Material Informativ
Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice
Material Informativ
Înregistrarea
contractelor de locaţiune, conform Ordinului
nr. 2031/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.114/2019 pentru
aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune,
precum şi a modelului şi conţinutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune"
• Veniturile din cedarea folosinței bunurilor sunt veniturile, în bani și/sau în natură, provenind din cedarea folosinței bunurilor mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal, altele decât veniturile din activități independente.
• În această categorie de venit se cuprind veniturile din:
a) închirieri și subînchirieri de bunuri mobile și imobile, obținute de către proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal;
b) arendarea bunurilor agricole, din patrimoniul personal;
c) închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, indiferent de numărul de locuinţe în care sunt situate acestea.
• Veniturile obținute din închirieri și subînchirieri de bunuri imobile din patrimoniul personal sunt cele din cedarea folosinței locuinței, a caselor de vacanță, garajelor, terenurilor și altele asemenea, a căror folosință este cedată în baza unor contracte de închiriere/subînchiriere, uzufruct, arendare și altele asemenea, inclusiv a unor părți din acestea, utilizate în scop de reclamă, afișaj și publicitate.
• Potrivit Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, contractele de cedare a folosinței bunurilor sunt cuprinse în denumirea generică a contractelor de locațiune.
• Potrivit art.1777 din Codul Civil, locaţiunea este definitã ca fiind “contractul prin care o parte, numită locator, se obligă să asigure celeilalte părţi, numite locatar, folosinţa unui bun pentru o anumită perioadă, în schimbul unui preţ, denumit chirie.”
• Locatorii pot înregistra la organele fiscale competente din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală contractele de locaţiune pe care le încheie prin înscris sub semnătură privată în calitate de locator atât cu persoane fizice, cât şi cu persoane juridice, potrivit prevederilor art. 1798 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
• Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare şi cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, au obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent, potrivit art. 120 alin.(61) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• În vederea înregistrării contracului, contribuabilii depun Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune, însoţită de o copie a contractului de închiriere. Conformitatea cu originalul a copiei contractului de închiriere se efectuează de către locator prin înscrierea menţiunii “conform cu originalul” şi prin semnătura acestuia.
• Dacă bunul a cărui folosinţă se cedează este deţinut în comun, fiecare coproprietar are obligaţia înregistrării contractului de închiriere la organul fiscal competent.
• Veniturile obţinute din exploatarea bunurilor şi drepturilor de orice fel, deţinute în comun, sunt considerate ca fiind obţinut de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, şi se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau în mod egal, în situaţia în care acestea nu se cunosc, conform art.124 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor deţinute în comun in devalmasie, se repartizeazã în mod egal între proprietarii comuni. Repartizarea venitului net conform prevederilor de mai sus, se face în condiţiile în care în contractul de cedare a folosinţei se menţionează că partea contractantă care cedează folosinţa este reprezentată de coproprietari. În condiţiile în care coproprietarii decid asupra unei alte împărţiri, se va anexa la contract un act autentificat din care să rezulte voinţa părţilor.
• Modificarea sau încetarea contractului de locaţiune poate fi înregistrată de locator la organul fiscal, prin depunerea Cererii de înregistrare a contractelor de locaţiune, având bifată în formular căsuţa "Modificare" sau "Încetare", după caz, însoţită de documentele justificative.
2.2. Modalitatea de depunere a Cererii de înregistrare a contractelor de locaţiune
• Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune, însoţită de o copie a contractului de închiriere se depune direct la registratura organului fiscal competent, prin poştă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, conform Ordinului Presedintelui Agenţiei Naţională de Administrare Fiscală nr. 2031/2022 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi a modelului şi conţinutului formularului "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune" prevăzută în anexa nr.2 la ordinul mentionat anterior.
• Conformitatea cu originalul a copiei contractului de închiriere, având număr şi dată, se efectuează de către contribuabil prin înscrierea menţiunii „conform cu originalul” şi semnătura acestuia.
• Data înregistrării contractului de locaţiune, a modificărilor ulterioare sau a încetării acestuia este, după caz, data înregistrării la registratura organului fiscal competent, data poştei sau data înregistrării cererii pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor.
• Dovada înregistrării la organul fiscal competent a contractului de închiriere, a modificărilor ulterioare sau a încetării acestuia este:
a) copia cererii având înscrise numărul şi data înregistrării la organul fiscal - pentru cererile depuse direct la registratura organului fiscal competent;
b) copia cererii, însoţită de confirmarea de primire semnată de reprezentantul organului fiscal competent - pentru cererile depuse prin poştă cu confirmare de primire;
c) copia cererii, însoţită de mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor - pentru cererile depuse prin mijloace electronice de transmitere la distanţă.
2.2. Modalitatea de depunere a Cererii de înregistrare a contractelor de locaţiune
• Contribuabilii, care au posibilitatea sa semneze documentele electronic cu semnatura electronica calificatã, pot trimite "Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune" prin intermediul portalului e-guvernare. Dacã contribuabilii nu deţin semnaturã electronicã, cererea se poate transmite şi prin intermediul Spaţiului Privat Virtual.
• Formularul 168 "Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune" se descarcã parcurgând urmãtorii paşi: xxx.xxxx.xx - Declaratii electronice - Persoane Fizice - Descarcare declaratii - 168 “Cerere de inregistrare a contractelor de locatiune” - Soft A (click dreapta) - salveaza link-ul ca…. .
• Cererea de înregistrare a contractelor de locaţiune, la care se anexeaza copia contractului de inchiriere, precum si Declaratia unica (Formularul 212), se completeaza si se transmit online individual, parcurgand urmatorii pasi: xxx.xxxx.xx “Depunere Declaratie unica si alte formulare SPV-PF”(dreapta sus) - Autentificare cu user name si parola - Choose File - Transmitere formular.
• Daca trimiterea se realizeaza cu succes, pe ecran se va afisa textul “Fisierul transmis a fost preluat si a primit indexul de depunere XXXXXX”. Ulterior, se primeste un mesaj pe adresa de e-mail a contribuabilului, in care se mentioneaza ca formularul depus este valid sau are erori.
• Formularul electronic al Cerererii de înregistrare a contractelor de locaţiune poate fi descărcat accesând portalul ANAF xxx.xxxx.xx secțiunea Servicii online, rubrica Declarații electronice și se poate transmite:
- prin intermediul serviciului "Spaţiul privat virtual" (SPV) – rubrica Depunere declarație unică și alte formulare SPV-PF ;
- pe site-ul x-xxxxxxxxx.xx, cu semnătură electronică calificată.
2.2. Modalitatea de depunere a Cererii de înregistrare a contractelor de locaţiune
Organul fiscal central competent este:
a) organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică rezidentă are domiciliul fiscal, potrivit legii;
b) organul fiscal în a cărui rază teritorială se află bunul imobil care face obiectul contractului de închiriere/organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al împuternicitului, după caz, pentru persoanele fizice nerezidente;
c) organul fiscal în raza căruia se face constatarea închirierii bunului mobil, conform dispoziţiilor legale fiscale, în cazul persoanelor fizice nerezidente.
• În cazul neîndeplinirii obligației de înregistrare a contractelor de închiriere, organul fiscal competent notifică persoanele fizice care figurează în evidenţele fiscale cu venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal.
• Modelul şi conţinutul formularului "Notificare privind nedepunerea la termen a cererii de înregistrare a contractelor de închiriere" sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Ordinul nr. 2031/2022.
• Notificarea se comunică contribuabilului, potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală, cu modificarile si compleatrile ulterioare.
3.1. Stabilirea venitului net anual din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal și a impozitului datorat, în situația în care o persoană fizică inchiriază unei alte persoane fizice
• Venitul brut din cedarea folosinței bunurilor, altele decât veniturile plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, reprezintă totalitatea sumelor în bani și/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părți, pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării acestora.
• În cazul veniturilor obținute din închirierea bunurilor mobile și imobile din patrimoniul personal, venitul brut se stabilește pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părți pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei.
• Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
• Pentru stabilirea venitului brut, la sumele reprezentând chiria în bani și/sau la echivalentul în lei al veniturilor în natură se adaugă, dacă este cazul, și valoarea cheltuielilor ce sunt, conform dispozițiilor legale sau înțelegerii contractuale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deținător legal, dar sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
• Reprezintă venit brut și valoarea investițiilor la bunurile mobile și imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deținător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinței bunurilor, inclusiv al contractelor de comodat, și care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
• În termen de 30 de zile de la finalizarea investițiilor, partea care a efectuat investiția este obligată să comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal valoarea investiției.
• În situaţia în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute venitul brut anual se determină pe baza chiriei lunare evaluate la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului, conform articolului 84 alin.(31) din Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
• Venitul net anual din cedarea folosinţei bunurilor, altul decât cel plătit de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, din arendarea bunurilor agricole, precum şi din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, se stabileşte de către persoana fizică prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra venitului brut, conform art.84 alin.(3) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• Impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului impozabil, iar plata se efectuează la bugetul de stat, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului, conform art.123 alin.(2) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare, din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, precum şi din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, pentru care impunerea este finală, au obligaţia să completeze şi să depună Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului între părţi şi respectiv până la data de 25 mai, inclusiv a fiecărui an, pentru contractele în curs, în cazul celor care au încheiat contractele respective în anii anteriori.
• În situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale sau în cazul rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi, pentru care determinarea venitului brut se stabilește pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal, indiferent de momentul încasării chiriei, şi în care chiria este exprimată în lei sau reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, venitul este recalculat de către contribuabil, pe baza Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate.
• Pentru contractele în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului net anual se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se depune declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, potrivit prevederilor art.120 alin.(6) din Codul Fiscal.
• Contribuabilii care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, pentru care determinarea venitului brut se stabilește pe baza chiriei prevăzute în contractul încheiat între părţi pentru fiecare an fiscal şi în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, au obligaţia de a depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul I Date privind veniturile realizate şi contribuţiile sociale datorate la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a veniturilor, în vederea definitivării impozitului anual pe venit. Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice se completează pentru fiecare sursă din cadrul fiecărei categorii de venit.
• Nu se depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice
- Capitolul I Date privind veniturile realizate şi contribuţiile sociale datorate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, a căror impunere este finală, conform art.122 alin.(4) litera c) din Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum şi pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria este exprimată în lei, potrivit art.84 alin.(1) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• În cazul veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor realizate de persoanele fizice plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, venitul brut reprezintă totalitatea sumelor în bani şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură stabilite potrivit contractului încheiat între părţi, conform art. 841 din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• Venitul brut se majorează cu valoarea cheltuielilor ce cad, conform dispoziţiilor legale, în sarcina proprietarului, uzufructuarului sau a altui deţinător legal, dacă sunt efectuate de cealaltă parte contractantă.
• În situaţia în care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează plata.
• Venitul net din cedarea folosinţei bunurilor, se stabileşte la fiecare plată, de către plătitorii
• de venit, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 20% asupra acestuia.
• Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă au şi obligaţia de a calcula, reţine, declara şi plăti impozitul corespunzător sumelor plătite.
• Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net şi se reţine la sursă, de către plătitorii de venituri, la momentul plăţii veniturilor.
• Impozitul calculat şi reţinut reprezintă impozit final şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
• Potrivit prevederilor art.122 alin.(4) litera c) din Codul Fiscal “Nu se depune Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - cap. I, pentru venituri din cedarea folosinţei bunurilor sub formă de arendă, venituri din cedarea folosinţei bunurilor plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, a căror impunere este finală potrivit prevederilor art. 84 alin.(8), respectiv art. 841 alin. (6) (…).”
• Plătitorii veniturilor, persoane juridice sau alte entităţi fără personalitate juridică au obligația de a depune formularul 100 “Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat” și să completeze corespunzător poziția 101 din Anexa nr.3 “Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat”, potrivit Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.4875/2024 privind modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.587/2016 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.
• Persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, din una sau mai multe surse, sau venituri din alte categorii, datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate la o bază anuală de calcul de 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe ţară, după caz, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, conform art.170 alin.(1) litera e) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
• Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor o reprezintă:
a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice - Capitolul II Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.
• Contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calculează de către contribuabili prin aplicarea cotei de contribuţie de 10% asupra bazei anuale de calcul reprezentând nivelul a 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice.
• Nedepunerea „Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, până la data prevăzută în legislația fiscală, se sancționează cu amendă cuprinsă între 50 și 500 de lei, potrivit art.336 alin.(3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedura, cu modificarile si completarile ulterioare.
Va informãm, cã Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã (ANAF) oferã contribuabililor servicii electronice accesibile permanent, ce nu implicã deplasarea la sediul administraţiei fiscale, şi anume:
1. Spaţiul Privat Virtual (SPV) - oferã utilizatorilor sãi (contribuabili persoane fizice şi persoane juridice) o serie de beneficii, cum ar fi:
- informaţii cu privire la obligaţiile fiscale;
- posibilitatea de a primi acte administrativ fiscale şi alte documente;
- posibilitatea depunerii declaraţiilor fiscale;
- plata obligaţiilor fiscale;
- informaţii cu privire la contribuţiile sociale;
- acces şi la alte servicii electronice;
Înregistrarea în serviciul "Spatiul Privat Virtual" se face de pe pagina principalã a site-ului ANAF xxx.xxxx.xx, la secţiunea „Servicii Online” - „înregistrare/înrolare persoane fizice şi juridice în Spaţiul Privat Virtual;”
2. Depunere declaratii on-line este un serviciu disponibil pe portalul xxx.x-xxxxxxxxx.xx, care poate fi accesat prin utilizarea unui certificat digital calificat cu mentiunea ca certificatul poate fi folosit pentru transmiterea mai multor declaratii.
Formularele electronice pot fi descarcate de pe site-ul xxx.xxxx.xx, sectiunea Servicii Online / Declaratii electronice;
3. Ghiduri curente - au scopul de a facilita indeplinirea obligatiilor fiscale declarative si de plata ale contribuabililor, fiind disponibile pe site-ul xxx.xxxx.xx, sectiunea Asistenta contribuabili / Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente si alte materiale informative;
4. Serviciul de programari online destinat contribuabililor care doresc sa se programeze la unitatile fiscale din cadrul ANAF pentru aspecte ce nu necesita timp indelungat de solutionare, timpul alocat fiecarei programari fiind de maximum 30 de minute; serviciul este disponibil pe site-ul xxx.xxxx.xx, sectiunea Servicii Online / Programari online.
5. Asistenta prin e-mail este un serviciu prin care contribuabilii pot obtine informatii cu caracter general in legatura cu modul in care trebuie sa procedeze pentru a beneficia de un drept fiscal sau pentru a se conforma unei obligatii fiscale. Serviciul este disponibil accesand sectiunea ‘’Formular de contact‘’ de pe pagina principala a site-ului ANAF xxx.xxxx.xx;
6. Serviciul central de asistenţã telefonicã a contribuabililor - Contact-center - 000.000.00.00 - prin care se pot obţine telefonic informaţii cu privire la aplicarea legislaţiei fiscale, dar şi pentru suport tehnic în domeniul IT;
7. Buletinul informativ fiscal cuprinde informaţii cu privire la actele normative cu incidenţã în materie fiscalã care au fost publicate în Monitorul Oficial al României în saptamâna anterioarã. Acest serviciu este disponibil pe site-ul xxx.xxxx.xx, secţiunea Asistenţã contribuabili / Legislaţie / Buletin legislativ fiscal;
8. Servicii web pentru obţinerea informaţiilor publice din situaţiile financiare/raportãrile contabile anuale aferente agenţilor economici, pentru consultarea registrului persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA, a registrului persoanelor impozabile care aplica sistemul TVA la încasare, a registrului care aplica plata defalcata a TVA şi a registrului contribuabililor inactivi/reactivaţi.
9. Pentru rãspunsuri la întrebari cu tematicã fiscalã, se poate accesa baza de date (ANAFI) postatã pe site-ul ANAF, la adresa xxx.xxxx.xx, Secţiunea Asistenţã Contribuabili/ Persoane Juridice/ Legislaţie/ Despre impozite şi taxe/ Intrebãri frecvente.
De asemenea, Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã acordã contribuabililor, în mod gratuit, la sediile unitãţilor fiscale teritoriale, într-un spaţiu special amenajat, acces la un calculator conectat la Internet, în scopul accesãrii serviciilor puse la dispoziţie de cãtre instituţie, asigurând totodatã şi îndrumarea corespunzãtoare în utilizarea serviciilor la distanţã.
SFÂRŞIT