ASOCIATIA GRUPUL DE ACTIUNE LOCALA IALOMITA CENTRALA BALACIU CAZANESTI REVIGA
ASOCIATIA GRUPUL DE ACTIUNE LOCALA IALOMITA CENTRALA BALACIU CAZANESTI REVIGA
G H I D U L S O L I C I T A N T U L U I VERSIUNEA 2 -2018
M-19.2_7.6/6B
Sprijin pentru studii si investitii asociate cu intretinerea, refacerea si modernizarea patrimoniului cultural si natural al satelor al peisajelor rurale si al siturilor de inalta valoare naturala, inclusiv cu aspectele socioeconomice conexe, precum si actiuni de sensibilizare ecologica.
PROGRAMUL NAŢIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ 2014 ‐ 2020
Program finanţat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin FONDUL EUROPEAN AGRICOL PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ
G H I D U L S O L I C I T A N T U L U I
Măsura 19.2_7.6/6B-
Versiunea 2-2018
Ghidul Solicitantului este un material de informare tehnică a potenţialilor beneficiari ai finanţărilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR)
implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014‐2020 şi se constituie în suport informativ complex pentru întocmirea proiectelor conform
exigenţelor specifice ale PNDR.
Ghidul Solicitantului prezintă regulile pentru pregătirea, elaborarea, editarea şi depunerea proiectului de investiţii, precum şi modalitatea de selecţie, aprobare şi derulare a implementării proiectului dumneavoastră.
De asemenea, conţine lista indicativă a tipurilor de investiţii eligibile pentru
finanţări din fonduri nerambursabile, documentele, avizele şi acordurile care trebuie prezentate, modelul Cererii de Finanţare, al Studiului de Fezabilitate/Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi al Memoriului Justificativ, al Contractului de Finanţare, precum şi alte informaţii utile realizării proiectului şi completării corecte a documentelor necesare.
Ghidul Solicitantului, precum şi documentele anexate pot suferi rectificări ca urmare a actualizării legislației naţionale şi comunitare sau procedurale -varianta actualizată a ghidului urmând a fi publicată pe pagina de internet xxx.xxxxx.xx
IMPORTANT!
Pentru a obţine informaţii despre LEADER ne puteţi contacta direct la sediul noastru prin telefon, e‐mail sau prin pagina de internet - vezi datele de contact de la finalul Ghidului Solicitantului.
CUPRINS
1. Definiții și abrevieri… 04
2 . Prevederi generale. 09
3. Depunerea proiectelor 12
4.Categoriile de beneficiari eligibil. 13
5. Condiții minime obligatorii pentru acordarea sprijinului… 13
6. Cheltuieli eligibile și neeligibile. 18
7. Selecţia proiectelor 21
8. Valoarea sprijinului nerambursabil… 28
9. Completarea, depunerea şi verificarea dosarului Cererii de Finanțare 28
10. Contractarea sprijinului nerambursabil. 33
11. ACHIZITIILE 38
12. Termene limita si conditiile pentru depunerea cererilor de plata 40
ANEXE LA GHIDUL SOLICITANTULUI
Anexa 2 – Model Studiu de Fezabilitate/ Documentaţie de avizare a lucrărilor de
intervenţii,…………………………………………..................................................................... www..xxxxx.xx
Anexa 3 – Model Memoriu Justificativ .................................................................... www..xxxxx.xx Anexa 4 – Recomandări privind elaborarea analizei cost‐beneficiu......................... www..xxxxx.xx Anexa 5 – Model Contract de Finanţare .................................................................. www..xxxxx.xx Anexa 6 – Rezultatul final al recensământului populaţiei şi locuinţelor din anul 2011 ‐ Tabelul
Anexa 8 – Fişa sub‐Măsurii 7.6 ................................................................................ .www..xxxxx.xx
1- DEFINITII SI ABREVIERI
Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) - structură de cooperare cu personalitate juridică, de drept privat, înfiinţate în condiţiile legii de unităţiile administrativ teritoriale pentru realizarea în comun a unor proiecte pentru dezvoltare de interes zonal sau regional ori furnizarea în comun a unor servicii publice (Legea Administraţiei publice locale nr.215/2001).
Aglomerare umană - zonă în care populaţia şi/sau activităţile economice sunt suficient de concentrate pentru a face posibile colectarea apelor uzate şi dirijarea lor spre o staţie de epurare sau spre un punct final de evacuare, calculată în locuitori echivalenţi, care poate cuprinde mai multe unităţi administrativ-teritoriale sau doar o parte a acestora, în corelare cu prevederile din master planul judeţean /zonal pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare;
Beneficiar - persoană juridică / ONG care a realizat un proiect de investiţii şi care a încheiat un contract de finanţare cu AFIR pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR;
Cerere de Finanţare - solicitarea completată electronic pe care potenţialul beneficiar o înaintează pentru aprobarea contractului de finanţare a proiectului de investiţii în vederea obţinerii finanţării nerambursabile;
Cofinanţare publică - fondurile nerambursabile alocate proiectelor de investiţie prin FEADR. Aceasta este asigurată prin contribuţia Uniunii Europene şi a Guvernului României;
Derulare proiect - totalitatea activităților derulate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului.
Dosarul cererii de finanţare - cererea de finanţare împreună cu documentele anexate.
Drum modernizat - Drumul care are partea carosabilă acoperită cu una din următoarele categorii de îmbrăcăminţi: beton-ciment, asfaltice de tip greu şi mijlociu;
Eligibilitate - îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor minime de către un solicitant aşa cum sunt precizate în Ghidul Solicitantului, Cererea de Finanţare şi Contractul de finanţare pentru FEADR;
Evaluare - acţiune procedurală prin care documentaţia ce însoţeşte cererea de finanţare este analizată pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi pentru selectarea proiectului în vederea contractării;
Fişa sub-măsurii - document ce descrie motivaţia sprijinului financiar nerambursabil oferit, obiectivele, aria de aplicare şi acţiunile prevăzute, tipurile de investiţie, categoriile de beneficiari eligibili şi tipul sprijinului;
Fonduri nerambursabile - fonduri acordate unei persoane juridice în baza unor criterii de eligibilitate pentru realizarea unei investiţii încadrate în aria de finanţare a sub- măsurii şi care nu trebuie returnate - singurele excepţii sunt nerespectarea condiţiilor contractuale şi nerealizarea investiţiei conform proiectului aprobat de AFIR;
Implementare proiect - totalitatea activităților derulate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la data depunerii ultimei tranșe de plată;
Modernizare - cuprinde lucrările de construcții-montaj şi instalaţii privind reabilitarea infrastructurii şi/sau consolidarea construcţiilor, reutilarea/dotarea, extinderea (dacă este cazul) aparţinând tipurilor de investiţii derulate prin măsură, care se realizează pe amplasamentele existente, fără modificarea destinaţiei / funcţionalităţii iniţiale.
Modernizare drum - reprezintă amenajarea complexă a unui drum existent, prin sistematizarea elementelor geometrice şi aplicarea unei îmbrăcăminţi moderne în cadrul unui sistem rutier dimensionat conform reglementărilor tehnice în vigoare.
Măsura - defineşte aria de finanţare prin care se poate realiza cofinanţarea proiectelor (reprezintă o sumă de activităţi cofinanţate prin fonduri nerambursabile);
Operator/operator regional al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare - operatorul regional definit conform art. 2 lit. g) şi h) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare, care are dreptul exclusiv de a furniza/presta serviciul în aria de operare stabilită prin contractul de delegare a gestiunii serviciului;
Politica Agricolă Comună (PAC) - set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o atenţie crescândă dezvoltării rurale. Are la bază preţuri comune și organizări comune de piaţă;
Proiect generator de venit - orice operațiune care implică o investiție într-o infrastructură a cărei utilizare este supusă unor redevențe suportate direct de utilizatori sau orice operațiune care implică vânzarea sau închirierea unui teren sau a unui imobil sau orice altă furnizare de servicii contra unei plăți.
Reprezentantul legal - persoana desemnată să reprezinte solicitantul în relatia contractuală cu AFIR, conform legislatiei în vigoare.
Solicitant - persoană juridică / ONG, potenţial beneficiar al sprijinului nerambursabil din FEADR;
Valoare eligibilă a proiectului - suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii, lucrări care se încadrează în Lista cheltuielilor eligibile precizată în prezentul manual și care pot fi decontate prin FEADR; procentul de confinanţare publică și privată se calculează prin raportare
la valoarea eligibilă a proiectului;
Valoarea neeligibilă a proiectului - reprezintă suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii şi
/ sau lucrări care sunt încadrate în Lista cheltuielilor neeligibile precizată în prezentul manual şi, ca atare, nu pot fi decontate prin FEADR; cheltuielile neeligibile nu vor fi luate în calcul pentru stabilirea procentului de cofinanţare publică; cheltuielile neeligibile vor fi suportate financiar integral de către beneficiarul proiectului;
Valoare totală a proiectului - suma cheltuielilor eligibile şi neeligibile pentru bunuri, servicii, lucrări;
Beneficiar - persoană juridică/ONG care a realizat un proiect de investiţii şi care a încheiat un
Contract de Finanţare cu AFIR pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR;
Cerere de Finanţare - solicitarea completată electronic pe care potenţialul beneficiar o
înaintează pentru aprobarea Contractului de Finanţare a proiectului de investiţii în vederea obţinerii finanţării
Cofinanţare publică - fondurile nerambursabile alocate proiectelor de investiţie prin FEADR. Aceasta este asigurată prin contribuţia Uniunii Europene şi a Guvernului României;
Conservare - toate acele intervenții care au ca finalitate menținerea unei stări fizice și
estetice a unei construcții. Conservare poate fi considerată și lucrarea de protejare împotriva
intemperiilor, furtului etc. a unui șantier sau a unei construcții degradate, în această categorie (cu un caracter special) intrând și menținerea în stare de ruină a vestigiilor arheologice din
orice epocă - în acest caz conservarea urmărind doar împiedicarea degradărilor ulterioare. Lucrările din această categorie sunt cele de reparații curente și de întreținere care nu modifică starea prezentă a unei construcții. Mai pot fi acceptate în această definiție și
intervențiile minim necesare pentru punerea în siguranță a unei clădiri din punct de vedere structural, lucrări care în extremă ar putea fi definite drept consolidare;
Derulare proiect ‐ reprezintă totalitatea activităților derulate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la finalul perioadei de monitorizare a proiectului. Eligibilitate - îndeplinirea condiţiilor şi criteriilor minime de către un solicitant aşa cum sunt precizate în Ghidul Solicitantului, Cererea de Finanţare şi Contractul de Finanţare pentru FEADR;
Evaluare - acţiune procedurală prin care documentaţia pentru care se solicită finanţare este analizată pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate şi pentru selectarea proiectului în vederea contractării;
Fişa măsurii - document ce descrie motivaţia sprijinului financiar nerambursabil oferit, obiectivele, aria de aplicare şi acţiunile prevăzute, tipurile de investiţie, categoriile de beneficiari eligibili şi tipul sprijinului;
Fonduri nerambursabile - fonduri acordate unei persoane juridice în baza unor criterii de
eligibilitate pentru realizarea unei investiţii încadrate în aria de finanţare a sub‐măsurii şi care nu trebuie returnate - singurele excepţii sunt nerespectarea condiţiilor contractuale şi
nerealizarea investiţiei conform proiectului aprobat de AFIR;
Implementare proiect - reprezintă totalitatea activităților derulate de beneficiarul FEADR de la semnarea contractului/deciziei de finanțare până la data depunerii ultimei tranșe de plată;
Măsura ‐ defineşte aria de finanţare prin care se poate realiza cofinanţarea proiectelor (reprezintă o sumă de activităţi cofinanţate prin fonduri nerambursabile);
Modernizare ‐ cuprinde lucrările de construcții‐montaj și instalații privind reabilitarea
infrastructurii şi/sau consolidarea construcțiilor, reutilarea/dotarea, extinderea (dacă este cazul) aparținând tipurilor de investiții derulate prin măsură, care se realizează pe amplasamentele
existente, fără modificarea destinației/funcționalității inițiale;
Politica Agricolă Comună (PAC) - set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea şi comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană şi care acordă o
atenţie crescândă dezvoltării rurale. Are la bază preţuri comune și organizări comune de piaţă;
Reprezentantul legal - persoana desemnată să reprezinte solicitantul în relația contractuală cu AFIR, conform legislației în vigoare;
Renovarea - toate acele intervenții care sporesc gradul de îmbunătățire al finisajelor și al accesoriilor tehnice (vopsitorii, zugrăveli, schimbarea instalațiilor interioare și exterioare din
incintă etc.) precum și lucrări de recompartimentare, modificări ce duc la sporirea confortului (iluminat, echipare electrică, termică, securitate etc.) și al siguranței în exploatare (căi de acces și de circulație, sisteme de protecție la foc etc.) în general, intervenții ce conduc la un mod mai funcțional și mai economic de folosire a unei construcții, fără posibilitatea de schimbare volumetrică și planimetrică sau modificarea destinației inițiale;
Restaurarea ‐ este o intervenție pe o clădire aflată într‐un grad oarecare de degradare cu scopul de a reface caracterul, configurația și acele caracteristici speciale care au condus la decizia de protejare a imobilului, lucrările efectuate în acest scop putând duce la modificări substanțiale a formei în care clădirea se găsește la momentul deciziei de restaurare;
Solicitant - persoană juridică/ONG, potenţial beneficiar al sprijinului nerambursabil din FEADR;
Valoare eligibilă a proiectului - suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii, lucrări care se
încadrează în Lista cheltuielilor eligibile precizată în prezentul ghid și care pot fi decontate prin FEADR; procentul de confinanţare publică și privată se calculează prin raportare la valoarea eligibilă a proiectului; Valoarea neeligibilă a proiectului - reprezintă suma cheltuielilor pentru bunuri, servicii şi/sau lucrări care sunt încadrate în Lista cheltuielilor neeligibile
precizată în prezentul Ghid şi, ca atare, nu pot fi decontate prin FEADR; cheltuielile neeligibile nu vor fi luate în calcul pentru stabilirea procentului de cofinanţare publică; cheltuielile
neeligibile vor fi suportate financiar integral de către beneficiarul proiectului;
Valoare totală a proiectului - suma cheltuielilor eligibile şi neeligibile pentru bunuri, servicii, lucrări;
Abrevieri:
Grup de Acțiune Locală (GAL) – reprezintă un parteneriat local, alcătuit din reprezentanţi ai
instituţiilor şi autorităţilor publice locale, ai sectorului privat şi ai societăţii civile, constituit potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
SDL-Strategia de dezvoltare rurala
LEADER-Masura din cadrul PNDR ce are ca obiectiv dezvoltarea comunitatilor rurale ca urmare a implementarii strategiilor elaborate de catre GAL. Provine din limba franceza” Liaisons Entre Actions de Developpement de l’Economie Rurale”-„ Legaturi intre Actiuni pentru Dezvoltarea Economiei
Rurale”.
AFIR - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, instituţie publică cu personalitate juridică,
subordonată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - scopul AFIR îl constituie derularea Fondului European Agricol pentru Dezvoltare, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar; APIA - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - instituţie publică subordonată
Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - derulează fondurile europene pentru
implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură;
CRFIR - Centrele Regionale pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, structură organizatorică a AFIR la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României (la nivel naţional există 8 centre regionale);
OJFIR - Oficiile Judeţene pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, structură organizatorică a AFIR la nivel judeţean (la nivel naţional există 41 Oficii judeţene);
FEADR - Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru implementarea Politicii Agricole Comune;
MADR - Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;
PNDR - Programul Naţional de Dezvoltare Rurală este documentul pe baza căruia va putea fi accesat Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi care respectă liniile directoare strategice de dezvoltare rurală ale Uniunii Europene.
2- PREVEDERI GENERALE
DENUMIREA MASURII 19.2_7.6/6B
Sprijin pentru studii și investiții asociate cu întreținerea, refacerea și modernizarea patrimoniului cultural și natural al satelor al peisajelor rurale și al siturilor de înaltă valoare naturală, inclusiv cu aspectele socioeconomice conexe, precum și acțiuni de sensibilizare ecologică
TIPUL MĂSURII: INVESTIȚII
Descrierea generală a măsurii, inclusiv a logicii de intervenție a acesteia și a contribuției la prioritățile strategiei, la domeniile de intervenție, la obiectivele transversale și a complementarității cu alte măsuri din SDL
Măsura 19.2_7.6 se adresează nevoilor legate de dezvoltarea durabilă prin promovarea teritoriului așa cum au fost acestea identificate în cadrul analizei diagnostic și SWOT în ceea ce privește
necesitatea conservării și promovării elementelor de moștenire culturală și a tradițiilor
reprezentative pentru identitatea locală. Conservarea și promovarea elementelor de moștenire culturala, a elementelor de patrimoniu material si imaterial la nivelul teritoriului poate constituii baza dezvoltării turismului local și conservării, promovării și dezvoltării identității locale iar sprijinul acordat prin Măsura 19.2_7.6 va contribui la diminuarea stării de degradare a așezărilor tradiționale cu valoare culturală și a monumentelor istorice. Sprijinul acordat în cadrul acestei Măsuri va contribui la creșterea atractivității teritoriului prin punerea în valoare a identității locale și implicit la creșterea nivelului de trai în teritoriul GAL.
Spațiul rural vizat este definit în acord cu abordarea LEADER și este format din UAT- comune și UAT – orașe mici cu o populație de maxim 20.000 locuitori. Teritoriul Asociației Grupul de Acțiune Locală Balaciu – Căzănești –Reviga este situat in Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, in partea central- estica a Județului Ialomița, incluzând 20 unități administrativ teritoriale din Ialomița (comunele:
Albești, Andrășești, Xxxxxxx, Xxxxxx, Ciochina, Xxxxxx, Xxxxxxx, Xxxxxxxx Xxxx, Grindu, Grivița,
Miloșești, Munteni-Buzău, Perieți, Reviga, Sălcioara, Sărățeni, Sfântu Xxxxxxxx, Xxxxxx, și orașele Amara și Căzănești) și o unitate teritorială în județul Brăila (Comuna Roșiori). Dintre UAT-urile
componente, comunele Albești, Buești, Perieți și orașul Amara nu au mai făcut parte dintr-un teritoriu LEADER și in consecință nu au mai primit finanțare de acest tip. Suprafața totală a
teritoriului este de 1298,2 Kmp preponderent fiind dispusă în mediul rural (doar 9,60% reprezintă suprafața dispusă în mediul urban). Fiind dispus în centrul Câmpiei Române, mai exact în Bărăganul Central, teritoriul se află la o distanța medie de 60 km față de Orașul Slobozia. Populația teritoriului este 55.811 locuitori.
Obiectivul de dezvoltare rurală conform Reg. (UE) nr.1305/2013, art. 4. Măsura contribuie la Obiectivul 3 „Obținerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor și comunităților rurale, inclusiv crearea și menținerea de locuri de muncă“.
Obiective specifice ale măsurii. Măsura contribuie la următoarele obiective specifice: Dezvoltarea unor inițiative privind conservarea, refacerea și promovarea elementelor de patrimoniu local,
material și imaterial sau natural și a elementelor definitorii pentru identitatea locală prin stimularea cooperării între actorii locali reprezentativi.
Măsura contribuie la următoarea prioritate prevăzută la art. 5 din Reg. (UE) nr.1305/2013:
Prioritatea 6 – Promovarea incluziunii sociale, a reducerii sărăciei și a dezvoltării economice în zonele rurale.
Măsura corespunde obiectivelor art. 20 din Reg. (UE) nr.1305/2013.
Măsura contribuie la Domeniul de Intervenție 6B – Încurajarea dezvoltării locale în zonele rurale, conform art. 5 din Reg. (UE) nr.1305/2013.
Măsura contribuie la următoarele obiective transversale ale Reg.(UE) 1.305/2013:
- Inovare – prin sprijinul acordat investițiilor aferente acestei măsuri se încurajează adoptarea unor soluții noi șa nivel local pentru identificarea, reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a
elementelor definitorii pentru identitatea locală și de patrimoniu natural și cultural material și imaterial.
- Mediu și clima – prin susținerea investițiilor aferente acestei Măsurii se va încuraja punerea în valoare a monumentelor naturale de importanță locală în acord cu cerințele privind protecția mediului.
Complementaritatea cu alte măsuri din SDL – Măsura este complementara cu Măsura 19.2_16 din cadrul SDL, în sensul ca beneficiarii direcți ai Măsurii 19.2_16 vor fi sprijiniți indirect ca și beneficiari
ai Măsurii 19.2_7.4, prin crearea unor facilitați/piețe locale în scopul consolidării formelor asociative create la nivel local. De asemenea, măsura este complementară cu masurile M19.2_7.1, M19.2_7.2 și M19.2_7.4 în sensul ca beneficiari direcți ai acestora pot fi beneficiari direcți ai măsurii M19.2_7.6 în scopul completării investițiilor locale pentru creșterea atractivității teritoriului.
Sinergia cu alte măsuri din cadrul SDL – Măsura propusă, contribuie împreună cu Măsurile 19.2_6.2, 19.2_6.4, 19.2_7.2, 19.2_7.4 și M19.2_7.1 la realizarea Priorității de dezvoltare 6, fiind în acest sens
în relație de xxxxxxxx cu acestea.
Valoare adăugată a măsurii
Măsura propusă va crea valoare adăugată la nivelul teritoriului pe de o parte pe baza caracterului inovativ al acesteia legat de posibilitatea inventarierii/conservării și promovării acelor elemente de moștenire culturală și a elementelor naturale pe care comunitățile locale de la nivelul teritoriului le consideră definitorii pentru identitatea locală, iar pe de altă parte pe baza pe baza impactului estimat în urma implementării Măsurii, legat de creșterea atractivității teritoriului și a nivelului de trai al populației locale. va crea valoare adăugată la nivelul teritoriului pe de o parte pe baza caracterului
inovativ al acesteia legat de posibilitatea inventarierii/conservării și promovării acelor elemente de moștenire culturală și a elementelor naturale pe care comunitățile locale de la nivelul teritoriului le consideră definitorii pentru identitatea locală, iar pe de altă parte pe baza pe baza impactului estimat în urma implementării Măsurii, legat de creșterea atractivității teritoriului și a nivelului de trai al populației locale.
Alocarea financiara:217431,32 euro/sesiune
Contribuţia publică totală, pe această măsură 19.2_7.6/ DI 6B este 217431,32 euro/sesiune, din care:
15% ‐ contribuţia Guvernului României pentru regiunile de dezvoltare ale României, fără regiunea București - Ilfov și 85% ‐ contribuţia Uniunii Europene;
25% ‐ contribuţia Guvernului României pentru regiunea București ‐ Ilfov și 75 % contribuţia Uniunii Europene.
Atenție!
Proiectul va fi obligatoriu încadrat în alocarea financiară aferentă teritoriului în care se implementează proiectul, respectiv teritoriul GAL IALOMITA CENTRALA.
. În cazul în care proiectul a fost încadrat greșit, acesta va fi declarat neconform şi nu va intra în etapa de selecţie.
Trimiteri la alte acte legislative si nationale:
Legislație UE
R (UE) nr. 1407/2013 privind aplicarea art. 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la ajutoarele de minimis
R (UE) nr. 1303/2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de
coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a R (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului
R (UE) nr. 480/2014 de completare a R (UE) nr. 1303/2013
R (UE) nr. 808/2014 de stabilire a normelor de aplicare a R (UE) Nr. 1305/2013
Legislație națională
LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale - republicată, cu modificările și completările ulterioare
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare
LEGE nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor cu modificările și completările ulterioare
Ordinul nr. 2260 din 18 aprilie 2008 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 143/2007 privind înființarea, organizarea şi desfășurarea activității așezămintelor culturale, cu modificările și completările ulterioare
Tip de sprijin (conform art. 67 al Reg. (UE) nr. 1303/2013)
Rambursarea costurilor eligibile suportate și plătite efectiv. Plata în avans, cu condiția constituirii unei garanții bancare sau garanții echivalente corespunzătoare procentului de 100% din valoarea avansului, în conformitate cu art. 45 (4) și art. 63 ale R (UE) nr. 1305/2013.
3.DEPUNEREA PROIECTELOR
Are loc la sediul Asociației Grupul de Acțiune Locală Ialomița Centrală Balaciu - Căzănești-Reviga în Comuna Munteni Buzău , Strada Școlii nr.26 A, după lansarea apelului de selecție . Proiectele vor fi verificate pe măsură ce vor fi depuse de beneficiari, de către reprezentanții GAL, fiind o sesiune de depunere lunară, până la epuizarea fondurilor alocate măsurii 19.2_7.6/6B
Perioada de depunere a proiectelor – lunară , cu evaluare lunară.
Alocarea pe sesiune : 256.946,32 EURO
Alocarea financiară publică a măsurii aferentă perioadei de depunere lunare, criteriile de selecție, punctajele de selecție, criteriile de departajare şi punctajul minim sunt realizate la inițiativa GAL cu consultarea prealabilă a Consiliul Director. Pentru fiecare sesiune lunară se face un ANUNŢ DE
LANSARE A LICITAŢIEI în care se vor prezenta: alocarea lunară corespunzătoare domeniilor de intervenție, intervalul de depunere a proiectelor.
Punctajul minim pentru această măsură este de 20 puncte și reprezintă pragul sub care nici un proiect nu poate intra la finanţare.
4.CATEGORII DE BENEFICIARI ELIGIBILI
Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin măsura 19.2_7.6/6B , sunt: UAT SI ASOCIERI DINTRE ACESTEA DEFINITE CONFORM LEGISLATIEI IN VIGOARE
- ONG-uri;
Unități de cult conform legislației în vigoare;
Persoane fizice autorizate societăți comerciale care dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă B sau elemente arhitecturale sau naturale definitorii pentru identitatea culturală și de patrimoniu local;
Parteneriate dintre acestea
ATENŢIE! Reprezentantul legal al comunei este primarul sau înlocuitorul de drept al acestuia în conformitate cu Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Solicitanţii/beneficiarii pot depune proiecte aferente măsurilor/submăsurilor de investiţii derulate prin PNDR 2014‐2020, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 3 si art. 6 din HGnr.226/2015privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la
bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare.
Nu sunt eligibilele Cererile de Finanţare depuse de Consiliile Locale în numele comunelor dețin în administrare obiective de patrimoniu cultural de utilitate publică, de clasă (grupă) B.
5. CONDIŢII MINIME OBLIGATORII PENTRU ACORDAREA SPRIJINULUI
Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili.
- Solicitantul trebuie să se angajeze să asigure întreținerea/mentenanța investiției pe o perioadă de minim 5 ani de la ultima plată.
- Solicitantul trebuie să demonstreze dreptul de proprietate și/sau utilizare a infrastructurii/terenului aferent investițiilor propuse.
- Solicitantul trebuie să nu fie în insolvență sau incapacitate de plată.
- Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin prevăzute prin Măsură.
- Investiția să se realizeze în teritoriul de tip LEADER aferent GAL.
- Investiția trebuie să fie în corelare cu strategia de dezvoltare locală a comunei/orașului și/sau națională/regională/județeană/locală aprobată, corespunzătoare domeniului de investiții.
- Investiția trebuie să respecte Planul Urbanistic General.
- Investiția trebuie să demonstreze necesitatea, oportunitatea și potențialul de dezvoltare socială și/sau economică al acesteia.
Este important ca înaintea depunerii Cererii de Finanţare să identificaţi, obiectiv, punctajul pe care aceasta îl realizează şi să specificaţi valoarea punctajului în cererea de finanţare,
secţiunea A „Date despre tipul de proiect şi beneficiar
Atenție!
Clădirile/monumentele din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă (grupă) B
trebuie să se regăsească în Lista monumentelor istorice 2015, conform Ordinului Ministerului
culturii şi cultelor nr. 2.314/2004, astfel cum a fost modificată și completată conform Ordinului Ministerului Culturii nr. 2.828/2015. . În cazul în care clasarea bunului imobil s‐a realizat după ultima modificare a Listei monumentelor istorice, se va prezenta copia Ordinului ministrului
culturii de clasare şi copia Monitorului Oficial al României Partea I în care a fost publicat.
Atenție!
Pentru justificarea condiţiilor minime obligatorii specifice proiectului dumnevoastră este
necesar să fie prezentate în cuprinsul Studiului de Fezabilitate/Documentaţiei pentru Avizarea Lucrărilor de Intervenţie toate informaţiile concludente, informaţii pe care documentele justificative anexate le vor demonstra şi susţine. Solictanţii vor detalia în cadrul Cererii de Finanţare secţiunea A6 „Date despre tipul de proiect şi beneficiar”, la punctul A6.4.1, fiecare criteriu de selecţie care concură la prescoringul înscris la punctul A6.4.
IMPORTANT!
Solicitanții pot depune Studiul de Fezabilitate/Documentaţia de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii/Proiect Tehnic, întocmit/ă în conformitate cu prevederile HG 28/2008, pentru
obiectivele/proiectele de investiții care se încadrează în prevederile art. 15 din HG 907/2016.
• Solicitantul trebuie să se încadreze în categoria beneficiarilor eligibili: Se vor verifica actele juridice de înființare și funcționare, specifice fiecărei categorii de solicitanți.
• Solicitantul nu trebuie să fie în insolvență sau incapacitate de plată:
Se vor verifica declaratia pe propria raspundere, Buletinul Procedurilor de Insolventa, alte documente specifice , dupa caz, fiecarei categorii de solicitanti.
Important!
Spaţiul rural eligibil în accepţiunea acestei măsuri, cuprinde totalitatea comunelor si oraselor ca unităţi administrativ teritoriale împreună cu satele componente aferente teritoriului GAL Ialomita Centrala Balaciu – Cazanesti -Reviga.
• Investiția trebuie să fie în corelare cu orice strategie de dezvoltare națională/ regională/județeană/locală aprobată, corespunzătoare domeniului de investiții:
Se va verifica extrasul din strategie din care rezultă că investiția este în corelare cu orice strategie de dezvoltare națională/regională/județeană/locală aprobată, corespunzătoare domeniului de investiții, precum și copia hotărârii de aprobare a Strategiei.
•Investiția trebuie să se încadreze în cel puțin unul din tipurile de sprijin prevăzute prin măsură:
Criteriul de eligibilitate va fi demonstrat în baza informaţiilor din Studiul de Fezabilitate/ Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, întocmite conform legislaţiei în vigoare privind conţinutul cadru al documentaţiei tehnico‐economice aferente investiţiilor publice,
precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, precum și în baza Certificatului de Urbanism. La Studiul de Fezabilitate/ Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii se vor atașa, după caz,
următoarele documente:
Avizul emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii respectiv Direcțiile Județene pentru Cultură pe raza cărora sunt amplasate obiectivele, conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea
monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care să confirme faptul că obiectivul propus spre finanțare face parte din patrimoniul cultural de interes local - clasa (grupa) B şi că se poate interveni asupra lui (documentația este adecvată)
Și
Dovadă eliberată de Muzeul județean, prin care se certifică verificarea documentară și pe
teren, dacă este cazul, asupra unor intervenții antropice cu caracter arheologic în perimetrul aferent proiectului propus pentru finanțare nerambursabilă (OG nr. 43/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare).
Important!
Solicitanţii publici au obligaţia de excludere a oricărei contribuţii publice directe de la Bugetul de stat pentru investiţiile care urmează a se realiza, plăţile (pentru cheltuielile neeligibile
etc.) urmând să fie efectuate numai din surse proprii sau atrase - a se vedea planul financiar.
Pentru proiectele care vizează intervenţii asupra obiectivelor de patrimoniu, documentaţia va fi întocmită conform DISPOZIŢIEI Nr. 4300/VN/03.11.2005 privind unele măsuri pentru
îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării, elaborată de Ministerul Culturii, pentru investiţii de restaurare/conservare a obiectivelor de patrimoniu și a DISPOZIȚIEI nr. 5596‐VN/01.08.2007 pentru completarea DISPOZIŢIEI Nr. 4300/VN/03.11.2005.
Elaborarea documentațiilor tehnice se face doar de către specialiști sau experți atestați de Ministerul Culturii.
Intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale
Ministerului Culturii, excepție de la aceasta o fac documentațiile de restaurare a componentelor artistice (decorațiuni murale, pictură murală, etc.) ale căror avize sunt emise doar de Ministerul Culturii.
Se vor verifica următoarele documente:
3.1 Inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei, întocmit conform legislaţiei în vigoare privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, atestat prin Hotărâre a Guvernului şi publicat în Monitorul Oficial al României și în situaţia în care, în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public, investițiile care fac obiectul proiectului, nu sunt incluse în domeniul public sau sunt incluse într‐o poziţie globală, solicitantul trebuie să prezinte:
3.2 Hotărârea/Hotărârile consiliului local privind aprobarea modificărilor şi/sau completărilor la inventar în sensul includerii în domeniul public sau detalierii poziţiei globale existente cu
respectarea prevederilor art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa supunerii acesteia
controlului de legalitate al prefectului, în condiţiile legii (este suficientă prezentarea adresei de înaintare către instituţia prefectului pentru controlul de legalitate),
sau
3.3 Documente doveditoare ale dreptului de proprietate/ dreptul de uz, uzufruct, superficie, servitute /administrare al ONG‐urilor, Unităților de cult, Persoanelor fizice autorizate/societăților
comerciale pe o perioadă de 10 ani, asupra bunurilor imobile la care se vor efectua lucrări, conform Cererii de Finanţare.
• Introducerea investiției din patrimoniul cultural de clasă (grupă) B în circuitul turistic, la finalizarea acesteia.
Se va verifica documentul 12 ‐ Declarația pe propria răspundere dată de solicitant din care să reiasă că după realizarea investiției din patrimoniul cultural de clasă (grupă) B, aceasta va fi
înscrisă într‐o rețea de promovare turistică.
• Solicitantul se angajează să asigure întreținerea/mentenanța investiției pe o perioadă de minim 5 ani, de la ultima plată. Se va verifica dacă solicitantul a depus angajamentul de a suporta cheltuielile de mentenanță a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți. Îndeplinirea acestui criteriu va fi demonstrată în baza
documentelor 4.1. Hotărârea/Hotărârile
Atenţie !
Proiectele privind restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor/ monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă (grupă) B vor viza strict
clădirea/monumentul de clasă (grupă) B și nu alte clădiri/anexe care nu se regăsesc în Lista monumentelor istorice 2015, conform Ordinului ministerului culturii nr. 2.828/2015.Investiţia pentru construcția, extinderea și/sau modernizarea drumurilor de acces ale așezămintelor monahale de clasă (grupă) B este eligibilă NUMAI ÎN CADRUL PROIECTULUI de restaurarea, conservarea și / sau dotarea așezămintelor monahale de clasă (grupă) B. În cadrul unui proiect de modernizare a căminelor culturale, nu este permisă extinderea pe orizontală sau verticală a acestora cu excepția construcțiilor realizate pentru: grupuri sanitare, dotarea cu centrale termice, sisteme de stingere a incendiilor și amenajări pentru accesul persoanelor cu dizabilități, doar dacă acestea nu au existat în clădirea inițială sau nu mai corespund
necesităților actuale.
Indeplinirea acestui criteriu va fi demonstrata in baza documentelor 4.1Hotararea/ Hotararile
Consiliului Local/4.2 Hotărârea Adunării Generale specifice fiecărei categorii de solicitanți (ONG,
Unitate de cult, Persoană fizică autorizată/Societate Comercială), pentru implementarea proiectului cu referire la următoarele puncte (obligatorii):
• necesitatea şi oportunitatea investiţiei;
• lucrările vor fi prevăzute în bugetul solicitantului pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul în care se obţine finanţarea;
• angajamentul de a suporta cheltuielile de întreţinere /mentenanță a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți;
• caracteristici tehnice ale investiției/investițiilor propuse (lungimi, arii, volume, capacităţi etc.);
• nominalizarea şi delegarea reprezentantului legal al solicitantului pentru relaţia cu AFIR în derularea proiectului.
• detalierea activităţilor sociale/culturale desfășurate în ultimele 12, luni, anterioare datei depunerii Cererii de finanţare.
6. TIPURI DE INVESTIŢII ŞI CHELTUIELI ELIGIBILE SI NEELIGIBILE
În cadrul unui proiect cheltuielile pot fi eligibile şi neeligibile. Finanţarea va fi acordată doar pentru rambursarea cheltuielilor eligibile, cu o intensitate a sprijinului în conformitate cu Fişa măsurii 19.2_7.6B în limita valorii maxime a sprijinului.
Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către beneficiarul finanţării.
Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili pentru investiții corporale și/sau necorporale, conform următoarei liste indicative a cheltuielilor eligibile:
a. Restaurarea, conservarea și dotarea clădirilor/monumentelor din patrimoniul cultural imobil de interes local de clasă B.
b. Restaurarea, conservarea și/sau dotarea așezămintelor monahale de clasă B și/sau a celor definitorii pentru identitatea culturală locală.
c. Modernizarea, renovarea și/sau dotarea căminelor culturale sau altor elemente de moștenire și interes cultural/patrimonial de scară mică, definitorii pentru identitatea locală sau pentru promovarea și conservarea tradițiilor locale (de ex: clădiri publice, construcții tradiționale, capele etc.).
d. Conservarea și promovarea elementelor locale de patrimoniu imaterial (folclor, festivaluri, datini și tradiții locale etc.) inclusiv cele aparținând minorităților locale (de ex. rromă).
e. Acțiuni de inventariere și identificare, inclusiv promovare, a elementelor culturale/naturale reprezentative pentru identitatea locală.
Conform art. 7 (4) din HG nr. 226/2015 cu modificările şi completările ulterioare, costurile generale ocazionate de cheltuielile cu construcția sau renovarea de bunuri imobile și achiziționarea sau cumpărarea prin leasing de mașini și echipamente noi, în limita valorii pe piață a activului precum onorariile pentru arhitecți, ingineri și consultanți, onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, inclusiv studiile de fezabilitate, vor fi realizate în limita a 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele care prevăd și
construcții ‐ montaj și în limita a 5% pentru proiectele care prevăd investiţii în achiziţii, altele decât cele referitoare la construcţii ‐montaj.
Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului sunt: cheltuieli pentru consultanță, proiectare, monitorizare și management, inclusiv onorariile pentru consiliere privind durabilitatea economică și de mediu, taxele pentru eliberarea certificatelor, potrivit art. 45 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele
privind obţinerea avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, prevăzute în legislaţia naţională.
Cheltuielile pentru consultanță în vederea organizării procedurilor de achiziții sunt eligibile. Cheltuielile privind costurile generale ale proiectului, inclusiv cele efectuate înaintea aprobării finanţării, sunt eligibile dacă respectă prevederile art. 45 din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 şi îndeplinesc următoarele condiții:
a) sunt prevăzute sau rezultă din aplicarea legislației în vederea obținerii de avize, acorduri şi autorizații necesare implementării activităților eligibile ale operațiunii sau rezultă din cerințele minime impuse de PNDR 2014 ‐ 2020;
b) sunt aferente, după caz: unor studii şi/sau analize privind durabilitatea economică și de mediu, studiu de fezabilitate, proiect tehnic, document de avizare a lucrărilor de intervenție, întocmite în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;
c) sunt aferente activităților de coordonare şi supervizare a execuției şi recepției lucrărilor de construcții ‐ montaj.
Cheltuielile de consultanță şi pentru managementul proiectului sunt eligibile dacă respectă condițiile anterior menționate şi se decontează proporțional cu valoarea fiecărei tranşe de
plată aferente proiectului. Excepție fac cheltuielile de consultanță pentru întocmirea dosarului cererii de finanţare, care se pot deconta integral în cadrul primei tranşe de plată.
Studiile de Fezabilitate şi/sau Documentaţiile de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie, aferente Cererilor de Finanţare depuse de solicitanţii publici pentru măsuri/sub‐măsuri din PNDR 2014‐ 2020, trebuie întocmite potrivit prevederilor legale în vigoare.
Conţinutul‐cadru al proiectului tehnic va respecta prevederile legale in vigoare privind
conţinutul‐ cadru al documentaţiei tehnico‐economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi
lucrări de intervenţii". Cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului sunt eligibile, dacă:
a) sunt realizate efectiv după data semnării Contractului de Finanţare şi sunt în legătură cu îndeplinirea obiectivelor investiţiei;
b) sunt efectuate pentru realizarea investiţiei cu respectarea rezonabilităţii costurilor;
c) sunt efectuate cu respectarea prevederilor contractului de finanţare semnat cu AFIR;
d) sunt înregistrate în evidenţele contabile ale beneficiarului, sunt identificabile, verificabile şi sunt susţinute de originalele documentelor justificative, în condiţiile legii.
TIPURI DE INVESTIŢII ŞI CHELTUIELI NEELIGIBILE
Contribuția în natură.
Costuri privind închirierea de mașini, utilaje, instalații și echipamente. Costuri operaționale inclusiv costuri de întreținere și chirie.
Pentru a fi eligibile, cheltuielile aferente acțiunilor finanțate în cadrul acestei Măsuri vor respecta
următoarele prevederi:
art. 65 și art. 69 (3) din Reg (UE) nr.1303/2013 art. 45 din Reg. (UE) nr.1305/2013
art. 13 din Reg. (UE) nr. 807/2014
Pentru a fi eligibile costurile asociate acțiunilor eligibile se vor încadra în prevederile Hotărârii de Guvern nr. 226/2015, PNDR 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare.
Construcţia de aşezăminte culturale - cămine culturale/aşezăminte monahale noi.
Cheltuielile neeligibile generale sunt:
• cheltuielile cu achiziţionarea de bunuri și echipamente ”second hand”;
• cheltuieli efectuate înainte de semnarea contractului de finanțare a proiectului cu excepţia: costurilor generale definite la art. 45, alin. 2 lit. c) din R (UE) nr. 1305/2013 cu modificările şi completările ulterioare care pot fi realizate înainte de depunerea cererii de finanțare;
• cheltuieli cu achiziția mijloacelor de transport pentru uz personal şi pentru transport persoane;
• cheltuieli cu investițiile ce fac obiectul dublei finanțări care vizează aceleași costuri eligibile;
• în cazul contractelor de leasing, celelalte costuri legate de contractele de leasing, cum ar fi marja locatorului, costurile de refinanțare a dobânzilor, cheltuielile generale și cheltuielile de asigurare;
• cheltuieli neeligibile în conformitate cu art. 69, alin. (3) din R (UE) nr. 1303/2013 și anume:
x. xxxxxxx debitoare, cu excepţia celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenţii pentru dobândă sau a unei subvenţii pentru comisioanele de garantare;
b. achiziţionarea de terenuri neconstruite și de terenuri construite;
c. taxa pe valoarea adăugată, cu excepţia cazului în care aceasta nu se poate recupera în temeiul legislaţiei naţionale privind TVA‐ul sau a prevederilor specifice pentru instrumente financiare.
Lista investiţiilor şi costurilor neeligibile se completează cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 226/2 aprilie 2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a Măsurilor Programului Naţional de Dezvoltare Rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală şi de la bugetul de stat pentru perioada 2014 - 2020, cu modificările şi completările ulterioare.
7. SELECTIA PROIECTELOR
PRINCIPIILE ŞI CRITERIILE DE SELECŢIE A PROIECTULUI
Proiectele prin care se solicită finanţare prin FEADR sunt supuse unui sistem de selecţie, în baza căruia fiecare proiect este punctat conform următoarelor principii privind stabilirea criteriilor de selecție:
. 1. Proiecte cu un înalt grad de deservire a populației locale.
2. Proiecte depuse de forme asociative/parteneriate.
3. Proiecte cu valoare culturală locală, în sensul promovării investițiilor pentru promovarea
elementelor reprezentative pentru identitatea culturală locală sau asupra siturilor naturale de importanță locală.
4. Principiul integrării culturale locale în sensul prioritizării proiectelor care promovează în manieră integrată conservarea și promovarea unor elemente de patrimoniu local imaterial interculturale specifice populației majoritate și minorității rromă locale.
5. Proiecte cu efect multiplicator.
6. Proiecte care integrează acțiuni din categoriile a, b, c, d și e.
Toate proiectele eligibile vor fi punctate în acord cu criteriile de selecţie mai jos menţionate, iar sistemul de punctare este următorul:
VERIFICARE CRITERIILOR DE SELECȚIE
Nr. crt. | Criterii de selecție | Punctaj |
1 | S1 – Proiecte cu un inalt grad de deservire a populatiei locale | 10 p |
2 | S2 – Proiecte depuse de forme asociative/parteneriate 2 parteneri -20p 1 partener -10p | 20 |
3 | S3 – Proiecte cu valoare culturala locala, in sensul promovarii investitiilor pentru promovarea elementelor reprezentative pentru identitatea culturala locala sau asupra siturilor naturale de importanta locala. | 20 |
4 | S4-Principiul integrarii culturale locale in sensul prioritizarii proiectelor care promoveaza in maniera integrata conservarea si promovarea unor elemente de patrimoniu local imaterial interculturale specifice populatiei majoritate si minoritatii rroma locale. | 10 |
5 | S5-Proiecte cu efect multiplicator. | 10 |
6 | S6-Proiecte care integreaza actiuni din categoriile a,b,c,d si e Peste 2 actiuni -30p Doua actiuni -20p Una -10p | 30p 20p 10p |
Total =100 puncte |
Punctajul fiecărui proiect se va calcula în baza informațiilor furnizate de solicitant în cererea de finanțare, a documentelor atașate acesteia și a anexelor la prezentul ghid.
Expertul completează, semnează şi datează Fişa de evaluare a criteriilor de selecţie şi de departajare înscrie punctajul total acordat.
IN CAZUL PROIECTELOR CU ACELASI PUBNCTAJ,DEPARTAJAREA ACESTORA SE VA FACE IN FUNCTIE DE VALOAREA ELIGIBILA A PROIECTULUI,EXPRIMATA IN EURO,IN ORDINE CRESCATOARE.
Sume (aplicabile) și rata sprijinului
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei Măsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele negeneratoare de venit aplicate de autoritățile publice locale și ONG-uri, sub rezerva aplicării art. 61 din R (UE) nr. 1303/2013 și nu va depăși maxim 200.000 euro/proiect.
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei Măsuri va fi 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit și nu va depăși 100.000 euro/proiect.
Sprijinul pentru proiectele generatoare de venit se va acorda conform R (UE) nr. 1407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, iar valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar nu va depăși plafonul maxim al ajutorului public de 200.000 Euro/ beneficiar.
Pentru această măsură pragul minim este de 20 de puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate intra la finanţare.
Atenție!
Este important ca înainte de depunerea Cererii de Finanţare, să identificaţi, obiectiv, punctajul estimat (autoevaluare, prescoring) pe care aceasta o întruneşte şi să‐l menţionaţi în Cererea de Finanţare, secţiunea A „Date despre tipul de proiect şi beneficiar”, precum și încadrarea
corectă a proiectului din punct de vedere a alocării financiare a măsurii.
Cererile de Finanţare care au punctajul estimat (auto‐evaluare/prescoring) mai mic decât pragul de calitate lunar nu pot fi depuse. Proiectele eligibile vor fi punctate în acord cu criteriile de selecție menționate anterior
Evaluarea proiectelor depuse, inclusiv termenele stabilite pe măsură la sediul Asociației Grupul de Acțiune Locală Ialomița Centrală Balaciu - Căzănești-Reviga din Comuna Munteni Buzău , Xxxxxx Xxxxxx xx.00 A, se va realiza de către reprezentanții GAL, fiind o sesiune lunară, până la epuizarea fondurilor alocate măsurii 19.2_7.6/6B -„Sprijin pentru investiţii în crearea, îmbunătățirea şi/sau extinderea tuturor tipurilor de infrastructuri la scară mică, inclusiv investiții în domeniul energiei din surse regenerabile și a sistemelor de economisire a energiei.” în cadrul Strategiei de Dezvoltare
Locală.
Cererile de Finanțare se depun de către solicitanți de luni pana joi intre orele 9,00 - 13.00 si vineri pana la ora 12,00.
Conformitatea documentație se realizează în ziua în care se depune proiectul (termen o zi ) . La nivel GAL, pentru cererile de finantare conforme se va realiza verificarea criteriilor de eligibilitate astfel:
Pentru cererile de finantare care prevăd proiecte cu achiziții simple :
2 zile verificare documentara, evaluarea criteriilor de eligibilitate si evaluarea
criteriilor de selectie cu posibilitatea extinderii acestui termen cu o zi in cazul verificării cererilor de finantare din punct de vedere al evitarii crearii de conditii artificiale
1 zi verificarea in teren
1 zi intocmirea Raportului asupra verificarii in teren E4.1
1 zi finalizarea eligibilitatii cu completarea fisei de verificare generale a eligibilității si
evaluarea criteriilor de selectie
In cazul solicitarii de informatii suplimentare termenul se va majora cu 5 zile pentru răspuns la informatii suplimentare;
Pentru cererile de finantare care prevad proiecte ale beneficiarilor publici cu lucrari de constructii si/sau montaj:
2 zile verificare documentara si evaluarea criteriilor de eligibilitate cu posibilitatea
extinderii acestui termen cu o zi in cazul verificarii cererilor de finantare din punct de vedere al evitarii crearii de conditii artificiale
3 zile verificarea pe teren
1 zi finalizarea eligibilitatii si evaluarea criteriilor de selectie
In cazul solicitarii de informatii suplimentare, termenul se va majora cu 5 zile pentru răspuns la informatii suplimentare;
Se va verifica activitatea de evaluare a proiectelor (conformitate , criterii de eligibilitate, criterii de selecție ) prin dublul control , conform principiului „4 ochi”.
Modalitatea de prezentare a rezultatului evaluării .
Pentru proiectele depuse se va întocmi un Raport de evaluare lunar care va cuprinde : lista proiectelor eligibile
lista proiectelor neeligibile lista proiectelor retrase
si un Raport de selectie lunar care va cuprinde :
- Lista proiectelor eligibile propuse pentru finanțare
- lista proiectelor neeligibile
- lista proiectelor retrase
Se notifică beneficiarii în două zile de la întocmirea raportului de selectie intermediar asupra rezultatului evaluării.
Modalitatea de desfășurare a procesului de selecție a proiectelor
Selecția proiectelor se efectuează de către GAL și parcurge, în mod obligatoriu, toate etapele
prevăzute în Cap. XI al SDL – ”Procedura de evaluare și selecție a proiectelor depuse în cadrul SDL” aprobată de către DGDR AM PNDR, inclusiv etapa de soluționare a contestațiilor.
Componența si obligatiile Comitetului de selecție si a comisiei de solutionare a contestatiilor
Selecția proiectelor se realizează de Comitetul de selecție, conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a Comitetului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor pentru proiectele aferente măsurilor din Strategia de Dezvoltare Locală , cu modificările și completările ulterioare.
Comitetul de Selecţie a proiectelor este format din reprezentanți ai parteneriatului, propuși şi votaţi de către AGA/Consiliului Director. Comitetul de Selecție va avea următoarele responsabilităţi principale: se implică direct în promovarea programului de finanțare către potenţialii beneficiari; studiază rapoartele de evaluare și decide cu privire la proiectele care vor fi finanţate în cadrul SDL; raportează Adunării Generale cu privire la stadiul implementării strategiei; în caz de paritate de
voturi, votul final îi va aparține Președintelui Comitetului de Selecție. Comitetul de Selecție este format din 7 persoane (reprezentanți ai autorităților publice locale, mediului privat și ai societății civile care fac parte din parteneriat) și 7 membri supleanți.
Comitetul de selecție al GAL trebuie să se asigure de faptul că proiectul ce urmează a primi finanțare răspunde obiectivelor propuse în SDL și se încadrează în planul financiar al GAL și, de asemenea, de faptul că implementarea proiectului reprezintă o prioritate în vederea implementării strategiei. Proiectele care nu corespund obiectivelor și priorităților stabilite în SDL pe baza căreia a
fost selectat GAL, nu vor fi selectate în vederea depunerii la AFIR. La selecția proiectelor, se va aplica regula ,, dublului cvorum, respectiv pentru validarea voturilor, este necesar ca în momentul selecției să fie prezenți cel puțin 50% din membrii comitetului de selecție, din care peste 50% să fie din mediul privat și societate civilă.
Dacă unul din membrii Comitetului de selecție constată că se află într-o situație de conflict de
interese în raport cu unul dintre solicitanții proiectelor depuse pentru selecție, acesta nu are drept de vot și nu va participa la întâlnirea comitetului respectiv.
Soluționarea contestațiilor – Contestațiile privind rezultatul evaluării /selecției proiectelor, dacă este cazul, vor fi analizate de către o Comisie de Soluționare a Contestațiilor cu o componență
diferită de cea a Comitetului de Selecție, formată dintr-un număr de 3(trei) persoane (un
reprezentant al sectorului public și doi reprezentanți ai sectorului privat/societate civilă) și 2 membri supleanți. - Desfășurarea procedurii de soluționare a contestațiilor , inclusiv perioada și locatia de depunere a contestațiilor, comunicarea rezultatelor
De la data publicării Raportului de Evaluare lunar pe pagina de internet GAL, beneficiarii au la dispoziţie 5 zile lucrătoare pentru a depune contestaţii cu privire la rezultatul evaluării.
Contestațiile se depun la sediu Asociației Grupul de Acțiune Locală Ialomița Centrală Balaciu - Căzănești-Reviga în Comuna Munteni Buzău , Xxxxxx Xxxxxx xx.00 A, se rezolvă în termen de 10 zile lucrătoare.
- Perioada de elaborare a raportului de soluționare a contestațiilor și a raportului de selecție
După reevaluarea proiectelor se întocmește raportul de contestații, se notifică beneficiarii în 3 zile lucrătoare de la postarea pe site-ul Gal a raportului de contestații.
În termen de 5 zile lucrătoare de la publicarea raportului de contestații se întocmește Raportul final de selecție .
Selecția proiectelor eligibile se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, în cadrul alocării disponibile pentru selecţia lunară ce reprezintă diferenţa dintre alocarea anuală şi valoarea publică totală a proiectelor selectate prin Rapoartele de Selecţie/ Contestaţii lunare anterioare. În
cazul proiectelor cu acelaşi punctaj, departajarea acestora se face în ordinea următoarelor priorităţi: Proiectele beneficiarilor publici selectate de GAL vor fi depuse la OJFIR si evaluate de CRFIR . Atentie!
Evaluarea criteriilor de selectie se face numai in baza documentelor depuse odata cu cererea de finantare.
Exempe de investitii:
Pentru investițiile de restaurare și conservare a patrimoniului cultural de interes local, clasa (grupa) B .
Exemple de Activități culturale :
Demonstrare păstrare a unor meserii tradiționale, cum ar fi:
•ţesut, cusut, confecţionarea de costume populare, sculptat,
•cioplit în lemn şi piatră,
•olărit,
•pictura pe sticlă,
•împletituri din fibre vegetale etc. Activități sociale:
Demonstrare activități sociale, cum ar fi:
•after‐school,
•îngrijire copii abandonați sau cu dizabilități,
•îngrijire bătrâni bolnavi și singuri etc.
Pentru investițiile de modernizare și dotare a căminelor culturale Exemple de Activități culturale :
•Existența unor ansambluri de jocuri populare, de suflători, grupuri folclorice, taraf, echipă corală și/sau teatrală, cercuri pictură, sculptură, ceramică etc.
Exemple de Activități sociale :
1. Organizarea de activități sociale menite a le induce vârstnicilor sentimentul de implicare în viața comunității în care își duc traiul zilnic pentru a nu se simți singuri și marginalizați.
2. Promovarea prin activităţi specifice vârstnicilor a egalităţii de şanse cu accent pe petrecerea timpului liber
3.Organizarea de conferințe și manifestări pe diverse teme, cum ar fi:
•desfășurarea activităților de interes comunitar;
•educația pentru sănătate și profilaxia bolilor, prin promovarea unui stil de viață și mediu sănătos;
•mobilizarea populației pentru participarea la programele de vaccinări, controale medicale profilactice;
•promovarea dreptului copilului și a măsurilor de tip familial;
•servicii pregătitoare pentru copii de vârstă preșcolară din familii defavorizate;
•promovarea sănătății reproducerii și planificării familiale;
•sensibilizarea comunității privind problematica copilului cu dizabilități;
•prevenirea abandonului școlar din motive economice;
•prevenirea și combaterea acțiunilor și comportamentelor de tip delincvent ale copiilor.
4.Campania umanitară pentru sprijinirea familiilor cu probleme sociale cu prilejul diferitelor sărbători (Paște, Crăciun, etc).
5.Campanie de ajutorare a sinistraţilor în caz de: inundații, alunecări de teren, cutremur, etc.
Exemplele de activități sociale -culturale nu sunt limitative, ele putând fi completate cu alte tipuri de activităţi cu caracter social sau cultural.
Toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiţie atât la faza de implementare a proiectului cât şi în perioada de monitorizare, activităţi pentru care Cererea de Finanţare a fost selectată pentru finanţare nerambursabilă, devin condiţii obligatorii.
În situaţia în care, la verificarea oricărei Cereri de Plată, sau la verificările efectuate în perioada de monitorizare, se constată că aceste condiţii nu mai sunt îndeplinite de către proiect sau beneficiar, plăţile vor fi sistate, Contractul de Finanţare va fi reziliat şi toate plăţile efectuate de AFIR până la momentul constatării neregularităţii vor fi încadrate ca debite în sarcina beneficiarului, la dispoziţia AFIR.
ATENŢIE!
În cazul proiectelor care prevăd investiții în modernizarea unuia sau mai multor cămine culturale, existente în unul sau mai multe sate care aparțin de aceeaşi comună (UAT), acestea pot fi descrise în cadrul unui proiect de investiții sau în cadrul unui proiect pentru fiecare obiectiv de investiție. Valoarea proiectului pentru fiecare din situațiile menționate anterior nu poate depăşi valoarea sprijinului acordat pentru fiecare tip de beneficiar așa cum este prevăzut în fișa tehnică a măsurii. Calculul punctajului criteriilor de selecție se va realiza pentru investiţia majoritar valorică
8.VALOAREA SPRIJINULUI NERAMBURSABIL
. Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei Măsuri va fi 100% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele negeneratoare de venit aplicate de autoritățile publice locale și ONG-uri, sub rezerva aplicării art. 61 din R (UE) nr. 1303/2013 și nu va depăși maxim 200.000 euro/proiect.
Sprijinul public nerambursabil acordat în cadrul acestei Măsuri va fi 80% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele generatoare de venit și nu va depăși 100.000 euro/proiect.
Sprijinul pentru proiectele generatoare de venit se va acorda conform R (UE) nr.
1407/2013 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, iar valoarea totală a ajutoarelor de minimis primite pe perioada a 3 ani fiscali de către un beneficiar nu va depăși plafonul maxim al ajutorului public de 200.000 Euro/ beneficiar
ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE
Principiul de bază al finanţării nerambursabile este acela al rambursării cheltuielilor eligibile efectuate (suportate și plătite efectiv) în prealabil de către beneficiar.
Un solicitant/beneficiar, după caz, poate obține finanțare nerambursabilă din FEADR și de la bugetul de stat pentru mai multe proiecte de investiții depuse pentru măsuri/sub‐măsuri din cadrul PNDR 2014 ‐ 2020, cu respectarea prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr.
226/2015 cu modificările şi completările ulterioare.
9. COMPLETAREA, DEPUNEREA ȘI VERIFICAREA DOSARULUI CERERII DE FINANȚARE
Dosarul Cererii de Finanțare conţine Cererea de Finanțare însoțită de anexele tehnice și
administrative, conform listei documentelor prezentată la pct. 15 din prezentul Ghid, legate într-un singur dosar ,astfel să nu permită detașarea și/sau înlocuirea acestora. Anexele Cererii de Finanțare fac parte integrantă din aceasta.
Formularul standard al Cererii de Finanţare este prezentat în Anexa 1 la prezentul Ghid şi este
disponibil în format electronic, la adresa xxx.xxxxx.xx Completarea cererii de finanțare
Completarea Cererii de finanțare, inclusiv a anexelor acesteia , se va face conform modelului standard. Cererea de Finanţare trebuie redactată pe calculator, în limba română.
Nu sunt acceptate Cereri de Finanțare completate de mână. Cererea de Finanțare trebuie
completată într-un mod clar și coerent pentru a înlesni procesul de evaluare a acesteia. În acest sens, se vor furniza numai informațiile necesare și relevante, care vor preciza modul în care va fi atins scopul proiectului, avantajele ce vor rezulta din implementarea acestuia și în ce măsură proiectul contribuie la realizarea obiectivelor din strategie.
Dosarul Cererii de Finanțare va fi paginat, cu toate paginile numerotate în ordine de la „1” la „n” în partea dreaptă sus a fiecărui document, unde „n” este numărul total al paginilor din dosarul complet, inclusiv documentele anexate.
Beneficiarul poate opta pentru obținerea unui avans prin bifarea căsuței corespunzătoare în Cererea de finanțare. Beneficiarul care nu a solicitat avans la dat depunerii Cererii de Finanțare, are
posibilitatea de a solicita obținerea avansului ulterior semnării Contractului de finanțare cu condiția să nu depășească data depunerii primului dosar al Cererii de Plată la Autoritatea Contractantă și atunci când are avizul favorabil din partea AFIR pentru achiziția prioritar majoritară. Avansul se
recuperează la ultima cerere de plată.
Depunerea dosarului Cererii de Finanțare
Cererea de finanțare se depune în format letric în două exemplare (un original și o copie) și în format electronic (CD – 2 exemplare, care va cuprinde scan-ul cererii de finanțare) la expertul Compartimentului Evaluare (CE) de la nivelul Gal . Exemplarul original (CD -1 exemplar, care va cuprinde scan-ul cererii de finanțare ) va fi depus la structura responsabilă din cadrul AFIR.
VERIFICAREA DOSARULUI CERERII DE FINANȚARE DE CĂTRE GAL
Pentru toate proiectele evaluate la nivelul GAL, evaluatorii vor verifica conformitatea și eligibilitatea proiectelor și vor acorda punctajele aferente fiecărei cereri de finanțare. Toate verificările se
realizează în baza fișelor de verificare elaborate la nivelul GAL, datate și semnate de către cel puțin doi angajați ai GAL cu atribuții în acest sens, pentru respectarea principiului de verificare “4 ochi”.
Verificarea conformității cererilor de finanţare se face de către GAL.
Conformitatea documentație se realizează în ziua în care se depune proiectul (termen o zi ) .
Consta in verificarea existentei documentelor depuse la cererea de Finantare si a termenului de valabilitate .
VERIFICAREA ELIGIBILITĂŢII CERERII DE FINANȚARE
Verificarea eligibilităţii este efectuată în baza documentelor depuse de către solicitant. Verificarea eligibilităţii tehnice și financiare constă în:
verificarea eligibilităţii solicitantului; verificarea criteriilor de eligibilitate; verificarea bugetului indicativ al proiectului.
Atenție ! Expertul din cadrul Asociației Grupul de Acțiune Locală Ialomița Centrală poate cere informații suplimentare.
Xxxxxxxx în care expertul evaluator poate solicita informaţii suplimentare sunt următoarele:
a. în cazul în care documentația tehnico -economică (Studiul de Fezabilitate /Documentația de
Avizare pentru Lucrări de Intervenție ) conține informații insuficiente pentru clarificarea unui criteriu de eligibilitate sau există informații contradictorii în interiorul ei, ori față de cele menționate în Cererea de Finanțare;
b. în cazul de suspiciune privitoare la amplasamentul investiției, se poate solicita extras de Carte Funciară și în situațiile în care nu este obligatorie depunerea acestui document;
c. în cazul în care avizele, acordurile, autorizațiile au fost eliberate de către autoritățile emitente într- o formă care nu respectă protocoalele încheiate între AFIR și instituțiile respective;
d. în cazul în care în bugetul indicativ (inclusiv devizele financiare și devizele pe obiect) există
diferențe de calcul sau încadrarea categoriilor de cheltuieli eligibile/neeligibile nu este făcută corect.
În cazul în care restul documentelor din Cererea de Finanțare nu sunt în conformitate cu forma cerută la cap. ,,Documentele necesare întocmirii Cererii de Finanțare”, Cererea de finanțare va fi declarată neeligibilă.
Verificarea pe teren a Cererilor de Finanţare
Verificarea pe teren se realizează de către entitatea care instrumentează Cererea de Finanțare, respectiv: GAL pentru toate Cererile de Finanţare;
Beneficiarul este notificat asupra verificarii pe teren, acestuia i se va in mana o copie a Fisei de verificare pe teren.
Scopul verificării pe teren este de a controla datele și informaţiile cuprinse în anexele tehnice și administrative cu elementele existente pe amplasamentul propus. Expertul compară verificarea anumitor criterii de eligibilitate pe baza documentelor (etapa verificării administrative) cu realitatea, pentru a se asigura de corectitudinea răspunsurilor.
In urma acestor verificari pot exista urmatoarele situatii:
Proiectul este neeligibil, caz in care solicitantul va fi instiintat cu privire la acest aspect; Proiectul este eligibil, caz in care proiectul va trece la etapa de verificare a criteriilor de selectie. IMPORTANT
BUGETUL INDICATIV, Anexa A1 Deviz financiar‐ Capitolul 3, Anexa A2 DEVIZ PE OBIECT, Anexa A3 Deviz capitolul 2 și Deviz capitolul 5, vor fi completate în funcție de actul normativ care a stat la baza întocmirii SF/DALI, prin folosirea radiobutonului “Conținutul cadru al documentației
tehnico economice HG 28/2008 sau HG 907/2016”, plasat în pagina 1 a cererii de finanțare
Beneficiarul poate opta pentru obţinerea unui avans prin completarea căsuţei corespunzătoare din Planul financiar cuprins în Cererea de Finanţare.
Beneficiarul care nu a solicitat avans la data depunerii Cererii de Finanţare, are posibilitatea de a solicita obţinere a avansului ulterior semnării Contractului de Finanţare FEADR și cu condiţia să nu depăşească data depunerii primului dosar al Cererii de plată la Autoritatea Contractantă și atunci când are avizul favorabil asupra unei achizitii dinpartea AFIR.
Avansul se recuperează la ultima tranşă de plata.
ATENŢIE !
Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans (conform prevederilor Regulamentului Consiliului (CE) nr.
1305/2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului Comisiei (CE) nr. 807/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului(CE) nr. 1305/2013 , cu
modificările și completările ulterioare şi, respectiv, ale Cadrului Național de Implementare (HG nr. 226/2015), cu modificările și
completările ulterioare.
Atenţie !
Este necesar să se respecte formatele standard ale anexelor „Indicatori de monitorizare” şi
„Factori de risc” care fac parte integrantă din Cererea de Finanțare, precum și conținutul acestora. Se vor completa numai informaţiile solicitate (nu se vor adăuga alte categorii de indicatori şi nici alţi factori de risc în afara celor incluşi înanexele menţionate alăturat).
Completarea celor două anexe la Cererea de Finanţare este obligatorie. Completarea Cererii de Finanţare, inclusiv a anexelor acesteia, se va face conform modelului standard. Modificarea modelului standard (eliminarea, renumerotarea secţiunilor, anexarea documentelor suport în altă ordine decât cea specificată etc.) conduce la respingerea Dosarului Cererii de Finanţare pe motiv de neconformitate administrativă. Cererea de Finanţare trebuie redactată pe calculator,
în limba română. Nu sunt acceptate Cereri de Finanţare completate de mână. Cererea de Finanţare trebuie completată într‐un mod clar şi coerent pentru a înlesni procesul de evaluare a acesteia. În acest sens, se vor furniza numai informaţiile necesare şi relevante, care vor
preciza modul în care va fi atins scopul proiectului, avantajele ce vor rezulta din
implementarea acestuia şi în ce măsură proiectul contribuie la realizarea obiectivelor programului.
ATENŢIE !.
Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii aferente măsurii, se opreşte înainte de termenul limită prevăzut în nota de lansare, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse având un punctaj estimat (autoevaluare/ prescoring) , excluzând valoarea publică totală a
proiectelor retrase ajunge la 200% din nivelul alocării sesiunii continue, cu excepția primelor 5 zile calendaristice din fiecare etapă de depunere când oprirea depunerilor de proiecte nu este condiționată de atingerea plafonului de 200% din nivelul alocării sesiunii.
Selecția proiectelor eligibile se face în ordinea descrescătoare a punctajului de selecţie, în cadrul alocării disponibile pentru selecţia lunară.
ATENŢIE!
Evaluarea criteriilor de selecție se face numai în baza documentelor depuse odată cu Cererea de Finanțare. Solicitanții vor putea retrage şi/sau redepune proiectul o singură dată în cadrul sesiunii . Retragerea cererii de finanțare se poate efectua prin completarea, semnarea şi ştampilarea formularului de retragere de către solicitant/ reprezentant legal, la sediul GAL IALOMITA CENTRALA.
Atentie! Nu se poate reveni asupra unei solicitări de retragere a unei cereri de finanțare!
De asemenea, solicitanţii a căror proiecte au fost declarate neconforme vor putea să mai redepună proiectul o singură dată în cadrul sesiunii .
Se va verifica activitatea de evaluare a proiectelor (conformitate , criterii de eligibilitate, criterii de selecție ) prin dublul control , conform principiului „4 ochi”.
ATENŢIE !
După aprobarea Raportului de selecție/Raportului de contestații în care sunt incluse proiectele aprobate pentru finanţare, AFIR notifică solicitantul privind Decizia de Selecţie prin
documentul „Notificarea beneficiarului privind selectarea Cererii de Finanțare și semnarea Contractului de Finanţare”.După depunerea la AFIR a Cererii de Finanțare însoţită de documentele anexe, pe suport de hârtie, un proiect selectat poate fi declarat neeligibil,
dacă în urma verificării tuturor documentelor se constată că nu sunt îndeplinite toate condițiile de eligibilitate
.Pâna la prezentarea solicitantului la AFIR în vederea semnării contractului de finanţare, acesta are obligaţia de a depune la sediul CRFIR un exemplar original al dosarului Cererii de Finanțare însoţit de documentele anexe - copii conforme cu originalul, toate pe suport de hârtie şi
conforme documentaţiei depuse , dosar ce va rămâne la CRFIR. Pentru confruntarea
documentelor copie depuse atât pe suport de xxxxxx, se va prezenta, totodată și dosarul cuprinzând toate documentele originale.
Solicitantul are obligaţia de a depune la Autoritatea Contractantă (CRFIR) următoarele documente, cu caracter obligatoriu conform HG 226/2015 cu modificările și completările ulterioare și a procedurile în vigoare la momentul notificării.
1. Certificat/e care să ateste lipsa datoriilor restante fiscale, emis/e de Direcţia Generală a
Finanţelor Publice şi, dacă este cazul, graficul de reeşalonare a datoriilor către bugetul consolidat.
2. Document emis de ANPM
2.1 Clasarea notificării sau
2.2 Decizia etapei de încadrare, ca document final (prin care se precizează că proiectul nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nici evaluării adecvate)
sau
2.3 Acord de mediu în cazul în care se impune evaluarea impactului preconizat asupra mediului
sau
2.4 Acord de mediu în cazul evaluării impactului asupra mediului și de evaluare adecvată (dacă este cazul).
sau
2.5 Aviz Natura 2000 pentru proiectele care impun doar evaluare adecvată.
Termenul maxim de prezentare a documentelor emise de ANPM este precizat în notificarea emisă în conformitate cu procedurile aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și
dezvoltării rurale, termen care curge de la data comunicării notificării privind selecția
proiectului. După expirarea termenului prevăzut pentru prezentarea documentului de mediu, Contractul de Finanțare nu mai poate fi semnat.
3. Proiectul tehnic se va depune în vederea avizării de către CRFIR conform prevederilor HG 226/2015 cu modificările și completările ulterioare și a procedurilor în vigoare la momentul notificării.
4. Xxxxxx judiciar al reprezentantului legal. Cazierul judiciar poate fi solicitat de către AFIR, în conformitate cu prevederile Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
5. Cazier fiscal al solicitantului.
ATENŢIE !
Durata de execuţie a Contractului de Finanţare este de maxim 3 ani (36 de luni) pentru proiectele care prevăd investiţii cu construcţii‐montaj.
Durata de execuție prevăzută mai sus poate fi prelungită cu maximum 6 luni, cu acordul
prealabil al AFIR şi cu aplicarea penalităților specifice beneficiarilor publici sau privați, prevăzute în Contractul de Finanțare, calculate la valoarea eligibilă rămasă de rambursat.
Duratele de execuție specificate se suspendă în situația în care din motive neimputabile
beneficiarului, pe parcursul implementării proiectului, se impune obținerea de avize /acorduri / autorizații, după caz, pentru perioada de timp necesară obținerii acestora.
6. Xxxxx a documentul de identitate ale reprezentantului legal al beneficiarului.
7.Declarația de eșalonare a depunerii dosarelor cererilor de plată, inclusiv cea pentru decontarea TVA, unde este cazul.
8. Dovada achitării integrale a datoriei față de AFIR, inclusiv dobânzile și majorările de întârziere. 9.Extras de cont care confirmă cofinanțarea investiției, dacă este cazul.
În caz de neprezentare a documentelor de către Beneficiar, în termenele precizate în
Notificarea de selecție sau în cazul în care cesta se regăseşte înregistrat în evidenţele AFIR cu debite sau nereguli, Agenţia îşi rezervă dreptul de a nu încheia Contractul de Finanţare.
Solcitanții notificați de către AFIR pot depune proiectul tehnic şi toate documentele necesare în vederea încheierii Contractului de Finanţare, o singură dată, (documentele se vor depune centralizat, indiferent de data emiterii), în termenul precizat în notificarea AFIR.
Nedepunerea documentelor obligatorii în termenele prevăzute conduce la neîncheierea Contractului de Finanţare!
Mai mult, în cazul nedepunerii de către solicitanţi a documentelor menţionate la punctele 8 şi 9, în termenele precizate în cuprinsul notificării, acestora li se vor aplica prevederile art. 6 din HG nr. 226/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Contribuţia publică se recuperează dacă în termen de cinci ani de la efectuarea plăţii finale către beneficiar, activele corporale și necorporale rezultate din implementarea proiectelor
cofinanțate din FEADR fac obiectul uneia din următoarele situaţii:
a) încetarea sau de localizarea unei activităţi productive în afara zonei vizate de PNDR 2014 ‐ 2020, respectiv de nerespectarea criteriilor în baza cărora proiectul a fost selectat și contractat;
b) o modificare a proprietăţii asupra unui element de infrastructură care dă un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unui organism public;
c) o modificare substanţială care afectează natura, obiectivele sau condiţiile de realizare şi care ar determina subminarea obiectivelor iniţiale ale acestuia;
d) realizarea unei activități neeligibile în cadrul investiției finanțate din fonduri nerambursabile.
Precizări referitoare la durata de valabilitate şi de monitorizare a Contractului de Finanţare
Durata de valabilitate a Contractului de Finanţare cuprinde durata de execuţie a Contractului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi efectuate de Autoritatea
Contractantă.
Odată cu depunerea Cererii de Finanțare, se înțelege că solicitantul își dă acordul privitor la publicarea pe site‐ul AFIR a datelor de contact (denumire, adresă, denumire/valoare proiect).
PRECIZĂRI REFERITOARE LA ACORDAREA AVANSULUI
Pentru Beneficiarul care a optat în formularul Cererii de Finanţare pentru obţinerea unui avans în vederea demarării investiţiei, AFIR poate să acorde un avans de maximum 50% din valoarea totală eligibilă nerambursabilă.
Avansul poate fi solicitat de beneficiar numai după avizarea unei achiziţii de către AFIR, iar solicitarea a cestuia se va face, într‐un dosar distinct, înainte de depunerea primei Cereri de Plată.
Plata avansului aferent Contractului de Finanțare este condiționată de constituirea unei garanţii financiare eliberată de o instituție financiară bancară sau nebancară înscrisă în
registrul special al Băncii Naționale a României iar în cazul ONG‐urilor și sub formă de poliță de asigurare eliberată de o societate de asigurări, autorizată potrivit legislației în vigoare, în procent de 100% din suma avansului. Garanţia financiară se depune odată cu Dosarul Cererii de
Plată a Avansului. Valoarea maximă a avansului este specificată în Contractul de Finanţare încheiat
între beneficiar şi AFIR. Garanția poate fi prezentată de beneficiarii privați și sub formă de poliță de asigurare eliberată de osocietate de asigurări, autorizată potrivit legislației în vigoare.
Atenţie !
AFIR efectuează plata avansului în contul beneficiarilor, deschis la Trezoreria Statului sau la o instituție bancară. Utilizarea avansului se justifică de către beneficiar pe bază de documente financiar‐fiscale până la expirarea duratei de execuție prevăzută în Contractul de Finanțare, respectiv la ultima tranșă de plată legislației în vigoare, în procent de 100% din suma avansului.
Garanţia financiară se depune odată cu Dosarul Cererii de Plată a Avansului. Valoarea maximă a avansului este specificată în Contractul de Finanţare încheiat între beneficiar şi AFIR.
Garanția poate fi prezentată de beneficiarii privați și sub formă de poliță de asigurare eliberată de o societate de asigurări, autorizată potrivit legislației în vigoare.
Garanția aferentă avansului trebuie constituită la dispoziția AFIR pentru o perioadă de timp egală cu durata de execuție a contractului și va fi eliberată în cazul în care AFIR constată că suma cheltuielilor reale efectuate, care corespund contribuţiei financiare a Uniunii Europene şi contribuţiei publice naţionale pentru investiţii, depăşeşte suma avansului.
Beneficiarul care a încasat de la Autoritatea Contractantă plata în avans şi solicită
prelungirea perioadei maxime de execuţie aprobate prin Contractul de Finanţare, este obligat
înaintea solicitării prelungirii duratei de execuţie iniţiale a contractului să depună la Autoritatea Contractantă documentul prin care dovedește prelungirea valabilității Scrisorii de Garanție
Bancară/Nebancară, poliţă de asigurare care să acopere întreaga perioada de execuţie solicitată la prelungire.
IMPORTANT !
Solicitantul/Beneficiarul trebuie să depună din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoştintă de toate informațiile publice referitoare la măsura/sub‐măsura din PNDR 2014‐ 2020/schema de ajutor pentru care depune proiectul în cadrul PNDR 2014 - 2020 în vederea
selectării pentru finanțare şi să cunoască toate drepturile şi obligațiile prevăzute în Contractul de Finanțare înainte de semnarea acestuia.
PRECIZĂRI REFERITOARE LA MODIFICAREA CONTRACTULUI DE FINANŢARE:
1. Beneficiarul poate solicita modificarea Contractului de Finanțare numai în cursul duratei de execuţie a acestuia stabilită prin contract şi nu poate avea efect retroactiv.
2. Orice modificare la contract se va face cu acordul ambelor părţi contractante, cu excepţia situaţiilor în care intervin modificări ale legislaţiei aplicabile finanţării nerambursabile, când
Autoritatea Contractantă va notifica în scris Beneficiarul cu privire la aceste modificări, iar Beneficiarul se obligă a le respecta întocmai.
3. Beneficiarul poate efectua modificări tehnice şi financiare, în sensul realocărilor între liniile bugetare, dacă acestea nu schimbă scopul principal al proiectului și nu afectează funcționalitatea investiției, criteriile de eligibilitate și selecție pentru care proiectul a fost selectat și contractat iar modificarea financiară se limitează la transferul de maxim 10% din suma înscrisă iniţial în cadrul bugetului între capitole bugetare de cheltuieli eligibile și fără diminuarea valorii totale eligibile a proiectului, cu notificarea prealabilă a Autorității
Contractante, fără a fi însă necesară amendarea Contractului de Finanţare prin act adiţional.
Atenţie!
Pentru încheierea contractelor cu firmele de consultanţă puteţi consulta Modelul de Contract de Prestări Servicii Profesionale de Specialitate, precum şi Recomandări în vederea încheierii contractelor de prestări servicii de consultanţă şi/sau proiectare, publicate pe pagina oficială AFIR la secţiunea: Informaţii Generale >> Rapoarte şi Liste >> Listă firme de consultanţă.
Aceste documente au un caracter orientativ, părţile având libertatea de a include în
contractul pe care îl vor semna xxxxxxxx cele mai potrivite şi adaptate serviciilor vizate de respectivele contracte.
Beneficiarul va prezenta o Notă explicativă, în cazul solicitării de modificare a contractului de finanţare prin act adiţional sau la solicitarea Autorităţii Contractante.
În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, inclusiv în cazul în care beneficiarul este declarat în stare de incapacitate de plată sau a fost
declanşată procedura insolvenţei/falimentului, precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin
reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/ autorizaţiile /avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind
neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/ nu corespund realităţii , Autoritatea
Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr‐o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.
În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă,
împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare şi în conformitate cu dispoziţiile contractuale.
Prin excepție, în situația în care neîndeplinirea obligațiilor contractuale nu este de natură a afecta condiţiile de eligibilitate şi selecţie ale proiectului, recuperarea sprijinului financiar se va realiza în mod proporțional cu gradul de neîndeplinire.
Anterior încetării Contractului de Finanțare, Autoritatea Contractantă poate suspenda contractul şi/sau plăţile ca o măsură de precauţie, fără o avertizare prealabilă.
11. ACHIZIȚIILE
Achiziţiile se vor desfăşura respectând legislatia naţională specifică achiziţiilor publice precum şi Instrucţiunile și Manualul de achiziții publice ce se vor anexa Contractului de Finanţare.
Pentru a facilita buna desfăşurare a procedurilor de achiziţii, beneficiarii vor folosi fişele de date model, specifice fiecărui tip de investiţie, ce seregăsesc în instrucţiuni.
Termenul de finalizare al achizițiilor şi depunerea acestora spre avizare la centrele regionale, se va corela cu termenul limită în care trebuie să se încadreze depunerea primei tranşe de plată menţionată la art. 4 din HG nr. 226/2015 cu modificările și completările ulterioare.
Atenţie!
Beneficiarul va depune la CRFIR Dosarele cererilor de plată în conformitate cu Declaraţia de eşalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de Plată depusă la semnarea Contractului de Finanţare.
Achiziţia de lucrări şi documentaţiile tehnice ce se vor publica în SEAP, vor avea la bază proiectul tehnic de execuţie avizat în prealabil de către AFIR.
Contractele de achiziție publică a Studiului de fezabilitate (SF), sau a Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) vor conține, în mod obligatoriu, xxxxxx prin care prestatorul
se obligă să cesioneze, în mod exclusiv, autorității contractante, drepturile patrimoniale de autor asupra SF/DALI, fără a fi limitat la un teritoriu și timp, în condițiile Legii nr. 8/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Prestatorul nu va emite niciun fel de pretenții în privința atribuirii contractului pentru
realizarea proiectului tehnic, a detaliilor de execuție, documentațiilor necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor.
Atenţie!
Pentru încheierea contractelor cu firmele de consultanţă puteţi consulta Modelul de Contract de Prestări Servicii Profesionale de Specialitate, precum şi Recomandări în vederea
încheierii contractelor de prestări servicii de consultanţă şi / sau proiectare, publicate pe pagina oficială AFIR la secţiunea: Informaţii Generale >> Rapoarte şi Liste >> Listă firme de
consultanţă. Aceste documente au un caracter orientativ, părţile având libertatea de a include în contractul pe care îl veţi semna clauzele cele mai potrivite şi adaptate serviciilor vizate de respectivele contracte.
Pentru achiziția serviciilor de elaborare a documentației tehnice de execuție (PT), în cazul în care, operatorul economic care a elaborat studiul de fezabilitate / documentația de avizare a lucrărilor de intervenții / sau alte documentații tehnice ce stau la baza, sau fac parte din
caietele de xxxxxxx, se regăsește printre ofertanți în calitate de ofertant/asociat/subcontractant/ tert susținător, acesta trebuie să aducă la cunoștința autorității contractante (comisiei de
evaluare) această stare de fapt, și să prezinte o declarație din care să rezulte că implicarea sa în activitatea de elaborare a acestora (SF, DALI, alte documentații tehnice) nu este de natură să denatureze concurența prin apariția unui eventual conflict de interese.
Regimul conflictului de interese:
În contextul derulării achiziţiilor publice, se vor respecta regulile de evitare a conflictului de
interese prevazute in capitolul II, secţiunea 4 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare. Cu titlu exemplificativ, reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese, următoarele:
a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a persoanelor care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia
dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători sau subcontractanţi propuşi ori a persoanelor care fac parte din consiliul de administraţie /organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi;
b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane care este soţ/soţie, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administraţie /organul de conducere sau de supervizare a unuia
dintre ofertanţi/candidaţi, terţi susţinători ori subcontractanţi propuşi;
c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii rezonabile/informaţii
concrete că poate avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar, economic sau de altă natură, ori se află într‐o altă situaţie de natură să îi afecteze independenţa şi
imparţialitatea pe parcursul procesului de evaluare;
d) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul
propus/terţul susţinător are drept membri în cadrul consiliului de administraţie/organului de
conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al furnizorului de
servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire;
e) situaţia în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea. inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul
autorităţii contractante sau al furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire.
Prin acţionar sau asociat semnificativ se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală.
De asemenea, poate fi considerat conflict de interese situația în care ofertantul câştigător deţine pachetul majoritar de acţiuni în două firme participante pentru acelaşi tip de achiziţie (art. 14 din OUG 66/2011).
Pe parcursul derulării procedurilor de achiziţii, la adoptarea oricărei decizii, trebuie avute în vedere principiile prevăzute la art. 2 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice, cu
completările ulterioare.
12.PLATA
Beneficiarul va depune la CRFIR, Dosarele cererilor de plată în conformitate cu Declaraţia de eşalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de Plată depusă la semnarea Contractului de Finanţare. Rectificarea Declarației de eșalonare se poate realiza de către beneficiar de maxim două ori în perioada de execuție a Contractului de Finanțare. În situația în care se aprobă prelungirea duratei de execuție peste termenul maxim de 24/36 de luni, după caz,
beneficiarului i se va mai permite o nouă rectificare în conformitate cu noua perioadă de execuție aprobată.
În cazul proiectelor pentru care se decontează TVA‐ul de la bugetul de stat conform prevederilor legale în vigoare beneficiarii trebuie să depună și Declarația de eșalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de Plată distinctă pentru TVA.
În cazul în care beneficiarul nu depune Declarația de eșalonare în termenul prevăzut, aceasta se va depune cel târziu o dată cu prima tranșă a Dosarului cererii de plată.
Atenţie!
Solicitanţii care vor derula procedura de achiziţii servicii, înainte de semnarea Contractului de Finanţare cu AFIR, vor respecta prevederile procedurii de achiziţii servicii din Manualul de achiziţii postat pe pagina de internet AFIR.
Termenul limită de efectuare a plăţilor către beneficiar este de maxim 90 de zile calendaristice de la data înregistrării cererii de plată conforme.
Atenţie!
Beneficiarii sunt obligați să respecte termenele de depunere a cererii pentru prima tranșă de plată prevăzute de art. 4 din H.G. nr.226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările și
completările ulterioare.
INFORMAŢII UTILE PENTRU ACCESAREA FONDURILOR NERAMBURSABILE
Documentele necesare întocmirii Cererii de Finanţare Documentele obligatorii care trebuie ataşate Cererii de Finanţare pentru întocmirea proiectului sunt:
1.1 Studiulde F ezabilitate/ Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii, întocmite
conform legislaţiei în vigoare privind conţinutul cadru al documentaţiei tehnico‐ economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiecte de investiţii şi lucrări de intervenţii
Important!
Cursul de schimb valutar utilizat va fi cel publicat de Banca Central Europeană pe internet la adresa:
http: xxx.xxx.xxx/xxxxx.xxx., din data întocmirii Studiului de Fezabilitate/ Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie /Memoriu Justificativ
Atenţie!
Pentru justificarea rezonabilităţii preţurilor pentru investiția de bază, proiectantul va avea în vedere Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr.2.260/22.06.2006 privind precizarea indicatoarelor de norme de deviz pentru ofertare și decontarea situațiilor de lucrări de
consolidare și restaurare‐conservare a monumentelor istorice şi va menţiona sursa de preţuri folosită sau prevederile HG nr. 363/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru
obiective de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi va menţiona sursa depreţuri folosită.
Important!
. În Certificatul de Urbanism trebuie specificat numele proiectului /investiţiei așa cum este menţionat în Cererea de Finanţare .De asemenea, vor fi completate clar elemente privind tipul şi numărul documentului de urbanism în baza căruia s‐a eliberat, actul prin care s‐a aprobat acesta.
1.2 Memoriul justificativ (în cazul dotărilor).
.Pentru proiectele care vizează intervenţii asupra obiectivelor de patrimoniu cultural clasa (grupa) B, documentaţia va fi întocmită conform DISPOZIŢIEI Nr. 4300/VN/03.11.2005 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul avizării, elaborată de Ministerul
Culturii şi Cultelor, pentru investiţii de restaurare/conservare a obiectivelor de patrimoniu și a DISPOZIȚIEI nr. 5596‐VN/01.08.2007 pentru completarea DISPOZIŢIEI Nr.
4300/VN/03.11.2005.Intervențiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza și cu
respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii, excepție de la aceasta o fac documentațiile de
restaurare a componentelor artistice (decorațiuni murale, pictură murală, etc) ale căror avize sunt emise doar de Ministerul Culturii.
Important!
HCL de modificare/completare a domeniului public sunt valabile numai ca anexe la inventarul atestat în condiţiile legii (prin Hotărâre a Guvernului).
2. Certificatul de Urbanism, valabil la data depunerii Cererii de Finanţare, eliberat în condiţiile Legii 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare.
3.1 Inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei, întocmit conform legislaţiei în vigoare privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, atestat prin Hotărâre a
Guvernului şi publicat în Monitorul Oficial al României (copie după Monitorul Oficial) și în situaţia în care în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public, investițiile care fac
obiectul proiectului, nu sunt incluse în domeniul public sau sunt incluse într‐o poziţie globală, solicitantul trebuie să prezinte:
3.2 Hotărârea/Hotărârile consiliului local privind aprobarea modificărilor şi/sau completărilor la inventar în sensul includerii în domeniul public sau detalierii poziţiei globale existente, cu
respectarea prevederilor art. 115 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a administraţiei publice locale, în privinţa supunerii acesteia
controlului de legalitate al Prefectului, în condiţiile legii (este suficientă prezentarea adresei de înaintare către instituţia prefectului pentru controlul de legalitate),
sau
3.3 Documente doveditoare ale dreptului de proprietate/ dreptul de uz, uzufruct, superficie, servitute /administrare al ONG‐urilor, Unităților de cult, Persoanelor fizice
autorizate/societăților comerciale pe o perioadă de 10 ani asupra bunurilor imobile la care se vor efectua lucrări, conform Cererii de Finanţare;
5.1. Hotărârea/Hotărârile Consiliului Local pentru implementarea proiectului cu referire la următoarele puncte (obligatorii):
• necesitatea şi oportunitatea investiţiei;
• lucrările vor fi prevăzute în bugetul/bugetele local/e pentru perioada de realizare a investiţiei în cazul obţinerii finanţării;
• angajamentul de a suporta cheltuielile de întreţinere/mentenanță a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți;
• caracteristici tehnice ale investiției/investițiilor propuse (lungimi, arii, volume, capacităţi etc.)
• nominalizarea şi delegarea reprezentantului legal al comunei/ONG pentru relaţia cu AFIR în derularea proiectului.
• detalierea activităţilor sociale/culturale desfășurate în ultimele 12 luni, anterioare datei depunerii Cererii de finanţare.
5.2 Hotărârea Adunării Generale pentru implementarea. proiectului specific fiecărei categorii de solicitanți (ONG, Unitate de cult, Persoană fizică autorizată/Societate Comercială), pentru implementarea proiectului cu referire la următoarele puncte (obligatorii):
• necesitatea şi oportunitatea investiţiei;
• lucrările vor fi prevăzute în bugetul solicitantului pentru perioada de realizare a investiţiei, în cazul obţinerii finanţării;
• angajamentul de a suporta cheltuielile de întreţinere /mentenanță a investiţiei pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți;
• caracteristici tehnice ale investiției/investițiilor propuse (lungimi, arii, volume, capacităţi etc.);
• nominalizarea şi delegarea reprezentantului legal al solicitantului pentru relaţia cu AFIR în derularea proiectului.
• detalierea activităţilor sociale/culturale desfășurate în ultimele 12 luni, anterioare datei depunerii Cererii de finanţare.
Important!
Solicitanţii publici au obligaţia de excludere a oricărei contribuţii publice directe de la Bugetul de stat pentru investiţiile care urmează a se realiza, plăţile (pentru
cheltuielile neeligibile etc.) urmând să fie efectuate numai din surse proprii sau atrase – a se vedea planul financiar.
6.1. Certificatul de înregistrare fiscală
6.2. Încheiere privind înscrierea în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, rămasă definitivă /
Certificat de înregistrare în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor
6.2.1 Actul de înfiinţare şi statutul ONG, sau
6.2.2 Actul de înfiinţare şi statutul Aşezământului Monahal (Mănăstire , Schit sau Metoc), sau
6.2.3 Actul Constitutiv, Certificatul de înregistrare a firmei, Hotărârea tribunalului de pe lângă ONRC, Certificat constatator eliberat de ONRC.
7. Document de la bancă/trezorerie cu datele de identificare ale băncii/trezoreriei şi ale contului aferent proiectului FEADR (denumirea, adresa băncii/trezoreriei, codul IBAN al contului în care se derulează operaţiunile cu AFIR).
10. Raport asupra utilizării programelor de finanţare nerambursabilă întocmit de solicitant (va cuprinde obiective, tip de investiţie, lista cheltuielilor eligibile, costuri şi stadiul proiectului, perioada derulării proiectului), pentru solicitanţii care au mai beneficiat de finanţare
nerambursabilă începând cu anul 2007 pentru aceleaşi tipuri de investiţii.
12. Declarația pe propria răspundere din care să reiasă că după realizarea investiției din patrimoniul cultural de clasă (grupă) B, aceasta va fi înscrisă într‐o rețea de promovare turistică.
Atenție! Înscrierea într‐o rețea de promovare turistică se va verifica la ultima tranșă de plată.
11.1. Notificare privind conformitatea proiectului cu condiţiile de igienă şi sănătate publică, sau
11.2. Notificare că investiţia nu face obiectul evaluării condiţiilor de igienă și sănătate publică, dacă este cazul.
13. Avizul emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii respectiv Direcțiile Judeţene pentru Cultură pe raza
cărora sunt amplasate obiectivele, conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care să confirme faptul că
obiectivul propus spre finanțare face parte din patrimoniul cultural de interes local - clasa (grupa) B şi că se poate interveni asupra lui (documentația este adecvată).
14. Dovadă eliberată de Muzeul județean, prin care se certifică verificarea documentară și pe teren, dacă este cazul, asupra unor intervenții antropice cu caracter arheologic în perimetrul aferent proiectului propus pentru finanțare nerambursabilă (OG nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național,
republicată, cu modificările și completările ulterioare).
15. Extrasul din strategie din care rezultă că investiția este în corelare cu orice strategie de dezvoltare națională/regională/județeană/locală aprobată, corespunzătoare domeniului de investiții, precum și copia hotărârii de aprobare a Strategiei.
16. Document/e justificativ/e (ex.: afișe, pliante, anunțuri, procese ‐ verbale etc eliberat/e de Primărie/Centru eparhial (în cazul unităților de cult)/Comitet director al ONG/Societate
comercială din care să rezulte activităţile desfășurate în ultimele 12 luni, anterioare datei depunerii Cererii de Finanţare.
18. Copie Document de identitate al reprezentantului legal al beneficiarului.
15.1 Copie Ordin de clasare ca monument istoric de interes local clasa (grupa) B conform
Legii 422/2001 și copie Monitor Oficial al României Partea I în care a fost publicat, dacă este cazul.
19. Dovada achitării integrale a datoriei faţă de AFIR, inclusiv dobânzile şi majorările de întârziere, dacă este cazul.
20. Extras de cont care confirmă cofinanțarea investiției, dacă este cazul.
21. Alte documente justificative (se vor specifica de către solicitant, după caz).
ATENŢIE! Documentele trebuie să fie valabile la data depunerii Cererii de Finanţare, termenul de valabilitate al acestora fiind în conformitate cu legislaţia în vigoare.
13.DOSARUL CERERII DE FINANŢARE:
Cererea de Finanţare - Anexa 1 (document care reprezintă solicitarea completată electronic pe care potenţialul beneficiar o înaintează AFIR în vederea obţinerii finanţării); link xxx.xxxx.xxxx
Contractul de Finanţare - Anexa 5 (document cadru care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile între AFIR şi beneficiarul fondurilor nerambursabile); link xxx.xxxx.xxxx
Dosarul CERERII DE PLATĂ:
Cererea de Plată pentru avans (Cerere de plată pentru solicitarea avansului); link xxx.xxxx.xxxx
Cererea de Plată (document care cuprinde o serie de documente justificative printre care declaraţia de cheltuieli, raportul de execuţie etc.); link xxx.xxxx.xxxx
Declaraţia de eşalonare a depunerii Dosarelor Cererilor de Plată (document care prevede perioadele estimative de depunere a tranşelor de plată); link xxx.xxxx.xxxx
Declaraţia de cheltuieli (document care prevede tipurile de cheltuieli ‐ achiziţii de bunuri/servicii/ lucrări/actualizări/diverse și neprevăzute); link xxx.xxxx.xxxx
Raportul de execuţie (document care prevede realizările fizice şi cele financiare); link xxx.xxxx.xxxx
Declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului (document care prevede respectarea tuturor criteriilor de eligibilitate privind procedurile de achiziţie, a condiţiilor de eligibilitate
menţionate în Cererea de Finanţare şi rambursarea cheltuielilor solicitate prin FEADR care nu vor face obiectul altor programe de finanţare nerambursabilă); link xxx.xxxx.xxxx
Monitorizarea proiectului
Durata de execuţie a Contractului de finanțare este de maxim 3 ani (36 luni) pentru proiectele care prevăd investiții cu construcții montaj.
Durata de execuţie prevăzută mai sus poate fi prelungită cu maximum 6 luni, cu acordul prealabil al AFIR şi cu aplicarea penalităţilor specifice beneficiarilor publici sau privaţi, prevăzute în contractul de finanţare, la valoarea rămasă de rambursat.
Durata de valabilitate a contractului de finanţare cuprinde durata de execuţie a contractului, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi efectuate de Autoritatea
Contractantă.
Activele corporale si necorporale rezultate din implementarea proiectelor finantate prin LEADER, trebuie sa fie incluse in categoria activelor proprii ale beneficiarului si sa fie utilizate pentru activitatea care a beneficiat de finantare nerambursabila pentru minim 5 ani de la data efectuarii ultimei plati.
DATE DE CONTACT :
Comuna Munteni Buzau, str. Scolii, nr. 26A ,Judetul Ialomita
Tel.: 0243/260.511