx Xxxx
Birou Juridic Xxxxx Xxxxxx Xxxxxx