Contract nr.
Contract nr.
de furnizare a gazelor naturale (consumator non-casnic)
2024 mun. Chișinău
„
”, cu sediul în , reprezentată de
Directorul dl. pe de o parte și,
, care acționează în baza statutului, denumită în continuare ,,Furnizor”
SRL „Arena Națională” cu sediul în mun. Chișinău, or. Stăuceni, str. Calea Orheiului, 130, reprezentată de Administratorul xx. Xxxxxx Xxxxxxx, care acționează în baza statutului, denumită în continuare ,,Consumator” pe de altă parte,
în comun denumite „Părți” şi individual „Parte” au încheiat prezentul Contract de furnizare a gazelor naturale, în continuare „Contract” cu următoarele condiții contractuale.
I. OBIECTUL CONTRACTULUI
1.1. Obiectul Contractului îl constituie furnizarea gazelor naturale în condiții de piață negociate, desemnând ansamblul de activități și operațiuni desfășurate de Furnizor în scopul asigurării cantităților de gaze naturale la locul/locurile de consum ale Consumatorului, în concordanță cu prevederile din anexele la prezentul Contract.
1.2. Consumatorul poate solicita Furnizorului modificarea cantității lunare sau trimestriale de gaze naturale, indicate în Graficul de livrări, cu cel puțin 25 de zile calendaristice înainte de perioada pentru care se solicită modificarea. Furnizorul va răspunde la solicitare în timp de 15 zile calendaristice din momentul înregistrării solicitării respective.
II. CONDIŢIILE DE FURNIZARE ŞI EVIDENŢĂ
2.1. Furnizorul asigură livrarea volumelor de gaze naturale contractate în mod continuu și la parametrii de calitate stabiliți în standardele de calitate aprobate de organismul național de standardizare, iar Consumatorul se obligă să achite contravaloarea gazelor recepționate conform echipamentului de măsurare, instalat la adresa mun. Chișinău, or. Stăuceni, str. Calea Orheiului, 130.
2.2. Repartizarea volumului lunar contractat de gaze naturale se efectuează proporțional pe zilele lunii, totodată, la înțelegerea reciproca în scris a părților este posibila furnizarea neproporționala a gazelor naturale. Devierea zilnică a volumului de gaze naturale recepționate nu trebuie să depășească nivelul de toleranță aprobat de Agenție.
2.3. Volumele de gaze naturale în excedent, în limita toleranței prevăzute de contract, se transferă pentru perioadele ulterioare, iar deficitul de gaze naturale din luna curentă, în limita toleranței prevăzute de contract, se acoperă din volumul gazelor naturale contractat pentru perioada următoare.
2.4. Gazele naturale se consideră furnizate de către Furnizor şi recepționate de Consumator în locul şi momentul trecerii lor prin echipamentul de măsurare sau prin punctul de delimitare, stabilit conform Regulamentului privind racordarea la rețelele de gaze naturale şi prestarea serviciilor de transport şi de distribuție a gazelor naturale aprobat prin Hotărârea ANRE nr. 112/2019 (în continuare - Regulamentul privind racordarea).
2.5. În cazul defectării echipamentului de măsurare, proprietate a operatorului sistemului de transport, facturarea gazelor naturale livrate se efectuează, în baza indicațiilor echipamentelor de măsurare de control, proprietate a Consumatorului, în condițiile în care acestea sunt verificate metrologic.
2.6. În cazul în care Consumatorul a consumat gaze naturale prin ocolirea echipamentului de măsurare sau prin denaturarea indicațiilor acestuia sau prin alte modalităţi de consum neînregistrat de
echipamentul de măsurare, Furnizorul este în drept să calculeze volumul gazelor naturale consumat, dar nemăsurat, în conformitate cu Regulamentul privind racordarea.
2.7. În cazul defectării echipamentului de măsurare, furnizarea gazelor naturale poate fi efectuată, cu permisiunea Operatorului Sistemului de Distribuție (OSD), prin conducta de ocolire. Înlăturarea sigiliului de pe conducta de ocolire şi sigilarea se efectuează de către OSD în prezența Consumatorului cu întocmirea unui act bilateral în două exemplare.
2.8. Responsabilitatea pentru integritatea sigiliilor, instalate de către OSD, o poartă Consumatorul. Volumul de gaze naturale furnizat Consumatorului prin conducta de ocolire se determină de OS reieșind din capacitatea nominală a utilajului nesigilat şi regimul de funcționare înregistrat.
2.9. În cazul în care în locul echipamentului de măsurare, demontat de la Consumator pentru verificare metrologică periodică, pentru verificare metrologică de expertiză, pentru efectuarea expertizei extrajudiciare, nu este posibil de instalat alt echipament de măsurare, Furnizorul facturează volumul gazelor naturale consumate de Consumatorul şi determinat de OSD pe parcursul perioadei respective, în baza consumului mediu zilnic de gaze naturale înregistrat de echipamentul de măsurare pe parcursul perioadei calendaristice similare anterioare, aplicând coeficienți de corecție în cazul în care condițiile meteorologice diferă. OSD şi Consumatorul sunt în drept să stabilească, de comun acord altă modalitate de determinare a volumului de gaze naturale consumat pe perioada respectivă de timp, cu întocmirea şi semnarea unui acord în acest sens.
2.10. Nu se consideră valabile şi nu se includ în calcul pentru volumul gazelor naturale utilizate indicațiile echipamentului de măsurare care din motivul acțiunilor sau al inacțiunilor Consumatorului, preîntâmpinat în prealabil de OSD, nu a fost verificat metrologic periodic, precum şi indicațiile echipamentului de măsurare cu sigilii violate sau fără buletin de verificare metrologică.
III. FACTURAREA ȘI CONDIȚIILE DE PLATĂ
3.1. Prețul gazelor naturale este exprimat în lei moldovenești și constituie fără TVA, pentru cantitatea de 170 000 m3, fiind constituit inclusiv din: tarifele reglementate pentru serviciul de transport, costul stocurilor de securitate, costul serviciilor de echilibrare și serviciul de distribuție a gazelor naturale, aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (în continuare – ANRE). În cazul modificării de către ANRE a tarifelor pentru serviciile de transport și distribuție a gazelor naturale, din data intrării în vigoare a modificării respective, prețul se va ajusta de drept conform noilor tarife.
3.2. Suma contractului, fără TVA, constituie MDL, ceea ce constituie plata pentru
m3, totodată, suma contractului poate varia în funcție de volumul gazelor naturale facturate/consumate.
3.3. Factura fiscală emisă de Furnizor în baza indicațiilor echipamentului de măsurare va fi prezentată Consumatorului lunar, cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de expirarea termenului limită de plată a facturii și este însoțită de Actul de primire-predare, unde se indică volumul de gaze naturale livrate și prețul stabilit.
3.4. Plata gazelor naturale furnizate se efectuează lunar în lei moldovenești, prin transfer bancar pe contul de decontare al Furnizorului. Plata se consideră efectuată din data încasării sumelor bănești pe contul de decontare al Furnizorului.
3.5. Furnizorul poate aplica Consumatorului penalitate în mărime de 0,01% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere a plății pentru gazele naturale consumate, începând cu prima zi după data- limită de plată a facturii.
3.6. Plata se consideră efectuată din data încasării mijloacelor bănești pe contul de decontare al Furnizorului.
IV. DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRȚILOR
4.1. Furnizorul are următoarele drepturi:
a) să factureze şi să încaseze contravaloarea gazelor naturale consumate de Consumator la prețurile şi condițiile stabilite în prezentul Contract;
b) să inițieze modificarea şi completarea prezentului Contract sau anexelor la acesta ori de câte ori apar elemente/circumstanțe noi (sistarea furnizării gazelor naturale, modificarea graficului de livrări, condițiilor de plată etc.), inclusiv prin acte adiționale, atunci când consideră necesară detalierea, completarea sau introducerea unor clauze noi;
c) să aibă acces la echipamentul de măsurare, indiferent de locul amplasării lui;
d) să fie prezent la expertiza metrologică a echipamentului de măsurare;
e) să includă suma cauzată de erori de facturare în defavoarea sa, în plata pentru luna viitoare;
f) să efectueze recalcularea consumului de gaze naturale luând în considerare indicii corecți de facturare în lipsa echipamentului de măsurare sau în cazul erorii echipamentului de măsurare în legătură cu racordarea unor aparate de utilizare, fără acordul OST;
g) orice alte drepturi prevăzute de Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin hotărârea ANRE nr. 113/2019 (în continuare - Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale), sau de alte acte normative aplicabile.
4.2. Furnizorul are următoarele obligații:
a) să asigure furnizarea gazelor naturale în condițiile prezentului Contract;
b) să verifice şi să răspundă în termenele legale tuturor reclamațiilor şi sesizărilor scrise ale Consumatorului;
c) la emiterea facturii fiscale să precizeze Consumatorului informațiile obligatorii stabilite prin reglementările în vigoare;
d) să dispună OS, după înlăturarea motivelor care au dus la deconectarea/întreruperea furnizării gazelor naturale, reconectarea instalațiilor de gaze naturale ce aparțin Consumatorului;
e) să își asume responsabilitatea echilibrării pentru întregul volum de gaze naturale livrat.
f) să respecte legislația în vigoare şi reglementările ANRE privind furnizarea gazelor naturale.
4.3. Consumatorul are următoarele drepturi:
a) să recepționeze gaze naturale în conformitate cu prevederile contractului; gaze naturale în baza prezentului Contract și în conformitate cu reglementările ANRE;
b) să solicite Furnizorului modificarea/completarea Contractului încheiat cu acesta, atunci când apar elemente noi ori când consideră necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
c) să solicite repararea prejudiciului material adus în rezultatul încălcării prevederilor contractului sau a legislației;
d) să fie prezent la citirea, verificarea metrologică și efectuarea expertizei extrajudiciare a echipamentului de măsurare.
e) să solicite, înainte cu cel puțin 10 (zece) zile lucrătoare, sistarea temporară a furnizării gazelor naturale, prin deconectare de la rețeaua de gaze naturale, pentru o perioadă nu mai mică de o lună, în conformitate cu reglementările în vigoare;
f) orice alte drepturi prevăzute explicit în favoarea Consumatorului de legislația în vigoare şi reglementările ANRE privind furnizarea gazelor naturale.
4.4. Consumatorul are următoarele obligații:
a) să achite integral plata pentru consumul de gaze naturale în termen;
b) să respecte Regulile de securitate cu privire la utilizarea gazelor naturale;
c) să efectueze remedierea defecțiunilor din instalațiile proprii de gaze naturale, prin intermediul unităților specializate sau personalului autorizat să efectueze astfel de lucrări;
d) să păstreze intacte echipamentul de măsurare şi sigiliile aplicate lui;
e) să efectueze în termen verificarea metrologică periodică a echipamentului de măsurare;
f) să efectueze înregistrarea continuă (neîntreruptă) a debitului şi parametrilor (temperaturii şi presiunii) gazelor naturale furnizate;
g) să asigure accesul personalului OSD pentru controlul şi citirea indicațiilor echipamentului de măsurare, precum şi pentru controlul, deservirea şi reparația instalațiilor de gaze naturale ce aparțin OSD şi sunt amplasate pe proprietatea Consumatorului non casnic;
h) să contribuie la reducerea sau sistarea voluntară a consumului de gaze naturale, în cazul apariției unei situații excepționale;
i) orice alte obligații prevăzute de Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale, cu modificările şi completările ulterioare, de Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale sau de alte acte normative aplicabile.
V. RESPONSABILITATEA PĂRŢILOR
5.1. Furnizorul şi Consumatorul vor întreprinde toate măsurile pentru îndeplinirea integrală a clauzelor contractuale. În caz de încălcare a acestor clauze, Xxxxxx vinovată restituie celeilalte Părți daunele-interese cauzate, confirmate, conform legislației în vigoare.
5.2. În cazul, neîndeplinirii angajamentelor asumate, Furnizorul va achita Consumatorului o penalitate in mărime de 0,01% din costul gazelor naturale nelivrate la timp, pentru fiecare zi de întârziere.
5.3. Fiecare parte contractantă este obligată în termen de 1(unu) zile lucrătoare să informeze cealaltă parte contractantă despre modificările operate în denumirea, forma organizatorică/juridică a întreprinderii/instituției, adresa juridică, adresa de email, rechizitele bancare, codul fiscal, codul TVA.
5.4. Părțile sunt exonerate de orice răspundere pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare, totală sau parțială, a obligațiilor ce decurg din Contract dacă aceasta este rezultatul acțiunii unui impediment care justifică neexecutarea.
5.5. Partea, pentru care devine imposibilă executarea obligațiilor prevăzute de prezentul contract, se obligă să înștiințeze în formă scrisă partea opusă în termen de 24 (douăzeci și patru) ore, despre apariția circumstanțelor care împiedică executarea obligațiilor şi înlăturarea lor. Partea opusă are dreptul la despăgubiri pentru orice prejudiciu rezultat din neprimirea respectivei notificări.
5.6. Impedimentul justificator nu exonerează partea care invocă impediment în afara controlului de obligațiile sale de bază şi de plata despăgubirilor dacă impedimentul a apărut după neexecutarea obligației.
VI. SOLUŢIONAREA NEÎNŢELEGERILOR ŞI LITIGIILOR
6.1. Reclamațiile Consumatorului vor fi examinate în termen de până la 15 de zile calendaristice, totodată, în dependență de complexitatea subiectului, termenul de examinare a reclamației poate fi prelungit cu cel mult 15 de zile calendaristice, fapt despre care este informat Consumatorul.
6.2. Părțile vor întreprinde toate măsurile pentru soluționarea amiabilă, prin negocieri a neînțelegerilor şi divergențelor apărute, în legătură cu executarea Contractului.
6.3. In cazul in care litigiul apărut intre părțile contractante nu a putut fi soluționat in mod amiabil în termenul stabilit, acesta va fi înaintat spre examinare instanței judecătorești competente teritorial si jurisdicțional a Republicii Moldova.
6.4. Părţile se pot adresa Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică pentru soluționarea neînțelegerilor ce țin de competența Agenției.
VII. CLAUZE SPECIALE
7.1. Modificarea Contractului se efectuează de către Părți în urma negocierilor, specificând cele negociate în acorduri adiționale la Contract. Dacă, ulterior încheierii Contractului, intră în vigoare noi acte normative ori se modifică cele existente, care stabilesc reguli noi de furnizare, utilizare şi facturare a gazelor naturale, Părțile vor aplica noile reguli, iar Furnizorul va notifica în scris Consumatorul cu privire la modificările operate în legislație.
7.2. Dispozițiile Contractului se completează cu prevederile Codului Civil al Republicii Moldova, Legea cu privire la gazele naturale nr. 108/2016, Legea metrologiei nr. 19/2016, Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale și cu alte reglementări specifice și aplicabile.
7.3. Toate notificările și facturile se transmit în scris, prin remitere directă, poștă sau mijloace electronice, la adresele prevăzute în Contract, dacă Părţile nu convin asupra altor adrese sau asupra altor modalităţi pentru transmiterea notificărilor.
VIII. CONFIDENȚIALITATE
8.1. Părțile sunt obligate să păstreze confidențialitatea cu privire la orice date, informații și documente, obținute din derularea prezentul Contract, ce ar putea fi divulgate unei terțe părți, în orice formă, în scris sau verbal.
8.2. Partea contractantă nu are dreptul, fără acordul scris prealabil al celeilalte „Părți”: - să facă cunoscut datele comerciale din prezentul Contract sau orice prevedere a acestuia (datele cu caracter personal, volume, prețuri) unei terțe părți, cu excepția acelor persoane implicate în aprobarea și îndeplinirea prezentului Contract; - să utilizeze datele, informațiile și documentele, obținute în perioada de derulare a prezentului Contract, în alt scop decât cel de a-și îndeplini obligațiile contractuale.
8.3. Partea contractantă va fi exonerată de răspunderea pentru dezvăluirea de date, informații și documente referitoare la Contract, dacă: - acestea erau cunoscute Părților contractante, în mod legitim, înainte ca ele să fi fost primite de la cealaltă Parte; - acestea au fost dezvăluite după ce a fost obținut acordul scris prealabil al celeilalte Părți contractante pentru asemenea dezvăluire; - acestea au fost solicitate de organele abilitate ale statului, în baza unei obligații legale de informare sau de către autoritatea de reglementare; - acestea sunt sau devin publice, în baza unor obligații legale.
8.4. Fiecare Parte se angajează să pună în aplicare măsurile tehnice și de securitate corespunzătoare pentru a se conforma legislației aplicabile în materie de protecția datelor.
IX. DURATA, PRELUNGIREA/REZOLUŢIUNEA CONTRACTULUI
9.1. Contractul intră în vigoare la data semnării acestuia şi produce efecte până la încetarea/rezoluțiunea acestuia, conform prevederilor Contractului sau a Regulamentului privind furnizarea gazelor naturale.
9.2. Rezoluțiunea Contractului poate avea loc la solicitarea Consumatorului, cu respectarea unui termen de preavizare de cel puțin 20 zile calendaristice, de la data înregistrării la Furnizor a solicitării scrise.
9.3. Anterior depunerii solicitării de rezoluțiune a Contractului, Consumatorul este obligat să achite integral plata pentru gazele naturale consumate, eventuale dezechilibre și penalități calculate și să asigure accesul OS pentru verificarea locului de consum, efectuarea lucrărilor de deconectare a aparatelor/instalațiilor de utilizare de gaze în caz de necesitate.
9.4. Furnizorul poate rezoluționa Contractul unilateral în modul şi în situațiile prevăzute în Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale.
X. DISPOZIȚII FINALE
10.1. Prezentul Contract este încheiat la data de 2024, în limba română, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, care au aceiași valoare juridică.
XI. ANEXE LA CONTRACT
11.1. Anexa nr. 1 – Volumul de gaze naturale contractat pentru furnizare;
11.2. Anexa nr. 2 – Lista persoanelor responsabile autorizate să semneze actele de primire- predare/facturi fiscale privind livrarea gazelor naturale;
11.3. Anexa nr. 3 – Actul de primire-predare a gazelor naturale.
XII. ADRESA JURIDICĂ ȘI DATELE BANCARE ALE PĂRȚILOR
Furnizor | Consumator non-casnic |
,, ” | SRL „Arena Națională” |
Republica Moldova, MD-2005 | Republica Moldova, MD-4839 |
mun. Chişinău, str. | mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 130 |
Cod fiscal: | Cod fiscal: 1018600026006 |
IBAN: | IBAN: MD 63AG000000022514021391 |
Banca: | Banca: BC Moldova-Agroindbank S.A. |
Codul băncii: | Codul băncii: XXXXXX0X |
Cod TVA: | Cod TVA: 0000000 |
Tel: | Tel: x00000000000 |
e-mail: | |
Director | Administrator |
| Xxxxxx Xxxxxxx |
Anexa nr. 1 la Contractul nr. din . 2024
Volumul de gaze naturale contractat pentru furnizare
Nr. d/o | Perioada de livrare | Volumul de gaze naturale | |
MWh | m3 | ||
2 | 01 noiembrie 2024 – 30 noiembrie 2024 | ⁓ 475 | 45 000 |
3 | 01 decembrie 2024 – 31 decembrie 2024 | ⁓ 633 | 60 000 |
4 | 01 ianuarie 2025 – 31 ianuarie 2025 | ⁓ 686 | 65 000 |
TOTAL | ⁓ 1 794 | 170 000 |
• Cantitatea de gaze naturale contractată între Părți este de 170 000 m3.
• Consumatorul lunar se va încadra în limita de toleranță de ± 10%.
Lista aparatelor de utilizare a gazelor naturale
Denumirea aparatului de utilizare a gazelor naturale | Cantitatea (buc.) | Capacitatea nominală | Presiunea de facturare | |
1 | Cazan „Unical”- Italia | 2 | 1420 kWt | medie |
2 | Cazan „Unical”- Italia | 1 | 400 kWt | medie |
3 | Cazan „Unical”- Italia | 2 | 900 kWt | medie |
4 | Cazan „Unical”- Italia | 1 | 570 kWt | medie |
SEMNĂTURILE PĂRȚILOR
Furnizor | Consumator non-casnic |
,, ” | SRL „Arena Națională” |
Director | Administrator |
| Xxxxxx Xxxxxxx |
Anexa nr. 2 la Contractul nr. din 2024
Lista persoanelor responsabile autorizate
să semneze actele de primire-predare/facturi fiscale privind livrarea gazelor naturale
Furnizor:
№ | Numele Prenumele | Funcția | Telefon | Domeniu | |
1. | |||||
2. | |||||
3. |
Consumator:
№ | Numele Prenumele | Funcția | Telefon | Domeniu | |
1. | Xxxx Xxxxxx | Contabil șef | x00000000000 | facturi | |
2. | Xxxxxx Xxxxxxxxx | șef Secție achiziții și investiții | x00000000000 | contracte | |
3. | Xxxxx Xxxxxx | șef serviciu deservire edificii | x00000000000 | echipamente, contoare, rețele, etc. |
SEMNĂTURILE PĂRȚILOR
Furnizor | Consumator non-casnic |
,, ” | SRL „Arena Națională” |
Director | Administrator |
| Xxxxxx Xxxxxxx |
Anexa nr. 3 la Contractul nr. din 2024
Act de predare-primire a gazelor naturale
nr. din
denumită în continuare Furnizor și SRL „Arena Națională” denumită în continuare Consumator, au semnat prezentul Act cu privire la următoarele:
1. Furnizorul a predat/livrat, iar Consumatorul a preluat/recepționat în perioada 01.10.2024 – 31.10.2024 gaze naturale în cantitate de m3 echivalent cu ( ) MWh.
2. Predarea-preluarea cantităților de gaze naturale este efectuată în Punctul mun. Chișinău, or. Stăuceni, str. Calea Orheiului, 130.
3. Prezentul act a fost semnat în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare Parte.
SEMNĂTURILE PĂRȚILOR
Persoanele împuternicite | Nume-prenume | semnătura |
Reprezentantul furnizorului | ||
Reprezentantul consumatorului |