Regulament Maratonul Târnavei – Trail Runing
Regulament Maratonul Târnavei – Trail Runing
Organizatorul Concursului:
Organizatorii concursului „Maratonul Tarnavei - Trail Running
” sunt Asociația Tarnaveni Cycling și C.S Next Sport
Maratonul Tarnavei- este un concurs de Trail Running Cross Country care va avea loc în data de 12 iunie 2022. Aflat la a 6-a ediție, concursul va avea și în acest an startul și finishul în incinta Ruck Ventilatoare, din Municipiul Târnăveni, județul Mures, regiunea Transilvania. Obiectivul acestui concurs este de a promova o parte din traseele , dar și a potecilor din jurul Municipiului Târnăveni o zonă cu un potențial deosebit p. Ediția din 2022 va avea 3 trasee diferite (21, 10, respectiv 4 km). Traseul scurt (10 km) este adresat începătorilor, De asemenea, persoanelor care nu au mai fost la concursuri de cros, li se recomandă înscrierea la traseul de 4 km.
Traseul parcurge atât zone impadurite și dealuri cu iarbă, drumuri naționale, județene, drumuri forestiere, ulițe .
Participanţii la Competiţie sunt obligaţi să respecte termenii si condiţiile din prezentul Regulament al Competiţiei.
Regulamentul este întocmit si va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile în România, fiind disponibil în mod gratuit oricărui solicitant la locul de desfăsurare al Competiţiei.
Prin participarea la această Competiţie, participanţii sunt de acord să respecte si să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor si condiţiilor
prezentului Regulament si al legislaţiei în vigoare aplicabile si să semneze declaraţia pe proprie răspundere pusă la dispoziţie de către Organizatori cu ocazia înscrierii în ziua concursului, la momentul validării înscrierii.
PERIOADA ȘI ZONA DE DESFĂȘURARE A COMPETIŢIEI
2.1. Data și locul desfăsurării Competiţiei:
Competiţia va avea loc în ziua de 12 iunie 2022, în localitatea Tarnaveni, judetul Mures,cu start/sosire in incinta curti Ruck Ventilatoare.
Traseul de desfăsurare a întrecerilor va fi însemnat cu bandă de delimitare si va avea în anumite puncte stabilite anterior persoane din partea organizatorilor, comisari de traseu.
Competiţia se desfăsoară conform mecanismului Competiţiei, asa cum este acesta detaliat în secţiunea 3 din prezentul Regulament.
MECANISMUL COMPETIŢIEI
3.1. Participanţii si desfăsurarea Competiţiei
Această competiţie se adresează oricaror pasionaţi de alergare, oricărei persoane căreia starea de sănătate îi permite o alergare pe una din distanţele menţionate.
Competiţia va cuprinde 4 trasee distincte:
1200 m
4 Km
12 km
21 km
Vor fi urmatoarele categorii de vârstă:
Traseu 1200m family
4-6 ani băieti + fete
7-9 ani băieti + fete
Open family
Traseu 4 km family
7-9 ani băieti + fete
10-11 ani masculin + feminin
12-13 ani masculin + feminin
14 – 18 ani masculin +feminin
19 – 29 ani masculin +feminin
30 – 39 ani masculin+feminin
40 – 49 ani masculin+feminin
50+ masculin+feminine
Open family
Traseu 10 km:
19 – 29 ani masculin +feminin
30 – 39 ani masculin+feminin
40 – 49 ani masculin+feminin
50+ masculin+feminin
Traseu 21 km:
18 – 29 ani masculin +feminin
30 – 39 ani masculin+feminin
40 – 49 ani masculin+feminin
50+ masculin+feminin
Nota: COMPETIȚIA KIDS RACE RUNNING SE VA DESFĂȘURA ÎN ZONA START/FINISH
TRASEELE DESTINATE COPIILOR AU O DIFICULTATE UȘOARĂ
Family se compune din minim două persoane, dintr-un copil cu vârstă între 5-14 ani şi un adult. Echipa astfel formată trebuie să parcurgă tot traseul „Family” împreună. participant este considerat copilul,este obligatoriu sa termine cursa si parintele/ insotitorul.Premiat va fi doar copilul.
Pentru categoria Family, unde sunt înscriși copii minori+parinte/insotitor, pentru COPII ESTE GRATUIT
3.2. Traseul de concurs
Traseul de concurs va fi semnalizat de către organizatori prin benzi de delimitare (garduri/balize de semnalizare amplasate la intersecţiile cu diverse străzi adiacente) si va fi supravegheat de comisari (arbitri) de cursă, amplasaţi în diferite puncte ale traseului.
3.3. Înscriere si plata taxei de înscriere.
Perioada: Începând cu luna februarie 2022, se deschid înscrierile online. . Înscrierile se închid joi, 9 iunie 2022, ora 21:00.
Taxă: Valoarea taxei este stabilită în funcție de perioada în care se plătește.
Cotizația de participare este stabilită la 50 RON în cazul înscrierii şi a plății online efectuate în perioada: 05.02.2022-31.03.2022.
Cotizația de participare este stabilită la 70 RON în cazul înscrierii şi a plății online efectuate în perioada: 01.04.2022-31.05.2022
Cotizația de participare este stabilită la 90 RON în cazul înscrierii şi a plății online efectuate în perioada: 01.06.2022-10.06.2022
Cotizația de participare este stabilită la 120 RON plății în numerar efectuată la fața locului – sâmbătă 11.06.2022, în cazul în care participantul este deja înscris online.
Notă: Înscrierile online și plata taxei de participare online se efectuează pe platforma Xxxxxxx.xx, de pe site-ul xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx, secțiunea Înscrieri. Plata în numerar se poate efectua doar în ziua competiției cu condiția ca participantul să fie deja înscris.
NU SE FAC ÎNSCRIERI LA FAȚA LOCULUI, CU EXCEPȚIA COMPETIȚIEI KIDS CROS MARATHON.
Înscrierea ca alergător se realizează prin completarea formularului de înscriere de pe xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx , cu alegerea cursei dorite.
Pentru validarea înscrierii, achitarea taxei de participare trebuie făcută pe loc, cu cardul sau la fața locului în numerar.
Număr maxim de participanți: 250 pers
3.4. Declaraţia pe propria răspundere
Toţi concurenţii vor completa si semna o declaraţie pe propria răspundere că sunt apţi din punct de vedere medical pentru a participa la competiţie.
Pentru copiii participanţi la această competiţie unul dintre părinţi/tutore/reprezentant legal al acestora va completa si semna o declaraţie prin care îsi vor da acordul pe proprie răspundere cu privire la participare si vor declara că participantul (copil) este apt din punct de vedere medical pentru participarea la această competiţie.
Este recomandat un examen medical inaintea participari la concurs
Este interzisă participarea la competiție/eveniment a persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice/droguri sau care se află sub influenţa acestora, a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru socuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăsurării normale a derularii evenimentului.
Persoanele care vor încălca aceste prevederi vor fi îndepărtate din zona evenimentului de catre organizatori, chiar cu sprijinul organelor de poliție, dacă va fi cazul.
3.5. Echipament si condiţii de concurs. Numere de concurs
Concurenţii vor participa la competiţie folosind propriul echipament. Se recomandă concurenţilor să poarte echipament de alergare corespunzător
condiţiilor meteorologice de la ora de desfăsurare a competiţiei (inclusiv încălţăminte adecvată).
Numerele de concurs vor fi puse la dispoziţie de către organizatori si se vor înmâna concurenţilor după completarea si semnarea declaraţiilor pe propriarăspundere.
Numerele de concurs se vor amplasa în zona pieptului/abdomenului a fiecărui concurent (pe partea din faţă), astfel încât să fie vizibile.
3.6. Stabilirea rezultatelor
Clasamentul pentru fiecare categorie se face în ordinea sosirii fiecărui participant.
La trecerea liniei de sosire se va cronometra si timpul în care fiecare participant va reusi să parcurgă întregul traseu.
Se vor întocmi clasamente separate pe fiecare categorie de la fiecare probă.
Organizatorii își rezervă dreptul de a comasa o categorie dacă aceasta are mai puțin de 5 concurenți.
3.7. Arbitrii de traseu
În diferite puncte ale traseului de alergare vor fi amplasaţi comisari de cursă (arbitri de traseu) care vor supraveghea respectarea traseului și a prezentului regulament de către concurenţi, iar în zona start/sosire vor înregistra fiecare trecere a concurenţilor prin punctul respectiv. La sfârsitul cursei, aceste date vor fi cumulate si se va verifica numărul de treceri ale fiecărui concurent prin punctele respective.
Dacă un comisar de cursă va observa o tentativă de ”tăiere” (scurtare sau abatere) a traseului, concurentul respectiv va fi descalificat.
3.10. ANUNŢAREA SI ÎNMÂNAREA PREMIILOR
3.10.1. Titluri si premii
Vor fi premiate locurile 1, 2 si 3 de la fiecare categorie menţionată.
CONDIŢII ADMINISTRATIVE
4.1. Condiţii administrative (pe timpul curselor)
Organizarea evenimentului revine Tarnaveni cycling care se ocupa de implementarea evenimentului si care pune la dispoziţie arbitrii si voluntarii necesari bunei desfăsurări a competiţiei.
Pe durata desfăsurării cursei, participanţii nu pot părăsi traseul de alergare si nici nu îl pot schimba, prin scurtare sau alegerea de trasee alternative, respectând si culoarul de delimitare trasat de către organizatori si marcat cu bandă. Participanţii care renunţă la cursă pe parcursul alergării sunt rugaţi să se prezinte în zona Start/Sosire pentru a anunţa arbitrul de traseu din acea locaţie despre acest abandon.
Competiţia va beneficia de asistenta medicala pentru cazuri de accidentări care se va afla în apropierea zonei de start/sosire.
4.2. Condiţii administrative (generale)
În conformitate cu legislaţia în vigoare, Organizatorii vor face publice numele câstigătorilor si premiile acordate în cadrul acestei Competiţii. Lista
câstigătorilor va fi publicată după data evenimentului pe site-ul xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx
Organizatorii se obligă, de asemenea, să respecte prevederile Legii 677/2001 si a regulamentului (UE) 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE.
Ca atare, Organizatorii se angajează să păstreze confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale participanţilor/ câstigătorilor la prezenta Competiţie si să leutilizeze conform prezentului Regulament, al declaraţiei participanţilor pe propria răspundere si legislaţiei în vigoare.
Concurenţilor le este interzisă aruncarea oricăror resturi, gunoaie în zona de desfăsurare a competiţiei sub sancţiunea descalificării din competiţie. Acestia vor putea folosi fie cosurile de gunoi amplasate în parc sau sacii menajeri pusi la dispoziţie de către organizatori în zona de start/sosire. Organizatorii vor asigura la terminarea evenimentului eliminarea deseurilor si depunerea acestora în containerele aflate în zonă.
Organizatorii îsi rezervă dreptul de a modifica prezentul Regulament până la data începerii competitive
Anularea participării: Dacă dintr-un motiv întemeiat persoana înscrisă online dorește să își anuleze înscrierea, poate face acest lucru printr-un e-mail trimis la xxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx. În cazul retragerii înscrierii, taxa de participare NU POATE FI RETURNATĂ (conform Ordonanței 34/2014, Art. 16. al. L), însă locul poate fi cedat unui alt concurent. Îi încurajăm pe cei care nu mai pot concura să transfere taxa altei persoane şi să anunțe organizatorul printr-un e-mail trimis la adresa xxxxxxx@xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx, până la data de 8 iunie 2022. În caz de neprezentare la start, descalificare, abandon, retragere din concurs din orice motiv, taxa de participare NU POATE FI RETURNATĂ
Organizatorul este exonerat de răspundere dacă în timpul cursei publicul deteriorează marcajele de ghidare.
În caz de forță majoră (condiții meteo deosebit de nefavorabile sau în alte cazuri ce pot influența buna desfășurare a concursului) organizatorii își rezervă dreptul de a anula sau amâna cursa.
Dacă aceste condiții survin în timpul concursului, organizatorul are dreptul să oprească competiția. De asemenea, organizatorii își rezervă dreptul de a opri un participant în cazuri excepționale (accidentare gravă, comportament neadecvat, nu se încadrează în timp sau orice alte cazuri în care organizatorii consideră necesar).
În
cazul retragerii din cursă, al neprezentării sau în caz de forță
majoră (vezi paragraful anterior) TAXA
DE PARTICIPARE NU VA FI RETURNATĂ.
În
eventualitatea anulării cursei cauzată de forță majoră, cei
înscriși pot participă la o alta competiție la o dată
ulterioară, fără a plăti din nou o taxa de înscriere.
Organizatorii și sponsorii evenimentului nu sunt responsabili în caz de prejudiciu sau accident cum ar fi: pagube materiale sau pierderi, contact coliziune cu alți participanți, spectatori sau voluntari sau cauzate de natură, condiții meteo nefavorabile: zăpadă, ploi torențiale, noroi sau accidentări provocate în timpul alergării: înțepături de viespi, interacțiunea cu animale sălbatice (porci mistreți, căprioare, câini etc.) sau deces, răspunderea revine fiecărui participant.
Necitirea cu atenție a Regulamentului și a tuturor Secțiunilor de pe pagina Competiției xxx.xxxxxxxxxxxxxxxxx.xx nu poate fi interpretată ca fiind lipsă de informare din partea Organizatorilor