CONTRACT DE COMODAT
Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 44/2011
CONTRACT DE COMODAT
Nr. / .
Cap. 1. PĂRŢILE
1.1. MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE, prin Primar Xxxxx Xxxxx Xxxxxx, cu sediul în mun. Sfântu Gheorghe, str. Xxxxxx Xxxxxx, nr. 2, jud. Covasna, tel/fax nr. 351781, CIF: 4404605, in calitate de COMODANT,
şi
1.2. ASOCIAŢIA E.R.SZ.I , cu sediul în mun. Sfântu Gheorghe, str. Ţigaretei, nr. 80 jud. Covasna, având CIF: 21599531, cont bancar , reprezentată prin Presedinte Xxxxxxxx Xxxxx, in calitate de COMODATAR, în baza H.C.L nr. / 2011 au convenit încheierea prezentului contract în următoarele conditiuni:
Cap. 2. OBIECTUL CONTRACTULUI
Transmiterea de catre comodant, cu titlu gratuit, a dreptului de folosinta a asupra a imobilului proprietatea privată a municipiului Sfântu Gheorghe, înscris în CF nr. 28955 Sfântu Gheorghe, nr. cadastral 28955, sub nr. crt. A1, compus din teren în suprafată de 682 mp. şi sub nr. crt. A1.1, nr. cadastral 28955-C1, construcţii industriale şi edilitare în suprafată de 351 mp, centrală termică dezafectată, în favoarea Asociaţiei E.R.SZ.I. în vederea înfiinţării unui centru cultural- multifuncţional pentru tineret.
Cap. 3. DURATA CONTRACTULUI
Prezentul contract se incheie pe o perioada de 12 ani, începând cu data semnării si până la data 1 aprilie 2036 , data la care bunul va fi predat comodantului prin proces- verbal, dacă părţile nu au stabilit de comun acord prelungirea contractului printr- un act adiţional.
Prelungirea contractului va fi posibilă numai dacă se va stabili, printro evaluare, realizarea tuturor obligaţiilor de către comodatar, in conformitate cu prevederile prezentului contract.
După încetarea contractului , investitiile realizate vor deveni de drept proprietatea municipiului Sfântu Gheorghe, în virtutea dreptului de accesiune reglementat de art 504 Cod civil.
Cap. 4. DREPTURI SI OBLIGATII
a) Drepturile comodantului:
- să verifice stadiul de realizare a lucrărilor de amenajare a centrului cultural- multifuncţional pentru tineret;
- să ceară rezilierea contractului, in cazul in care comodatarul nu-şi respectă obligaţiile asumate in prezentul contract.
b) Drepturile comodatarului
- să i se asigure de catre comodant liniştita folosinţă a bunului pe toată durata contractului;
c) Obligaţiile comodatarului
- să se îngrijească de bunul- obiect al comodatului- întocmai ca proprietarul acestuia;
- să folosească bunul potrivit destinaţiei sale, stabilite prin prezentul contract;
- să obţină autorizaţia de construire în termen de 6 luni de la data semnării prezentului contract;
- să amenajeze centrul cultural multifuncţional în termen de 2 ani de la data obţinerii autorizaţiei de construire;
- să pună în funcţiune centrul cultural astfel realizat în termen de 1 lună de la data recepţiei finale ale lucrărilor de investitii;
- să păstreze integritatea bunului, să-l întreţină în mod corespunzător, să nu-l modifice fără consimţământul prealabil al comodantului;
- să asigure funcţionarea în deplină siguranţă a instalaţiilor PSI, să obţină toate avizele prevăzute de lege şi normele în vigoare;
- să asigure paza bunului;
- să informeze în scris despre orice tip de pagube produse spaţiului folosit, în termen de 3 zile de la data producerii acestora;
- să achite obligaţiile de plată generate de folosinţa bunului (cheltuielile privind energia electrică
- să restituie bunul - obiect al comodatului, la împlinirea termenului stipulat, liber de orice sarcini
, prin process-verbal de predare – preluare;
- în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului contract, are obligaţia să solicite de la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară al Judetului Covasna înscrierea în Cartea Funciară modificarea intervenită în regimul juridic al imobilului, ca urmare a atribuirii în folosintă gratuită a acestuia;
- în termen de 30 de zile de la semnarea prezentului contract, are obligaţia să depună la Direcţia Finanţelor Publice Municipale Sfântu Gheorghe, declaraţiile de impunere pentru determinarea cuantumului impozitului pe imobil, a taxelor locale, în temeiul prevederilor legale în vigoare.
Cap. 5. RISCURI
Comodatarul va suporta riscul deteriorării sau pieririi bunului in următoarele cazuri:
- intrebuinţarea acestuia contrar destinaţiei sale, precum si nepredarea lui la termen,
- neglijenţă manifestată în intrebuintarea bunului;
- in situaţia incendiilor cauzate din culpa sa;
Cap. 6. ASIGURAREA SPAŢIULUI
(1) În timpul întregii perioade de folosire, comodatarul va obţine şi menţine o asigurare de răspundere civilă împotriva tuturor pretenţiilor rezultate din păgubirea în orice mod a clădirilor şi a terenului aferent, împotriva riscului de incendiu, cutremur, altă calamitate naturală, precum şi împotriva pagubelor provocate de accidente legate de activitatea sa.
(2) Beneficiarul poliţelor de asigurare este comodantul.
Cap. 7. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Prezentul contract îşi încetează efectele în urmatoarele cazuri:
- prin reziliere unilaterală, în situatia în care interesul local o impune;
- prin trecerea termenului prevazut in contract;
- prin reziliere, in cazul nerespectarii obligatiilor de catre comodatar.
În cazul în care locatarul nu-şi respectă obligaţiile privitoare la termenul de obţinere a autorizaţiei de construire, la amenajarea imobilului, schimbă destinatia imobilului sau în cazul în care nu-şi achită obligaţiile de plată generate de folosinţa bunului (cheltuielile privind energia electrică si termică, apa potabilă, cheltuielile canalizării apelor uzate ş.a.), contractul se reziliază de drept fără interventia instantelor judecătoresti (pact comisoriu de gr. IV) în baza unei notificări scrise, comunicate comodatarului cu 15 zile înainte de data de la care va opera rezilierea.
- prin încetarea fiinţării comodatarului.
Cap. 8. FORTA MAJORĂ
Forta majoră exonereaza părţile de răspundere in cazul executării cu întârziere a obligaţiilor asumate prin prezentul contract.
Prin forţă majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil ori insurmontabil, apărut după încheierea contractului, care impiedică părţile să-şi execute obligaţiile asumate.
Cap. 9. SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
Orice litigiu decurgand în legatură cu acest contract, se va soluţiona de către instanţele judecătoresti competente.
Prezentul contract s-a încheiat astăzi in 2 exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.