CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
C. N. S. C.
Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 00000000
Tel. +4 021 3...4641 Fax. +4 021 3...4642; x0 000 0000000, xxx.xxxx.xx
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea
DECIZIE
Nr. ...
Data: ...
Prin contestaţia fără număr de înregistrare şi nedatată la emitentă, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. ... şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ... ce formează obiectul Dosarului nr. ... S.C. ... S.R.L., cu sediul în municipiul ... str. ...
judeţ ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ...
având CUI RO ... a contestat actul administrativ nr. 581/27.03.2014 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emis în cadrul procedurii de atribuire prin „cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Contract de execuţie de lucrări pentru proiectul cu denumirea: «Refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 20..., în ... jud. ... cod CPV: 45233120-6 (Rev.2), organizată de autoritatea contractantă ... (CONSILIUL LOCAL), cu sediul în nr.
83, judeţul ... şi a solicitat obligarea autorităţii contractante la anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, precum şi reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale.
În cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire s-a transmis prin fax, contestaţia nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ... ulterior, prin poştă, înregistrată la Consiliu sub nr. ... ce formează obiectul Dosarului nr. ... prin care S.C. ... S.A., cu sediul în comuna ... str.
... judeţul ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ...
având CUI ... reprezentată prin av. ... a contestat actul administrativ nr. 584/27.03.2014 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii şi a solicitat anularea adresei nr.
584/27.03.2014, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei sale raportat la cele două motive ce au dus la declararea ofertei ca fiind inacceptabilă.
În cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire s-a depus contestaţia nr. ... transmisă prin e-mail, înregistrată la Consiliu sub nr. ... şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ... ce formează obiectul Dosarului nr. .../2014, prin care S.C. ... S.R.L., cu sediul în municipiul ... str. ... judeţul ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ... având CUI RO ... a contestat actul administrativ nr. 585/27.03.2014 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire şi a solicitat anularea raportului procedurii şi a documentelor subsecvente acestuia în ceea ce priveşte oferta sa şi, pe cale de consecinţă, obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale.
În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
DECIDE
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de S.C. ...
S.R.L., cu sediul în municipiul ... str. ... judeţ ... de S.C. ... S.A., cu
sediul în comuna ... str. ... judeţul ... şi de S.C. ... S.R.L., cu sediul în municipiul ... str. ... judeţul ...
Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de ... zile de la comunicare.
MOTIVARE
Prin contestaţia fără număr de înregistrare şi nedatată la emitentă, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. ... şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ... ce formează obiectul Dosarului nr. ... formulată de S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (CONSILIUL LOCAL), împotriva actului administrativ nr. 581/27.03.2014, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emis în cadrul procedurii de atribuire prin
„cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Contract de execuţie de lucrări pentru proiectul cu denumirea: «Refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 20..., în ... jud. ... cod CPV: 45233120-
6 (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorităţii contractante la anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, precum şi reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale.
În cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire s-a transmis prin fax, contestaţia ... înregistrată la Consiliu sub nr. ... ulterior, prin poştă, înregistrată la Consiliu sub nr. ... ce formează obiectul Dosarului nr.
... formulată de S.C. ... S.A., reprezentată prin av. împotriva
actului administrativ nr. 584/27.03.2014 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, solicitând anularea adresei nr. 584/27.03.2014, obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei sale raportat la cele două motive ce au dus la declararea ofertei ca fiind inacceptabilă.
În cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire s-a depus contestaţia nr. ... transmisă prin e-mail, înregistrată la Consiliu sub nr. ... şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ... ce formează obiectul Dosarului nr. .../2014, formulată de S.C. ... S.R.L., împotriva actului administrativ nr. 585/27.03.2014 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, solicitând anularea raportului procedurii şi a documentelor subsecvente acestuia în ceea ce priveşte oferta sa şi, pe cale de consecinţă, obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei sale.
În vederea pronunţării unei soluţii unitare, în temeiul prevederilor art. 273 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul a procedat la conexarea celor trei contestaţii.
În susţinerea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. arată că oferta sa a fost respinsă ca fiind inacceptabilă, motivat de faptul că nu a îndeplinit cerinţa de calificare nr. 12 din fişa de date a achiziţiei, secţiunea III.2.3.a) „Capacitatea tehnică şi/sau profesională”.
În acest sens, contestatoarea consideră neîntemeiată decizia autorităţii contractante, susţinând că oferta sa a fost completă, iar pentru demonstrarea cerinţei de mai sus, a depus oferta S.C. ...
S.R.L. din data de 15.11.2013, pentru furnizarea de produse de balastieră, în care sunt specificate preţurile pentru următoarele materiale: balast nespălat de râu, nisip sortat nespălat şi pietriş ciuruit, precizându-se că această ofertă este pentru lucrarea
„Refacerea şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 20..., în ... judeţul ”.
În acest context, contestatoarea menţionează că în fişa de date a achiziţiei se solicită fie un contract de închiriere/furnizare, fie un angajament de punere la dispoziţie a materialelor necesare, iar prin prezentarea acestei oferte, societatea sa a făcut dovada, dacă nu a unui contract, cu siguranţă, a unui angajament de punere la dispoziţie a materialelor necesare, făcând trimitere astfel la
prevederile art. 1178 Cod civil, considerând, prin urmare, că membrii comisiei de evaluare trebuiau să considere ca îndeplinită cerinţa în discuţie.
Un alt aspect la care contestatoarea face referire este acela că în fişa de date a achiziţiei se precizează că nu este permisă completarea ulterioară a documentaţiei depuse în cadrul ofertei, însă, autoritatea contractantă a solicitat completări şi lămuriri doar anumitor participanţi la licitaţie, ceea ce conduce la anularea raportului procedurii şi reevaluarea ofertelor.
În dovedirea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. a depus, în copie, un set de documente.
În susţinerea contestaţiei sale, S.C. ... S.A. aduce la cunoştinţa Consiliului faptul că oferta sa a fost declarată inacceptabilă, respectiv că procedura de atribuire este anulată, întrucât au fost depuse numai oferte neconforme şi inacceptabile.
Astfel, contestatoarea arată că în comunicarea rezultatului procedurii s-a susţinut că societatea sa nu a îndeplinit cerinţa de calificare nr. 11 din fişa de date a achiziţiei, secţiunea III.2.3.
„Capacitatea tehnică şi/sau profesională” referitoare la personalul tehnic de specialitate, mai exact, dl. ..., nominalizat în funcţia de manager de proiect nu ar avea experienţa similară solicitată.
Faţă de acest motiv de respingere, contestatoarea menţionează că a prezentat în cadrul ofertei toate documentele solicitate în fişa de date a achiziţiei, iar în urma clarificărilor solicitate prin adresa nr. 75/22.01.2014, a prezentat şi Decizia emisă de ...... S.A. nr. D...7-30.03.2014, din care rezultă numirea dlui. ... în funcţia de manager de proiect pentru o lucrare similară, respectiv „Reabilitarea Parcului Central Xxxxxx Xxxxxxxx şi Cazino din ... Napoca”, care a cuprins lucrări de terasare, lucrări pregătitoare şi lucrări de terasamente, alei, sistem cu suprafaţă de călcare din agregate compactate, alei şi asfalt poros, alei şi platformă, rigole, prin urmare acelaşi tip de lucrări care se solicită şi pentru proiectul ce face obiectul cauzei.
Cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei contestatoarei este reprezentat de faptul că oferta sa nu a respectat cerinţa de calificare nr. 12 din Secţiunea III.2.3. „Capacitate tehnică şi/sau profesională”, în care se solicita ca „Operatorii economici vor dovedi că au în dotare sau dispun (proprietate/leasing/închiriere/ angajamente de punere la dispoziţie) de următoarele: Staţie de preparare mixturi asfaltice; Laborator grad II autorizat /…/”.
În acest sens, contestatoarea învederează că a prezentat în cadrul ofertei un contract de furnizare mixturi asfaltice nr. 7896/18.11.2013, iar pentru laborator, Contractul de prestare
servicii de încercări de laborator nr. 1656/2008, încheiat cu ......
S.A., însoţit de acte adiţionale de prelungire.
Faţă de cele prezentate, contestatoarea consideră că modul în care autoritatea contractantă a înţeles să analizeze oferta societăţii sale, este unul restrictiv şi abuziv, având în vedere că prin documentele depuse, s-a făcut dovada respectării celor două cerinţe mai sus menţionate.
De asemenea, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a împiedicat libera concurenţă a societăţilor constructoare de drumuri, prin faptul că a luat în considerare doar
„deţinerea” unei staţii de mixturi asfaltice, precizând în acest sens că mixtura asfaltică, ca şi material, reprezintă doar o parte a acestui proiect, la fel ca şi cimentul, piatra sau alte materiale, această mixtură putând fi achiziţionată de la terţi, fără nici un risc provocat autorităţii contractante.
În dovedirea contestaţiei sale, S.C. ... S.A. a depus, în copie, un set de documente.
În susţinerea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. încunoştinţează că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, motivat de faptul că nu a îndeplinit cerinţa de calificare nr. 12 din cadrul fişei de date a achiziţiei, potrivit căreia „Operatorii economici vor dovedi că au în dotare sau dispun (proprietate/leasing/ închiriere/angajamente de punere la dispoziţie) de următoarele: Staţie de preparare mixturi asfaltice; Laborator grad II autorizat /…/”.
În acest sens, contestatoarea susţine că potrivit documentelor depuse în faza de ofertare, societatea sa a prezentat Contractul de furnizare nr. 157/14.11.2013, în care se menţionează explicit faptul că furnizorul va pune exclusiv la dispoziţia sa betoanele (şi implicit staţia de preparare beton) necesare executării contractului aferent achiziţiei de lucrări. Astfel, întrucât societatea sa nu deţine staţie de betoane, contestatoarea subliniază că a încheiat contracte de furnizare betoane pentru îndeplinirea obligaţiilor contractuale pentru diferite lucrări, contractele pentru lucrarea care face obiectul prezentei proceduri fiind încheiate exclusiv pentru ducerea la îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de societatea sa.
Mai mult, contestatoarea doreşte să precizeze că societatea sa nu putea încheia contracte de închiriere, întrucât staţia de preparare betoane deţine, pentru a funcţiona în condiţiile legii, anumite documente (autorizaţia de mediu emisă de ANPM, buletinele de verificare metrologică emisă de BRML, certificatele de etalonare emise de BRML, autorizaţie de funcţionare, laborator propriu grad II, autorizaţie emisă de ISC, sistem propriu certificare produse, sistemul de management al calităţii, reţete de producere al betoanelor), personal calificat, resurse care nu sunt transmisibile,
în acest sens solicitând un punct de vedere (declaraţie) deţinătorului staţiei de betoane cu care a încheiat contractul de furnizare.
În ceea ce priveşte cerinţa privind „Laboratorul grad II autorizat”, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă, prin cele susţinute în comunicarea rezultatului procedurii, contrazice propriile cerinţe din fişa de date a achiziţiei, unde se specifică faptul că este suficientă deţinerea unui contract cu un laborator autorizat conform legi sau a unui laborator. Astfel, contestatoarea face precizarea că în cadrul documentelor de calificare se regăseşte Contractul de prestări lucrări de laborator nr. 181/07.02.2013.
În consecinţă, contestatoarea încunoştinţează că autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări privind cele două critici menţionate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii, considerând că oferta sa se încadra în prevederile art. 78 din HG nr. 925/2006.
Faţă de cele mai sus precizate, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă nu a procedat corect şi legal în raport cu oferta sa, aceasta având obligaţia de a-i solicita clarificări în cazul în care avea neclarităţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin.
(1) din OUG nr. 34/2006.
În finalul contestaţiei sale, contestatoarea solicită accesul la dosarul achiziţiei publice, precum şi acordarea unui termen rezonabil în vederea depunerii concluziilor scrise.
În dovedirea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. a depus, în copie, un set de înscrisuri.
Prin adresa xx. 651/07.04.2014, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. ...751/07.04.2014 şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ...870/08.04.2014, autoritatea contractantă ... a comunicat punctul de vedere referitor la contestaţia formulată de S.C. S.R.L.
În punctul său de vedere, autoritatea contractantă susţine că după evaluarea documentelor de calificare ale contestatoarei, comisia de evaluare a constatat ca oferta acesteia este inacceptabilă, reţinându-se că nu îndeplineşte cerinţa de calificare nr. 12 stabilită în documentaţia de atribuire la Secţiunea III.2.3.a)
„Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, potrivit căreia „Ofertanţii vor face dovada accesului la produse de balastieră şi produse de carieră proprii pe bază de contract de închiriere/furnizare, sau un angajament de punere la dispoziţie”.
Astfel, în luarea deciziei de respingere a ofertei contestatoarei, autoritatea contractantă subliniază că membrii comisiei de evaluare au avut în vedere nota de atenţionare din cadrul fişei de date a achiziţiei, conform căreia „Neprezentarea unuia din documentele
solicitate are ca efect descalificarea ofertantului, nefiind permisă completarea ulterioară”, coroborată cu prevederile art. 201 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, de unde rezultă că autorităţii contractante nu-i incumbă o obligaţie imperativă, ci doar dreptul de solicita completarea documentelor prezentate de ofertanţi.
În acest sens, autoritatea contractantă face precizarea că prin acceptarea prezentării ulterioare a unui document, această faptă ar conduce la apariţia unui avantaj în favoarea ofertantului şi ar contraveni prevederilor art. 201 alin. (2) din OUG nr. 34/2006.
În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei „am depus Oferta S.C. ... S.R.L. din data de 15.11.2013 pentru furnizarea de produse de balastieră”, autoritatea contractantă susţine că acordul- cadru de furnizare despre care face vorbire contestatoarea, care nu are număr de înregistrare, nu se regăseşte în cadrul documentelor de calificare depuse de aceasta.
În privinţa susţinerii că prin fişa de date nu se solicită forma autentică a unui contract, autoritatea contractantă evidenţiază faptul că în cerinţă sunt prevăzute clar formele în care poate fi dovedită această cerinţă, şi anume prin „contract de închiriere/furnizare, sau un angajament de punere la dispoziţie”.
Referitor la susţinerea contestatoarei cu privire la nota de atenţionare din cadrul fişei de date a achiziţiei, autoritatea contractantă învederează că autoarea contestaţiei avea posibilitatea de a contestat acest act în termenul prevăzut de OUG nr. 34/2006.
Faţă de cele mai sus precizate, autoritatea contractantă apreciază că în evaluarea celor şapte oferte depuse în cadrul procedurii în cauză, comisia de evaluare a dat dovadă de egalitate în tratament, de rigurozitate în evaluarea tuturor ofertelor şi de responsabilitate în pronunţarea aspectelor constatate la toţi cei şapte ofertanţi participanţi la procedură, prin urmare solicitând respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea ca legal şi temeinic a raportului procedurii, prin care s-a hotărât anularea procedurii de atribuire.
Prin adresa xx. 652/07.04.2014, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. ...749/07.04.2014 şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ...871/08.04.2014, autoritatea contractantă ... a comunicat punctul de vedere referitor la contestaţia formulată de S.C. S.A.
În punctul său de vedere, autoritatea contractantă arată că în cadrul procedurii ce face obiectul cauzei au fost depuse un număr de şapte oferte.
Cu ocazia analizării documentelor de calificare depuse de către contestatoarea S.C. ... S.A., autoritatea contractantă susţine că membrii comisiei de evaluare au constatat că oferta este
inacceptabilă, reţinându-se că nu îndeplineşte cerinţa de calificare nr. 11 stabilită în documentaţia de atribuire, referitoare la „Personal tehnic de specialitate minim necesar pentru îndeplinirea contractului de lucrări, şi anume persoana nominalizată pentru poziţia de manager de proiect - persoană cu studii superioare, cu certificat de absolvire, pregătire profesională/cursuri pentru funcţia de manager, cu experienţă profesională specifică dovedită prin participarea la cel puţin un contract de execuţie similar”.
Faţă de acest aspect, autoritatea contractantă arată că autoarea contestaţiei l-a nominalizat pe dl. ..., care, din documentele depuse iniţial şi cele depuse ca urmare a solicitării de clarificări, reiese ca nu îndeplineşte cerinţa de calificare referitoare la experienţa profesională specifică dovedită prin participarea la cel puţin un contract de execuţie similar, în speţă fiind vorba despre un contract de lucrări de drumuri.
De asemenea, autoritatea contractantă face precizarea că s-a mai reţinut că oferta contestatoarei nu îndeplineşte nici Cerinţa nr. 12 stabilită în documentaţia de atribuire, care prevede: „Operatorii economici vor dovedi că au în dotare sau dispun (proprietate/ leasing/închiriere/angajamente de punere la dispoziţie), de următoarele: Staţie de preparare mixturi asfaltice; Laborator gr. II autorizat/contract cu un laborator gr. II, autorizat în domeniul contractului de lucrări (conform Legii nr. .../1995 privind calitatea în construcţii şi ale Regulamentului privind autorizarea laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii, aprobat prin HG nr. 808/2005)”.
În acest context, întrucât, în vederea îndeplinirii acestei cerinţe, contestatoarea a prezentat contractul nr. 7896/18.11.2013 încheiat cu S.C. Samus Construcţii S.A., obiectul fiind furnizare mixturi asfaltice, iar pentru laborator gr. II autorizat, a prezentat contractul nr. 1656/07.03.2008 pentru efectuarea încercărilor de laborator, încheiat cu S.C. Aici ... S.A., având ca obiect „prestarea serviciilor de încercări de către laboratorul Someşeni”, autoritatea contractantă învederează că oferta contestatoarei nu face dovada îndeplinirii cerinţei, prin urmare a declarat-o inacceptabilă.
Având în vedere cele mai sus precizate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea ca legal şi temeinic a raportului procedurii, prin care s-a hotărât anularea procedurii de atribuire.
Prin adresa xx. 653/07.04.2014, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. ...750/07.04.2014 şi, în original, înregistrată la Consiliu sub nr. ...870/08.04.2014, autoritatea contractantă ... a comunicat punctul de vedere referitor la contestaţia formulată de S.C. S.R.L.
În punctul său de vedere, autoritatea contractantă susţine că după evaluarea documentelor de calificare ale contestatoarei, comisia de evaluare a constatat că oferta acesteia este inacceptabilă, reţinându-se că nu îndeplineşte cerinţa de calificare nr. 12 stabilită în documentaţia de atribuire la Secţiunea III.2.3.a)
„Capacitatea tehnică şi/sau profesională”, ofertantul prezentând Contractul de furnizare nr. 157/14.11.2013 încheiat cu S.C. ...
S.R.L., având obiectul „furnizare de betoane”, iar pentru laboratorul gr. II autorizat, prezentând Contractul de prestări de lucrări de laborator nr. 181/07.02.2013, obiectul fiind „analize şi determinări fizico-mecanice asupra materialelor de construcţii /…/”.
În ceea ce priveşte invocarea art. 201 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 privind solicitarea de completări şi clarificări ofertanţilor, autoritatea contractantă subliniază că solicitările de clarificări constituie un drept şi nu o obligaţie, această decizie fiind atributul comisiei de evaluare, însă având în vedere alin. (2) al art. 201 din OUG nr. 34/2006, precum şi documentele depuse în cadrul ofertei, comisia de evaluare a apreciat că documentele prezentate sunt suficient de clare pentru formarea opiniei, nefiind necesară solicitarea de clarificări.
Având în vedere cele mai sus precizate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată şi menţinerea ca legal şi temeinic a raportului procedurii, prin care s-a hotărât anularea procedurii de atribuire.
Prin adresa xx. 5713/... ... Consiliul i-a solicitat contestatoarei
S.C. ... S.R.L. comunicarea, în termen de cel mult 5 zile de la primirea adresei, a motivării complete a contestaţiei şi a eventualelor mijloace de probă noi pe care se sprijină contestaţia, având în vedere exprimarea în sensul unei viitoare completări, alte înscrisuri şi informaţii pe care le apreciază necesare pentru soluţionarea contestaţiei. De asemenea, a înştiinţat-o că OUG nr. 34/2006 prevede calea de atac a contestaţiei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie care derivă din actul atacat şi sunt cunoscute persoanei vătămate la momentul formulării ei, iar nu pentru motive necunoscute. Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 270 alin. (1) lit. e) din ordonanţă, contestaţia trebuie să cuprindă motivarea atât în fapt cât şi în drept, singura ipoteză în care se admite completarea motivării este aceea de la art. 270 alin.
(2) – când Consiliul apreciază că în contestaţie nu se regăseşte motivarea ei, ocazie cu care pune în vedere autoarei să îşi completeze contestaţia în termen de cinci zile. Consiliul i-a adus la cunoştinţă că ulterior primirii copiei dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă, va fi informată asupra termenului la care poate consulta documentele din respectivul dosar, precum şi
depune eventualele concluzii scrise reieşite din consultarea dosarului, concluzii care nu pot avea ca obiect completarea contestaţiei cu alte motive sau capete de cerere.
Ca urmare a studierii dosarului achiziţiei, la data de
....04.2014, S.C. ... S.R.L. a transmis prin adresa nr. 695/11.04.2014, înregistrată la Consiliu sub nr. 11449/11.04.2014, concluzii scrise, prin care dezvoltă aspectele sesizate în motivare. Astfel, contestatoarea precizează că nu înţelege comportamentul autorităţii contractante care, deşi în procesele verbale ale şedinţei de evaluare nr. 2, 5 şi 6 a constatat că oferta sa îndeplineşte cerinţele de calificare în discuţie, în cadrul procesului de evaluare nr. 7 a reţinut neîndeplinirea aceloraşi cerinţe de calificare.
Din documentele depuse la dosarul cauzei şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele:
Autoritatea contractantă ... a iniţiat procedura de atribuire prin
„cerere de oferte”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Contract de execuţie de lucrări pentru proiectul cu denumirea: «Refacere şi modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundaţii în anul 20..., în ... jud. ... cod CPV: 45233120- 6 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. ...
stabilind data deschiderii ofertelor la 22.11.2013, criteriul de atribuire „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic” şi o valoare estimată fără TVA de 4.421.512 lei.
În cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 7 operatori economici, printre care şi cele trei contestatoare, aşa cum rezultă din procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor, înregistrat sub nr. 1930/22.11.2013. După evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă a constatat că au fost depuse numai oferte inacceptabile şi neconforme, astfel că a anulat procedura de atribuire. Acest rezultat al procedurii a fost contestat de cele trei contestatoare din prezenta cauză.
Analizând contestaţia formulată de SC ... SRL, Xxxxxxxx constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele prezentate în continuare.
Din conţinutul actului atacat de SC ... SRL, respectiv comunicarea rezultatului procedurii înregistrată sub nr. 581/27.03.2014, rezultă că oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă în concordanţă cu prevederile cuprinse în art. 36 alin.
(1) lit. b) din HG nr. 925/2006, motivat de faptul că nu a îndeplinit cerinţa de calificare nr. 12 din secţiunea III.2.3.a), din fişa de date a achiziţiei.
Analizând documentaţia de atribuire pct. III.2.3.a) – Capacitatea tehnică şi/sau economică, Cerinţa nr. 12, rezultă că ofertanţii aveau obligaţia furnizării de informaţii privind dotările
specifice necesare îndeplinirii contractului, printre altele solicitându- se ca ofertanţii să dovedească „accesul la produse de balastieră şi produse de carieră proprii pe bază de contract de închiriere/furnizare, sau un angajament de punere la dispoziţie”.
Verificând îndeplinirea de către contestatoare a acestei cerinţe, Consiliul constată că în cadrul documentelor de calificare aparţinând operatorului economic SC ... SRL, depuse de autoritatea contractantă la dosarul cauzei, nu se regăsesc dovezi în acest sens, astfel că, în mod corect autoritatea contractantă a reţinut neîndeplinirea acestei cerinţe de calificare.
Astfel, susţinerea contestatoarei potrivit căreia „pentru a demonstra îndeplinirea Cerinţei nr. 12 din fişa de date a achiziţiei am depus «oferta SC ... SRL» din data de 15.11.2013 pentru furnizarea de produse de balastieră”, nu poate fi reţinută de Consiliu, motivat de faptul că documentele invocate de contestatoare în acest sens nu se regăsesc între documentele de calificare depuse de contestatoare, iar o eventuală solicitare de a depune aceste documente şi acceptare a lor de către autoritatea contractantă nu poate fi interpretată ca fiind o „clarificare sau completare formală sau de confirmare” a documentelor prezentate, permisă de legiuitor prin art. 201 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, ci o completare a documentelor de calificare cu documente noi, ce nu au fost depuse odată cu oferta în termenul limită stabilit de autoritatea contractantă în acest sens, ceea ce ar conduce la încălcarea principiilor tratamentului egal şi al transparenţei prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. b) şi d) din OUG nr. 34/2006, dar şi la nerespectarea prevederilor art. 201 alin. (2) din ordonanţă potrivit căruia „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”.
Documentele anexate contestaţiei, neregăsite în documentele de calificare, care ar putea proba îndeplinirea cerinţei de calificare în discuţie, nu pot fi luate în considerare de Consiliu întrucât autoarea contestaţiei avea obligaţia de a le depune odată cu oferta, orice altă interpretare conducând la încălcarea principiului tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Consiliul nu poate reţine nici susţinerea contestatoarei referitoare la tratamentul discriminatoriu pe care autoritatea contractantă i l-ar fi aplicat prin faptul că nu i-a solicitat clarificări în legătură cu modul de îndeplinire a cerinţei de calificare în discuţie în timp ce altor ofertanţi le-a adresat solicitări de clarificări, motivat de faptul că aceste susţineri se rezumă la simple afirmaţii generale, nedezvoltate şi nedovedite de contestatoare, deşi potrivit art. 249 din Noul cod de procedură civilă, „cel ce face o susţinere în cursul
procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.
Având în vedere cele reţinute în legătură cu contestaţia formulată de SC ... SRL, contestaţia apare ca fiind nefondată şi urmează să fie respinsă.
Procedând la analizarea contestaţiei formulată de SC ... SA, Xxxxxxxxx constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, aşa cum rezultă din adresa nr. 584/27.03.2014 ce reprezintă actul atacat de către contestatoarea SC ... SA, oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă motivat, pe de o parte, de faptul că nu a îndeplinit cerinţa de calificare nr. 11 din secţiunea III.2.3.a) din fişa de date a achiziţiei referitoare la experienţa profesională specifică a managerului de proiect nominalizat, iar pe de altă parte, datorită faptului că nu a îndeplinit cerinţa nr. 12 din aceeaşi secţiune a caietului de sarcini referitoare la dovedirea deţinerii sau dispunerii de staţie de preparare mixturi asfaltice şi laborator gr. II autorizat.
Din conţinutul fişei de date a achiziţiei, secţiunea III.2.3.a) cerinţa nr. 11, rezultă că autoritatea contractantă a stabilit o anumită componenţă a personalului tehnic de specialitate minim necesar, în cadrul acestuia regăsindu-se şi „manager de proiect”, pentru care a impus următoarele cerinţe: „persoană cu studii superioare, cu certificat de absolvire, pregătire profesională/cursuri pentru funcţia de manager, cu experienţă profesională specifică dovedită prin participarea la cel puţin un contract de execuţie similar”. Autoritatea contractantă a indicat ca modalităţi de îndeplinire a acestei cerinţe de calificare, necesitatea depunerii curriculum vitae, copii atestări/certificări, care să ateste expertiza declarată (aflate în termen de valabilitate la data limită de depunere a ofertei) sau în lipsa acestora deciziile de numire în poziţiile respective şi documentul în baza căruia s-a realizat numirea.
Pentru această poziţie, ofertantul SC ... SA, l-a nominalizat pe dl. ... pentru care a depus, în cadrul documentelor de calificare CV- ul, diploma de licenţă de absolvire a studiilor superioare, certificatul de absolvire a programului de perfecţionare pentru ocupaţia
„Manager proiect”, contractul individual de muncă nr. 421/132/28.09.2013 şi declaraţie de disponibilitate.
Prin adresa xx. 75/22.01.2014, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei SC ... SA, prezentarea, pentru dl. ..., de documente doveditoare referitoare la experienţa profesională specifică nominalizării. Aceasta a răspuns solicitării autorităţii contractante, prin adresa nr. 481/24.01.2014, depunând decizia nr. D-...7-30.03.2012 emisă de SC AICI ... SA, de numire de a d-lui
... în funcţia de manager de proiect şi inginer decontare la lucrarea
„Reabilitare ansamblu monument istoric Parc Central Xxxxxx Xxxxxxxx şi Cazinou ...-Napoca”.
Din conţinutul CV-ului d-lui ... propus pentru poziţia de manager de proiect şi a deciziei de numire depusă la solicitarea autorităţii contractante, rezultă că, în perioada 18.05.2011- 31.05.2012, acesta a ocupat funcţia de „manager de investiţii şi inginer decontare” în cadrul contractului „Urmărirea cantităţilor şi întocmirea certificatelor intermediare de plată în cadrul proiectului Restaurare monument istoric Parc Central Xxxxxx Xxxxxxxx şi Cazinou”, contract care, potrivit susţinerilor contestatoarei, cuprinde „lucrări de terasare, lucrări pregătitoare şi lucrări de terasamente, alei, sistem cu suprafaţă de călcare din agregate compactate, alei şi asfalt poros, alei şi platformă, rigole”, lucrări care presupun etape şi complexităţi diferite şi nu pot fi considerate ca fiind lucrări similare lucrărilor ce fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, respectiv refacerea şi modernizarea structurii rutiere, în mod corect autoritatea contractantă reţinând neîndeplinirea acestei cerinţe de calificare.
De altfel, acest aspect rezultă şi din comparaţia codurilor CPV care definesc cele două contracte, contractul din prezenta procedură având codul CPV 45233120-6 – lucrări de construcţii drumuri şi codul CPV 45111200-0 - lucrări de pregătire şi de degajare a şantierului, în timp ce contractul invocat de contestatoare ca experienţă profesională specifică similară a
„managerului proiect” are codul CPV 45112711-2 – lucrări de arhitectură peisagistică.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei depusă de SC ... SA, Xxxxxxxxx constată că, pentru îndeplinirea cerinţei de calificare impusă la pct. III.2.3.a) – Capacitatea tehnică şi/sau economică, Cerinţa nr. 12, potrivit căreia ofertanţii aveau obligaţia furnizării de informaţii privind dotările specifice necesare îndeplinirii contractului, respectiv „Ofertanţii economici vor dovedi că au în dotare sau dispun (proprietate/leasing/închiriere/angajamente de punere la dispoziţie) de următoarele: staţie de preparare mixturi asfaltice, folosită pentru îndeplinirea contractului; (...); laborator gr. II autorizat în domeniul contractului de lucrări ...”, contestatoarea SC ... SA a depus contractul – cadru de furnizare mixturi asfaltice nr. 7896/18.11.2013 încheiat între SC ... SA în calitate de beneficiar şi SC ... SA în calitate de furnizor, având ca obiect „furnizare mixturi asfaltice” şi contractul nr. 1656/07.03.2008, pentru efectuare încercări de laborator, cu actele adiţionale de prelungire a acestuia, încheiat între SC ... SA în calitate de beneficiar şi SC ...... SA în
calitate de beneficiar, având ca obiect prestarea serviciilor de încercări pentru materiale de construcţii.
Analizând conţinutul acestor documente, Consiliul constată că acestea fac dovada că ofertantul SC ... SA este beneficiarul produselor/serviciilor finale ale celor doi furnizori şi nu fac dovada că ofertantul „deţine sau dispune”, prin vreo modalitatea indicată de autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire, respectiv (proprietate/leasing/închiriere/angajamente de punere la dispoziţie), de staţia de mixturi asfaltice şi de laboratorul gr. II, aşa cum era obligată de prevederile fişei de date a achiziţiei, parte a documentaţiei de atribuire, în condiţiile în care cerinţa de calificare în discuţie nu a făcut obiectul vreunei contestaţii, dobândindu-şi astfel forţa obligatorie, iar dispoziţiile art. 170 din OUG nr. 34/2006 stabilesc obligaţia ofertanţilor de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.
În aceste condiţii, Xxxxxxxxx apreciază că, în mod corect, autoritatea contractantă a constatat neîndeplinirea de către ofertantul SC ... SA a cerinţelor de calificare referitoare, pe de o parte, la experienţa profesională specifică a managerului de proiect numit de ofertant şi, pe de altă parte, la deţinerea în dotare sau dispunerea de staţie de preparare mixturi asfaltice şi laborator gr. II autorizat, astfel că această contestaţie apare ca fiind nefondată.
Procedând la soluţionarea contestaţiei formulată de SC ... SRL, Xxxxxxxxx constată că aceasta este îndreptată împotriva rezultatului procedurii, potrivit căruia oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă în concordanţă cu prevederile art. 36 alin. (1) lit. b) din HG nr. 925/2006, motivat de faptul că aceasta nu a îndeplinit cerinţa de calificare menţionată la pct. III.2.3.a) - Capacitatea tehnică şi/sau profesională, cerinţa nr. 12, referitoare la obligaţia dovedirii deţinerii sau dispunerii (proprietate/ leasing/închiriere/angajamente de punere la dispoziţie) de următoarele: staţie de betoane de ciment, folosită pentru îndeplinirea contractului; (...); laborator gr. II autorizat în domeniul contractului de lucrări ...”.
Din documente de calificare depuse de ofertantul SC ... SRL, rezultă că pentru îndeplinirea cerinţei de calificare citată anterior, acesta a depus contractul de furnizare nr. 157/14.11.2013, încheiat între SC ... SRL în calitate de furnizor şi SC ... SRL în calitate de beneficiar, având ca obiect „furnizare de betoane” şi contractul de prestări de lucrări de laborator nr. 181/17.02.2013, încheiat între SC ... SRL în calitate de furnizor şi SC ... SRL în calitate de beneficiar, având ca obiect „analize şi determinări fizico-mecanice asupra materialelor de construcţii, ...”.
Analizând conţinutul acestor documente Consiliul constată că acestea fac dovada că ofertantul SC ... SRL este beneficiarul produselor/serviciile finale ale celor doi furnizori şi nu fac dovada că ofertantul „deţine sau dispune”, prin vreo modalitatea indicată de autoritatea contractantă în fişa de date a achiziţiei, respectiv (proprietate/leasing/închiriere/angajamente de punere la dispoziţie), de staţia de betoane şi de laboratorul gr. II, aşa cum era obligată de prevederile fişei de date a achiziţiei, în condiţiile în care cerinţa de calificare în discuţie nu a făcut obiectul vreunei contestaţii, astfel că şi-a dobândind forţa obligatorie, iar dispoziţiile art. 170 din OUG nr. 34/2006 stabilesc obligaţia ofertanţilor de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.
În aceste condiţii, Xxxxxxxxx apreciază că, în mod corect, autoritatea contractantă a constatat neîndeplinirea de către ofertantul SC ... SRL a cerinţelor de calificare referitoare, la deţinerea în dotare sau dispunerea de staţie de betoane şi de laborator gr. II autorizat, astfel că această contestaţie apare ca fiind nefondată.
Referirile contestatoarei la procesele verbale de evaluare elaborate de autoritatea contractantă, nu pot fi reţinute în susţinerea criticilor, motivat de faptul că aceste documente sunt documente intermediare, a căror interpretare trebuie făcută în ordine cronologică, ce au stat la baza elaborării actului administrativ final al autorităţii contractante, respectiv raportul procedurii, în care s-au reţinut cele două motive de inacceptabilitate ale ofertei contestatoarei.
În raport de cele reţinute, în temeiul prevederilor art. 278 alin.
(5) din OUG nr. 34/2006, va respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de SC ... SRL, SC ... SA, SC ... SRL.
PREŞEDINTE COMPLET
...
MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET
... ...
Redactată în 6 exemplare originale, conţine 16 pagini.